Troparul Glasul 1 Pentru durerile pe care sfinţii le-au pătimit pentru Tine, Milostiv fii, Doamne şi te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.
Troparul Sf. 40 de Mucenici din Sevastia –Glasul 1 Purtătorilor de chinuri, cinstiţi patruzeci de ostaşi ai lui Hristos, prin foc şi prin apă aţi trecut şi v-aţi arătat împreună locuitori cu îngerii. Cu care rugaţi-vă lui Hristos, pentru cei ce vă laudă pe voi cu credinţă. Slavă Celui Ce v-a dat vouă tărie; Slavă Celui Ce v-a încununat pe voi; Slavă Celui Ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri!
Slavă… a Sfinţilor, glas 6 :
În glasuri de cântări să lăudăm credincioşii, pe purtătorii de chinuri patruzeci de Mucenici, şi către dânşii cu dulce cântare să strigăm, zicând : Bucurați-vă Mucenici ai lui Hristos, Isihie, Melitone, Iraclie, Smaragde şi Domne, Evnike, Vale şi Viviane, Klaudie şi Priske. Bucurați-vă Teodule, Eutihie şi Ioane, Xantie, Iliane, Sisinie, Kirione, Anghie, Aetie şi Flavie. Bucurați-vă Accachie, Ekdikie, Lysimahe, Alexandre, Ilie şi Candide, Teofile, Dometiane şi dumnezeiescule Gaie şi Gorgonie. Bucurați-vă Eutihie şi Atanasie, Kirile şi Sacherdone, Nicolae şi Valerie, Filoctimone, Severiane, Hudione şi Aglaie. Ca cei ce aveţi îndrăzneală către Hristos Dumnezeul nostru, Mucenici preaslăviţi. Aceluia cu osârdie rugaţi-vă, să mântuiască pe cei ce cu credinţă săvârşesc preacinstită pomenirea voastră.
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.
De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi mărirea.
Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.
În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.
După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigorie Teologul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă şi doi copii, care de sabie s-au săvârşit.
Acatistul Sf. 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)
Condac 1:
Apărătoarei întruniri pentru credință, Mucenicilor de patruzeci, care în iezerul Sevastiei s-au aruncat de închinătorii la idoli, veniți să prăznuim cu dragoste pomenirea lor. Că vrednici sunt a ne izbăvi de toată primejdia prin rugăciuni către Dumnezeu și să cântăm: Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Icos 1:
Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletelor voastre cele neveștejite de durerea trupului, că suferind răbdați asprimea gerului, ca și tinerii evrei care oarecând văpaia focului privind, cântau: pe Domnul lucrurile lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii! Pentru aceasta și noi cântăm așa:
Bucură-te, turmă a adevăratului Păstor;
Bucură-te, că prin ale lui învățături ai aflat mântuirea;
Bucură-te, că printr-Însul ți s-au deschis ușile raiului;
Bucură-te, că ai dobândit viața cea nemuritoare;
Bucură-te, că ai defăimat făgăduințele barbarilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioși;
Bucură-te, în suferință cu totul nestrămutată;
Bucură-te, în biruință multora neasemănată;
Bucură-te, în lupte desăvârșit nerușinată;
Bucură-te, în ispite fără preget neplecată;
Bucură-te, că în chinuri ai stat neîntristată;
Bucură-te, vistieria lui Hristos cea nedeșartă;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 2:
Voievodului ce vă îndemna din porunca împăratului să aduceți jertfă capiștii idolești, cu un gând i-ați răspuns, fără sfială: că dacă pentru împăratul cel pământesc, întru războaie ați biruit pe vrăjmași, cu cât mai vârtos pentru Împăratul cel fără de moarte nevoindu-vă, veți surpa și veți birui a lui răutate, cântând: Aliluia!
Icos 2:
Graiurile acestea auzindu-le, Agricola a zis către Sfinți: „una din două stă înaintea voastră să alegeți: ori zeilor să aduceți jertfe și să luați mari daruri, ori nesupunându-vă să fiți din oaste izgoniți și pedepsiți”, către care ei au răspuns că „Domnul se îngrijește de noi în cele de folos”; pentru aceasta le cântăm:
Bucurați-vă, ostașii lui Hristos;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici;
Bucurați-vă, răbdători de chinuri;
Bucurați-vă, cei binecredincioși și înțelepți;
Bucurați-vă, că ați defăimat făgăduințele netrebnice;
Bucurați-vă, că ați rușinat pe cei necredincioși;
Bucurați-vă, că ați luptat împotriva iernii;
Bucurați-vă, că ați năzuit la puterea lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că ați dobândit mila și dragostea Lui;
Bucurați-vă, că s-au scris numele voastre în ceruri;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit de asemenea dar;
Bucurați-vă, plinirea rânduielii sfinte;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 3:
De vreme ce singur mărturisești, au zis Sfinții ostași voievodului, că în mâna noastră stă a dobândi dragostea sau ura ta, să nu ne iubești pe noi căci ești fără de lege și de întunericul rătăcirii cuprins; ci mila lui Dumnezeu cel Atotputernic să fie cu noi, căci Lui Îi cântăm: Aliluia!
Icos 3:
Mărturia sfinților umplând de mânie pe păgân, a poruncit ca să-i arunce în temniță. Iar Sfântul Kyrion a zis către dânsul că „de la împărat nu ai stăpânire a ne munci, fără numai a cerceta plecările noastre”. După care cuvinte, el n-a mai îndrăznit a-i schingiui, însă îndată i-a întemnițat; iar noi, cu evlavie, cântăm așa:
Bucură-te, Kyrion înțeleptule;
Bucură-te, al frăției apărătorule;
Bucură-te, al semeției învingătorule;
Bucură-te, nădejdea celor de o credință cu tine;
Bucură-te, lauda legii lui Hristos;
Bucură-te, stâlpul Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, ocrotitorul cetei tale;
Bucură-te, risipitorul eresurilor;
Bucură-te, chinuire neclintită;
Bucură-te, vas ales spre mântuire;
Bucură-te, trâmbiță insuflată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, paza cetei tale;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 4:
În temniță șezând sfinții, înțeleptul Kyrion nu înceta a-i povățui zicând că „precum cu un suflet și cu un gând am viețuit, așa și mucenicia să o săvârșim împreună; și precum am plăcut împăratului celui muritor, așa și Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sârguim a fi iubiți și să-I cântăm: Aliluia!”
Icos 4:
Petrecând ostașii închiși șapte zile, a opta a venit Licie voievodul, de împăratul trimis, ca să-i judece cu Agricola dimpreună. Ei, însă, fără a se înfricoșa, mergând la înfățișare, se rugau împreună citind psalmul lui David: „Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-ne și întru puterea Ta ne judecă”; iar noi le cântăm acestea:
Bucură-te, turmă mică;
Bucură-te, ceată sfântă;
Bucură-te, că în cuget ai fost una râvnitoare;
Bucură-te, și în trup cu un gând pătimitoare;
Bucură-te, în război ageră biruitoare;
Bucură-te, de vrăjmași vrednică învingătoare;
Bucură-te, a păgânilor stea luminătoare;
Bucură-te, la nevoi tuturor folositoare;
Bucură-te, că în munci ai putut fi răbdătoare;
Bucură-te, că de idoli n-ai vrut a fi primitoare;
Bucură-te, de eresuri strașnică prigonitoare;
Bucură-te, creștinilor veșnică apărătoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 5:
Stând Sfinții înaintea lui Licie, acesta le-a grăit: „Voi poate mai mari dregătorii așteptați de la împăratul? Eu sunt trimis a vi le da vouă, de vă veți supune legilor țării ca să jertfiți zeilor”. Iar Sfântul Candidus i-a răspuns: „Nu numai dregătoria nu voim cu asemenea cuvinte, dar și trupurile noastre vă dăm spre a dobândi dragostea Mântuitorului nostru Hristos, Căruia îi cântăm: Aliluia!”
Icos 5:
Îndată dar, voievodul a poruncit slujitorilor ce îi păzeau ca să-i lovească cu pietre spre a le astupa gurile; pietrele însă se răsfrângeau și tot asupra celor ce le azvârleau se întorceau, încât se ucideau unii pe alții. „O, minune!” strigau Sfinții, întărindu-se în credință; iar noi le cântăm:
Bucurați-vă, că ați biruit pe satana;
Bucurați-vă, că ați rușinat pe Licie;
Bucurați-vă, că ați uimit pe străjerii lui;
Bucurați-vă, că ați îmbărbătat toată oștirea;
Bucurați-vă, pentru asemenea mare faptă;
Bucurați-vă, că ați făcut a se minuna popoarele;
Bucurați-vă, că ați luminat înțelegerea privitorilor;
Bucurați-vă, că ați îngrozit pe închinătorii la idoli;
Bucurați-vă, că pentru voi s-a arătat puterea Duhului Sfânt;
Bucurați-vă, că întru voi a strălucit raza dumnezeirii;
Bucurați-vă, că prin voi s-au întors mulți eretici la credință;
Bucurați-vă, cei întocmai astăzi cu îngerii;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 6:
Voievodul rușinat văzându-se și neștiind ce să mai zică, striga către popor că vrăjitori sunt. Iar Sfântul Domnus i-a răspuns cu îndrăzneală că Dumnezeu a voit ca fețele celor fără de rușine ce hulesc pe Fiul Său să se zdrobească, și astfel să cunoască puterea lui Hristos și să-I cânte: Aliluia!
Icos 6:
Și iarăși ducându-i pe Sfinți la închisoare, ei se rugau cântând psalmul proorocului ce zice: „Precum sunt ochii slugilor la mâna stăpânilor, așa sunt ochii noștri către Domnul…”. Atunci glasul Domnului a grăit către dânșii zicând: „Cel ce crede întru Mine, de va muri, viu este”; pentru aceasta să-i cinstim și să zicem așa:
Bucurați-vă, întru Domnul, Care a grăit către voi;
Bucurați-vă, cei ce v-ați învrednicit de asemenea cinste;
Bucurați-vă, că v-ați întărit prin putere de sus;
Bucurați-vă, că v-ați socotit întocmai cu Apostolii;
Bucurați-vă, că s-a rostit către voi cuvântul lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că Cel ce S-a suit pe Cruce, S-a pogorât și în temniță;
Bucurați-vă, că Fiul Fecioarei întru voi S-a sălășluit;
Bucurați-vă, că biruitori v-ați arătat cu puterea Crucii;
Bucurați-vă, că Mielul lui Dumnezeu v-a rânduit răbdarea Sa;
Bucurați-vă, cântăreților de cântări duhovnicești;
Bucurați-vă, organe bine răsunătoare;
Bucurați-vă, strune cuvântătoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 7:
După ce a strălucit ziua cea mult dorită de Sfinți, s-au dus ei din temniță înaintea tiranilor, cărora le-au grăit așa: „Faceți-ne nouă ce veți voi, că suntem creștini și nu ne vom închina zeilor voștri”. Atunci au văzut ei pe diavolul lângă Agricola stând și la urechi șoptindu-i. După care, iarăși cu credință au strigat: Aliluia!
Icos 7:
Neputând a suferi mai mult Agricola și Licie defăimarea ce le făceau Sfinții, au poruncit ostașilor să-i lege și să-i împingă ca pe o turmă de oi în iezerul de lângă cetatea Sevastiei, că era vifor mare și nu credeau a răbda asprimea timpului, înconjurându-i cu ostași; ei însă cu fața veselă au primit pedeapsa aceasta, pentru care le cântăm:
Bucurați-vă, că ați ieșit din cetele păgânești;
Bucurați-vă, că intrați în legiunile cerești;
Bucurați-vă, că vă gonesc voievozii întunericului;
Bucurați-vă, că vă primesc începătorii luminii;
Bucurați-vă, că îngerii privindu-vă se veselesc;
Bucurați-vă, că diavolii plângând se tânguiesc;
Bucurați-vă, că heruvimii vă umbresc sub aripile lor;
Bucurați-vă, că puterea iadului se zdrobește de sfaturile voastre;
Bucurați-vă, că serafimii cântă și prăznuiesc;
Bucurați-vă, că Agricola și Licie se oțărăsc;
Bucurați-vă, că apele Sevastiei v-au spălat de păcate;
Bucurați-vă, că în ele ați primit botezul;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 8:
După ceasul întâi din noapte, gerul întărindu-se foarte cumplit, trupurile Sfinților înghețaseră încât se puteau frânge. Unul, însă, dintr-înșii, nemaiputând răbda această asprime, fiind slab de credință, s-a despărțit de ceata cea sfântă și a alergat la o baie pe care o făcuse voievodul înadins pe malul iezerului pentru cel care s-ar întoarce din credința sa, dar toți ceilalți cu un glas au strigat: Aliluia!
Icos 8:
Punându-se Sfinții la rugăciune cu smerenie, spre a nu se putea răpi de puterea diavolului, către ceasul al treilea a strălucit peste ei o lumină mare de s-a încălzit văzduhul, gheața s-a topit și apa s-a făcut priincioasă. Iar acel dintre ei care alergase la baie s-a desfăcut ca ceara de căldura focului; pentru care să cântăm Sfinților acestea:
Bucurați-vă, că ați îmblânzit stihiile;
Bucurați-vă, că iezerul de gheață s-a topit;
Bucurați-vă, că apele cele amare s-au făcut priincioase;
Bucurați-vă, că crivățul și-a schimbat puterea sa;
Bucurați-vă, că v-ați izbăvit de iarna suferinței;
Bucurați-vă, că ați dobândit căldura raiului;
Bucurați-vă, că din întuneric ați ieșit la lumină;
Bucurați-vă, că lepra păcatelor s-a curățat de pe voi;
Bucurați-vă, că Soarele dreptății v-a strălucit vouă;
Bucurați-vă, că dorința barbarilor a rămas rușinată;
Bucurați-vă, că hotărârea voastră a stat nestrămutată;
Bucurați-vă, că ați dobândit dumnezeiasca bunăvoință;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 9:
În acea vreme, mai marele temniței, văzând lumina și uitându-se la cer, a văzut treizeci și nouă de cununi strălucite ca soarele, pogorându-se spre Sfinți și înțelegând că a patruzecea lipsea pentru acel ce se îndoise, a strigat către străjeri aruncându-se în iezer: „și eu mărturisesc pe Hristos de adevăratul Dumnezeu și Îi cânt Lui: Aliluia!”
Icos 9:
Cu această urmare a temnicerului, numărul Mucenicilor împlinindu-se după rânduiala de sus hotărâtă, diavolul nemaiputând răbda mărimea de suflet a lor, în chip de om se tânguia pe țărmuri, zicând: Cum de au lăsat lumeștii stăpânitori nechinuiți pe acești ostași semeți până a nu-i da în apă; iar noi, pomenind numele lor, cântăm:
Bucură-te, Kyrion;
Bucură-te, Candidus;
Bucură-te, Domnus;
Bucură-te, Hesychius;
Bucură-te, Heraclie;
Bucură-te, Smaragdus;
Bucură-te, Evnoicus;
Bucură-te, Valens;
Bucură-te, Vivian;
Bucură-te, Claudiu;
Bucură-te, Priscus;
Bucură-te, Teodul;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 10:
Iar a doua zi, venind necurații tirani la iezer, au văzut pe Sfinți vii și nevătămați de asprimea gerului cu temnicerul dimpreună, de care minunându-se mai ales, fiind cel mai credincios slujitor al lor, au întrebat pe ostași pricina și ei le-au povestit ceea ce urmase după lumină și cum s-a aruncat în apă, mărturisind pe Hristos și cântând: Aliluia!
Icos 10:
Atunci tiranii de mânie umplându-se, au poruncit ca legându-i să-i tragă spre mal și ducându-i la locul cel de muncă, au judecat ca să le sfărâme gleznele cu ciocane, care muncă săvârșindu-se cu multă cruzime, maica unuia dintre Sfinți ce se numea Meliton și era tânăr foarte, întâmplându-se de față, cu jale mare îl îmbărbăta, strigând către dânsul și către ceilalți:
Bucură-te, fiul meu cel iubit care astăzi te preaslăvești;
Bucură-te, Ioane, mult răbdătorule;
Bucură-te, Eutihie, înțeleptule;
Bucură-te, Xanthius, îndreptătorule;
Bucură-te, Aelian, preafericitule;
Bucură-te, Sisinnius, cel viteaz;
Bucură-te, Aggias, de Dumnezeu iubite;
Bucură-te, Meletie, primitorule de străini;
Bucură-te, Flaviu, cel cu nume mare;
Bucură-te, Acacius, fără de răutate;
Bucură-te, Ecdicius, învățătorule;
Bucură-te, Lisimah, de vrăjmași risipitor;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 11:
Când Mucenicii erau chinuiți de ostași, gura lor nu înceta a rosti rugăciunea aceasta: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit; ajutorul nostru este întru numele Domnului”; și așa grăind, și-au dat sufletul în mâinile lui Hristos cântând: Aliluia!
Icos 11:
Dar după ce s-au săvârșit din viață ca niște jertfe ale lui Hristos, voievozii întunericului au poruncit slugilor să pună trupurile Sfinților în căruțe și să le ducă la ardere, spre a nu rămâne creștinilor nici o nădejde de mângâiere, neștiind ce va urma. Noi însă, slăvindu-i, cântăm acestea:
Bucură-te, Alexandru, apărătorule;
Bucură-te, Ilie, cu Tezviteanul petrecătorule;
Bucură-te, Gorgonius, lauda Armeniei:
Bucură-te, Teofil, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, Domitian, cuviosule;
Bucură-te, Gaius, preafericitule;
Bucură-te, Leontie, mândria împăraților;
Bucură-te, Atanasie, dulceața preoților;
Bucură-te, Chiril, mângâietorule;
Bucură-te, Sacerdon, preaminunate;
Bucură-te, Nicolae, cel milostiv;
Bucură-te, Valeriu, stegarul credinței;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 12:
Și după ce s-au săvârșit Sfinții, pe cel mai tânăr, Meliton, dând încă semne de viață, tiranii au poruncit să nu-l ducă la ardere, voind încă să-l mai muncească; maica sa, însă, ridicându-l pe umerii ei, l-a dus la ceilalți, ca dimpreună să se topească trupurile lor; însă pe drum și-a dat sufletul cântând: Aliluia!
Icos 12:
Nici focul, nici apele n-au putut mistui Sfintele Moaște ale Mucenicilor. Căci, arzând lemnele, oasele lor au rămas nevătămate. Și în apă aruncându-i, a treia zi s-au arătat episcopului Armeniei, anume Petru, la mijlocul nopții, ca niște lumini strălucind, și așa i-au scos și i-au așezat la locuri de cinste, cântând:
Bucură-te, Philoctemon, iubitorule de cinste;
Bucură-te, Severian, făcătorule de minuni;
Bucură-te, Chudion, mângâierea bolnavilor;
Bucură-te, Aglae, bucuria celor întristați;
Bucurați-vă, stele neapuse ale Armeniei;
Bucurați-vă, crini neveștejiți ai Sevastiei;
Bucurați-vă, că numele voastre s-au scris în ceruri;
Bucurați-vă, că v-ați încununat prin îngeri;
Bucurați-vă, că ați surpat puterea idolească
Bucurați-vă, că ați sporit gloria creștinească;
Bucurați-vă, odrasle nemuritoare;
Bucurați-vă, oastea cea biruitoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 13:
O, de trei ori fericită și preanevinovată ceată a Mucenicilor! ție ne rugăm, grăbește de întărește credința noastră cu ajutorul tău cel sfânt, ca printr-însa să dobândim cele de folos, cu milă dumnezeiască, ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii și de alte răutăți, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia!(de 3 ori).
Apoi se zice Icosul 1: Îngerii din cer cu cununi… și Condacul 1: Apărătoarei întruniri pentru credință…
Icos 1:
Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletelor voastre cele neveștejite de durerea trupului, că suferind răbdați asprimea gerului, ca și tinerii evrei care oarecând văpaia focului privind, cântau: pe Domnul lucrurile lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii! Pentru aceasta și noi cântăm așa:
Bucură-te, turmă a adevăratului Păstor;
Bucură-te, că prin ale lui învățături ai aflat mântuirea;
Bucură-te, că printr-Însul ți s-au deschis ușile raiului;
Bucură-te, că ai dobândit viața cea nemuritoare;
Bucură-te, că ai defăimat făgăduințele barbarilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioși;
Bucură-te, în suferință cu totul nestrămutată;
Bucură-te, în biruință multora neasemănată;
Bucură-te, în lupte desăvârșit nerușinată;
Bucură-te, în ispite fără preget neplecată;
Bucură-te, că în chinuri ai stat neîntristată;
Bucură-te, vistieria lui Hristos cea nedeșartă;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!
Condac 1:
Apărătoarei întruniri pentru credință, Mucenicilor de patruzeci, care în iezerul Sevastiei s-au aruncat de închinătorii la idoli, veniți să prăznuim cu dragoste pomenirea lor. Că vrednici sunt a ne izbăvi de toată primejdia prin rugăciuni către Dumnezeu și să cântăm: Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!