Troparul, viața și acatistul Sf. Justin Martirul si filozoful (1 iunie)


Troparul Sf. Iustin Martirul și Filosoful

Dumnezeiască trâmbiță te-a câștigat Biserica, dumnezeiasca dogmă pe toți învățându-i, a înnomenirii Mântuitorului. Iar cu vărsarea cinstitului tău sânge te-a rânduit în neamul celor întâi născuți, pentru aceasta toți cinstim pomenirea ta strigând către tine, nu uita Justin pe robii tăi.

DoarOrtodox

Viaţa şi pătimirea Sfântului Mucenic Iustin Filosoful (1 iunie)

Sfîntul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a născut în părţile Siriei din Palestina, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urmă s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tată de neam bun şi slăvit, dar, cu credinţa, elin; chiar Iustin era în aceeaşi rătăcire a închinării la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credinţe. Iustin, din tinereţe, se îndeletnicea cu învăţătura cărţii şi sporea în înţelepciunea elinească, ca unul ce avea minte isteaţă.

Deci, deprinzîndu-se bine cu oratoria, dorea să înveţe şi filosofia; pentru aceasta s-a dus la un învăţat filosof stoic, dorind să înţeleagă filosofia acelora. El avea mare dorinţă să ştie ce este dumnezeirea şi cine este Dumnezeu? Deci, petrecînd la acel filosof stoic cîtăva vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu; de vreme ce nici acest filosof stoic nu ştia pe Dumnezeu, nici nu socotea că este de trebuinţă învăţătura cea pentru dumnezeiasca înţelegere. Pentru aceasta Iustin a lăsat pe dascălul acela şi s-a dus la un alt filosof, care făcea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

Acela, după puţină vreme, a început a se tocmi cu Iustin pentru plată, nevrînd să-l înveţe degeaba. Iar Iustin, văzînd că acela este iubitor de argint, l-a lepădat ca pe un lacom şi l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosofiei, de vreme ce nu ştia să treacă cu vederea cîştigurile cele lumeşti.

Pentru nişte pricini ca acestea, lepădînd pe filosofii stoici şi pe cei peripatetici, dorea foarte mult înţelepciunea cea adevărată, prin care ar fi putut ajunge la cunoştinţa lui Dumnezeu; deci, a venit la un dascăl ce făcea parte din filosofii lui Pitagora. Acela a poruncit lui Iustin să înveţe mai întîi astronomia, geografia, muzica, aritmetica şi alte învăţături, spunîndu-i că învăţăturile acelea sînt cele mai de trebuinţă în viaţa aceasta. Deci, Iustin socotea că va trebui să petreacă mulţi ani într-acele învăţături. Dar, văzînd că din acele ştiinţe nimic nu este de folos sufletului său, pentru că nimic n-a auzit de la dascălul acela care să fie după dorinţa inimii lui; pentru aceea l-a lăsat şi pe acel dascăl şi s-a lipit de unul al lui Platon, de vreme ce învăţătura acelora era într-acele vremuri de mare slavă şi multă le era cinstea lor.

Acel filosof a lui Platon s-a făgăduit să-l înveţe pe Iustin cunoştinţa lui Dumnezeu, din asemănarea lucrurilor celor trupeşti cu cele netrupeşti, din închipuirile cele de jos cu cele de sus şi din felurile înţelegerilor. Pentru că acesta era sfîrşitul socotelilor înţelepciunii celei platoniceşti ca, din închipuiri, să vină întru cunoştinţa lui Dumnezeu. Fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nădăjduind să ajungă la înţelepciunea dumnezeiască cea dorită, să cunoască pe Dumnezeu şi se să umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lîngă dascălul acela vreme îndelungată.

Deci, îndată a învăţat dogmele şi rînduielile lui Platon, devenind, între elini, filosof desăvîrşit şi slăvit. Cu toate acestea, nu putea să ajungă la credinţa creştinească şi la cunoştinţa cea adevărată a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamăreau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricăciosului Dumnezeu cu asemănarea chipului omului cel stricăcios, al păsărilor, al celor cu patru picioare şi al tîrîtoarelor. Deci, Iustin se mîngîia cu duhul, îndeletnicindu-se cu gîndirea de Dumnezeu şi învăţîndu-se în cunoştinţa de Dumnezeu, pe cît mintea lui, fiind neluminată, putea să ajungă.

Odată, Iustin, plimbîndu-se singur în afara cetăţii, într-un loc deosebit, aproape de mare, şi pe cînd socotea mintea sa înţelegerea celor filosofeşti, a văzut pe un bărbat necunoscut, cinstit şi împodobit cu cărunteţea. Pe cînd stătea el şi-l privea cu de-amănuntul, bătrînul i-a zis: „Oare mă cunoşti pe mine, de mă priveşti astfel cu dinadinsul?” Răspuns-a Iustin: „Nu te cunosc, însă mă minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am aşteptat să văd pe cineva, te văd pe tine”. Zis-a bătrînul: „Însoţitorii mei s-au dus în partea aceasta şi, aşteptînd întoarcerea lor, le-am ieşit înainte ca să-i pot vedea de departe; dar tu ce faci aici?”

Răspuns-a Iustin: „Îmi place să mă preumblu în singurătate, ca să mă învăţ cu mintea fără de împiedicare la filosofie”. Întrebat-a bătrînul: „Ce folos cîştigi din filosofie?” Răspuns-a Iustin: „Dar ce lucru mai de folos poate să afle cineva decît filosofia? Pentru că aceea este luminătoarea minţii, povăţuitoare la toată socoteala cea bună şi îndreptătoarea vieţii. Pe aceea, dacă cineva o ştie bine, acela vede ca în oglindă neştiinţele şi rătăcirile altora şi nu este cu putinţă să se alcătuiască înţelepciunea fără de învăţătura filosofiei şi fără de uneltirea înţelegerii; deci, se cade ca tot omul să o înveţe, ca să ştie cele folositoare şi nefolositoare, de care lucruri să se ţină şi pe care să le lepede”. Zis-a bătrînul: „Filosofia aduce oare vreo fericire omului?” Răspuns-a Iustin: „Cu adevărat îi aduce”. Bătrânul l-a întrebat: „Deci, spune-mi, ce este filosofia şi ce este fericirea?” Răspuns-a Iustin: „Filosofia este aceea care te face să înţelegi şi să cunoşti adevărul; iar fericirea este cinstea înţelegerii şi a înţelepciunii”. Bătrînul a întrebat: „Dacă din filosofie cunoaşteţi ceea ce este drept şi înţelegeţi adevărul, apoi pe Dumnezeu cum îl cunoaşteţi că este?”

Răspuns-a Iustin: „Acela este Dumnezeu, Care niciodată nu se schimbă, ci totdeauna este acelaşi. Acela este pricinuitorul facerii tuturor”. Deci bătrînul, îndulcindu-se, iarăşi l-a întrebat: „Numele înţelegerii este la toate lucrurile de obşte? Căci în toate meşteşugirile în care cineva este iscusit, întru acelea se numeşte că este înţelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corabiei, sau în medicină şi întru asemănare şi întru celelalte lucruri, şi dumnezeieşti şi omeneşti, oare nu este tot aşa?

Deci, spune-mi mie iarăşi, este vreo înţelegere care naşte cunoştinţa lucrurilor împreună şi a celor dumnezeieşti şi a celor omeneşti?” Zis-a Iustin: „Este cu adevărat”. Bătrînul a zis: „Deci, tot una este a cunoaşte pe Dumnezeu, precum a cunoaşte muzica, aritmetica, astronomia sau vreuna din acestea?” Răspuns-a Iustin: „Nicidecum; pentru că alta este a cunoaşte pe Dumnezeu şi alta este a cunoaşte un meşteşug”. Grăit-a bătrînul: „Bine ai răspuns, căci ajungem la o oarecare înţelegere; pe de-o parte din auz şi învăţătură, iar pe de alta din vedere; precum ţi-ar spune cineva că se află în India vreo fiară care nu se aseamănă cu nici una din fiare, n-ai fi putut s-o cunoşti pe aceea nevăzînd-o cu ochii, nici altuia să-i spui despre ea, neauzind mai întîi singur de la cel ce spune. Deci, te întreb, cum pot filosofii voştri elineşti să înţeleagă pe Dumnezeu, sau cum să grăiască cu adevărat ceva pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunoştinţă despre El şi nici nu L-au văzut pe El cîndva, nici nu L-au auzit?” Răspuns-a Iustin: „O, părinte, nu cu ochii trupeşti se vede puterea dumnezeirii, precum văd oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singură se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a cărui învăţătură eu o urmez”. Zis-a bătrînul: „Este în mintea noastră, oare, vreo putere de acest fel, prin care să putem înţelege mai degrabă sau să cunoaştem vreun lucru, şi să ajungem pe cele nevăzute numai cu simţurile cele trupeşti?”

Răspuns-a Iustin: „Este adevărat. Şi acea putere este numită de Platon ochiul minţii, fiind dată omului spre aceea – chiar precum el învaţă, ca unul luminat prin învăţătura cea iubitoare de înţelepciune -, ca să poată vedea singurul adevăr dumnezeiesc, care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu arătîndu-Se prin vopsele, nici avînd vreo asemănare oarecare, nici mărime de statură, nici altceva de acest fel, încît să se vadă cu ochii cei trupeşti; ci este o Fiinţă mai presus de toate fiinţele, neajunsă, nesupusă, singură bună şi frumoasă, a căruia dorire a ştiinţei în sufletele cele de neam bun, din început este sădită de la aceeaşi singură, pentru că iubeşte a se vedea de aceia de care se cunoaşte”.

Pe nişte cuvinte ca acestea bătrînul le asculta cu dragoste, dar nu se îndestula cu acea înţelegere a lui Iustin, învăţată de Platon, despre Dumnezeu, cu aceea care, fără de creştineasca mărturisire era nedesăvîrşită. Apoi a zis astfel despre Platon: „Dacă Platon învaţă aşa precum tu mărturiseşti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a ştiut pe adevăratul Dumnezeu? El a zis că Dumnezeu este nevăzut şi neajuns. Dar de ce se închina făpturii celei văzute: cerului, stelelor, asemenea lemnului şi pietrei celei cioplite în chip de om, ca singur lui Dumnezeu, schimbînd astfel pe adevăratul Dumnezeu întru minciună, ţinîndu-se de închinarea la idoli şi învăţînd la aceea şi pe alţii?

Deci, eu socotesc că la Platon şi la ceilalţi filosofi elini, nu este înţelegere dreaptă, prin care să se poată veni la cunoştinţa adevărată a lui Dumnezeu, deoarece s-au făcut deşerţi întru cugetările lor şi s-a întunecat inima lor cea neînţelegătoare; astfel, socotindu-se a fi deştepţi, au înnebunit. Eu îţi spun cu adevărat, că mintea omenească, nepovăţuindu-se de Duhul Sfînt şi neluminîndu-se prin credinţă, nu poate să ştie şi să înţeleagă pe adevăratul Dumnezeu!”

Acestea şi multe altele grăind bătrînul despre dreapta cunoştinţă de Dumnezeu, despre adevărata cinstire de Dumnezeu şi despre celelalte lucruri dumnezeieşti, Iustin, văzînd rătăcirea filosofilor elini, se minuna. Apoi a zis: „Deci, unde şi ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-l povăţuiască după adevăr, dacă în Platon şi-n ceilalţi filosofi nu este adevărul?”

Atunci bătrînul a început a-i spune lui de sfinţii prooroci, zicînd: „În vremile cele de demult, cu mulţi ani mai înainte de toţi filosofii, au fost oarecare bărbaţi sfinţi drepţi şi iubiţi de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfînt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se săvîrşesc. Acei bărbaţi se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevărul şi l-au spus oamenilor. Nu s-au ruşinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dînşii ca, întru oarecare cuvinte, să se abată de la adevăr, nici nu s-au biruit de slavă deşartă; ci le-au spus drept, adevărat şi fără de frică pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-a făcut lor, sau le-au văzut, sau le-au auzit.

Încă sînt şi acum scripturile lor, care, dacă le citeşte cineva cu credinţă, îi aduc mult folos şi-i luminează mintea spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu; pentru că acei sfinţi prooroci spun adevărul, nu cu meşteşug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi înşelătoare sau cu întortocheri, ci întăresc prin adevăr cele grăite de dînşii cu dreaptă vorbire. Aceia singuri, mai mult decît toate dovezile înşelătoare, au fost martori preacredincioşi ai adevărului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor şi, mai înainte, au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au arătat că sînt vrednici de credinţă; pe de-o parte că acum graiurile lor s-au împlinit şi altele de acum o să se împlinească; iar pe de alta, că cele grăite de dînşii le întăreau prin minuni; pentru că făceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinoşi şi neînvăţaţi de Dumnezeu, n-au putut niciodată să le facă, fără numai că au îngrozit pe oameni prin oarecare arătări şi năluciri diavoleşti”.

Deci, acel fericit bărbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfîrşit i-a zis lui: „Mai înainte de toate, roagă-te cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-ţi deschidă ţie uşa luminii, de vreme ce niciodată nu poate cineva să ştie şi să înţeleagă pe cele ce sînt ale lui Dumnezeu, fără numai căruia singur Dumnezeu va voi să le descopere. Şi le descoperă numai aceluia ce-L caută pe El cu rugăciunea şi se apropie de El cu credinţă şi cu dragoste”.

Acestea zicîndu-le, bătrînul acela s-a dus de la el şi s-a făcut nevăzut. De atunci Iustin niciodată n-a mai aflat sau a mai văzut vreun bărbat ca acela. Ce a simţit Iustin în inima sa după plecarea acelui bărbat, singur a spus cînd a vorbit odată cu Trifon, slăvitul iudeu: „Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu şi dragostea mi-a crescut spre sfinţii prooroci şi spre acei bărbaţi care sînt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele bătrînului, întru acelea am cunoscut că este adevărata filosofie, cea pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cărţile prooroceşti şi apostoliceşti şi dintr-acelea m-am făcut creştin adevărat”. Fericitul Iustin, spunînd aceasta lui Trifon, a făcut în urmă pentru sine înştiinţare neamului celui mai de pe urmă, în ce fel i-a fost începutul întoarcerii lui către Dumnezeu şi cum s-a povăţuit la calea cea dreaptă de acel bărbat neştiut, ca de un om trimis din cer.

După acea vorbire folositoare de suflet cu bătrînul cel insuflat de Dumnezeu, îndată s-a sîrguit a căuta cărţi creştineşti şi a început a citi dumnezeieştile Scripturi cu o deosebită silinţă. El alătura proorociile cele vechi ale sibilelor cu graiurile sfinţilor prooroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioară a lui Hristos, despre patima cea de voie a Lui, despre sfîrşitul acestei lumi văzute şi despre judecata ce va să fie. Şi, văzîndu-le pe acestea întru toate împreună glăsuite, se minuna în sine şi încet veni – învăţîndu-l pe el Sfîntul Duh – spre cunoştinţa cea mai desăvîrşită a lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Deci, rîzînd de nebunia elinească, se pleca spre creştineasca credinţă, înmulţindu-se în el din zi în zi duhovniceasca căldură spre dreapta credinţă.

El însă auzi de unele lucruri, care îi împiedicau sufletul de la scopul cel bun, ce dorea dreapta credinţă creştinească, şi acestea erau: desele învinuiri aduse de către păgîni creştinilor, pentru unele lucruri necinstite şi de ruşine, pentru care se ridicau cumplite prigoniri împotriva lor. Deci, toate acestea le-a înţeles el că sînt minciuni, neîncăpute prihăniri şi clevetiri, de vreme ce păgînii socoteau cum că creştinii, în adunările lor de noapte, stingînd lumînările, sting împreună şi lumina curăţiei, spurcîndu-se cu împreunare prin necurăţie şi, după asemănarea fiarelor ar mînca carne de om. Pentru unele ca acestea, elinii şi iudeii ocărau pe creştinii nevinovaţi, şi astfel se credea minciuna oamenilor necuraţi şi nebuni ca şi cum ar fi fost adevăr. Cu toate că creştinii erau oameni drepţi şi sfinţi, totuşi erau urîţi, prigoniţi, scuipaţi şi batjocoriţi de toţi necredincioşii, ca nişte mari nelegiuitori. Astfel, fiind făcuţi vinovaţi de grele păcate, erau daţi la cumplite morţi, în multe feluri.

Nişte lucruri ca acestea la început împiedicau pe Iustin de la scopul său să se facă creştin; însă nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau contra creştinilor, ştiind bine că, adeseori, prin judecata poporului cea fără de socoteală, cei nevinovaţi se osîndesc ca cei vinovaţi, cei curaţi se necinstesc şi cei drepţi se socotesc ca cei păcătoşi. Deci, văzînd pe creştini neînfricaţi în răspunsuri la judecăţi, viteji în chinuri, defăimînd toate cele frumoase şi văzute ale acestei lumi, socotindu-le ca pe nişte gunoaie, că se dau de bună voie la munci pentru Domnul lor, sîrguindu-se la moarte ca la un ospăţ, socotea în sine, zicînd:

„Nu sînt adevărate cele ce se spun despre creştini, ca şi cum ar fi făcînd nişte urîciuni ca acelea; de vreme ce păcătosul cel iubitor de patimi, săvîrşind fără de înfrînare poftele trupeşti şi întru mîncarea cărnurilor omeneşti căutînd iubire de plăceri, se teme de moarte şi nu rabdă muncile. Unul ca acela nu se dă de bună voie la bătăi, ci fuge de ele. Ei, de ar cădea sub vreo judecată ca aceasta, se sîrguiesc în tot felul să se arate fără de prihană şi astfel se răscumpărau de la pedeapsă cu multă plată ca să poată să petreacă mai mult fără de durere şi cu sănătate şi să se îndulcească mai mult de poftele lor. Dar creştinii nu sînt deloc aşa. Ei aleg de bună voie a patimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc moartea mai mult decît viaţa; deci, cum poate să se afle într-înşii o iubire de păcat ca aceea?”

Astfel, socotind el, cerceta cu dinadinsul viaţa creştinească; şi s-a înştiinţat desăvîrşit, că petrec în frica Domnului cu curăţie şi fără de prihană, păzind curăţia lor cu de-amănuntul, că se omoară în toate zilele cu postul şi cu înfrînarea. Ei adeseori se roagă şi totdeauna se învaţă în faptele cele bune. Acestea cunoscîndu-le din cercetările lui i-a iubit pe ei foarte mult şi s-a lipit de ei cu toată dragostea. El a luat Sfîntul Botez şi s-a făcut mare apărător al credinţei celei în Hristos, luptîndu-se prin cuvinte şi prin scrisori cu elinii şi cu iudeii. El s-a făcut ostaş viteaz şi nebiruit al lui Hristos, căutînd mîntuirea sufletelor omeneşti; a cercetat diferite ţări, învăţînd şi propovăduind numele lui Hristos, întorcînd pe cei necredincioşi la Dumnezeu.

Deci, a mers la Roma ca un filosof, purtînd îmbrăcăminte filosofească şi avînd ucenici cu sine. Acolo a adunat mulţi pentru învăţătură, întemeind multe şcoli; iar sub chipul filosofiei celei din afară, învăţa filosofia creştinească şi adevărată. Deci, aflînd acolo pe Marcion, începătorul de eresuri, i s-a împotrivit lui cu cuvîntul, ruşinîndu-l; iar împotriva eresului acela, precum şi împotriva altor eresuri, a scris mai multe cărţi. Tot acolo în Roma era un oarecare filosof păgîn, cu numele Crescent, mare vrăjmaş al creştinilor. Iustin, adevăratul filosof, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat război, atît cu cuvîntul cît şi cu scrisul. Pentru că acel filosof cinic, avînd viaţă spurcată şi prea fără de lege, ura pe creştinii care petreceau după Dumnezeu în curăţie şi zavistuia slava cea bună a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit şi iubit de romani, pe de o parte pentru înţelepciunea sa cea insuflată de Dumnezeu, iar pe de altă parte pentru viaţa lui cea curată şi neprihănită.

Deci Crescent, fiind plin de răutate, aducea împotriva creştinilor multe lucruri ruşinoase şi mincinoase, vrînd să-l necinstească în popor şi să facă urît atît pe Iustin cît şi pe credincioşii care erau cu el; deci, îndemna poporul cel necredincios contra lor. Acestea auzindu-le şi văzîndu-le Sfîntul Iustin, zicea: „Eu pentru credinţa lui Hristos doresc a pătimi şi a fi ucis de necredincioşi; şi socotesc că de la acel filosof cinic, Crescent, mi se va pricinui moartea, de la acel filosof nebun, fiindcă el iubeşte mîndria mai mult decît înţelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrăzneşte a spune lucruri pe care nu le ştie cu dinadinsul, ca şi cum creştinii ar fi fără de Dumnezeu, făcînd multe fărădelegi. El ne huleşte pe noi din urîciune şi răutate, deoarece este mai rău decît poporul cel simplu, căci aceia nu îndrăznesc să grăiască nimic de lucrurile pe care nu le ştiu.

În vremea aceea împărăţea în Roma, Antonin, care fusese împărat după Adrian. Cu toate că nu era vrăjmaş al creştinilor, însă, fiind înduplecat după poruncile împăraţilor celor mai dinainte, necredincioşi şi închinători la idoli, prigonea şi ura pe creştini, mai mult din urîciunea cea prea multă şi din lăcomie, ca să jefuiască averile creştinilor, care mărturiseau numele lui Hristos. Deci, el a poruncit ca pentru fărădelegile cele multe, pe care le aduceau clevetitorii cu minciună contra credincioşilor, să-i dea pe ei la judecată şi, necercetîndu-i, îi pedepsea cu felurite munci pentru clevetirile aduse contra lor.

În acea vreme s-a întîmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare, necredincioasă, care trăia în necurăţie, auzind de la creştini cuvînt pentru adevăratul Dumnezeu şi învăţătură pentru viaţa cea întreg înţeleaptă, pentru răsplătirea drepţilor şi pentru munca păcătoşilor, s-a umilit cu sufletul şi a crezut în Hristos. Însă avea bărbat care petrecea întru necredinţa închinării de idoli şi se tăvălea fără de măsură întru necurăţiile trupeşti. Pentru aceasta ea îl sfătuia pe el în tot chipul, vrînd să-l povăţuiască la viaţa înfrînată şi să-l întoarcă la adevărata credinţă.

Deci, văzînd ea că nicidecum nu poate să-l îndrepte pe acela, căuta să se despartă de el şi să nu mai petreacă în necurăţiile aceluia. Bărbatul ei, înştiinţîndu-se de la care creştini a învăţat femeia lui credinţa creştinească, s-a dus la eparhul cetăţii, jelindu-se contra aceluia. Numele acelui creştin era Ptolomeu. Deci, au prins pe Ptolomeu, robul lui Hristos, şi l-a ţinut multă vreme într-o temniţă necurată; apoi eparhul, scoţîndu-l la judecată, l-a osîndit la moarte. În vremea acelei nedreptei judecăţi, stătea acolo un bărbat, cu numele Luchie. Acela, văzînd pe fericitul Ptolomeu osîndit pe nedrept, a zis către judecătorul cel strîmb: „O, eparhule, pentru care pricină dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrînat, nici făcător de silă, nici ucigaş, nici tîlhar, nici răpitor, nici vădit pentru altă oarecare fărădelege, ci pentru singura pricină că s-a mărturisit pe sine, că este creştin?” Eparhul, căutînd cu groază spre dînsul, i-a zis cu mînie: „Oare şi tu eşti din numărul creştinilor?” Răspuns-a Luchie: „Cu adevărat şi eu sînt creştin”. Atunci el a poruncit ca şi pe acela să-l pedepsească cu moarte. Încă s-a alăturat celor doi creştini şi al treilea, care s-a mărturisit pe sine cu mare glas că este creştin; deci, toţi aceşti trei, şi-au dat sufletele lor pentru Hristos.

Fericitul Iustin, înştiinţîndu-se de o nedreaptă ucidere a sfinţilor ca aceasta, i-a fost pentru ei jale mare. Deci, scriind o cărticică, numită Apologia, apăra nevinovăţia creştinilor şi defăima şi certa rătăcirea şi răutatea slujitorilor de idoli. Acea carte a dat-o împăratului şi fiilor lui, şi la tot senatul, îndrăznind pentru Hristos, fără temere de munci şi de moarte. Împăratul, citind cu luare aminte acea cărticică, s-a minunat de înţelepciunea filosofului creştin; şi nu numai că nu s-a mîniat contra lui şi nu l-a ucis pe el, dar a şi lăudat înţelepciunea lui; de vreme ce a dat pe faţă, în acea cărticică, înşelăciunea zeilor elini şi a descris destul de lămurit puterea lui Hristos. Iustin a arătat că sînt mincinoase clevetirile ce se aduceau contra creştinilor, arătînd destul de lămurit curăţia şi viaţa lor cea dreaptă.

Deci împăratul, citind acea cărticică şi umilindu-se, a dat poruncă ca să nu muncească pe creştini pentru mărturisirea numelui lui Hristos, nici să le jefuiască averile lor, ci, numai de s-ar arăta contra lor cu oarecare pricini de păcate, cu adevărat vrednici de pedeapsă şi de judecată vor fi. Sfîntul Iustin, primind acea poruncă împărătească şi luînd voie de la împărat, s-a dus în Asia unde atunci, mai mult ca oriunde, erau creştinii prigoniţi. Deci, mergînd la Efes, în haina cea filosofească pe care n-a lăsat-o pînă la sfîrşitul său, a arătat porunca împăratului tuturor şi a propo-văduit-o în părţile şi în cetăţile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea şi s-a mîngîiat Biserica lui Hristos; de vreme ce ura contra creştinilor a încetat, în locul ei venind bucuria. Sfîntul Iustin, petrecînd acolo cîtăva vreme, a avut o convorbire cu iudeul Trifon şi l-a biruit pe acela din Scripturile Legii vechi, de care întrebare – precum şi de Apologia, despre care s-a zis mai sus – se află cuvînt scris pe larg în cartea lui Iustin.

După multă vreme, Sfîntul Iustin s-a întors iarăşi de la Efes în Italia; iar în calea în care mergea pretutindeni propovăduia apostoleşte pe Hristos. Pe iudei şi pe elini, biruindu-i în cuvinte, îi întorcea la sfînta credinţă; iar pe credincioşi îi întărea. Deci, mergînd el la Roma, Crescent, cinicul filosof, s-a pornit contra lui cu mai multă urîciune şi cu mai multă răutate; deci, Sfîntul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia şi-l ruşina înaintea tuturor.

Pentru aceea, neputînd el să stea împotriva lui şi neştiind ce să mai facă, l-a pîrît cu multe minciuni la divanul romanilor; deci, au prins pe Sfîntul ca pe un vinovat de răutate şi l-au muncit în legături. Aducîndu-l pe el la judecată, nici o pricină nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temîndu-se ca nu cumva Iustin să fie liberat, a pregătit în ascuns o otravă de moarte şi cu aceea a ucis prin înşelăciune pe ostaşul cel nebiruit al lui Hristos.

Astfel s-a sfîrşit Sfîntul Iustin, adevăratul filosof al creştinilor, lăsînd Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sînt pline de înţelepciunea Sfîntului Duh. Deci, stînd înaintea lui Hristos Domnul, rîvnitorul la nevoinţă a luat de la El cununa pătimirii şi este rînduit în ceata sfinţilor mucenici, a celor ce slăvesc Sfînta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.

DoarOrtodox

Acatistul Sfântului Mucenic Iustin Filosoful (1 iunie)

Condacul 1

Dor nestăvilit după cunoașterea adevărului ai arătat și râvnă nestrămutată pentru dobândirea și propovăduirea lui, cu moarte martirică încununând nevoințele tale, pentru care strigăm ție: Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Icosul 1

Filosofia sistemelor omenești în sufletul tău s-a vânturat, Sfinte Iustin, pentru ca să ajungi apoi la filosofia profeților și a lui Iisus Hristos și să te deștepți din întuneric la lumină un om cu totul nou, cu adevărat renăscut.

Bucură-te, cuvânt în apărarea celor pe nedrept urâți și chinuiți;

Bucură-te, judecată în conformitate cu rațiunea cea dreaptă;

Bucură-te, cuget liber de prejudecăți;

Bucură-te, cercetare a vieții ce vădește chipul ei;

Bucură-te, cinstire a lui Dumnezeu în Duh și adevăr;

Bucură-te, dor după viața veșnică și curată;

Bucură-te, urmare a celor bineplăcute lui Dumnezeu prin puterile raționale pe care ni le-a dăruit El;

Bucură-te, așteptare întru nădejde a împărăției cerurilor;

Bucură-te, credință ce țintește spre nemurire;

Bucură-te, închinare de sine lui Dumnezeu Celui bun și nenăscut;

Bucură-te, lepădare a plăcerilor desfrânate și îmbrățișare a întregii înțelepciuni;

Bucură-te, iubire de aproapele cu dragostea lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 2

Mai presus de toate ai iubit înțelepciunea ce singură poate să înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El, ca să strigăm cu toți sfinții împreună: Aliluia!

Icosul 2

Foc s-a aprins în sufletul tău, cuprinzându-te o mare dragoste față de profeți și de toți prietenii lui Hristos și înțelegând că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos.

Bucură-te, facere de bine către cei lipsiți;

Bucură-te, comoară duhovnicească adunată în ceruri;

Bucură-te, răbdare și blândețe ce scot din pofta celor rele;

Bucură-te, viață trăită după cuvântul Evangheliei;

Bucură-te, rod al darului lui Dumnezeu;

Bucură-te, așteptarea de la plinirea vremii;

Bucură-te, vestire a Răsăritului Celui de Sus;

Bucură-te, sădire în lume a cunoștinței de Dumnezeu;

Bucură-te, lămurire a proorociilor despre Întruparea Cuvântului;

Bucură-te, orizont deschis de taina învierii Lui;

Bucură-te, deslușire a celor vechi în lumina celor noi;

Bucură-te, zidire a credinței pe temelia Crucii;

Bucură-te, dezlegare de legăturile nedreptății;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 3

Cu prețul vieții ai plătit credința ta cea atât de scumpă, după care alergasei vreme îndelungată și pe care în cele din urmă ai găsit-o, ai propovăduit-o și ai apărat-o cu toată puterea înțelepciunii tale, cântând: Aliluia!

Icosul 3

După modelul școlilor antice de filosofie ai întemeiat la Roma o școală în care ai predat învățătura creștină, spre luminarea neamurilor.

Bucură-te, grai întru lauda lui Dumnezeu;

Bucură-te, bună vestire a Cuvântului cu putere de sus;

Bucură-te, că ai fost îndrăgostit de nestricăciune;

Bucură-te, pătimire pentru a primi cele dorite;

Bucură-te, bucurie a făgăduinței cerești;

Bucură-te, îndepărtare a răutății din suflete;

Bucură-te, vădire a purtării de grijă dumnezeiești;

Bucură-te, deslușire a minunii de taină;

Bucură-te, comuniune a toate sub semnul crucii;

Bucură-te, semănare a semințelor Adevărului;

Bucură-te, rugăciune fierbinte cu postire pentru iertarea păcatelor;

Bucură-te, pocăință ce înnoiește și luminează;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 4

În cele două Apologii ale tale ai arătat creștinismul înaintea lumii romane ca pe singura religie adevărată, apărându-l, în același timp, de acuzațiile răutăcioase și mincinoase împotriva sa ale celor ce nu știau să cânte: Aliluia!

Icosul 4

Ai pomenit în cuvântul tău de apărare o minune întâmplată unei legiuni romane din Germania, în urma rugăciunii creștinilor din legiune, și ai cerut împăraților romani, Senatului și poporului roman ca judecata creștinilor să se facă după dreptate. Pentru aceasta după cuviiință cântăm:

Bucură-te, pășire în rugul aprins al iubirii dumnezeiești;

Bucură-te, îmbrățișare cu sărutarea păcii;

Bucură-te, laudă și slavă înălțate către Părintele tuturor;

Bucură-te, rugăciune și mulțumire către Preasfânta Treime;

Bucură-te, ajutorare a orfanilor și văduvelor;

Bucură-te, purtător de grijă al tuturor celor ce se găsesc în nevoi;

Bucură-te, sprijinire a celor lipsiți, din închisori, sau străini;

Bucură-te, străduință de a trăi potrivit Cuvântului;

Bucură-te, rodire a semințelor Lui;

Bucură-te, nerăutate ce pătimești pentru dragostea lui Hristos;

Bucură-te, aducere la virtute prin frică și prin dragostea față de bine;

Bucură-te, prețuire a lui Dumnezeu mai presus decât slava, și teama, și moartea;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 5

Puterea jertfei creștinilor dă mărturie despre nevinovăția lor și despre așteptarea împărăției cerurilor, pentru care păzesc înfrânarea, dragostea față de toți, ajutorarea săracilor, răbdarea, ascultarea către cei mai mari și cântarea neîncetată de Aliluia!

Icosul 5

Puterea iubirii lui Dumnezeu e mai presus de stricăciune și moarte, dăruindu-ne prin întruparea Sa, mai înainte vestită de toți proorocii, nădejdea cea mai presus de fire a învierii.

Bucură-te, părtășie la harul ce vine de Sus;

Bucură-te, învățătură mai presus de orice filosofie omenească;

Bucură-te, deprindere a minții cu iubirea de înțelepciune;

Bucură-te, încununare a înțelepciunii cu feicirile dumnezeiești;

Bucură-te, vedere a lui Dumnezeu prin ochiul curăției;

Bucură-te, suflet curățit prin dreptate și prin toate celelalte virtuți;

Bucură-te, martor vrednic al Adevărului;

Bucură-te, suflet viu prin suflarea Duhului Sfânt;

Bucură-te, rugăciune ce deschizi porțile luminii;

Bucură-te, cuvânt purtător de taină;

Bucură-te, adăpare de la izvoarele milostivirii dumnezeiești;

Bucură-te, vindecare a firii cu puterea Cuvântului Întrupat;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 6

În Hristos s-au împlinit profețiile cele de demult, ce arătau evenimentele viitoare ca și cum s-ar fi întâmplat, revelând taina cea mai presus de fire a iconomiei Sfintei Treimi în taina cântării de Aliluia!

Icosul 6

Mai presus de cuvânt e taina creștină, ce depășește orice învățătură omenească, pentru că, în timp ce filosofii și legiuitorii cu cunoscut pe Cuvântul numai în parte, ucenicii Lui L-au cunoscut în întregime, fiind gata să moară pentru dragostea Lui.

Bucură-te, desfătare curată în cele dumnezeiești;

Bucură-te, spălare în baia pocăinței;

Bucură-te, părăsire a nelegiuirii și alipire de voia lui Dumnezeu;

Bucură-te, că Domnul va fi spre nume și semn veșnic și nu se va șterge;

Bucură-te, îmbrăcare a celor goi;

Bucură-te, hrănire a celor flămânzi;

Bucură-te, tăiere-împrejur a inimii;

Bucură-te, grădină udată de harul lui Dumnezeu;

Bucură-te, lumină răsărită în întuneric;

Bucură-te, pământ cu rod de viață veșnică;

Bucură-te, umblare în poruncile dumnezeiești;

Bucură-te, dreaptă închinare ce luminezi calea;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 7

Creștinii știu că Dumnezeu este martorul gândurilor și faptelor noastre, lepădând răutatea spre a se împărtăși de fericirea cea veșnică a cântării de Aliluia!

Icosul 7

Ai învățat că față de a poseda numai o sămânță de adevăr cu totul altceva este a avea Adevărul în toată măreția Lui, ca într-o icoană de pururea închinare.

Bucură-te, bunăcuviință a vestirii frumuseții lui Dumnezeu;

Bucură-te, chemare spre a umbla în lumina Domnului;

Bucură-te, moștenire a bunătăților împărăției cerești;

Bucură-te, suflet răscumpărat de Hristos;

Bucură-te, dreptate și judecată mântuitoare;

Bucură-te, odihnire în sine a voii lui Dumnezeu;

Bucură-te, ferire de duhurile rele și rătăcitoare;

Bucură-te, clădire a vieții pe piatra Cuvântului întrupat;

Bucură-te, cuvânt cu duhul înțelepciunii și al tăriei;

Bucură-te, cuvânt cu duhul vindecării și al cunoașterii de mai înainte;

Bucură-te, cuvânt cu duhul învățăturii și al temerii de Dumnezeu;

Bucură-te, cuvânt cu duhul credinței, nădejdii și dragostei;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 8

Setea ta de adevăr numai izvoarele harului dumnezeiesc au potolit-o, arătându-ți taina mântuirii rodind din Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, cea care lumea a luminat și a revărsat în tot locul bucuria cântării de Aliluia!

Icosul 8

Mărturii ai adus din înțelepții cei vechi și din profețiile Scripturii despre întruparea, patimile, învierea și înălțarea la cer ale Fiului lui Dumnezeu, aducând la dreapta credință deopotrivă evrei și neamuri.

Bucură-te, împărățire prin adevăr, blândețe și dreptate;

Bucură-te, răspuns de cuvânt bun al inimii;

Bucură-te, oprire de la rătăcire;

Bucură-te, împărtășire de sfinte daruri;

Bucură-te, cinstire a lui Dumnezeu în fapte și în cunoștință și în inimă;

Bucură-te, vestire a celei de-a doua Veniri a lui Hristos;

Bucură-te, râvnă apostolească;

Bucură-te, dragoste ce topești învârtoșarea;

Bucură-te, păzire a îndreptărilor celor veșnice;

Bucură-te, conștiință pururea luminată de prezența lui Dumnezeu;

Bucură-te, pomenire neîncetată a numelui Său cel sfânt;

Bucură-te, credință că Dumnezeu ne va învia prin Hristosul Lui;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 9

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep să spună cum, în multe feluri și chipuri, ai arătat iconomia lui Dumnezeu cea pentru mântuirea noastră, a celor ce cântăm Aliluia!

Icosul 9

Inimile ai luminat cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu, sfinte Iustin, înălțând rugăciuni fierbinți pentru luminarea celor din întunericul necunoștinței.

Bucură-te, mângâiere a poporului deznădăjduit;

Bucură-te, strigăt de pocăință ce ia cu asalt împărăția lui Dumnezeu;

Bucură-te, încredințare că El ne va face nestricăcioși, nepătimitori și nemuritori;

Bucură-te, încredere în numele Celui răstignit;

Bucură-te, rodire a sămânței de mântuire prin harul îndurării Sale;

Bucură-te, fericire a ascultării de Dumnezeu;

Bucură-te, veselie a păzirii căilor Lui;

Bucură-te, bucurie a împlinirii voii Lui;

Bucură-te, grijă de suflet ca de un dar dumnezeiesc;

Bucură-te, descoperire a Înțelepciunii mai dinainte de veac;

Bucură-te, părtășie la numele lui Dumnezeu;

Bucură-te, lepădare a răutății și zădărniciei;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 10

Pe marea Scripturii ai călătorit, ieșind la limanul mântuirii cu vestea cea bună a iubirii lui Dumnezeu ce a luat în Hristos chip și trup, ca lumea s-o înalțe la Tatăl, în bucuria cântării de Aliluia!

Icosul 10

Cu tot sufletul și cu toată ființa ai îmbrățișat credința creștină, sfinte Iustin, pecetluind cu sângele tău martiric viața ta, în dorul de a te uni cu Înțelepciunea ipostatică.

Bucură-te, judecată întru dreptate;

Bucură-te, rod de sfințenie;

Bucură-te, pregătire a căilor celor drepte;

Bucură-te, făclie așezată spre luminarea neamurilor;

Bucură-te, vestire a locului celui veșnic;

Bucură-te, împărtășire a pâinii vieții;

Bucură-te, primire cu cuget curat a tainelor dumnezeiești;

Bucură-te, miel fără răutate;

Bucură-te, cântare nouă înălțată lui Dumnezeu;

Bucură-te, răbdare a ispitelor întru așteptarea judecății Lui;

Bucură-te, cunoștință a tainei mântuitoare;

Bucură-te, iubire de fiu către Părintele ceresc;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 11

În Hristos ai trecut de la cunoașterea în parte și în ghicitură la cea veșnică, în care Adevărul Însuși se face trup de împărtășire, celor ce cântă neîncetat: Aliluia!

Icosul 11

Nimic nu te-a putut despărți de dragostea lui Hristos, pentru care ai călcat moartea, asemenea Lui, intrând în bucuria celor ce cântă:

Bucură-te, cuvânt al chemării și al pocăinței către toate neamurile;

Bucură-te, tâlcuire a profețiilor;

Bucură-te, vestire a tainei renașterii noastre în Hristos;

Bucură-te, mulțumire adusă lui Dumnezeu prin fapte;

Bucură-te, săturare din sânul mângâierii Lui;

Bucură-te, împărtășire din intrarea slavei Lui;

Bucură-te, îndulcire a apei firii cu puterea crucii;

Bucură-te, că ai aflat în Hristos odihnă;

Bucură-te, că iconomia mântuirii și în tine s-a împlinit;

Bucură-te, mărturisire a dumnezeirii Logosului;

Bucură-te, mărturisire și a omenității Lui;

Bucură-te, cuvânt făcut icoană a Fiului lui Dumnezeu întrupat;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 12

Datoria fiecăruia este de se opri de la a face nedreptăți înaintea lui Dumnezeu și a afla schimbarea minții, prin care cunoaște pe Cel Preaînalt, cântând: Aliluia!

Icosul 12

Înaintea Sfintei Treimi te-ai arătat rod de sfințenie, ce revarsă binecuvântarea Cuvântului făcut trup peste cei ce cântă:

Bucură-te, iubire de Dumnezeu din toată inima și din toată puterea;

Bucură-te, iubire de aproapele ca de sine însuși;

Bucură-te, nimicire a puterii șarpelui;

Bucură-te, credință în milostivirea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu;

Bucură-te, transformare a vrăjmășiei în evlavie, dreptate, nădejde, credință și dragoste;

Bucură-te, suflet schimbat în întregime cu puterea Duhului;

Bucură-te, trup preschimbat prin harul nestricăciunii;

Bucură-te, inimă din care țâșnește apă vie;

Bucură-te, curățire de toată întristarea și fierbințeala păcatului;

Bucură-te, că ai fost pus spre lumină neamurilor;

Bucură-te, părinte născător de fii duhovnicești;

Bucură-te, fiu al împărăției lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Iustin Martirul și Filosoful, cel ce taina creației în icoana Logosului Întrupat ai descoperit-o!

Condacul 13

Pe Tatăl Ceresc, pe Fiul Dumnezeiesc și pe Duhul Cel Preasfânt ai mărturisit înaintea evreilor și a neamurilor, altoind cele mai de preț roade ale înțelepciunii omenești în taina Cuvântului întrupat, darul cel veșnic al înfierii făpturii de către dragostea Sfintei Treimi, Căreia după cuviință cântăm: Aliluia! (de trei ori)

Apoi din nou Icosul 1Condacul 1.

Rugăciune

Cele ale noastre depășesc orice altă învățătură prin aceea că noi avem în Hristos întreg Cuvântul, Care S-a arătat pentru noi trup, Cuvânt și suflet, Ipostasul Însuși a ceea ce înțelepții veacurilor au scos cu trudă din vistieria Adevărului, contemplând doar în parte Cuvântul. Pentru aceasta, sfinte Iustin, cinstim pe Logosul lui Dumnezeu întrupat, Care în multe feluri și în multe chipuri a rânduit iconomia cea spre mântuire a lumii, purtând de grijă celor ce cu dreaptă credință se închină Dumnezeului celui viu, Unul în Treime, pe Care prin moartea ta martirică L-ai preaslăvit!

(Acatist alcătuit cu rugăciunile și binecuvântarea părintelui Ghelasie de la Frăsinei și ale părintelui Iustin de la Oașa).

DoarOrtodox

Reclame

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului


Invierea-Domnului

Condac 1:

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Icos 1:

Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Condac 2:

Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!

Icos 2:

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre! Continuă lectura

Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta (24 aprilie)


Sf ierarhi Ilie Iorest - Iosif si Sava 24 aprilie

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.


Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun început de viaţă călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut şi de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, îl numeşte „întru toate credincios şi preacinstit Părinte”.

Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnitorului Vasile Lupu şi al Sfântului mitropolit Varlaam al Moldovei, Sfântul Ilie Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei. În această slujire a întâmpinat greutăţi chiar de la început. I se cerea de către calvini să tipărească şi să folosească în biserici Catehismul calvinesc şi alte cărţi, străine de învăţătura ortodoxă.

Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învăţătura celor şapte Sinoade Ecumenice, fiind pildă de tărie în credinţa ortodoxă şi dovedind credincioşilor că sunt mai de folos lanţurile pentru Hristos decât laudele viclene. A tipărit Evanghelia cu învăţătură, carte ortodoxă începută de înaintaşul său, mitropolitul Ghenadie, întărindu-i pe cei slabi în credinţă şi cercetând toate bisericile din Ardeal.

Nemulţumită de el, stăpânirea străină calvină a încercat să-l câştige de partea ei şi, neizbutind, a plăsmuit învinuiri mincinoase şi Sfântul ierarh a fost aruncat în temniţă, la Alba Iulia, după numai trei ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanţuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbrăcat de haine şi bătut cu nuiele, răbdându-le pe toate „nu pentru că era vinovat, ci pentru credinţa creştină răsăriteană”, cum spun cronicile.

După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat în schimbul unui preţ de 1.000 de taleri, pe care neavându-i, „s-au dat chezăşie pentru el 24 de credincioşi”. Pentru dezlegarea de chezăşie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la domnitorul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, apoi la ţarul Rusiei şi astfel şi-a răscumpărat libertatea. Reîntors în ţară, la scurtă vreme s-a săvârşit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios şi luptător pentru Ortodoxia curată a poporului său.


Sfântul Simion Ştefan, din botez Simion, după călugărie Ştefan, ieromonah în mănăstirea de la Alba Iulia, a ajuns pe scaunul vlădicesc în anul 1643, după Sfântul Ilie Iorest, în vremuri grele pentru Biserica dreptslăvitoare şi pentru credincioşii transilvăneni, aflaţi sub cârmuitori străini de neam şi de credinţă.

Asemenea înaintaşilor săi, Sfântul Ierarh Simion Ștefan n-a fost cruţat nici el de necazuri, suferite din pricina principelui Gheorghe Rakoţi şi a superintendentului Gheleji, mai-marele calvinilor. Şi anume, luându-i dreptul părintesc de a-şi cerceta fiii duhovniceşti şi punându-i pe aceştia cu forţa sub ascultarea sa, superintendentul calvin s-a făcut stăpân peste Biserica românească, în care voia să rânduiască şi să judece după bunul plac.

Apoi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, principele şi superintendentul calvin au pus pe umerii sfântului ierarh grele şi hulitoare îndatoriri: să lepede învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, să-i înveţe pe tineri Catehismul calvinesc, să nu mărturisească adevărul privind prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângelui Domnului Hristos, la dumnezeiasca Liturghie.

Iar, ca nişte urâtori ai icoanelor, aceștia l-au îndemnat să scoată icoanele şi Crucea din biserici. Însă, de Dumnezeu luminatul ierarh nu i-a urmat, ci a apărat credinţa ortodoxă cu mult curaj și iscusință. Astfel, făcându-se următor cuvintelor lui Hristos: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16), înţelepţit fiind de Dumnezeu şi dăruit cu dreaptă judecată, ierarhul şi-a păzit nevătămat sufletul său şi al turmei lui cuvântătoare, deşi calvinii n-au încetat nicio clipă să-l ademenească spre rătăcirea lor.

Dar Sfântul s-a făcut apărător nu numai al credinţei, ci şi al neamului său, şi anume, văzându-i pe români mult asupriți în ţara lor şi înţelegând că altă cale de a-i ridica şi păzi nu are decât prin lumina cărţii, le-a dăruit Cuvântul Domnului, Noul Testament, pentru întâia oară tălmăcit pe limba lor şi tipărit în cetatea Alba Iuliei la anul 1648. Prin aceasta, ca odinioară marii dascăli ai Bisericii, el a dăruit credincioşilor hrană duhovnicească, tâlcuindu-le tainele cele dumnezeieşti în Predosloviile la Noul Testament. În acest chip, luptând, pentru Biserica lui Hristos, împotriva rătăcirilor, dăruind cu-vânt hrănitor de suflet păstoriţilor săi şi urmaşilor – Legea Nouă a lui Iisus Hristos Domnul nostru, în grai românesc – şi învăţându-i să privegheze la unitatea neamului, sfântul ierarh şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, în anul 1656.


Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în Ineul Transilvaniei, la începutul veacului al XVII-lea. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic, Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Transilvania. Tatăl său a fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul. În tinereţea sa, Sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la Mănăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti.

A fost ales preot şi protopop al Ineului, fiind hirotonit, la Târgovişte, de către mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti. Murindu-i soţia, iar mama lui călugărindu-se, viaţa lui şi-a schimbat cursul. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia în tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656, după trecerea la cele veşnice a Sfântului Simion Ştefan, soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba Iulia.

După ce a fost hirotonit arhiereu la Târgovişte, de către acelaşi mitropolit Ştefan, s-a întors acasă încărcat cu daruri din Ţara Românească şi a fost înscăunat, cu bucurie, în ziua Înălţării Domnului, de tot soborul preoţilor din Ardeal, unde a păstorit, cu înţelepciune, timp de 24 de ani. În ciuda greutăţilor, Sfântul s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română la slujbe şi în propovăduirea Evangheliei şi sprijinindu-se pe soboarele de clerici pentru îndrumarea slujirii preoţeşti.

Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe i-a adus duşmănia şi prigoana conducătorilor calvini ai Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat şi scos din scaun în anul 1680. Bătrân şi bolnav, a fost închis în temniţele din Alba-Iulia şi Iernut, fiind bătut în fiecare vineri. După asemenea chinuri şi grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendar alături de alţi doi sfinţi mitropoliţi aredeleni, care au păstorit la Alba Iulia.


sfantul_ierarh_iosif_marturisitorul_din_maramures_1Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș Pământul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plin de vetre duhovniceşti şi de jertfele martirilor, de nevoinţele cuvioşilor, de suferinţele celor statornici în credinţa străbună, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veşniciei”.

    Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfinţeniei” şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele episcopului Iosif al Maramureşului.

    El s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă.

    Invăţătura şi-a dobândit-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile şi schiturile maramureşene, de care s-a simţit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

    Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ţinutul Maramureşului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei şi îndemnul de a veghea cu stăruinţă la păstrarea şi apărarea dreptei credinţe în Maramureşul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei şi unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiţi să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

    Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc şi cu mare grijă pentru turma sa, şi totodată, un dârz apărător al dreptei credinţe, într-o vreme când duşmanii Ortodoxiei reuşiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă şi sufletească a românilor transilvăneni şi când făceau sforţări mari ca să înstrăineze şi pe românii din Maramureş de la legea strămoşească.

    Necruţând ostenelile, el a vizitat parohiile, a ţinut soboare şi a apărat interesele Bisericii româneşti cu rară pricepere pentru acele vremi cu arma puternică a cuvântului şi a scrisului, ca un cărturar învăţat şi dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmaşilor credinţei sale strămoşeşti.

    Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceştia s-au năpustit asupra lui cu calomnii şi învinuiri de tot felul, pentru a-1 compro­mite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmaşilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa guvernului Transilvaniei. El s-a prezentat fără teamă la judecată şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramu­reşului.

    In martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu şi mai multă înverşunare împotriva lui şi în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinţii ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Fraţii români din Maramureş au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii şi au cerut stăruitor eliberarea arhipăsţorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

    A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale.

    Dacă la actul dezbinărilor religioase a românilor transilvăneni din 1700 n-a luat parte nici un român din Maramureş, aceasta se datoreşte desigur şi episcopului Iosif, care a răspuns cu cinste mi­siunii sale, apărând cu jertfelnicie şi pricepere obştea credincioşilor împotriva tuturor uneltirilor duşmanilor Ortodoxiei.

    De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia şi cinstirea credincioşilor ortodocşi maramureşeni ca un îndreptător şi apărător al credinţei, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos şi ca un ierarh care şi-a pus sufletul său pentru turma încredinţată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris şi în ceruri, dar mai ales, în evlavia şi conştiinţa credincioşilor.

    Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Cuvioasa Elisabeta a fost dăruită de Dumnezeu părinţilor ei, creştini evlavioşi de neam ales din Heracleea Traciei, prin mijlocirea minunată a Sfintei Muceniţe Glicheria (prăznuită la 13 mai). Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. Rămânând orfană la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său.

Acolo, Sfânta s-a nevoit aspru, devenind, nu după mult timp, un vas al alegerii dumnezeieşti. Ochii sufletului ei erau necontenit aţintiţi asupra frumuseţilor dumnezeieşti, pentru care, urmând smereniei vameşului, trei ani nu şi-a ridicat privirea de la pământ. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspru, suferind frigul nopţii şi arşita zilei.

Purta aceeaşi haină şi umbla desculţă chiar şi iarna, dar iubirea de Dumnezeu, care îi înflăcăra inima, îi era haină şi acoperământ. Lacrimile care îi curgeau când psalmodia le socotea drept o baie cu aromate, iar când înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era luminată de sus cu lumină cerească. Avea ca hrană, cel mai adesea, doar Sfânta Împărtăşanie, iar uneori se hrănea, dar nu cu pâine, ci numai cu verdeţuri şi legume, pentru că untdelemn şi vin n-a gustat niciodată. De multe ori stăruia în postire câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Continuă lectura

Sf. Cuvios Ioan de la Prislop. Viața, troparul și acatistul (13 septembrie)


Troparul Sfântului, glasul I

Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane! Părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice, luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească împreună cu îngerii L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre!

doar ortodox candle light_church00

Viața Sf. Cuvios Ioan de la Prislop

sf_ioan_de_la_prislopDe tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”. Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)

sfantul_cuvios_ioan_de_la_prislopCondacul 1

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!
  

 Condacul 2 

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine, Sfinte Ioane, ca să preamărească cu viaţa ta numele Sfintei Treimi şi făcător de minuni te-a arătat, în urma cărora ai primit îngăduinţa tatălui tău de a te retrage în Mănăstirea Prislop, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Ioane, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi părăsind casa părintească, ai aflat adăpostire peştera, pe care ţi-ai pregătit-o cu înseşi mâinile tale, minunând pe îngeri cu vieţuirea; pentru care, mulţimea călugărilor laudă pe Dumnezeu, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare şi a demonilor pierzare;
Bucură-te, că din pruncie L-ai iubit pe Hristos;
Bucură-te, căci, copil fiind, ai mers la arat;
Bucură-te, că tatălui tău semn ai dat;
Bucură-te, că lemnul uscat în pământ l-ai înfipt;
Bucură-te, că acesta a înverzit;
Bucură-te, că Dumnezeu S-a preamărit;
Bucură-te, că atunci lumea ai părăsit;
Bucură-te, că în Mănăstirea Prislopului ai venit;
Bucură-te, că prin nevoinţe aspre viaţa ţi-ai sfinţit;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, al Mănăstirii ocrotitor şi ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 3

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, străină viaţă petrecând pe pământ, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta; iar acum, luând răsplătire de la Dumnezeu, cânţi Lui neîncetat, împreună cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icos 3

Auzit-am, Sfinte Părinte, de viaţa ta cea dumnezeiască şi văzând facerile tale de bine ce ne arăţi în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai fost înger în trup;
Bucură-te, că prin smerenie, cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, cinstitorule al Maicii Domnului;
Bucură-te, că jugul lui Hristos uşor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peşterii celei sfinte;
Bucură-te, stâlp de foc al credinţei;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 4

Vifor de multe ispite s-au abătut de-a lungul veacurilor asupra Mănăstirii tale, Sfinte Ioane, dar din toate acestea ai izbăvit obştea cu mijlocirile tale către Dumnezeu; pentru care, împreună cu ea, cânţi Stăpânului tuturor: Aliluia!

Icosul 4

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus. Şi acum, facându-te părtaş cereştilor bunătăţi, roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:
Bucură-te, minte cerească şi înainte văzătoare;
Bucură-te, voinţă de daruri duhovniceşti primitoare;
Bucură-te, că te-ai făcut sabie a Duhului cu două ascuţişuri;
Bucură-te, că prin tine câştigăm bunătăţile cele nădăjduite;
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor de tot felul;
Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai lepădat;
Bucură-te, cel ce eşti mărturisitor şi mijlocitor;
Bucură-te, că tinereţea ţi-ai pus-o în slujba Domnului;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;
Bucură-te, sprijinitorul nostru şi grabnic ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 5

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa şi sufletul tău, Părinte, având osârdie spre lupta vieţii monahiceşti, toată tinereţea ţi-as pus-o în slujba Domnului Hristos, în peşteră nevoindu-te în post şi rugăciune, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Veniţi toţi să lăudăm pe cel minunat intre sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din Mănăstirea Prislopului, pe marele între cuvioşi Ioan şi cu un glas să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, de Dumnezeu prea luminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;
Bucură-te, cel ce in căile Domnului ne eşti îndrumător:
Bucură-te, că în Mănăstire ai trăit in ascultare;
Bucură-te, cel ce ai purces să-ţi sapi chilia;
Bucură-te, că peştera ţi-e numită „Casa Sfântului”
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, ocrotitorul Mănăstirii şi a toată Ţara Haţegului;
Bucură-te, că veacuri de-a rândul credincioşii te-au numit Sfânt;
Bucură-te, că toţi creştinii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 6

Credincioşii din Ţara Haţegului s-au mirat de viaţa ta cea însingurată, Cuvioase Părinte Ioane, că îmbrăcat fiind cu haina smereniei celei adevărate, de mari daruri te-ai învrednicit; pentru aceea împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit şi cu numele tău cel sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; drept aceea, pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm ţie aşa:
Bucură-te, locaş prea înfrumuseţat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea către cer;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, Părintele nostru cel milostiv şi blând;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, frumuseţea sfinţilor cea strălucită;
Bucură-te, chipul cel sfânt al smereniei;
Bucură-te, că în necazuri ne îmbărbătezi;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 7

Ajungând la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuituitoare, Cuvioase Părinte Ioane, prin mucenicie ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu, fiind ucis de vânătorii care n-au cunoscut taina vieţuirii tale în peşteră. Pentru aceasta Dumnezeu îndoită cunună ţi-a dăruit, primindu-te între sfinţii Săi, cu care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul 7

Uimindu-ne de adânca taină a mutării tale la Domnul, cuvios şi mucenic deopotrivă te mărturisim pe tine Cuvioase Părinte Ioane, cinstindu-te cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cel ce peştera în stâncă ţi-ai dăltuit;
Bucură-te, că din lume în peşteră te-ai ascuns, ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că peştera ţi-e stropită cu lacrimi;
Bucură-te, că în peşteră te-ai săvârşit;
Bucură-te, cel ce scrieri nu ne-ai lăsat, ci pildă de viaţă ne-ai dat;
Bucură-te, că harul nu ţi-a părăsit trupul;
Bucură-te, că numele peste munţi ţi s-a dus;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, că mormântul îţi este necunoscut;
Bucură-te, cel ce cu duhul eşti printre noi;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelşugare;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 8

În trup fiind tu încă, toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum în slăvile cereşti fiind, înaintea împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi, cei ce săvârşim pomenirea ta, ci roagă-te Domnului pentru noi, cerând iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, pentru care părăsind toate cele veselitoare ale lumii, ţi-ai jertfit viaţa şi, din smerenie, n-ai îngăduit să fie descoperite moaştele tale, ferindu-te şi după moarte de laudele oamenilor. Pentru aceasta şi noi grăim ţie:
Bucură-te, că în trup fiind, te-ai făcut locaş al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că lui Hristos Dumnezeu cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că răstignindu-te lumii, Domnului jertfă te-ai adus;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, căci cu dumnezeiască smerenie ai smerit răutatea vrăjmaşilor diavoli;
Bucură-te, căci prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;
Bucură-te, că ai pus temelia pustniceştilor tale strădanii;
Bucură-te, locuitorul cel ales al pustiei;
Bucură-te, că peştera nu ai părăsit-o;
Bucură-te, cel ce eşti cuvios şi mucenic;
Bucură-te, că ascunsă ţi-a fost viaţa cea după Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitorul nostru către Maica Domnului;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 9

Soborul arhiereilor şi ceata preoţilor dimpreună cu mulţimea credincioşilor adunaţi la canonizarea ta I-au adus rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tine, Sfinte Părinte Ioane, cântându-I cântarea: Aliluia!

Icosul 9

Sfinte Ioane, Părintele nostru, în trup muritor fiind, ai biruit hotarele firii, vieţuind ca un fără de trup, cu darul lui Dumnezeu; iar noi, mulţumire aducând Celui ce te-a mărit în viaţă şi după moarte şi închinându-ne de departe la locul necunoscut al moaştelor tale din Ţara Românească, strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai defăimat înţelepciunea cea deşartă a lumii;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos te-ai nevoit până la vărsarea sângelui;
Bucură-te, căci cu râvna dreptei credinţe te-ai făcut ucenic lui Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii;
Bucură-te, tărie a ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, că Prislopul nu l-ai uitat;
Bucură-te, că viaţa nu ţi s-a scris;
Bucură-te, că strămoşii nu te-au uitat;
Bucură-te, că predania te-a păstrat;
Bucură-te, că după sute de ani ai fost canonizat:
Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 10

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înşelăciunea vrăjmasului, te-a ales pe tine ca pe un apostol al nostru, ca prin tine să învăţăm să ne îndepărtam de toate înşelăciunile lumii şi prin viată curată apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântam împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 10

Făclie purtătoare de lumina eşti intre cuvioşi, Părinte Ioane, şi împreună locuitor cu sfinţii. Pentru aceasta soborul monahilor dreptmăritori care s-au ostenit peste veacuri în Sfânta Lavră a Prislopului, împreună cu noi, cei de astăzi, aducem doxologie lui Dumnezeu pentru tine, zicând:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, icoană însufleţită a vieţii celei curate;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite;
Bucură-te, stâlp de sprijin în primejdii;
Bucură-te cel ce doreşti mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, că tu ne eşti apărător la judecată;
Bucură-te înainte mergător al Înălţării Sfintei Cruci;
Bucură-te, că la praznicele Mănăstirii împreună cu noi slujeşti;
Bucură-te, că împărăţeşti întru cele de sus;
Bucură-te că de acolo priveşti la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, că noi, creştinii, cu evlavie numele tău sfânt pomenim;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 11

Lăudând proslăvirea ta, te fericim toţi credincioşii, Părinte Ioane, lauda Bisericii şi podoaba monahilor, roagă pe milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare, ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Mulţimea credincioşilor dreptmăritori care se adună la praznicele duhovniceşti ale Sfintei Mănăstiri a Prislopului, mărturisindu-şi o tainică dorinţă şi crezând cu tărie că acolo unde vrea Dumnezeu toate sunt cu putinţă, îndrăznesc a-ţi aduce cântare plină de nădejde, zicând:
Bucură-te, că, dacă voieşti, mormântul ţi se va descoperi;
Bucură-te, că moaştele la Prislop ţi se vor aduce;
Bucură-te, că Biserica te aşteaptă;
Bucură-te, că Mănăstirea te doreşte;
Bucură-te, ucenic peste veacuri al evanghelistului Ioan;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicodim;
Bucură-te, cel ce vei face mare bucurie tuturor credincioşilor;
Bucură-te, căci credinţa se va întări şi Dumnezeu se va slăvi;
Bucură-te, că la El toate sunt cu putinţă;
Bucură-te, că acum noi, credincioşii, te avem pe tine mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti preamărit împreună ca mucenicii în locaşurile cereşti;
Bucură-te, că amintirea ta se serbează în toată Biserica;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 12

Împărate Sfinte, primeşte pe mijlocitorul nostru şi împlinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ţie ca să dai Bisericii Tale unire, pace la toată lumea şi stingerea dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmaşilor noştri, nici cu mânia Ta să ne cerţi pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, de la care primeşte cântarea: Aliluia!

Icosul 12

Mare dar ai revărsat, prin Biserică, asupra noastră şi asupra Ţării Ardealului, prin viaţa ta întru tot sfântă, Prea Cuvioase Părinte Ioane; de aceea, cu recunoştinţă îţi aducem laudă şi mulţumire, cântându-ţi:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioşilor;
Bucură-te, nevoinţa cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, cel ce ai iubit tăcerea ca marele Arsenie;
Bucură-te, că peştera ai lăsat-o ca turn de strajă al Mănăstirii;
Bucură-te, că icoana ta ne este fereastră spre cer;
Bucură-te, îndrumătorule al vieţii monahiceşti;
Bucură-te, că fericirea cerească cu toţi sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că pe nume ne cunoşti;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată pe marea vieţii acesteia;
Bucură-te, că toţi, urmându-ţi pilda vieţii, ne mântuim;
Bucură-te, că la peştera ta alergând, simţim alinare sufletească;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 13

O, de trei ori fericite, Prea Cuvioase Părinte Ioane, purtătorule de Dumnezeu, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăveşte-ne de toată nevoia şi scapă din chinul ce va să fie pe toţi cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 1

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Apoi se zice această rugăciune:

RUGĂCIUNE

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai zis şi s-a făcut toată făptura. Căci, din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica din neamul nostru fii aleşi care prin credinţă şi nevoinţă pustnicească să menţină credinţa în atotputernicia şi milostivirea Ta şi să nu lase neamul nostru a se prăbuşi în întunericul necunoştintei de Dumnezeu.

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Care din îndurare, ca un Dumnezeu al milostivirii, ai dăruit Ţării Haţegului şi întregului popor dreptcredincios pe Sfântul Cuvios Ioan, ca să ne fie mijlocitor, rugător si ajutător în nevoinţele mântuirii.

Doamne Dumnezeul nostru, am greşit şi nu suntem vrednici a câştiga milostivirea Ta prin sârguinţa cea de toate zilele. De aceea, aducem mijlocitori pentru sufletele noastre pe PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, ca, prin rugăciunile lor să ne ocroteşti pe noi, Biserica Ta, şi tot poporul românesc, dăruindu-ne sănătate, viaţă ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor să mărim Prea Sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

doar ortodox candle light_church00

Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Viața, troparul și acatistul (25 aprilie)


Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului (glas 8)

Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

doar ortodox candle light_church00

sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_5Sfântul Vasile s-a născut în Rusia în anul 1692. A fost atras de tânăr de viața monahală și în căutarea unor călugări cu viață îmbunătățită a petrecut în sihăstriile din Rusia, Ucraina și Țările Române. Venit în Țara Româneacă în contextul tulburărilor prin care treceau creștinii ortodocși din Ucraina după Unirea de la Brest Litovsk, Sfântul Vasile s-a așezat la mănăstirea Dălhăuți de lângă Focșani, unde a rămas timp de 20 de ani. În anul 1730 s-a retras cu câțiva ucenici în Munții Buzăului, la Mănăstirea Poiana Mărului. Au căutat sfatul său numeroși călugări și credincioși din ținuturile Buzăului și Vrancei și de dincolo de hotarele acestora. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Muntele Athos starețul Vasile a tuns în monahism pe monahul Platon, viitorul stareț Paisie Velicicovshi, care petrecuse o vreme (1742-1746) în așezămintele monahale muntenești Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul. Sfântul Vasile a fost preocupat de modul cum poate avea cineva o viață duhovnicească înaltă, iar rodul acestor căutări a fost concentrat în scrierile pe care le-a lăsat. Amintim dintre lucrările sale originale, scrise în slavona bisericească, următoarele: Cuvânt înainte sau Înainte călătorie la cartea lui Grigorie Sinaitul, Înainte cuvântare spre capetele fericitului Filotei Sinaitul,Cuvânt înainte la cartea Cuviosului Nil de la SorscaÎnchipuire cum să cade nouă celor ce suntem pătimaşi, şi călcăm poruncile, să ne îndreptăm prin pocăinţă şi să ne învăţăm lucrării cei cu mintea vieţuind întru supunere, Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele cele oprite făgăduinței călugărești cei de bună voie.

La 25 aprilie 1767, starețul Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veșnice, fără a se cunoaște astăzi unde se odihnesc rămășițele sale pământești. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4-5 martie 2003, a hotărât canonizarea sa, cu data de prăznuire la 25 aprilie.

doar ortodox candle light_church00

sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_4

Acatistul Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)

Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului (glas 8)

Invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povatuitorule al calugarilor, propovaduitorule al harului, dascalul rugaciunii mintii celei cu trezvie lucrate, Parinte Cuvioase Vasile, roaga pururea pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Intru tine, Parinte, cu osardie, s-a mantuit cel dupa chip; ca, luand crucea, ai urmat lui Hristos; si, lucrand, ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioase Parinte Vasile, duhul Tau. Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Celui ce a fost vas curat al Duhului Sfant, indreptatorul calugarilor, inaltimea cea stralucita a smereniei, cumpana cea dreapta a infranarii si solitorul cel tare al rugaciunii inimii, Cuviosului Parinte Vasile, sa-i aducem rugaciuni pentru izbavirea noastra si sa-i cantam: Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al iui Hristos!

Icosul 1

De tanar, te-ai aratat iubitor de viata calugareasca, Parinte Vasile. Ai lepadat cu indrazneala toata grija cea lumeasca si cu dragoste ai pornit pe calea cea aspra a sihastriei. Pentru aceea, cu smerenie si glas de bucurie, iti cantam:
Bucura-te, floare binemirositoare sadita in gradina vietii sihastresti;
Bucura-te, cel ce pururi vorbesti cu Iisus prin rugaciune;
Bucura-te, ca intru nevointe ti-ai petrecut, viata calugareasca;
Bucura-te, ca ingerilor te-ai asemanat prin vietuire pustniceasca;
Bucura-te, impreuna-locuitorule cu sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca din Muntii Buzaului ai facut un Athos romanesc;
Bucura-te, mare iubitor si traitor al invataturii Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ca te-ai hranit din dumnezeiestile Scripturi;
Bucura-te, ca intru tine numele lui Iisus s-a preamarit;
Bucura-te, ca pe ucenici i-ai invatat smerita vietuire;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi lui Dumnezeu pentru noi;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

 

Condacul 2

Cine nu te va ferici pe tine. Parinte Vasile, cel ce cu pricepere ai stiut sa alungi duhurile inselaciunii prin viata curata si placuta lui Dumnezeu, caci ai stralucit ca o faclie in gradina Maicii Domnului – pe pamantul romanesc – unde ai cantat neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Luminator preastralucit al calugarilor din manastirile romanesti ai fost, fericite Parinte. Caci pilda faptelor si mireasma invataturilor tale au indreptat pe multi catre viata cea imbunatatita a implinirii virtutilor sihastresti. De aceea, primeste si de la noi laude ca acestea:
Bucura-te, pom rasadit in gradina neamului romanesc;
Bucura-te, ca prin tine s-a binecuvantat pamantul tarii noastre;
Bucura-te, ca noi, romanii, te avem pururea rugator la Dumnezeu;
Bucura-te ca te-ai facut povatuitor cinului calugaresc;
Bucura-te, ca te afli in ceata celor iubitori de credinta;
Bucura-te, ca ti-ai indreptat pasii spre Tara Romaneasca;
Bucura-te, ca in aceste tinuturi ai binevestit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai intarit obstile manastirilor noastre;
Bucura-te, ca pe multi i-ai calauzit pentru viata pustniceasca;
Bucura-te, cel ce ai vietuit pe plaiurile Buzaului;
Bucura-te, ca la Poiana Marului ai fost pilda de rugaciune pentru monahii;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator ai lui Hristos!

 

Condacul 3

Iubitor al rugaciunii lui Iisus si traitor in linistea sihastriei te-ai aratat, Parinte Cuvioase Vasile, si, in trup fiind, te-ai invrednicit de la Dumnezeu sa te indulcesti din roadele bunatatilor nepieritoare ale Imparatiei cerurilor si de vederea fericirii Raiului, cantand cu ingerii neincetat: Aliluia!

 

Icosul 3

Chemat de Dumnezeu la treapta Preotiei, Cuvioase Parinte Vasile, te-ai infricosat de aceasta Sfanta Taina; pentru aceea, cu umilinta, iti strigam:
Bucura-te, ca vrednic ai fost de harul Preotiei;
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii ai slujit;
Bucura-te, ca, prin evlavie, lui Dumnezeu te-ai daruit;
Bucura-te, ca pe multi i-ai impartasit de invataturi dumnezeiesti;
Bucura-te. ca de mari daruri de la Dumnezeu te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce viata ta ai inchinat-o slujirii iui Hristos;
Bucura-te, ca intru cele duhovnicesti tu stralucesti;
Bucura-te, ca acum in ceruri slujesti cu sfintii;
Bucura-te, cel ce esti cinstitor al Preotiei lui Hristos;
Bucura-te, podoaba de cinste a calugarilor evlaviosi;
Bucura-te, ca la Poiana Marului de mult folos ai fost ucenicilor tai;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 4

Prin tine, Cuvioase Parinte, multi calugari si credinciosi au descoperit deprinderea rugaciunii lui Iisus prin care s-au umplut de harul dumnezeiesc, slavind pe Hristos neincetat. Pentru aceea, si noi, cu glas de multumire, cantam, impreuna cu toti sfintii, lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul 4

Scara duhovniceasca pana la cer a fost, cu adevarat, viata ta, de Dumnezeu inteleptite; caci cu lacrimile tale nerodirea pustiului o ai lucrat, iar cu rugaciunile te-ai ridicat pana la asemanarea cu Dumnezeu pe cat este cu putinta oamenilor; pentru aceea, cu bucurie, iti aducem laude ca acestea:
Bucura-te, osarduitorule al neincetatei chemari a numelui lui Iisus;
Bucura-te, ca, prin rugaciune, cu duhul te-ai luminat;
Bucura-te, ca sufletul Tau cu Dumnezeu l-ai unit;
Bucura-te, ca, prin evlavie, linistea sufleteasca ai dobandit;
Bucura-te, ca, prin post, trupul impotriva ispitelor ti-ai intarit;
Bucura-te, ca de la tine iubirea de Dumnezeu am invatat;
Bucura-te, ca ne-ai povatuit sa ne rugam Domnului cu luare-aminte;
Bucura-te, ca pururea cu ingerii te-ai rugat;
Bucura-te, cel ce ai impletit rugaciunea cu munca;
Bucura-te, ca pe vietuitorii schiturilor i-ai invatat smerita cugetare;
Bucura-te, cel ce la Athos pe Paisie Velicicovschi l-ai calugarit;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

 

 

 

Condacul 5

Cu bucurie, prealaudate Parinte, toate cetele calugarilor si adunarea credinciosilor savarsesc cinstita pomenirea ta; ca te-ai imbracat cu fapta cea buna ca un viteaz ostas al lui Hristos, iar cu dragostea cea adevarata ti-ai ingradit viata ta placuta ingerilor, care canta impreuna cu tine lui Dumnezeu. Aliluia!

Icosul 5

Pe ingerul cel pamantesc placut lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile, sa-l laudam, dupa cuviinta, astazi. In Biserica lui Hristos, cantand unele ca acestea:
Bucura-te, luceafarul de dimineata ca aurul stralucitor;
Bucura-te, purtatorule de faclie al calugarilor;
Bucura-te, mladita cea preafrumoasa a pustiului;
Bucura-te, trandafirul cel cu bun miros al sihastrilor;
Bucura-te, povatuitorule al celor rataciti;
Bucura-te, camara cea cu bun miros a pustnicestilor nevointe;
Bucura-te, ca ai biruit trufia trupului cea ravnitoare la cele de jos;
Bucura-te, ca frumusetea vietii duhovnicesti ai dorit;
Bucura-te, ca, prin rugaciune, a vorbi cu Hristos te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca de vederea luminii taborice te-ai umplut;
Bucura-te, ca intru tine chipul lui Hristos a rodit;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 6

Ca si vazatorul de Dumnezeu Moise, ai intrat in norul cel cu adevarat intelegator al vedeniilor si ai cunoscut ca Dumnezeu Se descopera aceluia care se leapada de sine si lasa pe Hristos sa vieze in inima si in sufletul sau, iar prin Duhul Sfant canta neincetat. Aliluia!

Icosul 6

Prin tine, Cuvioase Parinte Vasile, viata calugareasca de la Poiana Marului s-a statornicit dupa randuiala Athosului, unde postul si rugaciunea sunt caile desavarsirii, pe care, implinindu-le cu dragoste, ne ridicam la inaltimea cerului. De aceea, si noi, straduindu-ne a le urma, te cinstim cu aceste cantari:
Bucura-te, ca prin smerenie, ai biruit pe nevazutii vrajmasi;
Bucura-te, iubitorule de isihie calugareasca;
Bucura-te, povatuitorul iscusit al monahilor nevoitori;
Bucura-te, ca ai statornicit in manastiri viata cea de obste;
Bucura-te, ca pe fratii din manastiri spre viata duhovniceasca i-ai calauzit;
Bucura-te, ca fagaduintele calugaresti pe multi i-ai invatat;
Bucura-te, cel ai pus buna randuiala in manastirile de sub povatuirea ta;
Bucura-te. cel ce ai avut in jurul Tau multime de ucenici;
Bucura-te, mare iubitor al rugaciunii inimii;
Bucura-te, cinstea calugarilor de pretutindeni;
Bucura-te, podoaba duhovniceasca a Eparhiei Buzaului si Vrancei;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 7

Cunoscator si implinitor al Sfintelor Scripturi te-ai aratat, minunate Parinte Vasile, acestea ajutandu-te sa intelegi lucrarile lui Dumnezeu din firea lucrurilor si sa te sarguiesti in viata isihasta, spre unirea cu Hristos, cantand neincetat. Aliluia!

Icosul 7

Ne minunam de intelepciunea ta, Cuvioase Parinte Vasile, pe care ai dovedit-o din belsug in intelegerea Sfintelor Scripturi, de unde ai invatat smerita cugetare intru Hristos. Pentru aceasta, cu evlavie, iti cantam:
Bucura-te, talcuitorule al Sfintelor Scripturi;
Bucura-te, pastratorule al Sfintei Traditii;
Bucura-te, pururea cugetatorule la cuvantul lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinitorule al poruncilor evanghelice;
Bucura-te, indemnatorule la trairea invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, ca te-ai imbogatit din comoara Sfintelor Scripturi;
Bucura-te, cel ce ai gasit reazem puternic in scrierile sfinte;
Bucura-te, ca te-ai adapat din apa duhovniceasca a Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ca din cuvantul cel plin de putere al lui Hristos te-ai inflacarat;
Bucura-te, ca in viata calugareasca, dupa pilda Cuviosilor Parinti, ai vietuit;
Bucura-te, ca pe ai tai ucenici cu iubirea frateasca a vietui i-ai invatat;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 8

Despartindu-te de tulburarile lumesti, viata sihastreasca ai implinit, Parintilor Pustiei asemanandu-te, placutule al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, impreuna cu dansii, te cinstim, Cuvioase Vasile, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Vazand trairea ta in linistea sihastriei, Prealaudate, Parinte, cu adevarat, am inteles ca viata pustnicilor fericita este. Caci, intrarmandu-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai schimbat-o in ogor datator de roada duhovniceasca. Pentru aceea, iti cantam:
Bucura-te, cel ce, prin infranarea trupului, te-ai asemanat cu pustnicii;
Bucura-te, ca te-ai facut pilda sihastrilor;
Bucura-te, ca pe diavol cu postul si cu rugaciunea l-ai rusinat;
Bucura-te, ca ai fost un mare vestitor al Filocaliei Parintilor;
Bucura-te, ca din invataturile Sfantului Grigorie Sinaitul te-ai adapat;
Bucura-te, ca de la Sfantul Isaac Sirul ai gustat dulceata rugaciunii lui Iisus;
Bucura-te, ca de la Cuviosul Ioan Scararul ai invatat trezvia in rugaciune;
Bucura-te, ca in toate ai urmat pe Sfintii Parinti;
Bucura-te, ca din Poiana Marului te-ai ridicat la cele ceresti;
Bucura-te, impreuna-locuitorule cu sfintii lui Dumnezeu in ceruri;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru mantuirea noastra;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 9

Implinitor si propovaduitor al virtutilor crestinesti te-ai aratat, Cuvioase Parinte, iar taria cuvintelor tale a infrumusetat cu stralucite podoabe pe credinciosii Bisericii stramosesti, care, urmand invataturilor tale, s-au deprins a canta lui Dumnezeu, Celui in Treime laudat: Aliluia!

Icosul 9

Toate obstile calugaresti pe care le-ai povatuit, fericite Parinte Vasile, le-ai schimbat in oaze duhovnicesti de profunda traire crestineasca; de aceea, minunandu-ne, iti strigam asa:
Bucura-te, cel ce ne-ai lasat cuvinte ziditoare de suflet;
Bucura-te, ca multi prin ale tale invataturi s-au luminat;
Bucura-te, cel ce toata viata ti-ai inchinat-o rugaciunii si scrierilor filocalice;
Bucura-te, ca, precum o albina iubitoare de dulceata florilor, la citirea celor sfinte te-ai asemanat;
Bucura-te, cel ce ai deprins pe credinciosi a patrunde in taina sfintei rugaciuni;
Bucura-te, ctitor ales al multor manastiri cu randuiala sfanta;
Bucura-te, ca ucenicilor tai le-ai poruncit sa urmeze cu sfintenie pravila calugareasca;
Bucura-te, ca spre desavarsirea ingerescului chip i-ai povatuit;
Bucura-te, ca din Poiana Marului o scoala a rugaciunii curate ai facut;
Bucura-te, ca sihastriile din Muntii Buzaului si ai Vrancei le-ai indrumat;
Bucura-te, Parinte al calugarilor si povatuitor al credinciosilor;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 10

Intocmai ca un inger ai vietuit pe pamant, fericite Parinte, iar dupa mutarea ta la cele nepieritoare, fiind randuit de Dumnezeu in ceruri, ai aflat impreuna-vietuire cu ingerii. De aceea, bucurandu-te de slava cea negraita, inalti neincetat cu cetele ceresti Prea Sfintei Treimi cantarea. Aliluia!

Icosul 10

Marele Apostol al neamurilor, Sfantul Pavel, a scris in dumnezeiestile Scripturi ca sfintii vor judeca lumea, iar psalmistul, sub insuflarea Duhului Sfant, glasuia ca minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai; pentru aceea, si noi, cunoscand ca Dumnezeu te-a preamarit in ceruri, precum tu L-ai preamarit pe pamant, ingenunchind inaintea icoanei tale, Cuvioase Vasile, zicem asa:
Bucura-te, cel ce in ceruri ti-ai pregatit salasul vesniciei;
Bucura-te, ca in cartea vietii numele Tau se afla scris;
Bucura-te, ca mare har ai aflat inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca intru toate ai implinit cuvantul Evangheliei;
Bucura-te, ca ne-ai invatat a cugeta la cele ceresti;
Bucura-te, cel ce ne-ai povatuit ca ascultarea este de mare pret;
Bucura-te, ca, prin purtare de grija ucenici in douasprezece manastiri buzoiene si vrancene ai randuit;
Bucura-te, ca, prin tine, Poiana Marului a devenit loc mult iubit;
Bucura-te, ca numarul Sfintilor romani l-ai sporit;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru usurarea necazurilor noastre;
Bucura-te, cel ce mijlocesti pentru mantuirea tuturor;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 11

Cale spre ceruri a fost viata ta, Cuvioase Parinte Vasile, pe care ai urcat, prin virtuti, pana la Dumnezeu, Caruia se cuvin toata slava si inchinaciunea, iar de la noi cuvenita cantare ingereasca: Aliluia!

 

Icosul 11

Dupa truda vietii sihastresti, intraripat fiind de dragostea lui Hristos, ai ajuns in ceruri, acolo primind plata ostenelilor tale, fericite Parinte. Si, stralucind in lumina cea negraita a slavei lui Dumnezeu, nu inceta sa mangai pe fiii tai care se nevoiesc in iuresul necazurilor vietii si care striga asa:
Bucura-te, ca viata ta a fost o neincetata jertfa sfanta;
Bucura-te ca ti-ai pregatit comori in ceruri din ale tale fapte bune;
Bucura-te, ca, prin moarte, te-ai mutat cu sufletul la cele ceresti;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa ne lepadam de cele lumesti;
Bucura-te, ca, prin viata ta, ne-ai dat pilda de smerenie;
Bucura-te, cel ce pe calugari la deasa spovedanie si la impartasire i-ai povatuit;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa cugetam la cele de sus;
Bucura-te, cel ce prin testament ai lasat randuiala sfanta in manastiri;
Bucura-te, ca, prin sfintele tale rugaciuni, de ispite si necazuri ne feresti;
Bucura-te, cel ce ne-ai indemnat sa ne ridicam din intinaciunea pacatelor;
Bucura-te, mangaierea monahilor si a credinciosilor osarduitori;
Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 12

Propovaduitor al rugaciunii inimii si invatator al infranarii te-ai aratat pe tine, Cuvioase Parinte Vasile; pentru ale tale multe osteneli, lumea te cinsteste dupa cuviinta, dand slava lui Dumnezeu, Caruia si noi Ii cantam. Aliluia!

Icosul 12

Luminator al dreptei credinte si chip blandetilor te-ai adeverit pe tine, Cuvioase Parinte Vasile, de care minunandu-ne, cu glas de bucurie, iti strigam asa:
Bucura-te, cel ce locuiesti in ceruri dimpreuna cu toti sfintii;
Bucura-te, cei ce din pruncie ai fost hranit cu painea vietii;
Bucura-te, ca mai presus de toate ai ales calea ingereasca a calugariei;
Bucura-te, ca la Dumnezeu ai cugetat ziua si noaptea prin rugaciune;
Bucura-te, cel ce ai gustat din bucuria Raiului aici pe pamant prin viata duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce ne-ai insuflat duhul rugaciunii lui Iisus;
Bucura-te, ca rugaciunile tale ca o tamaie de buna mireasma la ceruri s-au inaltat; Bucura-te, cel ce ti-ai agonisit in candela sufletului untdelemnul bucuriei;
Bucura-te, cel ce ai invatat pe toti sa ceara mila lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca purtand Crucea lui Hristos te-ai intarit sufleteste;
Bucura-te, indrumatorule duhovnicesc al vestitului Staret Paisie de la Neamt; Bucura-te, Cuvioase Vasile, mare rugator al lui Hristos!

Condacul 13

O, de trei ori fericite, Cuvioase Parinte Vasile, podoaba cea aleasa a calugarilor, bucuria cea sfanta a pustnicilor, stalpul cel neclintit al rabdarii, trambita cea netacuta a rugaciunii inimii, ingereasca minte care ai inmultit talantul incredintat de Hristos, auzi-ne pe noi, nevrednicii, care suntem cuprinsi de tot felul de necazuri si de ispite, si te roaga lui Dumnezeu sa ne invredniceasca, la vremea potrivita de cereasca Sa Imparatie, ca neincetat, impreuna cu ingerii, sa cantam Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfantul Vasile de la Poiana Marului

Sfinte Cuvioase Parinte Vasile, alesule al lui Dumnezeu si mostean al Imparatiei cerurilor, care impreuna cu ingerii si cu sfintii vietuiesti, pe tine te rugam cu lacrimi si cu umilinta: izbaveste-ne, prin sfintele tale rugaciuni, de multimea ispitelor si a necazurilor, de poftele cele vatamatoare ale trupului si de gandurile cele rele care se abat asupra noastra. Fii rugatorul celor din manastiri, care, din iubire si credinta fata de Domnul Iisus Hristos, au lasat toata grija cea lumeasca, pentru ca, impreuna cu tine, sa slujeasca mereu lui Dumnezeu in viata pustniceasca.

Tu esti si mijlocitor pentru cei din lume care cinstesc numele lui Iisus Hristos si Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Catre tine, Cuvioase Parinte, indreptam aceasta smerita rugaciune, pe care sa o duci inaintea Tatalui ceresc ca pe o tamaie cu buna mireasma. Fa-ne sa avem in minte si in inima rugaciunea lui Iisus. Uneste pe toti crestinii in aceeasi credinta dreptmaritoare si ne invredniceste sa dobandim fericirea Raiului, in veci. Amin!

doar ortodox candle light_church00

Sf. Muceniță Tomaida – viața, troparul și acatistul sfintei ajutătoare celor chinuiți de păcatul desfrânării (14 aprilie)


Troparul Sfintei Mucenițe Tomaida

Mieluseaua Ta, Iisuse, Tomaida, striga cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci, ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine, ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru Rugaciunile ei, ca un Milostiv, mantuieste sufletele noastre.

DoarOrtodox

sf_mucenita_tomaidaAceastă Sfântă Muceniţă Tomaida, a fost născută în Alexandria de părinţi dreptcredincioşi şi a fost crescută de dânşii în învăţătură şi în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vârsta de 15 ani, părinţii ei au măritat-o cu legiuită nuntă, după un oarecare tânăr creştin. Şi vieţuia Tomaida cea tânără în casa bărbatului ei cu cinste, având laudă pentru întreaga înţelepciune, blândeţe, bunătate şi pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind în aceeaşi casă cu socrul său. Acela, prin a satanei lucrare, gândea cu vicleşug asupra nurorii sale, ispitit de frumuseţea ei şi aprinzându-se cu poftă trupească spre dânsa, căuta timp ca să facă cu dânsa păcat, dar nu afla, decât numai în toate zilele o momea prin oarecare îmbunări şi adeseori o săruta. Dar tânăra Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înşelătoare şi gândul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta şi se ruşina de el ca de un tată.

Bărbatul ei era vânător de peşte şi într-o noapte, venind alţi vânători, l-au luat să vâneze peşte; iar după plecarea tânărului din casă, s-a sculat tatăl lui şi a început a o sili pe nora sa spre păcat. Iar ea deodată înspăimântându-se, ca de o răutate neaşteptată, a început a se împotrivi bătrânului celui fără de ruşine şi-i zicea: „Ce faci tată? Fă-ţi semnul Crucii pe faţa ta şi te du, că diavolesc este lucrul acesta”.

Dar bătrânul nu se depărta, silind-o cu cuvinte fără de ruşine, dar ea fiind înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugându-l şi sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege şi necurată poftă ca aceea. Ci pe cât ea se apăra, pe atât o silea mai tare, arzând ca o văpaie de păcatul poftirii spre dânsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spânzurată şi bătrânul ajungând cu mâna la sabia aceea şi scoţând-o din teacă, a început a o înfricoşa, zicându-i: „De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îţi voi tăia capul”. Iar tânăra i-a răspuns: „Chiar şi bucăţi de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege”. Atunci bătrânul, umplându-se de mare mânie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, şi a ucis-o, tăind-o în două. Iar ea şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, voind mai bine să moară, decât să mânie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea şi să-şi întineze trupul şi patul bărbatului său. Iar pe ucigaşul acela îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că el, fiind orbit cu sufletul, a orbit şi cu ochii şi, aruncând sabia, căuta uşile, vrând să iasă afară din casă şi să fugă fără de ştire; dar neputând să le afle, multă vreme s-a ostenit pipăind pereţii şi căutând uşile, însă neaflâdu-le a rămas acolo.

Apoi venind alţi vânători şi bătând în uşă, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatăl a răspuns: „Fiul meu s-a dus la vânarea peştelui, arătaţi-mi uşile casei mele, deoarece nu pot să le aflu”. Aceia, deschizând, au intrat şi au găsit pe bătrân având mâinile şi hainele pline de sânge şi pipăind pereţii; iar pe femeia cea moartă zăcând la pământ, tăiată în două şi tăvălindu-se în sângele său. Aceasta văzând-o s-au înspăimântat şi întrebau ce este aceasta şi cine a făcut uciderea. Iar bătrânul şi-a mărturisit păcatul său şi-i ruga să-l ducă la divan şi să-l dea judecăţii celei după lege, ca să-şi ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

Deci, întorcându-se bărbatul de la vânarea peştelui şi văzând ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale şi ruşine. El se tânguia pentru soţia sa cea atât de înţeleaptă şi se ruşina de tatăl său cel atât de fărădelege; căci netemându-se nici de Dumnezeu, nici de cărunteţile sale ruşinându-se, a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrân judecăţii, de şi-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulţime de popor din cetatea Alexandriei, mirându-se de un lucru nemaipomenit şi înfricoşat ca acesta şi fericind întreaga înţelepciune a ei cu laude.

S-a întâmplat în acel timp, că era acolo Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său: „Fiule, să mergem să vedem moaştele sfintei celei tinere”. Şi, ducându-se, le-au văzut; iar după aceea s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea şi au întâmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste şi cu dragoste, iar părintele le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicându-le: „Duceţi-vă şi aduceţi aici cinstitele ei moaşte, pentru că nu se cade, ca trupul ei să se pună cu oamenii cei mireni, ci cu sfinţii părinţi”. Dar unii din fraţi au început a cârti nevrând ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinţii părinţi. Iar cuviosul le-a răspuns: „Acea tânără pe care nu voiţi să o aduceţi aici, îmi este maică şi mie şi vouă, deoarece pentru întreaga ei înţelepciune a murit”. Atunci monahii nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfântului Părinte Daniil, s-au dus şi au luat acel trup şi l-au îngropat cu cinste în gropniţa mănăstirii cu sfinţii părinţi. Continuă lectura

Sfantul Mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)


Troparul Sfantului Mucenic Sava de la Buzau

Mucenicul Tau Doamne, Sava, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.Sf Mc. Sava Buzau- (2)

DoarOrtodox

Viața Sf. Mucenic Sava de la Buzău

Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-un sat din zona Buzaului. Parintele sau duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau calugari misionari in tinutul Buzaului unde, probabil, era si o episcopie si converteau la crestinism numerosi daco-romani, goti si „barbari” inchinatori la idoli.

Martiriul Sf Mc. Sava BuzauIn actul martiric al Sfantului Mare Mucenic Sava, se spune ca in primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cat si pe fericitul Sava, i-au legat si i-au batut, facandu-le multe rani pe trup, ca sa se inchine idolilor si sa manance cele jertfite lor. Sfantul Sava, infruntandu-i cu barbatie, a fost condamnat la moarte prin inecare. Legandu-i un lemn de gat, l-au aruncat in raul Buzau.

Asa s-a savarsit Sfantul Mucenic Sava la varsta de 38 de ani. Martiriul sau a avut loc la 12 aprilie, 372. Moastele sale au fost luate de crestini si de preotul Sansala si ascunse. Apoi, de frica gotilor, „au fost trecute din tara barbara in Romania”, adica in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.

Prin anii 373-374, la cererea Sfantului Vasile cel Mare catre dregatorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, „de a-i trimite moaste de sfinti”, prezbiterii din Dacia au trimis moastele Sfantului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, insotite de o scrisoare. Scrisoarea, intocmita de un preot invatat din Dacia sau de Sfantul Bretanion de la Tomis, poarta titlul „Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) catre Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste in Capadocia si catre toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale”. Ea a fost adresata, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dandu-i-se un caracter ecumenic, universal, cautand sa faca cunoscut tuturor ca si in Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.Sf Mc. Sava Buzau

DoarOrtodox

ACATISTUL SF. MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU (12 APRILIE)

Rugăciunile începătoare: …

Condacul 1

Sfinte Mucenice al lui Hristos, care din pruncie ai slavit pe Dumnezeu prin a ta viata ingereasca, traita pe pamantul tarii noastre, cu credinta si cu dragoste iti cantam asa: Bucura-te, Sfinte Mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

Icosul 1

 

Ingereasca viata din copilarie ai trait, Sfinte Mucenice Sava, caci, prin cuvant, cu fapte bune si prin cantare sfanta, meleagurile Buzaului le-ai luminat in duhul Evangheliei lui Hristos si pe stramosii nostri la dreapta credinta i-ai indemnat, pentru care iti cantam, zicand:

Bucura-te, caci cu ingerii vietuiesti, acum, in ceruri;

Bucura-te, ca de acolo neincetat te rogi pentru noi;

Bucura-te, ca ale tale sfinte rugaciuni sunt bineprimite;

Bucura-te, grabnic ajutator in nevoi si necazuri;

Bucura-te, ca te-ai facut pe tine pilda vie de slujire lui Hristos;

Bucura-te, ca la Dumnezeu ai cugetat ziua si noaptea;

Bucura-te, ca ale tale tinereti lui Iisus le-ai inchinat;

Bucura-te, caci cu glasul tau cel dulce in biserica ai cantat;

Bucura-te, Sfinte Mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!

 

Condacul 2

 

Cu nespusa dragoste si evlavie crestina, L-ai slujit pe Dumnezeu in Biserica, prin rugaciune si post, asemanandu-te prin aceasta cu ingerii din ceruri, unde neincetat canti impreuna cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 2 Continuă lectura

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Viața, troparul și acatistul (14 aprilie)


Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, glasul al 4-lea:

Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.


sfantul_ierarh_pahomie_de_la_gledin_episcopul_romanului_2.jpgSfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din ținutul Bistriței Năsăudului, în jurul anului 1660, primind la botez numele Petru.

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Mântuirotului, cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie, a lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și l-a urmat pe Hristos în viața smerită călugărească, intrând ca frate la Mănăstirea Neamț”.A fost hirotonit preot și ales mare eclesiarh, iar în anul 1702 obștea mănăstirii Neamț l-a ales drept îndrumător. Ca egumen la Neamț, nu a stat decât până în primăvara anului 1704. Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj laLavra Pecerska, prilej cu care s-a întâlnit cu Sfântul Dimitrie Mitropolitul Rostovului. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706 a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun. În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724. Canonizarea Sf. Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR în ședința din 14 – 15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării.

Personalitatea culturală și duhovnicească a sfântului Pahomie are trăsături bine conturate. Format la mănăstirea Neamţ, familiar cu mediul cultural – duhovnicesc din Rusia, bun cunoscător al realităţilor din ţările române, episcopul Pahomie al Romanului a fost un mare iubitor de carte, în folosul obştesc. A legat cu blesteme grele pe toţi aceia care vor îndrăzni să înstrăineze cărţile pe care le dăruise mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov, ctitoria sa. A fost preocupat să formeze ucenici care să-i continue activitatea şi a influenţat prin concepţia şi lucrarea sa şi alte centre de cultură din Moldova. Activitatea lui Pahomie a fost cunoscută şi în Transilvania, mai ales în ţinutul natal.

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi. Mărturie despre aceasta dau cărţile primite sau cumpărate de el, faţă de care a arătat o grijă deosebită.

sfantul-pahomie-de-la-gledinA fost preocupat în primul rând să înzestreze ctitoria sa de la Pocrov, dar şi alte biserici, cu toate cărţile necesare cultului, într-o vreme în care raritatea şi scumpetea lor le făceau bunuri de nepreţuit.

L-au interesat cărţile de folos sufletesc pe care le-a citit cu atenţie, recomandându-le şi altora. Pe Cheia înţelesului, apărută în 1678 la Bucureşti, cumpărată la 25 martie 1713 şi dăruită anul următor schitului Pocrov, Pahomie îndeamnă „să hie la cetit părinţilor (ce) ce s-or afla trăitori(i) acolo de folos sufletelor” şi pentru a le uşura munca şi a le spori atenţia a alcătuit un cuprins al lucrării. A adunat în ostenelile sale o bogată bibliotecă pe care a dăruit-o mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov. O listă pe care a făcut-o în perioada episcopatului la Roman „Izvod de cărţi câte am să se ştie (7219 – 1711) martie” cuprinde 52 de titluri. La acestea se adaugă şi lucrările cumpărate după această dată. „Izvod de zestre Pocrovul (1711 – 1802)” aminteşte de 42 de cărţi. Continuă lectura