(V) Sunt ani de zile de când îmi doresc un copil… Am rămas însărcinată după 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului Efrem cel Nou. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeu nostru, Nădejdea noastră, slavă Ție!


Sunt ani de zile de cand imi doresc un copil. Cand eram casatorita cu primul meu sot m-am rugat, am sperat dar acest lucru nu s-a intamplat. Dupa doi ani si jumatate,  casnicia noastra s-a incheiat. Am inceput o relatie cu un coleg de birou cu care m-am si casatorit dupa mai putin de un an. Din nou sperante, planuri, incercarea de a ramane insarcinata soldandu-se luna de luna cu un esec. Dupa cateva luni de incercari, in urma unor investigatii medicale, am descoperit niste probleme de sanatate, probleme ce ma impiedicau dupa spusele medicilor sa concep copilul mult dorit.

_MST0687Mergeam destul de des sa ma rog la manastirea Radu Voda din Bucuresti, la moastele Sfantului Nectarie si ale Sfantului Efrem cel Nou. Auzisem ca Sfantul Nectarie a ajutat multe femei sa isi implineasca visul asa ca m-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului timp de 40 de zile. La doua saptamani de la citirea acatistului am mers la duhovnicul meu care slujeste la Manastirea Radu Voda pentru a ma spovedi. In timpul spovedaniei vorbind despre dorinta mea arzatoare de a fi mama i-am mentionat si pe parintii mei care traiesc necununati de aproape 40 de ani. Tatal meu este ateu si ei sunt cununati doar civil, el nu a vrut niciodata o nunta in biserica. L-am intrebat pe parintele ce ma sfatuieste in privinta lor, i-am spus cat sunt de ingrijorata pentru sufletele lor. El mi-a spus ” Poate faptul ca traiesc necununati e un motiv pentru care nu ii bucura Dumnezeu cu nepoti. M-am uitat mirata la el si l-am intrebat ce sa fac. Spune-le sa se cunune, mi-a spus. I-am explicat ca tata este ateu si niciodata nu ar face pasul asta. El mi-a spus totusi sa incerc” Am plecat si mai stresata de la biserica gandindu-ma ca daca e sa astept sa se cunune ei nu voi avea copii niciodata. Am sunat-o pe mama si i-am povestit ce mi-a spus parintele. I-am spus ca ar trebui sa se cunune si ca poate si asta este un motiv pentru care nu am copii, dar i-am spus mai mult ca o informare, in nici un caz nu m-am asteptat la consecinte. Urmarile insa nu au intarziat sa apara. Peste cateva zile vorbind cu mama la telefon imi spune ca este la matusa mea, sora ei, ca au discutat despre ce i-am spus si ca matusa si unchiul meu se ofera sa le fie nasi. Ramanea doar sa vorbim cu tata. Unchiul meu l-a sunat pe tata si au vorbit, initial nu s-a opus dar a doua zi i-a spus mamei ca el nu are de gand sa faca pasul asta acum, ca o sa il faca poate in viitor.

Mi-am dat seama ca nu e timp de pierdut si acum este momentul sa actionez. Am mers sa discut cu el, mi-a spus ca nu se opune dar ca nu vrea sa faca asta acum, ca asteapta sa fie frumos afara, noi fiind in luna noiembrie, ca nu are acum posibilitati financiare pentru un eveniment de genul asta si sa mai asteptam cateva luni. I-am spus ca asta nu este un argument, ca nu este o nunta in aer liber, ca au nevoie sa faca doar cununia religioasa si pe urma vom merge la un restaurant impreuna cu familia si cativa prieteni, i-am demontat toate obiectiile si l-am intrebat daca isi doreste nepoti. Mi-a spus ca da, cu siguranta. I-am spus atunci ca trebuie sa faca pasul asta daca vrea sa devina bunic. A acceptat. L-am anuntat ca trebuie sa mearga sa se spovedeasca. Nu se spovedise niciodata pana atunci, avea 69 de ani, nu stiu in copilarie daca a facut-o. A ras dar nu s-a impotrivit. Peste cateva zile m-am dus si i-am luat pe parintii mei de acasa si am mers la duhovnicul meu pentru spovedit. Tata intrand in biserica era ca un copil, se uita mirat si imi punea o gramada de intrebari: „De ce e atata lume aici? Dar asa multa lume e mereu? Vai, dar sunt o gramada de tineri, nu ma asteptam. De ce stau toti oamenii astia la coada? La moastele Sfantului Nectarie? Dar cine a fost Sfantul Nectarie?” intre timp a aparut parintele meu care i-a felicitat pentru decizia luata, spunandu-le vorbind la modul general dar facand aluzie la tata, ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam spre nicaieri si in tot ceea ce facem avem nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu.

_MST0676S-a asigurat ca nu i-am adus acolo cu forta, intrebandu-i daca vor sa se spovedeasca. Cu tata a stat 40 de minute. Cand a iesit de acolo mi-a spus ca i-a placut de parintele meu, ca e un om cumsecade. Cand am ajuns acasa a inceput sa caute pe internet informatii despre Sfantul Nectarie, citind minunile lui despre oameni vindecati de cancer si de tot felul de probleme mi-a spus: „Daca Sfantul Nectarie asta al tau te ajuta sa ramai insarcinata, eu o sa devin credincios” I-am spus sa tina minte vorbele astea pentru ca se va intoarce la ele. S-au cununat la scurt timp, inainte sa inceapa postul Craciunului. Aceasta a fost a doua mare minune facuta de Sfantul Nectarie cu familia mea. In vara tot el ma ajutase sa scap si de problemele de sanatate descoperite de doctor. Aflasem totusi ca am o singura trompa permeabila, sansele mele de a ramane insarcinata fiind mai mici. Am fost si m-am rugat la moastele Sfantului Nectarie, de ziua Sfantului pe 9 noiembrie. M-am rugat Sfintei Parascheva la biserica Sfantul Gheorghe, pe 14 octombrie, Sfantului Nicolae tot la biserica Sfantul Gheorghe pe 6 decembrie, Sfintilor Martiri Brancoveni, Sfantului Spiridon la biserica Sfantul Spiridon cel Nou pe 12 decembrie. Pe 3 ianuarie, exact in ziua descoperii moastelor Sfantului Efrem cel Nou, aflandu-ma in Manastirea Radu Voda o doamna mi-a dat o carticica cu Minunile Sfantului.

Am luat-o ca pe un semn. M-am apucat sa citesc Acatistul Sfantului 40 de zile. L-am intrebat pe sotul meu daca raman insarcinata si o sa fie baiat daca este de acord sa ii dam numele Sfantului. Mi-a spus ca da, ii dam ce nume vreau eu. A fost o surpriza pentru mine pentru ca ma mai apucasem sa citesc Acatistul Sfantului cu ceva vreme in urma si cand i-am pus sotului meu aceeasi intrebare s-a strambat, nefiind incantat: „Ce nume mai e si asta? Efrem” nici eu nu am reusit atunci sa duc Acatistul la bun sfarsit, dupa cateva zile renuntand sa il citesc. De data asta am mers pana la capat. Am plecat in vacanta la ski, in luna februarie. Dupa 4 zile de efort intens pe partiile de ski si vazand ca imi intarzia perioada lunara mi-am luat un test de sarcina, mai mult in ideea de a sta linistita. Cea mai mare minune a fost atunci. Testul a iesit pozitiv. Eram insarcinata. Nu imi venea sa cred. Am ramas insarcinata dupa 40 de zile de citire a Acatistului Sfantului. Nu am cuvinte sa exprim bucuria pe care am simtit-o. Tot ce imi doresc este ca ingerasul meu sa fie bine, sanatos, sa fie ostas al lui Hristos. Multumesc din suflet tuturor Sfintilor care s-au rugat pentru mine, Maicii Domnului, m-am rugat de multe ori la Icoana Facatoare de Minuni de la Ghighiu si la Icoana Facatoare de Minuni de la Sfantul Spiridon Vechi, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Ioanichie cel Nou caruia m-am rugat la Manastirea Negru Voda, Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Ioan Rusul, Sfanta Filofteia, Sfintilor Martiri Brancoveni. Slava Tie, Hristoase Dumnezeu Nostru, Nadejdea Noastra Slava Tie!

Diana B., 26 martie 2017 – minune apărută inițial la rubrica  Minuni spuse în anul 2017

_MST0677

Anunțuri

Troparul Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului – 25 ianuarie


Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Bretanion, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Viaţa Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului, Constanţa de azi, prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dîrzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.

Despre acest episcop sfînt au scris doi vestiţi scriitori bisericeşti – Sozomen şi Teodorit al Cirului. Astfel Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 – 378) la Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în a sa „Istorie bisericească” că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărîrile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.

Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsînd pe împărat singur. Împăratul, mîniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică. Aceiaşi înfruntare avea s-o pătimească Valens după cîţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfîntului Vasile cel Mare († 379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al Sfîntului Bretanion.

Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Betranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”. Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Betranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţindu-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu rîvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioşilor…”.

Fericitul episcop Betranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tînărul Ioan Casian şi pe prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului cîteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi.

Sfîntul Bretanion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia…”, care a însoţit moaştele Sfîntului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfîntul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfîntului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfîntul Episcop Bretanion şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfînt, la 25 ianuarie.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos. Icoane și viața sfântului. (2 octombrie)


146751_sf_andrei_cel_nebun_pentru_hristosÎn vremea împăratului grec Leon cel Înţelept, fiul împăratului Vasile Macedon, era un bărbat în Constantinopol pe care îl chema Teognost. Acesta a cumpărat mulţi robi, împreună cu care l-a cumpărat şi pe acest Andrei. Andrei era de neam slovean, fiind foarte tînăr şi era frumos la chip şi cu obiceiuri bune. Stăpînul său l-a pus să slujească înaintea lui şi pe el îl iubea mai mult decît pe toţi. Stăpînul l-a dat pe Andrei la învăţătura cărţilor sfinte, iar acesta degrabă a învăţat Sfînta Scriptură şi umblînd adeseori la biserici, citea cărţile sfinte şi se ruga lui Dumnezeu. Într-o noapte stătea la rugăciune şi văzînd aceasta vrăjmaşul diavol a zavistuit începăturii lui celei bune şi, venind, a început a bate tare în uşa casei în care şedea Andrei. Andrei s-a înspăimîntat de frică şi, lăsînd rugăciunea s-a culcat degrabă pe pat şi s-a acoperit cu o piele de capră.

Văzînd aceasta satana s-a bucurat şi a zis către un altul: „Vezi oare pe acesta, că pînă acum fapte urîte a lucrat, iar acum el se înarmează asupra noastră”. Şi zicînd acestea au pierit. De frica aceea adormind, fericitul a văzut în vis că era undeva la o privelişte şi de o parte stăteau mulţime de arapi, iar de cealaltă parte mulţime de alţi sfinţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe. Şi era între amîndouă părţile ca o alergare de cai şi luptă; pentru că arapii aveau între ei pe un negru foarte mare, care zicea cu mîndrie către cei în haine albe ca să dea de la dînşii un luptător, care ar putea să lupte cu arapul cel negru.

Arapul acela era dregător al nesăţiosului legheon; şi cînd cei cu chip negru se lăudau cu puterea lor, cei cu haine albe nu le răspundeau nimic. Iar fericitul Andrei stătea şi privea, vrînd să vadă cine se va lupta cu acel înfricoşat potrivnic; şi iată a văzut pe un tînăr foarte frumos pogorîndu-se de sus şi ţinînd în mîini trei cununi: una era împodobită cu aur curat şi pietre scumpe, a doua cu mărgăritar mare şi scump, strălucind, iar a treia era mai mare decît amîndouă, din toate florile roşii şi albe şi din ramurile dumnezeiescului rai împletită şi nevestejită niciodată. Astfel de frumuseţe aveau cununile acelea, încît mintea omenească nici nu putea a le ajunge şi limba a le spune. Continuă lectura

Troparul. Viețile. Acatistul- Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel -21 octombrie


Tropar Glasul 1Luptătorilor pentru Orto­doxie, ca nişte îngereşti trâm­biţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost oste­nelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drep­te, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.

Sfântul Visarion Mărturisitorul Acest mare apărător al credinţei ortodoxe în Banat şi Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forţa a credincioşilor ortodocşi cu Roma, era de origine sîrb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios şi rîvnitor pentru viaţa pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la mănăstirea Sfîntul Sava din Ţara Sfîntă. După ce revine în Serbia, se nevoieşte cîţiva ani într-o peşteră ca sihastru, unde, pentru sfinţenia vieţii sale, dobîndeşte darul facerii de minuni.

Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karloşitz de viaţa şi nevoinţa lui şi fiind atunci mare tulburare în Banat şi Transilvania prin trecerea forţată la uniaţie a românilor ortodocşi, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot şi l-a trimis să apere dreapta credinţă în nord-vestul Carpaţilor. În ianuarie 1744, rîvnitorul Visarion pleacă spre Banat şi este primit de popor ca un adevărat sfînt. Sute şi mii de credincioşi îi ies înainte, îl ascultă şi revin în sînul Bisericii Ortodoxe. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească „legea străbună” şi să rămînă statornic în staulul Bisericii apostolice.

Din Timişoara merge la Lipova – Arad, unde este ascultat de o mare mulţime de credincioşi. Aici aşază o cruce de lemn în mijlocul satului, unde se fac adevărate pelerinaje de către ortodocşi, reuşind să-i unească aproape pe toţi sub braţele Crucii lui Hristos. Apoi şi-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioşilor, care veneau cu miile să-l asculte, şi în alte localităţi, ca: Deva, Orăştie şi Săliştea Sibiului.

La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, este arestat de armata austriacă şi dus sub pază la Viena, unde este judecat şi aruncat în cumplita temniţă de la Kufstein, din porunca împărătesei Maria Tereza. Aici a suferit grele torturi pentru mărturisirea dreptei credinţe. După aproape un an de chinuri şi de legături în lanţuri, îşi dă sfîntul său suflet în mîinile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, fiind numărat în ceata Cuvioşilor Părinţi şi apărători ai Ortodoxiei, alături de ceilalţi sfinţi martiri şi mărturisitori din Transilvania. Cuviosul Visarion a fost mare luptător şi apostol al unităţii ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din ţara noastră, întorcînd zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă. Pentru aceasta, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în februarie 1950, declarîndu-l „sfînt mărturisitor”, şi se face pomenirea lui în ziua de 21 octombrie.

Sfinte Prea cuvioase Părinte Visarioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Sfîntul Sofronie Mărturisitorul de la Cioara-Sebeş Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Ţării Româneşti, ajungînd vestit sihastru şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos.

În anul 1756, întorcîndu-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunînd acolo şi cîţiva ucenici. Apoi, văzînd asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi şi arzînd de rîvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnînd pe credincioşi să păzească cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniţă şi bătut cumplit pentru rîvna şi îndrăzneala lui.

Fiind scos din închisoare, a început iarăşi a mărturisi dreapta credinţă în satele din Munţii Apuseni. Apoi a fost din nou întemniţat şi chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioşilor fiind eliberat, la 14 februiarie 1761 a adunat un „mare sobor” în oraşul Alba Iulia, cerînd egalitate în drepturi poporului român şi episcop ortodox pentru credincioşii din Ardeal.

În acelaşi an, văzîndu-şi dorinţa împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeş, unde, mai trăind puţin, s-a săvîrşit cu pace, dîndu-şi sufletul în mîinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărîndu-l în ceata sfinţilor mărturisitori şi se face pomenirea lui la 21 octombrie.

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Sfîntul Mucenic Oprea Nicolae din Sălişte Acest mărturisitor al dreptei credinţe s-a născut în Săliştea Sibiului, pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740 – 1780). Era plugar şi împreună cu soţia şi copiii lui ducea o viaţă de bună cucernicie şi plăcută lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, semeaţa împărăteasă multă silnicie făcea credincioşilor de sub stăpînirea ei, ca să-i rupă de Biserica Ortodoxă şi să-i plece unirii cu Roma. Le răpea bisericile, pe preoţi îi izgonea, pe cei care nu se clătinau de la dreapta credinţă şi nu se plecau Romei îi lovea cu biruri şi poveri şi umplea temniţele cu ei.

În amărăciunea lor, creştinii se rugau fierbinte lui Dumnezeu să nu-i lase să piară cu totul; iar Dumnezeu şi-a plecat urechea cu milă şi a ridicat pe Oprea din Sălişte, bărbat drept şi luminos, să le fie apărător în cumplita lor primejdie.

Astfel, evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apărarea dreptei credinţe. Mai întîi îşi întări sufletul cu post şi rugăciune, cu binecuvîntările preoţilor izgoniţi de la sfintele lor prestoale şi cu bunele poveţe de la bătrînii înţelepţi. Apoi căută, prin munţii şi văile din împrejurimi, mulţimea dreptcredincioşilor, pretutindeni îmbărbătînd pe cei ce pătimeau, mîngîind pe cei ce suspinau şi sprijinind pe cei ce se clătinau.

Cînd se înfăţişă înaintea căpeteniei de la cîrma ţării şi îi ceru oprirea prigoanelor şi sloboda mărturisire a dreptei credinţe, căpetenia îl mustră ca pe un răzvrătit şi îl ameninţă cu temniţa şi moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma. Văzînd această neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena să se plîngă împărătesei şi să-i ceară libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătînd că unirea cu Roma s-a făcut atît de ascuns, încît nici preoţii n-au ştiut ce este.

Împărăteasa i-a spus cu viclenie că i-a ascultat plîngerea, dar în ascuns a dat poruncă pentru mai mari prigoane, iar Oprea să fie întemniţat de îndată ce va sosi în Ardeal.

Prin vrerea lui Dumnezeu, aflînd de această ticăloşie, evlaviosul Oprea a rămas în Banat ca cioban la oi. Dar după puţin timp, înainte de Sfintele Paşti, evlaviosul Oprea nemaiputînd răbda suferinţele dreptcredincioşilor, merse iarăşi la Viena şi ceru împărătesei oprirea prigoanelor, şi zicea: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din ţară”. Împărăteasa porunci ca fericitul Oprea să fie prins şi osîndit la temniţă pe viaţă în cetatea Kufstein din Tirol.

Pe fericitul Oprea l-a aşteptat vreme îndelungată soţia sa Stana, stînd la uşa bisericii, împodobită în negru, plîngînd şi cerînd milă ca să-şi poată creşte copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temniţă cu cununa nepieritoare a sfinţilor mucenici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin.

Tot în această zi mai prăznuim şi aducerea moaştelor Sfîntului Ilarion, episcopul Melischiei, în cetatea Tîrnovo.



Acatistul Sfinților Mărturisitori Visarion și Sofronie și al Mucenicului Oprea

Condac 1:

Veniți, toți iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiților mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, care au slujit adevărului și au mărturisit dreapta credință și cinstind cu evlavie ostenelile lor și lăudându-i, așa să zicem: bucurați-vă, bunilor mărturisitori și râvnitori ai adevărului!

Icos 1:

Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane și din pruncie ai învățat dreapta credință. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ți din tinerețe și viața cea îngerească o ai urmat după cuviință. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu laude te cinstim, zicând ție:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinți credincioși vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfințitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viața te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locașuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinței ortodoxe din belșug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce și la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinți, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci și numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viața, pe cărările curăției ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat!

Condac 2:

Plecat-ai, Cuvioase Visarioane, după primirea călugăriei, de la Sfântul Mormânt și ai venit în Slovenia, la mănăstirea Pacra, unde te-ai nevoit timp de șapte ani, cu smerenie și cu aleasă râvnă, în treapta diaconiei, după care, ca un ales nevoitor și de harul preoției te-ai învrednicit, slujind lui Dumnezeu și cântând: Aliluia!

Icos 2:

Alt râvnitor, asemenea lui Ilie te-ai aratat, Cuvioase Sofronie, din copilărie învățând, de la ai tăi părinți, dreapta credință și ai alergat în calea poruncilor Domnului, neținând seama de ispitele lumești. Pentru aceasta te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce, în Cioara Sebeșului, ca o floare ai înflorit;
Bucură-te, că de copil dragoste de cele sfinte ai dovedit;
Bucură-te, cela ce în Țara Românească multă osârdie ai arătat;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea aleasă pe toți ai minunat;
Bucură-te, cela ce de acolo, în Transilvania, iarăși te-ai înapoiat;
Bucură-te, că tuturor pildă de viață curată te-ai arătat;
Bucură-te, cela ce în codrii de lângă Cioara mare sălaș de cuvioșie ai zidit;
Bucură-te, că pe cei ce au venit la tine, totdeauna cu drag i-ai povățuit;
Bucură-te, cela ce ispitirile diavolului pe toate le-ai nimicit;
Bucură-te, că meștesugirile celui rău cu hotărâre pururea le-ai zdrobit;
Bucură-te, cela ce către dragostea lui Hristos pe toți i-ai îndemnat;
Bucură-te, că în Sebeșul Albei dreapta credință ai învățat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 3:

Străbătut-ai, cu multă osteneală, ținuturile transilvănene, Cuvioase Sofronie, îndemnând pe cei binecredincioși să nu se depărteze de la staulul Bisericii celei dreptmăritoare, ci stând cu toții neclintiți în credință, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Săliștea Sibiului acum duhovnicește se veselește, împreună cu toată obștea creștinilor dreptcredincioși, la prăznuirea Sfântului Mucenic Oprea, cel ce înflăcărat de râvna pentru adevăr și pentru apărarea Ortodoxiei s-a arătat. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu dragoste să-l laudăm, zicând:
Bucură-te, cela ce ești al Săliștii Sibiului aleasă floare;
Bucură-te, că ai fost fiu credincios al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cela ce cu lucrarea pământului te-ai îndeletnicit;
Bucură-te, că și de suflet, deopotrivă, cu sârg te-ai îngrijit;
Bucură-te, cela ce în dreapta credință a strămoșilor ai trăit;
Bucură-te, că viața bine-plăcută Domnului ți-ai agonisit;
Bucură-te, cela ce prin post și rugăciune sufletul ți-ai întărit;
Bucură-te, că prin binecuvăntari de la preoți calea ți-ai gătit;
Bucură-te, cela ce în ținutul Săliștii pe frați i-ai povățuit;
Bucură-te, că pe toți cei ce pătimeau, cu dragoste i-ai sprijnit;
Bucură-te, cela ce împotriva asupritorilor, pavăza ai stat;
Bucură-te, cela ce pentru dreapta credință, prigoane mari ai îndurat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă, credința ai apărat!

Condac 4:

Omule al lui Dumnezeu și mucenice al lui Hristos, Oprea, tu cu inima arzătoare ai apărat dreapta credință și pe toți i-ai învățat adevărul, iar pe cei ce nu s-au clătinat de la credința ortodoxă, i-ai apărat cu jertfa vieții tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

După ce te-ai învrednicit de treapta preoției, Visarioane, iarăși ai călătorit la Sfântul Mormânt, de unde, întorcându-te în Țara Transilvaniei, cu mare îndrăzneală ai înfruntat prigoana ce s-a pornit asupra Bisericii dreptmăritoare și pe toți i-ai întărit în dreapta credință. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce de la Sfântul Mormânt iarăși la ai tăi ai venit;
Bucură-te, că tuturor cu putere multă le-ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce peste tot, ca un izbăvitor erai primit;
Bucură-te, cela ce de mulțimea credincioșilor erai însoțit;
Bucură-te, cela ce cu sunete de clopote erai întâmpinat;
Bucură-te, că de credincioși cu făclii aprinse erai așteptat;
Bucură-te, că la dreapta credință pe toți i-ai înflăcărat;
Bucură-te, cela ce în adunări, cu putere, adevărul ai vestit;
Bucură-te, cela ce rânduiala călugărească niciodată nu o ai părăsit;
Bucură-te, că în aspra înfrânare tot timpul ai viețuit;
Bucură-te, cela ce cu harul de sus, izvor de apă ai arătat;
Bucură-te, cela ce schitul de la Foltea l-ai ridicat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 5:

Având în minte învățătura marelui Pavel, în toate zilele îți întăreai trupul cu aspra înfrânare, Cuvioase Sofronie, și cu pilda vieții tale îndemnai pe toți să laude pe Dumnezeu și să-i cânte: Aliluia!

Icos 5:

Pentru mărturisirea dreptei credințe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temnița Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăși ai ieșit cu mila lui Dumnezeu și te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioși. Pentru care și noi te lăudăm, grăind ție:
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, că pentru credință, în temniță ai fost aruncat;
Bucură-te, că prin aceasta, sfinților mărturisitori ai urmat;
Bucură-te, cela ce, după ieșirea din temniță, în părțile Zarandului ai venit;
Bucură-te, ca și în Munții Apuseni râvna credinței te-a călăuzit;
Bucura-te, cela ce, pentru credința ta, iarăși ai fost prins și legat;
Bucură-te, ca în temnița din Abrud cei răi din nou te-au aruncat;
Bucură-te, cela ce, după voia lui Dumnezeu, cu ajutorul credincioșilor din legături ai fost slobozit;
Bucură-te, că la multe și mari mulțimi de credincioși ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce în păstrarea dreptei credințe pe frați i-ai întărit;
Bucură-te, că prin faptă și cuvânt necurmat pe Domnul ai preamărit;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi, cu pavăza credinței i-ai intrarmat;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul, tuturor ai predicat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 6:

Legatu-s-au cu jurământ cei binecredincioși în soboarele pe care le țineau, că nu-și vor părăsi dreapta credință pe care au primit-o de la strămoși și ea vor rămâne pururea fii binecinstitori ai Bisericii Răsăritului spre mărirea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 6:

Văzând că Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare este asuprită și prigonită, te-ai ridicat Oprea, cu inima vitează, întru apărarea dreptei credințe, neluând seama la primejdiile și chinurile care te așteptau. Pentru aceasta mulțimea dreptcredincioșilor te laudă, împreună cu noi zicând ție:
Bucură-te, cela ce, plin de curaj, la căpetenia țării te-ai înfățișat;
Bucură-te, că despre nedreapta prigoana a fraților tăi i-ai cuvântat;
Bucură-te, cela ce ca un răzvrătitor de mulțimi ai fost defăimat;
Bucură-te, căci cu temnițe și chinuri grele te-au amenințat;
Bucură-te, cela ce, pentru dreptate, până la Viena te-ai ostenit;
Bucură-te, că pentru legea străbună și acolo te-ai nevoit;
Bucură-te, că rugul ostenelilor tale adevărul a luminat;
Bucură-te, cela ce nădejdea întreagă întru Domnul ți-ai întemeiat;
Bucură-te, că în tot timpul viclenia asupritoritor ai vădit;
Bucură-te, că până în sfârșit înșelătoria lor nu te-a biruit;
Bucură-te, cela ce și a doua oară la Viena te-ai înfățișat;
Bucură-te, că, pentru dreptate, necontenit Domnului te-ai rugat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!

Condac 7:

La înapoierea de la Viena, punându-se la cale întemnițarea ta, Mucenice Oprea, te-ai oprit în Banat, împreună cu preotul Moise, care te însoțea. Și pe când aici te aflai au venit la tine preotul Ioan din Poiana și Ianeș din Galeș, împreună cu mulțime de credincioți ca să te roage să mergi din nou la ocârmuitorii din Viena întru apărarea dreptei credințe. Deci ai plecat iarăși la drum cu nădejdea nestrămutată în Dumnezeul dreptății Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Propovăduit-ai dreapta credință cu mare îndrăzneală, Cuvioase Visarioane în părțile Dobrei, Devei Orăștiei, Bălgradului și Săliștei iar mulțimea care te aștepta, însufletiță de mari nădejdi și de bucurie duhovnicească, îți aducea cuvenita cinstire, ca unui trimis al lui Dumnezeu. Pentru aceasta și noi, smeriții, lăudându-te, zicem ție:
Bucură-te, cela ce și pe cei din Sibiu să-i încurajezi ai voit;
Bucură-te, că multă milă ți s-a făcut de ei, pentru cât au patimit;
Bucură-te, cela ce pe cale ai fost prins și târât în judecată;
Bucură-te, că nici măcar o clipă cinstea nu ți-ai lăsat-o plecată;
Bucură-te, cela ce hotărât credința cea dreaptă ai mărturisit;
Bucură-te, căci cu limbă înțeleaptă, adevărul le-ai descoperit;
Bucură-te, cela ce a prigonitorilor rea voință, ai mustrat;
Bucură-te, că la pocăință și pe aceia i-ai îndemnat;
Bucură-te, cela ce ai mângâiat pe frații tăi în restriște și nevoi;
Bucură-te, că și astăzi din ceruri, ești alături de noi;
Bucură-te, cela ce cu pilda vieții tale, pe toți ai luminat;
Bucură-te, că în patimiri și necazuri i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 8:

Izvor de lumină și de dreapta credință te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, și facerile tale de bine peste toți s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icos 8:

În multe rânduri, i-ai adunat pe credincioși în jurul tău, Cuvioase Sofronie, și i-ai învățat să țină cu tărie credința ortodoxă cea primită de la părinți și să fie gata cu toții pentru apărarea adevărului. Pentru aceasta, cu evlavie te cinstim pe tine, zicând:
Bucură-te, râvnitor al așezămintelor apostolești;
Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor sobornicești;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare slujitor adevărat;
Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoșești, stâlp neclătinat;
Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;
Bucură-te, că de dorul dreptății și al credinței adevărate, pururea ai fost călăuzit;
Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;
Bucură-te, că pe stânca dreptei credințe sufletele tuturor le-ai întărit;
Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arată pe cale;
Bucură-te, că sufletele credincioșilor, de pretutindeni se aprindea de dragostea către Domnul la auzul propovăduirii tale;
Bucură-te, cela ce nădejdile credincioșilor nu le-ai spulberat;
Bucură-te, că în necazuri pe toți credincioșii cu sârguința i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 9:

Adusu-Și-a aminte Dumnezeu de rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, pe care le-ai făcut pentru întărirea dreptei credințe, pentru că cei ce mai înainte fuseseră smulși din staulul Ortodoxiei iarăși au venit la sânul Bisericii mame, ca împreună cu tine, care te afli în ceruri să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Apărat-ai Mucenice Oprea cu multă tărie dreapta credință înaintea ocârmuitorilor asupritori de la care cu stăruință ai cerut de atâtea ori dreptate și libertatea credinței strămoșești pentru frații tăi asupriți. Dar ai fost prins, legat și aruncat în grea temniță unde pentru dreapta credință ai suferit până la moarte. Pentru aceasta, lăudând cu evlavie pătimirea ta mucenicească, te fericim pe tine, zicând:
Bucură-te, stâlpare prea aleasă a Bisericii noastre strămoșești;
Bucură-te, mlădiță bună și roditoare, care tuturor viața duhovnicească rodești;
Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinții lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoșat;
Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;
Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfățișat;
Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;
Bucură-te, cel ce ai fost încredințat că libertatea va birui;
Bucură-te, că talantul ce li s-a încredințat fără încetare l-ai înmulțit;
Bucură-te, că în toată viața ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;
Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără șovăire;
Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!

Condac 10:

Trimis ai fost în trei rânduri cu jalba în cetatea împărătească de la Viena, spre apărarea dreptei credințe și înaintea stăpânitorilor de acolo, cu hotărâre neclintită, ai mărturisit adevărul, arătând dragoste înflăcărată fraților tăi întru dreapta credință și împreună cu ei cântănd lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Mers-ai, Cuvioase Visarioane, propovăduind dreapta credință, de la Sebeș spre Sibiu, dar pe cale ai fost prins de cei ce căutau să te piardă și ai fost dus legat, la căpeteniile lor, unde, cu fața luminată de credința ortodoxă, ai mărturisit adevărul. Pentru aceasta și noi smeriții, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce în fața prigonitorilor, cu curaj ai stat;
Bucură-te, că prin hotărârea ta cea bună pe toți ai înfruntat;
Bucură-te, cela ce, nevoind să te lepezi de dreapta credință, în lanțuri ai fost aruncat;
Bucură-te, că în temnița din cetatea Devet pentru credința ta, ai fost ferecat;
Bucură-te, cela ce și-n temnița din Timișoara ai stat;
Bucură-te, că în înfricoșătoarea temniță din Kufstein, până la moarte ai răbdat;
Bucură-te, cela ce cu cununa de mucenic ai fost încununat;
Bucură-te, că prin statornicia ta în credință, pilda vie tuturor ne-ai dat;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi cu dragoste în toate i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în furtuna tuturor încercărilor prin care ai trecut, întru nimic tu nu te-ai clătinat;
Bucură-te, cela ce vrednic mucenic te-ai arătat;
Bucură-te, că răsplata muceniciei tale ai aflat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 11:

În temnița de la Kufstein, chinuitoare pătimiri ai îndurat; și acolo, departe de cei iubiți ai tăi, în mâinile lui Dumnezeu, cu buna nădejde, sufletul ți-ai încredințat, iar acum ești împreună cu mucenicii, cu sfinții și cu îngerii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Preabunul Dumnezeu, ascultând rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, a înmuiat inimile căpeteniilor care prigoneau pe dreptcredincioșii români din Transilvania și i-a făcut să îngăduie acelora să aibă episcopul lor. Pentru aceasta, laudă și mulțumită aducem lui Dumnezeu, iar pe tine cu evlavie te cinstim, zicând:
Bucură-te, cela ce cu graiurile tale ai dat tuturor îmbărbătare;
Bucură-te, că învățaturile tale tuturor au fost spre luminare;
Bucură-te, cela ce în suferințe pe frații tăi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toți ai îmbrățișat;
Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;
Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;
Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferință;
Bucură-te, căs-a dat păstor legiuit fraților tăi de credință;
Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioșie te-ai nevoit;
Bucură-te, că mai tarziu, în Mănăstirea Argeșului te-ai sălășluit;
Bucură-te, ca și acolo fiind, gândurile tale mereu spre foștii tăi păstoriți s-au îndreptat;
Bucură-te, că și la Argeș totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

Condac 12:

După osteneli îndelungate și după viețuirea ta cea curată, Cuvioase Sofronie, ai ajuns la odihna cea veșnică și acolo, împreună cu toți mărturisitorii dreptei credințe și cu sfinții, te veselești de-a pururea, cântând lui Dumnezeu, împreună cu ei: Aliluia!

Icos 12:

La ușa bisericii din Săliște, mult întristata ta soție, cu fața cernită, a stat multă vreme, plângând și așteptând întoarcerea ta. Dar n-ai mai venit, Mucenice Oprea, căci în temnița de la Kufstein ai pătimit până la moarte, iar fericitul tău suflet și-a luat zborul către cer. Pentru aceasta, toată ceată dreptcredincioșilor te cinstește cu laude, zicând ție:
Bucură-te, Mucenice Oprea, mare și zelos iubitor de Hristos;
Bucură-te, că din calea pe care o ai ales, nu te-ai mai întors;
Bucură-te, cela ce dreapta credință a poporului tău, mult ai iubit;
Bucură-te, că pentru suferințele fraților tăi ai pătimit;
Bucură-te, cela ce crucea lui Hristos până la capăt o ai purtat;
Bucură-te, că înaintea Domnului celui bun, mult har ai aflat;
Bucură-te, cela ce urâciunea defăimării nu te-a înmuiat;
Bucură-te, că făgăduința măririi deșarte nu te-a clătinat;
Bucură-te, cela ce toate desfătările lumii le-ai disprețuit;
Bucură-te, că în răsplătirile cele cereșfi ai nădăjduit;
Bucură-te, cela ce cununa muceniciei, la sfârșit, ai aflat;
Bucură-te, cela ce în ceața mucenicilor ai fost așezat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!

Condac 13:

O, fericită treime de sfinți mărturisitori, Visarioane, Sofronie și mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală ați apărat credința ortodoxă și crucea pătimirii voastre ați dus-o până la capăt! Fericiți sunteți că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credința strămoșească și a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii romane, pe toți cei abătuți de la Sfânta Ortodoxie. Rugați-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârșirea acestei reîntoarceri, pentru ca toți, un singur suflet având și o singură credință mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi: Aliluia! (de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi

Icos 1:

Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane și din pruncie ai învățat dreapta credință. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ți din tinerețe și viața cea îngerească o ai urmat după cuviință. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu laude te cinstim, zicând ție:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinți credincioși vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfințitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viața te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locașuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinței ortodoxe din belșug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce și la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinți, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci și numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viața, pe cărările curăției ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat!

Condac 1:

Veniți, toți iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiților mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, care au slujit adevărului și au mărturisit dreapta credință și cinstind cu evlavie ostenelile lor și lăudându-i, așa să zicem: bucurați-vă, bunilor mărturisitori și râvnitori ai adevărului!

Rugăciune către Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea

Prea aleșilor Sfinți Mărturisitori, Visarioane, Sofronie și Oprea, cu inima smerită și cu grai de laudă, cutezăm a preamări pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce v-a arătat pe voi preafericiți mărturisitori ai dreptei credințe, mărirea Bisericii noastre. Și plecând genunchii, cu umilință și negrăită dragoste, rugăciune înalțăm vouă, celor ce ați pus mai presus de toate cele vremelnice, credința cea strămoșească. Căci tu, Cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel, cu glas de trâmbiță dumnezeiască, în mijlocul credincioșilor, întărindu-i în dreapta credință și viața ți-ai dat-o pentru Hristos. Și tu, Cuvioase Sofronie, neînfricat ai înfruntat temnița și prigonirile pentru Hristos, călăuzind turma cea binecredincioasă din Transilvania pe căile mântuirii și îndrumând Biserica Domnului Hristos pe calea cea dreaptă. Iar tu, Mucenice Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult legea cea neschimbată a lui Hristos decât pe ai tăi și decât însăși viața ta, sufletul ți-ai pus pentru dreapta credință.

De aceea, voi toți, care ați odrăslit din Biserica Ortodoxă transilvaneană și care acum vă bucurați de cinstirea mucenicilor și a mărturisitorilor lui Hristos, primiți rugăciunile noastre și mijlociți pentru noi, înaintea Bunului și Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit! Ocrotiți cu rugăciunile voastre turma cea dreptmăritoare, care vă cinstește ca pe niște stâlpi neclintiți ai dreptei credințe. Rugați-vă Domnului, ca să întărească dragostea și unitatea de credință dintre frați, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioșilor de toată reaua întâmplare, ca într-un glas și un suflet să preamărim pe Cel ce este Dătătorul tuturor darurilor și Mântuitorul nostru. Privegheați și vă rugați pentru noi că izbăviți fiind prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, să ducem lupta cea bună a minții în toate clipele vieții noastre și să fim neclintiți în dreapta credință a moșilor și stramosilor noștri.

Bucurându-ne de dumnezeiasca mărire la care v-ați înălțat și rugându-ne vouă, ca să fiți mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamărim pentru toate, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, zicând: slava Ție, Dumnezeule Cel mare și minunat întru sfinții Tăi în vecii vecilor, Amin!



Troparul Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel

Prealăudaţilor mucenici…

Preoţi cu chemarea sfântă, Sfinţilor Moise şi Ioan, ca nişte ostaşi adevăraţi ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere aţi propovă­duit dreapta credinţă şi mărtu­risitori ai Ortodoxiei v-aţi făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugaţi pe Hristos Dumnezeu, să dăruias­că Bisericii Sale pace şi unire, iar sufletelor noastre, mare milă.



Sfântului Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, Sfinţii Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, sunt cinstiţi ca sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei credinţe în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a-i înstrăina de „Legea strămosească”.

Între ei s-au numărat şi preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş, sate care ţineau pe atunci de „scaunul” Sălişte.

Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucureşti de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva Uniaţiei, a fost prins şi întemniţat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiţia de a nu mai săvârşi cele ale preoţiei şi a trăi şi a munci ca un simplu ţăran.

În 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Oprea Nicolae din Sălişte, să plece la Viena, pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei (Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiţi de împărăteasă, dar în loc să li se dea un răspuns la plângerile lor, au fost aruncaţi în fioroasa închisoare Kufstein, din Munţii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităţilor habsburgice să elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în temniţa de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Galeş a fost hirotonit la Bucureşti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneţi apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa oricăror încercări ale autorităţilor habsburgice de a impune o altă credinţă.

În anul 1756 a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. Dar spre sfârşitul anului următor, a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria.

Un cronicar braşovean – Radu Duma – scria că în anul 1776 câţiva negustori din Braşov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că mai bine va muri acolo, decât să-şi lase credinţa strămoşească.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mărturisitori şi mucenici ai Ortodoxiei transilvane.

În 1780 un alt întemniţat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare ţarinei Ecaterina a II-a şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui. Între altele, scria: „Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeş, cel întemniţat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.

Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, Sfinţii Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, sunt cinstiţi ca sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat.



Acatistul Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel

Condacul 1

Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prealuminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea Mucenicului Ioan, zicând:
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea

Dreptatea şi pacea turmei lui Hristos căutând pe pământ, prigoană ai suferit de la stăpânitorii străini ai cetăţii Sibiului, căci nerăbdând a suferi să vezi înstrăinarea de la credinţa străbună a fiilor neamului românesc, Părinte Ioane, ridicat-ai glas de apărare, cântând cu îngerii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Neputând suferi potrivnicul statornicia ta în dreapta credinţă, te-a supus prigonirii, Părinte Moise, dimpreună cu cei ai casei tale; iar noi, văzând pătimirea ta, ne minunăm de puterea lui Dumnezeu, Care te-a întărit, şi cu laude îţi cântăm:
Bucură-te, că lui Hristos te-ai dăruit;
Bucură-te, că harul Lui te-a întărit;
Bucură-te, că stăpânitorului nu te-ai supus;
Bucură-te, că Domnului jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că Banatul ţi-a dat adăpostire;
Bucură-te, cu Oprea Miclăuş în mărturisire;
Bucură-te, că suferit-ai pentru neamul tău;
Bucură-te, că Domnul te-a păzit de rău;
Bucură-te, că în necazuri ai fost ca o stâncă;
Bucură-te, că credinţa ţi-a fost vie, adâncă;
Bucură-te, că nădejdea ţi-a fost ancoră tare;
Bucură-te, că iubirea ţi-a fost desfătare;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 3-lea

Epitrahil sfinţit ai socotit lanţurile pe care prigonitorii le-au pus pe grumajii tăi, Mucenicule Moise. Văzând ei mărturisirea pentru Hristos şi lumina feţei tale au amuţit, că nu ştiau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Asemănatu-te-ai cu Hristos, Părinte Ioan; căci pârâşii tăi au venit la tine ca la un tâlhar, iar nu ca la un preot nevinovat, deşi vesteai credinţa cea adevărată la lumina zilei, de la altarul cel sfinţit al Bisericii. De aceea, văzând noi prigoana ta şi a familiei tale, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că pe Moise preotul l-ai cercetat;
Bucură-te, că împreună hrisov aţi semnat;
Bucură-te, că prin Duhul, aţi fost netemători;
Bucură-te, că mustrat-aţi pe asupritori;
Bucură-te, Ioane, preot neînfricat;
Bucură-te, că-n suflet credinţa ai păstrat;
Bucură-te, c-avut-ai sfârşit fericit;
Bucură-te, că în ceruri Domnul te-a primit;
Bucură-te, că în slavă sfinţii te cinstesc;
Bucură-te, că îngerii ţie îţi vorbesc;
Bucură-te, că ţara îţi face cinstiri;
Bucură-te, că te numeri cu sfinţii martiri;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 4-lea

Văzând chinul la care erai supus, Părinte Ioane, înlănţuit în temniţa cea întunecată a cetăţii Sibiului, venit-a bătrânul tău tată, Ioan, la mai-marii cetăţii pentru a mijloci eliberarea ta, dar aceştia au nesocotit glasul cererii lui. Dar Hristos a fost pururea cu tine întărindu-te, căci Îi cântai neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Despărţitu-te-au oamenii Curţii imperiale de lumina soarelui, aruncându-te în temniţă întunecoasă, Mucenice Moise, dar n-au putut lua de la tine lumina lui Hristos, Cel care, încălzind şi luminând inima ta şi a noastră, ne îndeamnă a-ţi cânta:
Bucură-te, luptător pentru Ortodoxie;
Bucură-te, că gustat-ai din apa cea vie;
Bucură-te, stâncă din Carpaţi tăiată;
Bucură-te, minte de Hristos luminată;
Bucură-te, lacrimă pe faţă prelinsă;
Bucură-te, torţă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că în lupte la cer ai privit;
Bucură-te, că viclenia ai batjocorit;
Bucură-te, că Domnul te-a încurajat;
Bucură-te, mucenice cinstit şi curat;
Bucură-te, reazem şi stâlp de întărire;
Bucură-te, călăuză sigură spre mântuire;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 5-lea

Ne bucurăm, Sfinte Mucenice Ioan, că haina cea strălucitoare a pătimirii tale a biruit înşelăciunea întunericului. De aceea, minunându-ne de răbdarea ta, ne înveşmântăm şi noi cu armele Duhului, ca să luptăm împotriva patimilor şi a vrăjmăşiilor acestei lumi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Masă sfântă s-a arătat piatra cea rece a temniţei în care ai fost închis, Părinte Ioan. Căci înarmat fiind de Hristos cu nepătimirea, ţi-ai plecat genunchii la rugăciune fără să simţi asprimea frigului şi bezna adâncurilor. Simţirea inimii fiindu-ţi încălzită de Duhul Sfânt şi cu ochii minţii luminaţi de lumina lui Hristos, ai biruit toate uneltirile lui Veliar. Pentru aceea, acum şi noi, păcătoşii, ridicăm ochii la cer şi cu îndrăzneală, te lăudăm:
Bucură-te, ostaş, mult pătimitor;
Bucură-te, al Ortodoxiei sfânt apărător;
Bucură-te, strajă şi ancoră tare;
Bucură-te, podoabă în sfinte altare;
Bucură-te, alinător de suflete îndoite;
Bucură-te, preot, rugător fierbinte;
Bucură-te, toiag ce sprijini neputinţa;
Bucură-te, doctor ce vindeci suferinţa;
Bucură-te, pace în lume revărsată;
Bucură-te, voce de îngeri ascultată;
Bucură-te, liră dulce şi suavă;
Bucură-te, că Domnul te-a primit în slavă;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 6-lea

Purtat de soldaţii Împărăţiei, ca altă dată Sfântul Apostol Pavel, ai fost aruncat mai întâi între zidurile cetăţii Deva, Părinte Ioane, iar mai apoi, socotind că eşti prea aproape de turma ta cea cuvântătoare alungatu-te-au în pământ străin. Dar înstrăinarea de pământul străbun nu te-a depărtat de dragostea lui Hristos, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-au faptele tale şi în pământ străin, Părinte Moise, căci rugându-te pururea lui Dumnezeu pentru fiii neamului tău, ai păstrat legătura duhovnicească cu toţi cei ce sufereau pentru dreapta credinţă în ţara ta. Drept aceea, Hristos a întărit pe piatra credinţei inima ta, iar noi îţi aducem aceste cântări de laudă, zicând:
Bucură-te, comoară de îngeri cinstită;
Bucură-te, jertfă de Domnul primită;
Bucură-te, aur în topitoare lămurit;
Bucură-te, smirnă cu parfum plăcut;
Bucură-te, rază, ca semnul biruinţei;
Bucură-te, rouă pe florile credinţei;
Bucură-te, mână de daruri dătătoare;
Bucură-te, hrană îndestulătoare;
Bucură-te, vajnic şi bun mărturisitor;
Bucură-te, cărbune şi foc arzător;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că în ceruri ţi-e uşa deschisă;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 7-lea

Văzând noi astăzi, Părinte Moise, cum pietrele temniţelor măcinat-au grâu românesc, adică trupul tău plin de har dumnezeiesc, ne întărim duhovniceşte şi îndrăznim a cânta lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Desfătatu-te-ai pe calea lui Hristos, Ioane, Mucenice, de aceea nimic nu ţi s-a părut prea greu pentru El: nici temniţa, nici umilinţele la care ai fost supus; de aceea, văzând tăria ta, cântăm:
Bucură-te, a braşovenilor sfântă podoabă;
Bucură-te, că venit-au grabnic să te vadă;
Bucură-te, că pătimirea-ţi nu o vor uita;
Bucură-te, că de-a pururi cinste îţi vor da;
Bucură-te, că linişte în suflet ei ţi-au pus;
Bucură-te, că spinii suferinţei ţi-au smuls;
Bucură-te, că moartea primit-ai cu plăcere;
Bucură-te, că aceasta ţi-a fost spre înviere;
Bucură-te, suflet de îngeri cinstit;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a primit;
Bucură-te, că Ardealul te are putere;
Bucură-te, că ţara prin tine nu piere;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 8-lea

Îndulcitu-te-ai cu dorul de Hristos şi de Ţară, Părinte Ioane, şi te-ai împărtăşit de dumnezeiasca Lui dragoste, Care împreună cu tine era întemniţat. Haină de nuntă ţesutu-ţi-ai din răbdarea chinurilor, iară noi, văzând smerenia ta şi neînduplecata ta nădejde, Domnului cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind întărit de Trupul şi Sângele lui Hristos din dumnezeiasca Liturghie, nu te-ai lepădat de El atunci când slujitorii crăieşti ţi-au făgăduit daruri alese. De aceea, văzând noi statornicia inimii tale, nepătată de vânzare, îţi cântăm într-un cuget unele ca acestea:
Bucură-te, părinte închis pentru credinţă;
Bucură-te, că trecut-ai prin multă suferinţă;
Bucură-te, preot de îngeri slujit;
Bucură-te, sfinte de Domnul iubit;
Bucură-te, rază din soare aprinsă;
Bucură-te, stea de-a pururi nestinsă;
Bucură-te, hrană de Domnul gătită;
Bucură-te, pâine de Duhul dospită;
Bucură-te, apă din „apa cea vie”;
Bucură-te, cale către veşnicie;
Bucură-te, armă ce apără glia;
Bucură-te, strajă pentru România;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 9-lea

Tot neamul creştinesc, Părinte Moise, pomeneşte suferinţele tale pentru dreapta credinţă. Poporul dreptmăritor te cinsteşte pentru că tu ai reînviat în sufletul confraţilor tăi dragostea de ţară şi de credinţa strămoşească, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Lacrimile de rugăciune ale fraţilor tăi din Ardeal primeşte-le ca pe nişte mărgăritare de mult preţ. Fii, preabunule Părinte, mijlocitor şi rugător către Milostivul Dumnezeu, pentru cei ce cu evlavie cântă:
Bucură-te, frate cu cei osândiţi;
Bucură-te, prieten cu cei oropsiţi;
Bucură-te, tată pentru sărmani;
Bucură-te, mamă pentru orfani;
Bucură-te, leagăn pentru copii:
Bucură-te, viaţă pentru cei vii;
Bucură-te, casă pentru străini;
Bucură-te, ţară pentru români;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, masă pururea plină;
Bucură-te, sprijin pentru popor;
Bucură-te, mare mijlocitor;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 10-lea

Cât de dulci pentru tine au fost cuvintele dumnezeieşti: „Intră în bucuria Domnului tău”, pe care le-ai auzit de la Hristos-Dumnezeu, vrednicule de pomenire Mucenice Ioan. Pentru aceea, împreună cu Sfinţii Mucenici, cânţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de întărire şi turn de credinţă te arăţi evlavioşilor ortodocşi, căci Hristos, primindu-te în cămările cereşti, te-a încununat mucenic şi te-a aşezat în ceata sfinţilor martiri, Părinte Moise. Pentru aceasta, ne bucurăm de harul pe care l-ai primit în ceruri şi te lăudăm:
Bucură-te, floare sădită în rai;
Bucură-te, sfinte primit cu alai;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, slavă pentru neamul tău;
Bucură-te, cinste pentru braşoveni;
Bucură-te, bucurie pentru ardeleni;
Bucură-te, tărie pentru Biserici;
Bucură-te, icoana sfinţiţilor clerici;
Bucură-te, chivot de har păstrător;
Bucură-te, parfumul plăcut mirositor;
Bucură-te, vieţuitor în cele cereşti;
Bucură-te, că veşnic pe Domnul priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 11-lea

Făclie aprinsă eşti în sălaşele cereşti, Părinte Moise, întru tot fericite, luminează calea noastră, a celor rămaşi în iureşul ispitelor şi al necazurilor vieţii, ca să putem cânta, după cuviinţă, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

În ceruri vezi de-a pururi faţa lui Hristos, pe Care L-ai slujit cu credinţă până la sânge, Părinte Ioan. Nu înceta a te ruga pentru noi, ca să putem răbda, asemenea ţie, primejdiile şi necazurile vieţii, ca astfel să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, viaţă înnoită prin cruce;
Bucură-te, cântec ce linişte-aduce;
Bucură-te, ură schimbată-n iubire;
Bucură-te, luptă spre nepătimire;
Bucură-te, frunte cu spini încoronată;
Bucură-te, minte de Duhul udată;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a adus;
Bucură-te, că îngeri cunună ţi-au pus;
Bucură-te, Sfinte, primit între sfinţi;
Bucură-te, că eşti avvă între părinţi;
Bucură-te, steaua ce arăţi soarele;
Bucură-te, armă ce sfarmă zăvoarele;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 12-lea

Comoară de mult preţ şi rugător fierbinte te are Biserica, Părinte Ioan, mucenicul lui Hristos. Pe tine, care străluceşti în lumina cea neapropiată şi vezi faţa cea negrăită a Preasfintei Treimi, te rugăm, ajută-ne să dobândim pacea inimii şi liniştea sufletelor noastre, ca să putem cânta, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pe cel ce este podoaba mucenicilor şi mare folositor credincioşilor, adunându-ne, o, iubitorilor de prăznuire, să încununăm cu cântări de laude pe Mucenicul Moise, zicând:
Bucură-te, părinte de Domnul cinstit;
Bucură-te, înger de îngeri dorit;
Bucură-te, Sfinte, cu har curgător;
Bucură-te, mană pentru popor;
Bucură-te, suflet de Duhul Sfânt plin;
Bucură-te, floare sub cerul senin;
Bucură-te, piatră din stânca Hristos;
Bucură-te, liră cu viers preafrumos;
Bucură-te, izvor cu apă cristalină;
Bucură-te, făclie cu lină lumină;
Bucură-te, că la Domnul pururi mijloceşti;
Bucură-te, că din ceruri veşnic ne priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul al 13-lea

O, prealăudaţilor Mucenici Ioan şi Moise, preoţi şi apărători ai dreptei credinţe şi propovăduitorii Adevărului, primiţi aceste rugăciuni şi fiţi mijlocitori către Preamilostivul Dumnezeu. Ajutaţi-ne, cu rugăciunile voastre, să biruim uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi să ne învrednicim a ajunge la cunoaşterea adevărului, descoperit în noi şi în firea lucrurilor, ca să putem cânta neîncetat, împreună cu voi, cântarea îngerească: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Apa cea vie a jertfelniciei…, Condacul 1: Fericiţi şi fără prihană…,

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea Mucenicului Ioan, zicând:
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 1

Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prealuminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei!

şi se face otpustul.



Continuă lectura

Sfinţii Cuvioşi Misail şi Daniil de la Mănăstirea Turnu (5 octombrie)


TROPARUL SF. CUVIOȘI MISAIL ȘI DANIIL de la Mănăstirea Turnu (5 octombrie)
Tropar, gl 1
Dascăli ai rugăciunii neîncetate și ai luptelor duhovnicești v-ați arătat, Cuvioşilor Daniil şi Misail, că de iubirea Mântuitorului Hristos nedespărţiţi fiind, cu apostolească râvnă Preasfintei Treimi aţi slujit cu osârdie, în peşteri nevoindu-vă. Pentru aceasta  cerem cu smerenie: Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre!


sfintii-misail-si-daniil-turnu-valceaSfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.În decursul veacurilor creştine, numeroşi sihaştri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au mers departe de lume, în sihăstria munţilor, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârşiţi, iubitori de nevoinţă şi de viaţă pustnicească.
Ei se pregătiseră din vreme în post şi rugăciune, în ascultare şi citirea dumnezeieştilor Scripturi, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Alţii se rugau cu Rugăciunea lui Iisus în desăvârşită linişte şi ascultare, nevoindu-se singuri ani îndelungaţi. La început şi-au construit bordeie, iar apoi şi-au săpat chilii în stânca muntelui, unde au trăit în post şi rugăciuni neîncetate, răbdând frigul, suferinţele şi ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Sfinţenia vieţii lor s-a făcut cunoscută multor călugări şi creştini, devenind adevărate pilde de rugăciune, nevoinţă şi vieţuire în Mântuitorul Hristos.Sfinţii Cuvioşi pustnici Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei.
Amândoi, încă din tinereţile lor, erau iubitori de nevoinţe pentru Dumnezeu şi doritori de viaţă sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos şi către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea sa şi să urmeze Mie, au lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni, şi au intrat în Mănăstirea Cozia ca fraţi, vieţuind în ascultare şi smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul rugăciunii şi al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovniceşti, s-au supus poruncilor stareţului lor şi ale fraţilor, fiind exemple vii de nevoinţă întru toate. Nu mult după ce au intrat în mânăstire, pentru multele lor osteneli şi pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, dar având şi viaţă vrednică şi iscusinţă în viaţa călugărească, a fost învrednicit de harul preoţiei. Deci, ajuns ca făclia în sfeşnic, prin viaţă smerită şi curată, s-a făcut repede cunoscut de părinţii din mânăstire, care şi l-au ales duhovnic şi povăţuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost şi vrednicul de pomenire, fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început şi mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere şi sporind întru faptele cele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viaţa de obşte şi să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la stareţul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniştite. Multe au fost ispitele Cuvioşilor, însă niciuna n-a biruit setea lor de rugăciune, de linişte şi de osteneliSub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioşilor s-a adunat o mică obşte de fraţi nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post şi în citirea cărţilor folositoare de suflet. De aceea, fericiţii Daniil şi Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuinţele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiţie, şi Sfinţii sihaştri Neofit şi Meletie. Aceştia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici şi sărbători, pentru a se spovedi şi pentru a se împărtăşi la Sfânta Liturghie săvârşită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.Spre sfârşitul vieţii, Cuviosul Daniil, a dat părinţilor care se nevoiau acolo rânduieli de viaţă pustnicească, apoi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, le-a pus povăţuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiţii, Daniil şi Misail, după trecerea la cele veşnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor. Când, în anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi.
Astfel, Cuvioşii Daniil şi Misail, avva şi ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinţilor Cuvioşi sihaştri români, ca purtători de daruri duhovniceşti şi luminători prin vieţuirea sfântă.Vedeti si: MĂNĂSTIREA TURNU VÂLCII

Troparul Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului – 30 august


Troparul, Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Viata Sf. Alexandru -Sfîntul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfîntului Mitrofan, întîiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Cînd s-a adunat în Niceea întîiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputînd să se ducă la acel sobor, din pricina bătrîneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezînd în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvîrşirea Sinodului, Alexandru întorcîndu-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunîndu-i că i se apropie sfîrşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicînd: „După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

sf_Ierarh Alexandru_30 august

Deci, a venit şi dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alţi părinţi, ca să cerceteze pe Sfîntul Patriarh Mitrofan care era bolnav şi zăcea pe patul morţii. Cînd l-a întrebat pe cine îl va binecuvînta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, Sfîntul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfînt”. Aşa s-a şi întîmplat.

Ducîndu-se Sfîntul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi gonea lupii eretici şi elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii. Unii din aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi greceşti şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deşi era neînvăţat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfînt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducîndu-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înţelept şi cuvîntător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte toţi. Sfîntul le zicea: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, cînd veţi striga şi vă veţi gîlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”. Deci, ei au ales unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începînd, Preasfinţitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputînd zice nimic.

Văzînd aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii din ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos. Filosoful cel amuţit, văzînd prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştinească arătîndu-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor cre-dincioşilor, încît Dumnezeu, Care a dăruit atîta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toţi.

După aceea, Sfîntul Alexandru a omorît cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecînd cîţiva ani de la Sinodul cel dintîi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, cînd l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, avînd în sîn hîrtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicînd: „Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gîndul zicea: „Aşa cred, precum am scris cu mîna mea, şi cum am în sînul meu”. Jurîndu-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rînduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfîntul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sîmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfîntului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărît să piardă pe Arie de pe pămîntul celor vii.

Sfîntul rugîndu-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mîndrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea „Tîrgul lui Constantin”, unde era un stîlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întîmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrînd el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădîndu-şi sufletul cu amar!

Văzînd cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcînd în sînge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut pînă la sfîrşitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca şi cu o armă ascuţită, a omorît pe vrăjmaşul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea şi Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul lui Dumnezeu, în cuvîntul său către constantinopolitani, îl pomeneşte, grăind cu laude: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sînteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvîntul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbîndească şi prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veşnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfîntul Grigorie spre lauda Sfîntului Alexan-dru şi spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducînd aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întîmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfîntului Alexandru. Căci, precum el a ocărît pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui şi de-a pururea fiitoare, tot aşa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.

Sfîntul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adînci bătrîneţi; iar cînd a fost aproape de sfîrşit, oile cele cuvîntătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: „Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergînd pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?” Iar el, arătînd spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: „De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Acestea zicîndu-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, avînd de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.


Pomenirea Sfinţilor Părinţi Alexandru, Ioan şi Pavel, Patriarhii Constantinopolului
(30 august)

Troparul Sf. Ierarh Ghelasie de la Ramet


Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, glasul 1:

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Sfîntul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întîi ca sihastru pe valea pîrîului Rîmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Rîmeţ din judeţul Alba, avînd o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luînd din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborît în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.

În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvîrşind sfintele slujbe cu mare osîrdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptămîna, Cuviosul Ghelasie nu primea mîncare, îndestulîndu-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvîrşea Sfînta Liturghie. Numai sîmbăta şi Duminica mînca împreună cu călugării la trapeza mănăstiri.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Rîmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dînşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpîniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fîn în poiana mănăstirii, numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încît toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede pînă în zilele noastre şi se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvîntare.

Odată, urcînd Sfîntul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fîn, şi-a cunoscut dinainte sfîrşitul. Deci, rugîndu-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvîrşită dragoste, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrîu şi de tot păcatul. Apoi, sărutîndu-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mîinile lui Hristos.

În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul cînd cobora asinul de pe munte cu trupul Sfîntului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plîns de ucenici, a fost îngropat lîngă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormîntul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rîndul credincioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Rîmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfîntului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina – Timiş, i-a fost vindecată mîna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfîntului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora – Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfîntului Ghelasie, întorcîndu-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, cînd, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consemnează numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului „Mihul de la Crişul Alb”, precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfînt.

Deci, fără îndoială, Sfîntul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgîndu-se la bîtrîneţe în mănăstirea de metanie, Rîmeţ.

Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin. Continuă lectura

Troparul Sfantului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat – 24 mai


Tropar Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe Faraon cel ce se purta în căruţe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată şi luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei şi viaţa ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din glasul Botezătorului şi din vedere s-a binevestit lăudată maica ta şi te-a zămislit pe tine şi te-a născut locaş cu miros bun şi dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergătorul cunoscându-te din scutecele prunceşti că vei fi locaş dreptăţii, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te fereşti de sânul cel stâng şi să te hrăneşti din cel drept. Continuă lectura