Rugăciunile mesei (Rugăciunea la masa de dimineață, de prânz și cină)


Încercați să memorați aceste rugăciuni și să le rostiți mereu în gând, sau cu voce tare, în funcție de locul în care vă aflați.

Rugându-ne astfel suntem toți membrii Bisericii în același Duh de rugăciune… și mireni și clerici și monahi și monahii.

Doamne ajută!


rugaciunile mesei


Rugăciunea înaintea gustării de dimineață

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Rugăciunea după gustarea de dimineață

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.doar ortodox candle light_church00


Rugăciunea înaintea mesei de prânz

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Rugăciunea după masa de prânz

Mulțumim Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătățile Tale cele pământești. Nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăție; ci precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, așa vino și la noi și ne mântuiește.

doar ortodox candle light_church00


Rugăciunea înainte de cină

Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

Rugăciunea după cină

Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale și întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inimile noastre, din rodul grâului, al vinului și al untdelemnului, ce s-au înmulțit. Cu pace ne vom culca și vom adormi, căci Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai așezat.doar ortodox candle light_church00


Reclame

Troparul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan (16 mai)


Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamuli românesc, v-ati arătat sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenindu-vă cereștile daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

DoarOrtodox

Tâlcuire la Psalmul 50 (a Cuviosului Cleopa Ilie)


Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.

Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.

Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.

Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.

Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

CHURC080 doarortodox

„Acest PSALM a fost alcatuit de catre PROOROCUL DAVID dupa caderea lui in cele 2 mari pacate: UCIDEREA si PREACURVIA.

Sfintii Parinti spun ca a ingaduit Dumnezeu sa faca aceste mari pacate pentru a lasa intregii lumi o RUGACIUNE DE POCAINTA, unica in felul ei, pentru toate generatiile carora li se va trezi constiinta despre starea pacatelor lor.

Sfintii Parinti atrag atentia ca David era prooroc si totusi a cazut in pacat, David era imparat si totusi a cazut in pacat, David era batran si totusi a cazut in pacat, ca om fiind, esti expus sa cazi in pacat.pr-Cleopa

Intelegem atunci cand savarsim un pacat, noi toti suntem urmasii lui Cain, caci urmasii lui Cain se numeau oameni, pe cand fiii lui Set se numeau „fiii lui Dumnezeu”.

Si trebuie remarcat ca CONSTIINTA LUI DAVID NU MAI ERA VIE, TREAZA, LUMINATA DE DUHUL SFANT, ci era incetosata, intunecoasa; nu mai era atent la faptele sale, ci s-a lasat impins de instinctul orb, dar puternic, catre fapta ce a urmat.

De aceea, nici nu a inteles aluzia Proorocului Natan, ci numai dupa ce Proorocul a strigat cu glas puternic, ca de tunet: „Tu esti acela care a savarsit fapta aceasta”, i s-a trezit constiinta si si-a recunoscut pacatul, zicand: „PACATUIT-AM DOMNULUI”, iar Natan a zis catre David: „Si Dumnezeu a iertat pacatul tau, nu vei muri…” (2 Regi 12,13)

PSALMUL 50 are 3 parti cu cate 7 idei fiecare parte:

  1. marturisirea facuta lui Dumnezeu, apeland cu multa umilinta si staruinta la indurarile Lui,
  2. mijloace pe care trebuie sa le foloseasca fiecare om pentru a-si asigura MANTUIREA, de fapt, cele 7 TAINE instituite de Mantuitorul spre curatie, sfintire si ajutor pentru a trai in virtute,
  3. arata ca omul trebuie sa faca si misiune; arata bucuria ce o are omul pentru tot ajutorul primit de la Dumnezeu, lauda ce e dator sa i-o aduca Domnului, cum si ce laude placute Lui; ce rugaciuni mai trebuie sa faca omul si pentru ce anume, ca sa fie de folos si placute lui Dumnezeu.

Si acum o oarecare explicatie:

Am gasit undeva o comparatie si afirmatie, ca DUMNEZEU A FACUT TOTUL DIN NIMIC; dar si omul a facut ceva tot din nimic, si anume, PACATUL, urmat de faradelege, PACATUL, fiind NEASCULTAREA DE DUMNEZEU.

Dupa ce primii oameni, Adam si Eva, au pacatuit, au fost scosi din Rai. In continuare, generatie dupa generatie, si in special dupa ce fiii lui Set, adica fiii lui Dumnezeu, s-au casatorit cu fetele oamenilor (din semintia lui Cain), au pacatuit din ce in ce mai mult, pana cand li s-a intunecat de tot constiinta si nu mai intelegeau nimic din cele placute lui Dumnezeu, a determinat pe Dumnezeu sa zica lui NOE:

„Sfarsitul la tot omul vine, ca s-a umplut pamantul de nedreptate si iata ii voi pierde pe ei de pe pamant”.(Facerea 6,13)

Si au pierit oamenii prin potop, afara de Noe si familia lui. Apoi iarasi s-au inmultit oamenii si tot mai mult pacatuiau.

Vazand Dumnezeu ca din cauza pacatelor li s-a intunecat mintea si constiinta incat nu mai inteleg nimic din cele ce trebuiesc facute dupa voia Sa, a socotit sa le dea o LEGE SCRISA si pe care, mai tarziu, au nesocotit-o si au incalcat-o, aparand in felul acesta alaturi de pacat si faradelege.

De aceea, si David, INSUFLAT DE DUHUL SFANT, isi da seama ca a pacatuit inaintea lui Dumnezeu, dar a facut si faradelegea. Pentru ca legea era data de Dumnezeu si scrisa mai recent si trebuia sa o respecte.
(…)

… cele 7 TAINE:

„Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati” – BOTEZUL;

„Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi” – MIRUNGEREA;

„Auzului meu vei da bucurie si veselie, Bucura-se-vor oasele cele smerite” – TAINA SFANTULUI MASLU

„Intoarce fata ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le” – TAINA SPOVEDANIEI

„Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele” – TAINA IMPARTASANIEI

„Nu ma lepada pe mine de la fata ta si Duhul tau cel Sfant nu-L lua de la mine” – TAINA CASATORIEI

Din cauza multor pacate mari, omul e lepadat de Dumnezeu si-l paraseste si Duhul Sfant; dar cel mai mult din cauza desfranarii. De aceea a randuit Dumnezeu aceasta TAINA.

„Da-mi mie bucuria mantuirii tale si cu Duh stapanitor ma intareste” – TAINA PREOTIEI

Mantuirea si indeosebi bucuria mantuirii o poate avea omul dupa ce mai intai si-a insusit toate tainele randuite de Dumnezeu si implinite prin mana preotului, caruia i s-a dat de la Dumnezeu Harul si Puterea de a le savarsi.

Omul va simti in sufletul lui starile bune descrise mai sus si cere in continuare sa i se dea „DUH STAPANITOR” si sa fie intarit in el. De ce cere acest lucru? Cere ca simte in el, in fiinta si sufletul sau, indemnul DUHULUI SFANT, ca el omul, dupa ce, mai intai cu ajutorul Harului lui Dumnezeu si-a rezolvat problema mantuirii sale, sa faca si misiune – adica sa ajute si el de-acum pe altii sa se mantuiasca – caci zice in versetul urmator:

(14) „Invata-voi pe cei faradelege caile tale si cei necredinciosi la tine se vor intoarce”
(…)

(19) „Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului”

Sionul este Muntele in care se afla orasul Ierusalim. Dar aici nu este vorba de munte, nici de oras, ci este vorba de om care are mintea in cap, deci in partea cea mai inalta sau mai de sus a lui; de inima omului, care se afla ca si Ierusalimul in acest munte, adica in om, si in care inima se afla Templul sau Biserica lui Dumnezeu cu Altarul Domnului, unde se aduce jertfa de lauda dreptatii Lui Dumnezeu.

De aceea zice: „Fa bine, Doamne, intru bunavoirea TA Sionului”, adica, LUMINEAZA DOAMNE MINTEA MEA CA SA TE POT VEDEA PE TINE SI SA INTELEG SENSUL DUHOVNICESC AL INVATATURILOR TALE SI SA MA INCHIN TIE.

„Si sa se zideasca zidurile Ierusalimului” – INCONJOARA DOAMNE CU HARUL TAU INIMA MEA, CA SI CU UN ZID, CA SA NU MAI POATA INTRA VRAJMASUL CU SFATURILE LUI CA ATUNCI CAND ERA FARA ZID INCONJURATOR

(20) „Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot, atunci vor pune pe altarul tau vitei” CAND OMUL CU MINTEA SA LUMINATA DE DUHUL SFANT VA VEDEA PE DUMNEZEU, FIE PERSONAL, FIE PRIN SIMTIREA INIMII SALE, FIE PRIN INTELESUL DUHOVNICESC AL INVATATURILOR SALE, CUM NU SE VA UMPLE DE BUCURIE DUHOVNICEASCA SI VA STI SA-I MULTUMEASCA PENTRU TOATE ACESTEA? Sa-l binecuvanteze, sa-L laude, sa-L slaveasca, sa-I multumeasca, sa I se inchine, sa-L roage pentru tot ce are nevoie.

Deci, avand omul MINTEA, INIMA si toata fiinta sa, curatite si sfintite, fiind cu totul nevinovat, atunci DUMNEZEU VA BINEVOI SI VA PRIMI ACESTE JERTFE aduse cu dreptatea Lui ca pe niste vitei nevinovati si curati. „

CHURC080 doarortodox

Rugăciune de fiecare zi a stareților de la Optina


stareti_optinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.

În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând.

Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin

CHURC080 doarortodox

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului


Invierea-Domnului

Condac 1:

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Icos 1:

Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Condac 2:

Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!

Icos 2:

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre! Continuă lectura

Rugăciunea văduvei


Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soțul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce ești apă­rătorul și sprijini­torul Atot­puternic al văduvelor și Pă­rintele cel Atot­bun al ofanilor! Ajută-mi ca unei nepu­tin­cioase, hrănește-mă ca pe o sărmană și mă întărește a face întru toate voia Ta cea sfântă! În Tine, Prea­bunule Stăpâne, pun toată încre­derea mea, ascultă umilita mea rugă­ciu­ne, pentru Fiul Tău cel Unul-Născut, Dom­nul nostru Iisus Hristos, cu Care împreună stăpânești în vecii vecilor. Amin.
CHURC080 doarortodox

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail


Sf Arh Mihail

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnu­lui voința slabă și dorirea lipsită de vla­gă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei po­căințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndrep­tarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără m­piedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn și Stăpân, și căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinși de bucu­rie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin !

CHURC080 doarortodox

Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta (24 aprilie)


Sf ierarhi Ilie Iorest - Iosif si Sava 24 aprilie

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.


Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun început de viaţă călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut şi de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, îl numeşte „întru toate credincios şi preacinstit Părinte”.

Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnitorului Vasile Lupu şi al Sfântului mitropolit Varlaam al Moldovei, Sfântul Ilie Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei. În această slujire a întâmpinat greutăţi chiar de la început. I se cerea de către calvini să tipărească şi să folosească în biserici Catehismul calvinesc şi alte cărţi, străine de învăţătura ortodoxă.

Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învăţătura celor şapte Sinoade Ecumenice, fiind pildă de tărie în credinţa ortodoxă şi dovedind credincioşilor că sunt mai de folos lanţurile pentru Hristos decât laudele viclene. A tipărit Evanghelia cu învăţătură, carte ortodoxă începută de înaintaşul său, mitropolitul Ghenadie, întărindu-i pe cei slabi în credinţă şi cercetând toate bisericile din Ardeal.

Nemulţumită de el, stăpânirea străină calvină a încercat să-l câştige de partea ei şi, neizbutind, a plăsmuit învinuiri mincinoase şi Sfântul ierarh a fost aruncat în temniţă, la Alba Iulia, după numai trei ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanţuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbrăcat de haine şi bătut cu nuiele, răbdându-le pe toate „nu pentru că era vinovat, ci pentru credinţa creştină răsăriteană”, cum spun cronicile.

După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat în schimbul unui preţ de 1.000 de taleri, pe care neavându-i, „s-au dat chezăşie pentru el 24 de credincioşi”. Pentru dezlegarea de chezăşie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la domnitorul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, apoi la ţarul Rusiei şi astfel şi-a răscumpărat libertatea. Reîntors în ţară, la scurtă vreme s-a săvârşit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios şi luptător pentru Ortodoxia curată a poporului său.


Sfântul Simion Ştefan, din botez Simion, după călugărie Ştefan, ieromonah în mănăstirea de la Alba Iulia, a ajuns pe scaunul vlădicesc în anul 1643, după Sfântul Ilie Iorest, în vremuri grele pentru Biserica dreptslăvitoare şi pentru credincioşii transilvăneni, aflaţi sub cârmuitori străini de neam şi de credinţă.

Asemenea înaintaşilor săi, Sfântul Ierarh Simion Ștefan n-a fost cruţat nici el de necazuri, suferite din pricina principelui Gheorghe Rakoţi şi a superintendentului Gheleji, mai-marele calvinilor. Şi anume, luându-i dreptul părintesc de a-şi cerceta fiii duhovniceşti şi punându-i pe aceştia cu forţa sub ascultarea sa, superintendentul calvin s-a făcut stăpân peste Biserica românească, în care voia să rânduiască şi să judece după bunul plac.

Apoi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, principele şi superintendentul calvin au pus pe umerii sfântului ierarh grele şi hulitoare îndatoriri: să lepede învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, să-i înveţe pe tineri Catehismul calvinesc, să nu mărturisească adevărul privind prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângelui Domnului Hristos, la dumnezeiasca Liturghie.

Iar, ca nişte urâtori ai icoanelor, aceștia l-au îndemnat să scoată icoanele şi Crucea din biserici. Însă, de Dumnezeu luminatul ierarh nu i-a urmat, ci a apărat credinţa ortodoxă cu mult curaj și iscusință. Astfel, făcându-se următor cuvintelor lui Hristos: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16), înţelepţit fiind de Dumnezeu şi dăruit cu dreaptă judecată, ierarhul şi-a păzit nevătămat sufletul său şi al turmei lui cuvântătoare, deşi calvinii n-au încetat nicio clipă să-l ademenească spre rătăcirea lor.

Dar Sfântul s-a făcut apărător nu numai al credinţei, ci şi al neamului său, şi anume, văzându-i pe români mult asupriți în ţara lor şi înţelegând că altă cale de a-i ridica şi păzi nu are decât prin lumina cărţii, le-a dăruit Cuvântul Domnului, Noul Testament, pentru întâia oară tălmăcit pe limba lor şi tipărit în cetatea Alba Iuliei la anul 1648. Prin aceasta, ca odinioară marii dascăli ai Bisericii, el a dăruit credincioşilor hrană duhovnicească, tâlcuindu-le tainele cele dumnezeieşti în Predosloviile la Noul Testament. În acest chip, luptând, pentru Biserica lui Hristos, împotriva rătăcirilor, dăruind cu-vânt hrănitor de suflet păstoriţilor săi şi urmaşilor – Legea Nouă a lui Iisus Hristos Domnul nostru, în grai românesc – şi învăţându-i să privegheze la unitatea neamului, sfântul ierarh şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, în anul 1656.


Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în Ineul Transilvaniei, la începutul veacului al XVII-lea. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic, Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Transilvania. Tatăl său a fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul. În tinereţea sa, Sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la Mănăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti.

A fost ales preot şi protopop al Ineului, fiind hirotonit, la Târgovişte, de către mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti. Murindu-i soţia, iar mama lui călugărindu-se, viaţa lui şi-a schimbat cursul. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia în tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656, după trecerea la cele veşnice a Sfântului Simion Ştefan, soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba Iulia.

După ce a fost hirotonit arhiereu la Târgovişte, de către acelaşi mitropolit Ştefan, s-a întors acasă încărcat cu daruri din Ţara Românească şi a fost înscăunat, cu bucurie, în ziua Înălţării Domnului, de tot soborul preoţilor din Ardeal, unde a păstorit, cu înţelepciune, timp de 24 de ani. În ciuda greutăţilor, Sfântul s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română la slujbe şi în propovăduirea Evangheliei şi sprijinindu-se pe soboarele de clerici pentru îndrumarea slujirii preoţeşti.

Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe i-a adus duşmănia şi prigoana conducătorilor calvini ai Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat şi scos din scaun în anul 1680. Bătrân şi bolnav, a fost închis în temniţele din Alba-Iulia şi Iernut, fiind bătut în fiecare vineri. După asemenea chinuri şi grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendar alături de alţi doi sfinţi mitropoliţi aredeleni, care au păstorit la Alba Iulia.


sfantul_ierarh_iosif_marturisitorul_din_maramures_1Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș Pământul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plin de vetre duhovniceşti şi de jertfele martirilor, de nevoinţele cuvioşilor, de suferinţele celor statornici în credinţa străbună, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veşniciei”.

    Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfinţeniei” şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele episcopului Iosif al Maramureşului.

    El s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă.

    Invăţătura şi-a dobândit-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile şi schiturile maramureşene, de care s-a simţit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

    Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ţinutul Maramureşului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei şi îndemnul de a veghea cu stăruinţă la păstrarea şi apărarea dreptei credinţe în Maramureşul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei şi unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiţi să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

    Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc şi cu mare grijă pentru turma sa, şi totodată, un dârz apărător al dreptei credinţe, într-o vreme când duşmanii Ortodoxiei reuşiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă şi sufletească a românilor transilvăneni şi când făceau sforţări mari ca să înstrăineze şi pe românii din Maramureş de la legea strămoşească.

    Necruţând ostenelile, el a vizitat parohiile, a ţinut soboare şi a apărat interesele Bisericii româneşti cu rară pricepere pentru acele vremi cu arma puternică a cuvântului şi a scrisului, ca un cărturar învăţat şi dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmaşilor credinţei sale strămoşeşti.

    Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceştia s-au năpustit asupra lui cu calomnii şi învinuiri de tot felul, pentru a-1 compro­mite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmaşilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa guvernului Transilvaniei. El s-a prezentat fără teamă la judecată şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramu­reşului.

    In martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu şi mai multă înverşunare împotriva lui şi în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinţii ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Fraţii români din Maramureş au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii şi au cerut stăruitor eliberarea arhipăsţorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

    A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale.

    Dacă la actul dezbinărilor religioase a românilor transilvăneni din 1700 n-a luat parte nici un român din Maramureş, aceasta se datoreşte desigur şi episcopului Iosif, care a răspuns cu cinste mi­siunii sale, apărând cu jertfelnicie şi pricepere obştea credincioşilor împotriva tuturor uneltirilor duşmanilor Ortodoxiei.

    De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia şi cinstirea credincioşilor ortodocşi maramureşeni ca un îndreptător şi apărător al credinţei, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos şi ca un ierarh care şi-a pus sufletul său pentru turma încredinţată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris şi în ceruri, dar mai ales, în evlavia şi conştiinţa credincioşilor.

    Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Cuvioasa Elisabeta a fost dăruită de Dumnezeu părinţilor ei, creştini evlavioşi de neam ales din Heracleea Traciei, prin mijlocirea minunată a Sfintei Muceniţe Glicheria (prăznuită la 13 mai). Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. Rămânând orfană la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său.

Acolo, Sfânta s-a nevoit aspru, devenind, nu după mult timp, un vas al alegerii dumnezeieşti. Ochii sufletului ei erau necontenit aţintiţi asupra frumuseţilor dumnezeieşti, pentru care, urmând smereniei vameşului, trei ani nu şi-a ridicat privirea de la pământ. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspru, suferind frigul nopţii şi arşita zilei.

Purta aceeaşi haină şi umbla desculţă chiar şi iarna, dar iubirea de Dumnezeu, care îi înflăcăra inima, îi era haină şi acoperământ. Lacrimile care îi curgeau când psalmodia le socotea drept o baie cu aromate, iar când înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era luminată de sus cu lumină cerească. Avea ca hrană, cel mai adesea, doar Sfânta Împărtăşanie, iar uneori se hrănea, dar nu cu pâine, ci numai cu verdeţuri şi legume, pentru că untdelemn şi vin n-a gustat niciodată. De multe ori stăruia în postire câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Continuă lectura