Troparul Sfantului Mucenic Sava de la Buzau
Mucenicul Tau Doamne, Sava, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Viața Sf. Mucenic Sava de la Buzău
Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-un sat din zona Buzaului. Parintele sau duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau calugari misionari in tinutul Buzaului unde, probabil, era si o episcopie si converteau la crestinism numerosi daco-romani, goti si „barbari” inchinatori la idoli.
In actul martiric al Sfantului Mare Mucenic Sava, se spune ca in primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cat si pe fericitul Sava, i-au legat si i-au batut, facandu-le multe rani pe trup, ca sa se inchine idolilor si sa manance cele jertfite lor. Sfantul Sava, infruntandu-i cu barbatie, a fost condamnat la moarte prin inecare. Legandu-i un lemn de gat, l-au aruncat in raul Buzau.
Asa s-a savarsit Sfantul Mucenic Sava la varsta de 38 de ani. Martiriul sau a avut loc la 12 aprilie, 372. Moastele sale au fost luate de crestini si de preotul Sansala si ascunse. Apoi, de frica gotilor, „au fost trecute din tara barbara in Romania”, adica in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.
Prin anii 373-374, la cererea Sfantului Vasile cel Mare catre dregatorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, „de a-i trimite moaste de sfinti”, prezbiterii din Dacia au trimis moastele Sfantului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, insotite de o scrisoare. Scrisoarea, intocmita de un preot invatat din Dacia sau de Sfantul Bretanion de la Tomis, poarta titlul „Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) catre Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste in Capadocia si catre toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale”. Ea a fost adresata, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dandu-i-se un caracter ecumenic, universal, cautand sa faca cunoscut tuturor ca si in Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.
ACATISTUL SF. MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU (12 APRILIE)
Rugăciunile începătoare: …
Condacul 1
Sfinte Mucenice al lui Hristos, care din pruncie ai slavit pe Dumnezeu prin a ta viata ingereasca, traita pe pamantul tarii noastre, cu credinta si cu dragoste iti cantam asa: Bucura-te, Sfinte Mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!
Icosul 1
Ingereasca viata din copilarie ai trait, Sfinte Mucenice Sava, caci, prin cuvant, cu fapte bune si prin cantare sfanta, meleagurile Buzaului le-ai luminat in duhul Evangheliei lui Hristos si pe stramosii nostri la dreapta credinta i-ai indemnat, pentru care iti cantam, zicand:
Bucura-te, caci cu ingerii vietuiesti, acum, in ceruri;
Bucura-te, ca de acolo neincetat te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca ale tale sfinte rugaciuni sunt bineprimite;
Bucura-te, grabnic ajutator in nevoi si necazuri;
Bucura-te, ca te-ai facut pe tine pilda vie de slujire lui Hristos;
Bucura-te, ca la Dumnezeu ai cugetat ziua si noaptea;
Bucura-te, ca ale tale tinereti lui Iisus le-ai inchinat;
Bucura-te, caci cu glasul tau cel dulce in biserica ai cantat;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Sava, aparator al dreptei credinte!
Condacul 2
Cu nespusa dragoste si evlavie crestina, L-ai slujit pe Dumnezeu in Biserica, prin rugaciune si post, asemanandu-te prin aceasta cu ingerii din ceruri, unde neincetat canti impreuna cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2 Continuă lectura
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată și apoi la Cluj. În timpul facultății conferențiază în cadrul FORS (Frăția Ortodoxă Română Studențească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-și cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidența unei rânduieli tainice a făcut ca și Maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie și caldă amintire, să aibă parte de o asiduă și nedreaptă prigoană comunistă, asemenea întregii sale generații de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniță, exil și marginalizare.
Volume publicate: Strigat-am către Tine, Doamne…, prima ediție, (București, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, 2000), cu frumoasa prefață a profesorului Ion Coja, carte apărută grației îndemnului neobosit și generos al colegului de suferință, scriitorul Gheorghe Stănescu; Crucea de la Miercurea Ciuc și Paraclisul Nașterea Maicii Domnului (București, Editura Scara, 2001); Adusu-mi-am aminte (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2008), In memoriam. Spice. (București, Editura Elisavaros, 2009), A fost odată (București, 2011).
Ideea de unitate naţională a existat de-a lungul celor peste două milenii de existenţă în conştiinţa poporului român, ea manifestându-se în limba vorbită şi civilizaţia comună a plugarilor, ori a păstorilor ce-şi purtau turmele în lungul şi latul plaiului românesc, a meşteşugarilor, negustorilor şi târgoveţilor, a cărturarilor, preoţilor şi oamenilor politici, a bravilor oşteni de pe câmpurile de luptă.
Familia nu numai că dă sens, dar şi structurează ţesutul social şi hrăneşte, prin pruncii săi, viitorul oricărui popor. Familia ridică în orice societate zidurile normalităţii şi ale firescului, ea este preocupată de viitor şi cultivă moralitatea. Astfel că nici un conducător, cât de nebun ar fi, nu putea lupta împotriva a ceea ce constituia fundamentul statului pe care îl conducea.
Familia constituie, pentru noii comunişti care controlează ideologic marea parte a statelor occidentale, cel mai mare duşman. Iar acest lucru se vede uşor în statistici. Şi nu ne referim numai la rata divorţului, care a ajuns în aceste ţări până la 70%, ci şi la procentul de populaţie suferind de diverse boli mentale. Ne referim la sindromul depresiv, la neliniştea care marchează majoritatea copiilor lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea părinţilor, care îi afectează în aceeaşi măsură și pe adolescenţii care, în căutarea iubirii vieţii, eşuează în sexul tot atât de secătuitor de resurse sufleteşti pe cât este de seducător la început. Nu mai vorbim de divorţurile care aproape s-au generalizat după vârsta de 40 de ani şi de refugiul deznădăjduit în tot soiul de plăceri, în analgezice şi neuroleptice, în băutură sau în cine-ştie-ce alte droguri, dintre care cel mai la îndemână e televizorul sau Internetul, reţelele de socializare sau pornografia.
De ce se doreşte distrugerea familiei?
De ce se doreşte distrugerea familiei? Oare nu mai are lumea nevoie de oameni, de moralitate, de comunităţi şi de dragoste? Oare tehnologia face deja inutilă existenţa omului? Sau înşişi oamenii, prin numărul lor sau prin aşteptările pe care le au de la lume şi de la societate, pun în pericol belşugul celor puţini, în mâinile cărora se concentrează puterea şi bogăţiile lumii? Ori, pur şi simplu, existenţa umană virtuoasă prin familie este exclusă de logica impersonală atee a puterii, pentru că aceasta este însăşi logica celui rău? Putem găsi o mulţime de explicaţii în acest context, însă căutarea cauzelor nu este atât de importantă astăzi ca dispoziţia de a face ceva.
Există o plăcere în toate acestea, şi în aceeaşi măsură este evidentă o disperată fugă de durere, de singurătate, de orice fel de suferinţă şi de moarte. Și asta pentru că nu mai avem, ca societate, colectivitate sau comunitate, experienţa suferinţei asumate, a înfrânării, a gândului la moarte, a răbdării şi jertfirii de sine – practic, a unei autentice vieţi creştine, care te salvează din capcana egoismului şi a psihologismului, a depresiei şi deznădejdii.
S-ar putea să vină în curând momentul să fim chemaţi la vot, şi suntem siguri că cel puţin cititorii acestei reviste nu vor lipsi. Însă trebuie să avem în vedere că Dumnezeu cere cu mult mai mult de la noi, mai mult decât o jumătate de oră pierdută pentru a ajunge la centrul de votare, mai mult decât o ştampilă aplicată pe un buletin. Aşteaptă de la noi să mărturisim, chemându-i şi pe alţii, îndemnându-i – nu cu superioritate, ci cu dragoste şi delicateţe, cu răbdare, străduinţă şi osteneală, chiar şi cu multe rugăciuni. Poate că acesta este unul din puţinele momente în viaţă în care putem şi noi să-L mărturisim pe Hristos într-un mod care va influenţa viaţa creştină a lumii româneşti, şi nu numai. Dacă milioane de români vor susține că familia nu poate fi formată decât dintr-un bărbat şi o femeie, aceasta nu va însemna altceva decât faptul că ei vor mărturisi că Dumnezeu a făcut lumea bună. Căci dacă în sfatul Dumnezeirii celei în Treime a fost făcut omul bărbat şi femeie, nimeni nu are voie să schimbe acest lucru.