Sfânta Muceniță Agata. Troparul, viața și alte rugăciuni (5 februarie)


DoarOrtodox

Pătimirea Sfintei Muceniţe Agata (5 februarie)

sf Mc AgataÎmpărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogaţi. Aceştia auzind de aceea tiranică poruncă, fără de Dumnezeu, dată spre uciderea creştinilor, s-a aprins cu rîvna după Hristos, Domnul său, Căruia s-a făcut mireasă, prin curată feciorie. Şi aşa, trecînd cu vederea moştenirea sa şi cinstea bunului său neam, cum şi bogăţia cea vremelnică ce îi rămăsese de la părinţi, cum şi toată slava lumii acesteia întru nimic socotind-o, a început dinainte a se pregăti spre pătimirea cea pentru Hristos.

Chintian, ighemonul, auzind de frumuseţea, de bunul neam şi de bogăţia acestei sfinte fecioare, fiind cuprins de gînd necurat spre dînsa şi cu patimă poftind-o, se gîndea cum ar putea să o vadă şi spre necurata sa poftă să o aducă, împreună cu averea ei. Înştiinţîndu-se el că ea crede în Hristos, îndată a trimis ostaşi din cetatea Catana în Panorm, ca să aducă la judecată pe sfînta, ca pe o creştină. Deci, mergînd trimişii la Sfînta Agata, voiau să o prindă şi-i făgăduiau că o vor duce cu cinste la voievodul lor, numai spre a-i da cuvînt că se va închina la zeii lor. Dar dînsa, poruncind slugilor să o aştepte puţin, a intrat în camera dinăuntrul casei sale şi, închizîndu-se într-însa, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ştii inima şi voinţa sufletului meu, credinţa şi dragostea mea către Tine. Tu să-mi fii povăţuitor şi ajutor asupra vrăjmaşului pe care prin Tine, Dumnezeul meu, l-am călcat şi l-am omorît; iar acum, Stăpîne, mă rog Ţie, să nu laşi pe acel om rău, robul diavolilor, să-mi întineze trupul meu, în care cu bucurie şi cu cinste am vieţuit pînă acum. Grăbeşte şi Te sîrguieşte ca să biruieşti pe diavol şi pe Chintian, sluga lui, ca să nu zică: unde este Dumnezeul ei? Primeşte ca jertfă şi prisos lacrimile mele întru miros de bună mireasmă, că Tu, Unul, eşti Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin”.

Astfel rugîndu-se, a ieşit din cetate cu ostaşii, petrecînd-o cîţiva creştini cunoscuţi. Mergea cu osîrdie şi cu vitejie de suflet ca să fie pentru Domnul său ca un zid nesurpat, zicînd în sine: „Mai înainte aveam război cu diavolul, sîrguindu-mă să-mi păzesc fecioria curată, să biruiesc patimile trupului meu, dar pe care le-am şi biruit, cu darul Hristosului meu, şi am călcat pe vrăjmaşul cel ce încurcă pe oameni cu dulceţile şi cu poftele. Acum merg la al doilea război, la care am să-mi pun sufletul meu pentru Hristos. Tu însă, diavole, nu te vei bucura de mine, ci mai vîrtos singur te vei ruşina, căci nădăjduiesc în Hristos, Dumnezeul meu, că va privi din înălţime spre nevoinţa mea cu mulţimea sfinţilor îngeri, şi-mi va ajuta mie, neputincioasa”.

Astfel grăind în sine, cu lacrimi fierbinţi îşi spăla faţa. Apoi, mergînd ea, i s-au dezlegat curelele încălţămintelor, iar punîndu-şi picioarele pe o piatră ca să le lege, a privit şi n-a văzut pe nimeni din cunoscuţii ce o petreceau, pentru că toţi, lăsînd-o pe ea, se întorseseră. Pentru aceea, mai mult a lăcrimat şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Atotputernice, Doamne, pentru cetăţenii mei, cei ce n-au crezut pe roaba Ta, că voiesc să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt, arată vreo minune în locul acesta”. Şi îndată a crescut un măslin sălbatic, fără de roade, care închipuia minţile cele sălbatice ale panormitenilor.

Intrînd ea în cetatea Catana, voievodul a poruncit să o ducă în casa unei femei bogate, anume Afrodisia, care avea cinci fiice tinere, cărora le-a poruncit ca, cu înşelătoarele lor cuvinte şi obiceiuri, să-i schimbe mintea ei spre dragostea trupească şi să o îndemne să aducă zeilor jertfă. Acelea, luînd-o, cinstind-o şi făgăduindu-i multe, apoi chiar şi îngrozind-o, se sîrguiau să o înduplece spre voia lui Chintian. Însă cu nimic n-au reuşit să o înduplece de la dragostea lui Dumnezeu spre dragostea lumii şi nu numai cu cuvintele, dar nici cu lucrurile. Pentru că, deşi ei o împodobeau cu haine de mare preţ, îi dădeau daruri, îi puneau înainte mîncăruri de preţ, dulceţuri de multe feluri şi ospeţe, apoi alcătuiau dansuri şi jocuri şi făceau înaintea ochilor ei toate faptele mireneşti cele fără de rînduială şi toate glumele, ea nici nu voia să privească la acelea, ci zicea: „Să ştiţi că mintea şi gîndul meu sînt întemeiate pe piatră şi niciodată nu pot să se despartă de dragostea lui Hristos. Cuvintele voastre cele înşelătoare sînt asemenea cu vîntul, iar bucuriile lumeşti sînt ca ploaia şi îngrozirile voastre ca pîraiele, care, deşi vor veni în casa mea, nu vor putea să o clintească, pentru că stă întemeiată pe piatra care este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acestea grăind, pîraie de lacrimi îi udau pieptul, căci, precum doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa dorea şi sufletul ei pătimirea pentru Domnul său.

Afrodisia, văzînd că inima sfintei este nemişcată şi nebiruită, a mers la voievodul Chintian şi i-a zis: „Mai lesne este a înmuia piatra şi a preface fierul în plumb topit, decît a îndupleca pe fecioara aceea şi a o întoarce de la Hristosul ei. Pentru că eu şi fiicele mele nimic n-am făcut toată ziua şi noaptea, decît numai am îndemnat-o pe de o parte cu momeli şi rugăminţi, iar pe de alta cu îngrozire, ca să fie la un gînd cu noi. Eu i-am adus mărgăritare şi ghirlande alese, haine de mare preţ, aur şi pietre scumpe înaintea feţei ei, slugi şi bogăţii, dar ea pe toate le nesocoteşte ca pămîntul cel călcat în picioare”.

Atunci Chintian, voievodul, mîniindu-se, a poruncit să o aducă în palatul său cel tăinuit şi, şezînd la locul său, plin de gînduri necurate, a început a o întreba: „De ce neam eşti?” Răspuns-a Sfînta Agata: „Din neam bun sînt născută şi am rudenii cinstite şi bogate”. Iar Chintian i-a zis: „De eşti de neam slăvit, apoi de ce porţi haină proastă, ca o roabă?” Răspuns-a sfînta: „Sînt roaba lui Hristos şi pentru aceea port chip de rob”. Deci, i-a zis Chintian: „Cum zici tu că eşti roabă, dacă eşti liberă şi fiică din părinţi de neam bun?” Răspuns-a sfînta: „Acesta este bunul neam al nostru şi libertatea, ca adică să slujim lui Hristos”. Zis-a voievodul: „Au doară noi nu sîntem liberi cei ce nu slujim lui Hristos al vostru?” Răspuns-a Agata: „Întru atîta robie aţi ajuns, încît nu numai robi păcatului v-aţi făcut, ci şi închinători urîţilor şi nesimţitorilor idoli, cinstind lemnul şi piatra ca pe Dumnezeu”.

Chintian a zis: „De vei mai huli astfel, apoi multe munci vei lua. Deci, spune-mi de ce te lepezi de zeii noştri?” Răspuns-a Agata: „De aceea mă lepăd de ei, fiindcă nu sînt zei, ci diavoli al căror chip îl faceţi de aramă şi de marmură, iar faţa lor o auriţi”. Zis-a Chintian: „Ascultă sfatul meu cel bun, fecioară, şi adu jertfe, ca să nu cazi în multe feluri de chinuri şi să aduci necinste şi ocară bunului tău neam, căci mai pe urmă, chiar nevrînd, te vei închina zeilor, stăpînilor lumii”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Fie femeia ta ca Afrodita şi tu singur fii ca Zeus, zeul tău”.

Aceasta zicînd sfînta, Chintian a poruncit să o lovească peste obraz, zicîndu-i: „Nu ocărî pe voievodul”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Unde este înţelegerea ta, voievoade? Eu îţi doresc ţie să fii ca zeul tău, iar tu nu voieşti să fii asemenea lui, ci singur te ruşinezi de zeii tăi; deci cu mine împreună începe a-i lepăda pe ei”. Zis-a voievodul: „De multe patimi eşti vinovată, la care îndată te voi supune, de nu vei face ceea ce-ţi poruncesc”. Răspuns-a fecioara: „Nu mă tem de nimic, pentru că de mă vei da spre mîncarea fiarelor, acelea, văzîndu-mă pe mine, se vor îmblînzi, auzind şi de numele lui Hristos. În foc de mă vei arunca, îngerii din ceruri îmi vor aduce rouă, sau răni şi munci dacă îmi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, Care mă va izbăvi din mîinile tale”. Atunci a poruncit voievodul să o ducă într-o temniţă întunecoasă, unde mergea sfînta ca la un ospăţ şi veselie, încredinţîndu-se lui Dumnezeu.

A doua zi, Chintian, voievodul, aducînd iarăşi înaintea judecăţii sale pe Sfînta Agata, a întrebat-o: „Cum te-ai hotărît pentru a ta sănătate?” Răspuns-a sfînta: „Sănătatea mea este Hristos”. Zis-a voievodul: „Leapădă-te de Hristos, ca să nu pieri încă în tinereţile tale”. Răspuns-a sfînta: „Leapădă-te şi tu de zeii tăi cei mincinoşi, care sînt pietre şi lemne, şi te apropie de adevăratul Dumnezeu, Cel ce te-a făcut, ca să nu cazi în chinurile cele veşnice”. Atunci, mîniindu-se, voievodul a poruncit să o spînzure goală de un lemn şi să o bată.

Fiind bătută sfînta, tiranul i-a zis: „Îndreaptă-ţi gîndul tău spre închinarea zeilor ca să fii vie”. Ea a grăit: „Chinurile tale îmi aduc veselie şi mă bucur pentru ele, precum se bucură cineva de aflarea comorilor celor mari. Folositoare îmi sînt chinurile acestea vremelnice, căci precum nu este cu putinţă a se aduna grîul în magazie pînă ce nu va fi curăţit de pleavă, astfel cu neputinţă este sufletului meu să intre în rai, de nu se va sfărîma mai înainte trupul meu cu chinuri”. Deci, îndemnă voievodul pe slujitori ca mai cu dinadinsul s-o chinuiască; după aceea a poruncit ca cu cleşte de fier să-i rupă pieptul şi să-l taie. Dar făcîndu-se aceasta, a zis muceniţa către voievod: „Nedumnezeitule şi fără de omenie prigonitorule, nu te ruşinezi a tăia pieptul de femeie pe care şi tu singur l-ai supt la maica ta? Însă altceva am în sufletul meu, de care tu nu poţi să te atingi, căci este sfinţit lui Dumnezeu din tinereţele mele”.

Sf. Mucenita AgataDupă aceasta, aruncară în temniţă pe sfînta, iar la miezul nopţii i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru, cu chipul bătrîn şi cinstit, purtînd în mîinile sale multe doctorii, iar înaintea lui mergea un tînăr frumos cu o făclie luminoasă şi a înţeles sfînta că a venit un doctor. Deci a zis către dînsa apostolul care i se arătase: „Necuratul tiran te-a rănit cu nişte bătăi ca acestea, dar n-a sporit nimic; căci tu, cu bărbăţia ta, mai mult l-ai biruit. Drept aceea, ticălosul a poruncit ca pieptul tău nu numai să-l chinuiască, ci chiar să-l taie; pentru aceasta sufletul lui se va chinui în veci. Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, cînd ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am şi venit aici”. Sfînta muceniţă Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obişnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe”. Bătrînul i-a zis: „Şi eu sînt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te ruşina de mine”.

Sfînta i-a răspuns, zicînd: Tu eşti bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de ruşine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decît să mă golesc înaintea ochilor bărbăteşti. Mulţumescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrînd să tămăduieşti rănile mele, însă să ştii că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”. Iar bătrînul i-a zis: „De ce nu voieşti să te tămăduiesc?” Sfînta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate şi Care, cu voia şi cu cuvîntul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mîntuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.

De o credinţă mare ca aceasta a sfintei muceniţe bucurîndu- se, apostolul a zîmbit puţin şi i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sînt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicîndu-i acestea, s-a făcut nevăzut. Atunci Sfînta muceniţă Agata, cunoscînd cine era cel ce i s-a arătat, a început a mulţumi lui Dumnezeu, zicînd: „Îţi mulţumesc Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că Ţi-ai adus aminte de mine şi ai trimis pe Apostolul Tău ca să mă tămăduiască”. Apoi a privit la trupul său şi a văzut toate rănile tămăduite; după aceea, toată noaptea, o lumină negrăită umplînd temniţa, o lumină pe ea. De aceea, înfricoşîndu-se străjerii, au fugit şi au lăsat temniţa neîncuiată. Acolo erau şi alţii legaţi, care, văzînd minunea, ziceau către sfînta: „Iată, uşile sînt deschise şi nimeni nu străjuieşte, deci ieşi şi fugi”. Dar sfînta le-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lipsi de cununa mucenicească şi a duce pe străjeri în primejdie. Eu, avînd ajutor pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care m-a tămăduit, voi petrece pînă în sfîrşit întru mărturisirea Lui”.

Trecînd patru zile, într-a cincea a venit iarăşi tiranul la judecată şi, aducînd pe Sfînta Agata, a zis către dînsa: „Pînă cînd te vei împotrivi poruncii împărăteşti? Jertfeşte zeilor, ca să nu te pedepsesc cu chinuri mai cumplite”. Sfînta a răspuns: „Toate cuvintele tale sînt deşarte şi porunca împăratului tău nedreaptă, care întinează chiar văzduhul. Însă spune-mi, o! ticălosule şi nebunule, cine caută ajutor de la lemnele şi de la pietrele cele nesimţitoare? Eu aduc jertfă de laudă Aceluia Care a tămăduit pieptul meu şi a vindecat trupul meu”.

Atunci tiranul a poruncit să-i descopere pieptul şi văzîndu-l întreg şi sănătos cum era mai înainte, a întrebat-o: „Cine te-a tămăduit?” Muceniţa a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Zis-a Chintian: „Iarăşi numeşti pe Hristos, de Care eu nici nu voi a auzi?”. Şi a poruncit ca să aştearnă pe pămînt hîrburi ascuţite şi cuie arse în foc şi să toarne cărbuni aprinşi, peste care, întinzînd pe sfînta, s-o ardă şi s-o chinuiască. Făcînd aceasta, deodată s-a cutremurat nu numai locul acela, ci şi toată cetatea şi, despicîndu-se pămîntul, a înghiţit pe Vultia, iubitul lui Chintian, şi pe Teofil, prietenul lui – după al căror sfat Chintian făcea o faptă ca aceea. Toţi cetăţenii temîndu-se de cutremur au alergat în curte la Chintian, strigînd să nu mai chinuiască pe nevinovata fecioară, căci pentru dînsa s-a făcut cutremurul acesta.

Chintian, temîndu-se de cutremur şi de tulburarea poporului, a poruncit să ducă pe sfînta în temniţă, în care intrînd muceniţa şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău cel sfînt şi, luînd de la mine dorul vieţii celei vremelnice, mi-ai dat răbdare. Deci, ascultîndu-mă, Doamne, în ceasul acesta, binevoieşte ca să las lumea aceasta şi să trec spre mila Ta cea bogată şi mare”. Astfel rugîndu-se şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu.

Înştiinţîndu-se cetăţenii de aceasta, au venit cu sîrguinţă şi, luînd sfîntul ei trup, l-au dus cu cinste la groapă. Atunci a venit în cetatea aceea, la cinstitul trup al muceniţei, un tînăr frumos, neştiut de nimeni, avînd cu sine o sută de tineri bine împodobiţi. Acela, petrecînd la mormînt trupul sfintei, a pus în racla ei o tăbliţă de piatră, pe care era scris: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu şi patriei izbăvire”. O scrisoare ca aceasta punînd pe capul sfintei muceniţe, îndată s-a făcut nevăzut şi tot poporul a cunoscut că erau îngerii lui Dumnezeu.

După aceasta, Chintian, voievodul, luînd pe ostaşii săi, s-a dus în cetatea Panormului, ca să ia bogăţia Sfintei muceniţe Agata şi să facă toate averile ei, ale lui. Venind la rîul ce le era în cale, care se numea Psemit, s-a suit în luntre cu ai săi şi trecea peste rîul acela, dar caii, sălbăticindu-se deodată, s-au pornit asupra lui: unul, cu dinţii i-a muşcat faţa şi i-a sluţit-o, iar altul l-a călcat în picioare; şi atîta l-au chinuit, pînă l-au aruncat în rîu. Astfel s-a înecat ticălosul, sfîrşindu-şi greu viaţa sa cea rea, iar trupul lui, mulţi căutîndu-l, nu l-au găsit, pentru că a pierit împreună cu sufletul. De atunci nici unul din dregătorii împărăteşti n-a îndrăznit să supere rudeniile Sfintei Agata, iar slava ei a început a se lăţi pretutindeni şi s-a zidit o biserică pe moaştele ei, iar haina cu care umbla sfînta s-a pus pe mormîntul ei, întru pomenirea smereniei sale.

Trecînd un an după sfîrşitul sfintei, din muntele Etna, care era aproape de cetatea Catana, a erupt un foc mare, care, ieşind ca un rîu din gura ce era în muntele acela, urla groaznic şi pietrele topindu-le ca ceara, le arunca din înălţimea muntelui, încît tot poporul Catanei era cuprins de mare frică, temîndu-se de pierderea cetăţii lor. Deci, au alergat la biserica Sfintei Muceniţe Agata nu numai creştinii, dar şi necredincioşii, şi, luînd haina ei, au stat împotriva focului care se pornise asupra cetăţii şi se apărau cu acea haină de văpaia cea pierzătoare şi înfricoşătoare. Atunci, focul, ca şi cum se ruşina de haina aceea a sfintei muceniţe, s-a întors înapoi şi s-a stins. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu mare bucurie a lăudat pe Dumnezeu, iar pe Sfînta Muceniţă Agata a slăvit-o. Minunea aceasta a fost în luna februarie, în cinci zile, în care sfînta a pătimit pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

DoarOrtodox

 

ACATISTUL SFINTEI MUCENIȚE AGATA (5 FEBRUARIE) 
Condacul 1
A cinsti nevoinţele şi luptele Sfinţilor mucenici, cucernic lucru se arată, bine plăcut lui Dumnezeu şi de mult folos sufletelor noastre; pentru aceasta, adunându-ne, în cântări de laudă să cinstim pe fecioara Agata, vlăstarul Siciliei, zicând: Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!
Icosul 1

Pe cât va fi cu putinţă, să lăudăm, din dragoste duhovnicească, muceniceşti nevoinţale fericitei Agata, cuvinte de laudă aducând la pomenirea ei şi zicând: Continuă lectura

Reclame

Troparul, viața și acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, Egipteanul (19 ianuarie)


Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

DoarOrtodox

 

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Macarie Egipteanul
(19 ianuarie)

(Acest Sfînt Macarie a scris o carte cu podoabe duhovniceşti, foarte folositoare celor ce vor să se mântuiască, care cuprinde în sine 50 de cuvîntări sau omilii)

Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul său se numea Ptinapar. Părinţii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinţi, strămoşii Avraam şi Sara, pentru că Avraam era numele tatălui lui Macarie, avînd treapta de preot, şi maica lui se numea Sara. De vreme ce erau neroditori, se depărtaseră de traiul însoţirii, însă cu duhul erau tot uniţi.

Ei îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrînarea şi cu postul, cu rugăciunile şi cu privegherea, cu milosteniile şi cu primirea de străini şi cu multe alte fapte bune. Dar făcîndu-se prin voia lui Dumnezeu năvălirea neaşteptată a barbarilor asupra Egiptului, şi averile lor răpindu-se din mîinile acelora, au sărăcit foarte mult şi se gîndeau să iasă din patria lor.

Dar într-o noapte, dormind Avraam, i s-a arătat sfîntul patriarh Avraam, cinstit la vedere şi luminat cu frumuseţe, strălucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mîngîindu-l şi zicîndu-i să aibă nădejde spre Domnul, l-a sfătuit ca să nu se depărteze cu totul de părţile Egiptului, ci să se mute numai în satul ce se numeşte Ptinapar, care este în hotarele Egiptului, şi să nu se lipsească de unirea cu soţia lui, de vreme ce, zicea Sfîntul Avraam, „Dumnezeu voieşte să vă binecuvînteze cu rod fericit, precum m-a binecuvîntat şi pe mine, care eram străin în pămîntul Canaan, dîndu-mi fiu la bătrîneţe”.

Preotul Avraam deşteptîndu-se din somn, a spus soţiei sale Sara vedenia sa. Şi amîndoi au dat laudă lui Dumnezeu; apoi nezăbovind, s-au mutat în satul Ptinapar. Nu era departe acel sat de pustia Nitriei, şi, precum se vede, dumnezeiasca rînduială a mutat acolo pe părinţii lui Macarie, ca astfel fiul lor care avea să se nască, să iubească mai cu înlesnire viaţa pustnicească. Continuă lectura

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Troparul, viața și acatistul (22 decembrie)


Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.


sf-petru-movilaPetru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Țara Românească, și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca frați pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 și pe Gheorghe Movilă, viitorul mitropolit al Moldovei.

După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama și cu frații săi în Țara Românească, după care se vor așeza definitiv în Polonia. Învățătura și-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita școală a „Frăției” ortodoxe din Lvov (Lemberg) și la Academia Zamoiska din Zamosč. Acolo studiază limbile latină, greacă, slavonă și polonă, la care se adăugau discipline standard din vremea respectivă: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. A studiat în limba latină și la Sorbona. Potrivit obiceiului nobililor polonezi, și-a însușit mânuirea armelor și a luat parte la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Țuțora (1620) și Hotin (1622).

Datorită unei chemări lăuntrice, dar și sub înrâurirea starețului mânăstirii Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească. Astfel, după ce se va pregăti, începând din 1622, duhovnicește la moșia sa din Rubiejovka, unde a zidit și o biserică cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, va fi tuns în monahism, la Lavra Pecerska, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mănăstirii, la vârsta de 31 de ani. Situația ortodoxiei în acea perioadă era tulbure din cauza încercărilor de catolicizare a nobilimii. Însă, prin activitatea sa depusă timp de cinci ani ca egumen, Petru Movilă a reușit să ridice prestigiul cultural și bisericesc al mănăstirii la un nivel necunoscut până atunci. Astfel, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirilor și a peșterilor în care se găseau moaște de sfinți și a continuat activitatea tipografică a înaintașilor săi, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.

Arhimandritul Petru a desfășurat o bogată activitate bisericească și culturală, continuând să tipărească mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev, în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka, pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.

Semnează la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev, în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut „Frățiile Ortodoxe”.


ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH PETRU MOVILĂ, MITROPOLITUL KIEVULUI

22 decembrie

Rugăciunile începătoare: …

Troparul, glasul al 4-lea
Aparatorule si marturisitorule al Ortodoxiei, luminatorule al neamurilor, fiule al Moldovei si Parinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa ne apere credinta si sa mantuiasca sufletele noastre.

Condac 1:
Podobie: Aparatoare Doamna…
Vestitorul Ortodoxiei si aparatorul credintei, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, sa se cinsteasca dupa vrednicie, caci patria si neamul le-a lasat, dar nu le-a uitat, de cele lumesti s-a lepadat, pe cele ceresti si vesnice dobandind, de aceea se veseleste impreuna cu ceata ierarhilor marturisitori ai credintei, auzind cantarea: Bucura-te, Ierarhe Petru, aparator al dreptei credinte!

Icos 1:

Ales fiind de Dumnezeu din pantecele maicii tale spre a deveni pastor vrednic al Bisericii Ortodoxe, impodobit cu smerita cugetare si credinta neclintita, prin ispitele vietii ai trecut nesovaielnic, caci ai avut ca tinta neschimbata odihna in salasele ceresti. De aceea, te rugam primeste de la noi cantarea aceasta:

Bucura-te, faclie duhovniceasca;
Bucura-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucura-te, purtator al harului Sfantului Duh;
Bucura-te, stranepot al Sfantului Voievod Stefan cel Mare;
Bucura-te, cel ce te-ai daruit cu totul Bisericii;
Bucura-te, intarire a credinciosilor;

Bucura-te, alungare a inselaciunii;
Bucura-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucura-te, lumina a sufletelor tulburate;
Bucura-te, purtator al cuvintelor sfintite;
Bucura-te, povatuitor al Bisericii;
Bucura-te, pastor credincios;
Bucura-te, Ierarhe Petru, aparator al dreptei credinte! Continuă lectura

Acatist de pocăinţă pentru iertarea păcatelor


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)


rugaciune

foto: Adrian Kazimiruk

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi
Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
doar ortodox candle light_church00
Condacul 1
M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu !
Icosul 1
Mai rău decât fiul rătăcit am ajuns, risipind bogăţiile date de Tine Părinte Ceresc, în ţara fărădelegilor veacului acestuia şi văzându-mă depărtat de harul tău strig Ţie:
Iartă-mă Doamne, că drumul mântuirii am rătăcit;
Iartă-mă Doamne, că nici o poruncă a Ta nu am păzit;
Iartă-mă Doamne, că în păcate de moarte am căzut mereu;
Iartă-mă Doamne, că toată viaţa am slujit celui rău;
Iartă-mă Doamne, că smochin neroditor am devenit;
Iartă-mă Doamne, că învăţăturile Tale sfinte, nu am împlinit;
Iartă-mă Doamne, că numai Tu, în mila Ta poţi să mă mântuieşti;
Iartă-mă Doamne, şi de zidirea Ta care te cheamă, să te milostiveşti;
Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!
Condacul al-2-lea
Nu am voit să mă bucur de pacea şi iubirea Părintelui Ceresc, ci am căutat robia cea amară şi amăgitoare a celui viclean, dar Tu văzându-mă căzut, nu mai lepădat de la faţa Ta, ci mai învăţat să alerg la scaunul spovedaniei spre a-mi restaura iarăşi sufletul pierdut pentru care îţi cânt: Aliluia!
Icosul al-2-lea
Ce voi face eu desnădăjduitul, ce răspuns voi da înaintea Ta, că timpul ce mi-ai dat spre a slujii Ţie, cu vrăşmaşii Tăi l-am petrecut, iar acum gol fiind de fapte bune te rog cu umilinţă:
Iartă-mă Doamne, că darurile tale fără de preţ, le-am risipit;
Iartă-mă Doamne, că în ţară străină a fărădelegii să plec, am dorit; Iartă-mă Doamne, că talanţii pe care mi i-ai dat, i-am îngropat;
Iartă-mă Doamne, că de calea Ta, mult m-am depărtat;
Iartă-mă Doamne, că bogăţia ce-am primit spre mântuire, rău am cheltuit;
Iartă-mă Doamne, că am căzut şi vrăjmaşul jalnic m-a robit;
Iartă-mă Doamne, că strig către Tine mereu;
Iartă-mă Doamne, că Tu eşti Ziditorul meu;
Iartă-mă Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

Continuă lectura

Acatistul Maicii Domnului Mijlocitoarea


Rugaciunile Incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! (de 3 ori)

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti sitoate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Tesalasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea simantuieste, Bunule, sufletele noastre.Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ! (de3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre.Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintelenoastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fievoia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-onoua astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilornostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilornostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi. Amin.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de niciun raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robiiTai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca in Tine am nadajduit, nu Te mania pe noifoarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si neizbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntempoporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-ne-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim prin tinedin nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.

SIMBOLUL CREDINTEI (CREZUL):

Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului,vazutelor tuturor si nevazutelor.Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din TatalS-a nascut, mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevaratdin Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Caretoate s-au facut. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-apogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-afacut Om. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont, a patimit si S-aingropat. Si a inviat a treia zi dupa Scripturi si S-a suit la ceruri si sade de-adreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a caruiImparatie nu va avea sfarsit.Si in Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Acela ceimpreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.Si intr-una Sfanta Soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botezintru iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.Amin !

Doamne miluieste (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu,Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu,Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeulnostru.

PSALMUL 142 :
1. Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, in credinciosia Ta, auzi-ma, in dreptatea Ta.2. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inainteaTa.3. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric, ca mortii cei din veacuri.4. S-a mahnit in mine duhul meu, in mine inima mea s-a tulburat.5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurileTale, la faptele mainilor Tale m-am gandit.6. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu, ca un pamant insetosat.7. Degraba auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta dela mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant.8. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-e nadejdea. Arata-mi calea pecare voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu.9. Scoate-ma de la vrajmasii mei, Doamne ! La Tine am scapat,10. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun mava povatui la pamantul dreptatii.11. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. In dreptatea Ta, scoate dinnecaz sufletul meu.12. Si in mila Ta vei sfarsi pe vrajmasii mei si vei pierde pe toti cei ce necajescsufletul meu, ca eu sunt robul Tau.Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru. (de 3 ori)Tropar:Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noinevrednicii. Ca de n-ai fi statut tu inainte, rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit penoi din atatea nevoi ? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi ? Nu ne vomdeparta de la tine, Stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toatenevoile.

Doamne miluieste (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

Psalmul 50 :

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta,
2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3. Mai tare ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu este tot timpul inainteamea.
5. Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu incuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
6. Ca iata in faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii TaleMi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai tare decat zapadama voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele celesmerite.
10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste in mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste in celedinlauntru ale mele.
12. Nu ma indeparta de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste.
14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vorintoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuiriimele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu ova urgisi.
19. Fa bine, Doamne, in bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurileIerusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vorpune pe altarul Tau vitei.

Maica_Domnului_

Condacele  si  Icoasele:
Condacul 1
Pe cea care ne-a adus bucurie in locul intristarii, pe salvatoarea noastra, care a
nascut in chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, unind fecioria cu nasterea sa o
laudam noi credinciosii si vazand cat de grabnic ne asculta rugaciunile si ne
ajuta in nevoile noastre sa ii cantam: Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea
neamului omenesc!
Icosul 1
Ai venit ca o stea luminoasa in negura vremurilor pline de pacat, sa ne aduci
Lumina lumii, intrupata din trupul tau cel fecioresc, si luminandu-ne sa ne suim
la cer. Pentru aceasta te rugam sa ne ajuti sa urcam spre Inviere, ca ajungand
in Raiul cel dorit sa-ti cantam cu ingerii:
Bucura-te, Raza sfanta de lumina;
Bucura-te, ca esti a cerului Regina;
Bucura-te, ca toti in lume azi te preamaresc;
Bucura-te, ca esti Mama Fiului Ceresc;
Bucura-te, ca Lumina Lumii din tine s-a intrupat;
Bucura-te, ca de la sanul tau cel fecioresc s-a alaptat;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-2-lea
Ai fost din veci aleasa sa fii Mama Dumnezeului nostru, pentru ca in marea Sa
bunatate, voia sa ne salveze sufletele din pierzare prin intruparea si jertfa Sa,
de aceea ii cantam: Aliluia!
Icosul al-2-lea
Prin smerenia ta, te-ai inaltat, pentru ca primind sa fii Nascatoare de
Dumnezeu ai fost ridicata si cinstita mai presus de ingeri, dar tu nu ai uitat
rudenia ta de pe pamant, pe noi oamenii supusi ispitelor, mijlocind la tronul
sfant, de aceea iti cantam:
Bucura-te, ca ingerul Gavriil tie, cu vestea buna ti s-a aratat;
Bucura-te, ca Imparatului Slavei te-ai facut sfintit palat;
Bucura-te, ca ai primit cu smerenie crucea cea cereasca;
Bucura-te, ca prin tine, Domnul a luat fire omeneasca;
Bucura-te, iti strigam si te rugam fii mereu cu noi;
Bucura-te si nu ne lasa sa pierim in necazuri si nevoi;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc;
Condacul al-3-lea
Pe tine Stapana Preacurata te laudam, pentru ca tu ai fost si ai ramas
fecioara ,binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este Rodul pantecelui tau
caruia ii cantam : Aliluia!
Icosul al-3-lea
Tot neamul omenesc aduce lauda celeia care prin nastere fecioreasca,
a adus mantuire la toata lumea. Ei i s-au inchinat magii si pastorii, la icoana sa
ingenuncheaza bogatii si saracii, dreptii si pacatosii, iar ea asculta rugaciunile
tuturor si trimite multime de binecuvantari pentru care ii graim:
Bucura-te, ca tu ai nascut pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai purtat ca un nor sfant pe Fiul tau;
Bucura-te, ca spre Egipt lung drum ai strabatut;
Bucura-te, ca la venirea ta, capistele idolilor au cazut;
Bucura-te, ca te-ai intors la Nazaret, Copilul Sfant sa cresti;
Bucura-te, ca tu pe toti cu rugaciunea ta ne miluiesti;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-4-lea
Ai strabatut lung drum in Egipt la indemnul ingerului, pentru ca sa feresti
Pruncul Sfant de mania lui Irod, dar murind acesta te-ai intors la Nazaret, iar
acolo cu multa grija si iubire i-ai calauzit pasii, uimindu-te de intelepciunea si
minunile pe care le savarsea de mic, pentru care noi ii cantam: Alilua !
Icosul al-4-lea
Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, pentru noi
oamenii si pentru mantuirea noastra s-a pogorat din ceruri, s-a intrupat din
Duhul Sfant si din tine Preacurata Fecioara, iar noi minunandu-ne de aceasta
taina iti graim:
Bucura-te, ca in lume multe lipsuri ai rabdat;
Bucura-te, ca prigoniri nedrepte, cu Fiul tau ai indurat;
Bucura-te, ca tu cu multa dragoste si daruire l-ai crescut;
Bucura-te, ca vazand minunile Lui, ca Dumnezeu L-ai cunoscut;
Bucura-te, ca la inima de mama, vorbele si faptele Lui le-ai pus;
Bucura-te, ca si tu ai chemat in rugaciune ajutorul cel de Sus ;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-5-lea
Cat de tare s-a intristat inima ta de Mama atunci cand ai simtit lipsa Fiului tau
cel Dumnezeiesc care avea 12 ani, crezandu-l pierdut, iar daca l-ai gasit
vorbind invatatorilor templului din Ierusalim te-ai mirat, iar noi ii cantam:
Aliluia !
Icosul al-5-lea
Intreaga ta viata a fost o jertfa adusa lui Dumnezeu, ai suferit lipsuri, necazuri,
umilinte, ai plans mult cand l-ai vazut judecat, batut si osandit la moarte pe
cruce, dar acum te bucuri in Imparatia cea cereasca iar noi iti aducem aceste
laude:
Bucura-te, ca tu cea atat de buna, mult ai suferit;
Bucura-te, cea prin care legea noua s-a implinit;
Bucura-te, ca pe Fiul tau l-ai vazut batut si chinuit;
Bucura-te, ca prin suflet ti-a trecut sabia durerii cand era rastignit;
Bucura-te, ca suferind, te-ai lasat in voia lui Dumnezeu;
Bucura-te, tu care mult ai plins pe Cel dorit al tau;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc !
Condacul al-6-lea
Iata Mama ta! i-ai spus apostolului Ioan, atunci cand erai pe cruce,
incredintandu-ne odata cu el si pe noi toti ocrotirii Maicii tale, pentru care Tie
Mantuitorul nostru iti cantam: Alilua !
Icosul al-6-lea
Prin pacatele noastre am maniat pe Tatal Ceresc, am nesocotit poruncile Lui si
am umblat dupa voile noastre, dar tu, Stapana Lumii, fii pururi mijlocitoare si
roaga-l sa ne ierte, iar noi avand nadejde in tine iti cantam :
Bucura-te, ca tu la tronul sfant pentru noi ai ingenunchiat;
Bucura-te, ca pentru lume rugandu-te la Dumnezeu, ai lacrimat;
Bucura-te, ca mijlocesti neincetat la Fiul tau ;
Bucura-te, ca mila ai de noi, poporul sau;
Bucura-te, ca doar tu poti indupleca pe Domnul sa ne ierte;
Bucura-te, ca te pui chezas pentru crestini si-l rogi sa ii indrepte;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-7-lea
Cine poate spune ca a facut rugaciune catre tine, Fecioara Preacurata si a
ramas neajutat, pentru ca esti grabnica ajutatoare si aduci bucurie in locul
intristarii, fiind puternica mijlocitoare la Dumnezeu caruia si noi ii cantam cu
cei de sus: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Cine poate marturisi slava ta in cer, ingerii iti slujesc, sfintii te preamaresc, Fiul
tau se bucura de vederea fetei tale, iar noi pamantenii inchinandu-ne tie iti
aducem aceste laude:
Bucura-te, tu cea mai cinstita intre fecioare;
Bucura-te, a smereniei dulce si preasfanta floare;
Bucura-te, slavita de toti Cereasca Imparateasa;
Bucura-te, a Soarelui Hristos, Mama din veci aleasa;
Bucura-te, ca prin proorocii, venirea ta a fost vestita;
Bucura-te, ca esti comoara sfanta, ca dar nepretuita;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-8-lea
Desi cu trupul ai plecat in locasurile ceresti sa locuiesti cu Fiul tau, nu ne lasi
singuri buna noastra Mama, ca vii printre oameni, sa-i intaresti, sa le daruiesti
sanatate si ajutor in necazuri, iar noi multumind Domnului Iisus ca ne-a dat in
grija ta ii cantam: Aliluia.
Icosul al-8-lea
Ai venit in lume ca o ploaie inmiresmata sa ude pamantul insetat de
Dumnezeu, ai venit ca un nor aparator sa acoperi lumea ce mergea din rau in
mai rau pentru aceea iti cantam:
Bucura-te, ca-n zorii diminetii tu rasari;
Bucura-te, ca reversi peste lume mila Domnului si har;
Bucura-te, ca in toata vremea spre bine ne calauzesti;
Bucura-te, ca prin sfant Acoperamantul tau de tot raul ne pazesti;
Bucura-te, ca inceputul mantuirii noastre esti;
Bucura-te, ca pe tine te lauda ostile ceresti ;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-9-lea
Ne-am nascut in aceasta vale a plangerii in pacat si gresim mereu Ziditorului
nostru, de accea vazand neputintele sufletesti si trupesti alergam la tine care
vii grabnic in ajutor, rugandu-te pentru noi Fiului tau caruia cutezam sa-i
cantam: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Vremurile sunt tulburi, caile vietii sunt intortocheate, dar noi in tine ne punem
nadejdea ca nu ne vei lasa Imparateasa Cereasca si mijlocind la Dumnezeu ne
vei scapa din tot necazul de aceea iti aducem aceasta lauda:
Bucura-te si pentru noi mijloceste neancetat;
Bucura-te si te roaga pentu cei robiti de mult pacat;
Bucura-te si nu ne lasa departe de Fiul tau ;
Bucura-te si ne ajuta cand te chemam si ne e greu;
Bucura-te si roaga-l sa ne mai lase pe pamant si sa ne ierte;
Bucura-te si ne ajuta sa mergem pe caile ce-s drepte;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-10-lea
Pacatuim cu buna stiinta si suparam pe Cel ce ne-a zidit dupa chipul si
asemanarea Sa, dar te rugam indupleca pe Domnul ca sa nu isi intoarca Fata
de la noi, ci sa ne primeasca iarasi ca un Pastor intre oile sale cuvantatoare,
pentru ca si noi sa ii aducem cantare: Aliluia !
Icosul al-10-lea
Cat poate Dumnezeu cu puterea atat poti tu cu rugaciunea Preaslavita
Fecioara pentru iertarea pacatelor si mantuirea noastra, de aceea simtind
ajutorul tau si indeplinirea cererilor noastre cele bune iti aducem acestea:
Bucura-te si ca pe o tamaie ruga ne primeste;
Bucura-te si pe robii Tai ii miluieste;
Bucura-te, strigam ca suntem fii tai;
Bucura-te si nu ne lasa in mana celor rai;
Bucura-te, iti cantam Maicuta Stapanului Ceresc;
Bucura-te si apara poporul crestinesc;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-11-lea
Daca nu ai fi fost tu sa mijlocesti pentru noi la Fiul lui Dumnezeu am fi pierit
pentru pacatele noastre, dar ca un Milostiv asculta rugaciunile Preacuratei sale
Maici pentru poporul sau, de aceea ii aducem cantarea: Aliluia!
Icosul al-11-lea
Nu ne pricepem sa laudam minunile tale pe care le-ai facut cu noi oamenii in
toata vremea, cate boli nu ai vindecat, pe cati nu i-ai scapat din primejdii,
necazuri si nevoi, pentru aceasta a ta purtare de grija iti cantam asa:
Bucura-te si de patimi sau ispite ne fereste;
Bucura-te si de toata primejdia si necazul ne pazeste;
Bucura-te si nu ne uita in rugaciune;
Bucura-te ca tu pe toti ne stii pe nume;
Bucura-te, ca vezi nevoia si dorinta tu ne-o stii;
Bucura-te si nu ne lasa, ca noi suntem ai tai copii;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-12-lea
Scara catre cer esti Preacurata Fecioara, pentru ca tu ne calauzesti pasii in
intunericul lumii ca sa putem urca spre Lumina Cereasca, Imparatul Slavei,
caruia ii cantam: Aliluia!
Icosul al-12-lea
Gresim in toata vremea, zilele vietii ni se scurg in pacate, timpul mantuirii il
risipim, facem voia trupului, lumii si a celui rau dar tu nu ne lasa Preasfanta
Nascatoare de Dumnezeu, ci ajuta-ne sa punem inceput bun vietii noastre, ca
avand nadejde de mantuire sa te laudam asa:
Bucura-te, prea scumpa a lumii mijlocitoare;
Bucura-te, ca esti a omenirii nadejde tare;
Bucura-te, ca binecuvantata esti intre femei;
Bucura-te, ca esti al mantuirii prea sfant temei;
Bucura-te, ca ruga ta nu ramane neascultata;
Bucura-te, ca umplii de bucurie lumea toata;
Bucura-te, Maica Domnului, mijlocitoarea neamului omenesc!
Condacul al-13-lea
O Prea Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, primeste aceste cinstite laude
care se cuvin numai tie care esti Mama Imparatului Ceresc si te rugam fii
pururi mijlocitoare la Fiul Tau, pentru ca sa ne daruiasca izbavire de boli si
necazuri, iertare de pacate si viata vesnica in Imparatia Sa unde cu ingerii
bucurandu-ne sa-i cantam neancetat: Aliluia!
( de
3 ori)

Apoi din nou: Icosul 1 și apoi Condacul 1

CHURC080 doarortodox

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Troparul, viața și acatistul (18 octombrie)


Troparul, Gl. 3 – Apostole Sfinte şi Evanghe­liste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.


Sf Ap LucaSfântul Evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim.

     În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânţa cuvântului mântuirii, care, crescând şi în inima lui Luca, fiind un pământ bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decât din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul”. Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui şi încredinţând popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume.

     În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se şi plângând pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Şi precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe când Luca şi Cleopa mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător, însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mângâiat şi a şters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dânşii, le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebaţi între voi mergând şi de ce sunteţi trişti?” Şi a fost atunci călător Sfântul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Deci, mergând şi vorbind cu El, a rostit adânc negrăit de înţelepciune.

     Cât de scumpă îi era Sfântului Luca învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, când Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începând de la Moise şi de la toţi proorocii şi le tâlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dânsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învăţând tainele lui Dumnezeu, a adus şi el la sfânta credinţă toate cetăţile Beoţiei şi pe mulţi din cei ce erau în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întâi a şezut în Emaus cu Hristos la cină, urmând să mănânce cu El prinz întru împărăţia lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frângerea pâinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.

     Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieşit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” Şi ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălţarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Şi a scris nu numai cele ce singur a văzut şi le-a auzit, ci şi pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit şi pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut şi le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dânsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: „Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători şi slujitori ai Cuvântului”.

     Sfântul Luca a fost părtaş durerilor şi ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci şi neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, şi era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca tovarăş al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuşi şi spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înţelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

     Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos şi suferind dureri şi osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire şi în Tivele (cetăţile) Beoţiei a rânduit bisericile, hirotonind preoţi şi diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul i-a tămăduit şi, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.

     Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduieşte durerea de ochi, în semnul meşteşugului celui doctoricesc. Pentru această era ştiut de credincioşi mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaştele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaştele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca.

     Când s-au adus cu cântări şi cu laude în cetate sfintele moaşte, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii şi cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaştele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul şi, pe cât îi era lui cu putinţă, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns şi s-a atins de ea cu credinţă, închinându-se moaştelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală şi, câştigând desăvârşita sănătate şi tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalţi oameni, racla cu moaştele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinţilor Apostoli. Acolo, sub sfinţita masă, unde erau sfinţii Andrei şi Timotei, au pus sfinţitele moaşte ale Sfântului Luca.

     Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit şi alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn şi chipurile sfinţilor şi mărilor Apostoli Petru şi Pavel şi de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun şi preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre mântuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cinstesc sfintele icoane. Amin. Continuă lectura

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului


Invierea-Domnului

Condac 1:

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Icos 1:

Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Condac 2:

Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!

Icos 2:

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre! Continuă lectura

Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta (24 aprilie)


Sf ierarhi Ilie Iorest - Iosif si Sava 24 aprilie

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.


Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun început de viaţă călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut şi de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, îl numeşte „întru toate credincios şi preacinstit Părinte”.

Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnitorului Vasile Lupu şi al Sfântului mitropolit Varlaam al Moldovei, Sfântul Ilie Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei. În această slujire a întâmpinat greutăţi chiar de la început. I se cerea de către calvini să tipărească şi să folosească în biserici Catehismul calvinesc şi alte cărţi, străine de învăţătura ortodoxă.

Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învăţătura celor şapte Sinoade Ecumenice, fiind pildă de tărie în credinţa ortodoxă şi dovedind credincioşilor că sunt mai de folos lanţurile pentru Hristos decât laudele viclene. A tipărit Evanghelia cu învăţătură, carte ortodoxă începută de înaintaşul său, mitropolitul Ghenadie, întărindu-i pe cei slabi în credinţă şi cercetând toate bisericile din Ardeal.

Nemulţumită de el, stăpânirea străină calvină a încercat să-l câştige de partea ei şi, neizbutind, a plăsmuit învinuiri mincinoase şi Sfântul ierarh a fost aruncat în temniţă, la Alba Iulia, după numai trei ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanţuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbrăcat de haine şi bătut cu nuiele, răbdându-le pe toate „nu pentru că era vinovat, ci pentru credinţa creştină răsăriteană”, cum spun cronicile.

După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat în schimbul unui preţ de 1.000 de taleri, pe care neavându-i, „s-au dat chezăşie pentru el 24 de credincioşi”. Pentru dezlegarea de chezăşie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la domnitorul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, apoi la ţarul Rusiei şi astfel şi-a răscumpărat libertatea. Reîntors în ţară, la scurtă vreme s-a săvârşit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios şi luptător pentru Ortodoxia curată a poporului său.


Sfântul Simion Ştefan, din botez Simion, după călugărie Ştefan, ieromonah în mănăstirea de la Alba Iulia, a ajuns pe scaunul vlădicesc în anul 1643, după Sfântul Ilie Iorest, în vremuri grele pentru Biserica dreptslăvitoare şi pentru credincioşii transilvăneni, aflaţi sub cârmuitori străini de neam şi de credinţă.

Asemenea înaintaşilor săi, Sfântul Ierarh Simion Ștefan n-a fost cruţat nici el de necazuri, suferite din pricina principelui Gheorghe Rakoţi şi a superintendentului Gheleji, mai-marele calvinilor. Şi anume, luându-i dreptul părintesc de a-şi cerceta fiii duhovniceşti şi punându-i pe aceştia cu forţa sub ascultarea sa, superintendentul calvin s-a făcut stăpân peste Biserica românească, în care voia să rânduiască şi să judece după bunul plac.

Apoi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, principele şi superintendentul calvin au pus pe umerii sfântului ierarh grele şi hulitoare îndatoriri: să lepede învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, să-i înveţe pe tineri Catehismul calvinesc, să nu mărturisească adevărul privind prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângelui Domnului Hristos, la dumnezeiasca Liturghie.

Iar, ca nişte urâtori ai icoanelor, aceștia l-au îndemnat să scoată icoanele şi Crucea din biserici. Însă, de Dumnezeu luminatul ierarh nu i-a urmat, ci a apărat credinţa ortodoxă cu mult curaj și iscusință. Astfel, făcându-se următor cuvintelor lui Hristos: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16), înţelepţit fiind de Dumnezeu şi dăruit cu dreaptă judecată, ierarhul şi-a păzit nevătămat sufletul său şi al turmei lui cuvântătoare, deşi calvinii n-au încetat nicio clipă să-l ademenească spre rătăcirea lor.

Dar Sfântul s-a făcut apărător nu numai al credinţei, ci şi al neamului său, şi anume, văzându-i pe români mult asupriți în ţara lor şi înţelegând că altă cale de a-i ridica şi păzi nu are decât prin lumina cărţii, le-a dăruit Cuvântul Domnului, Noul Testament, pentru întâia oară tălmăcit pe limba lor şi tipărit în cetatea Alba Iuliei la anul 1648. Prin aceasta, ca odinioară marii dascăli ai Bisericii, el a dăruit credincioşilor hrană duhovnicească, tâlcuindu-le tainele cele dumnezeieşti în Predosloviile la Noul Testament. În acest chip, luptând, pentru Biserica lui Hristos, împotriva rătăcirilor, dăruind cu-vânt hrănitor de suflet păstoriţilor săi şi urmaşilor – Legea Nouă a lui Iisus Hristos Domnul nostru, în grai românesc – şi învăţându-i să privegheze la unitatea neamului, sfântul ierarh şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, în anul 1656.


Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în Ineul Transilvaniei, la începutul veacului al XVII-lea. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic, Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Transilvania. Tatăl său a fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul. În tinereţea sa, Sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la Mănăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti.

A fost ales preot şi protopop al Ineului, fiind hirotonit, la Târgovişte, de către mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti. Murindu-i soţia, iar mama lui călugărindu-se, viaţa lui şi-a schimbat cursul. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia în tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656, după trecerea la cele veşnice a Sfântului Simion Ştefan, soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba Iulia.

După ce a fost hirotonit arhiereu la Târgovişte, de către acelaşi mitropolit Ştefan, s-a întors acasă încărcat cu daruri din Ţara Românească şi a fost înscăunat, cu bucurie, în ziua Înălţării Domnului, de tot soborul preoţilor din Ardeal, unde a păstorit, cu înţelepciune, timp de 24 de ani. În ciuda greutăţilor, Sfântul s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română la slujbe şi în propovăduirea Evangheliei şi sprijinindu-se pe soboarele de clerici pentru îndrumarea slujirii preoţeşti.

Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe i-a adus duşmănia şi prigoana conducătorilor calvini ai Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat şi scos din scaun în anul 1680. Bătrân şi bolnav, a fost închis în temniţele din Alba-Iulia şi Iernut, fiind bătut în fiecare vineri. După asemenea chinuri şi grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendar alături de alţi doi sfinţi mitropoliţi aredeleni, care au păstorit la Alba Iulia.


sfantul_ierarh_iosif_marturisitorul_din_maramures_1Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș Pământul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plin de vetre duhovniceşti şi de jertfele martirilor, de nevoinţele cuvioşilor, de suferinţele celor statornici în credinţa străbună, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veşniciei”.

    Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfinţeniei” şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele episcopului Iosif al Maramureşului.

    El s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă.

    Invăţătura şi-a dobândit-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile şi schiturile maramureşene, de care s-a simţit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului.

    Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ţinutul Maramureşului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei şi îndemnul de a veghea cu stăruinţă la păstrarea şi apărarea dreptei credinţe în Maramureşul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei şi unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiţi să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reşedinţa la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârşitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

    Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc şi cu mare grijă pentru turma sa, şi totodată, un dârz apărător al dreptei credinţe, într-o vreme când duşmanii Ortodoxiei reuşiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă şi sufletească a românilor transilvăneni şi când făceau sforţări mari ca să înstrăineze şi pe românii din Maramureş de la legea strămoşească.

    Necruţând ostenelile, el a vizitat parohiile, a ţinut soboare şi a apărat interesele Bisericii româneşti cu rară pricepere pentru acele vremi cu arma puternică a cuvântului şi a scrisului, ca un cărturar învăţat şi dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmaşilor credinţei sale strămoşeşti.

    Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceştia s-au năpustit asupra lui cu calomnii şi învinuiri de tot felul, pentru a-1 compro­mite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmaşilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în faţa guvernului Transilvaniei. El s-a prezentat fără teamă la judecată şi s-a apărat cu demnitate şi curaj, drept pentru care a fost trimis în temniţă, de unde a fost scos la insistenţele clerului şi credincioşilor Maramu­reşului.

    In martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu şi mai multă înverşunare împotriva lui şi în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinţii ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Fraţii români din Maramureş au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii şi au cerut stăruitor eliberarea arhipăsţorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

    A revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale.

    Dacă la actul dezbinărilor religioase a românilor transilvăneni din 1700 n-a luat parte nici un român din Maramureş, aceasta se datoreşte desigur şi episcopului Iosif, care a răspuns cu cinste mi­siunii sale, apărând cu jertfelnicie şi pricepere obştea credincioşilor împotriva tuturor uneltirilor duşmanilor Ortodoxiei.

    De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia şi cinstirea credincioşilor ortodocşi maramureşeni ca un îndreptător şi apărător al credinţei, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos şi ca un ierarh care şi-a pus sufletul său pentru turma încredinţată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris şi în ceruri, dar mai ales, în evlavia şi conştiinţa credincioşilor.

    Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Cuvioasa Elisabeta a fost dăruită de Dumnezeu părinţilor ei, creştini evlavioşi de neam ales din Heracleea Traciei, prin mijlocirea minunată a Sfintei Muceniţe Glicheria (prăznuită la 13 mai). Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. Rămânând orfană la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său.

Acolo, Sfânta s-a nevoit aspru, devenind, nu după mult timp, un vas al alegerii dumnezeieşti. Ochii sufletului ei erau necontenit aţintiţi asupra frumuseţilor dumnezeieşti, pentru care, urmând smereniei vameşului, trei ani nu şi-a ridicat privirea de la pământ. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspru, suferind frigul nopţii şi arşita zilei.

Purta aceeaşi haină şi umbla desculţă chiar şi iarna, dar iubirea de Dumnezeu, care îi înflăcăra inima, îi era haină şi acoperământ. Lacrimile care îi curgeau când psalmodia le socotea drept o baie cu aromate, iar când înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era luminată de sus cu lumină cerească. Avea ca hrană, cel mai adesea, doar Sfânta Împărtăşanie, iar uneori se hrănea, dar nu cu pâine, ci numai cu verdeţuri şi legume, pentru că untdelemn şi vin n-a gustat niciodată. De multe ori stăruia în postire câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Continuă lectura