22 februarie – Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici din Constantinopol (sec. XII)


Troparul Sfinților Mucenici din Evghenia (22 februarie)

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Evghenia este un loc în marginea de răsărit a oraşului Constantinopol, aproape de turnul şi porţile ce se numesc ale lui Evghenie. Aici s-au aflat moaştele multor sfinţi pătimitori din vremea prigoanelor, iar lumea uitase locul unde fuseseră îngropaţi, deoarece mucenicii erau îngropaţi noaptea de frica necredincioşilor. Cum în locul acela au început să se tămăduiască bolnavii arhiepiscopul Toma al Constantinopolului (sec. al V-lea) s-a dus acolo împreună cu un sobor de preoţi, s-au rugat şi au săpat şi în acest mod au aflat moaştele multor sfinţi mucenici printre care şi ale sfinţilor Andronic şi Iuniei, prietenii Sfântului Apostol Pavel, pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani. Andronic a fost unul dintre cei 70 de apostoli. Moaştele sfinţilor mucenici au fost îngropate din nou cu toată cuviinţa. Împăratul Andronic Comnenul (1182-1185) a zidit deasupra lor o Biserică frumoasă, îndemnat fiind şi de dragostea către Sfântul Apostol Andronic, al cărui nume îl purta.

DoarOrtodox

Reclame

Sfânta Muceniță Agata. Troparul, viața și alte rugăciuni (5 februarie)


DoarOrtodox

Pătimirea Sfintei Muceniţe Agata (5 februarie)

sf Mc AgataÎmpărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogaţi. Aceştia auzind de aceea tiranică poruncă, fără de Dumnezeu, dată spre uciderea creştinilor, s-a aprins cu rîvna după Hristos, Domnul său, Căruia s-a făcut mireasă, prin curată feciorie. Şi aşa, trecînd cu vederea moştenirea sa şi cinstea bunului său neam, cum şi bogăţia cea vremelnică ce îi rămăsese de la părinţi, cum şi toată slava lumii acesteia întru nimic socotind-o, a început dinainte a se pregăti spre pătimirea cea pentru Hristos.

Chintian, ighemonul, auzind de frumuseţea, de bunul neam şi de bogăţia acestei sfinte fecioare, fiind cuprins de gînd necurat spre dînsa şi cu patimă poftind-o, se gîndea cum ar putea să o vadă şi spre necurata sa poftă să o aducă, împreună cu averea ei. Înştiinţîndu-se el că ea crede în Hristos, îndată a trimis ostaşi din cetatea Catana în Panorm, ca să aducă la judecată pe sfînta, ca pe o creştină. Deci, mergînd trimişii la Sfînta Agata, voiau să o prindă şi-i făgăduiau că o vor duce cu cinste la voievodul lor, numai spre a-i da cuvînt că se va închina la zeii lor. Dar dînsa, poruncind slugilor să o aştepte puţin, a intrat în camera dinăuntrul casei sale şi, închizîndu-se într-însa, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ştii inima şi voinţa sufletului meu, credinţa şi dragostea mea către Tine. Tu să-mi fii povăţuitor şi ajutor asupra vrăjmaşului pe care prin Tine, Dumnezeul meu, l-am călcat şi l-am omorît; iar acum, Stăpîne, mă rog Ţie, să nu laşi pe acel om rău, robul diavolilor, să-mi întineze trupul meu, în care cu bucurie şi cu cinste am vieţuit pînă acum. Grăbeşte şi Te sîrguieşte ca să biruieşti pe diavol şi pe Chintian, sluga lui, ca să nu zică: unde este Dumnezeul ei? Primeşte ca jertfă şi prisos lacrimile mele întru miros de bună mireasmă, că Tu, Unul, eşti Dumnezeu şi Ţie Ţi se cuvine slava în veci. Amin”.

Astfel rugîndu-se, a ieşit din cetate cu ostaşii, petrecînd-o cîţiva creştini cunoscuţi. Mergea cu osîrdie şi cu vitejie de suflet ca să fie pentru Domnul său ca un zid nesurpat, zicînd în sine: „Mai înainte aveam război cu diavolul, sîrguindu-mă să-mi păzesc fecioria curată, să biruiesc patimile trupului meu, dar pe care le-am şi biruit, cu darul Hristosului meu, şi am călcat pe vrăjmaşul cel ce încurcă pe oameni cu dulceţile şi cu poftele. Acum merg la al doilea război, la care am să-mi pun sufletul meu pentru Hristos. Tu însă, diavole, nu te vei bucura de mine, ci mai vîrtos singur te vei ruşina, căci nădăjduiesc în Hristos, Dumnezeul meu, că va privi din înălţime spre nevoinţa mea cu mulţimea sfinţilor îngeri, şi-mi va ajuta mie, neputincioasa”.

Astfel grăind în sine, cu lacrimi fierbinţi îşi spăla faţa. Apoi, mergînd ea, i s-au dezlegat curelele încălţămintelor, iar punîndu-şi picioarele pe o piatră ca să le lege, a privit şi n-a văzut pe nimeni din cunoscuţii ce o petreceau, pentru că toţi, lăsînd-o pe ea, se întorseseră. Pentru aceea, mai mult a lăcrimat şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Atotputernice, Doamne, pentru cetăţenii mei, cei ce n-au crezut pe roaba Ta, că voiesc să pătimesc pentru numele Tău cel sfînt, arată vreo minune în locul acesta”. Şi îndată a crescut un măslin sălbatic, fără de roade, care închipuia minţile cele sălbatice ale panormitenilor.

Intrînd ea în cetatea Catana, voievodul a poruncit să o ducă în casa unei femei bogate, anume Afrodisia, care avea cinci fiice tinere, cărora le-a poruncit ca, cu înşelătoarele lor cuvinte şi obiceiuri, să-i schimbe mintea ei spre dragostea trupească şi să o îndemne să aducă zeilor jertfă. Acelea, luînd-o, cinstind-o şi făgăduindu-i multe, apoi chiar şi îngrozind-o, se sîrguiau să o înduplece spre voia lui Chintian. Însă cu nimic n-au reuşit să o înduplece de la dragostea lui Dumnezeu spre dragostea lumii şi nu numai cu cuvintele, dar nici cu lucrurile. Pentru că, deşi ei o împodobeau cu haine de mare preţ, îi dădeau daruri, îi puneau înainte mîncăruri de preţ, dulceţuri de multe feluri şi ospeţe, apoi alcătuiau dansuri şi jocuri şi făceau înaintea ochilor ei toate faptele mireneşti cele fără de rînduială şi toate glumele, ea nici nu voia să privească la acelea, ci zicea: „Să ştiţi că mintea şi gîndul meu sînt întemeiate pe piatră şi niciodată nu pot să se despartă de dragostea lui Hristos. Cuvintele voastre cele înşelătoare sînt asemenea cu vîntul, iar bucuriile lumeşti sînt ca ploaia şi îngrozirile voastre ca pîraiele, care, deşi vor veni în casa mea, nu vor putea să o clintească, pentru că stă întemeiată pe piatra care este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acestea grăind, pîraie de lacrimi îi udau pieptul, căci, precum doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa dorea şi sufletul ei pătimirea pentru Domnul său.

Afrodisia, văzînd că inima sfintei este nemişcată şi nebiruită, a mers la voievodul Chintian şi i-a zis: „Mai lesne este a înmuia piatra şi a preface fierul în plumb topit, decît a îndupleca pe fecioara aceea şi a o întoarce de la Hristosul ei. Pentru că eu şi fiicele mele nimic n-am făcut toată ziua şi noaptea, decît numai am îndemnat-o pe de o parte cu momeli şi rugăminţi, iar pe de alta cu îngrozire, ca să fie la un gînd cu noi. Eu i-am adus mărgăritare şi ghirlande alese, haine de mare preţ, aur şi pietre scumpe înaintea feţei ei, slugi şi bogăţii, dar ea pe toate le nesocoteşte ca pămîntul cel călcat în picioare”.

Atunci Chintian, voievodul, mîniindu-se, a poruncit să o aducă în palatul său cel tăinuit şi, şezînd la locul său, plin de gînduri necurate, a început a o întreba: „De ce neam eşti?” Răspuns-a Sfînta Agata: „Din neam bun sînt născută şi am rudenii cinstite şi bogate”. Iar Chintian i-a zis: „De eşti de neam slăvit, apoi de ce porţi haină proastă, ca o roabă?” Răspuns-a sfînta: „Sînt roaba lui Hristos şi pentru aceea port chip de rob”. Deci, i-a zis Chintian: „Cum zici tu că eşti roabă, dacă eşti liberă şi fiică din părinţi de neam bun?” Răspuns-a sfînta: „Acesta este bunul neam al nostru şi libertatea, ca adică să slujim lui Hristos”. Zis-a voievodul: „Au doară noi nu sîntem liberi cei ce nu slujim lui Hristos al vostru?” Răspuns-a Agata: „Întru atîta robie aţi ajuns, încît nu numai robi păcatului v-aţi făcut, ci şi închinători urîţilor şi nesimţitorilor idoli, cinstind lemnul şi piatra ca pe Dumnezeu”.

Chintian a zis: „De vei mai huli astfel, apoi multe munci vei lua. Deci, spune-mi de ce te lepezi de zeii noştri?” Răspuns-a Agata: „De aceea mă lepăd de ei, fiindcă nu sînt zei, ci diavoli al căror chip îl faceţi de aramă şi de marmură, iar faţa lor o auriţi”. Zis-a Chintian: „Ascultă sfatul meu cel bun, fecioară, şi adu jertfe, ca să nu cazi în multe feluri de chinuri şi să aduci necinste şi ocară bunului tău neam, căci mai pe urmă, chiar nevrînd, te vei închina zeilor, stăpînilor lumii”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Fie femeia ta ca Afrodita şi tu singur fii ca Zeus, zeul tău”.

Aceasta zicînd sfînta, Chintian a poruncit să o lovească peste obraz, zicîndu-i: „Nu ocărî pe voievodul”. Răspuns-a Sfînta Agata: „Unde este înţelegerea ta, voievoade? Eu îţi doresc ţie să fii ca zeul tău, iar tu nu voieşti să fii asemenea lui, ci singur te ruşinezi de zeii tăi; deci cu mine împreună începe a-i lepăda pe ei”. Zis-a voievodul: „De multe patimi eşti vinovată, la care îndată te voi supune, de nu vei face ceea ce-ţi poruncesc”. Răspuns-a fecioara: „Nu mă tem de nimic, pentru că de mă vei da spre mîncarea fiarelor, acelea, văzîndu-mă pe mine, se vor îmblînzi, auzind şi de numele lui Hristos. În foc de mă vei arunca, îngerii din ceruri îmi vor aduce rouă, sau răni şi munci dacă îmi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, Care mă va izbăvi din mîinile tale”. Atunci a poruncit voievodul să o ducă într-o temniţă întunecoasă, unde mergea sfînta ca la un ospăţ şi veselie, încredinţîndu-se lui Dumnezeu.

A doua zi, Chintian, voievodul, aducînd iarăşi înaintea judecăţii sale pe Sfînta Agata, a întrebat-o: „Cum te-ai hotărît pentru a ta sănătate?” Răspuns-a sfînta: „Sănătatea mea este Hristos”. Zis-a voievodul: „Leapădă-te de Hristos, ca să nu pieri încă în tinereţile tale”. Răspuns-a sfînta: „Leapădă-te şi tu de zeii tăi cei mincinoşi, care sînt pietre şi lemne, şi te apropie de adevăratul Dumnezeu, Cel ce te-a făcut, ca să nu cazi în chinurile cele veşnice”. Atunci, mîniindu-se, voievodul a poruncit să o spînzure goală de un lemn şi să o bată.

Fiind bătută sfînta, tiranul i-a zis: „Îndreaptă-ţi gîndul tău spre închinarea zeilor ca să fii vie”. Ea a grăit: „Chinurile tale îmi aduc veselie şi mă bucur pentru ele, precum se bucură cineva de aflarea comorilor celor mari. Folositoare îmi sînt chinurile acestea vremelnice, căci precum nu este cu putinţă a se aduna grîul în magazie pînă ce nu va fi curăţit de pleavă, astfel cu neputinţă este sufletului meu să intre în rai, de nu se va sfărîma mai înainte trupul meu cu chinuri”. Deci, îndemnă voievodul pe slujitori ca mai cu dinadinsul s-o chinuiască; după aceea a poruncit ca cu cleşte de fier să-i rupă pieptul şi să-l taie. Dar făcîndu-se aceasta, a zis muceniţa către voievod: „Nedumnezeitule şi fără de omenie prigonitorule, nu te ruşinezi a tăia pieptul de femeie pe care şi tu singur l-ai supt la maica ta? Însă altceva am în sufletul meu, de care tu nu poţi să te atingi, căci este sfinţit lui Dumnezeu din tinereţele mele”.

Sf. Mucenita AgataDupă aceasta, aruncară în temniţă pe sfînta, iar la miezul nopţii i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru, cu chipul bătrîn şi cinstit, purtînd în mîinile sale multe doctorii, iar înaintea lui mergea un tînăr frumos cu o făclie luminoasă şi a înţeles sfînta că a venit un doctor. Deci a zis către dînsa apostolul care i se arătase: „Necuratul tiran te-a rănit cu nişte bătăi ca acestea, dar n-a sporit nimic; căci tu, cu bărbăţia ta, mai mult l-ai biruit. Drept aceea, ticălosul a poruncit ca pieptul tău nu numai să-l chinuiască, ci chiar să-l taie; pentru aceasta sufletul lui se va chinui în veci. Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, cînd ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am şi venit aici”. Sfînta muceniţă Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obişnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe”. Bătrînul i-a zis: „Şi eu sînt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te ruşina de mine”.

Sfînta i-a răspuns, zicînd: Tu eşti bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de ruşine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decît să mă golesc înaintea ochilor bărbăteşti. Mulţumescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrînd să tămăduieşti rănile mele, însă să ştii că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”. Iar bătrînul i-a zis: „De ce nu voieşti să te tămăduiesc?” Sfînta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate şi Care, cu voia şi cu cuvîntul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mîntuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.

De o credinţă mare ca aceasta a sfintei muceniţe bucurîndu- se, apostolul a zîmbit puţin şi i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sînt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicîndu-i acestea, s-a făcut nevăzut. Atunci Sfînta muceniţă Agata, cunoscînd cine era cel ce i s-a arătat, a început a mulţumi lui Dumnezeu, zicînd: „Îţi mulţumesc Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că Ţi-ai adus aminte de mine şi ai trimis pe Apostolul Tău ca să mă tămăduiască”. Apoi a privit la trupul său şi a văzut toate rănile tămăduite; după aceea, toată noaptea, o lumină negrăită umplînd temniţa, o lumină pe ea. De aceea, înfricoşîndu-se străjerii, au fugit şi au lăsat temniţa neîncuiată. Acolo erau şi alţii legaţi, care, văzînd minunea, ziceau către sfînta: „Iată, uşile sînt deschise şi nimeni nu străjuieşte, deci ieşi şi fugi”. Dar sfînta le-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lipsi de cununa mucenicească şi a duce pe străjeri în primejdie. Eu, avînd ajutor pe Domnul meu, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care m-a tămăduit, voi petrece pînă în sfîrşit întru mărturisirea Lui”.

Trecînd patru zile, într-a cincea a venit iarăşi tiranul la judecată şi, aducînd pe Sfînta Agata, a zis către dînsa: „Pînă cînd te vei împotrivi poruncii împărăteşti? Jertfeşte zeilor, ca să nu te pedepsesc cu chinuri mai cumplite”. Sfînta a răspuns: „Toate cuvintele tale sînt deşarte şi porunca împăratului tău nedreaptă, care întinează chiar văzduhul. Însă spune-mi, o! ticălosule şi nebunule, cine caută ajutor de la lemnele şi de la pietrele cele nesimţitoare? Eu aduc jertfă de laudă Aceluia Care a tămăduit pieptul meu şi a vindecat trupul meu”.

Atunci tiranul a poruncit să-i descopere pieptul şi văzîndu-l întreg şi sănătos cum era mai înainte, a întrebat-o: „Cine te-a tămăduit?” Muceniţa a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Zis-a Chintian: „Iarăşi numeşti pe Hristos, de Care eu nici nu voi a auzi?”. Şi a poruncit ca să aştearnă pe pămînt hîrburi ascuţite şi cuie arse în foc şi să toarne cărbuni aprinşi, peste care, întinzînd pe sfînta, s-o ardă şi s-o chinuiască. Făcînd aceasta, deodată s-a cutremurat nu numai locul acela, ci şi toată cetatea şi, despicîndu-se pămîntul, a înghiţit pe Vultia, iubitul lui Chintian, şi pe Teofil, prietenul lui – după al căror sfat Chintian făcea o faptă ca aceea. Toţi cetăţenii temîndu-se de cutremur au alergat în curte la Chintian, strigînd să nu mai chinuiască pe nevinovata fecioară, căci pentru dînsa s-a făcut cutremurul acesta.

Chintian, temîndu-se de cutremur şi de tulburarea poporului, a poruncit să ducă pe sfînta în temniţă, în care intrînd muceniţa şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Doamne că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău cel sfînt şi, luînd de la mine dorul vieţii celei vremelnice, mi-ai dat răbdare. Deci, ascultîndu-mă, Doamne, în ceasul acesta, binevoieşte ca să las lumea aceasta şi să trec spre mila Ta cea bogată şi mare”. Astfel rugîndu-se şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu.

Înştiinţîndu-se cetăţenii de aceasta, au venit cu sîrguinţă şi, luînd sfîntul ei trup, l-au dus cu cinste la groapă. Atunci a venit în cetatea aceea, la cinstitul trup al muceniţei, un tînăr frumos, neştiut de nimeni, avînd cu sine o sută de tineri bine împodobiţi. Acela, petrecînd la mormînt trupul sfintei, a pus în racla ei o tăbliţă de piatră, pe care era scris: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu şi patriei izbăvire”. O scrisoare ca aceasta punînd pe capul sfintei muceniţe, îndată s-a făcut nevăzut şi tot poporul a cunoscut că erau îngerii lui Dumnezeu.

După aceasta, Chintian, voievodul, luînd pe ostaşii săi, s-a dus în cetatea Panormului, ca să ia bogăţia Sfintei muceniţe Agata şi să facă toate averile ei, ale lui. Venind la rîul ce le era în cale, care se numea Psemit, s-a suit în luntre cu ai săi şi trecea peste rîul acela, dar caii, sălbăticindu-se deodată, s-au pornit asupra lui: unul, cu dinţii i-a muşcat faţa şi i-a sluţit-o, iar altul l-a călcat în picioare; şi atîta l-au chinuit, pînă l-au aruncat în rîu. Astfel s-a înecat ticălosul, sfîrşindu-şi greu viaţa sa cea rea, iar trupul lui, mulţi căutîndu-l, nu l-au găsit, pentru că a pierit împreună cu sufletul. De atunci nici unul din dregătorii împărăteşti n-a îndrăznit să supere rudeniile Sfintei Agata, iar slava ei a început a se lăţi pretutindeni şi s-a zidit o biserică pe moaştele ei, iar haina cu care umbla sfînta s-a pus pe mormîntul ei, întru pomenirea smereniei sale.

Trecînd un an după sfîrşitul sfintei, din muntele Etna, care era aproape de cetatea Catana, a erupt un foc mare, care, ieşind ca un rîu din gura ce era în muntele acela, urla groaznic şi pietrele topindu-le ca ceara, le arunca din înălţimea muntelui, încît tot poporul Catanei era cuprins de mare frică, temîndu-se de pierderea cetăţii lor. Deci, au alergat la biserica Sfintei Muceniţe Agata nu numai creştinii, dar şi necredincioşii, şi, luînd haina ei, au stat împotriva focului care se pornise asupra cetăţii şi se apărau cu acea haină de văpaia cea pierzătoare şi înfricoşătoare. Atunci, focul, ca şi cum se ruşina de haina aceea a sfintei muceniţe, s-a întors înapoi şi s-a stins. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu mare bucurie a lăudat pe Dumnezeu, iar pe Sfînta Muceniţă Agata a slăvit-o. Minunea aceasta a fost în luna februarie, în cinci zile, în care sfînta a pătimit pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

DoarOrtodox

 

ACATISTUL SFINTEI MUCENIȚE AGATA (5 FEBRUARIE) 
Condacul 1
A cinsti nevoinţele şi luptele Sfinţilor mucenici, cucernic lucru se arată, bine plăcut lui Dumnezeu şi de mult folos sufletelor noastre; pentru aceasta, adunându-ne, în cântări de laudă să cinstim pe fecioara Agata, vlăstarul Siciliei, zicând: Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!
Icosul 1

Pe cât va fi cu putinţă, să lăudăm, din dragoste duhovnicească, muceniceşti nevoinţale fericitei Agata, cuvinte de laudă aducând la pomenirea ei şi zicând: Continuă lectura

Troparul, viața și acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, Egipteanul (19 ianuarie)


Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

DoarOrtodox

 

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Macarie Egipteanul
(19 ianuarie)

(Acest Sfînt Macarie a scris o carte cu podoabe duhovniceşti, foarte folositoare celor ce vor să se mântuiască, care cuprinde în sine 50 de cuvîntări sau omilii)

Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul său se numea Ptinapar. Părinţii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinţi, strămoşii Avraam şi Sara, pentru că Avraam era numele tatălui lui Macarie, avînd treapta de preot, şi maica lui se numea Sara. De vreme ce erau neroditori, se depărtaseră de traiul însoţirii, însă cu duhul erau tot uniţi.

Ei îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrînarea şi cu postul, cu rugăciunile şi cu privegherea, cu milosteniile şi cu primirea de străini şi cu multe alte fapte bune. Dar făcîndu-se prin voia lui Dumnezeu năvălirea neaşteptată a barbarilor asupra Egiptului, şi averile lor răpindu-se din mîinile acelora, au sărăcit foarte mult şi se gîndeau să iasă din patria lor.

Dar într-o noapte, dormind Avraam, i s-a arătat sfîntul patriarh Avraam, cinstit la vedere şi luminat cu frumuseţe, strălucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mîngîindu-l şi zicîndu-i să aibă nădejde spre Domnul, l-a sfătuit ca să nu se depărteze cu totul de părţile Egiptului, ci să se mute numai în satul ce se numeşte Ptinapar, care este în hotarele Egiptului, şi să nu se lipsească de unirea cu soţia lui, de vreme ce, zicea Sfîntul Avraam, „Dumnezeu voieşte să vă binecuvînteze cu rod fericit, precum m-a binecuvîntat şi pe mine, care eram străin în pămîntul Canaan, dîndu-mi fiu la bătrîneţe”.

Preotul Avraam deşteptîndu-se din somn, a spus soţiei sale Sara vedenia sa. Şi amîndoi au dat laudă lui Dumnezeu; apoi nezăbovind, s-au mutat în satul Ptinapar. Nu era departe acel sat de pustia Nitriei, şi, precum se vede, dumnezeiasca rînduială a mutat acolo pe părinţii lui Macarie, ca astfel fiul lor care avea să se nască, să iubească mai cu înlesnire viaţa pustnicească. Continuă lectura

Sfânta Mare Muceniță Anastasia. Troparul, viața, pătimirea ei şi a celor împreună cu dînsa și canonul (22 decembrie)


Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.


Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covîrşea cu neamul său cel bun, cu frumuseţea cea trupească şi cu cea sufletească, cu obiceiuri bune şi cu blîndeţe. Era fata lui Pretextat, unul din boierii mari de credinţă elin, iar maica ei credea întru Hristos, avînd numele Fausta. Din copilărie, Anastasia a fost încredinţată de maică-sa spre învăţătura cărţii, unui bărbat preaslăvit întru înţelepciune şi cu viaţa cinstită, cu numele Hrisogon, creştin credincios şi iscusit desăvîrşit întru cele dumnezeieşti, iar după aceea şi mucenic.

De la acest bărbat a învăţat Anastasia nu numai înţelegerea cărţii, ci şi a cunoaşte pe Acela, Care este Alfa şi Omega, începutul a toată zidirea cea văzută şi nevăzută şi sfîrşitul tuturor dorinţelor inimilor celor binecredincioşi. A învăţat să cunoască şi să iubească pe Dumnezeul cel adevărat, pe Ziditorul tuturor şi Stăpînitorul. Se sîrguia în citirea cărţilor creştineşti ziua şi noaptea, învăţînd legile Domnului şi întărindu-şi inima în dragostea lui Dumnezeu. Săvîrşind ea învăţătura la Hrisogon, s-a făcut slăvită înaintea tuturor ca o preaînţeleaptă şi frumoasă. După aceasta, fericita ei mamă, Fausta, trecînd din această viaţă, a fost dată de tatăl său, cu multă silă, după un bărbat cu numele Pomplie, asemenea fiind de bun neam, dar cu credinţa elin. Şi a fost dusă în casa mirelui, adică credincioasa la cel necredincios, mieluşeaua lui Hristos la lup răpitor.

Însă păzind-o Dumnezeu, către Care ziua şi noaptea suspina cu inima şi se tînguia, nu şi-a pierdut fecioria sa, nici nu a întinat trupul ei curat cu bărbatul cel necurat, pentru că Anastasia se prefăcea neîncetat că are boala cea femeiască. Iar uneori, fiind silită de soţul său, ieşea din mîinile lui, ajutîndu-i nevăzut îngerul, păzitorul ei. Şi astfel era cu fecioria nevătămată. Adeseori îşi schimba hainele sale cele luminate şi podoabele cele de mult preţ şi, îmbrăcîndu-se pe ascuns în haine sărace, ieşea din casa sa, neştiind nimeni, decît numai o slujnică a ei, care de aproape îi urma şi cerceta toate temniţele, dînd mult aur la străji şi cercetînd pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Le slujea pe cît putea în toate, cu bună cucernicie şi cu cinste, spălîndu-le mîinile şi picioarele şi părul cel plin de praf curăţindu-l, ştergînd sîngele lor şi rănile lor legîndu-le cu petece curate. Apoi, dînd fiecăruia hrană şi băutură, se întorcea la casa sa. Continuă lectura

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Troparul, viața și acatistul (22 decembrie)


Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.


sf-petru-movilaPetru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Țara Românească, și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca frați pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 și pe Gheorghe Movilă, viitorul mitropolit al Moldovei.

După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama și cu frații săi în Țara Românească, după care se vor așeza definitiv în Polonia. Învățătura și-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita școală a „Frăției” ortodoxe din Lvov (Lemberg) și la Academia Zamoiska din Zamosč. Acolo studiază limbile latină, greacă, slavonă și polonă, la care se adăugau discipline standard din vremea respectivă: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. A studiat în limba latină și la Sorbona. Potrivit obiceiului nobililor polonezi, și-a însușit mânuirea armelor și a luat parte la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Țuțora (1620) și Hotin (1622).

Datorită unei chemări lăuntrice, dar și sub înrâurirea starețului mânăstirii Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească. Astfel, după ce se va pregăti, începând din 1622, duhovnicește la moșia sa din Rubiejovka, unde a zidit și o biserică cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, va fi tuns în monahism, la Lavra Pecerska, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mănăstirii, la vârsta de 31 de ani. Situația ortodoxiei în acea perioadă era tulbure din cauza încercărilor de catolicizare a nobilimii. Însă, prin activitatea sa depusă timp de cinci ani ca egumen, Petru Movilă a reușit să ridice prestigiul cultural și bisericesc al mănăstirii la un nivel necunoscut până atunci. Astfel, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirilor și a peșterilor în care se găseau moaște de sfinți și a continuat activitatea tipografică a înaintașilor săi, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.

Arhimandritul Petru a desfășurat o bogată activitate bisericească și culturală, continuând să tipărească mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev, în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka, pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.

Semnează la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev, în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut „Frățiile Ortodoxe”.


ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH PETRU MOVILĂ, MITROPOLITUL KIEVULUI

22 decembrie

Rugăciunile începătoare: …

Troparul, glasul al 4-lea
Aparatorule si marturisitorule al Ortodoxiei, luminatorule al neamurilor, fiule al Moldovei si Parinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa ne apere credinta si sa mantuiasca sufletele noastre.

Condac 1:
Podobie: Aparatoare Doamna…
Vestitorul Ortodoxiei si aparatorul credintei, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, sa se cinsteasca dupa vrednicie, caci patria si neamul le-a lasat, dar nu le-a uitat, de cele lumesti s-a lepadat, pe cele ceresti si vesnice dobandind, de aceea se veseleste impreuna cu ceata ierarhilor marturisitori ai credintei, auzind cantarea: Bucura-te, Ierarhe Petru, aparator al dreptei credinte!

Icos 1:

Ales fiind de Dumnezeu din pantecele maicii tale spre a deveni pastor vrednic al Bisericii Ortodoxe, impodobit cu smerita cugetare si credinta neclintita, prin ispitele vietii ai trecut nesovaielnic, caci ai avut ca tinta neschimbata odihna in salasele ceresti. De aceea, te rugam primeste de la noi cantarea aceasta:

Bucura-te, faclie duhovniceasca;
Bucura-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucura-te, purtator al harului Sfantului Duh;
Bucura-te, stranepot al Sfantului Voievod Stefan cel Mare;
Bucura-te, cel ce te-ai daruit cu totul Bisericii;
Bucura-te, intarire a credinciosilor;

Bucura-te, alungare a inselaciunii;
Bucura-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucura-te, lumina a sufletelor tulburate;
Bucura-te, purtator al cuvintelor sfintite;
Bucura-te, povatuitor al Bisericii;
Bucura-te, pastor credincios;
Bucura-te, Ierarhe Petru, aparator al dreptei credinte! Continuă lectura

Troparul, acatistul și viața Sfintei Fecioare şi Muceniţe Achilina (13 iunie)


Troparul Sfintei Muceniţe Achilina, Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

DoarOrtodox

În cetatea Palestinei, care se numeşte Vivlos, vieţuiau nişte creştini care învăţaseră credinţa cea în Hristos de la Sfinţii Apostoli. Unul dintre aceia cu numele Evtolmie, petrecînd cu plăcere de Dumnezeu în cinstita însoţire, Domnul i-a dat binecuvîntarea Sa şi femeia lui, zămislind în pîntece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina.

Cînd prunca era de patru luni, maica ei, luînd-o, a dus-o la episcopul Evtalie; iar acela, însemnînd pe acea copilă cu semnul Sfintei Cruci în numele Domnului nostru Iisus Hristos, i-a pus numele Achilina şi, după două luni, a luminat-o cu Sfîntul Botez. Cînd era de un an, tatăl ei, Evtolmie, s-a mutat din cele pămînteşti la cele cereşti, iar maica creştea pe pruncă după obicei. Deci, fiind de şapte ani, a învăţat-o toate obiceiurile care se cuvin creştinilor. Acea copilă, cu cît înainta cu anii în vîrstă, cu atît mai mult se umplea de Duhul Sfînt şi se înfrumuseţa cu darul lui Hristos, în care a sporit atît de mult, încît, în puţinii şi nesăvîrşiţii ani ai tinereţilor sale, a călcat poruncile păgînilor împăraţi, cele pentru închinarea idolilor, puse înaintea tuturor, le-a răsturnat cu bărbăţie şi le-a batjocorit, precum se va arăta în cuvîntul ce urmează:

Cînd fecioara era de zece ani, chema neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni şi, în al şaptelea an al împărăţiei lui Diocleţian, un oarecare Volusian, fiind născut mai mult sataniceşte decît omeneşte, a luat antipatia laturii Palestinei. El, neştiind pe adevăratul Dumnezeu făcătorul a toate, a început cu toată răutatea a prigoni pe dreptcredincioşii închinători ai adevăratului Dumnezeu. Mulţi viteji pătimitori ai lui Hristos, săvîrşind cu bărbăţie nevoinţele lor, s-au învrednicit bunurilor celor nevestejite. Într-acea vreme şi fericita fecioară Achilina, care ştia bine pe Dumnezeu, adeseori sfătuia pe fecioarele cele de o vîrstă cu ea, zicîndu-le: „Ce vă foloseşte pe voi cinstirea idolilor celor mulţi şi nesimţitori? Au nu ştiţi, că cei ce cred în ei şi li se închină lor au nădejde zadarnică, oarbă, vătămătoare de suflet şi diavolească? Căci acei zei, fiind ei înşişi morţi şi neputincioşi, cum pot să facă bine altora?”

Fecioarele cele de o vîrstă cu ea o întrebau: „Dar tu pe care Dumnezeu cinsteşti?” Achilina a răspuns: „Pe Unul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele dintr-însa; pe Acela Îl cinstesc şi Aceluia după vrednicie mă închin, Care din veci a făcut bine tuturor. Cred întru El şi nădăjduiesc spre Dînsul, că El este puternic să facă bine pînă la sfîrşitul lumii celor ce-L cheamă pe El”. Atunci, cele de o vîrstă cu ea, i-au zis: „Noi am auzit că pe Dumnezeul cel propovăduit de tine iudeii L-au răstignit pe Cruce, pe care a şi murit”. Sfînta a răspuns: „Moartea nu are stăpînire asupra Lui, pentru că nu a înviat numai El singur, ci a înviat şi pe cei ce muriseră cu moarte bună şi pe care i-a răscumpărat cu cinstitul Său sînge şi i-a înviat. El, văzînd pe om rătăcit din calea cea adevărată, a voit a se întoarce şi a se face om, ca să ridice firea noastră cea căzută şi să o povăţuiască la calea cea mîntuitoare, pierzînd înşelăciunea diavolească, şi să ne dăruiască darul cel împreunat cu adevărul”.

Fecioarele acelea au întrebat-o: „Cine este Acela care a fost răstignit?” Achilina a răspuns: „Mîntuitorul tuturor, ziditorul şi iubitorul neamului omenesc, Care a voit ca pe omul cel vechi să-l îmbrace în cel nou, prin apă şi prin duh; răbdînd pătimirile de bună voie, S-a suit pe Cruce, voind să mîntuiască nu numai pe cei ce vieţuiesc pe pămînt, dar şi pe cei ţinuţi în iad să-i dezlege din legăturile morţii, înviind a treia zi, a arătat cu adevărat că, la a doua venire a Sa, are să fie la toţi învierea din morţi cea de obşte”. Atunci, cele ce vorbeau cu dînsa au zis: „Dacă Acela, pentru care tu grăieşti, a făcut atîtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu Îl au ca pe un Dumnezeu?” La acestea, înţelepţita de Dumnezeu Achilina, a răspuns: „Totdeauna neamul jidovesc s-a abătut din calea cea dreaptă, fiindcă, avînd sufletul orbit de răutate şi cerbicea învîrtoşată, leapădă cele ce sînt drepte şi adevărate; de aceea s-au lepădat de Acela care le-a făcut mult bine, dîndu-L lui Pilat, spre a fi răstignit pe Cruce”.

Fericita fecioară, grăind adeseori acestea cu acele fecioare, Nicodim, unul din slugile antipatului, auzind cele spuse, a alergat la antipat şi i-a spus, că în acea cetate este o fecioară care nu se supune poruncilor împărăteşti pentru cinstirea zeilor, socotindu-i de nimic şi numindu-i diavoli; iar pe Unul, Care S-a răstignit, Îl propovăduieşte Dumnezeu şi întoarce şi pe celelalte fecioare de la părinteasca cinstire de zei. Antipatul, aflînd acestea, a trimis pe slujitori să prindă pe fericita fecioară. Sfînta Muceniţă Achilina, fiind prinsă la pătimire în al doilea an al antipatiei lui Volusian şi al doisprezecelea an de la naşterea sa, a fost adusă la păgîneasca judecată.

Antipatul i-a zis mai întîi: „Oare tu te împotriveşti poruncilor împărăteşti şi amăgeşti pe alte fecioare ca să nu se supună zeilor noştri şi le îndemni să se închine Omului Cel răstignit? Nu ştii că împăraţii au poruncit ca pe cei ce mărturisesc pe Iisus să-i dăm la tot felul de munci şi la pedeapsă cu moartea? Deci, lasă şi tu pe Cel răstignit şi adu cinste şi jertfă zeilor celor fără de moarte, ca să nu ne sileşti să te dăm la munci”. Fericita Achilina a răspuns: „O, antipate, de mă vei da la munci amare, îmi vei fi mijlocitor a căpăta cununa cea nestricăcioasă, pe care aştept s-o iau de la Mîntuitorul meu; de vreme ce pe El Îl mărturisesc şi nu mă voi lipsi de Dînsul nicidecum, măcar de aş fi în cele mai cumplite munci. Pentru aceea, nu zăbovi, ci caută asupra mea tot felul de munci, ca să mă cunoşti că stau înaintea ta înarmată cu credinţă şi nu mă tem nici de tine, nici de muncile tale”. Continuă lectura

Troparul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan (16 mai)


Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamuli românesc, v-ati arătat sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenindu-vă cereștile daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

DoarOrtodox

Sf. Cuvios Ioan de la Prislop. Viața, troparul și acatistul (13 septembrie)


Troparul Sfântului, glasul I

Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane! Părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice, luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească împreună cu îngerii L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre!

doar ortodox candle light_church00

Viața Sf. Cuvios Ioan de la Prislop

sf_ioan_de_la_prislopDe tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”. Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)

sfantul_cuvios_ioan_de_la_prislopCondacul 1

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!
  

 Condacul 2 

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine, Sfinte Ioane, ca să preamărească cu viaţa ta numele Sfintei Treimi şi făcător de minuni te-a arătat, în urma cărora ai primit îngăduinţa tatălui tău de a te retrage în Mănăstirea Prislop, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Ioane, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi părăsind casa părintească, ai aflat adăpostire peştera, pe care ţi-ai pregătit-o cu înseşi mâinile tale, minunând pe îngeri cu vieţuirea; pentru care, mulţimea călugărilor laudă pe Dumnezeu, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare şi a demonilor pierzare;
Bucură-te, că din pruncie L-ai iubit pe Hristos;
Bucură-te, căci, copil fiind, ai mers la arat;
Bucură-te, că tatălui tău semn ai dat;
Bucură-te, că lemnul uscat în pământ l-ai înfipt;
Bucură-te, că acesta a înverzit;
Bucură-te, că Dumnezeu S-a preamărit;
Bucură-te, că atunci lumea ai părăsit;
Bucură-te, că în Mănăstirea Prislopului ai venit;
Bucură-te, că prin nevoinţe aspre viaţa ţi-ai sfinţit;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, al Mănăstirii ocrotitor şi ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 3

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, străină viaţă petrecând pe pământ, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta; iar acum, luând răsplătire de la Dumnezeu, cânţi Lui neîncetat, împreună cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icos 3

Auzit-am, Sfinte Părinte, de viaţa ta cea dumnezeiască şi văzând facerile tale de bine ce ne arăţi în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai fost înger în trup;
Bucură-te, că prin smerenie, cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, cinstitorule al Maicii Domnului;
Bucură-te, că jugul lui Hristos uşor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peşterii celei sfinte;
Bucură-te, stâlp de foc al credinţei;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 4

Vifor de multe ispite s-au abătut de-a lungul veacurilor asupra Mănăstirii tale, Sfinte Ioane, dar din toate acestea ai izbăvit obştea cu mijlocirile tale către Dumnezeu; pentru care, împreună cu ea, cânţi Stăpânului tuturor: Aliluia!

Icosul 4

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus. Şi acum, facându-te părtaş cereştilor bunătăţi, roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:
Bucură-te, minte cerească şi înainte văzătoare;
Bucură-te, voinţă de daruri duhovniceşti primitoare;
Bucură-te, că te-ai făcut sabie a Duhului cu două ascuţişuri;
Bucură-te, că prin tine câştigăm bunătăţile cele nădăjduite;
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor de tot felul;
Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai lepădat;
Bucură-te, cel ce eşti mărturisitor şi mijlocitor;
Bucură-te, că tinereţea ţi-ai pus-o în slujba Domnului;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;
Bucură-te, sprijinitorul nostru şi grabnic ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 5

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa şi sufletul tău, Părinte, având osârdie spre lupta vieţii monahiceşti, toată tinereţea ţi-as pus-o în slujba Domnului Hristos, în peşteră nevoindu-te în post şi rugăciune, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Veniţi toţi să lăudăm pe cel minunat intre sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din Mănăstirea Prislopului, pe marele între cuvioşi Ioan şi cu un glas să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, de Dumnezeu prea luminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;
Bucură-te, cel ce in căile Domnului ne eşti îndrumător:
Bucură-te, că în Mănăstire ai trăit in ascultare;
Bucură-te, cel ce ai purces să-ţi sapi chilia;
Bucură-te, că peştera ţi-e numită „Casa Sfântului”
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, ocrotitorul Mănăstirii şi a toată Ţara Haţegului;
Bucură-te, că veacuri de-a rândul credincioşii te-au numit Sfânt;
Bucură-te, că toţi creştinii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 6

Credincioşii din Ţara Haţegului s-au mirat de viaţa ta cea însingurată, Cuvioase Părinte Ioane, că îmbrăcat fiind cu haina smereniei celei adevărate, de mari daruri te-ai învrednicit; pentru aceea împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit şi cu numele tău cel sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; drept aceea, pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm ţie aşa:
Bucură-te, locaş prea înfrumuseţat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea către cer;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, Părintele nostru cel milostiv şi blând;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, frumuseţea sfinţilor cea strălucită;
Bucură-te, chipul cel sfânt al smereniei;
Bucură-te, că în necazuri ne îmbărbătezi;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 7

Ajungând la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuituitoare, Cuvioase Părinte Ioane, prin mucenicie ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu, fiind ucis de vânătorii care n-au cunoscut taina vieţuirii tale în peşteră. Pentru aceasta Dumnezeu îndoită cunună ţi-a dăruit, primindu-te între sfinţii Săi, cu care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul 7

Uimindu-ne de adânca taină a mutării tale la Domnul, cuvios şi mucenic deopotrivă te mărturisim pe tine Cuvioase Părinte Ioane, cinstindu-te cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cel ce peştera în stâncă ţi-ai dăltuit;
Bucură-te, că din lume în peşteră te-ai ascuns, ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că peştera ţi-e stropită cu lacrimi;
Bucură-te, că în peşteră te-ai săvârşit;
Bucură-te, cel ce scrieri nu ne-ai lăsat, ci pildă de viaţă ne-ai dat;
Bucură-te, că harul nu ţi-a părăsit trupul;
Bucură-te, că numele peste munţi ţi s-a dus;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, că mormântul îţi este necunoscut;
Bucură-te, cel ce cu duhul eşti printre noi;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelşugare;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 8

În trup fiind tu încă, toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum în slăvile cereşti fiind, înaintea împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi, cei ce săvârşim pomenirea ta, ci roagă-te Domnului pentru noi, cerând iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, pentru care părăsind toate cele veselitoare ale lumii, ţi-ai jertfit viaţa şi, din smerenie, n-ai îngăduit să fie descoperite moaştele tale, ferindu-te şi după moarte de laudele oamenilor. Pentru aceasta şi noi grăim ţie:
Bucură-te, că în trup fiind, te-ai făcut locaş al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că lui Hristos Dumnezeu cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că răstignindu-te lumii, Domnului jertfă te-ai adus;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, căci cu dumnezeiască smerenie ai smerit răutatea vrăjmaşilor diavoli;
Bucură-te, căci prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;
Bucură-te, că ai pus temelia pustniceştilor tale strădanii;
Bucură-te, locuitorul cel ales al pustiei;
Bucură-te, că peştera nu ai părăsit-o;
Bucură-te, cel ce eşti cuvios şi mucenic;
Bucură-te, că ascunsă ţi-a fost viaţa cea după Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitorul nostru către Maica Domnului;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 9

Soborul arhiereilor şi ceata preoţilor dimpreună cu mulţimea credincioşilor adunaţi la canonizarea ta I-au adus rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tine, Sfinte Părinte Ioane, cântându-I cântarea: Aliluia!

Icosul 9

Sfinte Ioane, Părintele nostru, în trup muritor fiind, ai biruit hotarele firii, vieţuind ca un fără de trup, cu darul lui Dumnezeu; iar noi, mulţumire aducând Celui ce te-a mărit în viaţă şi după moarte şi închinându-ne de departe la locul necunoscut al moaştelor tale din Ţara Românească, strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai defăimat înţelepciunea cea deşartă a lumii;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos te-ai nevoit până la vărsarea sângelui;
Bucură-te, căci cu râvna dreptei credinţe te-ai făcut ucenic lui Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii;
Bucură-te, tărie a ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, că Prislopul nu l-ai uitat;
Bucură-te, că viaţa nu ţi s-a scris;
Bucură-te, că strămoşii nu te-au uitat;
Bucură-te, că predania te-a păstrat;
Bucură-te, că după sute de ani ai fost canonizat:
Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 10

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înşelăciunea vrăjmasului, te-a ales pe tine ca pe un apostol al nostru, ca prin tine să învăţăm să ne îndepărtam de toate înşelăciunile lumii şi prin viată curată apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântam împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 10

Făclie purtătoare de lumina eşti intre cuvioşi, Părinte Ioane, şi împreună locuitor cu sfinţii. Pentru aceasta soborul monahilor dreptmăritori care s-au ostenit peste veacuri în Sfânta Lavră a Prislopului, împreună cu noi, cei de astăzi, aducem doxologie lui Dumnezeu pentru tine, zicând:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, icoană însufleţită a vieţii celei curate;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite;
Bucură-te, stâlp de sprijin în primejdii;
Bucură-te cel ce doreşti mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, că tu ne eşti apărător la judecată;
Bucură-te înainte mergător al Înălţării Sfintei Cruci;
Bucură-te, că la praznicele Mănăstirii împreună cu noi slujeşti;
Bucură-te, că împărăţeşti întru cele de sus;
Bucură-te că de acolo priveşti la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, că noi, creştinii, cu evlavie numele tău sfânt pomenim;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 11

Lăudând proslăvirea ta, te fericim toţi credincioşii, Părinte Ioane, lauda Bisericii şi podoaba monahilor, roagă pe milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare, ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Mulţimea credincioşilor dreptmăritori care se adună la praznicele duhovniceşti ale Sfintei Mănăstiri a Prislopului, mărturisindu-şi o tainică dorinţă şi crezând cu tărie că acolo unde vrea Dumnezeu toate sunt cu putinţă, îndrăznesc a-ţi aduce cântare plină de nădejde, zicând:
Bucură-te, că, dacă voieşti, mormântul ţi se va descoperi;
Bucură-te, că moaştele la Prislop ţi se vor aduce;
Bucură-te, că Biserica te aşteaptă;
Bucură-te, că Mănăstirea te doreşte;
Bucură-te, ucenic peste veacuri al evanghelistului Ioan;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicodim;
Bucură-te, cel ce vei face mare bucurie tuturor credincioşilor;
Bucură-te, căci credinţa se va întări şi Dumnezeu se va slăvi;
Bucură-te, că la El toate sunt cu putinţă;
Bucură-te, că acum noi, credincioşii, te avem pe tine mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti preamărit împreună ca mucenicii în locaşurile cereşti;
Bucură-te, că amintirea ta se serbează în toată Biserica;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 12

Împărate Sfinte, primeşte pe mijlocitorul nostru şi împlinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ţie ca să dai Bisericii Tale unire, pace la toată lumea şi stingerea dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmaşilor noştri, nici cu mânia Ta să ne cerţi pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, de la care primeşte cântarea: Aliluia!

Icosul 12

Mare dar ai revărsat, prin Biserică, asupra noastră şi asupra Ţării Ardealului, prin viaţa ta întru tot sfântă, Prea Cuvioase Părinte Ioane; de aceea, cu recunoştinţă îţi aducem laudă şi mulţumire, cântându-ţi:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioşilor;
Bucură-te, nevoinţa cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, cel ce ai iubit tăcerea ca marele Arsenie;
Bucură-te, că peştera ai lăsat-o ca turn de strajă al Mănăstirii;
Bucură-te, că icoana ta ne este fereastră spre cer;
Bucură-te, îndrumătorule al vieţii monahiceşti;
Bucură-te, că fericirea cerească cu toţi sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că pe nume ne cunoşti;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată pe marea vieţii acesteia;
Bucură-te, că toţi, urmându-ţi pilda vieţii, ne mântuim;
Bucură-te, că la peştera ta alergând, simţim alinare sufletească;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 13

O, de trei ori fericite, Prea Cuvioase Părinte Ioane, purtătorule de Dumnezeu, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăveşte-ne de toată nevoia şi scapă din chinul ce va să fie pe toţi cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 1

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Apoi se zice această rugăciune:

RUGĂCIUNE

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai zis şi s-a făcut toată făptura. Căci, din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica din neamul nostru fii aleşi care prin credinţă şi nevoinţă pustnicească să menţină credinţa în atotputernicia şi milostivirea Ta şi să nu lase neamul nostru a se prăbuşi în întunericul necunoştintei de Dumnezeu.

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Care din îndurare, ca un Dumnezeu al milostivirii, ai dăruit Ţării Haţegului şi întregului popor dreptcredincios pe Sfântul Cuvios Ioan, ca să ne fie mijlocitor, rugător si ajutător în nevoinţele mântuirii.

Doamne Dumnezeul nostru, am greşit şi nu suntem vrednici a câştiga milostivirea Ta prin sârguinţa cea de toate zilele. De aceea, aducem mijlocitori pentru sufletele noastre pe PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, ca, prin rugăciunile lor să ne ocroteşti pe noi, Biserica Ta, şi tot poporul românesc, dăruindu-ne sănătate, viaţă ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor să mărim Prea Sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

doar ortodox candle light_church00