Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie)


Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Steliane; cu postul, cu privegherea, și cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credintă. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (gl. 1)

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele oastre. (glasul al 8-lea)

Sf Stelian Paflagonul (4)Sfântul Stelian Paflagonul s-a nascut în veacul al saselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astazi) într-o familie foarte bogata. La o vârsta frageda, Stelian s-a alaturat eremitilor din pustie, cu gândul de a-si curati sufletul printr-o perioada de meditatie si rugaciune precum si prin vietuirea alaturi de oameni care, precum el însusi, doreau a-si darui viata Domnului Iisus Hristos.
Spre deosebire de alti pustnici însa, el nu s-a retras complet din lume, preferând sa mearga între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui pestera pentru linistire si rugaciune.
Conform traditiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalti, sfântul Stelian a simtit o prezenta dumnezeiasca, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a iesit din pestera sa cuprins de o bucurie si pace duhovniceasca pe care nu le mai cunoscuse înainte.
În peregrinarile lui obisnuite, în care sfatuia si mângâia, s-a simtit atras sa-si aseze mâna pe un copil ranit, ceea ce înainte nu îndraznise sa faca; a simtit puterea Domnului trecând asupra copilasului suferind prin mâna sa cea întinsa. Copilul si-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost cautat de catre fiecare suflet aflat în suferinta din împrejurimi, tineri sau batrâni. Pestera sa a devenit un loc de atractie pentru bolnavi si oameni aflati în diverse suferinte, multi dintre ei primind vindecari complete nu doar prin puterea lui, ci chiar si prin propria lor credinta, fara de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.
În aceasta perioada, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputinciosi trupeste, ci si de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovniceasca. Familii din toate categoriile sociale se spune ca au încredintat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns sa caute un spatiu mai mare si sa aleaga dintre prietenii sai ermiti asistenta de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de multi oameni. El a creat probabil prima gradinita din lume, unde mamele îsi puteau lasa copiii în siguranta, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice. Stelian va deveni si sfântul protector al copiilor înca nenascuti, datorita povestirilor despre rugaciunile sale miraculoase pentru o tânara femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a ramas însarcinata, sotul ei a raspândit vestea despre aceasta minune si femei care nu puteau naste de multi ani au venit la pustnic. Cele care au avut credinta adevarata în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul nasterii de prunci.
Sf Stelian Paflagonul (1)  Bucuria senina a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru ca zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost cautat de catre mercenari lacomi si ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-si vinde darurile si a-l jefui de bogatia sa cea curata, dar pentru acesti oameni, el a avut întotdeauna acelasi raspuns: ca a fost platit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepartau, el continua sa zâmbeasca.
A trait pâna la adânci batrânete si se spune ca atunci când a fost înmormântat, chipul sau înca pastra stralucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.
Sfinte Moaste ale Sfântului Stelian se pastreaza la Biserica Sf. Stelian – Lucaci din Bucuresti (str. Logofat Udriste nr. 6-8), unde se afla din anul 1736, fiind daruite acestei biserici de catre Mitropolitul stefan al tarii Românesti, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasa în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credinciosilor. Fragmente ale moastelor Sfântului mai sunt si la Biserica Mihai-Voda si la Biserica Icoanei din Bucuresti. (http://tineriortodocsi.webs.com)

deco9

ACATISTUL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU STELIAN (26 noiembrie)

După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine:Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Continuă lectura

Anunțuri

Troparul Adormirii Sfintei Ana – mama Maicii Domnului (25 iulie)


„Pe ceea ce a născut Viața, în pântece o ai purtat, pe curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locașul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greșeli, pururea fericită.”

Adormirea Sfintei Ana este praznuita in fiecare an pe 25 iulie. Sfanta Ana era fiica lui Matan. Tatal ei era din semintia lui Levi, iar mama sa din tribul lui Iuda. Prin post si rugaciune, Ana si Ioachim (sotul ei) au avut un copil la batranete – pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul din Ierusalim cand a implinit varsta de trei ani.

Sfantul Ioachim a trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, iar Ana la 70 de ani, la doi ani dupa moartea sotului ei.

Această prezentare necesită JavaScript.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

alte legaturi:

Linkuri:

Troparul Sf. Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului (2 mai)


muzica: Grupul Psaltic al Seminarului Teologic din Galaţi

Tropar, glasul al 8‑lea:

Dumnezeiască odraslă a creta­nilor, păstor al cetăţii celei împă­ră­teşti şi povăţuitor sfinţit al creş­ti­­nilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Ata­na­sie înţelepte, primit‑ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roa­gă pe Hristos Dumnezeu să mân­­­tu­iască sufletele noastre.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

În luna mai, în ziua a doua, po­me­nirea Sfântului Ierarh Atanasie Pate­larie, Patriarhul Constantinopolului.
Sfântul Ierarh Atanasie, căruia Dumnezeu i‑a îngăduit să poarte crucea ne­număratelor încercări şi să mărtu­risească dreapta‑credinţă într‑o pe­rioadă de mari tulburări pentru creş­tinătatea răsăriteană, a văzut lumina zilei către sfâr­­şitul veacului al XVI‑lea, în insula Cre­ta, din părinţi bine‑cre­din­cioşi. La Botez, pruncul a primit nu­mele Alexie şi se străduia să devină un împli­nitor al Evangheliei demn de Bise­rica întemeiată pe insulă de Sfântul Apos­tol Tit. De mic nu râvnea decât la viaţa du­hovnicească, plăcându‑i mult să citească vieţile sfin­ţilor şi aprinzându‑se de dorul de a urma nevoinţelor acelora.
După moartea tatălui său, renunţă la lume şi ia îngerescul chip al călugăriei, primind numele Atanasie. S‑a îndreptat apoi către Muntele Athos unde a vieţuit la una din marile mănăstiri având ascul­tare la trapeza obştii. După un pelerinaj făcut în Ţara Sfântă, curând devine cu­noscut prin darul orato­riei şi alesele sale cunoştinţe teo­logice.
O veche scriere grecească ne încre­dinţează că, pe la anul 1626, se afla în Valahia, ca dascăl, unde traduce Psalti­rea în limba greacă populară.
Patriarhul ecumenic Chiril Lucaris îl cheamă pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credinţa ortodoxă atacată de necredincioşi şi de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului, pe scaunul pe care cu trei veacuri mai înain­te şezuse Sfântul Grigorie Palama. Din această vestită cetate a Macedoniei va trimite mitropolitul Atanasie mai multe scrisori ţarului Rusiei, pentru a ajuta mi­tropolia sa, care era asuprită de turci.
Când bătrânul patriarh Chiril Lu­ca­ris este trimis în exil, în anul 1634, pe Tro­nul ecumenic, prin voinţa sobo­rului ar­hie­reilor, este aşezat vremelnic mitro­po­litul Atanasie al Tesalonicului.
Curând, necredincioşii l‑au silit să ia calea pribegiei pentru a aduna mi­loste­nie, cu care să plătească datoriile mitro­poliei. Şi‑a găsit odihnă şi sprijin în Mol­dova, fiind primit de evla­viosul voievod Vasile Lupu, care l‑a aşe­zat în Mănăsti­rea Sfântul Ierarh Nicolae din Galaţi. De aici a mai plecat o dată la Constantino­pol, fiind reales în vara anu­lui 1652 pa­triarh ecumenic. N‑a păstorit însă decât două săptămâni, după care a fost nevoit să demisioneze datorită pre­siunii turci­lor, întorcându‑se la Galaţi.
Mult s‑au bucurat slujitorii şi creşti­nii din oraşul de la Dunăre pentru blân­da şi înţeleapta păstorire a patriahului pribeag, care s‑a arătat ferm şi sta­tornic în dreapta‑credinţă, în pur­tarea crucii şi în evlavia sa neşovăielnică.
Sfântul chiar şi‑a arătat dorinţa de a‑şi sfârşi călătoria vieţii pământeşti la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Ga­laţi, pe care o şi numea „mănăstirea mea“, dar voia Domnului a fost alta. Şi‑a con­tinuat călătoria pentru ajutorarea creşti­nilor din alte părţi ale Bise­ricii Ortodo­xe căzute sub ocu­panţi pă­gâni şi a ajuns, bătrân şi bol­nav, în Rusia, unde a primit însemnate daruri de la ţar şi de la pa­triar­hul Nikon. La întoarcere a rămas „pe cale“, într‑o ce­tate ortodoxă ucrai­neană de la Lubnî unde s‑a aşezat la Mă­năstirea Schim­ba­­rea la Faţă din Mgarsk. Cunoscân­du‑şi mai dinainte vremea sfâr­­şitului său, Sfântul Atanasie a alcă­tuit un testament prin care a împăr­ţit da­rurile pri­mite de la ţar, îndreptân­du‑le către mai multe mănăstiri şi bise­rici din Mol­dova, din Sfântul Munte Athos şi la Mănăs­tirea Sinai. Daruri bo­gate a rân­duit a se duce şi la Mănăstirea Sfân­tul Nicolae din Galaţi.
Ştiind că Dumnezeu îl va chema din această viaţă, s‑a rugat pentru toţi păsto­riţii săi, pentru cei ce i‑au făcut bine şi pentru cei care l‑au prigonit ori ne­drep­tăţit în zbuciumata sa viaţă, şi‑a cerut iertare de la toţi şi pe toţi i‑a iertat din ini­­mă. Împăcat în cugetul său şi încre­ză­tor în marea milostivire a lui Dumnezeu, cu rugăciunea pe buze şi în inimă, şi‑a încredinţat sufletul său bine­‑credincios Mântuitorului Hristos, la 5 aprilie, anul Domnului 1654, în ziua a treia a Sfintelor Paşti. A adormit întru Domnul în ge­nunchi, cu Sfânta Evan­ghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doam­ne, primeşte sufletul meu.“
Înveşmântat cu toate odăjdiile pa­triar­hiceşti, cu cârja arhie­rească în mâ­nă şi aşezat pe tron, a fost po­gorât astfel într‑un mormânt săpat în biserica mă­năstirii.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, tru­pul ostenit de privegheri al slăvitului pa­triarh Atanasie s‑a proslăvit prin nepu­trezire. Lucrul acesta s‑a aflat după opt ani de la mutarea sa în veşnicele locaşuri, prin descoperire dumnezeiască. Venind în Mănăstirea din Lubnî, mitropolitul Paisie al Gazei a avut o vedenie: Sfântul Atanasie i s‑a arătat şi i‑a desco­perit un­de se afla trupul său, cerându‑i să‑l scoa­tă din lo­cul de odihnă. Mormân­tul a fost deschis şi, o, minune: trupul Sfân­tului Atanasie se afla întreg şi nepu­trezit, aşa cum fusese îngropat cu opt ani în urmă, răspândind miros înmiresmat. Sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evlavie în par­tea dreaptă a bise­ricii, în ziua de 1 fe­bruarie 1662, iar pomenirea sa între sfinţi s‑a hotărât a se face în fie­care an, la 2 mai.
De două ori, cinstitele moaş­te au ră­mas neatinse de focul care a cuprins bi­serica, sfântul, prin minuni, ajutând pe vieţui­torii mănăstirii să nu fie vătămaţi.
La începutul veacului al XX‑lea, moaş­tele sfântului au fost duse la Har­kov, iar din anul 1943 se află la închinare în Catedrala Buna Vestire din acest oraş.
În toamna anului 2004, când se îm­pli­neau 350 de ani de la slăvita mutare la ceruri a Sfântului Atanasie, prin osâr­dia Preasfinţitului Ca­sian, Episcopul Dună­rii de Jos, a fost adusă de la Harkov la Ga­laţi o părticică din moaştele Sfân­tului Ata­nasie, aşezate într‑o icoană a pa­triar­hului Constanti­nopolului. Doi ani mai târziu, ierarhul gă­lăţean a adus în oraşul de la Dunăre şi un veşmânt în care au fost îmbrăcate moaştele Sfântu­lui Atana­sie, spre bucuria şi întă­rirea evla­vioşilor cle­rici şi creştini de la Dună­rea de Jos.
Multe boli şi neputinţe a tămăduit sfântul prin moaştele sale şi ajută şi astăzi celor ce i se roagă cu credincioşie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­luieşte‑ne pe noi!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Tropar la Adormirea Sf. Ana (25 iulie)


Grupul Psaltic Stavropoleos
Tropar, glasul al 4-lea: (25 iulie)

Pe ceea ce a născut Viaţa în pântece ai purtat-o, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare Ana. Pentru aceasta acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea fericită.

 

 

DoarOrtodox

ACATISTUL SF. PARINTI IOACHIM SI ANA

Troparul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 2-lea

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câştigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând: Aliluia! Continuă lectura

Troparul, viața și acatistul Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, Hrisostomul (13 noiembrie)


Troparul Sf. Ioan Hrisostom

Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învăţându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condac (Glas 5)

Din cer ai primit dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi îi înveţi să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gură de Aur, preafericite cuvioase; după vrednicie te lăudăm deci pe tine, că eşti învăţător, ca cel ce arăţi cele dumnezeieşti.

Condac, glasul 1 (la Aducerea moaştelor sale, pe 27 ianuarie):

Veselitu-s-a în taină Biserica de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe acelea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Ioane Gură de Aur.


Slava la laude la Sf. Ioan Gura de Aur gl. VIII Slujba Vecerniei Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur

doar ortodox candle light_church00

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinți nobili: tatăl său, Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină. A fost botezat în 370 și hirotesit citeţ. Și-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars (unul din conducătorii a ceea ce mai târziu s-a numit Școala din Antiohia), timp în care practica o aspră asceză. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 d. Hr.) și rămâne retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia.

Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot în 386 de către episcopul Flavian I al Antiohiei. Se pare că aceasta a fost perioada cea mai fericită din viața sa. De-a lungul a doisprezece ani, a devenit foarte cunoscut datorită elocvenței cu care vorbea în public. În acest sens, trebuie amintite explicațiile sale referitoare la diferite pasaje și învățături morale din Sfânta Scriptură. Cele mai valoroase lucrări ale sale sunt Omiliile la diferite cărți ale Bibliei. Sfântul Ioan insista foarte mult asupra milosteniei. De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulți ascultători nu era de mirare. Întrucât avea o înțelegere directă a Scripturilor (foarte deosebită de tendința alexandrină de interpretare alegorică), aceasta însemna că majoritatea temelor abordate în cuvântările lui erau prin excelență sociale, explicând cum ar trebui să trăiască creștinii. Continuă lectura

Troparul Sfintelor Muceniţe Sofia şi fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis (17 septembrie)


Troparul Sfintelor Muceniţe Sofia, Pistis, Agapis şi Elpis, glasul al 4-lea

Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie, v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.

Condacul Sfintelor Muceniţe Sofia, Pistis, Agapis şi Elpis, glasul 1

Sfinţitele ramuri ale cinstitei Sofia: Pistis, Elpis şi Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi, prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.

Pe timpul imparatiei lui Adrian (117-138), imparatul rau-credincios al romanilor, era in Roma o vaduva de neam italian, anume Sofia, al carei nume se tilcuieste „intelepciune”. Aceasta, dupa numele sau, petrecea viata in credinta crestineasca, cu intelepciune; o astfel de intelepciune o lauda apostolul Iacov zicand: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blândă, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17).

Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa, rus: Vera), pe a doua Elpis (Nădejdea, rus: Nadejda), pe a treia Agapis (Dragostea, rus: Liubovi). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu?

Imediat după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia, fiind înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, încât numai o mamă aşa de înţeleaptă ar fi putut să le dea, că, purtând numele marilor virtuţi, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut.

Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile proorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor, nevoindu-se la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei şi de Dumnezeu înţelepţiteilor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună, suindu-se din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.
Atunci toţi şi-au întors ochii spre ele pentru frumuseţea lor cea preamare şi pentru buna lor înţelegere desăvârşită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumuseţea lor care covârşea toată mintea, izvorând din înţelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele şi, văzându-le, s-a înştiinţat că sunt creştine, pentru că nu-şi tăinuiau credinţa lor în Hristos, nu se îndoiau în nădejdea lor spre Hristos şi nici nu-şi împuţinau dragostea lor cea către Hristos. Ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâţi se îngreţoşau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Eliu Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme la sine.

Deci, mergând slugile la casa Sofiei, au aflat-o pe ea îndeletnicindu-se cu învăţătura fiicelor sale; şi au chemat-o împreună cu fiicele ei la împărat. Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se aşezară la rugăciune, zicând:

„Tu, Dumnezeule Atotputernice, rânduieşte pentru noi după sfântă voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoşate, să nu ne spăimântăm de moartea cea amară şi să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!”

Şi după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieşit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Şi mergeau, căutând adeseori spre cer cu suspinuri şi cu rugăciune de taină, încredinţându-se ajutorului Celui ce a poruncit „să nu ne temem de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”.

Apoi, ajungând la palatele împărăteşti, s-au însemnat cu semnul crucii, zicând: „Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfânt!” Şi au stat înaintea împăratului ce şedea pe scaun în mândria sa şi, văzându-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Şi şedeau ca şi cum erau chemate la un ospăţ; au venit cu bucurie la cercetare pentru Domnul lor, fără nici o temere, cu feţele luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochii veseli privind spre toţi.

Văzând împăratul feţele lor cinstite, luminate şi neînfricoşate, a întrebat pe maică de neam, de nume şi de credinţă. Iar ea, înţeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toţi cei ce auzeau se mirau de o înţelepciune ca aceea a ei. Pomenind puţin de neamul şi de numele său a început a grăi pentru Acela, pe «al Cărui neam cine-l va spune» şi la al Cărui nume toţi sunt datori să se închine. Şi mărturisea credinţa sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi roabă se numea Aceluia şi în numele Lui se lăuda. „Acesta – zicea – îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sunt creştină”. încă a spus că şi pe fiicele sale le-a logodit lui Hristos, ca să păzească curăţia lor neîntinată nestricăciosului Mire, Fiul lui Dumnezeu.

Văzând împăratul pe această femeie înţeleaptă şi nevrând atunci să zăbovească cu dânsa la vorbă multă şi să facă judecată, a amânat-o pe altă dată. Iar acum, deocamdată le trimise pe toate patru la o femeie de neam bun, anume Paladia, încredinţându-i-le să le păzească şi a treia zi să le aducă pe ele la judecată.

Atunci maica, petrecând în casa Paladiei şi având vreme de ajuns pentru învăţătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua şi noaptea şi, învăţându-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea:

„Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceţi mirese Mirelui vostru Celui fără de moarte, ca după numele vostru să vă arătaţi către Dânsul credinţa voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită şi dragostea cea nefăţarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununaţi prin cununa mucenicească cu preaiubit Mirele vostru şi cu Dânsul în cămara Lui prealuminoasă să intraţi, în glas de bucurie.”
Continuă lectura

Mănăstirea Lainici, proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion


Cantari Sf. Cuv. Irodion de la Lainici din 1 mai 2011, ziua proclamarii canonizarii

Cinstitul aşezământ va găzdui două evenimente deosebite: canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, şi sfinţirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din incinta mănăstirii.

http://idealphotoro.files.wordpress.com/2010/12/tur.jpg

Arhiepiscopia Craiovei organizează, în perioada 29 aprilie – 3 mai, o serie de evenimente de mare importanţă pentru istoria Bisericii noastre. Este vorba de proclamarea canonizării Sfântului Irodion, stareţul Mănăstirii Lainici, şi sfinţirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din aşezământul monahal.

La eveniment sunt aşteptaţi mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care vor participa duminică, 1 mai, la Sfânta Liturghie, precum şi la proclamarea canonizării. Autorităţile estimează că la eveniment vor participa peste 20.000 de credincioşi.

http://theologhia.files.wordpress.com/2010/10/racla-cu-moaste-ale-sf-irodion-de-la-lainici.jpg

foto: https://theologhia.wordpress.com/

„Luceafărul de la Lainici”

Sfântul Cuvios Irodion a fost stareţ al Mănăstirii Lainici timp de 41 de ani, între anii 1854 şi 1900, cu mici intermitenţe. Datorită vieţii sale pline de sfinţenie, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica venea adesea la el şi l-a ales să-i fie duhovnic. Îl numea „Luceafărul de la Lainici”. Atât în timpul existenţei sale pământeşti, cât şi după mutarea la ceruri (3 mai 1900), cuviosul părinte a fost făcător de minuni şi văzător cu duhul. Foarte mulţi credincioşi îl credeau sfânt încă din timpul vieţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în rândul sfinţilor, în cadrul şedinţei de lucru din 29 octombrie 2010. Ziua de prăznuire a sfântului a fost stabilită pe data de 3 mai, ziua adormirii sale în Domnul.https://i1.wp.com/www.orthphoto.net/photo/200906/42351.jpg

Noua biserică, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Cuvios Irodion”, din Mănăstirea Lainici a început în 1990, după ce, în data de 20 aprilie a aceluiaşi an, la prăznuirea „Izvorului Tămăduirii”, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei a aşezat piatra de temelie. Biserica a fost începută, proiectată schematic şi construită până la stadiul de finisaje de către ing. Ioan Selejan, actualul arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Lucrările au fost finalizate în anul 2010.

https://i1.wp.com/www.orthphoto.net/photo/201104/62963.jpg

Photobucket

“CUVIOSUL ARHIMANDRIT IRODION IONESCU
Duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica
Schitul Lainici-Gorj
(+ 1900)

Acest cuvios părinte a fost unul din marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în mănăstirile Olteniei, în a doua jumătate a secolului trecut.

Era de loc din judeţul Vâlcea. Intrând de mic în nevoinţă călugărească la Mănăstirea Cernica, în puţină vreme a deprins bine meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, cu smerenia şi ascultarea. Apoi a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion.

Sfântul Ierarh Calinic, pe când păstorea Eparhia Râmnicului, cunoscând petrecerea Cuviosului schimonah Irodion, în vara anului 1853 l-a hirotonit diacon şi preot şi l-a numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Apoi l-a făcut arhimandrit şi îl avea de sfetnic şi duhovnic. Şi atât de mult îl iubea şi se cucerea de sfinţenia vieţii lui, că adeseori îl vizita la schit, numindu-l „luceafărul de la Lainici!”. Numele acesta a rămas în graiul poporului până astăzi. De la Cuviosul Irodion se întorcea Sfântul Calinic peste munţi spre Râmnicu-Vâlcea, în vara anului 1854, când i s-a descoperit de la Dumnezeu moartea arhimandritului Nicandru, stareţul Cernicăi.

Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot. Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns:

– Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
– Ba nu, părinte – a zis femeia -, de la capra mea este.
– Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Aşa a trăit Cuviosul arhimandrit Irodion, totdeauna arzând pentru dragos- tea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovni- ceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări. Şi a fost duhovnic şi egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici.

Deci, ajungând în vârstă de peste 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, a chemat la sine pe toţi şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând:

– Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos!

Apoi s-a mutat la cele veşnice, în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale.

În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion Ionescu. Că fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929, Schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija Protosinghelului Visarion Toia.

Noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiaşi an şi trupul său, o! slăvită minune! l-a găsit întreg şi nevătămat ca pe un adevărat sfânt! Deci, luând poruncă de la episcopul Râmnicului, l-a îngropat din nou în mormântul său, unde se află şi astăzi.

Credincioşii de prin sate păstrează cu evlavie în casele lor chipul stareţului Irodion, iar când au unele necazuri, vin la Schitul Lainici, se roagă, îşi ating hainele de mormântul cuviosului, îi sărută crucea şi pleacă mângâiaţi la căminele lor.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg


Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sf. Cuvios Nectarie Atonitul (5 decembrie)


Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Prin curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiului o ai lucrat şi cu suspinurile cele din adânc spre însutite osteneli o ai făcut roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfantul Sava a trait in vremea imparatului Teodosie cel Mic (403-450). Era originar din Capadocia, iar parintii lui se numeau Ioan si Sofia. La varsta de 18 ani ajunge la renumitul calugar Eftimie, care il trimite la Cuviosul Teoctist. Acolo s-a desavarsit si apoi a facut multe minuni. Din minunile sale amintim ca prin rugaciunea lui a izvorat apa in locuri fara de apa. A fost trimis ca sol la Constantinopol, de patriarhii Ierusalimului. Dupa multi ani de nevointe si nespuse bucurii duhovnicesti, Sfantul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiasca: a cunoscut data trecerii sale la cele vesnice. Culcandu-se in chilia sa, a chemat pe toti parintii si fratii si le-a dat sarutarea cea mai de pe urma, punandu-le egumen in locul pe Melit. Acestuia i-a poruncit sa pazeasca fara vatamare toate asezamintele manastirii date de dansul. Apoi au trecut patru zile fara sa guste ceva si sa vorbeasca cu cineva. Astfel, sambata seara, cerand Preacuratele Taine si impartasindu-se, a zis cuvantul cel mai de pe urma: „Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu”. Si asa s-a savarsit in ziua de 5 decembrie 532. Cuviosul Sava a murit la varsta de 94 de ani. In secolul al XII-lea, trupul Sfantului Sava a fost luat de cruciati si dus in Venetia. Acesta a fost adus inapoi in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit abia dupa intelegerea dintre Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ortodox grec Atenagora, in cadrul vizitei papei in Tara Sfanta, in anul 1965.

DoarOrtodox

Dumnezeiescul Nectarie era din locul ce acum se cheamă Bitolia, iar părinţii lui au fost binecredincioşi şi drepţi înaintea lui Dumnezeu. Cînd agarenii (turcii) voiau să robească locul acela, maica cuviosului, aflîndu-se afară la aria lor, a văzut în somn pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu că i-a poruncit să ia bărbatul şi pe fiii săi, să fugă cît mai curînd din locul acela şi să se ducă în altă parte, pentru că vor să-i robească agarenii. Îndată cum s-a deşteptat, a alergat la casa lor şi a spus bărbatului ei ce a visat; apoi, luînd copiii lor, au fugit din locul acela şi s-au ascuns într-o parte unde liSfCuviosNectaries-a părut lor mai bine. După ce barbarii au prădat locul acela şi toate celelalte părţi şi după ce a încetat tulburarea, după multă vreme au ieşit din locul acela de unde erau ascunşi părinţii dumnezeiescului Nectarie, păzindu-se nevătămaţi prin acoperămîntul şi folosinţa Născătoarei de Dumnezeu, căreia i-au mulţumit din tot sufletul lor, cu lacrimi de bucurie. Cu lacrimi, adică pentru năvălirea barbarilor şi pentru răpirea binecredincioşilor creştini ce s-a făcut asupră-le pentru păcatele lor, iar cu bucurie pentru preaslăvita mîntuire, pe care s-au învrednicit să o ia prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu. Continuă lectura