Anunțuri

REGELE MIHAI ESTE ŞI VA FI REGELE ROMÂNILOR


Motto:

„Nu văd România de ASTĂZI ca pe o moştenire de la părinţii noştrii, ci ca pe o ŢARĂ pe care AM LUAT-O CU ÎMPRUMUT de la copiii noştrii.”

REGELE MIHAI

 MS Regele Mihai I al Romaniei

România acum este o ţară cernită, în care dangănul clopotelor bisericilor ortodoxe anunţă plânsul, bocetul românilor la moartea REGELUI LOR, aşa cum au făcut-o şi în vara anului 1504 la ultimul drum pământean a celui care a ţinut închisă „Poarta Creştinătăţii”, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Majestatea Sa este ultimul rege uns, puterea de monarh derivând de la Biserică, implicit de la Dumnezeu, aşa cum a moştenit de la voievozii români care au domnit „din mila lui Dumnezeu”. Dacă Mihai I nu a fost rege constituţional dupa barbarismul din 30 decembrie 1947, a rămas Suveranul poporului român şi al Ţării, adevăratul Şef de Stat.

Semnificativ este faptul că nu i s-au putut lua alte atribuţiuni:

  • Episcop al treburilor din afară (ca Rege uns şi moştenitor – în zilele noastre- a Bizantinilor în virtutea unei legături ce durează tocmai din preajma Sinodului IV Calcedon din 451;
  • Ultimul Mareşal al Armatei Române (din cei cinci) şi singurul deţinător în viaţă a Ordinului Mihai Viteazul Clasa I-a;

În calitatea de episcop al treburilor din afară avea anumite prerogative: putea să împărtăşească enoriaşi, să intre pe uşa împărătească şi să înmâneze cârja ierarhilor, mitropoliţilor, episcopilor. Patriarhul întru veşnică pomenire Teoctist spunea că: „Regele Mihai I reprezintă simbolul unităţii românilor”. A fost un creştin ortodox, profund devotat iubirii faţă de Iisus Mântuitorul spunându-se că: „a fost cel mai apropiat român de Dumnezeu” ( Teoctist Patriarhul).

Regele nostru a condus ţara în cele mai grele momente ale istoriei neamului, România fiind salvată prin Actul istoric de la 23 august 1944, ca ţară şi stat, de un dezastru economic şi de imense pierderi umane şi materiale. Prin acţiunea sa a scurtat războiul mondial cu 6 luni, salvând de la moarte milioane de vieţi. Iată că regele Mihai, deşi nu a primit premiul Nobel pentru pace, Suveranul îl deţine prin fapta sa.

S-a opus restaurării regimului comunist, iar în exil a trăit pentru poporul pe care l-a iubit nemărginit. Georgeta Filotti afirmă că: „Regele Mihai rămâne o personalitate nefericită, puternică, un om care şi-a iubit profund ţara, punând-o deasupra oricăror interese.”

Regele s-a născut la Sinaia în 25 octombrie 1921 ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi Reginei – Mamă Elena a moştenit din naştere titlurile de Principe al României şi Principe de Hohenzollern –Sigmaringen.

Deşi a fost lipsit de dragostea maternă, Regina – Mamă Elena fiind exilată la Florenţa, singurele zile luminoase erau cele petrecute cu regina, a primit o educaţie aleasă, a fost pregătit pentru a fi rege. Era înconjurat şi învăţa alături de copii din toate stările sociale. În 1927 devine rege prin renunţarea lui Carol la calitatea de prinţ moştenitor, dar fiind minor se constituise o Regenţă  regală formată din Prinţul Nicolae, Patriarhul Bisericii Orotodoxe Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie Ge. Buzdugan.

Tatăl său îl detronează în 1930, pentru ca în cel mai greu moment din istoria românilor, 1940, destrămarea României Mari să revină pe tron, după abdicarea lui Carol II. Din 1947 şi până în zilele noastre a suferit pentru noi iubindu-ne profund, trăind modest, dar cu o speranţă vie că libertatea va veni. A trecut cu demnitate umilinţa de a nu i se permite să se reântoarcă în ţară, pentru noi  de urmat pilda lui: NU A URÂT pe prigonitori, căci avea în suflet şi în minte cuvintele Mântiutorului Iisus: „Iartă-i că nu ştiu ce fac”!

Când un milion de oameni îl ovaţionau, exclamau: „Monarhia salvează România” sau „Majestate nu pleca, România-i ţara ta”, a refuzat să preia puterea , de fapt nici nu s-a gândit, căci considera o faptă ilegală să revină pe tron prin forţă. Aştepta hotărârea poporului, popor care a mai ratat o ocazie ca să-şi croiască un alt viitor, decât cel pe care îl trăim în prezent!

Regele Mihai este un model, un reper al României. Testamentul său politic îl reprezintă cuvântarea din Parlament 2011. Majestatea Sa vedea că: „Lumea de mâine nu poate rezista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”. Românii nu vor clădi o Românie dacă nu ţin cont de dorinţa Suveranului nostru: „Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul!” La cele afirmate de Rege, trebuie să adăugăm alte nestemate lăsate pentru timpurile prezente şi viitoare: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea”.

Despre Coroana Regală, Regele Mihai I afirma: „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului în continuitatea lui istorică şi a Naţiunii în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”

Cu renumita înţelepciune şi simplitate de ţăran român Majestatea Sa ne îndeamnă: „Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele!”

Ca ortodocși, să relevăm şi faptul că Regele nostru ne-a arătat ce înseamnă familia ortodoxă şi credinţa, mai ales în aceste vremuri în care ea este pusă în pericol de idei veninoase şi bolnave.

Dar ce este şi cine a fost Mihai I? A fost, este şi va fi românul care rămâne Rege, omul care a plecat la Domnul ca să fie mai aproape de EL , să se roage pentru poporul său.

Radu Ciuceanu afirmă că: „Regele Mihai, contemporanul nostru, va rămâne în cronica veşnică a poporului român, un model de curaj şi înţelepciune atunci când hotarele răsăritului ne-au cotropit ţara.”

Bunul  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa

DoarOrtodox

Anunțuri

Viata, troparul si acatistul Sf. Mare Mucenic Iacob Persul (27 noiembrie)


Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul , Glasul 4

Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare şi cu vitejiile răbdării, pe toţi i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părţi din trup, rugăciuni de mulţumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat şi te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

doar ortodox church102

Sf.-Iacob-Persul-01Sfantul Iacob a trait in secolul al IV-lea, in cetatea persana Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izdegherd, imparatul persilor, Iacob ajunge sa jertfeasca zeilor.

Ca urmare a lepadarii credintei in Hristos, mama sa ii scrie: „O, ticalosule! Pentru ce ai lasat pe Dumnezeu, Imparatul cerului, pentru cinstea omeneasca? Caci facand dupa placerea imparatului acestuia vremelnic, ai pierdut viata cea fara de moarte. Si slujind imparatului acestuia stricacios, te-ai lepadat de Cel nestricacios. Ai schimbat adevarul pe minciuna, lasand credinta in Hristos si ai primit inselaciunea diavoleasca”.

Citind de mai multe ori scrisoare din partea mamei sale, si-a zis in sine: „Stiu ce voi face, ca sa nu piara pana in sfarsit sufletul meu. Voi petrece batand neincetat in usa milostivirii lui Dumnezeu, pana cand imi va deschide; caci stiu ca-mi va deschide, pentru ca este Indurat si Milostiv si nu voieste moartea pacatosului, ci primeste cu bucurie pe cei ce se pocaiesc”.

Pentru ca marturiseste in fata imparatului ca este crestin, imparatul porunceste sa i se taie madularele. Inainte de a fi supus chinurilor Sfantul Iacob s-a rugat, zicand:

„Doamne Dumnezeul meu asculta-ma pe mine robul Tau si cautand din inaltimea cea sfanta a Ta, da-mi tarie si putere in ceasul acesta pentru ca sa rabd durerile acestea si sa-mi rasplatesc cu sangele meu greseala, caci ma lepadasem de Tine facatorul si Stapanul meu. Acum imi pare rau de aceasta si ma intorc la Tine, Dumnezeul meu. Marturisesc Preasfant numele Tau si-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tau spre rabdare, ca sa vada vrajmasii Tai si sa se rusineze, caci Tu, Doamne, m-ai ajutat si m-ai mangaiat”.

Dupa ce i-au fost taiate degetele de la o mana, Sfantul Iacob a zis: „Pastorii, cand tund oile, tunzand partea din dreapta, oare lasa pe cea din stanga netunsa? Eu sunt oaie a turmei lui Hristos, care m-am dat in mainile voastre pentru Domnul meu, ca sa-mi tundeti madularele mele ca pe o lana; acum avand mana cea dreapta tunsa, o voi cruta pe cea stanga? Nu voi cruta nici unul din madularele mele; ci ma voi dezbraca de trupul meu stricacios, pentru ca sa ma imbrac intr-unul nestricacios”.

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, i s-au taiat si degetele de la mana cealalta, de la picioare, mainile, ca in cele din urma sa i se taie capul.

doar ortodox church102

Acatistul Sf. Mare Mucenic Iacob Persul (27 noiembrie)

Condacul 1

Înştiinţându-se soţia şi maica ta că tu ai jertfit împreună cu împăratul idolilor, scrisoare de întărire în credinţa creştină ţi-au trimis, după care cu lacrimi de umilinţă ţi-ai cerut iertare de la Dumnezeu şi ai părăsit cu desăvârşire pe împărat şi domni, şi închinându-te lui Dumnezeu şi mărturisindu-L, Îi dădeai slavă cântându-I: Aliluia!

Icosul 1

Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credinţă, s-a mâniat foarte rău şi întrebându-te, Sfinte Iacob, nu ai vrut să schimbi adevărul pe minciună şi credinţa pe necredinţă, ci defăimând înşelăciunea idolească mărturiseai că unul singur este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, pentru care îţi strigăm:
Bucură-te, că de împărat nu te-ai temut;
Bucură-te, căci credinţa creştină cu tărie ai mărturisit;
Bucură-te, că cinstea lumească pe care ţi-a dat-o împăratul o ai nesocotit;
Bucură-te, că amăgirile împărăteşti nu te-au amăgit;
Bucură-te, că împăratul la grele chinuri te-a trimis;
Bucură-te, că de frica chinurilor nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pentru Împăratul cerului ai vrut a pătimi;
Bucură-te, că, chinuindu-ţi trupul, ai câştigat Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 2-lea

Ca pe o oaie ce o tund păstorii de lână, aşa, Sfinte Mucenice Iacob, te-ai dat chinuitorilor spre tăiere, necruţând nici unul din mădularele trupului tău, ci pe toate le-au tăiat unul câte unul, chinuindu-te peste puterea firii omeneşti, iar tu, răbdând cu tărie, dădeai slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia! Continuă lectura

MAREA UNIRE DE LA 1918 – CUNUNĂ A ISTORIEI POPORULUI ROMÂN


Motto:

 „Eu din romîni îmi trag sorgintea
C-o sfântă dragoste iubesc
Şi pentru tot ce-i romînesc
Oricînd, şi braţele şi mintea
Şi sufletul mi le jertfesc”

Bogdan Petriceicu -Haşdeu, Sunt romîn

1 decembrie 1918Anul acesta am sărbătorit şi am cinstit eroii neamului românesc ce s-au jertfit acum 100 de ani – vara lui 1917 – la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Războiul de întregire a neamului românesc din 1916-1918, cum este  numită în Istoria poporului român participarea României la Primul război mondial (1914-1918) a fost ocazia care a netezit drumul spre Marea Unire.

            Regretatul istoric, academicianul Florin Constantiniu sublinia că: „Marea Unire a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii  neamului, elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit(…) Nu o victorie militară a stat spre temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional”.

            Anul ce vine – 2018 – este anul Centenarului Marii Uniri – act istoric milenar, spunem milenar căci el s-a realizat în timp istoric, în mai multe etape. Prima piatră a temeliei edificiului naţional a fost pusă de Mihai Viteazu la 1600, apoi a urmat Revoluţia română de la 1848, la 1859 s-a înfăptuit Unirea Principatelor (Unirea lui Cuza), iar Războiul din 1877-1877 a însemnat cucerirea şi recunoaşterea independenţei de stat, România devenind la puţin timp Regat. La 1 Decembrie 1918 s-a desăvârșit formarea Statului Naţional Român prin unirea cu ţara mamă a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului, ca rezultat al luptei românilor din provinciile vremelnic aflate sub stăpânire străină, precum şi a celor din Valahia ţi Moldova. Din acest motiv, dorinţa ca fraţii să nu mai fie despărţiţi de graniţe arbitrare – în august 1916 regele Ferdinand şi guvernul Ion I.C. Brătianu având o puternică susţinere politică şi populară, hotărăsc să intre în război alături de Antantă. În Regat se dezvoltase un puternic curent uniunist, antantofil în frunte cu Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Regina Maria, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ion IC Brătianu, precum şi mulţi ardeleni veniţi la Bucureşti. Octavian Goga era o puternică voce militantă pentru unire: ”N-o să fie atâta încăpere în sufletul dumneavoastră câtă durere vă aduc eu din Ardeal” sau „Viitorul Ardealului e în raniţa soldaţilor români”, erau îndemnurile către regăţeni, pentru a sluji cauza naţională prin intrarea în război alături de Franţa, Anglia, Rusia, lucru care s-a şi înfăptuit.

            După victoriile Antantei în 1918, dezmembrarea imperiului Austro-Ungar şi Revoluţia bolşevică din Rusia (nov. 1917), popoarele pe baza principiului dreptului la autodeterminare, au acţionat pentru emanciparea de sub stăpânirea străină. Românii nu stau cu mâinile încrucişate. În Basarabia s-a constituit Partidul Naţional Moldovean cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău din octombrie 1917 care va alege Sfatul Țării ce va decreta autonomia Basarabiei. În decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, iar în ianuarie 1918 îşi declară independenţa. La 27 martie 1918 Sfatul Țării adoptă cu majoritate de voturi (din cei 138 de deputaţi prezenţi) hotărârea de unire a Basarabiei cu România. În fruntea unioniştilor erau intelectuali de marcă: Ioan Inculeţ, Pantelimon Halippa.

            În Bucovina, care a fost teatru de război, fruntaşi ca Ion Nistor, Iancu Flondor, Sextil Puşcariu militau pentru unire. Se constituie la Cernăuţi Consiliul Naţional Român cu un Comitet Executiv. La 28 noiembrie 1918 este convocat Congresul General al Bucovinei la care participă reprezentanţii tuturor naţionalităţilor din provincie, care hotărăsc cu mare majoritate de voturi unirea Bucovinei cu Regatul României.

            În Transilvania lupta pentru realizarea Unirii a tins să se radicalizeze odată cu începerea războiului. Împăratul Carol a dorit să salveze imperiul prin manifestul: „Către popoarele mele credincioase” prin care propunea o federalizare a Austro-Ungariei. Răspunsul românilor a fost Declaraţia de independenţă de la Oradea din octombrie 1918, document al românilor reprezentaţi de Partidul Naţional Român. PNR şi PSD constituie Consiliul Naţional Român Central format din 12 memebri, câte 6 din fiecare partid care avea sediul la Arad. Se trece la preluarea puterii în Transilvania – tratativele dintre CNRC şi guvernul TISZA eşuaseră – şi organizarea MAN de la Alba Iulia. Ea este convocată la 1 Decembrie, participând 100 000 de oameni iar comunităţile din Transilvania au desemnat 1228 de delegaţi care au adus la Casina Militară din oraş Credenţionalele (documente prin care comunităţile din care proveneau îşi dădeau acordul pentru Unire).

            Gh. Pop de Băseşti, militantul din cei 300 de memorandişti, este preşedintele, MAN, el exclamând deschizând adunarea: „S-a realizat marele vis al lui Mihai Viteazul, unirea tuturor de-o limbă şi o lege într-un singur şi nedespărţit stat  numit România”. Piatra funerară a acestui mare patriot are următoarea inscripţie – testament: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace, că am văzut slobozirea neamului meu”.

            Vasile Goldiş prezintă Rezoluţia Unirii, primită cu urale de mulţime, iar episcopul de Caransebeş (viitorul patriarh al României) Miron Cristea duce la 14 decembrie 1918 regelui Ferdinand actul Unirii ce va fi recunoscut prin Decretul din 24 decembrie. Pentru administrarea Transilvaniei este ales un Consiliu Dirigent condus de Iuliu Maniu. Guvernul Ungariei Sovietice, condus de Bela Kun a trimis armata în Transilvania. Puterile învingătoare în război cer României să intervină, în august 1919 după o campanie reuşită armata română intră în Budapesta, pe Parlamentul Ungar „arborând” o opincă.

            Marea Unire este o cunună a istoriei naţionale. A strâns pe toţi românii într-o singură graniţă, s-a creat o ţară ce va juca un rol important în politica europeană interbelică.

            Mitropolitul Transilvaniei, Andrei Plămădeală numea Ziua de 1 Decembrie 1918 (devenită Zi Naţională): „ziua Bucuriei Româneşti, împlinirea marelui vis, regăsirea tuturor românilor în vechile frontiere ale Daciei şi ale lui Mihai Viteazul, în România Mare, a cărei unitate, independenţă, libertate şi suveranitate se desăvârşise în vremea noastră, într-un avânt fără margini, cu însufleţire, cu dăruire, cu iubire sfântă pentru moştenirea primită şi hotărârea de a o lăsa urmaşilor şi mai frumoasă”.

            Marea Unire a fost susţinută cu toată forţa de Biserica Ortodoxă Română. Biserica românească (ortodocși şi uniţi) a  fost prezentă la Alba Iulia prin 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai Consistoriilor ortodoxe şi a celor unite, 129 de protopopi, câte un reprezentant al fiecărui institut teologic şi 10 studenţi delegaţi. Miron Cristea, episcop de Caransebeş, Nicolae Bălan, profesor la Academia Teologică „Andreană”, viitor Mitropolit al Transilvaniei se înscriu în elita românească unionistă.

            Marea sărbătoare de la 1 Decembrie se împleteşte atât de fericit cu Praznicul din 30 noiembrie al Sf. Apostol Andrei Ocrotitorul României şi a vrednicului Mitropolit Andrei Şaguna (canonizat ca sfânt ierarh al românilor), un lucru unicat în Europa. Se cuvine deci să purtăm în suflet şi conştiinţa sărbătorile din pragul iernii, 30 noiembrie şi 1 Decembrie, Marea Unire, precum şi pe cei care au militat şi au luptat pentru împlinirea  marelui act istoric.

Prof. Clement Gavrilă – Sălăuţa

prof scriitor crestin Clement Gavrila Salauta

EU SUNT ROMÂNUL

Prin mine curg râurile ţării,
Cărunţii munţi sunt inima ce bate,
În ritmul doinelor, colindelor
Şi a duioaselor balade.

Eu sunt românul!
Ce a făcut Unirea!
Eu sunt iobagul şi martirul,
Ce poartă-n suflet doar iubirea!

Eu sunt creştinul
Ce a îmbrăcat botezul
De două mii de ani încoace,
Şi-l port în mine doar pe El, Hristosul!

Eu sunt românul,
Care plânge, după-nfrăţire,
Dragoste şi unitate,
Setos să-l strângă iar în suflet,
Pe prea iubitul frate!

Clement Gavrilă- Sălăuţa

doar-ortodox

Viaţa, troparul si acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie (25 noiembrie)


Sf. M. Mc. Mercurie

Tropar, Glasul 2

Nevoințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

Viata Sf. Mare Mucenic Mercurie

Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

    „Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.

   Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi. Continuă lectura

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu. Troparul şi acatistul Sfântului Martir Atanasie Todoran (12 noiembrie)


Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1 Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă că, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! muzica~ protosinghel Leontie Fusa

doarortodox-2doarortodox-2

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.

DoarOrtodox

Acatistul Sfântului Martir Atanasie Todoran

Troparul Sfântului Martir Atanasie Todoran, glasul 1:

Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă că, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe!

Icosul 1

Din tinereţe ai fost mărturisitor al dreptei credinţe şi statornic luptător împotriva nedreptăţilor săvârşite neamului tău; te-ai ridicat cu bărbăţie să aperi drepturile fraţilor tăi ortodocşi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirică toate uneltirile viclene ale asupritorilor. Pentru aceasta, minunându-ne de virtuţile tale, te cinstim şi-ţi cântăm:
Bucură-te, podoaba cea preafrumoasă a mucenicilor;
Bucură-te, râvnitorule de cele cereşti;
Bucură-te, luptătorule pentru dreptate şi apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, păstrător al rânduielilor strămoşeşti;
Bucură-te, ancoră tare pentru cei prigoniţi pentru dreptate;
Bucură-te, lumină a mărturisitorilor lui Hristos;
Bucură-te, că, urmând în suferinţă Mântuitorului Hristos, moartea nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, că faptele tale le-ai săvârşit cu puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că, asemenea lui David, prin tăria credinţei ai biruit;
Bucură-te, fiu al Ţării Năsăudului şi ostaş neînfricat al Bisericii;
Bucură-te, purtătorul suferinţelor neamului tău;
Bucură-te, că, biruind împărăţia vremelnică, ai câştigat Împărăţia lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe!

Condacul al 2-lea Continuă lectura

Psalmul 138


1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11. Şi am zis: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
17. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
18. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
19. O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.

CHURC080 doarortodox

De ce se doreşte distrugerea familiei. Analiză şi îndemn la mărturisire de Virgiliu Gheorghe


SĂ NE APĂRĂM FAMILIA!

de Virgiliu Gheorghe

V-aţi gândit vreodată că, de-a lungul istoriei, tema privind definiţia sau sensul familiei nu a constituit niciodată o preocupare, un motiv de dezbatere sau o controversă? Și asta pentru că nici o ideologie sau regim totalitar, până în modernitate, nu ştim să fi atacat familia precum se întâmplă astăzi.

Virgiliu-Gheorghe-300x150Familia nu numai că dă sens, dar şi structurează ţesutul social şi hrăneşte, prin pruncii săi, viitorul oricărui popor. Familia ridică în orice societate zidurile normalităţii şi ale firescului, ea este preocupată de viitor şi cultivă moralitatea. Astfel că nici un conducător, cât de nebun ar fi, nu putea lupta împotriva a ceea ce constituia fundamentul statului pe care îl conducea.

Nebunia a apărut însă atunci când omul a luat frâiele istoriei în propriile mâini, uitând că există Dumnezeu. Astfel că declaraţia de război pe care darwinismul I-o face Creatorului inaugurează în istorie războiul împotriva tuturor aşezămintelor tradiţionale. La începutul secolului XX deja se elaboraseră ideologiile proiectate în distopiile lui Huxley şi Orwell privind distrugerea familiei şi instituţionalizarea copiilor. Bolşevicii au încercat acest lucru în primii ani de după cucerirea Rusiei, dar au renunţat. Lumea nu era încă pregătită. Astăzi însă dispozitivul mediatic, perfecţionarea ingineriilor psihologice şi sociale fac posibil acest lucru.

Familia constituie, pentru noii comunişti care controlează ideologic marea parte a statelor occidentale, cel mai mare duşman. Iar acest lucru se vede uşor în statistici. Şi nu ne referim numai la rata divorţului, care a ajuns în aceste ţări până la 70%, ci şi la procentul de populaţie suferind de diverse boli mentale. Ne referim la sindromul depresiv, la neliniştea care marchează majoritatea copiilor lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea părinţilor, care îi afectează în aceeaşi măsură și pe adolescenţii care, în căutarea iubirii vieţii, eşuează în sexul tot atât de secătuitor de resurse sufleteşti pe cât este de seducător la început. Nu mai vorbim de divorţurile care aproape s-au generalizat după vârsta de 40 de ani şi de refugiul deznădăjduit în tot soiul de plăceri, în analgezice şi neuroleptice, în băutură sau în cine-ştie-ce alte droguri, dintre care cel mai la îndemână e televizorul sau Internetul, reţelele de socializare sau pornografia.

Legea-Familiei-Traditionale-sustinuta-de-PF-Daniel-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-RomaneDe ce se doreşte distrugerea familiei?

Ecuaţia lumii moderne pare cumva rezolvată de păpuşarii care stau la butoanele culturii de consum, a divertismentului şi pornografiei. Mai rămâne ca familia să fie cu totul dărâmată prin atacarea fundamentului ei: noetica întemeierii pe complementaritatea soţilor, bărbat şi femeie, şi pe naşterea de copii. Legalizarea căsătoriei între homosexuali, cel mai mare abuz îndreptat împotriva familiei de la Adam şi Eva încoace, urmăreşte chiar acest lucru. Este vorba, evident, de schimbarea definiţiei familiei, iar criza la care a fost adusă face astăzi posibil acest lucru.

De ce se doreşte distrugerea familiei? Oare nu mai are lumea nevoie de oameni, de moralitate, de comunităţi şi de dragoste? Oare tehnologia face deja inutilă existenţa omului? Sau înşişi oamenii, prin numărul lor sau prin aşteptările pe care le au de la lume şi de la societate, pun în pericol belşugul celor puţini, în mâinile cărora se concentrează puterea şi bogăţiile lumii? Ori, pur şi simplu, existenţa umană virtuoasă prin familie este exclusă de logica impersonală atee a puterii, pentru că aceasta este însăşi logica celui rău? Putem găsi o mulţime de explicaţii în acest context, însă căutarea cauzelor nu este atât de importantă astăzi ca dispoziţia de a face ceva.

Din păcate, familiştii ori sunt ocupaţi prea mult cu câştigarea mijloacelor de trai, ori sunt absorbiţi de ştirile zilei, de scandaluri mondene sau în cine-ştie-ce dependenţă mai mult sau mai puţin benignă. Inginerii sociali ştiu că omul, atunci când are timp, devine periculos. De aceea este şi constrâns să muncească cât mai mult – sau, dacă are mijloace materiale, este sedus să se distreze permanent. De aceea există atâtea nevoi artificiale, dorinţe epuizante, frustrări induse mediatic şi multe altele care ne obturează cu totul câmpul de conştiinţă, suficient cât să nu ne mai dăm seama că însăşi familia sau viaţa ne sunt puse în pericol.

Există o plăcere în toate acestea, şi în aceeaşi măsură este evidentă o disperată fugă de durere, de singurătate, de orice fel de suferinţă şi de moarte. Și asta pentru că nu mai avem, ca societate, colectivitate sau comunitate, experienţa suferinţei asumate, a înfrânării, a gândului la moarte, a răbdării şi jertfirii de sine – practic, a unei autentice vieţi creştine, care te salvează din capcana egoismului şi a psihologismului, a depresiei şi deznădejdii.

Este adevărat, fără Hristos, fără un Dumnezeu trăit viu prin rugăciune şi asceză, simţit în străpungerea inimii şi în pocăinţa unei autentice evlavii, este aproape imposibil să mai fie gândită apărarea şi supravieţuirea societăţii umane. De aceea lupta împotriva familiei sau a tuturor rânduielilor lumii – făcută bună cf. Facere 1:31 de mâna lui Dumnezeu – este articulată strâns de lupta împotriva Bisericii lui Hristos. De aceea presa latră, la îndemnul stăpânilor ei atei, împotriva preoţilor, împroşcând cu murdărie în jur. De aceea politicile sociale proiectează o legislaţie care să pună în corzi cât mai mult Biserica, pentru a putea în cele din urmă să-i dea lovitura capitală, fără a realiza faptul că Biserica nu va putea să cadă niciodată.

Toate acestea însă nu ar trebui să ne deznădăjduiască, ci dimpotrivă. Vehemenţa, ferocitatea cu care puternicii zilei se luptă astăzi împotriva lui Hristos sunt cea mai bună dovadă că le este frică de Biserică, le este frică de puterea lui Dumnezeu, de marea Lui milostivire, care poate ridica din mocirla păcatului pe cel mai rău dintre noi pentru a-l face mărturisitor şi mucenic, pentru a-i salva sufletul prin pocăinţă.

Ei ştiu că, atâta timp cât Hristos Se jertfeşte pe Sfintele Altare, sunt departe de a birui. Dar acest lucru nu vor să-l conştientizăm, ca să nu ne încredem mai mult în Dumnezeu, luptând, ci ca să cădem mai degrabă în deznădejde. Aici biruie vrăjmaşul astăzi. Ne umple mintea cu gânduri rele, cu ştiri îngrozitoare, ne intoxică sufletul cu îndoială şi cu sentimentul neputinţei, pentru a ne paraliza prin teroare şi frică şi a ne scoate astfel din luptă.

Biserica este vie şi lucrătoare

Aţi văzut că s-au strâns 3.000.000 de semnături pentru referendumul pentru familie? Ştiţi că acest lucru nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume? Ştiţi că milioane de creştini din lumea întreagă sunt cu ochii pe noi pentru a vedea deznodământul? Toate acestea nu pentru că am fi mai buni ca popor decât alţii, ci pentru că mai avem încă sfinţi printre noi, pentru că mai avem oameni care se smeresc şi luptă pentru familiile lor, pentru că Biserica este încă vie şi lucrătoare.

S-ar putea să vină în curând momentul să fim chemaţi la vot, şi suntem siguri că cel puţin cititorii acestei reviste nu vor lipsi. Însă trebuie să avem în vedere că Dumnezeu cere cu mult mai mult de la noi, mai mult decât o jumătate de oră pierdută pentru a ajunge la centrul de votare, mai mult decât o ştampilă aplicată pe un buletin. Aşteaptă de la noi să mărturisim, chemându-i şi pe alţii, îndemnându-i – nu cu superioritate, ci cu dragoste şi delicateţe, cu răbdare, străduinţă şi osteneală, chiar şi cu multe rugăciuni. Poate că acesta este unul din puţinele momente în viaţă în care putem şi noi să-L mărturisim pe Hristos într-un mod care va influenţa viaţa creştină a lumii româneşti, şi nu numai. Dacă milioane de români vor susține că familia nu poate fi formată decât dintr-un bărbat şi o femeie, aceasta nu va însemna altceva decât faptul că ei vor mărturisi că Dumnezeu a făcut lumea bună. Căci dacă în sfatul Dumnezeirii celei în Treime a fost făcut omul bărbat şi femeie, nimeni nu are voie să schimbe acest lucru.

Să începem, aşadar, să ne trezim ca societate din somnul hipnotic indus de mass-media, să ne trezim pentru a-L mărturisi pe Hristos, căci poate vor veni vremuri mult mai grele, iar dacă astăzi nu vom face atât de puţin, câştigând ca popor o afirmare a dreptului familiilor noastre de a exista, mai târziu va fi mult mai greu să ne păzim conştiinţa creştină, să ne opunem lepădării – cel puțin sub o formă mascată – de Hristos. Dar, oare, a nu lupta spre a mărturisi când suntem chemați nu este deja o formă de părăsire a Celui care S-a jertfit pentru noi? Este un lucru la care poate cu mult mai mulţi ar trebui să cugetăm, mai ales când confortul sau frica de a nu deveni incomozi şi a risca să fim stigmatizați ne determină să fim pasivi, convinşi că a ne păstra credinţa doar în inima noastră este suficient. Mucenicii din toate vremurile, mărturisitorii din temniţele comuniste nu au gândit însă aşa. Lucru pentru care au suferit atât de mult, dar şi pentru care sunt acum împreună cu Hristos.

Virgiliu Gheorghe

CHURC080 doarortodox

Viața, troparul și acatistul Sfintei Mucenițe Sebastiana (24 octombrie)


24 oct_Sf Mare Mc. Areta & Sf. Mc. SebastianaPe vremea împărăţiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Muceniţă Sevastiana (Sebastiana) în cetatea lui Marchian, a fost pârâtă la guvernatorul Serghie că este creştină; aducând-o de faţă înaintea lui şi mărturisind sfânta, că a fost uceniţă a Sfântului Apostolul Pavel şi a fost botezată de dânsul şi cum că este gata a muri pentru Hristos, întâi au bătut-o cu măciuci de plumb peste tot trupul şi au băgat-o în temniţă, unde i s-a arătat Apostolul, zicându-i: „Bucură-te şi nu te mâhni, că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea lui Hristos”.

Şi peste şapte zile scoţând-o guvernatorul din temniţă şi arzând foarte tare un cuptor a osândit-o ca să se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor şi rămânând nevătămată a ieşit, încât s-au minunat toţi şi s-au înspăimântat.

Deci făcând ea rugăciune, s-a făcut glas mare din cer şi fulgere şi tunete şi grindină atât cât stinse şi focul şi mulţi se primejduiră şi fugea şi guvernatorul cu ceilalţi. După acestea a zis guvernatorul: „Cine esti tu, ce este pentru tine şi din ce cetate eşti”; iar sfânta tăcea.

Şi înţelegând de la cei ce stăteau înainte, cum că este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legată la guvernatorul de acolo. Iar îngerul Domnului arătându-i-se i-a zis: „Îndrăzneşte, fiica lui Dumnezeu, că trebuie să stai de faţă înaintea guvernatorului Pompian şi eu sunt cu tine”.

Şi mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fără de milă ca la trei ceasuri şi rupându-i-se carnea ieşea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujită, se ruga întru sine atât, cât ziceau toţi că pătimeşte trup neînsufleţit.

Şi pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o să o mănânce fiarele. Şi slobozind ei un leu foarte mare, a venit lângă dânsa şi luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea păgânilor, lăuda pe sfânta şi mustra pe cei fărădelege.

Apoi au slobozit asupra ei o leoaică foarte rea şi nu a stricat-o cu nimic; şi şedeau amândouă fiarele ca nişte mieluşei tineri şi blânzi; de care mirându-se guvernatorul a dat răspunsul cel mai de pe urmă asupra ei.

Şi scoţând-o afară din cetate, i-au tăiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge. Băgând păgânul sfântul ei trup şi capul într-un sac, cu 300 de litri de plumb şi legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul mării.

Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheamă Risiston. Iar Amia, o nobilă, dacă a aflat, a înfăşurat moaştele cu pânză curată şi cu miresme scumpe, le-a aşezat în acelaşi loc la Risiston.

CHURC080 doarortodox

Troparul Sfintei Sevastiani

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Sevastiani, strigă cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine cautandu-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, că o jertfă fără prihana, primeştemă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noştri si ale PreaCuratei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe  noi.

Amin.

ACATISTUL SFINTEI MUCENITE SEVASTIANI -24 octombrie

agia-sebastiani-24-octCondacul 1

Veniți toți iubitorii de Hristos să lăudăm cu credință şi cu evlavie pe Sfânta Muceniță Sevastiani, care pe Hristos Dumnezeu mărturisind şi mulțime de chinuri pentru El răbdând, s-a făcut izvorâtoare de mir şi grabnică ajutătoare celor binecredincioşi. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu Cel Care a întărit-o, iar pe Sfânta s-o cinstim, zicând: Bucură-te Sfântă Muceniță Sevastiani, mult râvnitoare şi grabnic ajutătoare.

Icosul 1

Duhovnicească râvnă din tinerețe având, Sevastiani, lui Hristos   I-ai slujit şi pe El Dumnezeu adevărat L-ai mărturisit. Pentru care noi, nevrednicii, cu laude te cinstim:

Bucură-te, mlădiță curată, care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;

Bucură-te, că Botezul prin Sfântul Apostol Pavel l-ai primit;

Bucură-te, că pe Hristos Dumnezeu Adevărat cu îndrăznire L-ai mărturisit;

Bucură-te, că pentru El mulțime de chinuri ai răbdat;

Bucură-te, că întărire prin înger ție ți s-a dat;

Bucură-te, că şi Sfântul Apostol Pavel ți s-a arătat;

Bucură-te, că pe cele pământeşti ai defăimat;

Bucură-te, că pe cele cereşti ai dobândit;

Bucură-te, că nici un chin pe tine nu te-a biruit;

Bucură-te, a Sfântului Apostol uceniță vrednică următoare;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Sevastiani, mult râvnitoare şi grabnic ajutătoare.

Condacul 2

Viețuind cu evlavie în cetatea lui Marchian şi râvnind cetatea lui Dumnezeu, ai fost pârâtă la ighemonul păgân că eşti creştină. Iar tu, prinsă fiind şi mărturisind că eşti gata a muri pentru Hristos, ai cântat: Aliluia ! Continuă lectura

%d blogeri au apreciat asta: