Troparul Sfânrului Iustin Martirul și Filosoful [1 iunie] – Dumnezeiască trâmbiță te-a câștigat Biserica, dumnezeiasca dogmă pe toți învățându-i, a înnomenirii Mântuitorului. Iar cu vărsarea cinstitului tău sânge te-a rânduit în neamul celor întâi născuți, pentru aceasta toți cinstim pomenirea ta strigând către tine, nu uita Justin pe robii tăi.
Troparul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava [2 iunie] – Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.
Troparul Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (Duminica a 7-a după Paști) – [zi de Duminica variabilă, de obicei în luna mai/iunie] Prea proslăvit eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ; şi printr-înşii pe noi toţi la adevărata credinţă ne-ai îndreptat, Mult-îndurate, slavă Ţie.
Troparul Pogorârii Duhului Sfânt [zi de Duminica variabilă] – Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat, Iubitorule de oameni, marire Tie.
Troparul la Duminica Tuturor Sfintilor [zi de praznuire variabilă] –Cu sangele Mucenicilor Tai, celor din toata lumea, ca si cu porfira si vison Biserica Ta fiind impodobita, printr-insii striga catre Tine, Hristoase Dumnezeule: poporului Tau trimite-i indurarile Tale, pace obstii Tale daruieste si sufletelor noastre mare mila.
Troparul la Duminica Sfinţilor Români [zi de praznuire variabilă]– Cuvantul dumnezeiesc pe pamantul romanesc au odraslit iar Biserica strabuna cu Sfinti au impodobit, vrednici luptatori s-au aratat Mucenicii si Marturisitorii care pentru Hristos viata si-au jertfit iar Cuviosii si Pustnicii intru nevointe urmand calea Domnului chipuri ingeresti au dobandit, Arhiereii si Preotii neincetat vestind Cuvantul Evangheliei au marturisit, iar binecredinciosii Voievozi Biserici au inaltat si cu dreptslavitorii crestini cu ravna si jertfelnicie credinta ortodoxa si tara au aparat, toate cetele Sfintilor impreuna rugati pe milostivul Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
Troparul Sf. Ierarh Luca al Crimeii [11 iunie] Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sf. Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești [16 iunie] Pe păstorul cel vrednic și înțelept al Țării Românești, pe Sfântul Ierarh Neofit vlăstarul Cretei și luminătorul credincioșilor, să-l cinstim astăzi cu bucurie, că, punându-și viața pentru păstoriții săi, a dobândit slava cea veșnică de la Hristos, Căruia se roagă pentru noi.
Troparul Sf. Mc. Leontie [18 iunie] – Cu mult har fiind incins, părinte, biruit-ai bine întru lupte, Purtătorule de chinuri, Leontie. Căci ca un leu tu spre lupte ai alergat și ai zdrobit stăpânirea vrăjmașilor; pe Hristos rugând slăvite mucenice, nu înceta să dea milă și har celor ce te cinstesc.
Troparul Sfântului Apostol Iuda Tadeu, ruda Domnului [19 iunie] Al lui Hristos frate şi mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul [22 iunie] – Indreptator credintei si chip blandetelor, invatator infranarii te-a aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu, smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Grigorie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
De dulceata gurii tale celei sfintite ce indulceste Biserica si de focul ravnei tale se minuneaza cetele ceresti, ca ostenindu-te in talmacirea sfintelor invataturi ale parintilor celor de demult, ai daruit turmei tale bucuria cunoasterii lui Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Grigorie.
Preacinstit truditor in ogorul dumnezeiestilor slove, intelepte urmator al Sfintilor Parinti, bland povatuitor al Ungrovlahiei, numai cu smerenia ai biruit mestesugul celor potrivnici. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Grigorie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila.
Naşterea Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan [24 iunie] – Proorocule şi mergătorule-nainte al venirii lui Hristos, a te lăuda după vrednicie pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim, că nerodirea celei ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat întru mărita şi cinstita naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel [29 iunie] – Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumiii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Troparul Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ [30 iunie] – De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
Vezi TROPARELE SFINȚILOR PE TOT ANUL,
- Tropare din luna IANUARIE
- Tropare din luna FEBRUARIE
- Tropare din luna MARTIE
- Tropare din luna APRILIE
- Tropare din luna MAI
- Tropare din luna IUNIE
- Tropare din luna IULIE
- Tropare din luna AUGUST
- Tropare din luna SEPTEMBRIE
- Tropare din luna OCTOMBRIE
- Tropare din luna NOIEMBRIE
- Tropare din luna DECEMBRIE