Troparul Naşterii Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului – Ioan (24 iunie)


Proorocule şi mergătorule-nainte al venirii lui Hristos, a te lăuda după vrednicie pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim, că nerodirea celei ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat întru mărita şi cinstita naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

nasterea_sfantului_ioan_botezatorulvedeti si: Troparul Sf. Prooroc Ioan Botezatorul

Sf. Ioan Botezătorul este singurul sfânt din calendar căruia i se prăznuiește și nașterea, ca dovadă a faptului că a fost, într-adevăr, cel mai mare prooroc, despre care Însuși Mântuitorul a spus că este „cel mai mare om născut din femeie”.

În afară de Iisus Hristos și Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul este unicul sfânt a cărui naștere după trup este cinstită, conform Fericitului Augustin, care evidențiază, în scrierile lui și faptul că toți ceilalți sfinți se prăznuiesc când are loc nașterea în cer, adică moartea de pe pământ. Sf. Ioan face această excepție pentru că, într-adevăr, viața sa a fost în întregime fără de păcat, trăind „ca un înger în trup”, mâncând doar miere și lăcuste. Părinții săi bătrâni, Zaharia și Elisabeta au murit în scurt timp de la nașterea sa, el rămânând să crească singur în pustie, unde a fost hrănit de înger, în perioada prunciei, pentru a supraviețui.

Teologii spun că Dumnezeu avea un plan deosebit pentru Ioan. Încă de când Arhanghelul Gavriil i-a vestit proorocului Zaharia faptul că urma să aibă un copil la bătrânețe, acesta pierzându-și vocea, până la naștere și mai mult, faptul că Elisabeta, fiind soție și mamă de prooroc a proorocit că numele lui va fi Ioan, iar când Zaharia, mut fiind a fost împins de către preoții vremii să scrie pe o tăbliță numele pe care vrea să-l dea fiului său, după cum se cuvenea ca tatăl și nu mama, să aleagă acest nume, el a scris tot Ioan pe tăbliță, moment în care i s-a dezlegat și limba, spre uimirea tuturor.

Așadar, Ioan a fost trimis în lume printr-o naștere minunată, dusă de bătrâna sa mamă, care a căpătat acest dar al proorociei doar purtându-l pe sfânt în pântece. Când Maria, mama Lui Iisus a veni în vizită în a treia lună de sarcină, conform Bibliei, „s-a închinat Elisabetei”, care la rândul ei a proorocit, în acel moment, nașterea Mântuitorului, zicând „De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine?” Astfel, nașterea minunată a lui Ioan Botezătorul este premergătoare Nașterii și Zămislirii minunate a Mântuitorului, un „aperitiv” care să îi pregătească pe oameni să creadă în minuni, pentru că marile minuni ce urmau să se arate ar fi fost prea greu de digerat:

Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”, conform doxologia.ro.

În altă ordine de idei, avortul sau uciderea de copii e considerat păcatul cel mai mare, pentru că vine omul și strică ce a semănat Dumnezeu. Părintele Cleopa face, în acest sens, o comparație simplă: „Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta – omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa? Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da.” Dacă Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, înseamnă că omul care urmează a se naște este chiar semnătura Lui Dumnezeu în viața noastră, o binecuvântare pe care, conform aceluiași părinte, o apreciază cel mai mult cei care nu pot avea copii, precum bătrânii părinți ai Sf. Ioan Botezătorul care fuseseră sterpi dar binecuvântați cu „cel mai mare care s-a născut din femeie”, aproape de sfârșitul zilelor lor.

„Și ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ați iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: „Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.”, zice părintele Cleopa într-o predică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Anunțuri

Sfinţii Grigorie, cei de peste tot anul


GRIGORIE, In greceste, gregórios inseamna „cel treaz“, „veghetorul“ (de la gregoreo, „a fi/sta treaz“, „a priveghea“). Limba bisericeasca pastreaza forma veche Grigorie, dar in limba moderna s-a impus forma Grigore (de unde si prescurtarea Gore). Desi purtat de numerosi sfinti, atat in Rasarit, cat si in Apus, astazi numele este tot mai rar. Diminutivele curente sunt Grigoras si, sub influenta occidentala, Grig (uneori dezvoltat autohton in Griguta). Derivatele feminine – Grigorita, Grigorina – se intalnesc inca si mai putin.

Numele este atestat si in limba latina, sub forma de Gregorius si Glegorius, destul de intalnite in epoca imperiala. Istoria numelui, insa, incepe in primele secole ale erei crestine, cand este purtat de personalitati marcante ale bisericii atat grecesti, cat si romane. In Sinaxar se gasesc trecuti multi sfinti care au avut acest nume – Sf. Grigore de Nazianz (supranumit „Teologul”), Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, episcopul Armeniei Mari (supranumit „Luminatorul”) si multi altii. Atestat din vechime, numele apare in limbile slave, iar de aici Grigore va intra si in limba romana.

Din familia derivatelor se mai intalnesc Goras, Guruta, Grigole, Grigorita, Golea, Gorov, Grigoropol, Grigorcea, Grif, Grigor, Gurga, Grigoran, Grigorescu, Guta, Gorcea, Grisca, Grigoras, Griguta, Gligolas, Grigor etc. O dovada a popularitatii numelui este zicala populara „Vrei, nu vrei, bea, Grigore aghiasma”. Este un nume intalnit in toata Europa.

Întrucât foarte mulţi nu se gasesc scrisi în calendarul nostru, am gasit folositor sa-i adunam pe toţi şi să-i listăm mai jos. Cei mai mulţi sunt din biserica greacă şi rusă. Prezentul articol cuprinde lista (ne-exhaustivă) a acestora.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

1 ianuarie – Sf. Ierarh Grigorie de Nazianz cel Bătrân (cca. 276 – 374), tatăl Sf. Grigorie Teologul

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 ianuarie – Sf. Grigorie din Akrita

5 ianuarie Sf GrigorieSf. Grigorie s-a născut în jurul anului 755 în insulele Cretei, din părinţi evlavioşi care se numeau Teofan şi Iuliana. Încă de tânăr a iubit studiul sfintelor scripturi şi a trăit ceva timp în Seleucia, din Grecia Veche, coasta de sud a Anatoliei. Acolo s-a nevoit hrănindu-se doar cu pâine si apă. După ce a murit Împăratul Leon al IV-lea Khazarul şi credincioşii creştini s-au eliberat de tirania acestuia, a mers în Ţara Sfântă, apoi la Roma.

În acei ani, sub împăratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

În timpul împăratului roman Mihai I (811-813)  Sf. Nichifor (806-815) a trimis într-o delegaţie trei membri la Papă menţinând printr-un act apartenenţa la Imperiul Bizantin, nerecunoscându-l ca împărat al Romei. Din aceasta a facut parte şi Sf. Grigorie.

Ulterior sfântul s-a aşezat la o vestită mănăstire din Akrita, şi, într-o chilie mică – ascuns de lume, acoperit doar cu o haină din piele, a plâns şi s-a rugat pentru revoltele şi opoziţiile din sânul bisericii.  Recita psalmi in orele serii, în timp ce se afla gol într-un borcan mare de apă din grădină. Aşa rugându-se, a trăit toată viaţa pământească până ce şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSfântul Grigorie Zavorâtul

Sfântul Grigorie a venit din Rusia. Pustnic în mănăstirea Sf. Teodosie Marea Lavră de la Kiev și a dormit liniștit în jurul secolul 14 d.Hr.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarie – Sf. Grigorie Episcopul Moesiei (al Bulgariei) care a adormit în anul 1012.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSf.Cuvios Grigorie facatorul de minuni de la Pecerska (†1093)

sf-cuvios-grigorie-taumaturgul-de-la-pecerska 8 ianuarieNu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: „O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta”.

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: „Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert”. Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: „Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!”.

Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică”. Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta”.

Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Cînd aţi venit aici?”. Tîlharii au răspuns: „Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici”. Iar monahii au zis către dînşii: „Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut”. Tîlharii au răspuns: „Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească”.

Venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: „De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi”.

Tîlharii, cu jurămînt au zis: „Te vom asculta pentru totdeauna”. Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor”. Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: „Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte”. Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?”. Ei răspunseră: „Are să fie spînzurat pe lemn”. Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: „Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta”.

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : „Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia”. Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: „Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi”; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: „Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele”.

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: „Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră”. Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: ” O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru”.

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte”. Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.

Continuă lectura

Canonul Învierii Domnului Iisus Hristos (slujba Utreniei Învierii, a Sfintelor Paști)


muzica: Manastirea Sihastria, clipul contine icoane ale Invierii Domnului dar si mai multe fotografii de pe situl orthphoto.net

DoarOrtodox

Canonul Sfintelor Paşti

CANONUL ÎNVIERII DOMNULUI

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le.

Cântarea 1-a, gl. 1, Irmos

Irmos: Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi cei  ce cântăm cântare de biruinţă!

Hristos a înviat din morţi…

Să ne curăţim simţirile, şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiata lumină a Învierii şi bucuraţi-vă zicând, luminat să-L auzim, cântându-I cântare de biruinţă. Continuă lectura

Troparul Adormirii Sfintei Ana – mama Maicii Domnului (25 iulie)


„Pe ceea ce a născut Viața, în pântece o ai purtat, pe curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locașul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greșeli, pururea fericită.”

Adormirea Sfintei Ana este praznuita in fiecare an pe 25 iulie. Sfanta Ana era fiica lui Matan. Tatal ei era din semintia lui Levi, iar mama sa din tribul lui Iuda. Prin post si rugaciune, Ana si Ioachim (sotul ei) au avut un copil la batranete – pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul din Ierusalim cand a implinit varsta de trei ani.

Sfantul Ioachim a trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, iar Ana la 70 de ani, la doi ani dupa moartea sotului ei.

Această prezentare necesită JavaScript.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

alte legaturi:

Linkuri:

Troparul Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (3 mai)


Troparul Sf. Cuvios Irodion

Părinte duhovnicesc al Sfântului Ierarh Calinic, povăţuitor al călugărilor şi luceafăr al Olteniei, te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Irodioane, ajutătorul celor din nevoi; pentru aceasta cu îngerii din ceruri te veseleşti, cu care roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă.

Tropar la Adormirea Sf. Ana (25 iulie)


Grupul Psaltic Stavropoleos
Tropar, glasul al 4-lea: (25 iulie)

Pe ceea ce a născut Viaţa în pântece ai purtat-o, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare Ana. Pentru aceasta acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea fericită.

 

 

DoarOrtodox

ACATISTUL SF. PARINTI IOACHIM SI ANA

Troparul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 2-lea

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câştigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând: Aliluia! Continuă lectura

Sfinţii Teodor şi Teodora, cei de peste tot anul


Theodoros, folosit de greci cu multe secole inaintea erei noastre si pastrat in onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme, care se bucura de aceeasi popularitate ca si in antichitate, se incadreaza intr-o bogata familie de nume teoforice compuse cu tema lui theos = zeu si componenta doron = dar.

Numele se traduce „dar de la Dumnezeu”, „daruri ale zeului”.

Unele dintre nume apartin epocii crestine – Teoharie, Teofast, Teorgis.
Altele apartin perioadei vechi, pagane si politeiste, cum ar fi Isidor.
Toate numele formate din acest model exprima sentimentele parintilor fata de divinitate la nasterea copilului.
Aceleasi elemente , dar asezate in ordine inversa le contine si Dorotheea, Dorotheos.
Datorita semnificatiei sale, numele se bucura de o mare favoare printre primii crestini, o dovada sigura fiind si numarul impresionant de martiri si martire numiti Teodor si Teodora – aproape 30. Prin cultul acestora, numele se raspandeste in toata Europa, Occidentul continuand forma latina Theodorus, iar rasaritul Europei, forma greceasca.
Prin intermediar slav, numele ajunge si la noi. Hodor, Fedor- linia ucraineana.
Alte forme sub care mai circula numele la noi : Toader, Toadar, Toadea, Tader, Toder, Todor, Todita, Toduta, Tidorache, Tudoran, Tudore, Tudorica, Teder, Tivodar, Tivodor, influenta maghiara Toca.
Apar cu frecvanta astazi prenumele Tudor, Teodor, cel din urma adeseori cu ortografia savantas Theodor. Frecvent Dorin, Doru, Dorel, Teo, Dorina, Dora.

Iată in cele de mai jos toți sfinții gasiți in sinaxar. Sunt anumiti sfinti despre care nu am descoperit informatii sau infatisari in icoane, dar cine poate sa ajute este binevenit.

DoarOrtodox

11 ianuarie – pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a Sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie

DoarOrtodox

12 ianuarie – pomenirea Sfântului Mucenic Teodor al Evhaitelor

DoarOrtodox

30 ianuarie – pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

DoarOrtodox

tot  30 ianuarie (nu apare in calendarul nostru ortodox) este Sf. Mc.Teodor Hatzi din Mytilene.

https://doarortodox.files.wordpress.com/2012/01/st-theodorehatziofmytilene.jpg?w=242Sfântul a fost de la Mytilene, a fost căsătorit, şi a avut copii. Într-o zi el sa înfuriat la un anumit eveniment, şi el s-a lepădat de Hristos şi a devenit un musulman.
Când a simţit ceea ce făcuse, s-a căit, a plecat de acasă şi s-a dus la Sfantul Munte. Acolo a rămas pentru o perioadă de timp, s-a spovedit, si-a făcut canonul şi a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir şi s-a impartasit. Imediat cu rugăciunea duhovnicului sau s-a întors la casa lui. S-a dus la judecător şi l-au întrebat:

„Dacă cineva este nedreptatit sau înşelat, poate el să ia înapoi ceea ce este al lui?”

„Bineînţeles că se poate”, a răspuns judecătorul.

Şi Sfântul a răspuns: „Am avut credinta mea, care este buna şi curata ca aurul, apoi mi-a  fost întunecată de diavol, am fost înşelat şi a lăsat-o şi am luat de la dumneavoastră credinta crezand să fie mai bine. Acum am ajuns să văd că credinţa mea este aur bun şi că a ta este din alamă. ”

„Sunteţi om nebun, ce faci? Ţi-ai ieşit din minte? ”

„Nu” Sfântul a răspuns, „eu sunt cu mintea curata si stiu ce fac.”

Apoi, judecătorul le-a poruncit a-l bloca în închisoare şi mai târziu l-au readus în faţa lui a doua oară şi a treia, încercând să-l întoarcă la Islam în diferite moduri.

Văzând că el totuşi a rămas neclintit cu Hristos, el a ordonat ca el să fie trimis la AGA din zona. AGA a încercat el însuşi să-l faca pentru a reveni in mai multe moduri, chiar si promisiuni, dar nu a putut. Sfântul a rămas neclintit şi a răspuns cu aceleaşi cuvinte:

„Am credinţa mea ca aurul bun, credinta ta e de cupru. Mărturisesc că sunt un creştin. Numele meu este Teodor. ”

Apoi călăii pus mâna pe el, l-au bătut tare, l-au lovit cu un cuţit pe coapsa lui şi l-au spânzurat pe scarile de Saragiou. L-au ridicat din nou şi l-au condus la locul de execuţie, fără sa arate nici o opoziţie. În schimb el a avut o fata vesela si a vorbit cu călăii săi, ca şi cum moartea sa iminenta, nu a fost moarte pentru el, doar o altă bucurie.

„Aţi înţeles?” L-au întrebat, „Noi avem de gând să te spânzuram.”

Şi el a răspuns cu bucurie: „Şi unde este frânghia?”

Executantul imediat i-a dat coarda. El a luat-o, sărutat-o, şi a pus-o în jurul gâtului său. „Acum, luati-mă oriunde doriţi.”

Crainicul a ieşit din faţă şi a strigat: „. Oricine neagă credinţa va avea de suferit aceasta.”

L-au dus la Parmak Kapi. Rugandu-se, el a cerut iertare inainte de sfarsit, l-au suit pe o stâncă dupa care l-au spânzurat.

Sfantul trup a fost aruncat în mare. Cu toate acestea, după câteva zile, a aparut. Astfel, creştinii au cerut permisiunea şi l-au depus în Sfânta Biserică Sf. Ioan Mothona.

DoarOrtodox

8 februarie Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat

https://i2.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/feb08/0208_sv_teodor_stratilat_1290_panselinos_protata.jpgAcest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

DoarOrtodox

11 februarieSf. Teodora Împărăteasa

http://tainacasatoriei.files.wordpress.com/2007/08/sttheodoraempress.jpgConstantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

DoarOrtodox

17 februarieSf. Mare Mc. Teodor Tiron

https://i1.wp.com/www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/THEOTYRN.jpgAcest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

DoarOrtodox

19 februarie Sf. Teodor de Sanaxar – stareţul (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Acesta s-a născut în anul 1719, primind la Botez numele Ioan. Părinţii săi îl învăţară încă din fragedă pruncie cu osârdie legea lui Dumnezeu şi viaţa cea îmbunătăţită. Pe când avea 4 ani, Ioan rămase orfan de mamă. Curând, tatăl său se recăsători, iar mama sa vitregă îl învăţă pe Ioan duhul credinţei şi al evlaviei.

La vârsta cuvenită, intră în regimentul de gardă din Sankt Petersburg unde, pentru sârguinţa sa, fu numit sergent. Viaţa slobodă din capitală îl ademeniră, însă Domnul cel iubitor de oameni nu voi ca Ioan să piară în dezmăţ, ci îl învrednici că vină la pocăinţă, căci la una dintre petrecerile zgomotoase, unul dintre camarazi muri, fapt care îl zgudui din temelii pe Ioan. Pentru aceasta se hotărî să lase tot şi să plece departe de zarva deşartă a lumii, în liniştea pustiei pentru a sluji numai lui Dumnezeu. După câteva zile de drum, în apropiere de Iaroslav, se întâlni cu unchiul său care din pricina hainelor ponosite nu îl recunoscu pe nepotul său. Atunci Ioan, simţindu-se iară ademenit de stralucirea înşelătoare a lumii pe care o părăsise, se rugă, îşi făcu fără şovăială semnul crucii şi merse mai departe, spre adâncul codrilor de la miazănoapte.

În pădurile de pe malul Dvinei, află o chilie părăsită unde vieţui mai bine de 3 ani, în post, rugăciune, nevoinţă şi răbdarea strâmtorărilor vieţuirii pustniceşti. Hrana şi cele de neapărată nevoie i le aduceau credincioşii din satele din apropiere.

Cu timpul, locuitorii ţinutului au început a-l bănui că este rascolnic, iar el îndura cu răbdare ocările şi chiar bătăile, însă curând fu nevoit să îşi mute chilia sa la Mănăstirea Ploşceansk. Egumenul, temându-se să nu pricinuiască tulburare în obştea sa, îi dădu o chilie pustnicească în apropiere.

Aici, iubitorul de linişte nu petrecu multă vreme, căci Dumnezeu voi să arate pe luminătorul Său lumii. Astfel, din preaînaltă poruncă, fură trimise potere pentru a afla pe cei ce se ascundeau de lege prin păduri. Deci fu prins şi dus înaintea împărătesei Elisabeta. Trecuseră 6 ani de la plecarea sa din capitală şi devenise de nerecunoscut.

Din pricina multe înfrânări, era uscat şi palid la faţă; era ămbrăcat într-o haină sărăcăcioasă şi încins cu o curea simplă. Cel mai mult însă îi uimea pe toţi adânca smerenie şi ascultarea de voia lui Dumnezeu care se citea pe faţa sa. Văzându-l astfel, mulţi se umiliră în inima lor. Împărăteasa îi ceru să intre iară în armată, însă cuviosul îi răspunse:

– Îngăduiţi-mi să mor călugăr.

Împărăteasa se învoi şi îl trimise în Lavra Sfântului Alexandru Nevski unde, după 3 ani de ascultare desăvârşită, primi tunderea în monahism cu numele Teodor. Acesta se nevoi cu osârdie fără a ieşi din mănăstire. Când veni asupra sa  războiul trupesc, îşi înteţi postirea şi rugăciunea şi astfel războiul se uşură, luându-se de la el.

Cu timpul, tot mai mulţi oameni veneau la dânsul pentru cuvânt şi povăţuire duhovnicească, iar el ferindu-se la început de slava lumii, fu biruit de dragostea de oameni şi începu a fi liman, mângâiere şi luminare norodului celui necăjit ce venea la dânsul. Pentru mulţimea, râvna şi ascultarea ucenicilor săi, fu pizmuit de unii din fraţi care mult îl necăjeau, însă el le răbda pe toate cu mărime de suflet. După 10 ani, văzând că nu slăbeşte pizma fraţilor, se hotărî să plece din mănăstire în pustia Sarovului.

După ce vieţui 2 ani în pustia Sarovului, văzând că este cu neputinţă să îşi povăţuiască ucenicii de acolo, îi rugă pe părinţii mănăstirii Sarovului să îi dea lui sărăcăcioasa mănăstire din Sanaxar. În 1759, ajungând la locul acela, cuviosul Teodor, al cărui duh era iubitor de pustie, fu fermeat de frumuseţea împrejurimilor mănăstirii şi de însingurarea ei cea desăvârşită, luând hoărârea neclintită de a înnoi Sanaxarul.

În anul 1762, fu înduplecat de episcopul Pahomie să primească preoţia şi stăreţia mănăstirii Sanaxar.

Sfântul Teodor săvârşea slujbele cu evlavie negrăită, iar după săvârşirea Sfintei Liturghii, chipul său strălucea de o frumuseţe neobişnuită.

Aspru faţă de sine, şi de la fraţi cerea împlinirea neabăttă a tuturor rânduielilor, netrecând cu vederea niciun lucru cât de puţin potrivnic acestora.

În biserică, cuviosul părinte cerea să se citească desluşit şi pe îndelete, pentru a înţelege şi oamenii simpli. Se slujea 9 ceasuri pe zi, iar duminicile şi la praznicele cu polieleu, 10 şi chiar mai mult, iar când era priveghere de toată noaptea se slujea până la 12 ceasuri. Cuviosul Teodor spunea:

– Dacă după cuvântul Apostolului, „dacă trâmbiţa va sa sunet nelămurit, cine se va pregăti de război” (I Cor. 14, 8), înseamnă că prin citirea repezită nu vom face decât să umplem văzduhurile bisericii, fără a pricepe puterea noimei lăuntrice. Sufletele noastre vor rămâne flămânde duhovniceşte, fără zidire. Nu citirea cuvântului lui Dumnezeu, ci puterea şi duhul lor cel lăuntric, înţelese de către noi, ne slujesc la mântuire.

Acestea şi multe alte rânduieli puse cuviosul părinte pentru a servi la curăţire de patimi pe care nu le vom aşeza aici pentru a nu lungi cuvântul.

Roadele nu întârziară să apară, căci la fel ca sfântul Teodor, ucenicii săi îi uimeau pe călugării din oraş cu credincioşia faţă de temeiurile străvechi ale monahismului.

Din pizma urâtorului de bine, diavolul, i se pricinui cuviosului părinte multă strâmtorare, căci primind pe căpitanul Neiolov să îi fie ucenic, nu ezită să îl mustre pentru nedreptăţile săvârşite. Iar Neiolov mâniindu-se îl târî pe cuviosul părinte la judecăţi. În drumurile sale, sfântul Teodor îl întâlni pe sfântul Tihon din Zadonsk despre care se spune că de nimeni nu se bucurase vreodată ca de vedere sfântului părinte Teodor.

Cuvând sfântul primi poruncă împărătească de a fi decăzut din cinul de stareţ şi ieromonah şi trimis ca un făcător de tulburare la Mănăstirea Soloveţului.  Ca pogorământ, i se îngădui să ia cu sine şi averea sa. Mare le fu uimirea când văzură că toată averea sa era o scoarţă de pănură, o pernă, o zeghe de oaie, o mantie şi o rasă.

9 ani petrecu sfântul părinte la Mănăstirea Soloveţ, închis într-o chilie rece care era încălzită numai de 2 ori pe săptămână. O dată pe an veneau doi ucenici ai săi de la Mănăstirea Sanaxar să-şi vadă şi să-şi ajute părintele şi învăţătorul. Pe lângă aerul umed al ţinutului Solovki, aerul închis din chilia neaerisită îl făceau pe cuviosul stareţ să se înăbuşă până la pierderea cunoştinţei. Când îl aflau astfel, îl târau afară şi îl frecau cu zăpadă. Pe toate le îndura cuviosul părinte cu smerenie şi cu deplină ascultare faţă de voia lui Dumnezeu.

În cele din urmă, unul din ucenicii stareţului reuşi să primească binecuvântarea întoarcerii bătrânului stareţ la mănăstirea sa şi redarea putinţei de sluji ca ieromonah.

Mângâindu-se negrăit de întoarcerea în mănăstirea sa, cuviosul stareţ şi ucenicii începură din nou să se nevoiască în pace şi bucurie duhovnicească.

Însă pacea nu rămase mult timp, căci urmară şi alte strămtorări de la cel care era atunci egumen al mănăstirii Sanaxar şi nu numai. Mult se mâhnea cuviosul părinte pentru amărăciunea pricinuită de învârtoşarea inimilor unor fraţi.

La 19 februarie 1791, ostenit de anii de nevoinţă şi de surghiun, sfântul părinte iertând şi rugându-se pentru toţi plecă la sălaşurile gătite de Dumnezeu drepţilor Săi, fiind îngropat în biserica pe care o înălţase.

Până astăzi, sfântul părinte săvârşeşte mulţime de minuni. În anul 1999, fu proslăvit cu sfinţii.

DoarOrtodox

Prima Sambata din Postul Mare _Minunea graului fiert facuta de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (17 februarie)

La 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa comita o blasfemie cu crestinii, i-a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare. Sf. Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimeni nimic din piata, ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva).
In memoria acestei intamplari, biserica ortodoxa sarbatoreste anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, in prima sambata a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor Inainte Sfintite, dupa rugaciunea din amvon, se canta Canonul  Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.
Dupa aceasta, se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor. Aceasta sarbatoare a Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare, a fost stabilita de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

DoarOrtodox

11 martieSf. Teodora cea Dreapta, Regina de Arta si Epiros (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sfanta Teodora, Imparateasa Artei, este unul dintre sfintii foarte iubiti in Biserica Ortodoxa Greaca. Sfanta Teodora a trait in secolul al XIII-lea, intr-o perioada in care bizantinii isi pierdusera capitala – Constantinopol fiind ocupat de latini, in timpul Cruciadei a IV-a –  iar Imperiul era divizat in trei state succesoare, cu resedinta in Trebizonda, Niceea si Epir. Ziua de praznuire a Sfintei Teodora este 11 martie. Este asociata cu Sfintele Atanasia din Eghina si Teodora din Tesalonic, ca si cu Sfanta Matroana din Hios, Tomaida din Lesbos si Maria cea Tanara, care asemenea ei, au suferit abuzuri din partea sotilor lor.

Sfanta Teodora s-a nascut, in jurul anului 1225, intr-o familie de aristocrati, fiind fiica lui Ioan si a Elenei Petraliphas. Tatal ei era conducator al Macedoniei si Tesaliei. Se pare ca a fost casatorita cu Mihail II Comnenul Ducas la scurt timp dupa ce acesta a devenit conducator al Epirului la 1231, pe cand aceasta avea varsta de numai 6 ani. Dumnezeu le-a daruit sase copii, Nichifor I Comnenul Ducas, este plasata de obicei la 1240, cand Teodora ar fi putut avea 16 ani.

Sfanta Teodora a indurat numeroase suferinte din partea sotului ei, Mihail II, care s-a indragostit de o nobila de la curte. Acesta a exilat-o pe Sfanta Teodora, pentru o perioada de 5 ani, in afara Artei, unde a trebuie sa poarte de grija fiului ei. Aceasta perioada a putut fi depasita datorita credintei in Dumnezeu, si virtutilor cu care avea imbodobit sufletul. Sfanta Teodora, de si era imparateasa nu punea niciun pret pe luxul si pe viata de la palat, ci iubea smerenia si viata ascetica.

Cand un preot din satul Preniste a intalnit-o in timp ce culegea plante salbatice pentru hrana, afland cine este, a luat-o pentru o pentru un timp sub ocrotirea sa. Dumnezeu a ingaduit ca femeia nobila sa fie indepartata de la curte, iar Mihail II sa o reprimeasca pe Sfanta Teodora la palat.

„Viata” Sfintei Teodora, consemneaza faptul ca de acum acestia au trait in buna intelegere, inmultind virtutile. Mihail II a intemeiat doua manastiri, Pantanasa si Panagia, in timp ce Teodora a intemeiat o manastire de maici inchinata Sfantului Mucenic Gheorghe.

Nu este nicio indoiala ca Teodora a fost o persoana istorica, deoarece este amintita in repeatate randuri de George Akropolites. In 1249, de exemplu, a calatorit in Anatolia impreuna cu fiul ei, Nichifor, pentru logodna acestuia cu Maria, nepoata a lui Ioan III Vatatzes si fiica a lui Teodor al II-lea Laskaris. In 1256, l-a insotit pe fiul ei la Tesalonic pentru nunta ce fusese de mai multe ori amanata, in schimbul careia Teodor a cerut controlul asupra Imperiului Niceean de Dirachium si Servia.

Dupa moartea sotului ei, in 1267-1268, Sfanta Teodora a intrat in monahism ducand o viata de rugaciune si nevointa, slujind orfanilor, vaduvelor si celorlalte maici.

Prin voia lui Dumnezeu, Sfanta Teodora a prestiut timpul treceii sale la cele vesnice. S-a mutat la Domnul in jurul anului 1270. Inca de timpuriu credinciosii ortodocsi au aratat o mare evlavie fata de mormantul sfintei si continua sa o faca pana astazi.
„Viata” Sfintei Teodora, Imparateasa Artei, a fost scrisa de monahul Iov Iasites,  care a trait in a doua jumatatea a secolului al XIII-lea, si a fost consilier al Patriarhului Iosif I.

Radu Alexandru

DoarOrtodox

2 aprilieSf. Teodora din Palestina (nu apare in calendarul nostru ortodox)

Sf. Teodora din Palestina fecioară-martira. Ea este una dintre cei pe care Eusebiu ii numea „luminile strălucitoare din Palestina”, martirizati în marea persecuţie de la inceputul  secolului al patrulea. (Eus., HE 8.6).

DoarOrtodox

14 aprilie – pomenirea sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin

DoarOrtodox

15 aprilie pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic

DoarOrtodox

20 aprilie – pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina

Sf. Teodor Trihina, discipolul sau Sf. Zaheu si Sf. Atanasie monahul de la Meteore

A devenit din tinerete calugar si s-a nevoit in post aspru.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

DoarOrtodox

21 aprilieSf. Mc. Teodor din Perga Pamfiliei

DoarOrtodox

22 aprilieSf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

https://i0.wp.com/calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/22-teodor-sicheotul.jpg

Sf. Teodor s-a născut în satul Sicheot din Galatia (în Asia Mică). Pe când se afla încă în pântecele maicii sale, aceasta a avut o vedenie în care i s-a descoperit că fiul ei avea să fie dăruit cu har de la Dumnezeu. Ea îşi dorea ca fiul ei să devină ostaş, astfel că atunci când acesta a împlinit şase ani, i-a dăruit o cingătoare de aur amintindu-i de dorinţa ei, însă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă i s-a arătat, cerându-i să-şi lase fiul să slujească lui Dumnezeu când avea să crească.

La şcoală, copilul Teodor era foarte silitor şi cuminte şi nu se lua niciodată la ceartă cu ceilalţi copii. Încă de la vârsta de opt ani, a căutat să îl imite în nevoinţă pe Ştefan, un călugăr îmbunătăţit care trăia în casa lor, astfel că, în Postul Mare, cu voia mamei sale, sfântul nu mânca la cină altceva decât câte puţină pâine.

ag-Theodoros-Syk-Teodor SicheotulLa vârsta de zece ani, băiatul se îmbolnăveşte de moarte. Familia lui l-a adus atunci la biserica Sf. Ioan Botezătorul. Două picături de apă s-au scurs de pe icoana Mântuitorului din turla bisericii, iar acestea l-au vindecat. Curând după aceasta, tot cu voia mamei sale, Sfântul a găsit alinare şi singurătatea pe care şi-o dorea ducându-se în timpul nopţii în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Râvna sfântului era atât de statornică încât mai mulţi membri ai familiei sale au început să îi urmeze în unele din nevoinţele sale.

Nevoinţele Sf. Teodor au devenit din ce în ce mai aspre după ce, la vârsta de doisprezece ani, Hristos i s-a arătat sfântului în vis, zicându-i că acestea îl vor duce la mare şi veşnică bucurie în Împărăţia Cerurilor.

Tânărul sfânt făcea multe şi mari lucrări cu puterea Domnului care lucra prin el. Rugându-se el, Dumnezeu a trimis ploaie într-o regiune care suferea mult de secetă.

La vârsta de paisprezece ani, Sf. Teodor a plecat din casa părinţilor săi, mutându-se aproape de biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ca să-şi continue nevoinţele în singurătate.

A primit darul vindecării în acea vreme şi l-a vindecat şi pe un tânăr îndrăcit.

Din râvnă şi iubire de Dumnezeu s-a nevoit trăind vreme de doi ani într-o peşteră, trăind doar cu puţină pâine şi apă pe care i le aducea un diacon, respirând doar printr-o mică deschizătură în peşteră. Sfântul aproape a murit din pricina asprimii vieţii în peşteră, dar şi-a revenit după ce a fost a scos afară de acolo.

Aflând despre evlavia tânărului, episcopul locului, Teodosie l-a hirotonit preot pe Sf. Teodor atunci când acesta avea doar şaptesprezece ani, iar mai târziu el a fost tuns şi în monahism la Ierusalim.

Întorcându-se în locurile sale natale, sfântul a continuat să trăiască în apropierea Bisericii Sf. Gheorghe, vindecând pe mulţi de diferite boli, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, înconjurat de monahi care voiau să înveţe din înţelepciunea lui şi să-i urmeze practicile ascetice. Sfântul a reuşit să-şi convingă şi familia să îmbrăţişeze viaţa monahală.

Pe măsură ce înainta în vârstă, Sf. Teodor şi-a înmulţit nevoinţele ascetice. De la Sf. Paşti şi până la Naşterea Domnului, Sfântul a trăit într-o cuşcă de fier atârnată de o stâncă, fiind ferecat cu lanţuri grele şi cu o platoşă de oţel. Altă dată s-a închis într-o peşteră de la Botezul Domnului şi până la Paşti, ieşind doar sâmbăta şi duminica pentru a propovădui cuvântul Domnului. Pentru viaţa lui sfântă şi pentru nevoinţele lui, sfântul a vindecat pe mulţi bolnavi şi îndrăciţi, iar fiarele sălbatice se îmblânzeau în preajma lui, mâncându-i din palmă.

Din pricina numărului mare de monahi adunaţi în jurul său, Sfântul a fost nevoit sa construiască o biserică mare pentru aceştia. Tot în acea vreme, moare episcopul din apropiata cetate Anastasiopolis, iar cetăţenii oraşului cer ca Sf. Teodor să le fie episcop. Lucrând cu mare râvnă pentru bunăstarea Bisericii ca episcop al cetăţii, el nu se bucura de cinstea ce i se aducea şi de viaţa în mijlocul cetăţii, dorindu-şi să se întoarcă la nevoinţele sale pustniceşti. În cele din urmă i s-a îngăduit să-şi părăsească îndatoririle de episcop pentru a se întoarce la slujirea din mănăstirea sa.

Sfântul Teodor a proorocit că Biserica avea să aibă de înfruntat mişcarea iconoclastă. Dezvăluind aceasta Patriarhului Toma al Constantinopolului, sfinţitul patriarh i-a cerut Sf. Teodor să se roage ca el să moară mai curând, ca să nu apuce acele vremuri. Patriarhul Toma a trecut la Domnul în anul 610, cu rugăciunile Sfântului, iar la scurtă vreme Sfântul l-a urmat.

DoarOrtodox

16 maiCuv. Teodor cel sfinţi, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

http://prediciaudio.files.wordpress.com/2010/05/teodorcelsfintit.gifFericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Cuviosul Teodor a fost ucenicul Cuviosului Pahomie cel Mare şi a fost stareţ în Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini şi la vârsta de 12 ani, la sărbătoarea Botezului Domnului, s-a retras de la o masă îmbelşugată, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa. La 14 ani, cu acordul mamei sale, a intrat într-o mănăstire. Auzind de sfinţenia vieţii Sfântului Pahomie, s-a dus la Tabena şi s-a numărat printre ucenicii acestui sfânt. Cuviosul Teodor a trecut la cele veşnice la 16 mai 367 şi a rămas în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca un mare făcător de minuni.

DoarOrtodox

18 mai – pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit

DoarOrtodox

8 iunie Pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

https://i1.wp.com/calendar-ortodox.ro/luna/iunie/0806_teodor-stratilat.jpgAcesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune. Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

Sfantul este praznuit si pe 8 februarie.

DoarOrtodox

21 iulie – pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe

DoarOrtodox

7 augustCuvioasa Teodora de la Sihla

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpati”.

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru.

DoarOrtodox

8 august – pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

DoarOrtodox

29 augustpomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina

DoarOrtodox

4 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu

Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.

DoarOrtodox

5 septembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

DoarOrtodox

11 septembrieCuvioasa Teodora din Alexandria
cuvioasa Teodora din AlexandriaPrecum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
sfanta_teodora_din_alexandriaDupă aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

DoarOrtodox

tot 11 septembrieSf. Teodora din Peloponez – Vasta
http://www.crestinortodox.ro/files/image/biserica%20in%20lume/vasta/teodora-peloponez-(10).jpgAceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.

Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei. Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: „Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta. Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII.

Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.

Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona. Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.

Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.

Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeia a l-a acuzat pe „Teodor” ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.

DoarOrtodox

19 septembrie – pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.
http://acvila30.files.wordpress.com/2010/09/sf-19-sept.jpeg?w=600Fericitul Teodor era fiul principelui de Smolensk, Rostislav Mstislavovici. Împodobit cu blândeţe şi smerenie, din tinereţe a dus o viaţă evlavioasă şi plăcută lui Dumnezeu, lucrând în toate faptele lui potrivit voii lui Dumnezeu. Până la adâncile sale bătrâneţi a condus poporul său cu cumpătare şi înţelepciune. Drept şi milosârd faţă de toţi supuşii săi, în mod deosebit i-a ocrotit pe cei orfani, pe văduve şi pe cei săraci. Postea aspru şi se ruga cu multă râvnă, fie în particular, fie în bisericile, pe care el însuşi le-a costruit şi le-a înfrumuseţat. Când s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul, şi-a chemat lângă el soţia şi copiii şi le-a lăsat ca pe o preţioasă moştenire să trăiască în dragoste şi pace. Imediat după aceea a cerut să-l ducă într-o mănăstire, unde îndeplinindu-şi o veche dorinţă, a fost tuns monah. În pragul morţii a primit marea şi îngereasca schimă, a cerut iertare de la toţi şi şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu pe 19 septembrie 1299. Cinstitele sale moaşte săvârşesc multe minuni până astăzi.

DoarOrtodox

tot 19 septembrieSf. Teodor din Tars, numit şi Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei şi pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury.
Theodore of Tarsus CanterburyPrăznuirea sa se face la data de 19 septembrie.Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană. Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.
https://i2.wp.com/christchurchwindsor.ca/wp-content/uploads/2009/09/St_Theodore.jpg

Cucerirea arabă, care a cuprins şi Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol. Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia şi retorica greacă şi utilizarea horoscopului.

Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma şi s-a alăturat unei comunităţi de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia. În timp ce se afla la Roma, la cunoştinţele sale deja cuprinzătoare asupra moştenirii intelectuale greceşti, el a adăugat atât literatura latină sacră cât şi cea seculară. În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, şi Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neaşteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opţiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziţia şi la recomndat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 şi a plecat spre Anglia însoţit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.

Deşi avea aproape şaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză şi hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.[8] În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paşti, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria şi interzicerea consangvinităţii şi privind alte câteva probleme. De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăţi Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a depus şi l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărţit eparhiile în consecinţă. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.

În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului şi aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensaţie pentru moartea lui Aelfwine.

Teodor şi Hadrian au înfiinţat o şcoală la Canterbury care instruia creştini din ambele tradiţii, celtă şi romană, reuşind astfel să apropie mult cele două grupări şi să ducă la apariţia unei „epoci de aur” a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei şcoli. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenţi mai cuprindea: poezie, astronomie şi calculul calendarului Bisericii. [11]

Teodor avea un rol activ în această şcoală, predând muzica sacră, predând texte diferite, cunoştinţe despre sfinţi răsăriteni şi, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinţilor, o inovaţie liturgică majoră în Apus. O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenţii săi de la şcoala din Canterbury. De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus. Trecut cu vederea mulţi ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 şi, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.

Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci şi doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abaţia Sfântul Augustin.

DoarOrtodox

2 octombrie Sf. Teodor de Sanaxar, Amiralul (altul decat cel de pe 19 februarie)

Sf Teodor Amiralul 2 octombrieSfantul Teodor amiralul era celebru pentru poporul rus chiar inainte de a fi canonizat, ca erou, luptator de elita in razboiul ruso-turc (1787-1791) si cu francezii, pe Marea Neagra si Marea Mediterana, neinvins si fara vreo rana in toate bataliile purtate.

   Ca Sfant, nu este cunoscut numai datorita apararii patriei, ci si pentru milosteniile facute cu nevoiasii, la care se adauga donatiile catre manastirea Sanaxar (orasul Alekseevo). La aceasta manastire obisnuia sa mearga frecvent, mai ales din 1807, cand a fost trecut in rezerva. Tot aici se retragea pe durata Postului Mare, ca si cum facea parte din obstea calugarilor, la rugaciune.

   A fost ingropat langa biserica manastirii Sanaxar si abia dupa perioada comunista i s-au descoperit moastele, asezate in prezent intr-o racla in forma de nava.

   Canonizat in 2004, Sfantul Teodor amiralul e considerat deopotriva cu Sfintii Alexandru Nevski si Dimitrie de la Don. in cinstea Sfantului s-au compus opere literar-artistice (film, compozitie muzicala etc.), numele sau fiind purtat de un cuirasat rus.

   Mesajul sau pentru aceasta lume se desprinde din modul in care a vietuit, departe de capcana slavei desarte si a avaritiei, folosind toate darurile primite de la Dumnezeu ca bun administrator, si nu ca stapan absolut.

“Iata, ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau tie, suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte la saraci si castiga prieten pe Domnul, ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava si vei auzi glasul cel fericit: intra, sluga, intru bucuria Domnului tau. Careia ma invredniceste pe mine cel ratacit, Mantuitorule, pentru mare mila Ta.” (stihire)

DoarOrtodox

3 noiembrie – pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei

DoarOrtodox

11 noiembrie – Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor Marturisitorul, egumenul studitilor (Manastirea Studion, la Constantinopol)
https://i0.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads//2008/11/teodor-studitul.JPGAcesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.
Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.
Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

DoarOrtodox

24 noiembrie – pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia
Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: „Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi”. Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.
Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.
După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

DoarOrtodox

28 noiembrie – pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.
https://doarortodox.files.wordpress.com/2012/01/1128theodoreabprostov.jpg?w=204Sfântul Teodor, Arhiepiscopul de Rostov, în Ioan lume, a fost fiul lui Ştefan (fratele Sf. Serghie de Radonej). Ramas vaduv, Stefan a devenit călugăr, şi împreună cu fiul sau de doisprezece ani a mers la mănăstirea Sfântului Serghie, care prevedea viaţa ascetică a copilului Ioan. Acesta l-a tuns cu numele de Teodor la praznicul Sf. Teodor de Trihina (20 aprilie).După ce Teodor a ajuns la maturitate a primit binecuvantarea preoţiei. Cu binecuvântarea Sf. Serghie, Sfântul Teodor a construit o biserică în cinstea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria şi a fondat o mănăstire pe malul râului Moskva, la locul numit Simonovo. Curând mănăstirea a început să atragă o mulţime de oameni. Sf. Teodor a construit-o chilie si a petrecut in asceza.Si aici, ucenicii s-au adunat în jurul lui.
Sf. Serghie, care vizitează acest loc, binecuvânteaza întemeierea unei mănăstiri, Mitropolitul Alexis binecuvânteaza construirea unei biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului de la Novoe Simonovo, din 1379. Vechea mănăstire Simonov a rămas la locul de înmormântare a călugărilor.Datorită vieţii sale virtuoase şi ascetismul strict, Sfântul Teodor a devenit cunoscut în Moscova. Mitropolitul Sf. Alexis l-a ridicat la rangul de egumen, şi Prinţul Dimitrie de Don l-au ales ca duhovnic său. Sf. Teodor a călătorit la Constantinopol de mai multe ori pentru problemele bisericii rusesti. La prima sa călătorie în 1384, Patriarhul Nilus l-a facut arhimandrit. Manastirea Simonov a fost pus direct sub ascultarea Patriarhului, a devenit astfel stavropighie. În 1387 Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Rostov.Fiind egumen, şi apoi arhimandrit al mănăstirii Simonov, cu toate ca a fost preocupat cu multe problemele bisericeşti, Sfântul Teodor a fost model în viaţa monahală şi a avut numerosi discipolii cunoscuti. Sfinţii Chiril (9 iunie) şi Therapon (27 mai), fondatorii viitorii cunoscute mănăstiri Lacul Alb, s-au tuns la mănăstirea Simonov. Sfântul Teodor s-a ocupat cu pictura de icoane, cu care a impodobit atât mănăstirea Simonov, dar şi multe biserici din Moscova.La Rostov, Arhiepiscopul Teodor a infiintat Manastirea Naşterea Maicii Domnului.Moartea binecuvântatului sfânt a avut loc pe 28 noiembrie 1394. Moaştele sale se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului Rostov.

Sf. Teodor, de asemenea, este prăznuit în 23 mai.

DoarOrtodox

3 decembrie – pomenirea Sfantului sfintitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei
Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.

DoarOrtodox

27 decembrie – pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul.
Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele şi sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuţi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte şi au fost trimişi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faţă la plecarea lui către Domnul şi că a auzit atunci cântări de îngeri (aşa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) şi că el era unul din cei ce cântau.

DoarOrtodox

Tot în această zi 27 decembrie, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.
Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut şi crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel şi schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul şi de însuşi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinţat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani şi trei luni, s-a mutat la Domnul.

DoarOrtodox

30 decembrieCuvioasa Teodora

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.

DoarOrtodox

Troparul și acatistul Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul, Vâlcea (23 noiembrie)


Troparul Sf. Antonie de la Iezer (glasul 1)

Purtătorule de Dumnezeiescul Dor al Rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povătuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul Raiului celui de Sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă Pace şi mare Milă.

Troparul Sf. Antonie de la Iezer (glasul 8)
– Prin curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat şi cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. (se canta asemenea troparului Sf. Cuv. Luca Elinul)
Condacul Sfântului, glasul 8 – Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoaba faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta, prăznuim prea lăudată pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preacuvioase Părinte Antonie.
Stihira:
„Fericite Părinte, cine va spune pătimirile tale cele din sihăstrie? Şi va grăi nevoinţele tale, luptele cu demonii şi petrecerea cea rea, lacrimile şi zdrobirea inimii, postirea şi golătatea? Ai trăit în trup ca cei fără de trup şi acum pe toţi credincioşii cu pomenirea ta îi veseleşti. Pentru care roagă-te lui Hristos să-i izbăvească pe dânşii de ispitirile celui viclean, Preacuvioase Părinte Antonie, cu rugăciunile tale.”
Condac:

doar ortodox candle light_church00

Numeroşi au fost sihaştrii români cu viaţă sfântă, care s-au nevoit de-a lungul veacurilor prin pădurile seculare şi prin peşterile tăinuite în adâncul munţilor Carpaţi. Însă, cu voia lui Dumnezeu, cei mai mulţi dintre ei au rămas necunoscuţi, iubind mai mult liniştea şi străinătatea pe pământ pentru dragostea lui Hristos, care S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea oamenilor.

Unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor a fost şi Cuviosul Antonie de la schitul Iezeru-Vâlcea, numit de credincioşii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”. Acest preacuvios părinte este cel mai renumit sihastru al Olteniei de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. Numele şi nevoinţa lui ne amintesc de Sfântul Daniil Sihastrul de la Putna lui Ştefan cel Mare, din secolul al XV-lea.

Cuviosul Antonie Sihastrul a văzut lumina vieţii într-unul din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. Având din copilărie o viaţă aleasă şi multă evlavie pentru nevoinţa călugărească, mergea mereu să se închine pe la numeroasele mănăstiri şi schituri din partea locului, ca şi pe la chiliile sihaştrilor care îşi căutau liniştea în munţi. Apoi, urmând sfatul egumenului de la schitul Iezeru-Vâlcea, a luat crucea lui Hristos, tunzându-se monah în acest schit cu totul retras de lume. Aici se nevoiau pe atunci câţiva schivnici iubitori de linişte, de rugăciune şi post, care i-au dat tânărului monah Antonie o creştere cu totul duhovnicească, deprinzându-l cu tăcerea, cu postul, cu privegherea de noapte, cu smerenia şi mai ales cu neîncetata rugăciune.

După câţiva ani râvnitorul sihastru, sporind în nevoinţă şi aprinzându-se cu mare dragoste pentru Hristos, dorea să urmeze cuvioşilor sihaştri de demult şi să se retragă în munţi la fericita linişte, pentru a se desăvârşi în rugăciune şi sfinţenie. De aceea, adeseori umbla pe la chiliile cuvioşilor care pustniceau în adâncul codrilor şi le cerea sfat şi binecuvântare. Apoi, rugându-se mult lui Dumnezeu, cu post şi privegheri de toată noaptea, şi alergând la ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea schitului Iezeru, a primit încredinţare de sus să se retragă la nevoinţa pustnicească, spre care mulţi călugări alergau.

Continuă lectura