Despre Doar Ortodox

N-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

Troparul și acatistul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena (22 iulie)


Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

cantă: psalt Marian Ştirbei

biserica-maria-magdalena-ierusalim-0Condacul 1

Lui Hristos al tău, pe Care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă Maria Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te lăudăm în cântări şi te rugăm pe tine, ca ceea ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile cu rugăciunile tale să ne izbăveşti, ca pururea bucurându-ne să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească L-ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor mai înainte cunoscând voinţa ta cea bună, Sfântă Mironosiţă, te-a ales din cetatea Magdalei, din laţurile diavoleşti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai arătat credincioasă slujitoare a Domnului, sârguindu-te a-L preaslăvi pe El cu viaţa şi cu osteneala. Iar noi, minunându-ne de aşa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, întru umilinţa inimilor strigăm către tine:
Bucură-te, cea chemată de Fiul lui Dumnezeu dintru întunericul diavolesc la minunată lumina Sa;
Bucură-te, că în curăţie cu trupul şi cu duhul până la sfârşit ai petrecut cu darul Lui;
Bucură-te, că prin curăţia inimii, sărăcia cu duhul până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că înaintea tuturor te-ai învrednicit a vedea pe Hristos Cel înviat;
Bucură-te, că puterea vrăjmaşului bine ai biruit;
Bucură-te, că ai strălucit cu credinţa cea tare şi cu dragostea cea caldă către Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că L-ai iubit şi L-ai propovăduit pe Mântuitorul Hristos cu toată inima ta;
Bucură-te, că până şi la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucură-te, că prin dar cu sufletul te-ai înnoit;
Bucură-te, că Evanghelia ai propovăduit şi întru vistieria inimii tale o ai încăput;
Bucură-te, că Învierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucură-te, că şi a vorbi cu îngerii te-ai învrednicit;
Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Maria Magdalena de şapte demoni izbăvită, cu toată inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu, biruitorul iadului, învăţând pe toţi oamenii că nu numai cu gura, ci şi cu toată viaţa să slujească lui Dumnezeu, cântându-i Lui: Aliluia! Continuă lectura

Anunțuri

Doru Gheaja, părintele cântecelor „Aşa-i românul“ şi „Tu Ardeal“


Fiu de preot, Doru Gheaja a călcat pe urmele tatălui  îndeplinindu-i astfel părintelui său o mare dorinţă. Chemat în 1976, odată cu reînfiinţarea Episcopiei de Alba Iulia, să ajute la reorganizarea acestei episcopii, preotul Doru Gheaja slujeşte de ani buni în Parohia „Buna Vestire“ din centrul oraşului Alba Iulia.

Biserica în care slujeşte este ctitorită în secolul XVIII de protopopul Nicolae Raţiu, cel care a fost duhovnicul lui Horea, l-a spovedit în celulă pe eroul neamului înainte de a fi tras pe roată.

„Aşa-i românul“ îl cântau bătrânii de pe Valea Hârtibaciului

De loc din judeţul Sibiu, preotul Doru Gheaja este un mare iubitor de muzică bisericească şi folclor. Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. „Am stat în acest ansamblu până în anul 1969. Poate mai rămâneam, dar tatăl meu a murit în anul 1968 şi am hotărât să plec de la Târgu Mureş şi să mă hirotonisesc, pentru că tata îşi dorea foarte mult să fiu şi eu preot“, povesteşte Doru Gheaja.

A ales preoţia, dar a rămas aproape de muzica populară, de folclor. În urmă cu trei decenii a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. „O cântau bătrânii din satul Chirpăr“, spune preotul. Ulterior, Adrian Păunescu i-a scris textul la cântecul „Colindul Apusenilor“, a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“.

„La început, Adrian Păunescu mi-a scris un alt text nu pentru «Colindul Apusenilor», ci «Colindul copiilor pentru pace», pe care l-am cântat vreo doi ani de zile în spectacolele Cenacului Flacăra. După aceea, Adrian Păunescu a schimbat textul şi i-a spus «Colindul Apusenilor», mai cunoscut sub denumirea de «Tu Ardeal», povesteşte Doru Gheaja.

A cântat la Chişinău alături de Tudor Gheorghe şi familia Teodorovici

Colaborarea cu Adrian Păunescu a continuat şi după 1990, când Cenaclul Flacăra s-a reluat sub denumirea „Totuşi iubirea“. Îşi aminteşte cu emoţie de anul 1992, atunci când a fost cu cenaclul la Chişinău, la sfinţirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde a cântat alături de maestrul Tudor Gheorghe şi regretaţii Aldea şi Doina Teodorovici.

„Eram în centrul Chişinăului. Oficialităţile stăteau pe scaune, iar populaţia în picioare. Mi-a venit rândul să cânt cam pe când se întunecase. Mi-am zis că se potriveşte foarte bine momentului «Cântecul lui Ştefan». Când am început să cânt, mi s-a făcut pielea găinii, mi s-a ridicat părul pe mâini. În acel moment, autorităţile s-au ridicat în picioare, iar oamenii au îngenuncheat, au aprins făclii din ziare şi le mişcau în dreapta şi în stânga în ritmul melodiei“, povesteşte preotul.

La rugămintea marelui poet Grigore Vieru, a repetat cântecul de câteva ori. „Părinte, acest cântec trebuie să-l repeţi de mai multe ori, pentru că a fost imnul cu care basarabenii au câştigat Revoluţia – mi-a spus Grigore Vieru. A doua oară când l-am cântat, nu mai puteam să intru peste spectatori. Cântau ei“, spune Doru Gheaja.

Preotul a înregistrat de-a lungul timpului trei CD-uri: „Colinde“, „Pricesne“ şi „Tu Ardeal, străbun pământ“.

Cum v-aţi întâlnit cu Adrian Păunescu ?

D.G: M-a auzit cântând „Aşa-i românul“ la Mănăstirea Râmeţ. A doua zi, l-a chemat pe Alexandru Căpuşneac de la televiziune şi i-a spus să mă înregistreze cu acest cântec în bisericuţa monument istoric şi să mă filmeze în costum naţional sub stânca de deasupra mănăstirii. De unde costum ? Mi-aduc aminte că în cele din urmă mi-a găsit o măicuţă un costum naţional într-o ladă, era a unui mocan din zonă. Cămaşa era roasă, iar pălăria era roşcată de ploaie şi soare. Cu acest costum şi cu înregistrarea de la Râmeţ am debutat în televiziune, chiar de Sfântul Ilie.

Ce-i place: „În afară de preoţie, care e marea mea pasiune, îmi plac muzica bisericească – pricesnele, colinzile, şi muzica populară. La oameni apreciez, în primul rând, punctualitatea. De asemenea, cinstea, onoarea şi credinţa.“

Ce nu-i place: „Mă întristează faptul că sunt mulţi oameni năcăjiţi, nevoiaşi, cu probleme, iar eu sunt neputincios, nu-i pot ajuta. Dacă mi-ar sta în putinţă, le-aş lua povara şi aş înlocui-o, aş pune în loc bucurie.“  „Se confundă mereu cu trilul unei păsări ce se sprijină pururea de rugăciune“, spune poetul Ion Mărgineanu despre preotul Doru Gheaja.

Profil: Data naşterii: 19 iulie 1941, localitatea Buzd, judeţul Sibiu, Educaţie: Facultatea de Teologie Sibiu Starea civilă: văduv, trei fete, doi nepoţi.
sursa: Adevarul

NEVOINŢA DUHULUI CREŞTIN, Arhimandritul Sofronie Saharov, Taina Vieții Creștine


Sfântul Nectarie mi-a redat viaţa…


De cateva luni vreau sa scriu despre cum Sfantul Ierarh Nectarie mi-a redat viata, insa pana acum nu am gasit cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce Sfantul a facut pentru mine.

Ma numesc Iuliana, am aproape 26 de ani, iar in iarna anului 2016 mi s-a descoperit o tumora pe creierul mic, tumora ce a fost operata la Spitalul Nicolae Oblu din Iasi. Primul meu gand a fost „ DE CE EU?’, insa am realizat ca este o lectie de viata, ca trebuie sa invat ceva din asta si ca tot raul a fost spre bine pentru ca asa l-am descoperit eu pe Dumnezeu, pe Sfantul Nectarie, asa mi-am indreptat atentia spre biserica si am invatat sa pretuiesc altfel viata.

Pe 20 decembrie 2016 am fost operata. Am intrat in operatie rugandu-ma, iar Dumnezeu m-a ajutat.
Operatia nu a fost una foarte complicata, insa ca orice operatie pe creier implica riscuri. Dupa 5 ore, am iesit cu bine din operatie. Si cand spun ‚”cu bine” ma refer la faptul ca am scapat cu viata.
Am ramas cu sechele dupa operatie: gatul imi era intepenit si stramb, mana stanga nu o puteam folosi 100% si nu puteam sa merg. In prima saptamana dupa operatie nu am fost capabila sa merg la toaleta nici macar insotita.
Tin sa precizez ca de fiecare data cand prietenul meu se ducea la Biserica „Sfantul Ierarh Nectarie” si se ruga pentru mine, eu ma simteam mult mai bine, ma puteam ridica ajutata din pat si reuseam sa fac cativa pasi.
Dupa operatie, in fiecare seara la ora 22 citeam acatistul Sfantului Nectarie atat eu si prietenul meu cat si familiile si prietenii nostri si ne rugam pentru sanatatea mea.
M-am rugat foarte mult Sfantului Nectarie, i-am citit acatistul zilnic si m-am uns cu ulei din candela Lui atat inainte de operatie cat si dupa si nu a ezitat sa imi dea ascultarea rugaciunilor.
Parca sufletul meu era invadat de siguranta ca totul va fi bine, chiar daca starea mea la acel moment nu indica asta.
Se rugau pentu mine preoti si oameni care nici macar nu ma cunosteau din mai multe orase ale tarii.

Ii multumesc lui Dumnezeu si Sfantului Nectarie ca mi-au daruit atati oameni frumosi care m-au ajutat, mi-au dat putere si m-au facut sa imi dau seama ca am pentru ce sa lupt.

La inceput, parintii mei si prietenul meu mi-au ascuns diagnosticul initial al medicilor: GLIOBLASTOM, o forma foarte agresiva de cancer, insa eu am simtit ca ceva nu este in regula.
Cat am stat in spital, membrilor familiei mele le-au fost comunicate mai multe diagnostice; gliolastom, limfom, metastaza, diagnosticul final MEDULOBLASTOM, toate forme de cancer.
Multumesc Sfantului Nectarie ca le-a dat si lor putere sa reziste si sa lupte pentru mine. Au facut foarte multe sacrificii si le multumesc pentru tot.
Cred ca ma durea mai tare faptul ca imi vedeam familia suferind, asta m-a determinat sa lupt si mai mult, a fost felul meu de a le multumi pentru tot.A m vrut sa ii vad fericiti. Continuă lectura

La marginea inimii tale Domnul stă cu o lumânare înaltă care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.


***

78

Seara stelele încep să licărească deasupra capului meu şi simt prăpastia deasupra căreia se balansează viata mea. Şi cu suflet tremurând îmi întind mâinile spre Tine şi strig: O, Doamne, lumea cea îngrozitoare m-a învăluit din toate părţile, precum deşertul nisipos învăluie o minisculă oază.

Nu voi putea rezista dacă Tu nu mă vei îmbrăţişa cu tăria ta. Nisipul va acoperi pajiştea mea verde, el va astupa izvorul care udă pajiştea, iar dunele de nisip se vor ridica deasupra palmierilor. Şi dinapoia nisipurilor o inimă care te-a iubit va fi făcută praf, iar praful se va lipi de cocoaşele cămilelor. Iar nisipul va astupa gura ce nu ştia decât un cânt, un imn închinat Ţie, Atotputernicului. Şi din milioanele de ani de viaţă, o zi de viaţă va fi ştearsă, de parcă n-ar fi existat niciodată. Iar roţile uriaşe ale universului vor tropăi mai departe, nepăsându-le măcar că o zi de viaţă s-a transformat într-un grăunte de nisip.

Dar Tu eşti mai puternic decât lumea, o, Doamne, Dumnezeul meu, iar Tu îi vei împrumuta slujitorului Tău o sabie înflăcărată heruvimică, cu care voi respinge năvala lumii asupra vieţii mele.

Nu mă voi mântui, chiar dacă voi fi la fel de puternic ca lumea, şi cu atât mai puţin dacă voi fi mai slab ca lumea. Cel ce este la fel de tare ca lumea n-o biruieşte, dar nici lumea nu-l înspăimântă; în schimb, lumea banalităţilor îl învaţă pe cel mai slab decât ea să-şi pregătească un mormânt pentru sine. Totuşi, mă voi mântui dacă voi fi mai tare decât lumea şi o voi birui. Continuă lectura

Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie.


Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus:

„- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.”

Patriarhul le-ar fi zis:

,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.”

„- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.”

„- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.”

Au zis: „ – Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.

– Dar sunt oameni, atei, care spun: ”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?

– Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred”. Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa.

– Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.

– Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”.

Acuma-i o diplomaţie satanicească. Vezi, în timpurile de demult şi-o vărsat sângele atâtea sute de mii şi milioane de oameni, fiindcă credeau in Hristos. Aşa era atuncea, era idolatrie şi, dacă nu erai ca idolatrii, îţi tăiau capul. Dar conducătorii de acuma, toată răutatea aceea au luat-o cu diplomaţie. Nu-ţi mai taie capul, dar te conving sa zici ca ei, să te atragă de partea lor, ca tu singur sa lepezi adevărul şi să te întorci după dânşii. Când s-o mai pomenit sau cine ar fi prooro­cit vreodată ca neamurile astea care conduc acum omenirea – ştim că sunt oameni depărtaţi de adevăr – să dea miliarde de euro; unde? In Sfântul Munte, să se reînnoiască mănăstirile. Vezi ce diplomaţie? Astea toate vin de la Uniunea Europeană. Dar ce face Uniunea Europeană? Cele mai mari fărădelegi. Conducătorii Uniunii Europene sprijină făţiş păcatul ăsta, cu sodomia. Cică aşa trebuie: „Aşa am plăcerea eu, nu-mi trebuie femeie, dă-o încolo că-i spurcată. Eu vreau băiat, vreau bărbat”. Dar te convinge în aşa fel, e aşa un curent satanicesc, că lumea acuma mai mult iubeşte fără­delegea asta cu bărbaţii decât cu femeile. (18-11-2003).

Lumea în cel rău zace. Mântuitorul însuşi a zis: „Iată, vine stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu află nimic”. Vezi? Stăpânitorul lumii acesteia este ispititorul. De aceea trebuie să ne osârduim să nu ne depărtăm de adevăr, că acuma conducăto­rii lumii acesteia vor ca omenirea să meargă după ideile lor. Nu mai ţin cont de păcat, şi nici oame­nii nu mai ţin cont decât numai de ceea ce ordonă conducătorii. Cum îmi spunea un părinte: „O să devină tim­pul ca noi, creştinii, să nu mai zicem: «Aşa zice Sfânta Scriptură, ş-aşa zice şi în Sfânta Evanghelie.» O să zicem: «Aşa ne ordonă Uniunea Europeană.» Acolo au ei scopul să aducă omenirea.

Dar noi să facem răbdare, că nădejdea-i la Bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc. Totuşi, noi trebuie să ne osârduim. ,,Osârduiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”, ne spune Mântuitorul. Ştim. Da’ acestea trebuie să fie, căci după toate proorociile Sfinţilor Prooroci, trebuie să vină împărăţia lui Antihrist. Vezi? S-o apropiat. Si acuma, conducătorii şi ascultătorii împărăţiei lui Antihrist se osârduiesc să îngenuncheze Ortodoxia, că, dacă ar îngenunchea Ortodoxia, mai uşor ar veni împărăţia lui Antihrist. Eh!… Bunul Dumnezeu să ne fie de ajutor şi să avem nădejde la Bunul Dumnezeu. (26-12-2003)

Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na!… fac şărlătăniile lor.

– Ei mai susţin că Biserica n-are voie să se ames­tece în treburi politice.

Apoi vezi? „N-are dreptul”. Biserica n-are drep­tul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu e fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

– Dar Biserica are voie să se amestece în tre­buri de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii? Conducătorii lumii spun că nu are voie.

– Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşni­cie, ci numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate poftele. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. Incet, încet…

– Despărţirea Bisericii de problemele sociale, de stat, asta a cui lucrare e?

– Asta e direct lucrarea Satanei, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei, nu vezi că deoda­tă au pus „Drepturile Omului”, ca prin ele să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia. Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului ar face, aşa zice: „Aşa e dreptul omu­lui, aşa doresc eu“. N-a fost poate de când lumea legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi „Drepturile Omului” contra nedreptăţilor care se fac pe faţa pă­mântului, atuncea da… Da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău. Orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nime­nea să-i zică ceva.

Dacă te amesteci în treburi de-astea politice de-acuma, te omoară, da’ dacă mergi după drep­turile omului, astea trupeşti, nu, nu! Ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, toate acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Impărăţia lui Antihrist este, părinte. (19-01-2004)

Lumea acuma s-o amestecat, naţiuni cu alte naţiuni, şi încep oamenii a spune: „Nu-i nimic cuta­re, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”. Avorturile le fac întru nimic, fel de fel de necuraţii de mici copii… Ei, cum să se pogoare harul Sfântului Duh peste tine dacă tu, de mic copil, eşti spurcat, eşti dedat în mâinile vrăjmaşului? „Fiţi sfinţi“, zice Sfânta Scriptură, însuşi Mântuitorul. „Fiţi sfinţi”, adică fiţi curaţi, „fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, şi aşa puteţi veni către Mine“. Da’ dacă lumea merge după cum e moda astăzi…

Vezi, chiar conducătorii omenirii, astăzi, nu se gândesc deloc la adevăr. Ei fac propagandă titanica că aici e iadul şi aici e raiul. Nu zic asta pe faţă, dar ăsta e scopul lor. Cele mai mari păcate, strigătoare la cer, păcate de care Biserica nici să n-audă, nici cu gândul, acuma conducătorii omenirii, Uniunea Europeană le socoteşte o nimica toată. „Dreptul omului!” Ei, se poate? Cum dreptul omului? Dreptul omului, adică omul s-o dedat în braţele Satanei. Şi ce-i zice Satana, aceea vrea să facă omul: „Ei, şi, daca vreau să fac orice fărădelege, aceea o fac, că aşa îmi place mie! Nu vreau să mă căsătoresc cu o fată cu frica lui Dumnezeu, vreau să mă căsătoresc cu alt bărbat”.

Şi ceea ce nici prin gând n-o fost până acuma in omenire, acuma îţi dă voie să faci, cea mai mare fărădelege pe faţa pământului. Asta învaţă conducătorii actuali, cu Uniunea Europeană. Ei, ce aştepţi? Aştepţi mila lui Dumnezeu? O făcut Dumnezeu aşa de mare minune, Sodoma şi Gomora le-o afundat în fundul iadului, toată omenirea ştie că acolo o fost fărădelegile cele mai mari, şi acum ei zic: „Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimica asta.” Şi lumea îi ascultă.

Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guverneze, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.

Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)

Staretul Dionisie, Extras din ”Lumea în vremurile de pe urma”, Ed. Prodromos, 2010

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El este sănătoasă şi plină de viaţă. Să stăruim pentru o bună lectură, pentru rugăciunea zilnică, pentru post, pentru spovedanie şi pentru participarea la Sfânta Liturghie


ips_andreiOmul are, pe lângă inteligenţă, sensibilitate şi voinţă. Aceste trei facultăţi ale sufletului nu locuiesc în compartimente absolut separate. Între ele sunt uşi de comunicare. Când aceste uşi se deschid, facultăţile sufletului lucrează împreună şi stabilesc echilibrul şi armonia. Dacă ideea apărută în minte nu-i eficace prin ea însăşi, ea devine eficace cu ajutorul sensibilităţii, a pasiunii şi a voinţei.

Ideea apărută în gând deşteaptă sentimentul sau pofta, concretizându-se într-o dorinţă puternică care cheamă voinţa. Sau, invers, voinţa face apel la raţiune şi la sentiment pentru a le face să tindă la acţiune. Astfel încât se poate spune că, în faptă, intervenţia voinţei este deosebită. Pentru a ajunge de la idee la faptă este nevoie de concursul voinţei.

Orice idee este, cel puţin, sămânţa posibilă a unei fapte. Ideile care sunt îmbrăţişate de sensibilitate şi de voinţă devin cu siguranţă faptă. Fapta porneşte de la idee pentru a merge la cugetare.

Ideea poate fi sugerată de diavolul. Zice Evagrie Ponticul că “de la însuşi lucrul care se deapănă în minte poţi cunoaşte care drac s-a apropiat de tine. De pildă dacă în cugetul meu se înfăţişează chipul omului care m-a păgubit, sau m-a necinstit, el dă pe faţă gândul ţinerii de minte a răului, furişat în mine. Dacă iarăşi se învârte în minte gândul la bani sau la slavă, dintr-asta se va cunoaşte duhul care ne necăjeşte”.

De fapt, gândurile vin din trei părţi: de la om, de la Dumnezeu şi de la diavol. “Între gândurile îngereşti, omeneşti şi de la draci este această deosebire: întâi gândurile îngereşti cercetează cu de-amănuntul firea lucrurilor şi urmăresc înţelesurile şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut aurul … de ce trebuie multă osteneală şi trudă până să fie aflat… ca apoi să fie dat meşterilor pentru a face sfeşnicul, cădelniţa şi vasele de aur… Dar gândul drăcesc nu le ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci furişează numai plăcerea câştigării aurului fără ruşine şi zugrăveşte desfătarea şi slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pământ, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărţită de patimă şi lăcomie”.

Se vede bine că întotdeauna gândul sugerat de către Dumnezeu, prin îngeri, este bun. Cel sugerat de draci este rău. Iar gândul omului este neutru şi poate deveni bun sau rău, depinde ce sugestie primeşte. Logica folosită de Evagrie în cazul aurului e valabilă în toate acţiunile omeneşti.

Între gânduri e mare luptă. Unele gânduri bune pot deveni rele şi unele gânduri rele pot deveni bune. “Dintre gânduri unele taie, altele se taie. Şi anume taie cele rele pe cele bune; dar şi cele rele se taie de către cele bune … Am gândul de a primi pe străini şi-l am într-adevăr pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie şi furişează în suflet gândul de a primi pe străini pentru slavă. Sau am de gând să primesc pe străini ca să fiu văzut de oameni; dar dacă vine peste el un gând bun, îl taie pe cel rău, îndreptând către Domnul virtutea noastră şi silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă de la oameni”.

Pentru a cugeta frumos, sau pentru a tămădui cugetarea de gânduri păcătoase, reţeta ne este dată tot de Evagrie Monahul. Ziceam că ideea pentru a se pune în practică trebuie să se înfrăţească cu sentimentul şi cu voinţa. În cazul păcatelor, sentimentul devine poftă şi voinţa mânie. “Nu va putea alunga de la sine amintirile păcătoase omul care n-a purtat grijă de poftă şi de mânie, pe una stingând-o cu postiri, cu privegheri şi cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău şi cu milostenii”. Continuă lectura

Aşadar, vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? Oferă-i un mod de a nădăjdui. Ce înseamnă nădejde? Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său, că o oarecare vrednicie are întru sine. Ceva frumos posedă omul înlăuntrul său.


În pericopa evanghelică de astăzi predomină întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă (v. Ioan 4, 5-42). Noi vedem aici, din dialogul pe care l-a avut aceasta cu Hristos, că este evidenţiată căutarea ei duhovnicească. Iar Domnul nostru, văzând dispoziţia ei, încearcă să-i dea posibilităţile necesare pentru a înainta mai departe.

Este foarte important, poate cel mai important lucru pentru sufletul omului, căutarea adevărului. O căutare nu în mod teoretic, ci în mod esenţial şi profund, acel dor, acea căutare a adevărului, care cuprinde întregul om până în punctul de a fi gata să se jertfească pe sine însuşi, adică voia lui, pe toate, pentru aflarea adevărului.

Femeia samarineancă pe de-o parte, căuta adevărul, iar pe de alta trăia în păcat. Se pare că păcatul este o stare fiziologică atunci când omul nu gustă adevărul.

Când omul nu gustă adevărul, când nu i s-a „descoperit” adevărul, atunci este fiziologic ca toată această chemare, tot acest dor pentru adevăr să-l orienteze către păcat. Drept pentru care omul sau este indiferent cu privire la adevăr şi trăieşte în păcat, sau îl caută şi, întrucât nu-i este satisfăcută această dorire şi nu are odihna lăuntrică, este condus spre păcat.

Duminica Samarinencei

Când omul nu este indiferent fată de adevăr, ci şi-l doreşte cu toate puterile sale, sufleteşti, duhovniceşti, dar şi trupeşti,atunci acest om, această „persoană”, este pregătită ca Dumnezeu să lucreze asupra lui.

Prin urmare, faptul că rămânem morţi lăuntric este pentru că suntem cu totul indiferenţi. Interesele noastre sunt foarte mici, trecătoare, efemere, materiale.

Pentru ca să poată Dumnezeu să lucreze împreună cu noi, trebuie să-i dăm premisele necesare. Iar premisele sunt ca noi să avem o căutare cu toate puterile noastre. Întreaga noastră voinţă, întreaga noastră libertate să fie orientată acolo.

Acesta este şi criteriul omului adevărat, al omului viu.

Aşadar, în acest caz, Domnul nici vreo problemă nu a avut, nici nu l-a împiedicat imoralitatea, viaţa desfrânată a samarinencei. Această stare nu constituie o piedică de a lucra asupra sufletului nostru, plecând însă de la premisa că sufletul nostru caută cu toate puterile sale adevărul. Păcatul este dovada că omul nu a găsit adevărul.

Astfel, Domnul nostru şi femeia samarineancă încep să vorbească despre chestiuni theologice. Hristos a cunoscut că poate să lumineze prielnica ei lume sufletească şi duhovnicească şi începe să se apropie de ea prin întrebări simple legate de viaţa de zi cu zi.

Hristos i-a cerut apă şi i-a spus că El poate să-i dea apa cea vie. Apa care nu se strică, nu se sfârşeşte, care nu-i creează omului saţiu, care-i potoleşte omului setea. Prin acest cuvânt Hristos intră într-o lucrare duhovnicească folosind metoda maieutică, fiind vorba să-i ofere acele premise, astfel încât ea însăşi să spună „vreau adevărul”. Ea însăşi să ajungă la întrebarea:„Care este Adevărul? Cine este Adevărul?”.

Aşadar, Hristos depăşeşte păcatul şi imoralitatea ei pentru că priveşte mai adânc. Mai adânc era faptul că păcatul ei nu era un eveniment concrescut şi dominant în sufletul ei. La fel se întâmplă atunci când omul ezită neştiind unde se află viaţa. Astfel, în mod nevoit caută undeva unde să stea. Altceva este însă să păcătuiască omul în mod conştient şi să spună că „păcatul este viaţa mea” şi altceva, întrucât nu a găsit „viaţa” să se străduiască să se prindă de-aici şi de-acolo şi astfel uneori să se aplece spre păcat.

Hristos a cunoscut această dispoziţie a femeii samarinence şi a înaintat mai departe; El îi aprinde acest dor. Dar există şi o problemă. „Dar de unde să ştie“, îşi zice femeia samarineancă, „eu îl întreb astfel de lucruri, dar de unde să ştie viaţa mea?”. Domnul nostru cum încearcă să-i dea curaj? Prin faptul de a cere ceva de la ea astfel încât în continuare să poată şi aceea să ceară ceva de la El. Îi dă acele premise de a nu se simţi obligată faţă de El. Aşadar, Hristos creează premisele unei comunicări libere, astfel încât femeia samarineancă să simtă ca şi El este obligat faţă de ea. Şi aceasta prin faptul de a-i spune ei „dă-Mi să beau apă”. Dar şi ca să-i dea senzaţia că poate să facă ceva bun.

Ca să poată omul să se apropie de adevărul pe care-l caută, ca să poată câştiga mântuirea pe care şi-o doreşte, trebuie să nu-şi piardă nădejdile sale. Să simtă că este vrednic pentru Adevăr, că e vrednic pentru Rai. Aşadar, să aibă nădejdea, care există împreună cu căutarea.

Această nădejde este creată de Hristos pentru a căuta ceva. Eu pot să dau ceva? Dacă pot să dau şi eu ceva, să ofer ceva important, să dau puţină dragoste, prin urmare am o anumită vrednicie. Dacă sunt vrednic, pot să mă raportez şi la chestiuni mai înalte. Hristos creează aceste premise, o încurajează, dându-i acestei nădejdi o vrednicie personală.

Aşadar, vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? Oferă-i un mod de a nădăjdui. Ce înseamnă nădejde? Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său, că o oarecare vrednicie are întru sine. Ceva frumos posedă omul înlăuntrul său.

Nu mântuim omul dacă necontenit descoperim răul din lăuntrul lui. Dincolo de rău trebuie să descoperim şi ce are bun înlăuntrul lui astfel încât acest bine să pornească spre mai bine.

Există însă şi întrebarea lăuntrică a femeii samarinence: „Bine, îmi cere mie Hristos ceva important să dau, puţină apă, puţină dragoste, pentru că El crede că pot să-i dau dragoste, pentru că El crede că am o anumită nobleţe înlăuntrul meu şi o frumuseţe care încă nu s-a pierdut, dar şi de unde să ştie tulburata mea viaţă?”.

Hristos ştia viaţa ei, de aceea i-a grăit după aceasta: „Cheamă-l pe bărbatul tău”. „Nu am bărbat.” „Ştiu, ai avut cinci bărbaţi.” „Prin urmare, se gândeşte samarineanca, cunoaşte viaţa mea, le ştie pe toate şi totuşi crede că ceva bun pot să fac!”. Şi după ce are loc tot acest dialog, Hristos scoate acel dor pe care-l avea în inima ei, pe care niciodată nu-l conştientizase, care nu a cutremurat-o niciodată şi care a fost şi pricina care o arunca în păcat.

Aceasta este ceea ce ne macină pe toţi. Cine este Adevărul? Nouă nu ni s-a descoperit niciodată în mod personal, prin trăire. Să lăsăm cuvintele şi predicile. Nu ni s-a dat în mod personal răspuns la întrebarea: „Cine este Adevărul?” şi, întrucât niciodată nu ne-a spus Hristos: „Eu sunt Adevărul” şi nu ni S-a descoperit, pentru aceasta suntem conduşi spre păcat.

Dacă exista această întrebare înlăuntrul nostru: „Cine este Adevărul?” şi dacă aveam această descoperire a lui Hristos, „Eu sunt Adevărul” şi aveam o legătură personală cu El, ar fi fost alungată definitiv dinlăuntrul nostru stăpânirea păcatului. Am fi fost incapabili să păcătuim pentru că am fi aflat plenitudinea vieţii.

Aşadar i se descoperă „Eu sunt Adevărul”. El este Mesia pe care-L căuta. Şi atunci ce face? Le părăseşte pe toate, păcatele ei, bărbaţii ei, şi devine această sfântă pe care acum o prăznuim, Sfânta Fotini samarineanca!

Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor, Editura Egumenita, 2016

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg