Troparul Sfintelor Muceniţe Sofia şi fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis (17 septembrie)


Troparul Sfintelor Muceniţe Sofia, Pistis, Agapis şi Elpis, glasul al 4-lea

Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie, v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.

Condacul Sfintelor Muceniţe Sofia, Pistis, Agapis şi Elpis, glasul 1

Sfinţitele ramuri ale cinstitei Sofia: Pistis, Elpis şi Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi, prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.

Pe timpul imparatiei lui Adrian (117-138), imparatul rau-credincios al romanilor, era in Roma o vaduva de neam italian, anume Sofia, al carei nume se tilcuieste „intelepciune”. Aceasta, dupa numele sau, petrecea viata in credinta crestineasca, cu intelepciune; o astfel de intelepciune o lauda apostolul Iacov zicand: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blândă, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17).

Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa, rus: Vera), pe a doua Elpis (Nădejdea, rus: Nadejda), pe a treia Agapis (Dragostea, rus: Liubovi). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu?

Imediat după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia, fiind înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, încât numai o mamă aşa de înţeleaptă ar fi putut să le dea, că, purtând numele marilor virtuţi, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut.

Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile proorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor, nevoindu-se la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei şi de Dumnezeu înţelepţiteilor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună, suindu-se din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.
Atunci toţi şi-au întors ochii spre ele pentru frumuseţea lor cea preamare şi pentru buna lor înţelegere desăvârşită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumuseţea lor care covârşea toată mintea, izvorând din înţelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele şi, văzându-le, s-a înştiinţat că sunt creştine, pentru că nu-şi tăinuiau credinţa lor în Hristos, nu se îndoiau în nădejdea lor spre Hristos şi nici nu-şi împuţinau dragostea lor cea către Hristos. Ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâţi se îngreţoşau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Eliu Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme la sine.

Deci, mergând slugile la casa Sofiei, au aflat-o pe ea îndeletnicindu-se cu învăţătura fiicelor sale; şi au chemat-o împreună cu fiicele ei la împărat. Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se aşezară la rugăciune, zicând:

„Tu, Dumnezeule Atotputernice, rânduieşte pentru noi după sfântă voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoşate, să nu ne spăimântăm de moartea cea amară şi să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!”

Şi după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieşit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Şi mergeau, căutând adeseori spre cer cu suspinuri şi cu rugăciune de taină, încredinţându-se ajutorului Celui ce a poruncit „să nu ne temem de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”.

Apoi, ajungând la palatele împărăteşti, s-au însemnat cu semnul crucii, zicând: „Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfânt!” Şi au stat înaintea împăratului ce şedea pe scaun în mândria sa şi, văzându-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Şi şedeau ca şi cum erau chemate la un ospăţ; au venit cu bucurie la cercetare pentru Domnul lor, fără nici o temere, cu feţele luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochii veseli privind spre toţi.

Văzând împăratul feţele lor cinstite, luminate şi neînfricoşate, a întrebat pe maică de neam, de nume şi de credinţă. Iar ea, înţeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toţi cei ce auzeau se mirau de o înţelepciune ca aceea a ei. Pomenind puţin de neamul şi de numele său a început a grăi pentru Acela, pe «al Cărui neam cine-l va spune» şi la al Cărui nume toţi sunt datori să se închine. Şi mărturisea credinţa sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi roabă se numea Aceluia şi în numele Lui se lăuda. „Acesta – zicea – îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sunt creştină”. încă a spus că şi pe fiicele sale le-a logodit lui Hristos, ca să păzească curăţia lor neîntinată nestricăciosului Mire, Fiul lui Dumnezeu.

Văzând împăratul pe această femeie înţeleaptă şi nevrând atunci să zăbovească cu dânsa la vorbă multă şi să facă judecată, a amânat-o pe altă dată. Iar acum, deocamdată le trimise pe toate patru la o femeie de neam bun, anume Paladia, încredinţându-i-le să le păzească şi a treia zi să le aducă pe ele la judecată.

Atunci maica, petrecând în casa Paladiei şi având vreme de ajuns pentru învăţătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua şi noaptea şi, învăţându-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea:

„Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceţi mirese Mirelui vostru Celui fără de moarte, ca după numele vostru să vă arătaţi către Dânsul credinţa voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită şi dragostea cea nefăţarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununaţi prin cununa mucenicească cu preaiubit Mirele vostru şi cu Dânsul în cămara Lui prealuminoasă să intraţi, în glas de bucurie.”

Fiicele mele, să nu vă cruţaţi trupurile voastre cele tinere pentru cinstea lui Hristos, să nu jeliţi floarea tinereţilor voastre celor frumoase pentru Cel mai frumos ca podoaba şi decât fiii omeneşti, nici să vă mâhniţi de lipsirea vieţii acesteia vremelnice pentru viaţa cea veşnică. Pentru că nepreţuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sănătate veşnică, frumuseţe negrăită şi viaţă fără de moarte. Şi când trupurile voastre vor fi chinuite spre moarte pentru Dânsul, El le va îmbrăca pe ele în nestricăciune şi rănile de pe trupurile voastre le va lumina ca stelele cerului. Când frumuseţile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru Dânsul, El vă va înfrumuseţa pe voi cu cereasca frumuseţe pe care ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viaţă o veţi pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viaţa cea fără de sfârşit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui Său cel ceresc şi înaintea sfinţilor Lui îngeri şi de toate cereştile duhuri vă veţi numi mirese şi mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toţi cuvioşii, de voi se vor veseli înţeleptele fecioare şi vă vor primi în ceata lor.

Dulcele mele fiice! Să nu vă plecaţi a fi amăgite de înşelăciunile vrăjmaşului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul şi să vă făgăduiască mari daruri şi să vă pună înainte mărire, bogăţii, cinste şi toată frumuseţea şi dulceaţa lumii acesteia stricăcioase şi deşarte. Să nu iubiţi nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca praful de vânt se spulberă, ca floarea şi ca verdeaţa ierbii se veştejesc şi în ţărână se sălăşluiesc. Nici să nu vă înfricoşaţi când veţi vedea cumplitele chinuri, pentru că, pătimind puţin şi pe vrăjmaşul biruind, veţi dănţui în veci. Şi cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce pentru Dânsul pătimiţi, Cel ce a zis:„De va şi uita femeia pe fiii pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi”. Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoinţele voastre, în slăbiciunea voastră, şi împletindu-vă cununa răsplătirii voastre.

O, fiicele mele cele bune! Gândiţi-vă la durerile mele pe care le-am avut la naşterea voastră. Aduceţi-vă aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creşterea voastră. Aduceţi-vă aminte şi de bunătăţile mele, cu câtă dragoste v-am învăţat pe voi frica de Dumnezeu şi să mângâiaţi bătrâneţile mamei voastre prin statornica şi bărbăteasca voastră mărturisire a lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste şi laudă între toţi credincioşii, când mă voi învrednici să mă numesc mamă de muceniţe, când vă voi vedea că răbdaţi cu vitejie pentru Hristos şi, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfânt al Lui, muriţi pentru Dânsul. Atunci se va mări sufletul meu şi, bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrâneţile mele. Atunci îmi veţi fi mie adevărate fiice când, ascultând învăţăturile mamei voastre, veţi suferi pentru Domnul nostru până la sânge şi veţi muri pentru Dânsul cu osârdie”.

O învăţătură ca aceasta a mamei lor ascultând-o fiicele cu umilinţă, li se înfierbântau inimile şi se bucurau cu sufletul, aşteptând vremea muceniciei ca ceasul cel de nuntă pentru că, ramuri fiind ale rădăcinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau ceea ce le povăţuia înţeleaptă lor mamă, Sofia. Şi pecetluindu-se cuvintele ei în inimile lor, se împodobeau ca la o cămară spre nevoinţa mucenicească şi, îngrădindu-se cu credinţă, se întăreau cu nădejde, aprinzând într-însele focul dragostei către Domnul. Şi una pe alta încurajându-se, făgăduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet să le pună la lucru, cu ajutorul lui Hristos.

Sosind a treia zi, au fost duse la judecată înaintea păgânului împărat. Iar el, socotind că fecioarele, fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înşelătoare, a început a grăi către dânsele aşa:

„Eu, fiicelor, văzând frumuseţea voastră şi cruţând tinereţile voastre, vă învăţ pe voi părinteşte să vă închinaţi zeilor celor ce stăpânesc lumea. Şi de mă veţi asculta pe mine şi de veţi îndeplini această poruncă, apoi fiice ale mele vă voi numi pe voi, voi chema eparhii şi ighemonii şi pe toţi sfetnicii mei şi înaintea lor vă voi face pe voi fiice ale mele şi de către toţi veţi fi cinstite şi lăudate. Iar de nu mă veţi asculta şi de nu vă veţi supune poruncii mele, apoi în multe rele veţi cădea şi veţi duce în primejdie bătrâneţile mamei voastre şi voi înşivă veţi pieri în acea vreme, în care aţi putea să vă veseliţi, petrecând în desfătări, în bunătăţi şi în bucuriile lumii acesteia. Că eu vă voi pierde pe voi cu rău şi, sfărâmând mădularele voastre, le voi arunca spre mâncare câinilor şi veţi fi defăimate de toţi. Drept aceea, ascultaţi-mă pe mine, ca să vă fie vouă bine, că vă iubesc pe voi şi n-aş vrea să pierd frumuseţea voastră şi să vă lipsesc pe voi de viaţa aceasta, ci fiice ale mele aş vrea să vă am pe voi”.

Deci au răspuns toate sfintele fecioare, cu o gură, zicând: „Noi avem tată pe Dumnezeul ceresc, Care se îngrijeşte de viaţa noastră şi miluieşte sufletele noastre. De Acela vrem să fim iubite şi ale Aceluia adevărate fiice căutăm să ne numim şi, Aceluia închinându-ne şi păzind poruncile Lui, spre idolii voştri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De aceea şi dorim să pătimim şi să răbdăm muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”.

Auzind împăratul un răspuns ca acesta, a întrebat pe mama, Sofia, de numele şi de anii lor, iar ea a zis: „Cea dintâi fiică a mea se numeşte Pistis şi are doisprezece ani; a doua, Elpis, are zece ani; iar a treia fiică se numeşte Agapis, şi este de nouă ani”. Şi se mira împăratul de acea vitejie a sufletului ce o agonisiseră în puţini ani şi de răspunsul pe care l-au dat cu pricepere şi îndrăzneală. Apoi a început pe rând câte una, a le sili la păgânătatea sa.

Întâi pe cea mai mare soră, Pistis, o silea, zicându-i: „Jertfeşte marii zeiţe Artemida! Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit împăratul să o dezbrace pe ea şi să o bată tare. Iar chinuitorii, bătând-o fără de milă, оi ziceau: „Jertfeşte marii zeiţe Artemida!” Dar ea răbda ca şi cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bătaia, i-au tăiat fragedul ei piept şi în loc de sânge a curs lapte din răni, şi toţi cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de răbdarea şi de minunea aceasta, cum curgea din răni lapte, iar nu sânge. Şi, clătinând cu capetele, osândeau în taină nerozia  şi   răutatea  împăratului,   zicând:   „Ce  a  greşit  această frumoasă fecioară de pătimeşte aşa? O, vai de nebunia împăratului şi de cruzimea lui cea de fiară, care mănâncă fără de omenie nu numai pe oamenii cei bătrâni, dar şi pe copiii cei tineri!”

După aceasta, chinuitorii aduseră un grătar de fier şi-l puseră pe un foc mare, iar grătarul s-a înroşit îndată ca un cărbune aprins, încât scapără scântei; pe acela au pus-o pe Sfânta fecioară Pistis, care, stând două ceasuri pe el şi rugându-se către Domnul său, nu s-a ars deloc, aşa încât toţi s-au mirat. O aruncară apoi într-o căldare plină cu smoală amestecată cu untdelemn şi fierbând, care stătea pe foc; dar nici acolo nu s-a vătămat, ci, ca în apă rece şezând, cânta lui Dumnezeu.

Iar prigonitorul, neştiind ce să mai facă cu dânsa ca să o poată abate de la credinţa în Hristos, a hotărât asupra ei judecată de sabie. De aceasta auzind, Sfânta Pistis s-a umplut de bucurie şi a zis către mama sa: „Roagă-te pentru mine, maica mea, ca să-mi săvârşesc alergarea mea şi, trecând la limanul cel dorit, să văd pe Domnul şi Mântuitorul meu Cel iubit şi să mă îndulcesc de vederea Lui cea dumnezeiască”. Iar către surori a zis:

„Iubitele mele surori! Ştiţi cui ne-am făgăduit şi cui ne-am făcut mirese! Ştiţi că însemnate suntem prin Sfânta Cruce a Domnului nostru spre veşnica Lui slujbă. Deci să răbdăm până în sfârşit. De o mamă suntem născute, una ne-a hrănit şi ne-a învăţat, deci unul şi acelaşi sfârşit să primim, o voie să avem, ca unele care într-adevăr am ieşit din unul şi acelaşi pântece. Iată eu vă voi fi vouă pildă, ca amândouă după mine să veniţi la Mirele nostru Care ne cheamă la Sine”.

Acestea zicându-le, a sărutat pe mama sa şi pe surorile ei şi, îmbrăţişându-le, a plecat să-şi pună capul sub sabie.

Iar mama nu s-a mâhnit pentru fiica sa, căci, atât mâhnirea inimii, cât şi durerea maicii cea pentru fiice, a fost biruită într-însa de dragostea cea către Dumnezeu. Şi numai de aceea ofta şi se îngrijea, ca nu cumva vreuna din fiicele sale, înfricoşându-se de muncă, să se lepede de Domnul tuturor. Deci zicea către Pistis: „Eu, fiica mea, te-am născut pe tine şi pentru tine am răbdat dureri. Pe acestea numai atunci mi le vei răsplăti bine, când vei muri întru mărturisirea lui Hristos, şi-ţi vei vărsa pentru Hristos sângele tău, pe care din pântecele meu l-ai luat. Drept aceea să mergi la Dânsul, iubita mea fiică, şi cu sângele tău roşindu-te, ca şi cu o haină mohorâtă îmbrăcată fiind, să te arăţi frumoasă ochilor Mirelui tău, şi pe mine, mama ta cea săracă, să mă pomeneşti înaintea Lui şi pentru surorile tale să te rogi Lui, ca să le întărească întru aceeaşi răbdare pe care tu o ai”.

Astfel, tăiară cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat multpătimitorul ei trup şi, sărutându-l pe el, se bucura şi slăvea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis în cămara cea cerească.

Iar păgânul împărat a adus de faţă pe cealaltă soră, pe Sfânta fecioară Elpis, şi a zis către dânsa: „Fiică bună, rogu-mă ţie, ascultă sfatul meu, că te sfătuiesc ca un tată, iubindu-te pe tine: închină-te Artemidei celei mari. Ai văzut muncile surorii tale celei mari şi ai privit la moartea ei cea amară; deci să nu vrei să pătimeşti şi tu la fel. Să mă crezi pe mine, fiică, că îmi este jale de tinereţile tale şi aş dori să te am pe tine fiică, de te-ai supune poruncii mele”.

Iar Sfânta Elpis a răspuns:

„Au doar, împărate, nu sunt soră aceleia pe care ai ucis-o? Oare nu din aceeaşi mamă m-am născut? Oare nu cu acelaşi lapte m-am hrănit şi acelaşi botez am avut pe care l-a avut şi sora mea cea sfântă? Împreună cu dânsa am crescut şi din aceleaşi cărţi şi din aceeaşi învăţătură a mamei m-am învăţat a cunoaşte pe Unul Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos şi întru Dânsul a crede şi Lui Unuia a mă închina. Deci să nu nădăjduieşti, împărate, că eu n-aş cugeta, n-aş gândi sau n-aş vrea a merge pe aceeaşi cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sunt gata; ci numai nu zăbovi mult ostenindu-te cu cuvintele şi începe tu însuţi lucrul şi vei vedea că tot acelaşi este gândul meu ca şi acela al surorii mele celei mai dinainte”.

Auzind împăratul un răspuns ca acesta, a dat-o pe ea la chinuri şi, dezbrăcând-o slujitorii ca şi pe Pistis, au bătut-o fără milă atât de mult, încât au ostenit. Iar ea tăcea ca şi cum n-ar fi simţit durerile, fără numai privea spre fericita maica sa Sofia, care stătea acolo şi cu vitejie spre pătimirea fiicei sale privind, cu tărie ruga pe Dumnezeu să dea fiicei sale răbdare multă. Apoi, după porunca împăratului celui fără de lege, o aruncară în foc, în care, ca şi cei trei tineri, nearsă fiind, lăuda pe Dumnezeu. După aceasta au spânzurat-o şi au strujit-o cu unghii de fier. Şi căzându-i carnea şi sângele curgând ca pârâul, ieşea oarecare minunată bună mirosire din rănile ei, şi ea zâmbea cu faţa luminoasă; şi cu darul Sfântului Duh strălucind şi batjocorind pe chinuitor, că pe o copilită mică cum era ea nu putea să o biruiască, zicea:

„Cu ajutorul lui Hristos, nu numai că nu bag în seamă chinul, dar chiar mă desfătez întru el, ca într-o dulceaţă a raiului, căci dulce îmi este pentru Domnul meu. Iar pe tine, chinuitorule, te aşteaptă munca cea fără de sfârşit cu diavolii în gheena focului, căci pe aceştia îi ai în loc de Dumnezeu”.

Cu aceste cuvinte întărâtându-se mai mult, chinuitorul a poruncit să gătească o căldare plină cu smoală amestecată cu seu şi dedesubt să-i dea foc, ca în căldarea cea fiartă să o arunce pe sfântă. Fierbând însă căldarea, când era să arunce pe sfânta într-însa, îndată căldarea s-a topit ca ceara, smoala ce clocotea într-însa şi seul cel fierbinte s-au vărsat şi toţi cei ce stăteau împrejur au ars, căci atâta putere făcătoare de minuni a lui Dumnezeu era întru Sfânta Elpis.

Dar prigonitorul, văzând toate acestea, n-a vrut să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pentru că inima lui a întunecat-o diavolescul întuneric şi rătăcirea pierzătoare şi se ruşina văzându-se batjocorit de o copilită aşa mică. Apoi, nevrând să rabde mai mult ruşinea aceea, a osândit-o pe ea la tăiere. Fecioara, auzind de sfârşitul său, a alergat cu bucurie la mama sa, zicând: „Fii liniştită, mama mea! Să fii sănătoasă şi să pomeneşti pe fiica ta”. Iar mama, cuprinzând-o pe ea, o săruta, zicându-i: „Fiica mea Elpis, binecuvântată eşti tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre Care nădăjduieşti, şi sângele tău pentru Dânsul să nu-l cruţi. Mergi dar la sora ta Pistis şi cu dânsa să stai înaintea Dumnezeului tău”.

Apoi, sărutându-se Elpis cu sora sa Agapis, care privea la sfârşitul ei, zise către dânsa: „Să nu rămâi aici, sora noastră, ci să grăbeşti a veni, ca împreună să stăm înaintea Sfintei Treimi”. Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, tăiat, al Sfintei Pistis, sora sa, şi, cuprinzându-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea întru Hristos spre bucurie era îndemnată. După aceea şi-a plecat sfântul său cap sub sabie şi tăiară pe Sfânta Elpis. Iar mama a primit trupul ei şi proslăvea pe Dumnezeu, bucurându-se de o vitejie ca aceasta a celor două fiice ale sale, vitejie la care şi pe a treia fiică o îndemna cu cuvinte dulci şi cu înţelepte sfaturi.

Apoi, chemând prigonitorul pe a treia fecioară, Agapis, o îndemnă pe ea, ca şi pe cele două, să se depărteze de Cel răstignit şi să se închine Artemidei. Dar în zadar s-a ostenit înşelătorul pentru că cine avea să rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al său, precum Agapis, care se tâlcuieşte „dragoste”, de vreme ce este scris: „mai tare ca moartea este dragostea, apa cea multă nu poate s-o stingă şi chiar râurile nu o vor îneca pe ea?” Că n-au stins focul dragostei celei către Dumnezeu în această fecioară apele cele multe ale dulceţilor lumeşti şi nu o înecară pe ea râurile primejdiilor şi ale chinurilor, ba încă se dădea pe faţă dragostea ei cea mare prin aceea că era gata în orice vreme să-şi pună sufletul pentru iubitul său Iisus Hristos.

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru altcineva. Dar, cunoscând prigonitorul că nu poate să sporească nimic cu înşelăciunea, a început a o chinui pe ea, vrând ca în felurite chinuri să despartă pe Agapis de dragostea lui Hristos. Dar sfânta alcătuia cu buzele cuvintele apostolului: Cine mă va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau golătatea, sau primejdia, sau sabia ? în toate acestea biruiesc pentru Cel ce m-a iubit pe mine (Romani 8, 35-37).

Deci s-a început chinuirea ei aşa: a poruncit chinuitorul să o întindă pe ea pe o roată şi cu toiege să o bată. Şi a fost întinsă sfânta atât de mult, încât în trupul ei cel tânăr se desfăceau mădularele din încheieturile lor şi, bătându-se, se roşea cu sângele ca o porfiră, iar pământul se adăpa din sângele ei ca din ploaie. Apoi au încins un cuptor foarte tare şi, arătându-l sfintei, chinuitorul a zis: „O, fecioară, numai atâta să zici: Mare este zeiţa Artemida!; şi-ţi voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, îndată într-acest cuptor încins vei arde”. Iar sfânta a zis: „Mare este Dumnezeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida şi tu cu dânsa să pieriţi!” Şi îndată prigonitorul, mâniindu-se, a poruncit celor ce stăteau de faţă să o arunce în cuptor. Iar ea, neaşteptând să o arunce cineva, singură s-a grăbit a intra; şi umbla prin mijloc nearsă şi ca la un loc de răcoare dănţuia, cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Iar din cuptor îndată a ieşit foc asupra necredincioşilor celor ce stăteau împrejurul cuptorului şi a ars pe unii, prefacându-i în cenuşă, iar pe alţii i-a pârlit şi chiar pe împăratul, ajungându-l, l-a vătămat, încât a fugit departe de cuptor. Deci se vedeau în acel cuptor şi alte oarecare fiinţe foarte luminoase dănţuind cu dânsa şi se preamărea numele lui Hristos, iar necuraţii se ruşinau.

Apoi, stingându-se cuptorul, a ieşit sfânta, mireasa cea frumoasă a lui Hristos, ca dintr-o cămară, luminoasă şi sănătoasă. Şi prinzând-o, chinuitorii i-au găurit încheieturile cu sfredele, după porunca împăratului, însă sfânta n-a murit în muncile acelea, întrucât dumnezeiescul ajutor o întărea. Pentru că cine ar fi putut răbda acestea? Oricine îndată ar fi murit. Însă iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o întărea pe ea pentru ca necuraţii de mai mare ruşine să se umple, iar sfintei mai multă răsplătire să i se înmulţească şi aşa să se proslăvească puterea cea tare a lui Dumnezeu în vasul cel slab. Mai pe urmă prigonitorul, îmbolnăvindu-se de pârlirea aceea a focului, a poruncit să o taie pe sfânta cu sabia. Iar Agapis, auzind de tăierea sa, se bucura şi zicea:

„Cum oare să binecuvântez mult lăudatul numele Tău, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce mă iubeşti pe mine, roaba Ta şi cu surorile mele mă rânduieşti pe mine, învrednicindu-mă ca aceleaşi munci pe care şi ele le-au pătimit pentru numele Tău să le pătimesc?”

Iar mama ei, Sfânta Sofia, neîncetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiică a sa, ca să-i dea ei răbdare până la sfârşit şi zicea către dânsa:

„A treia mlădiţă a mea, fiica mea cea preaiubită, nevoieşte-te până la sfârşit, pentru că pe bună cale mergi, şi iată ţi s-a împletit ţie cunună şi ţi s-a deschis cămara cea gătită, şi Mirele stă, aşteptându-te şi privind de sus la nevoinţa ta. Când îţi vei pleca capul sub sabie, El să primească sufletul tău cinstit şi fără de prihană, să-l cuprindă şi să te odihnească pe tine cu ale tale surori, încă să mă pomeneşti şi pe mine, mama voastră, în împărăţia Mirelui nostru, ca milostiv să-mi fie mie şi să nu mă lipsească pe mine de partea voastră şi de petrecerea împreună întru slava Sa cea sfântă”.

Şi îndată o tăiară pe Sfânta Agapis cu sabia.

Iar maica, luând trupul ei, l-a pus într-o raclă frumoasă împreună cu trupurile Sfintelor Pistis şi Elpis şi a împodobit trupurile lor precum se cuvenea. Şi punându-le într-o căruţă, le-a dus din cetate ca la câteva stadii şi acolo cu cinste a îngropat pe fiicele sale, scăldate în lacrimi de bucurie, la un loc înalt. Apoi, însăşi ea, şezând lângă mormântul lor trei zile, s-a rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi a adormit cu somnul morţii în Domnul şi s-a îngropat de către credincioşi în acelaşi loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăţia cerească şi de încoronarea mucenicească, că, deşi n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos.

Aşa de înţelepţeşte şi-a sfârşit Sofia alergarea sa, aducând Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătăţite fiice ale sale, Pistis, Elpis şi Agapis.

O, sfântă şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea, care s-au făcut mirese Mântuitorului şi, pentru Dânsul pătimind, cu Dânsul acum împărătesc şi se proslăvesc? Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că, privind la acele cumplite şi amare chinuri şi la moartea fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut pentru dânsele ca mamă, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prealuminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdii şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea Preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim în vecii vecilor. Amin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s