IMNUL HERUVIC / Cântecul îngerilor – Arhim. NIKODIMOS Kabarnos


„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm… ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”

DoarOrtodox

Vedeti şi: HERUVICUL (IMNUL HERUVIC) -Mănăstirea Putna

Anunțuri

Troparul Sf. Apostol, întâiul Mucenic Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)


Coroană împărătească încununat-a creştetul tău pentru chinurile pe care l-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâiule între mucenici, că tu mustrând necredinţa iudeilor, L-ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui, pe Acela roagă-L pururea pentru sufletele noastre!

Cântă Psalţii Catedralei Patriahale conduşi de Mihail Bucă

Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (3 septembrie)


TROPARUL SF. CUVIOSI NEOFIT ŞI MELETIE de la Mănăstirea Stânişoara

Tropar, gl.1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!


sfintii-neofit-si-meletie-de-la-stanisoaraSfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

vedeti: MANASTIREA STANISOARA

Troparul Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului – 30 august


Troparul, Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Viata Sf. Alexandru -Sfîntul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfîntului Mitrofan, întîiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Cînd s-a adunat în Niceea întîiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputînd să se ducă la acel sobor, din pricina bătrîneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezînd în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvîrşirea Sinodului, Alexandru întorcîndu-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunîndu-i că i se apropie sfîrşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicînd: „După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

sf_Ierarh Alexandru_30 august

Deci, a venit şi dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alţi părinţi, ca să cerceteze pe Sfîntul Patriarh Mitrofan care era bolnav şi zăcea pe patul morţii. Cînd l-a întrebat pe cine îl va binecuvînta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, Sfîntul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfînt”. Aşa s-a şi întîmplat.

Ducîndu-se Sfîntul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi gonea lupii eretici şi elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii. Unii din aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi greceşti şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deşi era neînvăţat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfînt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducîndu-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înţelept şi cuvîntător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte toţi. Sfîntul le zicea: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, cînd veţi striga şi vă veţi gîlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”. Deci, ei au ales unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începînd, Preasfinţitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputînd zice nimic.

Văzînd aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii din ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos. Filosoful cel amuţit, văzînd prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştinească arătîndu-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor cre-dincioşilor, încît Dumnezeu, Care a dăruit atîta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toţi.

După aceea, Sfîntul Alexandru a omorît cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecînd cîţiva ani de la Sinodul cel dintîi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, cînd l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, avînd în sîn hîrtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicînd: „Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gîndul zicea: „Aşa cred, precum am scris cu mîna mea, şi cum am în sînul meu”. Jurîndu-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rînduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfîntul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sîmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfîntului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărît să piardă pe Arie de pe pămîntul celor vii.

Sfîntul rugîndu-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mîndrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea „Tîrgul lui Constantin”, unde era un stîlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întîmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrînd el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădîndu-şi sufletul cu amar!

Văzînd cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcînd în sînge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut pînă la sfîrşitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca şi cu o armă ascuţită, a omorît pe vrăjmaşul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea şi Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul lui Dumnezeu, în cuvîntul său către constantinopolitani, îl pomeneşte, grăind cu laude: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sînteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvîntul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbîndească şi prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veşnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfîntul Grigorie spre lauda Sfîntului Alexan-dru şi spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducînd aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întîmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfîntului Alexandru. Căci, precum el a ocărît pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui şi de-a pururea fiitoare, tot aşa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.

Sfîntul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adînci bătrîneţi; iar cînd a fost aproape de sfîrşit, oile cele cuvîntătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: „Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergînd pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?” Iar el, arătînd spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: „De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Acestea zicîndu-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, avînd de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.


Pomenirea Sfinţilor Părinţi Alexandru, Ioan şi Pavel, Patriarhii Constantinopolului
(30 august)

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos


*cântă părinţii de la Schitul Lacu, Muntele Athos

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Apărătorul cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 2:

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 3:

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!

Icos 3:

Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 4:

Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 5:

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 6:

Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 7:

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mor­mânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 8:

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 9:

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icos 9:

Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mân­tuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 10:

Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!

Icos 10:

Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 11:

Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!

Icos 11:

Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 12:

Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!

Icos 12:

Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 13:

O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor… Și Condacul întâi: Apărăto­rule cel mai mare și Doamne…

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 1:

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistie­rul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Continuă lectura

Troparul Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava – 2 iunie


Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.

canta Grupul psaltic Sfântul Ioan cel Nou

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând, mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea măiestrită asupra ta, prin cel de altă credinţă, ca să te depărteze de la dreapta credinţă, şi cu înţelepciunea dată ţie de la Dumnezeu, pricepând măiestriile lui, neprins de dânsele ai rămas cu harul Celui Preaînalt; pentru aceea ai şi cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cunoscând clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusă asupra ta la eparhul Cetăţii Albe, cel de credinţă otomană, cum că te-ai lepădat de adevărata credinţă creştinească, măcar că acela a te ademeni la aceasta în tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lăsat a fi biruit; pentru aceea după cuviinţă auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că pe Reiz de mincinos l-ai vădit;
Bucură-te, că tu ca un turn ai rămas neclintit;
Bucură-te, că momirile eparhului întru nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că toţi cei ce au văzut acestea, folos au câştigat;
Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit;
Bucură-te, căci cu aceasta pe păgânul Cadiu l-ai dispreţuit;
Bucură-te, căci creator al acestora pe singurul Dumnezeu Cel în Treime L-ai mărturisit;
Bucură-te, că n-ai primit a defăima;
Bucură-te, că ai mărturisit credinţa cea adevărată;
Bucură-te, că de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;
Bucură-te, că ai mustrat pe eparhul înaintea tuturor;
Bucură-te, că pe el mai vârtos a se pleca ţie l-ai îndemnat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos! Continuă lectura

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Troparul, viața, acatistul. (13 decembrie)


Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 8

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul Sf. Ierarh Dosoftei

Glasul 3

Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei:

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

sf_ierarh_dosofteiViaţa Sfântului

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică.
După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.
În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!


Sf. Ier. Dosoftei alaturi de Sf. Stefan cel Mare

Numele de mirean al lui Dosoftei era Dimitrie Barila. Se trăgea din familia macedoromână Papară din Liov. Călugăr la mănăstirea Pobrata (Probota) în 1649, cu numele de Dositei, a ajuns episcop de Huşi în 1658, episcop de Roman în 1660 şi mitropolit al Moldovei în 1671. În anul 1686 Jan Sobieski, regele Poloniei, a întreprins o expediţie militară în Moldova, reuşind să ocupe şi Iaşiul. Cronicarul Ion Neculce scrie: „Atunce au luat craiul şi pe Dosofteiu mitropolitul din Ieşi, cu toate hainele şi odoarăle mitropoliei. Ş-au luatu şi moaştele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă … ”. Tot Neculce ne încredinţează că „Acest Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazîl; prè învăţat, multe limbi ştiè: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adîncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blînd ca un miel. În ţara noastră pe-ceasta vreme nu este om ca acela.”

Dosoftei şi-a sfîrşit viaţa în decembrie 1693 în Polonia la Strij (Stryj în poloneză), fiind înmormîntat la mănăstirea Zolkiev. A fost una din marile personalităţi ale ortodoxiei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Dosoftei pe 14 octombrie 2005. Sfîntul ierarh Dosoftei este sărbătorit pe 13 decembrie.

În 1673 a publicat în orăşelul polonez Uniev „Psaltirea pre versuri tocmită”, principala sa creaţie, prima mare operă în versuri scrisă în româneşte. Această psaltire în versuri a fost scrisă după modelul psaltirii în versuri a marelui poet polonez Jan Kochanowski (1530-1584).

Dosoftei a reînfiinţat tipografia de la Iaşi, aici apărînd „Dumnezăiasca liturghie” (în 1679, urmată în 1683 de o a doua ediţie, completată), „Psaltirea de-nţeles” (Psaltirea slavo-română, 1680), „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” (4 volume, 1682-1686), precum şi multe alte cărţi religioase.

Opera sa – atît traduceri cît şi scrieri personale – a reprezentat un puternic impuls pentru cultura în limba română.

  • Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
  • Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
  • Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
  • Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un
  • Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
  • Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
  • Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
  • Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.
Casa Dosoftei din Iasi

Casa Dosoftei din Iasi

Acatistul Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 2:

Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 2:

Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;
Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;
Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;
Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;
Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;
Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;
Bucură-te, a călugărilor lumină;
Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, învățătorule cu multă credință;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 4:

Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;
Bucură-te, traducător al Liturghiei;
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;
Bucură-te, că ai miluit săracii;
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 5:

Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind așa:
Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;
Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 6:

Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 6:

Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îți glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;
Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;
Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;
Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 7:

Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești „Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:
Bucură-te, ctitor al limbii românești;
Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;
Bucură-te, următor al sfinților Părinți;
Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 8:

Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața, ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!

Icos 8:

Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ți-a adus nespusă mângâiere și ajutor în multele ispite și încercări. Iar când, din binecuvântate pricini, la Catedrala de la Iași le-ai mutat, cu mare sfințenie le cinsteai, iar la vreme de primejdie rugăciuni prin țară făceai și multe minuni și semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, și noi cu dragoste cinstim sfintele tale moaște, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Bisericii în vremi de restriște;
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învățăturilor eretice;
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare;
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor;
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat;
Bucură-te, că ai alinat suferința poporului;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 9:

Când grele încercări s-au abătut peste țara Moldovei, mare strâmtorare poporul suferind și multe biserici prin foc s-au mistuit, tu, ca un ostaș vrednic al lui Hristos, stâlp al credinței te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Prădând năvălitorii bisericile și mănăstirile, au luat cu ei mulțime de odoare sfinte și chiar racla cu moaștele sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu lacrimi îi rugai să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie; de aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiași;
Bucură-te, alinător al durerilor;
Bucură-te, părinte iubitor de țară și neam;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit;
Bucură-te, că în pribegie credința ortodoxă ai păstrat;
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat;
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 10:

Fiind în țară străină, dorul de patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărți de folos, tâlcuind din scrierile Sfinților Părinți, pentru poporul tău. Și mulți folosindu-se de înțeleptele tale cuvinte și de smerita-ți purtare minunându-se, cu bucurie cântau lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!

Icos 10:

Multe din cele trebuincioase lipsindu-ți, nu ți-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă sârguință ai lucrat pentru învățarea dumnezeieștilor dogme, având grabnic ajutători pe trâmbițele Duhului: pe sfinții Hrisostom și pe Efrem, pe Damaschin și pe Simeon Noul Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o;
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulți ai înțelepțit;
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire;
Bucură-te, că de la sfinți ai cerut ajutor;
Bucură-te, candelă a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 11:

După multă osteneală și răbdare, în pribegie săvârșind călătoria acestei vieți, Cuvioase Părinte, te-ai mutat către locașurile cerești. Moartea ta a fost înălțare la viața veșnică, căci înaintea Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ți-a fost ascultarea și binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei. Pentru aceea, cu rugăciunile tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Pom al raiului fiind, fericite, având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne ca sub umbra acelora totdeauna să ne sălășluim și să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai născut pe pământ;
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinții locuiești;
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi;
Bucură-te, că ești rugăciune vie și nemuritoare;
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt;
Bucură-te, visterie a comorilor cerești;
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocrotești;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 12:

Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută cu milostivire din înălțimea slavei cerești spre noi, care luptăm cu multe necazuri pe marea acestei vieți și, primind puținele noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei nedespărțite și neîncetat te rogi pentru plinătatea Bisericii lui Hristos și pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și desăvârșit mijlocit nouă de sus, de la Părintele luminilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată viața ai luptat;
Bucură-te, că adevărata credință până la sfârșit ai păstrat;
Bucură-te, cel care întru înălțimile cerești sălășluiești;
Bucură-te, că fața Sfintei Treimi o privești;
Bucură-te, al tuturor sfinților prieten iubit;
Bucură-te, al poporului tău ajutor neprețuit;
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinței strămoșești;
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 13:

O, prealuminate Ierarhe Dosoftei, primește smerita noastră rugăciune și mijlocește pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoșata muncă a iadului și să ne învrednicească de bucuriile cerești, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Rugăciune către Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

Continuă lectura

Troparul Naşterii Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului – Ioan (24 iunie)


Proorocule şi mergătorule-nainte al venirii lui Hristos, a te lăuda după vrednicie pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim, că nerodirea celei ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat întru mărita şi cinstita naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

nasterea_sfantului_ioan_botezatorulvedeti si: Troparul Sf. Prooroc Ioan Botezatorul

Sf. Ioan Botezătorul este singurul sfânt din calendar căruia i se prăznuiește și nașterea, ca dovadă a faptului că a fost, într-adevăr, cel mai mare prooroc, despre care Însuși Mântuitorul a spus că este „cel mai mare om născut din femeie”.

În afară de Iisus Hristos și Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul este unicul sfânt a cărui naștere după trup este cinstită, conform Fericitului Augustin, care evidențiază, în scrierile lui și faptul că toți ceilalți sfinți se prăznuiesc când are loc nașterea în cer, adică moartea de pe pământ. Sf. Ioan face această excepție pentru că, într-adevăr, viața sa a fost în întregime fără de păcat, trăind „ca un înger în trup”, mâncând doar miere și lăcuste. Părinții săi bătrâni, Zaharia și Elisabeta au murit în scurt timp de la nașterea sa, el rămânând să crească singur în pustie, unde a fost hrănit de înger, în perioada prunciei, pentru a supraviețui.

Teologii spun că Dumnezeu avea un plan deosebit pentru Ioan. Încă de când Arhanghelul Gavriil i-a vestit proorocului Zaharia faptul că urma să aibă un copil la bătrânețe, acesta pierzându-și vocea, până la naștere și mai mult, faptul că Elisabeta, fiind soție și mamă de prooroc a proorocit că numele lui va fi Ioan, iar când Zaharia, mut fiind a fost împins de către preoții vremii să scrie pe o tăbliță numele pe care vrea să-l dea fiului său, după cum se cuvenea ca tatăl și nu mama, să aleagă acest nume, el a scris tot Ioan pe tăbliță, moment în care i s-a dezlegat și limba, spre uimirea tuturor.

Așadar, Ioan a fost trimis în lume printr-o naștere minunată, dusă de bătrâna sa mamă, care a căpătat acest dar al proorociei doar purtându-l pe sfânt în pântece. Când Maria, mama Lui Iisus a veni în vizită în a treia lună de sarcină, conform Bibliei, „s-a închinat Elisabetei”, care la rândul ei a proorocit, în acel moment, nașterea Mântuitorului, zicând „De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine?” Astfel, nașterea minunată a lui Ioan Botezătorul este premergătoare Nașterii și Zămislirii minunate a Mântuitorului, un „aperitiv” care să îi pregătească pe oameni să creadă în minuni, pentru că marile minuni ce urmau să se arate ar fi fost prea greu de digerat:

Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”, conform doxologia.ro.

În altă ordine de idei, avortul sau uciderea de copii e considerat păcatul cel mai mare, pentru că vine omul și strică ce a semănat Dumnezeu. Părintele Cleopa face, în acest sens, o comparație simplă: „Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta – omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa? Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da.” Dacă Dumnezeu a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, înseamnă că omul care urmează a se naște este chiar semnătura Lui Dumnezeu în viața noastră, o binecuvântare pe care, conform aceluiași părinte, o apreciază cel mai mult cei care nu pot avea copii, precum bătrânii părinți ai Sf. Ioan Botezătorul care fuseseră sterpi dar binecuvântați cu „cel mai mare care s-a născut din femeie”, aproape de sfârșitul zilelor lor.

„Și ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ați iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: „Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.”, zice părintele Cleopa într-o predică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.