Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie.


Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus:

„- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.”

Patriarhul le-ar fi zis:

,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.”

„- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.”

„- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.”

Au zis: „ – Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.

– Dar sunt oameni, atei, care spun: ”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?

– Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred”. Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa.

– Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.

– Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”.

Acuma-i o diplomaţie satanicească. Vezi, în timpurile de demult şi-o vărsat sângele atâtea sute de mii şi milioane de oameni, fiindcă credeau in Hristos. Aşa era atuncea, era idolatrie şi, dacă nu erai ca idolatrii, îţi tăiau capul. Dar conducătorii de acuma, toată răutatea aceea au luat-o cu diplomaţie. Nu-ţi mai taie capul, dar te conving sa zici ca ei, să te atragă de partea lor, ca tu singur sa lepezi adevărul şi să te întorci după dânşii. Când s-o mai pomenit sau cine ar fi prooro­cit vreodată ca neamurile astea care conduc acum omenirea – ştim că sunt oameni depărtaţi de adevăr – să dea miliarde de euro; unde? In Sfântul Munte, să se reînnoiască mănăstirile. Vezi ce diplomaţie? Astea toate vin de la Uniunea Europeană. Dar ce face Uniunea Europeană? Cele mai mari fărădelegi. Conducătorii Uniunii Europene sprijină făţiş păcatul ăsta, cu sodomia. Cică aşa trebuie: „Aşa am plăcerea eu, nu-mi trebuie femeie, dă-o încolo că-i spurcată. Eu vreau băiat, vreau bărbat”. Dar te convinge în aşa fel, e aşa un curent satanicesc, că lumea acuma mai mult iubeşte fără­delegea asta cu bărbaţii decât cu femeile. (18-11-2003).

Lumea în cel rău zace. Mântuitorul însuşi a zis: „Iată, vine stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu află nimic”. Vezi? Stăpânitorul lumii acesteia este ispititorul. De aceea trebuie să ne osârduim să nu ne depărtăm de adevăr, că acuma conducăto­rii lumii acesteia vor ca omenirea să meargă după ideile lor. Nu mai ţin cont de păcat, şi nici oame­nii nu mai ţin cont decât numai de ceea ce ordonă conducătorii. Cum îmi spunea un părinte: „O să devină tim­pul ca noi, creştinii, să nu mai zicem: «Aşa zice Sfânta Scriptură, ş-aşa zice şi în Sfânta Evanghelie.» O să zicem: «Aşa ne ordonă Uniunea Europeană.» Acolo au ei scopul să aducă omenirea.

Dar noi să facem răbdare, că nădejdea-i la Bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc. Totuşi, noi trebuie să ne osârduim. ,,Osârduiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”, ne spune Mântuitorul. Ştim. Da’ acestea trebuie să fie, căci după toate proorociile Sfinţilor Prooroci, trebuie să vină împărăţia lui Antihrist. Vezi? S-o apropiat. Si acuma, conducătorii şi ascultătorii împărăţiei lui Antihrist se osârduiesc să îngenuncheze Ortodoxia, că, dacă ar îngenunchea Ortodoxia, mai uşor ar veni împărăţia lui Antihrist. Eh!… Bunul Dumnezeu să ne fie de ajutor şi să avem nădejde la Bunul Dumnezeu. (26-12-2003)

Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na!… fac şărlătăniile lor.

– Ei mai susţin că Biserica n-are voie să se ames­tece în treburi politice.

Apoi vezi? „N-are dreptul”. Biserica n-are drep­tul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu e fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

– Dar Biserica are voie să se amestece în tre­buri de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii? Conducătorii lumii spun că nu are voie.

– Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşni­cie, ci numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate poftele. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. Incet, încet…

– Despărţirea Bisericii de problemele sociale, de stat, asta a cui lucrare e?

– Asta e direct lucrarea Satanei, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei, nu vezi că deoda­tă au pus „Drepturile Omului”, ca prin ele să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia. Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului ar face, aşa zice: „Aşa e dreptul omu­lui, aşa doresc eu“. N-a fost poate de când lumea legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi „Drepturile Omului” contra nedreptăţilor care se fac pe faţa pă­mântului, atuncea da… Da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău. Orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nime­nea să-i zică ceva.

Dacă te amesteci în treburi de-astea politice de-acuma, te omoară, da’ dacă mergi după drep­turile omului, astea trupeşti, nu, nu! Ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, toate acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Impărăţia lui Antihrist este, părinte. (19-01-2004)

Lumea acuma s-o amestecat, naţiuni cu alte naţiuni, şi încep oamenii a spune: „Nu-i nimic cuta­re, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”. Avorturile le fac întru nimic, fel de fel de necuraţii de mici copii… Ei, cum să se pogoare harul Sfântului Duh peste tine dacă tu, de mic copil, eşti spurcat, eşti dedat în mâinile vrăjmaşului? „Fiţi sfinţi“, zice Sfânta Scriptură, însuşi Mântuitorul. „Fiţi sfinţi”, adică fiţi curaţi, „fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, şi aşa puteţi veni către Mine“. Da’ dacă lumea merge după cum e moda astăzi…

Vezi, chiar conducătorii omenirii, astăzi, nu se gândesc deloc la adevăr. Ei fac propagandă titanica că aici e iadul şi aici e raiul. Nu zic asta pe faţă, dar ăsta e scopul lor. Cele mai mari păcate, strigătoare la cer, păcate de care Biserica nici să n-audă, nici cu gândul, acuma conducătorii omenirii, Uniunea Europeană le socoteşte o nimica toată. „Dreptul omului!” Ei, se poate? Cum dreptul omului? Dreptul omului, adică omul s-o dedat în braţele Satanei. Şi ce-i zice Satana, aceea vrea să facă omul: „Ei, şi, daca vreau să fac orice fărădelege, aceea o fac, că aşa îmi place mie! Nu vreau să mă căsătoresc cu o fată cu frica lui Dumnezeu, vreau să mă căsătoresc cu alt bărbat”.

Şi ceea ce nici prin gând n-o fost până acuma in omenire, acuma îţi dă voie să faci, cea mai mare fărădelege pe faţa pământului. Asta învaţă conducătorii actuali, cu Uniunea Europeană. Ei, ce aştepţi? Aştepţi mila lui Dumnezeu? O făcut Dumnezeu aşa de mare minune, Sodoma şi Gomora le-o afundat în fundul iadului, toată omenirea ştie că acolo o fost fărădelegile cele mai mari, şi acum ei zic: „Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimica asta.” Şi lumea îi ascultă.

Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guverneze, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.

Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)

Staretul Dionisie, Extras din ”Lumea în vremurile de pe urma”, Ed. Prodromos, 2010

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Anunțuri

Troparul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan (16 mai)


Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamuli românesc, v-ati arătat sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenindu-vă cereștile daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

IMNUL HERUVIC / Cântecul îngerilor – Arhim. NIKODIMOS Kabarnos


„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm… ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”

DoarOrtodox

Vedeti şi: HERUVICUL (IMNUL HERUVIC) -Mănăstirea Putna

Troparul Sf. Apostol, întâiul Mucenic Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)


Coroană împărătească încununat-a creştetul tău pentru chinurile pe care l-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâiule între mucenici, că tu mustrând necredinţa iudeilor, L-ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui, pe Acela roagă-L pururea pentru sufletele noastre!

Cântă Psalţii Catedralei Patriahale conduşi de Mihail Bucă

Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (3 septembrie)


TROPARUL SF. CUVIOSI NEOFIT ŞI MELETIE de la Mănăstirea Stânişoara

Tropar, gl.1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!


sfintii-neofit-si-meletie-de-la-stanisoaraSfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

vedeti: MANASTIREA STANISOARA

Troparul Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului – 30 august


Troparul, Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Viata Sf. Alexandru -Sfîntul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfîntului Mitrofan, întîiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Cînd s-a adunat în Niceea întîiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputînd să se ducă la acel sobor, din pricina bătrîneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezînd în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvîrşirea Sinodului, Alexandru întorcîndu-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunîndu-i că i se apropie sfîrşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicînd: „După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

sf_Ierarh Alexandru_30 august

Deci, a venit şi dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alţi părinţi, ca să cerceteze pe Sfîntul Patriarh Mitrofan care era bolnav şi zăcea pe patul morţii. Cînd l-a întrebat pe cine îl va binecuvînta să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa, Sfîntul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfînt”. Aşa s-a şi întîmplat.

Ducîndu-se Sfîntul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi gonea lupii eretici şi elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii. Unii din aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi greceşti şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deşi era neînvăţat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfînt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducîndu-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înţelept şi cuvîntător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte toţi. Sfîntul le zicea: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, cînd veţi striga şi vă veţi gîlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”. Deci, ei au ales unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începînd, Preasfinţitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputînd zice nimic.

Văzînd aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii din ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos. Filosoful cel amuţit, văzînd prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştinească arătîndu-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor cre-dincioşilor, încît Dumnezeu, Care a dăruit atîta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toţi.

După aceea, Sfîntul Alexandru a omorît cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecînd cîţiva ani de la Sinodul cel dintîi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, cînd l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, avînd în sîn hîrtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicînd: „Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gîndul zicea: „Aşa cred, precum am scris cu mîna mea, şi cum am în sînul meu”. Jurîndu-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rînduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfîntul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sîmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfîntului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărît să piardă pe Arie de pe pămîntul celor vii.

Sfîntul rugîndu-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mîndrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea „Tîrgul lui Constantin”, unde era un stîlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întîmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrînd el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădîndu-şi sufletul cu amar!

Văzînd cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcînd în sînge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut pînă la sfîrşitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca şi cu o armă ascuţită, a omorît pe vrăjmaşul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea şi Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul lui Dumnezeu, în cuvîntul său către constantinopolitani, îl pomeneşte, grăind cu laude: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sînteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvîntul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbîndească şi prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veşnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfîntul Grigorie spre lauda Sfîntului Alexan-dru şi spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducînd aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întîmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfîntului Alexandru. Căci, precum el a ocărît pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui şi de-a pururea fiitoare, tot aşa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.

Sfîntul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adînci bătrîneţi; iar cînd a fost aproape de sfîrşit, oile cele cuvîntătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: „Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergînd pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?” Iar el, arătînd spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: „De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Acestea zicîndu-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, avînd de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.


Pomenirea Sfinţilor Părinţi Alexandru, Ioan şi Pavel, Patriarhii Constantinopolului
(30 august)

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos


*cântă părinţii de la Schitul Lacu, Muntele Athos

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Apărătorul cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 2:

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 3:

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!

Icos 3:

Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 4:

Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 5:

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 6:

Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 7:

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mor­mânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 8:

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 9:

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icos 9:

Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mân­tuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 10:

Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!

Icos 10:

Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 11:

Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!

Icos 11:

Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 12:

Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!

Icos 12:

Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 13:

O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor… Și Condacul întâi: Apărăto­rule cel mai mare și Doamne…

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 1:

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistie­rul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Continuă lectura

Troparul Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava – 2 iunie


Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.

canta Grupul psaltic Sfântul Ioan cel Nou

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând, mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea măiestrită asupra ta, prin cel de altă credinţă, ca să te depărteze de la dreapta credinţă, şi cu înţelepciunea dată ţie de la Dumnezeu, pricepând măiestriile lui, neprins de dânsele ai rămas cu harul Celui Preaînalt; pentru aceea ai şi cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cunoscând clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusă asupra ta la eparhul Cetăţii Albe, cel de credinţă otomană, cum că te-ai lepădat de adevărata credinţă creştinească, măcar că acela a te ademeni la aceasta în tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lăsat a fi biruit; pentru aceea după cuviinţă auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că pe Reiz de mincinos l-ai vădit;
Bucură-te, că tu ca un turn ai rămas neclintit;
Bucură-te, că momirile eparhului întru nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că toţi cei ce au văzut acestea, folos au câştigat;
Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit;
Bucură-te, căci cu aceasta pe păgânul Cadiu l-ai dispreţuit;
Bucură-te, căci creator al acestora pe singurul Dumnezeu Cel în Treime L-ai mărturisit;
Bucură-te, că n-ai primit a defăima;
Bucură-te, că ai mărturisit credinţa cea adevărată;
Bucură-te, că de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;
Bucură-te, că ai mustrat pe eparhul înaintea tuturor;
Bucură-te, că pe el mai vârtos a se pleca ţie l-ai îndemnat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos! Continuă lectura