Viaţa, troparul si acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie (25 noiembrie)


Sf. M. Mc. Mercurie

Tropar, Glasul 2

Nevoințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

Viata Sf. Mare Mucenic Mercurie

Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

    „Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.

   Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi. Continuă lectura

Anunțuri

Troparul Sf. Ierarh Luca al Crimeii (11 iunie)


Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea 

Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

    „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

    „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” 

Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca 

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!

***

Viaţa Sfântului ierarh luca, arhiepiscopul Crimeei am iubit pătimirea fiindcă mult curăţeşte sufletul

Sf Luca al Crimeei copyNăscut la 14/27 aprilie 1877 la Kesţ, în Crimeea răsăriteană, se trăgea dintr-o familie cu rădăcini princiare. Din fragedă tinereţe Valentin Voino-Iaseneţki a fost atras de slujirea celor umili şi nevoiaşi, dorind să potolească durerile şi să salveze vieţile celor care abia aveau bucăţica zilnică de pâine. S-a vrut şi învăţător de ţară, spre a lumina mintea lucrătorilor nefericiţi ai pământului. Dar chemarea sa, aproape concomitentă, a fost către medicină,  dar şi către slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi iată, se va face medic, se va căsători şi va munci enorm ca medic în spitalele de ţară sau militare, având grijă şi de perfecţionarea sa profesională. Cercetarea medicală l-a acaparat, şi aceasta doar din dorinţa de a găsi metode pentru salvarea cât mai multor vieţi. Deşi familia i se măreşte, – soţia sa născând patru copii -, va rămâne singur prin moartea prematură a soţiei sale Ana bolnavă de tuberculoză, la aceea vreme greu de tratat. Dar viaţa i se schimbă total când episcopul Inochentie al Taşkentului îi spune că Biserica are nevoie de el. I se pare firesc să accepte propunerea de a fi preot, într-un moment de mare prigoană împotriva slujitorilor altarului. Pentru că şi sufletul lui a simţit această chemare, va fi hirotonit preot în anul 1921, iar în 1923, pentru că arhiereii Bisericii adevărate erau îndepărtaţi, deportaţi şi ucişi şi era nevoie de ierarhi, preotul Valentin Voino- Iaseneţki este tuns în monahism chiar în casa sa. Apoi, în mare taină, la 30 mai 1923 este hirotonit episcop de către alţi doi arhierei. Trebuie să spunem că se crease în Rusia bolşevică o Biserică aşa-zisă „vie”, a cărui cler era dirijat de noua putere. Din acel moment începe calvarul. Doar pentru faptul că era un medic excepţional şi aveau nevoie de el, i-a fost permis să profeseze în continuare, chiar dacă purta în permanenţă rasa pe el. Emblematic este faptul că întotdeauna a operat numai în prezenţa icoanei Maicii Domnului, iar când i-a fost interzis acest lucru, a părăsit pur şi simplu spitalul. Cu toate că îi iubea enorm pe pacienţii săi, care erau oameni, suflete şi nu „cazuri” pentru el. Medicii care i-au fost aproape vorbesc despre faptul că îi cunoştea pe fiecare dintre pacienţii săi, îşi amintea după mulţi ani cine era fiecare, de ce a suferit, cum a decurs operaţia. Iar dacă se întâmpla, foarte rar ce-i drept, să-i moară după operaţie un bolnav, plângea şi se ruga mult pentru el! Aşadar, pentru că aveau nevoie de el, au fost destule momente în care a fost îngăduit în spitale, pentru că era episcop, iar aceasta însemna un grav afront adus autorităţilor sovietice. Continuă lectura

Cântări bisericeşti întâlnite în slujbele ortodoxe


Poezia religioasa in cultul ortodox isi are radacinile in imnografia bizantina care este o adevarata enciclopedie teologica versificata sau o teologie popularizata sub forma imnelor. Prin aceasta imnografie, dogma ortodoxa si-a gasit cele mai frumoase formule de exprimare, in formele cultului ortodox.

In limba greaca, imnele bisericesti respecta, ca forma, legile compozitiei poetice (ritm, rima, numar de silabe). Prin traducerea in limba romana acestea au fost insa redate in proza, respectandu-se fondul, in dauna formei.

In continuare, ne propunem sa prezentam formele pe care le imbraca poezia imnografica in cantarile bisericesti din slujbele Bisericii Ortodoxe.

Troparul reprezinta forma cea mai veche si fundamentala a poeziei imnografice. Denumirea de tropar se da astazi unor compozitii imnografice izolate, care prezinta pe scurt si canta chipul sau icoana vietii unui sfant (unor sfinti), ori descriu sensul si importanta unui eveniment din viata Mantuitorului sau din istoria sfanta a mantuirii, care se comemoreaza in principalele sarbatori din cursul anului bisericesc.

Troparele se canta la sfarsitul Utreniei, Vecerniei, la Liturghie, la Vohodul mic, la slujba Ceasurilor. Din acest motiv, in cartile de slujba de azi, aceste tropare se numesc apolitikia (adica tropare finale, de incheiere), pentru ca se canta, de regula, inainte de apolisul slujbei (vecerniei si Utreniei).

Printre cele mai vechi tropare, intalnite in cult se numara “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”, care se canta la Litie, si e atribuit Sfantului Chiril al Alexandriei si cele ale Nascatoarei de Dumnezeu, ale celor opt glasuri.

Tot tropare, in sens mai larg sunt acele scurte unitati imnografice (din Minee) numite stihiri, idiomele, automele, podobii, ipacoi, sedelne, antifoanele, svetilnele sau luminandele, numite si voscresne sau manecande.

Stihira este o compozitie imnografica in forma de versuri sau strofe, grupate in serie (numite si tropare in serie) care se canta la Vecernie (Doamne strigat-am si Stihoavna), la Utrenie (la Laude) dar si cadrul altor taine si ierurugii.

Se numesc stihiri, pentru ca origine sunt (ca structura externa) versuri sau strofe, cat si pentru ca ele sunt precedate de cate un stih sau verset din psalmi. Dupa continutul lor se deosebesc astfel: Stihiri ale Invierii, ale Crucii, ale Nascatoarei de Dumneseu, ale Sf. Treimi.

Cele mai vechi tropare (stihiri) intrate in uzul liturgic sunt din sec V: stihirile numite anatolicesti (atribuite imnografului Anatolie, patriarh ala Constantinopolului, care se canta la Vecernie si Laude, care preamaresc, pogorarea la iad si Invierea Domnului, urmarind combaterea ereticilor nestorieni si eutihieni;

Condacul si icosul sunt in cantare psaltica, strofa poetica, asezata dupa cantarea a treia sau a sasea a Canoanelor (in Minee, Octoih si Triod), care se canta la Liturghie dupa troparele de la Vohodul mic, precum si la randuiala Laudelor mici (Ceasuri, Pavecernita, Miezonoptica)

Condacul de azi nu e decat un rest din cele de odinioara care erau niste compozitii poetice mari, poeme imnografice avand 18-24 de strofe sau tropare si fiecare strofa fiind compusa din 20-30 de versuri scurte, cu o structura identica privind numarul silabelor si locul accentelor, strofe legate intre ele prin aceeasi tema. Strofele erau legate intre ele printr-un acrostih.

Perioada de inflorire a condacului in imnografia bisericeasca este prin sec. VI-VII. Vechile condace aveau la inceput o strofa care, ca fond, nu aveau nimic in comun cu restul strofelor, decat melodia si refrenul.

Aceasta strofa scurta se numea proimion (antestrofa). De fapt aceasta este strofa care se pastreaza pana azi sub numele de condac. Din sirul de strofe al vechilor condace s-a pastrat si prima strofa (ce urma antestrofei), al carei rol era de model pentru celelalte strofe si care se numea icos. Icosul se citeste dupa condac.

Restul strofelor din condac au iesit cu timpul din uzul cultului si n-au mai fost transcrise in cartile de ritual.

Cel mai vechi autor de condace si cel mai vestiti imnopgraf bisericesc este Sf. Roman Melodul (sec.VI). Lui i se astibuie singurele dintre poemele sau condacele vechi care s-au pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) cunoscut sub numele de Acatistul Maicii Domnului si care se citeste, de obicei, in randuiala Utreniei din sambata a cincea a Postului Mare (Denia de vineri seara)

Podobia, numita si prosomie sau asemananda, este in muzica bisericeasca o stihira cu melodie tip, model, dupa care se executa toate cantarile bisericesti. Fiecare din cele opt glasuri isi are podobiile sale, care se insemneaza deasupra imnelor ce trebuie cantate intocmai cu podobia notata. Pana la trecerea pe note a imnelor, melodia se pastra prin traditie, podobia fiind un mijloc mnemotehnic a cantarii stihirilor.

Sedealna, sezanda sau catisma sunt psalmi care se canta sau se citesc in timpul slujbelor, ori izolati (ex Ps 103 la inceputul Vecerniei) ori in grupuri mici, ori insirati unul dupa altul, cum sunt cei sase psalmi de la inceputul Utreniei, ori grupati in cele 20 de sectiuni ale Psaltirii, numite catisme, care se citesc la slujba Ceasurilor, Miezonopticii, Vecernei si Utreniei. Aceste catisme sunt numite si sedelne, pentru ca in timpul citirii sau cantarii lor credinciosii pot sedea pe scaune su in strana.

Tot sedelne se numesc acele scurte tropare care se pun la Utrenie dupa citirea Psalmilor, dupa polieleu si la oda a treia a canonului.

Ipacoi sau subascultator este denumirea care se dadea in vechime raspunsurilor (refrenelor ) cantate de popor in cantarea responsorila a psalmilor. Ipocoi este o stihira izolata, constand in anumite versete din psalmi sau din unele formule liturgice cunoscute si consacrate in uzul liturgic, care se repetau ca un refren dupa fiecare verset al psalmului, asa cum a ramas pana azi in finalul Cantarilor Tremii, cantarilor finale din icoasele si condacele Acatistelor si in cele trei refrenuri din slujba Privegherii sau a Vecerniei Mari („Bine esti cuvantat, Doamne, Cel ce ai facut toate”)

Astazi ipacoi se numesc acele tropare sau strofe izolate care se citesc inaite de antifoanele celor opt glasuri de la Utrenia Duminicilor si praznicului respectiv. Au acest nume pentru ca rostirea lor trebuie ascultata cu multa atentie, ca o vestire sau proclamare solemna. Sa mai intalneste si la Pavecernita Invierii si la Miezonoptica dupa canon.

Antifoanele numite si Treptele antifoanelor, sunt cantari scurte din Octoih. Se numesc astfel deoarece in vechime se cantau antifonic, alternativ, de catre cele doua strane, adica alternativ. Aceste cantari sunt compuse pe baza psalmilor 119-133, care formeaza catisma a 18-a numita si „Cantarea treptelor” pentru ca la iudei se canta pe treptele templului din Ierusalim, de catre doua grupe de cantareti, care stataeau fata in fata si cantau pe rand. Fiecare antifon din cele opt glasuri e format din noua tropare, grupate trei cate trei, in antifoane pentru fiecare glas. Aceasta impartire a antifoaneleor are un caracter trinitar, facand referire la cele noua cete ale ingerilor, in ierarhia cereasca, cantand Sfintei Treimi. Compunerea antifoaneleor e atribuita Sfantului Ioan Damaschin si Sfantului Teodor Studitul.

Prochimenul este in cantarea bisericeasca, stihul (versetul) ramas din psalmul care odinioara preceda lecturile biblice: Paremiile, Apostolul, Sfanta Scriptura. Il intalnim in randuiala Vecerniei, Utreniei si Sfintei Liturghii.

Canonul, in cantarea psaltica, este o compozitie din mai multe cantari (ode, tropare, catavasii), care respecta anumite reguli privind forma si legatura dintre ele, astfel incat impreuna sa formeze un tot. Canonul este format, atunci cand este complet din noua ode; cand este mai restrans e format din doua ode (diode) sau din trei (triode); fiecare oda este si ea formata din trei, pana la noua tropare, care respecta structura primului tropar (privind numar silabelor si locul accentelor), adica a primei strofe din oda numita (irmos sau catavasie), ce va fi model pentru celelalte strofe carora la imprima melodia si numarul sau de versuri si de silabe.

Dupa tema canoanele pot fi: ale Invierii, ale Crucii, Treimic, ale sfintilor. Cel mai mare numar de canoane e incadrat in slujba Utreniei, dar sunt canoane si in slujba Pavecernitei, a Miezonopticii de duminica si a unor Sfinte Taine (Maslul) si ierurgii (ca Inmormantarea). Si la Liturghie sunt canoane (Cantarea a treia si a sasea din Canonul Utreniei).

Luminanda sau svetilna reprezinta o categorie de stihiri sau tropare izolate care se canta inainte de Laude (in randuiala Utreniei).

Se umesc asa deoarece odinioara se cantau in momentul cand incepea sa se lumineze de ziua si pentru ca, in mai toate cantarile care poarta acest nume e vorba de lumina. Svetilnele au, dupa text, si ideea de „lumina”, si pe cea de „trimitere”. Denumirea de „luminanda” se potriveste, dupa continut, mai ales Svetilnelor celor opt glasuri pentru Postul Mare (din Triod si Ceaslov). Pentru svetilnele din restul anului, si indeosebi pentru cele 11 svetilne ale Invierii, care se canta la Utrenia de duminica, termenul de trimitere este mai potrivit pentru continutul lor, in care se vorbeste despre trimiteea Sfintelor Mironosite la Apostoli, de catre Iisus, in ziua Invierii Lui, precum si de trimiterea celor doisprezece Apostoli la propovaduire dupa Inviere.

Cele 11 svetilne ale Invierii sunt in legatura cu cele 11 Evanghelii ale Invierii, care se citesc la Utrenia duminicilor, pe care le comenteaza (parafrazeaza); Luminandele Invierii au fost alcatuite de imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, in secolul al X-lea.

Voscreasnele, eotinalele sau manecandele, sunt cantari matinale, pentru ca in toate este vorba de „manecarea”, adica mergerea la mormantul Domnului, dis-de-dimineata, in ziua Invierii, a femeilor mironosite. Voscreasna se canta la Slava Laudelor, in randuiala Utreniei duminicilor. Aceste 11 stihiri ale Invierii stau in stransa cu cele 11 Evanghelii ale Invierii pe care le comenteaza. Au fost compuse in secolele IX-X, de catre imparatul bizantin Leon Filozoful.

Doxologia Mare, slavoslovia, marinda sau imnul ingeresc,  este un imn de slavire a lui Dumnezeu care se canta atat la slujba Utreniei, („Slava celui ce ne-ai aratat noua lumina!”) In forma de azi, Doxologia este un imn cu caracter trinitar, un imn de lauda catre Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Prin secolul al IV-lea , el a devenit un mijloc de lupta impotriva ereziilor antitrinitare (ariena si pnevmatomaha).

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (5 august)


muzica: pr. Mihail Buca

Troparul Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)

Pe tine, Parinte, te cinstim, caci lasand lumea si patria ta, ai luat crucea, urmand lui Hristos, si in Valea Iordanului, in pestera pustniceasca, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta impreuna cu ingerii se bucura, Preacuvioase Parinte Ioane, duhul tau.

Continuă lectura

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Troparul. Viața. Acatistul sfântului (23 aprilie)


Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

„Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mantuiască sufletele noastre.”

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, icoana bizantina

Slava la Laude pe gl. 5 în interpretarea grupului psaltic „Sf.M.Muc.Dimitrie” condus de protopsaltul Victor Șapcă.
Această cântare este parte din Cd-ul „Sărbătorile de peste an pe note bizantine” înregistrat în luna septembrie 2010.

„Răsărit-a primăvara…“ este cea mai frumoasă cântare bisericească închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, pe care Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi. Ea se cântă însă numai dacă sărbătoarea Sfântului cade în perioada pascală (adică după Paşti). Atunci când 23 aprilie cade în Vinerea sau în Sâmbăta Mare (din Săptămâna Patimilor), Tipicul bisericesc („Capetele lui Marcu“) menţionează că slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va face luni (a doua zi de Paşti) în Săptămâna Luminată; aşadar, stihira de la Slavă… de la Laude va fi „Răsărit-a primăvara…“.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Continuă lectura

1 aprilie şi Duminica a 5-a din Post, a Sf. Cuv. Maria Egipteanca


Această preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăşit-o şi îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Troparul Sfintei Maria Egipteanca:

Întru tine maica, cu osârdie s-a mântuit cel dupa chip; ca luând crucea ai urmat lui Hristos; si lucrând ai învatat sa nu se uite la trup, ca este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu îngerii împreuna se bucura, cuvioasa maica Marie, duhul tau.

Tot în această zi (n.ed. 1 aprilie), pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de asemenea boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care şi binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulţi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la felurite chinuri a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi (n.ed. 1 aprilie), pomenirea sfinţilor mucenici Gherontie şi Vasilid, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi (n.ed. 1 aprilie), pomenirea sfântului şi dreptului Ahaz.

Tot în această zi (n.ed. 1 aprilie), pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan şi Natalia Plikhanov, s-a născut în oraşul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc şi tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deşi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă şi copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeţilor din Polotsk. Şi-a completat studiile la Şcoala Militară din Orenburg devenind ofiţer. Mai târziu a terminat şi Şcoala de Ofiţeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan şi, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simţea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiţerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis şi el s-a înfricoşat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaţă cu toate păcatele i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a cuprins un sentiment de pocăinţă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îşi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăţit şi colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareţ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-şi pună în bună orânduială treburile lumeşti. După alţi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea şi să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost uşor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni şi avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-şi amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soţie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni şi-a terminat de rezolvat problemele şi s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareţ al mănăstirii şi l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic şi coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice şi un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieţii monastice fiind hirotonit diacon (1902) şi preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreşte el a răspuns că nu are importanţă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului şi Kazanului (11 aprilie). Deşi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraţilor şi surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca şi preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaţii răniţi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiaşi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân şi slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, şi altele asemenea, în toate împletind stricteţea cu grija părintească şi blândeţea pentru toţi cei aflaţi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toţi părinţii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii şi al tămăduirii bolilor fizice şi psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovniceşti, monahul Inocent Pavlov, îşi aminteşte cât de înfricoşat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care ştia şi cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar şi de lucruri şi persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. „Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poţi să povesteşti şi altora,” îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărţile duhovniceşti, îndeosebi Vieţile Sfinţilor. El obişnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărţi vor avea multe de câştigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieţii noastre îşi află răspuns în vieţile sfinţilor pentru că ele ne învaţă cum să trecem peste greutăţi, cum să ne păstrăm credinţa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmaşului şi să ieşim victorioşi. Deşi Vieţile Sfinţilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulţi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulţi sfinţi în pravila sa zilnică şi nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaţa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinţi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinţii îl păzeau de necazuri şi primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel şi a celor cei trei tineri sfinţi, a plecat din Kazan şi nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii şi sfântul a simţit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca şi pe cei trei tineri izbăviţi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei şi altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărţirii de această lume. În aprilie al aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie şi-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simţit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii şi să se întoarcă la chilia lui. În dimineaţa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile şi părintele şi-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovniceşti mai relaxate şi nu înţelegeau sfinţenia monahismului sau noţiunea de duhovnic, astfel încât aceştia au început a cere reformă şi schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziţii în posturi de conducere şi să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraţilor nou veniţi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut râvna şi curând mănăstirea şi-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulţi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel şi problema financiară. Dar, pe fraţii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost şi Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaştele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinţilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaşte ale sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaştele sfinţilor părinţi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfântul Siluan Athonitul (24 septembrie)


Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Semion. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: „Miluieşte-mă!” Dar strigătul său se pier­dea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!”

Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său stri­vit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfâr­şită, nepătrunsă.

(“Prolog” la: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999)

doar ortodox candle light_church00

Troparul Sfântului Siluan Athonitul:

„Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire vieţuind, şi cea a Duhului ai arătat nouă, dumne­zeiasca lucrare; pentru aceasta, cu cu­viinţă cinstind pomenirea ta, Siluane, din inimă slăvim pre Cela ce pre tine Bisericii mare propoveduitor al lui Hristos te-au dat.”

Tropar (glas 3) (făcut de Pavel Ieromonahul)

Propoveduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite, între cuvântătorii de Dumne­zeu cel prea duios, căci pre Cel smerit şi blând ai văzut, şi inima Aceluia ai cunoscut; pentru aceasta, cu graiu­rile tale toţi luminându-ne, Siluane de Dumnezeu însuflate, proslăvim Du­hul, Carele pre tine-au proslăvit.

Tropar (glas 4):

Pre Hristos, Învăţător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat, Duhul mărturisind în inima ta mântuirea; pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta. :Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

*Iar în Mănăstiri se cântă: pentru aceasta, călăuza nevoinţei te-ai arătat, plin fiind de lumina cea dumnezeiască. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Tropar (glas 5):

Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire vieţuind, şi dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând; pentru aceasta, cu cu­viinţă cinstind pomenirea ta, Siluane, din inimă slăvim pre Cela ce pre tine Bisericii mare propoveduitor al lui Hristos te-au dat.

Condac (Glas 4)

Precum mult ai iubit, şi mult ai aflat, Harul cel dumnezeiesc al Duhului, Si­luane, de la Hristos; pentru aceasta neamurile strigă ţie: Bucură-te Părin­te, podoaba Părinţilor.

Condac (glas 8):

Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând;Acuma, în ceruri, pre Carele ai dorit priveşti, Împreună cu Dânsul petrecând, pre­cum au făgăduit. Pentru aceasta, Pă­rinte Siluane, calea mă învaţă, carea ai urmat.

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Cuvios Siluan Athonitul (24 seprembrie)

Condac 1:

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 2:

Văzându-te pe tine Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu afundat în prăpastia pierzării, pe când dulceața păcatului ca un șarpe rău mirositor pătrundea în sanul tinereții tale, ca o maică îndurerată te-a chemat în chip minunat: „Fiule, mă doare să te vad spurcându-te cu fapte păcătoase” și pricepând tu, Preacuvioase Părinte, milostivirea ei, șarpele păcatului cu bărbătească înțelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocăință, smerenie și rugăciune, iar Mântuitorului Iubitor de oameni cântare de mulțumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maică, pururea strigând: Aliluia!

Icos 2:

Dumnezeiasca înțelepciune te-a umbrit, când glasul Maicii Domnului te-ai învrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, și harul Sfântului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o căprioară din laț scăpând, către grădina Maicii Domnului – Muntele Athos – ai năzuit, fugind de deșertăciunea lumească, căci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, văzând minunata bunăvoire a Stăpânei lumii față de tine, cu umilință îți cântam:
Bucură-te, că din întunericul păcatului la lumina adevărului lui Hristos de însăși Preacurata ai fost chemat;
Bucură-te, că ai fost ales să fii lucrător credincios al grădinii ei pământești, în chip minunat;
Bucură-te, viță dulce a pământului rusesc care în Muntele Athos îmbelșugat ai rodit;
Bucură-te, conștiință neadormită, că prin smerită rugăciune, boldul păcatului l-ai tocit;
Bucură-te, că în Sfânta Mănăstire Pantelimon, lui Dumnezeu în chip îngeresc ai slujit;
Bucură-te, că prin nevoință, post și isihie pe dușmanul ce luptă împotriva ta desăvârșit l-ai plecat;
Bucură-te, că toate măiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;
Bucură-te, că tânjind după Dumnezeu, credința curată în chip slăvit ai dobândit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 3:

Cu adevărat, de Dumnezeu iubitorule Părinte Siluane, te-a apărat puterea Celui Preaînalt când duhul iadului și al morții te-a năpădit și sufletul tău îl învifora cu momeli pierzătoare și tu, cu totul istovit, cugetai că Dumnezeu este de neînduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni îndată te-a cercetat prin lumina cea negrăită a Taborului și cu focul harului Sfântului Apostol Pavel o nouă naștere ai primit, cu frică și bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având bogăția harului, cu duhul la ceruri ai fost înălțat și acolo cuvinte de negrăit cu adevărat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Căci te-ai umplut de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu când, fiind în afară de cele ale lumii, întru vederea duhovnicească a negrăitei frumuseți dumnezeiești, te-ai învrednicit a vedea Fața lui Hristos-Dumnezeu Cel fără-de-măsură iubitor și iertator a toate. Iar noi, minunându-ne de negrăita vedere a lui Dumnezeu, îți cântăm:
Bucură-te, că întru credință nevoindu-te, de cercetarea și mângâierea lui Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că ai fost vrednic să vezi cu ochii tăi frumusețea slavei Sale de negrăit;
Bucură-te, că în Ceruri la preaminunată frumusețe prin Sfântul Duh ai fost înălțat;
Bucură-te, că acolo din darurile harului Sfântului Duh Mângâietor te-ai adăpat;
Bucură-te, că de frumusețea de nedescris a Raiului te-ai împărtășit;
Bucură-te, că fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumuseții cerești ai fost copleșit;
Bucură-te, că același har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenești;
Bucură-te, că spre zorii vieții veșnice ca o strajă pururea veghetoare ne trezești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 4:

Furtună de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigaș de oameni care dintru început a căutat să piardă sufletele drepților; dar tu, Părinte Siluane, povățuind fiind de Domnul Iisus Hristos să-ți ții mintea în iad și să nu deznădăjduiești, cu darul Duhului Sfânt, prin neîntreruptă veghe și smerenie ai preîntâmpinat uneltirile vrăjmașului desăvârșind biruindu-l; iar el, rușinat fiind de tine, silit a fost a mărturisi că întru totul este mincinos. Și asa, sufletul tău din cursa neprietenului ca o porumbiță blândă a fost izbăvit de Dumnezeu, căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!

Icos 4:

Auzind despre tine că în chip minunat ai fost chemat de la deșertăciunea lumească spre nevoința călugărească și prin harul lui Dumnezeu rod bun ai făcut, Cuvioase, nu numai călugări tineri, dar și cei vârstnici, mult încercați în nevoințe, către tine alergau și ca de miere îndulcindu-se de faptele și cuvintele tale, viața cea îngerească au urmat și Domnului s-au asemănat. Iar noi, cu smerită cugetare văzându-te împodobit, cu bucurie îți strigăm:
Bucură-te, că izvor nesecat de smerită cugetare și înfrânare în Domnul ai devenit;
Bucură-te, că în Muntele Sfânt ai fost ca un crin bine mirositor și neveștejit;
Bucură-te, că în nevoința ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;
Bucură-te, că mintea, inima și voința în Dumnezeu prin rugăciune necontenit ți-ai întărit;
Bucură-te, că plin de râvnă, curăția trupească și sufletească ți-ai păzit;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată la înălțimea nepătimirii ai urcat;
Bucură-te, că pravila Sfinților Părinți cu sârguință ai urmat;
Bucură-te, că despre iubirea lui Dumnezeu și cereasca Patrie neostenit ne-ai grăit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 5:

Ca pe o stea călăuzitoare și de minte luminătoare ți-a dăruit Domnul Harul cel Dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, întărindu-te prin aceasta în nevoința cea mântuitoare ca odinioară pe Proorocul Ilie la Pârâul Horeb și hrănindu-te în chip minunat din necheltuitele comori ale Sfântului Duh. Și așa, arzând de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerețe și până la bătrânețe priveghind și din straja dimineții până în noapte pentru întreaga lume rugându-te, ca o alăută dulce cântătoare, neîncetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Văzându-te pe tine, Preacuvioase Părinte Siluane, întru nevoința cea bună căutând dragostea lui Dumnezeu cum caută pruncul laptele mamei sale și către mângâierea Lui cu dor mare tânjind și cu lacrimi strigând: „Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu și încălzește-te, o inimă a mea”, și încă „Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca să nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea; de dragostea lui Dumnezeu?” Ne cutremurăm cu inima și ne umilim cu sufletul în fața unei asemenea iubiri către Dumnezeu cel Atotîndurat și cu străpungere îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult îndulcitoare, pururea ai cerut;
Bucură-te, că în dragostea de Domnul cu îngerii te-ai întrecut;
Bucură-te, că din inimă, ca dintr-o candelă a rugăciunii curate, flacăra focului lăuntric spre Domnul ți-ai suit;
Bucură-te, că cele de sus și cele de jos cu frumusețea evlaviei tale îngerești le-ai împodobit;
Bucură-te, că inima ta s-a asemănat cu văpaia rugului nemistuit;
Bucură-te, că precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toți oamenii înalți mâinile către Dumnezeu;
Bucură-te, că în toată vremea ai dorit judecățile Domnului și îndreptările Sale le-ai căutat cu tot sufletul tău;
Bucură-te, că fără încetare ai strigat: „Mântuiește Doamne, poporul tău și bine¬cuvântează moștenirea Ta!”;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 6:

Propovăduitor neîncetat al isihiei te-ai arătat, cel ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, când Domnul cel Iubitor de oameni, încercându-ți dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfântului Duh. Pentru aceasta, înțelegând că ai pierdut harul, precum odinioară Adam când se tânguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mâhnită și cu lacrimi: „Doamne, Tu mai înainte m-ai cercetat și mai învrednicit de Sfântul Tău Duh și sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tânjește după Tine”; și în acest chip tânguindu-te, dar nădăjduind în mila lui Dumnezeu, Îi strigai: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, ca un nou văzător al Tainelor, căci prin smerenie și rugăciune cu lacrimi harul Sfântului Duh ai dobândit și de negrăită dragoste inima ți s-a umplut. Și gustând tu și înțelegând puterea harului, cu îndrăznirea lui Ilie ai strigat: „Doamne! Nu numai mie, ci întregii lumi dăruiește să cunoască dragostea Ta și să se mântuiască!”. Drept aceea, avându-te pe tine rugător neadormit înaintea lui Dumnezeu, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că cerul ai deschis când împreună cu Domnul te răstigneai rugându-te pentru cei morți, pentru cei vii și pentru cei ce pe lume încă nu au venit;
Bucură-te, că prin această dragoste Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, că adevărata întrupare a credinței curate și a nerăutății te-ai arătat;
Bucură-te, că ai dobândit iertare de la Hristos pentru cei apropiați ție, căzuți în păcat;
Bucură-te, lucrător neadormit în grădina Maicii Domnului, care pe cei istoviți în nevoințe îi întărește;
Bucură-te, dulce alăută a Muntelui Athos, care despre viața cea viitoare vestește;
Bucură-te, visterie a darurilor Sfântului Duh și al Preabinecuvântatei Egumene ascultător slujitor;
Bucură-te, cu cei bineplăcuți lui Dumnezeu credincios împreună-nevoitor;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 7:

Voind Iubitorul de oameni Dumnezeu să arate în tine o nouă faclie a harului, Cuvioase Părinte Siluane, ca pe o ramură de măslin cu rădăcină în pământul rusesc al pustiului Athosului te-a răsădit și cu harul Sfântului Duh te-a înrourat, mult roditor făcându-te: ca prin faptele și cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viață-dătător, spre curăție și înfrânare, cucernicie și iubire de frați pe toți i-ai povățuit – iar ei, uniți fiind prin legătura dragostei, supunând cele mai rele prin cele mai bune, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca pe un nou împreună nevoitor cu pustnicii, povățuitor și dascăl monarhilor și mirenilor te-a arătat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Căci tu, încă pe când trăiai în lume, pe un oarecare soldat a cărui femeie se lăsase ademenită de căderea în păcat și, pentru aceasta, el spre mânie se înverșunase, l-ai învățat iertarea lui Hristos și astfel, familia lor – mică biserică – de destrămare o ai izbăvit; pe monahii căzuți în întristare la dobândirea păcii sufletești i-ai chemat și frica Domnului învățându-i, la pocăință i-ai adus; și astfel pe toți i-ai pregătit să devină locuitori ai Raiului. Iar noi, știindu-te pe tine că te îngrijești de mântuirea tuturor, cu dragoste îți cântăm, după cuviința datorată:
Bucură-te, că în căutarea lui Hristos împreună cu iubitorii vieții pusnicești te-ai nevoit;
Bucură-te, râvnitorule trăitor al iubirii frățesti și pentru toți fierbinte rugător;
Bucură-te, că pe calea vieții, în dureri și în necazuri, ești celor ce te cheamă credincios însoțitor;
Bucură-te, că celor aflați în boli, întristări și mâhniri sufletești le ești nefățarnic slujitor;
Bucură-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvântul tău blând la împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, că mărturisind că bun este Domnul, sufletele slăbănogite de păcate cu nădejdea iertării le-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Credinciosule nevoitor care mântuirea pentru toți oamenii cu lacrimi o mijlocești;
Bucură-te, că având mintea în iad pentru toți păcătoșii nepocăiți îndurare dorești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 8:

Minune negrăită ți-a descoperit Domnul, Preacuvioase Părinte Siluane, când starețul-duhovnic Avraam ți-a arătat chipul Său strălucind de nedescris și astfel, prin minunata schimbare te-a învățat curat a cinsti Taina Pocăinței; iar noi, văzându-te pe tine că ți-ai încredințat voia duhovnicescului părinte ca Domnul Însuși, tăindu-ți prin smerenie și pocăință voirile cele rele, învățăm a ne încredința voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos și prin aceasta, înainte de ieșirea noastră din trup, de mânia lui Dumnezeu și de Judecata ce va să vină ferindu-ne, cântăm lui Dumnezeu întreit: Aliluia!

Icos 8:

Din toată inima și cu tot sufletul cerând, smerenia lui Hristos ai dobândit, preaminunate și bineplăcut lui Dumnezeu Părinte, și cu Cel iubit pentru lume împreună te răstigneai, cu lacrimi rugându-te: „O, Preadulce Iisuse! Tu ai făcut ca sufletul meu să Te iubească pe Tine și să-l iubesc pe aproapele meu. Dăruiește-mi să vars lacrimi pentru lumea întreagă, pentru ca toți oamenii să te cunoască pe Tine și să moștenească pacea ta și să vadă lumina Feței Tale”. Iar noi, cei ce în păcate ne-am cheltuit viața, dobândind mântuire cu rugăciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, că nevoindu-te neobosit în rugăciunea pentru oameni pe Preaputernica Maică Ocrotitoare ai urmat;
Bucură-te, că precum odinioară Ieremia plângea pentru popor, și tu în Sfântul Munte în lacrimi l-ai înrourat;
Bucură-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru întreaga lume ai cerut mântuire ca pentru sufletul tău;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toți cei ce pier în păcate mijlocești înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria și minunarea îngerilor, care ești iubit și bineplăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, strălucire luminoasă în pustiul athonit și oglindire curată a sfințeniei neamului tău;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare ai arătat lumii chipul frumuseții îngerești în trupul tău pământesc;
Bucură-te, că prin căldura rugăciunii tale vrei să ne faci pe noi cămară a Duhului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 9:

Toate cetele îngerești și mulțimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia și de iubirea ta de oameni, Părinte Siluane, că săvârșindu-ți ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif în Egipt te-ai asemuit când nu numai de ceata Sfinților împreună viețuitori, dar și de ostenitorii din lume care lucrau în mănăstire, ca de niște copii a lui Dumnezeu te-ai îngrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubește întreaga zidire, ai strigat: „Doamne, trimite Duhul Tău cel Sfânt și mângâie sufletele întristate ale acestor oameni necăjiți”. Și în orice fiind ai arătat frumusețea smeritei cugetări cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult grăitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Părinte Siluane, că tu cu lacrimi ai însetat a stinge orice vrăjmășie și neorânduială între oameni i-ai împăcat pe toți cu Dumnezeu, strigând Stăpânului lumii: „Doamne, cu Tine însetez să fiu și Ție pentru întreaga omenire mă rog, ca toți să fie mântuiți!” și pe oameni învățându-i: „Fiilor, rugați-vă pentru vrăjmași, că ei sunt frații voștri și viața voastră, iar dușmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Și prin acestea fiind și noi călăuziți la iubirea de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași, îți cântăm:
Bucură-te, că prin iubirea pentru vrăjmași lui Hristos pe Golgota te-ai asemănat;
Bucură-te, că ridicându-ți mâinile la rugăciune pentru vrăjmașii tăi, cu sufletul și cu inima pe Cel ce S-a răstignit pentru noi L-ai urmat;
Bucură-te, ca de cei apropiati te-ai ingrijit si de frumusetea isihiei harice nu te-ai lipsit;
Bucură-te, că iubindu-i pe cei de aproape ai tăi, puterea neîncetată a rugăciunii ai dobândit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune săgeata celui viclean ai frânt până în sfârșit;
Bucură-te, că răutățile și măiestriile diavolului să le biruim ne-ai învățat;
Bucură-te, că la moara lui Hristos trupul prin muncă ți-ai istovit și inimii spre desfătare rugăciunea ca pe o pâine Sfințită i-ai dat;
Bucură-te, că pe lucrătorii grădinii Împărătesei Cerești i-ai hrănit din belșug cu pâinea Preasfântului Nume;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 10:

Mântuirea sufletului căutând și dorind alipirea de Hristos, din pământul părinților tăi ai plecat smerit la Sfântul Munte, unde petrecând în înfrânare și isihie ai dobândit frumusețea cea întocmai cu a îngerilor, prin sârguință și iubire de oameni. Și astfel într-o binecuvântată dimineață, când ceilalți viețuitori athoniți înălțau Ziditorului cântări, bun sfârșit ai dobândit și sufletul cel hrănit cu dătătorul-de-viață Trup și Sange al Domnului I-ai încredințat în mâinile Lui cele dumnezeiești, ca împreună cu toți Sfinții pururea să-I cânți Cuvântului celui fără de început și Dumnezeu, al Cărui Nume în tine s-a Sfințit: Aliluia!

Icos 10:

Împăratului Ceresc, pe Care Îl preamăresc heruvimii și serafimii și cetele Sfinților, I-ai slujit fără odihnă prin viața, credința și dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai înaintea scaunului Preasfintei Treimi împreună cu toți aleșii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Fii, așadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osârdie înaintea lui Dumnezeu pentru pacea și bunăstarea lumii, iar pentru Sfânta Biserică solie de necurmată rugăciune și cald ocrotitor, ca izbăvindu-ne din nevoi, cu mulțumire să-ți cântăm:
Bucură-te, înger în trup din pământul rusesc, care în chip preaales în Sfântul Munte te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru pământul părinților tăi Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;
Bucură-te, îndrăznire iubitoare și fierbinte rugător pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu cu bunăcredință;
Bucură-te, grabnic ocrotitor al monahilor din grădina athonită și a celor ce te urmează în nevoință;
Bucură-te, ca fara cartire incercarile vietii de obste si durerile trupului tau le-ai purtat;
Bucură-te, că sufletul tău curățit cu lacrimi de pocăință Celui Curat l-ai încredințat;
Bucură-te, lucrător credincios al viei lui Hristos, în Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că acolo împreună prăznuind cu Sfinții și îngerii, cu slavă și cinste te-ai încununat;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 11:

Cântare de laudă aducem ție, celui ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, Părinte Siluane, că arzând de dragoste către Domnul – care de mântuirea lumii a însetat și cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit – L-ai urmat cu credință, și pustia Athosului cu rugăciune curată bine o ai înmiresmat, arătându-ne și nouă chipul vieții îngerești împodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfântului Duh. Și așa, în Sfântul Munte ca în Rai viețuind, pe vrăjmaș l-ai rușinat și sufletul tău Împărăția Cerească a agonisit, iar pe noi ne-ai povățuit prin dragoste să ne alipim de Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 11:

În vremurile noastre Domnul te-a arătat lumii întregi, Preacuvioase Părinte, purtător al Duhului Sfânt și al Luminii celei dătătoare de lumină, atât în viață, cât și după moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusețea nevoințelor pământești și ca un heruvim împreună rugător cu cetele cerești, de nădejdea mântuirii să ne încredințăm, vieții celei drepte cu toată osârdia să urmăm, voia noastră s-o lepădam și cu bucurie iubirii lui Dumnezeu să ne supunem, ca să se întărească și în trupurile și sufletele noastre proslăvirea Iubitorului de oameni Dumnezeu și cu dragoste să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ne-ai întărit pe noi în dragoste de Dumnezeu prin pilda vieții tale celei curate și nevoitoare;
Bucură-te, că plin de ardoare ai dat în vileag pe cei fără de lege și ne-ai învățat să păstrăm tainele și predaniile credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea pustnicească, lui Petru Athonitul te-ai sârguit să-i semeni în post și isihie;
Bucură-te, că Avvei Atanasie cu credință i-ai urmat prin grija pentru viețuirea monahilor în curăție;
Bucură-te, nou luminător al credinței, că în zilele noastre „Calea cea Adevărată” către Domnul ai arătat;
Bucură-te, că de neîmpuținarea harului Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă tuturor le dai mărturie în chip minunat;
Bucură-te, că înaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, că acolo ceri pentru noi sfârșit creștinesc și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a Lui;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 12:

Încă fiind tu pe pământ, Preacuvioase, ca în ceruri, unde totul viază și se mișcă întru bucuria Sfântului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revărsat peste tine puterea negrăită a harului, ca astfel luminat să înalți rugăciuni pentru întreaga lume împreună cu ceața nevoitorilor athoniți și cu toți Sfinții. Iar noi cunoscând acestea, te rugăm: îndreaptă, Preacuvioase Părinte, fierbinte rugăciune către Domnul ca să se milostivească și Sfânta Sa Biserică s-o întărească în veci spre mântuirea noastră, pe iubitorii de isihie să-i apere și să le dea tărie ca pururea să preamărească Numele lui Dumnezeu, ca împreună cu cetele îngerești să cântăm și noi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând slăvită pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, după vred¬nicie fericim durerile și ostenelile tale, ca în priveghere și post împreună cu toți aleșii Maicii Domnului, cu osârdie te-ai nevoit. Cine oare vă numără ostenelile voastre și suspinările din rugăciunile cu lacrimi înălțate pentru lume? Că prin ele pururea întoarceți mânia Domnului cea din pricina păcatelor noastre întru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni să păzească Sfânta Biserică de pustiire până la sfârșitul veacului după cuvântul făgăduit. Iar noi cunoscând acestea și mulțumindu-ți pentru mijlocire și ocrotire cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că povățuirea cea prin Duhul Sfânt plin de sârguință ai urmat;
Bucură-te, că Hristos – Puterea și Înțelepciunea lui Dumnezeu – ochilor tăi trupești S-a arătat;
Bucură-te, smerit nevoitor a lui Hristos, bucuria și lauda Maicii Domnului în fața tuturor celor cerești și pământești;
Bucură-te, neadormitule rugător pentru lume, că mângâiere și nădejde pentru mântuire ne ești;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției lui Hristos, care prin nevointa ta Muntele Athos ai împodobit;
Bucură-te, împreună lucrător al nădejdii noastre de mântuire, că ne-ai luminat calea către Dumnezeu și pe cale ne-ai întărit;
Bucură-te, trâmbiță aurită, că împreună cu toți sfinții și îngerii slava lui Dumnezeu o vestești;
Bucură-te, că primind de la Domnul cununa biruinței nu ne uiți în rugăciunile tale pe noi, cei pământești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 13:

O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvântată a pământului rusesc, slava și podoaba iubitorilor de isihie din Sfântul Munte, primește și de la noi această nevrednică rugăciune și cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru întreaga lume, să ne miluiască pe toți fii Săi, prin harul Sfântului Duh în unirea dragostei Sale să ne adune laolaltă și cu judecățile pe care le știe să ne aducă la Sine; iar prin rugăciunile tale să nu ne rușineze pe noi în ziua Judecății înaintea Feței slavei Sale, ci să ne învrednicească a-I cânta împreună cu toți Sfinții și îngerii cântarea de biruință: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și și Condacul 1.

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 1:

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Rugăciune către Sfântul Siluan Atonitul

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt și dascăl al iubirii de vrăjmași ai devenit în acest veac plin de ură și de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinței și alăută binecântătoare a Duhului Sfânt!

Noi, cei însuflețiți de viețuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în fața sfințeniei tale care rușinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa și îți mărturisim că inimile noastre suspină după liniștea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni și de vrăjmași.

Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburați în această lume care ne învață să fim răi, iubitori de slava deșartă și orbi ai păcatului. Roagă-L, Părinte Sfinte, să ne dăruiască și nouă blândețea Sa, înde¬lungă – răbdare, tăcerea, înfrânarea și iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovnicești întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghițiți de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povă¬țuitorul nostru, mijlocește pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre și astfel să ne mântuim sufletele.

Așa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugărilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaș Sfintei Treimi, izbăvește pe cei ce cu credință săvârșesc prea cinstită pomenirea ta și pe cei ce sărută cu evlavie moaștele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine și dăruiește prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.

Văzând răutatea și nimicnicia noastră, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleșilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevărat Părinte, spre a ne povățui cum să traim o viață cuviincioasă, o viață de nevoință și de rugăciune, ca să Te aflăm milostiv în ceasul morții și la Înfricoșătoarea Judecată. Amin.

doar ortodox candle light_church00

doar ortodox candle light_church00

Troparul, viața și acatistul Sf. Cuvios Sfântul Antonie cel Mare (17 ianuarie)


 

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condac: Lepădând tulburările lumeşti viaţa sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Antonie.

17ianuarie-antoniecelmare

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.

Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita AntoniiViaţa lui Antonie[1] -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359[2].

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi – Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie” (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Sfantul-AntonieAntonie era egiptean, venind pe lume la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Hercula. Se trăgea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică, pe care o avea în grijă. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, care a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost, cu toate acestea, învăţătorul şi dascălul celor mai mari cărturari ai vremii, printre ei numărându-se şi Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei. Sfântul Antonie este privit de posterioritate drept fondator al monahismului ortodox.

Antonie cel Mare este unul dintre stâlpii neclintiţi pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei. Deşi nu a fost un om învăţat, deşi nu a urmat marile şcoli ale timpului său, fiind un om simplu, Dumnezeu l-a înzestrat cu plinătatea harului Său, iar pentru aceasta a fost căutat de iubitorii de Dumnezeu pustnici pentru a le fi învăţător. A învătat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi şi, dedându-se vieţii pustniceşti, a întrecut pe mulţi, făcându-se pildă tuturor celor de după dânsul.

Viaţa Sfântului Antonie scrisă de discipolul său, Sfântul Atanasie patriarhul Alexandriei, descrie într-un amplu discurs lupta duhovnicească a Sfântului împotriva demonilor. Imaginea ce se conturează duce la concluzia că virtutea în om e naturală, asceza monahală nu face altceva decât să realizeze vocaţia fundamentală a omului de a fi icoană vie (chip şi asemănare) a lui Dumnezeu pe pământ.

Începutul vieţii de pustnic

Se tragea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică pe care o avea în grijă. Jumătatea sa de avere, Antonie a împărţit-o la săraci, iar el, la mai puţin de 20 de ani, şi-a pus viaţa în mâna lui Dumnezeu, petrecând în pustnicia atât de mult dorită. Se spune despre Sfântul Antonie că nu era un om foarte înzestrat intelectual, fiind socotit de către oameni sărac cu duhul. Dar cea mai mare bucurie a sa a fost, încă din pruncie, comuniunea cu Hristos din Sfânta Liturghie. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia de după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. În momentul acela, Antonie a dăruit pământurile sale săracilor (avea 300 de pământuri bine roditoare), iar pe sora sa o va încredinţa unei şcoli de fete, el începându-şi din acest moment viaţa de pustnic.


La început, Antonie s-a nevoit în apropiere de satul său, învăţând de la un bătrân, care din tinereţe se nevoia în viaţa monahală, să împletească munca cu rugăciunea. Pentru a scăpa cu totul de supărările oamenilor, el a mers în apropierea Mării Roşii, în speranţa de a se lepăda total de lume şi de grijile ei. Aici a petrecut vreme de douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii, avându-L aproape pe Dumnezeu în încercările pe care i le punea înainte vrăjmaşul. După ceva timp a plecat de aici, mergând într-o cetate părăsită de pe malul drept al Nilului, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii.

maxresdefault

Antonie şi lupta cu diavolul

Din Pateric şi din Vieţile Sfinţilor aflăm despre smerenia Sfântului, luată ca pildă de ucenicii săi şi de urmaşii acestora. Dumnezeu i-a dat şi puterea de a-l înfrunta pe diavol, de a-i descoperi modurile în care acesta îi muncea pe călugări şi pe drept-credincioşi, încercând a-i câştiga pentru împărăţia întunericului. Continuă lectura