Școala de muzică psaltică „Nectarie Protopsaltul” organizează cursuri pentru începători și avansați, fete și băieți.
Cursurile vor fi susținute de Protopsaltul BOGDAN MARIN. La seminarii asistent va fi psaltul Marian Știrbei.
mai multe informații se găsesc pe afiș:
Tropar, Glasul 2
Nevoințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.
Viata Sf. Mare Mucenic Mercurie
Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:
„Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.
Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi. Continuă lectura
Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1 Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă că, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! muzica~ protosinghel Leontie Fusa
Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.
Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.
În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.
La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.
La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.
La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.
Troparul Sfântului Martir Atanasie Todoran, glasul 1:
Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului, primind cu bărbăţie moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câştigat cununa cea neveştejită a sfinţeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă că, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe!
Icosul 1
Din tinereţe ai fost mărturisitor al dreptei credinţe şi statornic luptător împotriva nedreptăţilor săvârşite neamului tău; te-ai ridicat cu bărbăţie să aperi drepturile fraţilor tăi ortodocşi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirică toate uneltirile viclene ale asupritorilor. Pentru aceasta, minunându-ne de virtuţile tale, te cinstim şi-ţi cântăm:
Bucură-te, podoaba cea preafrumoasă a mucenicilor;
Bucură-te, râvnitorule de cele cereşti;
Bucură-te, luptătorule pentru dreptate şi apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, păstrător al rânduielilor strămoşeşti;
Bucură-te, ancoră tare pentru cei prigoniţi pentru dreptate;
Bucură-te, lumină a mărturisitorilor lui Hristos;
Bucură-te, că, urmând în suferinţă Mântuitorului Hristos, moartea nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, că faptele tale le-ai săvârşit cu puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că, asemenea lui David, prin tăria credinţei ai biruit;
Bucură-te, fiu al Ţării Năsăudului şi ostaş neînfricat al Bisericii;
Bucură-te, purtătorul suferinţelor neamului tău;
Bucură-te, că, biruind împărăţia vremelnică, ai câştigat Împărăţia lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe!
Condacul al 2-lea Continuă lectura
1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11. Şi am zis: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
17. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
18. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
19. O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.
Doamne, Tu esti nadejdea mea,
Sa nu ma parasesti pana in sfarsit.
Apara-ma dupa dreptatea Ta
Si ma izbaveste,
Pleaca urechea Ta spre mine
Si ma mantuieste. In vremea batranetilor mele
Sa nu ma lepezi, sa nu ma parasesti
Cand vor slabi puterile mele
Ca vrajmasii mei graiesc impotriva mea
Si cei ce pandesc sufletul meu
Se sfatuiesc si zic:”Parasitu-l-a Dumnezeu, urmariti-l si il prindeti
Ca nu are cine sa-l izbaveasca”.
Dumnezeule, Dumnezeule, din tineretile mele
Tu m-ai povatuit Si eu astazi vestesc minunile Tale,
Doamne Sa nu ma parasesti nici la batranetile si caruntetele mele
Inalta, inalta-ma si ma mangaie, si acum
Scoate-ma din adancurile pamantului
Si Te voi lauda Pentru dreptatea Ta, Doamne.
Canta-voi, canta-voi Tie Si se vor bucura buzele mele
Si sufletul (bis) meu…
1. Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.
3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui.
5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte
6. Şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ?
7. Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman,
8. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său.
9. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.
„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“
Imnul „Lumina lina…” (Φώς ιλαρόν – lumina aducatoare de bucurie) este unul dintre cele mai vechi imnuri crestine, intrate in cultul liturgic. . Acest imn se canta in cadrul Vecerniei Sarbatorilor cand are loc vohodul cu cadelnita (procesiunea de iesire – intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face vohod.
Dupa unii liturgisti, imnul Lumina lina dateaza din secolul II sau III. Folosirea acestuia in randuielile bisericesti, ca imn specific al rugaciunii de seara, prin care crestinii aduceau lui Dumnezeu „multumire pentru sfesnic”, este mentionata in chip expres, inca din secolul IV, de catre Sfantul Vasile cel Mare. Acesta citeaza un fragment din el, numnindu-l „cantare veche”. Inca din vremea Sfantului Vasile cel Mare acest imn era cunoscut ca fiind al Sfantului Mucenic Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat in 303 sau 311, si sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 16 iulie.
Vechimea imnului este confirmata si de faptul ca il intalnim, ca parte a randuielii Vecerniei, si in riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, adica la monofizitii sirieni (iacobiti) si egipteni (copti), cu mici diferente de text. Amintim faptul ca in Ceasloavele romanesti (pe filiera slava) imnul Lumina lina este atribuit Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Cercetatorii afirma ca ii putem atribui Sfantului Sofronie, cel mult, consacrarea oficiala sau generalizarea acestui imn in cadrul liturgic al Bisericii Ortodoxe.
Din punct de vedere al cuprinsului, imnul „Lumina lina…” are un caracter hristologic si totodata trinitar. Este adresat lui Hristos, Care este „lumina cea lina (aducatoare de bucurie) a slavei Tatalui ceresc”, – dar, in acelasi timp, afirma atat distinctia celor trei persoane ale Sfintei Treimi, cat si unitatea lor in dumnezeire („… laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu…”). Continutul teologic al imnului ne face asadar sa intuim ca alcatuirea si introducerea lui in cadrul liturgic ar fi putut avea loc in timpul dezbaterilor trinitare si hristologicc, din secolele III-IV. Este demn de amintit faptul ca textul acestui imn reprezinta un ecou fidel al celei mai vechi rugaciuni de multumire pentru lumina de seara, care ni s-a transmis in cadrul ritualului descris in Randuiala bisericeasca egipteana (sec. III).
In perioada timpurie a Bisericii, imnul se canta in momentul cand pe cer se ivea luceafarul de seara; iar in biserici sfesnicul cu lumina se scotea din altar (in tot Rasaritul, dupa modelul scoaterii luminii din Sfantul Mormant la Ierusalim) sau se aducea de afara (la Constantinopol). Aceasta lumina avea scopul sa risipeasca intunericul serii, sfesnic a carui amintire clara o pastreaza, de altfel, atat textul imnului („…vazand lumina cea de seara”), cat si lumanarea aprinsa sau sfesnicul purtat inaintea preotului la vohodul Vecerniei sarbatorilor, dar mai ales ritul lumini (sfesnicului) din randuiala Vecerniei cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, in Postul Mare. Lumina care aparea in mijlocul credinciosilor adunati pentru rugaciunea de seara era ca o prezenta simbolica a Mantuitorului, Care S-a numit pe Sine Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan. 8: 12). Rostirea sau cantarea imnului in acest moment, sublinia ca in haosul si intunericul in care se zbatea omenirea din perioada Legii Vechi, asteptarea si venirea lui Mesia era ca luceafarul de seara, ca o stea calauzitoare, datatoare de incredere si de nadejde.
Importanta acestui moment este marcata prin formula (Intelepciune, drepti”, care – ca si cea de la Vohodul cu Sfanta Evanghelie din randuiala Liturghiei – vrea sa atraga atentia credinciosilor asupra prezentei simbolice a lui Hristos, Care este ” intelepciunea de la Dumnezeu” (1 Cor. 1:30) si trebuie intampinat prin atitudine fizica de respect, adica prin pozitia dreapta a corpului si prin cuviinta si atentia cu care trebuie sa ascultam imnul care se va canta (citi) si care ne vorbeste tot despre Mantuitorul Iisus Hristos.
Un imn similar, cunoscut pentru vechimea sa („Lakhu Mara…“ sau „Tie, Doamne…“), adresat Mantuitorului Iisus Hristos, centrul intregului ritual al luminilor, il gasim si in randuiala slujbei de seara a Bisericilor Caldee si Malabareza.
Radu Alexandru (crestinortodox.ro)
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.
