Arhive categorie: Muzica

Cântarea Lumină lină

Publicat pe de
Răspunde

doar ortodox candle light_church00

„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“

Imnul „Lumina lina…” (Φώς ιλαρόν – lumina aducatoare de bucurie) este unul dintre cele mai vechi imnuri crestine, intrate in cultul liturgic. . Acest imn se canta in cadrul Vecerniei Sarbatorilor cand are loc vohodul cu cadelnita (procesiunea de iesire – intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face vohod.Lumina lina

 

Dupa unii liturgisti, imnul Lumina lina dateaza din secolul II sau III. Folosirea acestuia in randuielile bisericesti, ca imn specific al rugaciunii de seara, prin care crestinii aduceau lui Dumnezeu „multumire pentru sfesnic”, este mentionata in chip expres, inca din secolul IV, de catre Sfantul Vasile cel Mare. Acesta citeaza un fragment din el, numnindu-l „cantare veche”. Inca din vremea Sfantului Vasile cel Mare acest imn era cunoscut ca fiind al Sfantului Mucenic Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat in 303 sau 311, si sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 16 iulie.

Vechimea imnului este confirmata si de faptul ca il intalnim, ca parte a randuielii Vecerniei, si in riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, adica la monofizitii sirieni (iacobiti) si egipteni (copti), cu mici diferente de text. Amintim faptul ca in Ceasloavele romanesti (pe filiera slava) imnul Lumina lina este atribuit Sfantului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Cercetatorii afirma ca ii putem atribui Sfantului Sofronie, cel mult, consacrarea oficiala sau generalizarea acestui imn in cadrul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Din punct de vedere al cuprinsului, imnul „Lumina lina…” are un caracter hristologic si totodata trinitar. Este adresat lui Hristos, Care este „lumina cea lina (aducatoare de bucurie) a slavei Tatalui ceresc”, – dar, in acelasi timp, afirma atat distinctia celor trei persoane ale Sfintei Treimi, cat si unitatea lor in dumnezeire („… laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu…”). Continutul teologic al imnului ne face asadar sa intuim ca alcatuirea si introducerea lui in cadrul liturgic ar fi putut avea loc in timpul dezbaterilor trinitare si hristologicc, din secolele III-IV. Este demn de amintit faptul ca textul acestui imn reprezinta un ecou fidel al celei mai vechi rugaciuni de multumire pentru lumina de seara, care ni s-a transmis in cadrul ritualului descris in Randuiala bisericeasca egipteana (sec. III).

In perioada timpurie a Bisericii, imnul se canta in momentul cand pe cer se ivea luceafarul de seara; iar in biserici sfesnicul cu lumina se scotea din altar (in tot Rasaritul, dupa modelul scoaterii luminii din Sfantul Mormant la Ierusalim) sau se aducea de afara (la Constantinopol). Aceasta lumina avea scopul sa risipeasca intunericul serii, sfesnic a carui amintire clara o pastreaza, de altfel, atat textul imnului („…vazand lumina cea de seara”), cat si lumanarea aprinsa sau sfesnicul purtat inaintea preotului la vohodul Vecerniei sarbatorilor, dar mai ales ritul lumini (sfesnicului) din randuiala Vecerniei cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, in Postul Mare. Lumina care aparea in mijlocul credinciosilor adunati pentru rugaciunea de seara era ca o prezenta simbolica a Mantuitorului, Care S-a numit pe Sine Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan. 8: 12). Rostirea sau cantarea imnului in acest moment, sublinia ca in haosul si intunericul in care se zbatea omenirea din perioada Legii Vechi, asteptarea si venirea lui Mesia era ca luceafarul de seara, ca o stea calauzitoare, datatoare de incredere si de nadejde.

Importanta acestui moment este marcata prin formula (Intelepciune, drepti”, care – ca si cea de la Vohodul cu Sfanta Evanghelie din randuiala Liturghiei – vrea sa atraga atentia credinciosilor asupra prezentei simbolice a lui Hristos, Care este ” intelepciunea de la Dumnezeu” (1 Cor. 1:30) si trebuie intampinat prin atitudine fizica de respect, adica prin pozitia dreapta a corpului si prin cuviinta si atentia cu care trebuie sa ascultam imnul care se va canta (citi) si care ne vorbeste tot despre Mantuitorul Iisus Hristos.
Un imn similar, cunoscut pentru vechimea sa („Lakhu Mara…“ sau „Tie, Doamne…“), adresat Mantuitorului Iisus Hristos, centrul intregului ritual al luminilor, il gasim si in randuiala slujbei de seara a Bisericilor Caldee si Malabareza.

Radu Alexandru (crestinortodox.ro)

doar ortodox candle light_church00

Anunțuri

Psalmul 109

Publicat pe de
Răspunde

1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;

2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.

3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.

4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.

5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.

6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.

doar ortodox church102

Psalmul 56

Publicat pe de
Răspunde

cântă părinţii Schitului Lacu, Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Mt. Athos:

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu.

Si in umbra aripilor Tale voi nadajdui, pana ce va trece faradelegea.

Striga-voi catre Dumnezeul Cel Preainalt, Dumnezeul Cel ce a facut bine mie.

Trimitu-s-a din cer si m-a mantuit, dat-a spre ocara pe cei ce ma calca pe mine.

Trimis-a Dumnezeu mila Sa si adevarul Sau si a izbavit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat.

Fiii oamenilor, dintii lor – arme si sageti, si limba lor sabie ascutita.

Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta.

Cursa au gatit sub picioarele mele si au impilat sufletul meu.

Sapat-au inaintea mea fetei mele groapa si au cazut intr-insa.

Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Canta-voi si voi lauda intru Slava Ta.

Desteapta-te, Slava mea! Desteapta-te, psaltire si alauta! Destepta-ma-voi dimineata. 

Marturisi-ma-voi Tie intru noroade, Doamne, canta-voi Tie intru neamuri, Ca s-a marit pana la ceruri mila Ta, si pana la nori adevarul Tau.

Inalta-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta!

doar ortodox church102

Psalmul 23

Publicat pe de
Răspunde

cântă părinţii Schitului Lacu, Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Mt. Athos:

Psalmul 23
1. Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
2. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el.
3. Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.
5. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.
6. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.
7. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.
8. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război.
9. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.
10. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

doar ortodox church102

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ”atletul lui Hristos”

Publicat pe de
Răspunde

Sf Stefan cel Mare„ Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără  să uite şi viteaz fără cruzime, strajnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”

                                                                  (Nicolae Iorga)

  Domnia de 47 de ani a lui Stefan cel Mare şi Sfânt reprezintă punctul culminant al luptei pentru neatârnare, apărare a credinţei stămoşeşti ortodoxe şi afirmare suverană a românilor în sec. al XV-lea. Suveranul moldovean a pus capăt puterii anarhice a unor mari boieri, acţionând hotărât în sensul centralizării statale. În politica sa el s-a sprijinit pe pătura mijlocie şi pe Biserica Ortodoxă.

  În relaţiile internaţionale a fost călăuzit de voinţa de a asigura ţării sale mici şi lipsită de potenţialul militar al vecinilor săi o poziţie cât mai avantajoasă, care să-i asigure independenţa. El a avut şi a  promovat bune relaţii cu regatele catolice Ungaria şi Polonia, cu Imperiul Otoman, atâta timp cât au respectat libertatea ţării sale, dar a fost duşmanul necruţător, ori de câte ori au atentat la integritatea teritorială şi neatârnarea Moldovei.

  Marele domn şi voievod a înţeles că adevărata putere nu o dă întinderea teritoriului sau abundenţa resurselor, ci munca, principiile morale cu care un popor îşi croieşte destinul. Datorită unei politici externe de mare inteligenţă şi fermitate, statul românesc a reuşit, în timpul domniei lui Ştefan, să-şi schimbe condiţia de obiect în disputa dintre Marile Puteri cu aceea de subiect de sine stătător, capabil să-şi afirme suveranitatea şi independenţa.

  Marele istoric Nicolae Iorga are cea mai elocventă caracterizare: „Ştefan va fi chibzuit toate aceste lucruri. El nu era un om pornit, nu era un suflet doritor de faimă, nu era un poet al războaielor, ci un om de cârmuire care cântăreşte puterile, prevede sfârşitul încăierărilor şi, rece între prieteni şi duşmani, între creştin şi popor se îndeamnă numai la fapte în adevăr folositoare ţării sale”. Mircea Eliade îl consideră „ cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”!

  Victoria lui în 1475 la Vaslui (Podul Înalt): „cel mai mare dezastru suferit de turci de la începutul islamului”, l-a făcut pe Mehmed II Cuceritorul Constantinopolului (1453) să stea închis, 5 zile, refuzând să discute cu cineva din anturajul său.

                                              Moldova- Poarta creştinătăţii!

  Domnul Moldovei ştia că greul abia începe şi de aceea el adresează celebra scrisoare către capetele încoronate ale apusului şi papei pentru a-l sprijini în lupta cu islamul şi a ţine ferecată „ Poarta creştinătăţii” care era Moldova. Papa Sixit al IV-lea într-o scrisore din ianuarie 1477 îi mulţumea şi-l elogia pe Ştefan, numindu-l „Atlet al lui Cristos”. În toată politica şi viaţa sa s-a sprijinit pe Bierica Ortodoxă confundându-se cu ea, a fost un creştin ctitor de lăcaşuri de cult şi de cultură. Tradiţia populară îi atribuie 44 de lăcaşuri de cult, analizele şi cercetările pisaniilor au dus la identificarea a 32 de biserici, mănăstiri şi schituri. Acestea au fost construite în  renumitul stil moldovenesc, frumos pictate şi dotate cu tot necesarul de odoare. Mai mult unele au devenit centre de cultură, adevărate focare de învăţătură  ortodoxă, de românism. Să amintim câteva: Putna, Neamţ, Voroneţ, Tazlău, Dobrovăţ, Războieni, etc. Tot el a ctitorit Biserica din Feleac şi pe cea de la Vad din Transilvania, sau cea din Râmnicu Sărat din Ţara Românească, precum daniile date Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos.

                                    Cu un dangăt plin de jale

                                    Mii de clopote dau de veste,

                                    Ştefan Vodă al Moldovei

                                    Ştefan vodă nu mai este!

 

La 2 iulie 1504, la moartea sa, Ştefan lasă urmaşilor o ţară bogată  şi cu un prestigiu recunoscut. Cronicarul descrie momentul: „atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”. Aşa cum  la urcarea pe ton în 1457 a fost uns ca domn de Mitropolitul Moldovei Teoctist în faţa mulţimii de norod strâns pe Câmpul Dreptăţii, ca semn al „milei lui Dumnezeu” într-o chibzuită ocârmuire a ţării şi la moarte tot poporul ortodox cu ierarhi, călugări şi preoţi l-au însoţit pe ultimul drum. El rămâne în conştiinţa sa fiind cântată în colinde, pricesne, cântece patriotice, sau în ample şi valoroase opere literare (romane, opere dramaturgice, poezie), sau în pictură şi sculptură. Pe frontispiciul arcului de triumf ridicat de domn la intrarea în Mănăstirea Putna străluceşte inscripţia: „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului”! Aici îşi odihneşte somnu de veci, la  „Putna-Ierusalimul neamului românesc”!

Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa – pentru Doar Ortodox, iunie 2016

Când a fost să moară Ştefan

Multă jale-a fost în ţară

Şi la patul lui de moarte

Toţi boierii s-adunară.

 

Cu un dangăt plin de jale

Mii de clopote dau viaţă

 Ştefan Vodă al Moldovei

Ştefan Vodă nu mai este!

~

Tristă-i Mănăstirea Putna

Porţile deschise-aşteaptă

Strălucit convoi ce vine

Şi spre ea încet se-ndreaptă.

                       

Este Ştefan, azi străbate

Cel din urmă drum din ţară

Dar pe undde Trece-acum

În măreaţa zi de vară?

 

-Eu vă las în grijă mare

A lui Dumnezeu cel Sfânt

Să daţi strajă la hotară,

Să păziţi acest pământ!

 

Şi de veţi vedea că vine

Vreun duşman nesăbuit,

Să strigaţi atunci la mine,

Voi sări si din mormânt!

 

Toţi copii României

Sunt din neamul lui Traian

Şi în fiecare suflet

Se mai naşte un Ştefan!

 

 Jos în vale sus pe creste,

Tuturora daţi de veste

Ştefan Vodă al Moldovei

Ştefan Vodă mai trăieşte.

Doru Gheaja, părintele cântecelor „Aşa-i românul“ şi „Tu Ardeal“

Publicat pe de
Răspunde

Fiu de preot, Doru Gheaja a călcat pe urmele tatălui  îndeplinindu-i astfel părintelui său o mare dorinţă. Chemat în 1976, odată cu reînfiinţarea Episcopiei de Alba Iulia, să ajute la reorganizarea acestei episcopii, preotul Doru Gheaja slujeşte de ani buni în Parohia „Buna Vestire“ din centrul oraşului Alba Iulia.

Biserica în care slujeşte este ctitorită în secolul XVIII de protopopul Nicolae Raţiu, cel care a fost duhovnicul lui Horea, l-a spovedit în celulă pe eroul neamului înainte de a fi tras pe roată.

„Aşa-i românul“ îl cântau bătrânii de pe Valea Hârtibaciului

De loc din judeţul Sibiu, preotul Doru Gheaja este un mare iubitor de muzică bisericească şi folclor. Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. „Am stat în acest ansamblu până în anul 1969. Poate mai rămâneam, dar tatăl meu a murit în anul 1968 şi am hotărât să plec de la Târgu Mureş şi să mă hirotonisesc, pentru că tata îşi dorea foarte mult să fiu şi eu preot“, povesteşte Doru Gheaja.

A ales preoţia, dar a rămas aproape de muzica populară, de folclor. În urmă cu trei decenii a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. „O cântau bătrânii din satul Chirpăr“, spune preotul. Ulterior, Adrian Păunescu i-a scris textul la cântecul „Colindul Apusenilor“, a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“.

„La început, Adrian Păunescu mi-a scris un alt text nu pentru «Colindul Apusenilor», ci «Colindul copiilor pentru pace», pe care l-am cântat vreo doi ani de zile în spectacolele Cenacului Flacăra. După aceea, Adrian Păunescu a schimbat textul şi i-a spus «Colindul Apusenilor», mai cunoscut sub denumirea de «Tu Ardeal», povesteşte Doru Gheaja.

A cântat la Chişinău alături de Tudor Gheorghe şi familia Teodorovici

Colaborarea cu Adrian Păunescu a continuat şi după 1990, când Cenaclul Flacăra s-a reluat sub denumirea „Totuşi iubirea“. Îşi aminteşte cu emoţie de anul 1992, atunci când a fost cu cenaclul la Chişinău, la sfinţirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde a cântat alături de maestrul Tudor Gheorghe şi regretaţii Aldea şi Doina Teodorovici.

„Eram în centrul Chişinăului. Oficialităţile stăteau pe scaune, iar populaţia în picioare. Mi-a venit rândul să cânt cam pe când se întunecase. Mi-am zis că se potriveşte foarte bine momentului «Cântecul lui Ştefan». Când am început să cânt, mi s-a făcut pielea găinii, mi s-a ridicat părul pe mâini. În acel moment, autorităţile s-au ridicat în picioare, iar oamenii au îngenuncheat, au aprins făclii din ziare şi le mişcau în dreapta şi în stânga în ritmul melodiei“, povesteşte preotul.

La rugămintea marelui poet Grigore Vieru, a repetat cântecul de câteva ori. „Părinte, acest cântec trebuie să-l repeţi de mai multe ori, pentru că a fost imnul cu care basarabenii au câştigat Revoluţia – mi-a spus Grigore Vieru. A doua oară când l-am cântat, nu mai puteam să intru peste spectatori. Cântau ei“, spune Doru Gheaja.

Preotul a înregistrat de-a lungul timpului trei CD-uri: „Colinde“, „Pricesne“ şi „Tu Ardeal, străbun pământ“.

Cum v-aţi întâlnit cu Adrian Păunescu ?

D.G: M-a auzit cântând „Aşa-i românul“ la Mănăstirea Râmeţ. A doua zi, l-a chemat pe Alexandru Căpuşneac de la televiziune şi i-a spus să mă înregistreze cu acest cântec în bisericuţa monument istoric şi să mă filmeze în costum naţional sub stânca de deasupra mănăstirii. De unde costum ? Mi-aduc aminte că în cele din urmă mi-a găsit o măicuţă un costum naţional într-o ladă, era a unui mocan din zonă. Cămaşa era roasă, iar pălăria era roşcată de ploaie şi soare. Cu acest costum şi cu înregistrarea de la Râmeţ am debutat în televiziune, chiar de Sfântul Ilie.

Ce-i place: „În afară de preoţie, care e marea mea pasiune, îmi plac muzica bisericească – pricesnele, colinzile, şi muzica populară. La oameni apreciez, în primul rând, punctualitatea. De asemenea, cinstea, onoarea şi credinţa.“

Ce nu-i place: „Mă întristează faptul că sunt mulţi oameni năcăjiţi, nevoiaşi, cu probleme, iar eu sunt neputincios, nu-i pot ajuta. Dacă mi-ar sta în putinţă, le-aş lua povara şi aş înlocui-o, aş pune în loc bucurie.“  „Se confundă mereu cu trilul unei păsări ce se sprijină pururea de rugăciune“, spune poetul Ion Mărgineanu despre preotul Doru Gheaja.

Profil: Data naşterii: 19 iulie 1941, localitatea Buzd, judeţul Sibiu, Educaţie: Facultatea de Teologie Sibiu Starea civilă: văduv, trei fete, doi nepoţi.
sursa: Adevarul

Viața extraordinară a părintelui Serafim Bit-Haribo. Imnul Trisaghion „Sfinte Dumnezeule” – în limba aramaică

Publicat pe de
Răspunde

asirian father SeraphimPărintele Serafim este un Episcop ortodox din Georgia de origine asiriană. Asirienii sunt probabil singurul popor din lume care a plătit și plătește continuu prețul închinării la Hristos. În toate zonele conflict armate din Irak, Iran, Siria de-a lungul veacurilor sunt atacate bisericile lor, iar ei uciși dacă nu își leapădă credința. Foarte mulți s-au refugiat în sec. XIX în Georgia unde au găsit înțelegere, dar au fost nevoiți să accepte supunere în schimbul păstrării slujirii în limba lor maternă, după credința drept-măritoare ortodoxă. Sunt o minoritate etnică respectată întrucât georgienii sunt conștienți că părinții monahi asirieni din vechime au contribuit foarte mult la creștinarea neamului lor, cuprins de rătăcirile animiste sau zoroastrisme. Comunitatea măsoară aproximativ 4000 asirieni.

Părintele Serafim până la vârsta de 24 de ani a fost luptător de arte marțiale cu centură neagră, trei dani, șef de securitate, gardă de corp pentru un membru al guvernului ucrainean la Kiev și vorbitor fluent de asiriană, căsătorit și tată a trei copii.

A suferit mai multe accidente, a fost imobilizat la pat 2 ani când era copil, după ce a căzut într-o betonieră rotativă: ”Nici un om nu a rămas viu din așa ceva, în afară de mine”, spune părintele. Pentru mâinile lui secționate aproape complet medicii au muncit foarte mult salvându-le. St. Gavriil Marturisitorul(Urgebadze)A fost lovit de o mașină, a băut accidental perhidrol (apă oxigenată), dar după toate a rămas în viață. Nu era foarte credincios, dar i-a făgăduit lui Dumnezeu ca va deveni călugăr când soția însărcinată în 8 luni se afla în suferință de moarte. S-a rugat la mormântul Sf. Gabriel (Urgebadze) Mărturisitorul și de seara până dimineața minunea s-a întâmplat. A revenit însă la viața lui uitând promisiunea făcută. A deschis o școală de arte marțiale, a devenit campion de patru ori la  mai multe concursuri de lupte.

Trăia în Kiev si mergea adesea la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. Odată, când se plimba liniștit și fumând, o bătrânică, Xenia, ce suferea de hipermetropie și se deplasa cu ajutorul unui băț s-a întâlnit cu el și i-a zis:

„Binecuvântează, părintele Serafim …“ Nu am crezut că vorbește cu mine și dădeam să o ocolesc. Aceasta m-a lovit cu bățul în cap și m-am prăbușit:

– Doamnă, ce faci? Nu ți-e rușine? – Am spus. Nu purta haine monahale, și nu am înțeles că aceasta este o măicuță.

– Pentru că v-am cerut o binecuvântare, – a spus ea.

Am crezut că este nebună în momentul ăla.

– Cum pot să vă binecuvântez? Aici este o mănăstire, du-te și cere o binecuvântare de la călugări, eu sunt doar un mirean.

– Nu, Serafim. Dumnezeu ți-a ales calea, pentru că nu mai ai frați sau veri (însemna bărbați dăruiți lui Dumnezeu ca preoți sau monahi), toți au murit.

– Și cum va fi asta? Pentru că eu sunt tată a trei copii, e cam târziu a mă face monah…

– Vei înțelege, mi-a răspuns.

– Când se va întâmpla lucrul ăsta? am întrebat.

– Dumnezeu îți va descoperi să afli momentul, mi-a zis.

Și atunci, pe 14 martie 2006, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a hotărât să devină monah la Mănăstirea Sf. Treime – Iona. În 2010, la binecuvântarea patriarhului Georgiei a ajuns diacon. Era deja în Georgia.

Părintele Serafim slujește acum în limba aramaică, pentru credincioșii săi de origine asiriană, cu îngăduința patriarhului Ilia al II-ea. Trăiește în satul Kanda (n.ed. Qanda) alcătuit din aproximativ 95% de asirieni drept măritori creștin ortodocși, unde 90% vorbesc neo-aramaica.

-Khatuna Rakviashvili

Iată mai jos alături de corul lui cântând imnul Sfinte Dumnezeule:

Limba aramaica este limba maternă a Mântuitorului Hristos (care ar fi aceeași cu caldeeana) și s-a vorbit în Siria, Palestina, Mesopotamia, ca zone geografice vorbind, vreme de aproape 3000 de ani. Este înrudită cu limba ebraica. Asirienii de azi vorbesc neo-aramaică.

Iată textul în siriac-aramaică (un fel de neo-aramaică, probabil):

Qaadishat aloho,
Qaadishat hylsono,
Qaadishat lomoyooso,
Desthlebdh halophain (Care Te-ai răstignit pentru noi) ~~
esrahamelain.

~~ În Biserica ortodoxă orientală Trisaghionul este atribuit mai ales lui Hristos, în timp ce în Biserica ortodoxă bizantină, a noastră, este un imn la Sfintei Treimi, de aceea lipsește versul ”Care Te-ai răstignit pentru noi”

”Sfinte Dumnezeule,
Sfinte Tare,
Sfinte fără de moarte,
miluieste-ne pe noi!”
este textul imnului Trisaghion.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~+++~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Tatăl nostru în limba aramaică: 

FERICIT BĂRBATUL – cântare psaltică a Vecerniei

Publicat pe de
Răspunde

psalt, Marian Știrbei

Cântarea Fericit bărbatul are la bază versuri culese din psaltire, fiind cântată de creștinii veacurilor de demult. Rugăciunea aceasta, alături de psalmul începător 103 sunt adevărate moduri de laudă adresate Atotputernicului Dumnezeu. Ambele cântări conțin formula de încheiere „Aliluia, aliluia, aliluia” care, în traducere din ebraică înseamnă „lăudați pe Domnul”.

Cea dintâi menţiune a cunoscutei cântări „Fericit bărbatul…” o găsim în relatarea a doi călugări, Ioan Moshul şi Sofronie (viitorul patriarh al Ierusalimului), de pe la anul 600. Aceştia, vizitându-l pe stareţul Nil al Mănăstirii din Sinai, au asistat  la slujba unei Vecernii de sâmbătă seara, pe care ulterior au descris-o. Această slujbă cuprindea, printre altele, şi psalmul I – „Fericit bărbatul…”.

Structura actuală a acestei cântări nu mai păstrează forma originală – biblică – amintită şi în rânduiala stareţului Nil, ci una complexă – fiecare verset fiind încadrat de refrenul Aliluia.