“Trebuie subliniat şi reţinut faptul că rugăciunea este mult mai puternică în faţa icoanei“ – Interviu cu Părintele Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” din Bucureşti…


Prolog – Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos

pr-nicolae neculaCreştinismul se înţelege ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric. Deasemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare este lungă, ea are origini în creaţie, când omula fost creat după „chipul” şi asemănarea lui Dumnezeu şi până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu întrupa, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu şi deci despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”.

Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, întruparea lui Iisus Hristos: Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Ioan Damaschinul. (Cuv. I. Despre icoane)

citiți și articolul – DESPRE SFINTELE ICOANE

Dar, înainte de a intra în această problemă, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, faţă de interdicţia mozaică a chipului cioplit, o preţioasă precizare a deosebirii între idolşi simbol. El a fost făcut pentru prima dată în istorie de către Părinţii Bisericii în timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi împăcată în conştiinţa creştină, contradicţia aparentă din Vechiul Testament între interdicţia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) şi porunca de a se turna doi heruvimi în cortul sfânt (Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un şarpe de aramă ca semn a lui Iisus Hristos (Numeri 21, 8-9).

Iată un citat clasic a Sfântului Teodor Studitul (Antiorh I) O ce nebunie! Negaţia (închinări la idoli), opreşte a se asemăna Dumnezeu cu o făptură din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmaţia vrea să ridice pe Israel pe o cale simbolică, prin anumite clipuri şi forme la contemplarea şi slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este şi chipul (paradigma) întregului cort o manifestare văzută a slujirii în duh, desemnată prin vedenii simbolice marelui Moise, de Dumnezeul tuturor?. Acest text face o diferenţiere clarăşi limpede între idol şi simbol. Idolul fixează spiritul închinătorului la lumea creată, simbolul priveste la inălţarea minţii omenesti dincolo de el, la contemplare şi închinare spirituală a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci în funcţie de o altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut deci în funcţiede transcedenţă. Idolul nu înalţă spiritul la o trascendenţă, ci îl coboară în creaţie, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărurisitorul zice: „Sensul idolilor şi al înclinării lor de către cei rătăciţi, rămânând la ceea ce se vede şi neputând indica mai mult… îndreaplă mintea omului la pieire şi la materia nensufleţită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre şi demoni…”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forţe imanente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifică aceste forţe, iar cultul lor este legat  de mituri animând şi el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru este un semn sensibil al prezenţei lui Dumnezeu, depildă: „Să faci doi heruvimi din aur,… să fie aripile întinse pe deasupra… „Acolo Mă voi întâlnii cu tine” iată deci imagini aşeazate pe Chivotul Legământului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice. Prin simbolurile sale, Vechiul Testament mărturiseşte credinţa sa în comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile şi o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos.

           doarortodoxicoane Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forţe cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenţa lui Dumnezeu dar Îi afirmă distincţia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însuşi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana păstrează distincţia între creatură şi Dumnezeu, dar vede într-o faţă umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însuşi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezenţe harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original.

            Învăţătura Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic, întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a avut conştiinţa că apără temeiurile credinţei. Pentru iconoclaşti icoana veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că singura icoană a lui Iisus Hristos este Euharistia. Pentru Biserică Sfintele Daruri nu sunt o icoană tocmai pentru faptul că sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac în imaginea, ci în „prea curat Trup şi scump Sânge” a lui Iisus Hristos. Noţiunea de  „icoană” presupune difernţierea esenţială dintre imagine şi prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemănare a prototipului, dar se deosebeşte prin natură de acesta. Dacă nu se acceptă această distincţie se ajunge la idolatrie. Pentru iconoclaşti nu poate fi icoană, decât aceea xare poate reprezenta cele două naturi ale lui Iisus Hristos – umană şi divină. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face însă o distincţie clară între naturi pe de o parte şi persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci persoana, spune Sfântul Teodor Studitul a unei Persone divine întrupate, în cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leagă de prototip pentru că îi reprezintă persoana şi îi poartă numele. Dar se face distincţia netă: „În Sfânta Treime, Iisus Hristos se deosebeşte de persoana Sa. În icoane, El se deosebeşte de propia Sa reprezentare prin natură” ne spune Cuviosul Teodor Studitul.

          doarortodoxicoane3  De la interzicerea picturii, reprezintării lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Împotriva lui Leon al III – lea, care a dat un Edict în sensul acesta, Sfântul Ioan Damaschin arată sensul acestei interziceri: „Dacă pictezi imagini ale lui Iisus Hristos fără să le pictezi şi pe cele ale sfinţilor, este limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfinţilor”. El percepe legătura intimă ce există între venerarea icoanelor şi cea a sfinţilor. Refuzând venerarea sfinţilor se sfârşeşte logic prin a se respinge venerarea moaştlor, şi în general, a tot ceea ce este material.

            Cu alte cuvinte, pentru Ortodoxie, mântuirea este legată tocmai de materie, fiindcă ea este realizată prin unirea ipostatică dintre Dumnezeu şi trupul omenesc. Sfântul Ioan Damaschin răspunde în acest sens: „Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiască în materie şi Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea” Pentru Sfântul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urâtă Domnului: „Nu este urâtă de Dumnezeu, o, cugetător al deşertăciunii, ci este chiar foarte iubită”Fiindcă, altfel, cum ar fi făcut ceea ce I-a fost urât să facă? Căci nimic nu are atât de primordial omul între însuşirile Lui, ca putinţa de a fi înfăţişat in chip. Iar ceea ce nu poate fi înfăţişat în chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin deşartele tale cuvinte, ce deduci că esteIisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunătate, a iubit să se facă om adevărat în toate?… Şi cum se va crede că şi-a luat trup din Sfânta Fecioară, dacă nu se  zugrăveşte în icoană la fel ca noi?…

            Dacă nu se înfăţişează în icoană, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit… Şi ca urmare, Răscumpărătorul nu a dat morţii preţul pentru noi… nici n-a înfrânt pentru sine împărăţia morţii… Nu a omorât moartea în trup, nu om a înviat în Iisus Hristos cei ce am murit în Adam… Depărtează-te, aşadar, de la rătăcire, de voieşti, omule, şi cunoaşte că Iisus Hristos, făcându-se om adevărat, a fost vestit de cuvântătorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte şi zugrăvit. Pentru că cele ce cuvântul le înfăţişează istoriei prin auz, acelea pictura tăcând le arată prin imitare”.

            Sfântul Teodor Studitul vede implicată în negarea icoanei, negarea întregii opere de mântuire a lui Iisus Hristos, a patimii, morţii etc. El constată paralelismul între cuvântul despre Iisus Hristos şi icoana Lui. Căci şi cuvântul zugrăveşte în mintea ascultătorilor un chip al lui Iisus Hristos…

           Domnul-Iisus-Hristos Prin urmare, a nega lui Iisus Hristos capacitatea, posibilitatea şi putinţa de a fi zugrăvit în icoană, înseamnă a nega toate însuşirile Lui trupeşti, deci a cădea în dochetism. Nicăieri nu se spune că Iisus Hristos a fost fară chip. Icoana aceasta arată că a avut chip, a luat chip de rob, după cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. În inima iconoclasmului şi a tuturor ereziilor tipice. Părinţii au descoperit „reducţia şi chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a îndumnezeirii…

“Trebuie subliniat şi reținut faptul că rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei”… Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată”, afirmă şi susţine Părintele Profesor de Liturgică, Pastorală şi Artă Sacră Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, care a avut amabilitatea să ne vorbească despre sfinţirea, rostul şi folosul icoanei…

– Preacucernice Părinte Profesor, cum recunoaştem o icoană pictată conform tradiţiei noastre ortodoxe?

– Acum există o întreagă industrie, dacă îi putem spune aşa, de icoane: magazine întregi, adevărate centre, unde se vând tot felul de reprezentări. O parte din aceste spaţii sunt uneori neadecvate pentru păstrarea lor. Faptul că aşezăm icoana alături de alte obiecte nu arată decât desconsiderare.

Să ştiţi că în tradiţia ortodoxă există un mod anume de a picta. Pentru noi, icoana nu este o reproducere după natură sau o redare a frumuseţii carnale sau trupeşti. Ci, pur şi simplu, este o pictură stilizată, o pictură spiritualizată, dacă putem spune aşa. Chipul apare transfigurat. Nu urmărim să reprezentăm frumuseţea carnală – un obraz frumos, ochi frumoşi, ci chipul interiorizat al omului care priveşte şi înăuntrul lui şi spre Dumnezeu. De aceea, sfinţii în pictura ortodoxă apar cu feţele trase de post, de rugăciune, de meditaţie. Nu sunt asemenea sfinţilor lui Rafaelo sau Michelangelo.

Mergem deseori prin casele credincioşilor, cu icoana sau cu Botezul şi vedem tot felul de kitsch-uri, că icoane în nici un caz nu sunt, şi ceea ce mă frapează este prezenţa tot mai pronunţată a icoanei, luată din tradiţia catolică, în care apar Iosif cu Maria şi cu pruncul. Iosif, un tânăr aproape de aceeaşi vârstă cu Maria – ceea ce nu corespunde realităţii şi adevărului istoriei -, cei doi sunt, să-mi fie iertat, ca doi îndrăgostiţi care privesc cu multă dragoste la copilul lor rubicond, aşezat într-un leagăn. Faptul că o găsim aproape peste tot este o abatere de la credinţa noastră ortodoxă şi le spun credincioşilor că o astfel de icoană nu este conformă cu tradiţia noastră.

– În aceste împrejurări şi conjuncturi, ce vă răspund oamenii?

– Ei zic şi susţin că ţin o astfel de icoană în casă pentru că este frumoasă. Este adevărat că este vorba despre Sfânta familie acolo, dar nu este redată după adevărul istoric şi nu după canoanele noastre. Noi pictăm sfinţii care privesc la lumea de dincolo, sfinţi care vin din lumea postului, a rugăciunii, a meditaţiei, a înclinaţiilor spre bine, spre Dumnezeu.

– Părinte Profesor, să înţeleg că mulţi nu cunosc semnificaţia unui obiect sfânt în casă, fapt pentru care icoana este văzută ca simplu obiect de podoabă?

– Da. Este un obiect care umple un colţ, pus alături de răpirea din Serai. Cred că aici este vorba şi de cultura maselor, în general, şi de lipsa de informare şi de cultură teologică a credincioşilor, şi de gust, în acelaşi timp. De aceea trebuie foarte mult lucrat în privinţa aceasta. Noi, preoţii, avem datoria ca atunci când ne prezintă la altar asemenea lucrări să le spunem oamenilor – fără să-i jignim sau să-i facem să se ruşineze – că nu este în tradiţia noastră ortodoxă o icoană zugrăvită astfel.

– Preacucernice părinte Profesor, sunt păreri şi opinii diferite în ceea ce priveşte sfinţirea icoanei. Unii spun că icoana este sfântă prin ea însăşi, alţii că este indicat ca o icoană să stea 40 de zile în Altar, după care trebuie sfinţită. Cum comentaţi acest lucru?

– Orice icoană pe care o folosim în casă sau în lăcaşul de cult se sfinţeşte. În biserică se sfinţesc icoanele odată cu târnosirea acesteia. În casele particulare, icoanele pe care le avem pentru suflet le sfinţim mergând cu ele la Sfânta Biserică. Tradiţia spune, dar nu este neapărat o regulă, ca icoana să stea în Biserică 40 de zile, după care se sfinţeşte de către preot şi se dă credincioşilor spre închinare. În Molitfelnic avem rugăciuni pentru toate categoriile de icoane – ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. În funcţie de icoanele care urmează a se sfinţi se citesc rugăciunile potrivite, cu rugăciuni începătoare, psalm, şi alte două, trei rugăciuni, după care sunt stropite cu apă sfinţită.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spunea că dacă icoana poartă chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt este deja sfântă. Însă cred că nu este suficient numai atât. Tradiţia în biserică spune că orice lucru pe care îl întrebuinţăm trebuie sfinţit – aşa cum sfinţim biserica pe care o zidim din nou sau o resfinţim, în cazul în care o pictăm, la fel procedăm şi cu icoanele. Prin sfinţirea acestora le scoatem din întrebuinţarea obişnuită a materiei din care sunt compuse – lemn, sticlă, sau alte metale – şi le trecem în categoria obiectelor sfinte. Le dăm o destinaţie specială. Asta înseamnă sfinţire. El rămâne tot lemn, sticlă, dar cu o destinaţie exactă şi precisă. Cred că este obligatoriu să facem lucrul acesta, pentru că până şi crucea nu este sfântă prin ea însăşi, ci trebuie sfinţită la rândul ei. Este o încărcătură de har pe care o primesc şi crucea, şi icoana, întotdeauna prin rugăciunea pe care o citeşte preotul sau episcopul, urmată de stropirea cu apă sfinţită.

– Preacucernice Părinte, aţi menţionat perioada de 40 de zile, timp în care icoanele sunt ţinute în Altar, urmând a fi sfinţite. De ce 40 de zile?

– După practica pe care a urmat-o Moise, faptul că a ţinut postul de 40 zile. La fel şi posturile noastre care ţin aproape 40 de zile. Este un soroc această perioadă de 40 de zile pe care o întâlnim foarte des în Biblie sau Sfânta Scriptură. Considerăm că este termenul în care se încarcă cu energiile respective, cu harul o icoană sau alta.

– Părinte Profesor, de unde ar trebui să-şi procure oamenii icoane ortodoxe?

– De la magazinele de obiecte religioase şi bisericeşti ale Patriarhiei Române, fiindcă sunt destule şi în ţară. Fiecare Arhiepiscopie şi Episcopie are câteva magazine cu astfel de icoane. Noi avem numai puţin de 600 de pictori bisericeşti, dintre care şi foarte mulţi iconari, care trec printr-un examen, sunt oameni care cunosc exigenţele în materie de pictură.

– O icoană bine realizată costă, este suficient de scumpă. Cei care nu şi-o permit, din punct de vedere financiar, este bine să cumpere litografii?

– Da, bineînţeles. Şi acestea se fac tot după nişte reguli precise. Nu toate icoanele pot fi pe lemn sau pe sticlă, sunt şi scumpe. Atunci omul îşi cumpără o litografie, o înrămează şi o pune în casă ca icoană. Şi aceste litografii se vând tot prin Patriarhia Română.

– Preacucernice Părinte Profesor, câte icoane trebuie să ţină un credincios în casa lui?

– Am văzut în casele credincioşilor două variante: ori au icoane în toate camerele, şi este foarte bine să avem măcar o iconiţă în fiecare cameră, ori au un colţ al icoanelor. La cineva am văzut o cămăruţă special rezervată, un adevărat altar, probabil că acolo îşi făcea rugăciunile, cu multe icoane, majoritatea dintre ele de valoare. Să împopoţonăm casa cu icoane nu are rost. O icoană într-o cameră e suficient, cred eu, iar dacă vrem să ne facem un altăraş, sigur că putem, dar spaţiul respectiv să fie rezervat numai pentru aşa ceva. Altfel, ele tind să se banalizeze. Când te rogi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Mântuitorului, ţi-e concentrată mintea la aceştia. Când ai mai mulţi sfinţi, nu ştii cui să adresezi rugăciunea şi la care să te uiţi mai întâi. Rugăciunea este mai puternică atunci când este spusă în faţa icoanei. Icoanele ajută să ne reprezentăm persoana căreia ne închinăm. Stăm în faţa icoanei Maicii Domnului, dar nu credem că acea icoană este Maica Domnului. Este asemenea unei fotografii a mamei, pe care o privim şi avem impresia că stăm de vorbă cu ea, chiar dacă mama este departe. Aşa se întâmplă şi cu icoana. Nu cinstim materia, ci persoana reprezentată. Icoanele ne ajută ca să ne concentrăm mai uşor la persoana respectivă simbolizată acolo.

– Părinte Profesor, despre rostul şi rolul icoanei ce ne puteţi spune?

– Reprezentarea grafică a persoanelor Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinţilor are rolul de a ne apropia de persoanele respective, de a ne întări credinţa în viaţa şi activitatea lor, de a urma pilda vieţii lor. Icoanele dintr-o biserică sunt o reprezentare a întregii iconomii a mântuirii. Avem acolo Biblia sau Sfânta Scriptură în imagini. De aici şi rolul instructiv-educativ al icoanei, care ne învaţă adevărul de credinţă. Au fost cazuri de persoane care s-au convertit sau şi-au schimbat viaţa dintr-o simplă privire a icoanei sau după ce au văzut cuvintele scrise sub ele.

– Ce fel de icoane ar trebui să nu lipsească din casa, din locuinţa nici unui credincios?

– Icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu trebuie să lipsească din casă, pentru că El este cel căruia ne adresăm în toate rugăciunile noastre. Tot cultul ortodox este adresat Mântuitorului. În fiecare casă trebuie să existe măcar o icoană a Mântuitorului. Dar pietatea, şi evlavia populară, este mult mai apropiată de Maica Domnului, fiindcă o simt ca pe o mamă, căruia i se roagă mai cu încredere, cu nădejde, uneori cu mai mult curaj. Maica Domnului, fiind cea mai mare mijlocitoare pentru noi, oamenii de pe pământ, atunci ea este cea căreia îi adresăm rugăciunile cele mai dese. De aceea, nu întâmplător, icoana Maicii Domnului se regăseşte în cele mai multe case. Dacă fiecare familie are un sfânt patronal, atunci e normal să ţină şi icoana sfântului respectiv. Dacă au numele unui sfânt, neapărat îi poartă şi icoana în casă, pentru că acela este protectorul lor în chip deosebit. Nu contează ce icoane avem, important este să avem icoane sfinte, care sunt modele pentru viaţa noastră creştină.

– Preacucernice Părinte Profesor, în altă ordine de idei, aţi fost întotdeauna un prieten mai mare al copiilor. Cum apreciaţi dorinţa, silinţa şi strădania acestora de a picta icoane?

– Ani de zile am fost în juriul pentru aprecierea icoanelor pictate de copii, am şi scris foarte multe articole la revistă “Chemarea Credinţei” şi vă spun sincer că am fost impresionat de cât dar au copiii noştri. După Revoluţie, a fost o explozie aş putea spune de mici talente. Sunt atât de hăruiţi, că uneori pictează mai bine decât pictorii calificaţi. Aceste daruri trebuie cultivate. Aceşti copii trebuie urmăriţi pas cu pas şi călăuziţi spre aşa ceva, pentru că de aceea au fost făcuţi. Au darul picturii. Am fost impresionat şi am scris articole elogioase despre ei de fiecare dată, pentru faptul că nu credeam că se poate lucra atât de frumos. Galeriile pe care le făceam la expoziţiile de pictură erau pe departe galerii de artă, fie că era vorba de picturi pe lemn, sticlă. Este nevinovăţia sufletească care îi ajuta să picteze. Acele icoane sunt sfinte prin sfinţenia copiilor care o pictează; aproape că nu mai are nevoie de sfinţire.

– Preacucernice Părinte Profesor, vă mulţumim în mod deosebit pentru toate cuvintele de folos, adresate nouă!…

– Cu multă placere. Doamne ajută!…


 

 Epilog – o viaţă la Biserica Icoanei…

De peste 48 de ani, Părintele Profesor Nicolae D. Necula slujeşte la Biserica Icoanei din Bucureşti. Cuvintele Părintelui Profesor Constantin Galeriu – “Nimic nu e întâmplător, totul e proniator” – îşi găsesc perfect reflexia în misiunea de preot, dar şi în cea ca dascăl a Părintelui Profesor Nicolae Necula. Acesta recunoaşte că venirea la Biserica păzitoare a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost ca o grijă deosebită pe care Dumnezeu i-a purtat-o de când se ştie. Firul vieţii şi-a urmat cursul firesc şi totul i-a fost dat, ca şi cum Îngerul păzitor l-ar fi purtat de mână.

După ce în anul 1964 a păşit pentru prima dată în această Biserică centrul capitalei, în calitate de cântăreţ, în perioada studenţiei, de atunci, Părintele Nicolae Necula nu a mai plecat din Grădina Icoanei. Este grădina din sufletul duhovnicului, dar şi grădina atent îngrijită din faţa casei sale, printre ai căror pomi se vede biserica frumoasă, înaltă, curată.

Cât priveşte minunile Icoanei Maicii Domnului, Părintele se rezumă doar la a prezenta sentimentul de protecţie deosebită şi la nădejdea pe care le trăieşte alături de credincioşi. Dincolo de toate acestea, un fapt este grăitor: Părintele Profesor Nicolae Necula are parte în fiecare zi de minunile Maicii Domnului, pentru că aceasta îl ocroteşte în însăşi grădina sa şi îi dă puterea să slujească lui Dumnezeu, spre folosul oamenilor!…

interviu – Februarie 2011

Părintele profesor Nicolae Necula a fost condus în 7 septembrie 2017, pe ultimul drum. Ierarhi, preoţi, studenţi şi credincioşi au venit în paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti să-i aducă un ultim omagiu ilustrului profesor care a trecut la cele veşnice în data de 4 septembrie 2017.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!… 

Cu aleasă  preţuire şi deosebită recunoştinţă, Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/ 

Reclame

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Viața, troparul și acatistul (14 aprilie)


Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, glasul al 4-lea:

Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.


sfantul_ierarh_pahomie_de_la_gledin_episcopul_romanului_2.jpgSfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din ținutul Bistriței Năsăudului, în jurul anului 1660, primind la botez numele Petru.

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Mântuirotului, cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie, a lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și l-a urmat pe Hristos în viața smerită călugărească, intrând ca frate la Mănăstirea Neamț”.A fost hirotonit preot și ales mare eclesiarh, iar în anul 1702 obștea mănăstirii Neamț l-a ales drept îndrumător. Ca egumen la Neamț, nu a stat decât până în primăvara anului 1704. Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj laLavra Pecerska, prilej cu care s-a întâlnit cu Sfântul Dimitrie Mitropolitul Rostovului. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706 a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun. În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724. Canonizarea Sf. Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR în ședința din 14 – 15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării.

Personalitatea culturală și duhovnicească a sfântului Pahomie are trăsături bine conturate. Format la mănăstirea Neamţ, familiar cu mediul cultural – duhovnicesc din Rusia, bun cunoscător al realităţilor din ţările române, episcopul Pahomie al Romanului a fost un mare iubitor de carte, în folosul obştesc. A legat cu blesteme grele pe toţi aceia care vor îndrăzni să înstrăineze cărţile pe care le dăruise mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov, ctitoria sa. A fost preocupat să formeze ucenici care să-i continue activitatea şi a influenţat prin concepţia şi lucrarea sa şi alte centre de cultură din Moldova. Activitatea lui Pahomie a fost cunoscută şi în Transilvania, mai ales în ţinutul natal.

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi. Mărturie despre aceasta dau cărţile primite sau cumpărate de el, faţă de care a arătat o grijă deosebită.

sfantul-pahomie-de-la-gledinA fost preocupat în primul rând să înzestreze ctitoria sa de la Pocrov, dar şi alte biserici, cu toate cărţile necesare cultului, într-o vreme în care raritatea şi scumpetea lor le făceau bunuri de nepreţuit.

L-au interesat cărţile de folos sufletesc pe care le-a citit cu atenţie, recomandându-le şi altora. Pe Cheia înţelesului, apărută în 1678 la Bucureşti, cumpărată la 25 martie 1713 şi dăruită anul următor schitului Pocrov, Pahomie îndeamnă „să hie la cetit părinţilor (ce) ce s-or afla trăitori(i) acolo de folos sufletelor” şi pentru a le uşura munca şi a le spori atenţia a alcătuit un cuprins al lucrării. A adunat în ostenelile sale o bogată bibliotecă pe care a dăruit-o mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov. O listă pe care a făcut-o în perioada episcopatului la Roman „Izvod de cărţi câte am să se ştie (7219 – 1711) martie” cuprinde 52 de titluri. La acestea se adaugă şi lucrările cumpărate după această dată. „Izvod de zestre Pocrovul (1711 – 1802)” aminteşte de 42 de cărţi. Continuă lectura

Troparul, viața, acatistul Sfintei Teodora Împărăteasa (11 februarie)


Troparul Sfintei Teodora Împărăteasa, glasul 5 Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor. 

DoarOrtodox

Sf.-Teodora-Imparateasa-01Constantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

DoarOrtodox

Istoria creştinismului a cunoscut în primul mileniu tulburări, frământări, unele cauzate şi de încercările unor împăraţi bizantini de a înlătura cultul sfintelor icoane. Călugări şi patriarhi, sfinţi şi împărătese au apărat cu preţul vieţii cultul icoanelor. Împărăteasa Teodora alături de împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora la 11 februarie.

Teodora, viitoarea împărăteasă a Bizanţului, s-a născut în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, din părinţi străluciţi şi evlavioşi, de origine armeană. Mama Teodorei se numea Teoctista, iar tatăl său Marin şi avea funcţia de amiral în flota imperială. Pe lângă Teodora, aceştia au mai avut doi fii şi trei fiice, toate căsătorite cu înalţi demnitari de la curtea imperială constantinopolitană. Continuă lectura

Viaţa, troparul si acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie (25 noiembrie)


Sf. M. Mc. Mercurie

Tropar, Glasul 2

Nevoințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

Viata Sf. Mare Mucenic Mercurie

Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

    „Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.

   Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi. Continuă lectura

Acatistul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos. Icoane și viața sfântului. (2 octombrie)


146751_sf_andrei_cel_nebun_pentru_hristosÎn vremea împăratului grec Leon cel Înţelept, fiul împăratului Vasile Macedon, era un bărbat în Constantinopol pe care îl chema Teognost. Acesta a cumpărat mulţi robi, împreună cu care l-a cumpărat şi pe acest Andrei. Andrei era de neam slovean, fiind foarte tînăr şi era frumos la chip şi cu obiceiuri bune. Stăpînul său l-a pus să slujească înaintea lui şi pe el îl iubea mai mult decît pe toţi. Stăpînul l-a dat pe Andrei la învăţătura cărţilor sfinte, iar acesta degrabă a învăţat Sfînta Scriptură şi umblînd adeseori la biserici, citea cărţile sfinte şi se ruga lui Dumnezeu. Într-o noapte stătea la rugăciune şi văzînd aceasta vrăjmaşul diavol a zavistuit începăturii lui celei bune şi, venind, a început a bate tare în uşa casei în care şedea Andrei. Andrei s-a înspăimîntat de frică şi, lăsînd rugăciunea s-a culcat degrabă pe pat şi s-a acoperit cu o piele de capră.

Văzînd aceasta satana s-a bucurat şi a zis către un altul: „Vezi oare pe acesta, că pînă acum fapte urîte a lucrat, iar acum el se înarmează asupra noastră”. Şi zicînd acestea au pierit. De frica aceea adormind, fericitul a văzut în vis că era undeva la o privelişte şi de o parte stăteau mulţime de arapi, iar de cealaltă parte mulţime de alţi sfinţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe. Şi era între amîndouă părţile ca o alergare de cai şi luptă; pentru că arapii aveau între ei pe un negru foarte mare, care zicea cu mîndrie către cei în haine albe ca să dea de la dînşii un luptător, care ar putea să lupte cu arapul cel negru.

Arapul acela era dregător al nesăţiosului legheon; şi cînd cei cu chip negru se lăudau cu puterea lor, cei cu haine albe nu le răspundeau nimic. Iar fericitul Andrei stătea şi privea, vrînd să vadă cine se va lupta cu acel înfricoşat potrivnic; şi iată a văzut pe un tînăr foarte frumos pogorîndu-se de sus şi ţinînd în mîini trei cununi: una era împodobită cu aur curat şi pietre scumpe, a doua cu mărgăritar mare şi scump, strălucind, iar a treia era mai mare decît amîndouă, din toate florile roşii şi albe şi din ramurile dumnezeiescului rai împletită şi nevestejită niciodată. Astfel de frumuseţe aveau cununile acelea, încît mintea omenească nici nu putea a le ajunge şi limba a le spune. Continuă lectura

Troparul Sfântului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat (24 mai)


Tropar Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

DoarOrtodox

Acatistul Sf. Cuvios Simeon de la Muntele Minunat (24 mai)

Condac 1

Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Icos 1

Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:
Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!
Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!
Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!
Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!
Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!
Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 2

De la sânul maicii tale te-ai arătat iubitor al înfrânării, căci dintru cel drept te hrăneai, şi ai fost următor cetelor îngereşti, dimpreună cu care cântai: Aliluia!

Icos 2

Descoperirea celor neştiute şi vederea tainelor ascunse Domnul ţi le-a dăruit, Simeoane, căci te-ai depărtat din pruncie de cele ale lumii, voind cele nepieritoare a le primi. Pentru aceasta primeşte ale noastre cântări:
Bucură-te, cel născut fără dureri!
Bucură-te, noule Samuile, cel ce Domnului din pruncie ai fost dăruit!
Bucură-te, că din mâncare făcută cu meşteşug omenesc nu ai gustat!
Bucură-te, că pâine, miere şi sare în toate zilele vieţii tale tu ai mâncat!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 3

Fericite Simeoane, cu povăţuirea lui Dumnezeu la vârsta de şase ani ai venit la mănăstirea cuviosului loan Stâlpnicul, care cu dragoste primindu-te, se minuna cântând: Aliluia!â

Icosul 3

Vrăjmaşul cel urâtor de oameni s-a spăimântat de tine, Sfinte Simeone, şi ca un leu răcnea asupra ta, dar tu, ca pe un neputincios, nu l-ai băgat în seamă, întrarmat fiind cu smerenia, şi cu nevoinţa ai pornit asupra lui. Iar noi, ca cei ce suntem în tot ceasul zdruncinaţi de pornirea lui asupra noastră, cădem la tine, sfinte, şi te rugăm: ajută-ne nouă, celor ce cântăm:
Bucură-te, că prunc fiind ai covârşit pe cei bătrâni în nevoinţă!
Bucură-te, că nerăutatea inimii de mic ai dobândit-o!
Bucură-te, că schima îngerească la vârsta de şapte ani ai primit!
Bucură-te, că urmând povăţuitorului tău loan, pe stâlp te-ai suit!
Bucură-te, că pe acesta urmând Domnului în fiecare zi te-ai răstignit!
Bucură-te, că uitând de trup asemenea celor fără de trup ai vietuit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 4 Continuă lectura

Ferestre deschise spre Rai (o mărturie)


Maica DomnuluiANETA O. din Istanbul (2 aprilie 2016) – Locuiesc in Turcia si sunt casatorita cu un barbat de apartenenta musulmana, eu m-am pastrat crestina, desi din partea socrilor au existat multe presiuni, sotul meu insa imi respecta religia si avem casa „plina „ de icoane.

Acum 3 ani mi-a venit un gand negru cum ca: sa dau o iconita a maicii Domnului unei biserici, deoarece o primisem cadou de la cumnata din partea fratelui meu, cumnata, parasindu-l pe fratele meu si casatorindu-se cu un altul. (Acea icoana o sfintisem in Romania) Mai mult decat faptul ca icoana imi fusese facuta cadou de cumnata, m-a tulburat si gandul ca acea cumnata mi-ar fi daruit-o cu gand rau, pentru ca nu fusesem in relatii prea bune. Asa gandind eu, ca ar trebui sa „scap „de icoana am deschis subiectul cu o vecina musulmanca, intreband-o daca nu stie o biserica ortodoxa in zona. Vecina m-a intrebat motivul, iar eu i-am destainuit, cum ca vreau sa dau icoana Maicii Domnului, Bisericii. Ea vazand icoana pe perete, icoana imitand argintul si placandu-i, m-a rugat sa i-o dau ei cadou. Eu .. mai codindu-ma .. dar rusinandu-ma sa o refuz, am spus ca bine am sa i-o dau, dar am atentionat-o ca aceasta icoana trebuie sa stea la loc de cinste, fiind Fecioara Maria si İisus Hristos Pruncul din bratele ei. Ea mi-a garantat ca o va tine in casa pe perete, deoarece si in Coran Fecioara Maria este la loc de cinste si ca si in Coran scrie ca Fecioara a nascut Prunc de la Dumnezeu. Asa induplecata fiind am daruit acea icoana (mai mult cu gandul ca sa scap de amintirea cumnatei si de „piaza rea” caci atata m-a dus capul, cat sa pot crede, ca icoana Maicii Domnului nu ar putea arde energia negativa, daca! aceasta ar fi existat cu adevarat)

Va marturisesc ca dupa ce am dat acea Sfanta icoana au inceput necazurile: sotul meu a fost dat afara de la serviciul pe care il avea de 8 ani, am fost nevoiti dupa multe luni de somaj sa plecam in alt oras din pricina noului serviciu al sotului. Nici acolo nu am stat mai mult de 4 luni, sotul meu dandu-si demisia fara vreun motiv logic. Apoi am ramas someri inca vreo 9 luni. Am gasit din nou de munca, dar de data aceasta la numai 4 luni de munca sotul meu a fost depistat cu cancer. A facut operatie de extirparea tumorii si 6 luni citostatice. İn acele clipe grele am cerut ajutorul Maicii Domnului si Sfantului Nectarie si Sfantului Spiridon. Abia in acele momente am inceput sa „aprofundez” invatatura crestina. Pana in acel moment doar ma inchinam la icoane, dar nu cunosteam Adevarul… de care sunt inca la milioane de km distanta. Sotul meu a scapat cu bine din aceasta lupta. Este de 2 ani de zile sanatos tun. Sa revenim la İcoana! Cand citeam acatistele Maicii Domnului acum un an in urma imi tot venea un gand: Adu İcoana inapoi!! Cere icoana inpoi de la vecina! İmi era rusine sa cer „cadoul „inapoi. İ-am spus si sotului ca nu mai pot dormi din pricina gandului ca trebuie sa recuperez icoana Maicii Domnului. İar sotul imi spunea ca nu e frumos sa cer ceva ce am dat… Eu insa nu mai puteam sa dorm, pana la 4 dimineata nu inchideam ochii. Cum sa cer icoana ?!!

Apoi mi-a venit ideea sa o rascumpar!! Sa merg la vecina si sa ai explic ca nu mai pot dormi si ca: sa imi vanda icoana in schimbul unei sume de bani bunicele, plus ca ai voi da un tablou pictat in schimb, asta ca sa il puna in locul icoanei pe perete. Eu asa credeam ca icoana este pe perete la loc de cinste in dormitorul ei, asa cum promisese. Am mers la vecina si i-am spus ca asa stau lucrurile si am rugat-o in genunchi, la propriu, sa nu ma refuze! A acceptat sa mi-o”vanda” spunand ca isi aminteste ca eu voiam sa o dau unei Biserici, dar ca ea mi-a cerut-o. Auzind acel raspuns am si fugit acasa si am luat tabloul si banii si m-am intors la vecina dornica sa recuperez icoana. Vecina a primit tabloul si banii, dar mi-a spus ca maine imi va duce ea icoana acasa la mine.!!! Maine?! ..Am spus bine.. dar ma gandeam de ce? apoi m-am gandit ca poate are musafiri si nu o poate da in acel moment …Am mai dormit o noapte pe jar. A doua zi la pranz nu am mai rezistat si am mers iar la vecina. M-a invitat in casa si a adus icoana!!!! Slava Domnului aveam icoana Maicutei Domnului in mainile mele!!.. aveam cel mai de pret giuvaer!!! Am pupat icoana si am fugit cu ea acasa. Acasa stergand-o de praf ..am observat ca rama, care este de lemn, era roasa la toate colturile… atunci am inteles ca vecina o depozitase la subsol unde avem boxele si unde sunt soareci!… Atunci am inlemnit!! Am inteles de ce Maica Domnului nu ma lasa sa dorm!!! Am dus icoana sa o sfintesc din nou la Biserica Acoperamantului Maicii Domnului din İstanbul (Vlaherne). A stat 40 de zile in Sfantul Altar. Sper din tot sufletul sa fiu iertata si de acest Mare pacat! Caci sunt putregai de pacate! Dumnezeu este Milostiv si Mare iubitor de oameni si sper sa ma ierte pentru toate pacatele!

Cu vecina s-a intamplat asa la cateva luni dupa ce am recuperat icoana de la ea: intr-o noapte s-a sculat sa bea apa si o usa de la dulap era deschisa, coltul usii i-a venit in ochiul drept si nu a mai putut vedea cu el.. a fost operata pana acum de 2 ori, nu mai vede cu acel ochi, sper din tot sufletul sa poata vedea din nou prin marea mila a Maicutei Domnului! Am luat apa de la İzvorul Tamaduirii si îi voi da sa se spele! Am simtit sa va impartasesc aceasta „intamplare”.. pentru a intelege cu totii, ca icoanele sunt FERESTRE deschise spre Rai! Sunt mai mult decat ne putem noi imagina!! Au viata sfintilor in ele! Au harul sfintilor pictate pe ele! Au Harul Duhului Sfant! Si ..si… si… nici nu putem sa intelegem sau imaginam noi ce putere au icoanele!
Slava Puterii Tale İisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu! Slava tie, Maica de Dumnezeu nascatoare Feciara Marie acoperamantul nostru cel sfant! Slava Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Doamne ajuta necredintei noastre! Nu te mania pe noi! Amin.

Mărturie publicată în rubrica „Minuni spuse în 2016”

© Copyright: Preluarea textelor complete se face numai cu 
înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de 
trimitere la articolul de pe acest site. 
Mulţumim pentru înţelegere!

(I) Minuni contemporane în trai ortodox


rugaciune

Gabriela-Alexandrina (17.05.2014) Sunt studenta la Facultatea de Psihologie, l-am cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou anul trecut in perioada sesiunii din semestrul al doilea, fiind in cautare de rugaciuni pentru luminarea mintii si ajutor la examene, altfel decat cele pe care le stiam deja. Primul examen din sesiune a fost la o materie care implica cunostinte de matematica, de statistica, exact ceea ce nu stapaneam suficient. La nici doua zile s-a afisat rezultatul, picasem examenul. Intr-o astfel de perioada stresanta intervine la un moment dat o urma de deznadejdie,de neliniste si doar prin rugaciune alungam aceasta stare. Am gasit pe internet numeroase marturii ale unor persoane care s-au bucurat de ajutorul Sfantului Efrem, am cumparat apoi acatistul si impreuna cu acatistul Sfantului Duh, pe care il aveam deja, am inceput sa le citesc in fiecare zi. I-am promis Sfantului ca-l voi face cunoscut si altora care se aflau in situatia mea si nu numai. Mai aveam de sustinut inca cinci examene si restanta de la primul examen. Le-am daruit unor colege, cinci la numar, cate un acatist,am continuat sa ma rog Sfantului, marturisesc faptul ca inca de cand am citit pentru prima data acatistul , am simtit o stare de liniste, eram mult mai increzatoare in mine, altfel era modul in care m-am prezentat la urmatoarele examene, pe care ulterior le-am trecut pe toate , cu bine. In ziua in care am dat restanta, la fel m-am simtit, nu aveam emotii, simteam prezenta Sfantului langa mine. Am promovat acel examen cu nota noua. De atunci Sfantul Efrem a devenit ocrotitorul meu. Intr-un pasaj din acatist era mentionat faptul ca Sfantul Efrem o ajutase pe o fata care se ruga la Sfantul Ioan Rusul. Am citit despre viata si minunile Sfantului Ioan Rusul si am inteles cum sfintii lucreaza impreuna pentru noi si sunt mijlocitorii nostri catre Dumnezeu.La fel si Sfantul Nectarie din Eghina mare ocrotitor si facator de minuni. Simt ca am castigat trei prieteni adevarati, care nu ma vor parasi niciodata. Imi doresc din toata inima sa ajung in Grecia sa ma inchin in fata sfintelor lor moaste si sa le multumesc pentru tot ajutorul dat, pentru ca sunt convinsa ca sfintii nu implinesc doar cererile noastre, ei stiu ce nevoi avem si ce este folositor pentru noi, cine stie cate minuni fac fara macar sa stim?!
Indemn pe cei care sunt studenti sau pe oricine care se afla in fata unor dificultati,de care au impresia ca nu pot trece,sa se roage sfintilor si sa repete pe langa rugaciunea inimii : “ Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul !” si urmatoarea fraza :
“ Toate le pot intru Cel ce ma intareste pe mine,Hristos !”

GABRIELA (14.05.2014)  Ajutor primit grabnic prin mijlocirile Sfantului Efrem cel Nou, ale Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului:

In ziua de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou (5 mai 2014), hotarasem sa citesc toate cele 3 acatiste ale Sfantului, pentru a ma apropia mai mult de el, eu fiind insarcinata si citind despre minunile sale savarsite atat cu copii, cat si cu oameni de toate varstele. La un moment dat insa, programul de rugaciune mi-a fost intrerupt si tulburat de aparitia unor probleme cu totul neasteptate, a caror rezolvare parea imposibila. M-am oprit din citirea acatistului Sfantului Efrem (caci nu mai ma puteam concentra) si am inceput sa ma rog cum stiam si cum puteam atat Sfantului Efrem, cat si Sfantului Nectarie (pentru ca m-a ajutat mereu), Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfintelor Matrona si Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul, Maicii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trecea si astfel, problema devenea clar, de nerezolvat. Am inceput sa telefonez, sa caut solutii, atat eu, cat si cei din familie; nu doar ca m-am lovit de neputinta oamenilor de a ma ajuta, dar am fost chiar luata peste picior, mi s-a vorbit rastit si fara respect. Toate incercarile de a iesi din dificultate se daramasera una cate una si era deja seara, toate ghiseele inchise, iar ziua, pierduta. M-am rugat plangand, mai mult cu disperare decat cu credinta Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicutei Domnului… aveam nadejde (putina ce-i drept) ca voi fi ajutata. Slaba fiind in credinta, m-am lasat indrumata doar de cuvintele din acatistul Sfantului Nectarie: “Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu!” si de cele din acatistul Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou: “Bucura-te, ca ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Si desi am reusit sa citesc doar cele 2 acatiste ale Sfantului Efrem, acesta m-a ajutat: la ora 21, primesc telefon de la mama ca a gasit rezolvare, desi ziua se sfarsise, iar mie imi trebuia un document eliberat cu data acelei zile – nimeni nu risca sa faca acest lucru din cauza posibilelor sanctiuni. Fara acest document mi-ar fi fost afectat salariul in prezent, iar in viitor nu as fi putut sa beneficiez de concediul (platit) de ingrijire a copilului. Am promis Sfantului Efrem ca voi marturisi minunea sa si o voi trimite spre publicare pe acest site. Ii multumesc, de asemenea ca m-a ajutat sa imi deblochez contul de email – desi asta poate parea insignifiant, dar am tinut sa precizez pentru a afla si altii ca Sfintii ne ajuta si in lucruri mici si in lucruri mari. Daca ne ajuta cu maruntisuri, cum sa nu ne ajute in durerile si suferintele noastre? Ii multumesc lui Dumnezeu ca acum, alaturi de “parintelul meu drag”, Sfantul Ierarh Nectarie, il am langa mine si pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un sfant cu adevarat “super-grabnic ajutator” cum spunea cineva. O rugaciune frumoasa de multumire catre Sfant am gasit aici:http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-ajutorul-primit-de-la-sfantul-efrem , iar alte rugaciuni adresate Sfantului Efrem cel Nou, am gasit aici: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-catre-sfantul-mucenic-efrem.html . De asemenea, cel de-al treilea acatist al Sfantului l-am gasit in cartea “Sfantul Efrem cel Nou. Minuni in Romania/ Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra”, ed. Sofia, este deosebit de frumos si dedicat in mare parte ajutorului pe care Sfantul il acorda copiilor.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

G. (16.05.2014) La un momentdat, nu mai aveam nicio veste de o persoana foarte draga, de departe, cu care conversam telefonic aproape saptamanal. Faptul ca sosisera sarbatorile de Paste si cum, in mod firesc, ar fi trebuit sa primesc macar un telefon, o urare, o veste, m-am panicat. Ceva in mine imi spunea ca i s-a intamplat ceva rau. Desi cu teama, am sunat eu… Telefonul era inchis. Mi-am imaginat ca acea persoana nu mai este in viata. Desi ma rugam si inainte, de data asta am inceput sa ma rog cu disperare, mai ales sa se intample o minune si acea persoana sa fie in viata, sa aflu ca n-a patit nimic grav. Mi-am imaginat ca, daca acea persoana n-ar mai exista, nici eu n-as mai putea trai… Noaptea aveam cosmaruri si ajunsesem sa vorbesc in somn, ziua ma simteam un mort viu, m-am imbolnavit de inima si traiam de mai bine de doua (aproape trei?) saptamani “cu un cutit infipt in inima” si la serviciu si acasa, iar starea de incordare, tensiune, incertitudine, persista. Am citit acatistele Sfintilor: Nectarie, Efrem cel Nou, Antonie de la Iezeru (la care am si fost si m-am rugat personal), Ioan Rusu, Nicolae, de asemenea, acatistul Maicii Domnului. Ajunsesem sa caut (pe net) persoane cu numele acelei respective persoane, din acelasi oras, pentru a le suna, nadajduind ca ii erau rude si stiau ce s-a intamplat. Prima persoana nu a raspuns. In momentul in care sunam la o a doua, apelul mi-a fost blocat de un apel venit catre mine. Era… persoana care-mi “pricinuise” atata ingrijorare si suferinta! Avusese, intr-adevar, un accident de masina, circulase pe o sosea “din afara” cu 240 km/h (aaa, nu, nu se grabea undeva, ci, pur si simplu “se dadea cu masina” pe asfalt, barbatii stiu de ce?!) si, bineinteles, un cauciuc ii explodase, s-a rasturnat si… Consecinta? Mana dreapta ranita grav, trebuind a fi operata, iar acum… suna din spital. (Masina de 110.000 euro facuta praf, dar ce mai conteaza, pe langa o viata castigata!?). Bineinteles, eu m-am lamentat, cum, nicio veste atata timp???!!!, dar, intr-un final, m-am bucurat foarte tare cat de “ieftin” a scapat. Altii au murit din doar 40km/h, daramite 240km/h! In acel moment am stiut ca numai Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu au facut minunea de a mai fi in viata! Doar Lor i se datoreaza viata (…pentru a doua oara fiindca, cu exact 10 ani inainte a mai avut un accident de masina din care a scapat dupa patru zile de coma. Din nefericire, persoana de langa, a decedat). De asemenea, soferul vinovat, din cealalta masina, a scapat.
Acum, cand povestesc, nu mai stiu din nou nimic despre acea persoana de luni de zile insa stiu, simt ca e in viata. Pentru ca este in continuare rugaciunile mele. Doar ca… in continuare, departe. Daca Sfintii la care m-am rugat ar fi vrut altfel, probabil ar fi fost… Doar inima mea stie ce inseamna sa treci prin viata “zambind”, dar sangerand pe dinauntru…

CLAUDIA (10.05.2014) Scriu aceasta mărturisire pentru a respecta promisiunea făcuta Sf. Nectarie. După o sarcină pierdută, a doua debuta tot cu probleme asemanatoare, astfel că primele săptămâni de sarcina le-am petrecut în spitale. În această perioadă am cunoscut o fată, care văzând cât sunt de disperată mi-a dat să citesc o carte desprse Sf. Nectarie și ulei adus din Eghina de la moaștele Sf Nectarie. Am crezut foarte mult în Sf. Nectarie, citeam în fiecare zi acatistul, mă ungeam cu ulei pe burtă și după o sarcină cu risc am născut un baiețel sănătos pe care l-am botezat Mihai-Nectarie. Mulțumim Sf. NECTARIE pentru baiețelul nostru.

CRISTINA (08.04.2014) Ma rog la Sfantul Nectarie din luna februarie, de cand am fost invadata de foarte multe probleme: m-am despartit de prietenul meu, tatal meu s-a imbolnavit si medicii nu-i mai dau sanse si multe alte lucruri marunte. De atunci Sfantul Nectarie m-a ajutat foarte mult, tatalui meu ii era foarte rau si mergeam la Manastire si ma rugam la moastele Sfantului Nectarie si a doua zi se simtea mai bine si sper sa-l ajute Sfantul Nectarie sa se vindece. E sfantul drag sufletului meu, e ocrotitorul si sfatuitorul meu, ii simt prezenta tot timpul si de cate ori m-am rugat sa ma ajute in rezolvarea unei probleme m-a ajutat,i-am simtit prezenta.

sursa foto: bucurestilive.roLa fel si eu am avut probleme cu sanatatea, medicii mi-au dat medincamentatie dar nu se observa nici o ameliorare, imi era din ce in ce mai rau, atunci am mers la Manastirea Radu Voda si m-am rugat la moaste si de vreo 2 saptamani mi-am revenit total. Merg foarte des la Manastirea Radu Voda cat se poate de des, ma simt extraordinar si toti preotii de acolo sunt niste oameni extraordinari, cu un dar divin deosebit, mi-am facut si duhovnic acolo si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos acest om deosebit in cale si m-a ajutat sa trec peste momentele foarte grele, indrumandu-ma ce sa fac. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simt in momentul cand ajung la aceasta Manastire, aici mi-am gasit linistea sufletesca si ma rog in continuare la Sfantul Nectarie sa ma ajute si in rezolvarea altor probleme.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Mai multe, gasiţi aici: https://doarortodox.ro/minuni-si-marturisiri/

Citiţi şi Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)

© Copyright: Preluarea textului integral se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!