Acatistul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos. Icoane și viața sfântului. (2 octombrie)


146751_sf_andrei_cel_nebun_pentru_hristosÎn vremea împăratului grec Leon cel Înţelept, fiul împăratului Vasile Macedon, era un bărbat în Constantinopol pe care îl chema Teognost. Acesta a cumpărat mulţi robi, împreună cu care l-a cumpărat şi pe acest Andrei. Andrei era de neam slovean, fiind foarte tînăr şi era frumos la chip şi cu obiceiuri bune. Stăpînul său l-a pus să slujească înaintea lui şi pe el îl iubea mai mult decît pe toţi. Stăpînul l-a dat pe Andrei la învăţătura cărţilor sfinte, iar acesta degrabă a învăţat Sfînta Scriptură şi umblînd adeseori la biserici, citea cărţile sfinte şi se ruga lui Dumnezeu. Într-o noapte stătea la rugăciune şi văzînd aceasta vrăjmaşul diavol a zavistuit începăturii lui celei bune şi, venind, a început a bate tare în uşa casei în care şedea Andrei. Andrei s-a înspăimîntat de frică şi, lăsînd rugăciunea s-a culcat degrabă pe pat şi s-a acoperit cu o piele de capră.

Văzînd aceasta satana s-a bucurat şi a zis către un altul: „Vezi oare pe acesta, că pînă acum fapte urîte a lucrat, iar acum el se înarmează asupra noastră”. Şi zicînd acestea au pierit. De frica aceea adormind, fericitul a văzut în vis că era undeva la o privelişte şi de o parte stăteau mulţime de arapi, iar de cealaltă parte mulţime de alţi sfinţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe. Şi era între amîndouă părţile ca o alergare de cai şi luptă; pentru că arapii aveau între ei pe un negru foarte mare, care zicea cu mîndrie către cei în haine albe ca să dea de la dînşii un luptător, care ar putea să lupte cu arapul cel negru.

Arapul acela era dregător al nesăţiosului legheon; şi cînd cei cu chip negru se lăudau cu puterea lor, cei cu haine albe nu le răspundeau nimic. Iar fericitul Andrei stătea şi privea, vrînd să vadă cine se va lupta cu acel înfricoşat potrivnic; şi iată a văzut pe un tînăr foarte frumos pogorîndu-se de sus şi ţinînd în mîini trei cununi: una era împodobită cu aur curat şi pietre scumpe, a doua cu mărgăritar mare şi scump, strălucind, iar a treia era mai mare decît amîndouă, din toate florile roşii şi albe şi din ramurile dumnezeiescului rai împletită şi nevestejită niciodată. Astfel de frumuseţe aveau cununile acelea, încît mintea omenească nici nu putea a le ajunge şi limba a le spune. Continuă lectura

Anunțuri

Troparul Sfantului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat – 24 mai


Tropar Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe Faraon cel ce se purta în căruţe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată şi luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei şi viaţa ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din glasul Botezătorului şi din vedere s-a binevestit lăudată maica ta şi te-a zămislit pe tine şi te-a născut locaş cu miros bun şi dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergătorul cunoscându-te din scutecele prunceşti că vei fi locaş dreptăţii, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te fereşti de sânul cel stâng şi să te hrăneşti din cel drept. Continuă lectura

Ferestre deschise spre Rai (o mărturie)


Maica DomnuluiANETA O. din Istanbul (2 aprilie 2016) – Locuiesc in Turcia si sunt casatorita cu un barbat de apartenenta musulmana, eu m-am pastrat crestina, desi din partea socrilor au existat multe presiuni, sotul meu insa imi respecta religia si avem casa „plina „ de icoane.

Acum 3 ani mi-a venit un gand negru cum ca: sa dau o iconita a maicii Domnului unei biserici, deoarece o primisem cadou de la cumnata din partea fratelui meu, cumnata, parasindu-l pe fratele meu si casatorindu-se cu un altul. (Acea icoana o sfintisem in Romania) Mai mult decat faptul ca icoana imi fusese facuta cadou de cumnata, m-a tulburat si gandul ca acea cumnata mi-ar fi daruit-o cu gand rau, pentru ca nu fusesem in relatii prea bune. Asa gandind eu, ca ar trebui sa „scap „de icoana am deschis subiectul cu o vecina musulmanca, intreband-o daca nu stie o biserica ortodoxa in zona. Vecina m-a intrebat motivul, iar eu i-am destainuit, cum ca vreau sa dau icoana Maicii Domnului, Bisericii. Ea vazand icoana pe perete, icoana imitand argintul si placandu-i, m-a rugat sa i-o dau ei cadou. Eu .. mai codindu-ma .. dar rusinandu-ma sa o refuz, am spus ca bine am sa i-o dau, dar am atentionat-o ca aceasta icoana trebuie sa stea la loc de cinste, fiind Fecioara Maria si İisus Hristos Pruncul din bratele ei. Ea mi-a garantat ca o va tine in casa pe perete, deoarece si in Coran Fecioara Maria este la loc de cinste si ca si in Coran scrie ca Fecioara a nascut Prunc de la Dumnezeu. Asa induplecata fiind am daruit acea icoana (mai mult cu gandul ca sa scap de amintirea cumnatei si de „piaza rea” caci atata m-a dus capul, cat sa pot crede, ca icoana Maicii Domnului nu ar putea arde energia negativa, daca! aceasta ar fi existat cu adevarat)

Va marturisesc ca dupa ce am dat acea Sfanta icoana au inceput necazurile: sotul meu a fost dat afara de la serviciul pe care il avea de 8 ani, am fost nevoiti dupa multe luni de somaj sa plecam in alt oras din pricina noului serviciu al sotului. Nici acolo nu am stat mai mult de 4 luni, sotul meu dandu-si demisia fara vreun motiv logic. Apoi am ramas someri inca vreo 9 luni. Am gasit din nou de munca, dar de data aceasta la numai 4 luni de munca sotul meu a fost depistat cu cancer. A facut operatie de extirparea tumorii si 6 luni citostatice. İn acele clipe grele am cerut ajutorul Maicii Domnului si Sfantului Nectarie si Sfantului Spiridon. Abia in acele momente am inceput sa „aprofundez” invatatura crestina. Pana in acel moment doar ma inchinam la icoane, dar nu cunosteam Adevarul… de care sunt inca la milioane de km distanta. Sotul meu a scapat cu bine din aceasta lupta. Este de 2 ani de zile sanatos tun. Sa revenim la İcoana! Cand citeam acatistele Maicii Domnului acum un an in urma imi tot venea un gand: Adu İcoana inapoi!! Cere icoana inpoi de la vecina! İmi era rusine sa cer „cadoul „inapoi. İ-am spus si sotului ca nu mai pot dormi din pricina gandului ca trebuie sa recuperez icoana Maicii Domnului. İar sotul imi spunea ca nu e frumos sa cer ceva ce am dat… Eu insa nu mai puteam sa dorm, pana la 4 dimineata nu inchideam ochii. Cum sa cer icoana ?!!

Apoi mi-a venit ideea sa o rascumpar!! Sa merg la vecina si sa ai explic ca nu mai pot dormi si ca: sa imi vanda icoana in schimbul unei sume de bani bunicele, plus ca ai voi da un tablou pictat in schimb, asta ca sa il puna in locul icoanei pe perete. Eu asa credeam ca icoana este pe perete la loc de cinste in dormitorul ei, asa cum promisese. Am mers la vecina si i-am spus ca asa stau lucrurile si am rugat-o in genunchi, la propriu, sa nu ma refuze! A acceptat sa mi-o”vanda” spunand ca isi aminteste ca eu voiam sa o dau unei Biserici, dar ca ea mi-a cerut-o. Auzind acel raspuns am si fugit acasa si am luat tabloul si banii si m-am intors la vecina dornica sa recuperez icoana. Vecina a primit tabloul si banii, dar mi-a spus ca maine imi va duce ea icoana acasa la mine.!!! Maine?! ..Am spus bine.. dar ma gandeam de ce? apoi m-am gandit ca poate are musafiri si nu o poate da in acel moment …Am mai dormit o noapte pe jar. A doua zi la pranz nu am mai rezistat si am mers iar la vecina. M-a invitat in casa si a adus icoana!!!! Slava Domnului aveam icoana Maicutei Domnului in mainile mele!!.. aveam cel mai de pret giuvaer!!! Am pupat icoana si am fugit cu ea acasa. Acasa stergand-o de praf ..am observat ca rama, care este de lemn, era roasa la toate colturile… atunci am inteles ca vecina o depozitase la subsol unde avem boxele si unde sunt soareci!… Atunci am inlemnit!! Am inteles de ce Maica Domnului nu ma lasa sa dorm!!! Am dus icoana sa o sfintesc din nou la Biserica Acoperamantului Maicii Domnului din İstanbul (Vlaherne). A stat 40 de zile in Sfantul Altar. Sper din tot sufletul sa fiu iertata si de acest Mare pacat! Caci sunt putregai de pacate! Dumnezeu este Milostiv si Mare iubitor de oameni si sper sa ma ierte pentru toate pacatele!

Cu vecina s-a intamplat asa la cateva luni dupa ce am recuperat icoana de la ea: intr-o noapte s-a sculat sa bea apa si o usa de la dulap era deschisa, coltul usii i-a venit in ochiul drept si nu a mai putut vedea cu el.. a fost operata pana acum de 2 ori, nu mai vede cu acel ochi, sper din tot sufletul sa poata vedea din nou prin marea mila a Maicutei Domnului! Am luat apa de la İzvorul Tamaduirii si îi voi da sa se spele! Am simtit sa va impartasesc aceasta „intamplare”.. pentru a intelege cu totii, ca icoanele sunt FERESTRE deschise spre Rai! Sunt mai mult decat ne putem noi imagina!! Au viata sfintilor in ele! Au harul sfintilor pictate pe ele! Au Harul Duhului Sfant! Si ..si… si… nici nu putem sa intelegem sau imaginam noi ce putere au icoanele!
Slava Puterii Tale İisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu! Slava tie, Maica de Dumnezeu nascatoare Feciara Marie acoperamantul nostru cel sfant! Slava Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Doamne ajuta necredintei noastre! Nu te mania pe noi! Amin.

Mărturie publicată în rubrica „Minuni spuse în 2016”

© Copyright: Preluarea textelor complete se face numai cu 
înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de 
trimitere la articolul de pe acest site. 
Mulţumim pentru înţelegere!

(I) Minuni contemporane în trai ortodox


rugaciune

Gabriela-Alexandrina (17.05.2014) Sunt studenta la Facultatea de Psihologie, l-am cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou anul trecut in perioada sesiunii din semestrul al doilea, fiind in cautare de rugaciuni pentru luminarea mintii si ajutor la examene, altfel decat cele pe care le stiam deja. Primul examen din sesiune a fost la o materie care implica cunostinte de matematica, de statistica, exact ceea ce nu stapaneam suficient. La nici doua zile s-a afisat rezultatul, picasem examenul. Intr-o astfel de perioada stresanta intervine la un moment dat o urma de deznadejdie,de neliniste si doar prin rugaciune alungam aceasta stare. Am gasit pe internet numeroase marturii ale unor persoane care s-au bucurat de ajutorul Sfantului Efrem, am cumparat apoi acatistul si impreuna cu acatistul Sfantului Duh, pe care il aveam deja, am inceput sa le citesc in fiecare zi. I-am promis Sfantului ca-l voi face cunoscut si altora care se aflau in situatia mea si nu numai. Mai aveam de sustinut inca cinci examene si restanta de la primul examen. Le-am daruit unor colege, cinci la numar, cate un acatist,am continuat sa ma rog Sfantului, marturisesc faptul ca inca de cand am citit pentru prima data acatistul , am simtit o stare de liniste, eram mult mai increzatoare in mine, altfel era modul in care m-am prezentat la urmatoarele examene, pe care ulterior le-am trecut pe toate , cu bine. In ziua in care am dat restanta, la fel m-am simtit, nu aveam emotii, simteam prezenta Sfantului langa mine. Am promovat acel examen cu nota noua. De atunci Sfantul Efrem a devenit ocrotitorul meu. Intr-un pasaj din acatist era mentionat faptul ca Sfantul Efrem o ajutase pe o fata care se ruga la Sfantul Ioan Rusul. Am citit despre viata si minunile Sfantului Ioan Rusul si am inteles cum sfintii lucreaza impreuna pentru noi si sunt mijlocitorii nostri catre Dumnezeu.La fel si Sfantul Nectarie din Eghina mare ocrotitor si facator de minuni. Simt ca am castigat trei prieteni adevarati, care nu ma vor parasi niciodata. Imi doresc din toata inima sa ajung in Grecia sa ma inchin in fata sfintelor lor moaste si sa le multumesc pentru tot ajutorul dat, pentru ca sunt convinsa ca sfintii nu implinesc doar cererile noastre, ei stiu ce nevoi avem si ce este folositor pentru noi, cine stie cate minuni fac fara macar sa stim?!
Indemn pe cei care sunt studenti sau pe oricine care se afla in fata unor dificultati,de care au impresia ca nu pot trece,sa se roage sfintilor si sa repete pe langa rugaciunea inimii : “ Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul !” si urmatoarea fraza :
“ Toate le pot intru Cel ce ma intareste pe mine,Hristos !”

GABRIELA (14.05.2014)  Ajutor primit grabnic prin mijlocirile Sfantului Efrem cel Nou, ale Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului:

In ziua de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou (5 mai 2014), hotarasem sa citesc toate cele 3 acatiste ale Sfantului, pentru a ma apropia mai mult de el, eu fiind insarcinata si citind despre minunile sale savarsite atat cu copii, cat si cu oameni de toate varstele. La un moment dat insa, programul de rugaciune mi-a fost intrerupt si tulburat de aparitia unor probleme cu totul neasteptate, a caror rezolvare parea imposibila. M-am oprit din citirea acatistului Sfantului Efrem (caci nu mai ma puteam concentra) si am inceput sa ma rog cum stiam si cum puteam atat Sfantului Efrem, cat si Sfantului Nectarie (pentru ca m-a ajutat mereu), Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfintelor Matrona si Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul, Maicii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trecea si astfel, problema devenea clar, de nerezolvat. Am inceput sa telefonez, sa caut solutii, atat eu, cat si cei din familie; nu doar ca m-am lovit de neputinta oamenilor de a ma ajuta, dar am fost chiar luata peste picior, mi s-a vorbit rastit si fara respect. Toate incercarile de a iesi din dificultate se daramasera una cate una si era deja seara, toate ghiseele inchise, iar ziua, pierduta. M-am rugat plangand, mai mult cu disperare decat cu credinta Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicutei Domnului… aveam nadejde (putina ce-i drept) ca voi fi ajutata. Slaba fiind in credinta, m-am lasat indrumata doar de cuvintele din acatistul Sfantului Nectarie: “Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu!” si de cele din acatistul Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou: “Bucura-te, ca ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Si desi am reusit sa citesc doar cele 2 acatiste ale Sfantului Efrem, acesta m-a ajutat: la ora 21, primesc telefon de la mama ca a gasit rezolvare, desi ziua se sfarsise, iar mie imi trebuia un document eliberat cu data acelei zile – nimeni nu risca sa faca acest lucru din cauza posibilelor sanctiuni. Fara acest document mi-ar fi fost afectat salariul in prezent, iar in viitor nu as fi putut sa beneficiez de concediul (platit) de ingrijire a copilului. Am promis Sfantului Efrem ca voi marturisi minunea sa si o voi trimite spre publicare pe acest site. Ii multumesc, de asemenea ca m-a ajutat sa imi deblochez contul de email – desi asta poate parea insignifiant, dar am tinut sa precizez pentru a afla si altii ca Sfintii ne ajuta si in lucruri mici si in lucruri mari. Daca ne ajuta cu maruntisuri, cum sa nu ne ajute in durerile si suferintele noastre? Ii multumesc lui Dumnezeu ca acum, alaturi de “parintelul meu drag”, Sfantul Ierarh Nectarie, il am langa mine si pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un sfant cu adevarat “super-grabnic ajutator” cum spunea cineva. O rugaciune frumoasa de multumire catre Sfant am gasit aici:http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-ajutorul-primit-de-la-sfantul-efrem , iar alte rugaciuni adresate Sfantului Efrem cel Nou, am gasit aici: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-catre-sfantul-mucenic-efrem.html . De asemenea, cel de-al treilea acatist al Sfantului l-am gasit in cartea “Sfantul Efrem cel Nou. Minuni in Romania/ Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra”, ed. Sofia, este deosebit de frumos si dedicat in mare parte ajutorului pe care Sfantul il acorda copiilor.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

G. (16.05.2014) La un momentdat, nu mai aveam nicio veste de o persoana foarte draga, de departe, cu care conversam telefonic aproape saptamanal. Faptul ca sosisera sarbatorile de Paste si cum, in mod firesc, ar fi trebuit sa primesc macar un telefon, o urare, o veste, m-am panicat. Ceva in mine imi spunea ca i s-a intamplat ceva rau. Desi cu teama, am sunat eu… Telefonul era inchis. Mi-am imaginat ca acea persoana nu mai este in viata. Desi ma rugam si inainte, de data asta am inceput sa ma rog cu disperare, mai ales sa se intample o minune si acea persoana sa fie in viata, sa aflu ca n-a patit nimic grav. Mi-am imaginat ca, daca acea persoana n-ar mai exista, nici eu n-as mai putea trai… Noaptea aveam cosmaruri si ajunsesem sa vorbesc in somn, ziua ma simteam un mort viu, m-am imbolnavit de inima si traiam de mai bine de doua (aproape trei?) saptamani “cu un cutit infipt in inima” si la serviciu si acasa, iar starea de incordare, tensiune, incertitudine, persista. Am citit acatistele Sfintilor: Nectarie, Efrem cel Nou, Antonie de la Iezeru (la care am si fost si m-am rugat personal), Ioan Rusu, Nicolae, de asemenea, acatistul Maicii Domnului. Ajunsesem sa caut (pe net) persoane cu numele acelei respective persoane, din acelasi oras, pentru a le suna, nadajduind ca ii erau rude si stiau ce s-a intamplat. Prima persoana nu a raspuns. In momentul in care sunam la o a doua, apelul mi-a fost blocat de un apel venit catre mine. Era… persoana care-mi “pricinuise” atata ingrijorare si suferinta! Avusese, intr-adevar, un accident de masina, circulase pe o sosea “din afara” cu 240 km/h (aaa, nu, nu se grabea undeva, ci, pur si simplu “se dadea cu masina” pe asfalt, barbatii stiu de ce?!) si, bineinteles, un cauciuc ii explodase, s-a rasturnat si… Consecinta? Mana dreapta ranita grav, trebuind a fi operata, iar acum… suna din spital. (Masina de 110.000 euro facuta praf, dar ce mai conteaza, pe langa o viata castigata!?). Bineinteles, eu m-am lamentat, cum, nicio veste atata timp???!!!, dar, intr-un final, m-am bucurat foarte tare cat de “ieftin” a scapat. Altii au murit din doar 40km/h, daramite 240km/h! In acel moment am stiut ca numai Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu au facut minunea de a mai fi in viata! Doar Lor i se datoreaza viata (…pentru a doua oara fiindca, cu exact 10 ani inainte a mai avut un accident de masina din care a scapat dupa patru zile de coma. Din nefericire, persoana de langa, a decedat). De asemenea, soferul vinovat, din cealalta masina, a scapat.
Acum, cand povestesc, nu mai stiu din nou nimic despre acea persoana de luni de zile insa stiu, simt ca e in viata. Pentru ca este in continuare rugaciunile mele. Doar ca… in continuare, departe. Daca Sfintii la care m-am rugat ar fi vrut altfel, probabil ar fi fost… Doar inima mea stie ce inseamna sa treci prin viata “zambind”, dar sangerand pe dinauntru…

CLAUDIA (10.05.2014) Scriu aceasta mărturisire pentru a respecta promisiunea făcuta Sf. Nectarie. După o sarcină pierdută, a doua debuta tot cu probleme asemanatoare, astfel că primele săptămâni de sarcina le-am petrecut în spitale. În această perioadă am cunoscut o fată, care văzând cât sunt de disperată mi-a dat să citesc o carte desprse Sf. Nectarie și ulei adus din Eghina de la moaștele Sf Nectarie. Am crezut foarte mult în Sf. Nectarie, citeam în fiecare zi acatistul, mă ungeam cu ulei pe burtă și după o sarcină cu risc am născut un baiețel sănătos pe care l-am botezat Mihai-Nectarie. Mulțumim Sf. NECTARIE pentru baiețelul nostru.

CRISTINA (08.04.2014) Ma rog la Sfantul Nectarie din luna februarie, de cand am fost invadata de foarte multe probleme: m-am despartit de prietenul meu, tatal meu s-a imbolnavit si medicii nu-i mai dau sanse si multe alte lucruri marunte. De atunci Sfantul Nectarie m-a ajutat foarte mult, tatalui meu ii era foarte rau si mergeam la Manastire si ma rugam la moastele Sfantului Nectarie si a doua zi se simtea mai bine si sper sa-l ajute Sfantul Nectarie sa se vindece. E sfantul drag sufletului meu, e ocrotitorul si sfatuitorul meu, ii simt prezenta tot timpul si de cate ori m-am rugat sa ma ajute in rezolvarea unei probleme m-a ajutat,i-am simtit prezenta.

sursa foto: bucurestilive.roLa fel si eu am avut probleme cu sanatatea, medicii mi-au dat medincamentatie dar nu se observa nici o ameliorare, imi era din ce in ce mai rau, atunci am mers la Manastirea Radu Voda si m-am rugat la moaste si de vreo 2 saptamani mi-am revenit total. Merg foarte des la Manastirea Radu Voda cat se poate de des, ma simt extraordinar si toti preotii de acolo sunt niste oameni extraordinari, cu un dar divin deosebit, mi-am facut si duhovnic acolo si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos acest om deosebit in cale si m-a ajutat sa trec peste momentele foarte grele, indrumandu-ma ce sa fac. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simt in momentul cand ajung la aceasta Manastire, aici mi-am gasit linistea sufletesca si ma rog in continuare la Sfantul Nectarie sa ma ajute si in rezolvarea altor probleme.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Mai multe, gasiţi aici: https://doarortodox.ro/minuni-si-marturisiri/

Citiţi şi Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)

© Copyright: Preluarea textului integral se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!

Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)


„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

 

Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

 Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.Invierea lui Lazar

 Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, Continuă lectura

Troparul Sf. Cuvios Părinte Serafim de Sarov (2 ianuarie)


Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Viaţa Sf. Cuvios Serafim de Sarov

Acest mare mărturisitor al luminii Sfîntului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pămîntului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.

Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.

La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.

sf-serafim-de-la-sarovDupă cîtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerînd numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfînta Împărtăşanie. Cînd, crezîndu-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfîntă pentru calea din urmă, Preasfînta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătîndu-i-l pe tînărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.

La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzînd de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mîngîieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vîrstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pîndit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutînd şi mai mult singurătatea.

La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adîncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfîntul Munte”, gîndindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămîna, întorcîndu-se la mînăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pîngărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o „povara lui Hristos”, şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încît în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, avînd mintea unită cu inima.

sfantul-serafim-de-sarovLa început se hrănea cu pîinea primită de la mînăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.

Văzînd viaţa sa atît de plăcută lui Dumnezeu şi atît de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gînduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimîntătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gîndurilor se înteţea tot mai mult, sfîntul hotărî să lupte ca stîlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stîncă în picioare, sau îngenuncheat, repetînd fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gîndurilor.2Monument

Dar diavolul nu s-a dat bătut şi a trimis trei tîlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsîndu-l pe jumătate mort, cu totul însîngerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blîndul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gîndul că astfel se făcea părtaş suferinţelor Domnului. În starea de plîns în care se afla, a reuşit totuşi să se tîrască pînă la mînăstire, unde, după cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mînăstire. A rămas totuşi gîrbov pînă la sfîrşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decît cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag.Sf Serafim Sarov si Talharii

Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în „pustia” sa şi, nemaiputînd veni la mînăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată cînd întîlnea pe cineva în pădure, i se închina pînă la pămînt, fără a scoate un cuvînt, rămînînd aşa pînă cînd omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.

Între timp, egumenul mînăstirii muri şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de sfîntul pustnic, acuzîndu-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. Pînă la urmă i-au poruncit chiar să se întoarcă în mînăstire. Sfîntul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strîmtă, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: recluziunea (închiderea cu totul în chilie).

În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decît un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe „Fecioara mîngîietoare”, numită de el „Bucuria bucuriilor”, în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretînd în fiecare săptămînă întreg Noul Testament, rugîndu-se fără încetare, cu inima priveghind şi avînd drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.

La sfîrşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsînd să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legămîntul tăcerii, chiar cînd era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întîi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvîrşit în lucrarea lor pentru mîntuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare.

După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mîntuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecînd pe rînd prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stîlpnic şi zăvorît, acest bătrîn mic de statură, înveşmîntat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfîntului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat „apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă oricui pînă tîrziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicîndu-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blîndeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa sa îi smerea pe cei mîndri, făcîndu-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia „sărmanului Serafim” era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvîntare deveneau adevărate întîlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mîngîierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvînt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorîtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungîndu-i cu uleiul din cadela sa sau dîndu-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mînăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atîtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încît îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumînare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.

Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atît pentru anumiţi oameni, cît şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai tîrziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încît ele nu erau înţelese decît după împlinirea evenimentelor.

Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai rîvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: „Care este scopul vieţuirii creştine?”. Părintele Serafim îi răspunse: „Dobîndirea Sfîntului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune”.

seraphim_transfigurationŞi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfînt, stareţul îl strînse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decît soarele la amiază, şi îi zise cu putere: „Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adîncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorîrea Sfîntului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfîntului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?” Motovilov a răspuns: „Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă”. „Şi ce încă?” „O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată”. „Această mireasmă este buna mirosire a Sfîntului Duh, răspunse sfîntul, şi această căldură nu este din afară, căci sîntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvîntul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21).

Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfîrşitul ei, sfîntul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decît mult mai tîrziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspîndire impresionantă. Este un ultim cuvînt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscînd încercările ce vor fi în timpurile din urmă.

În învăţăturile sale, sfătuia adesea: „Bucuria mea, cîştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mîntui în preajma ta”. Această pace interioară pe care el o dobîndise cu preţul atîtor trude, se răspîndea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfîntul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire.

Pe cînd era numai diacon, fondatoarea mînăstirii din Diveievo, situată la cîţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfîntul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dîndu-le drept îndrumar cuvintele: „În tot timpul să aveţi mîinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea”.

La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mînăstire, zisă a „Morii”, în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire avînd în centru „rugăciunea lui Iisus”. Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul aţîţă un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfîntului Serafim; el închise „Moara”, călugăriţele fiind supuse multor strîmtorări şi necazuri.

0 TOdată, cu puţin timp înainte de săvîrşirea călătoriei pămînteşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: „Maica Domnului va veni acum la noi”. Curînd se auzi un sunet asemănător unui vînt violent în pădure, apoi cîntări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfîntul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfîntul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pămînt, înspăimîntată de moarte, dar Sfîntul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grija sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărînd, Preasfînta Fecioară îi zise: „Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Ajuns la vîrsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfîntul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălucind de lumină. La întîi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzînd în faţa fiecăreia o lumînare şi i-a binecuvîntat pe toţi fraţii, zicîndu-le: „Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-şi vadă mormîntul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cîntînd imnele Învierii, îşi dădu duhul în mîinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte.EPSON scanner image

Tot poporul din împrejurimi se strînse la înmormîntarea sa. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor.

0 TLupta sa a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrînd să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

sursa: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie

Vedeti şi:

Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie)


Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Steliane; cu postul, cu privegherea, și cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credintă. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (gl. 1)

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele oastre. (glasul al 8-lea)

Sf Stelian Paflagonul (4)Sfântul Stelian Paflagonul s-a nascut în veacul al saselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astazi) într-o familie foarte bogata. La o vârsta frageda, Stelian s-a alaturat eremitilor din pustie, cu gândul de a-si curati sufletul printr-o perioada de meditatie si rugaciune precum si prin vietuirea alaturi de oameni care, precum el însusi, doreau a-si darui viata Domnului Iisus Hristos.
Spre deosebire de alti pustnici însa, el nu s-a retras complet din lume, preferând sa mearga între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui pestera pentru linistire si rugaciune.
Conform traditiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalti, sfântul Stelian a simtit o prezenta dumnezeiasca, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a iesit din pestera sa cuprins de o bucurie si pace duhovniceasca pe care nu le mai cunoscuse înainte.
În peregrinarile lui obisnuite, în care sfatuia si mângâia, s-a simtit atras sa-si aseze mâna pe un copil ranit, ceea ce înainte nu îndraznise sa faca; a simtit puterea Domnului trecând asupra copilasului suferind prin mâna sa cea întinsa. Copilul si-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost cautat de catre fiecare suflet aflat în suferinta din împrejurimi, tineri sau batrâni. Pestera sa a devenit un loc de atractie pentru bolnavi si oameni aflati în diverse suferinte, multi dintre ei primind vindecari complete nu doar prin puterea lui, ci chiar si prin propria lor credinta, fara de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.
În aceasta perioada, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputinciosi trupeste, ci si de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovniceasca. Familii din toate categoriile sociale se spune ca au încredintat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns sa caute un spatiu mai mare si sa aleaga dintre prietenii sai ermiti asistenta de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de multi oameni. El a creat probabil prima gradinita din lume, unde mamele îsi puteau lasa copiii în siguranta, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice. Stelian va deveni si sfântul protector al copiilor înca nenascuti, datorita povestirilor despre rugaciunile sale miraculoase pentru o tânara femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a ramas însarcinata, sotul ei a raspândit vestea despre aceasta minune si femei care nu puteau naste de multi ani au venit la pustnic. Cele care au avut credinta adevarata în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul nasterii de prunci.
Sf Stelian Paflagonul (1)  Bucuria senina a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru ca zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost cautat de catre mercenari lacomi si ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-si vinde darurile si a-l jefui de bogatia sa cea curata, dar pentru acesti oameni, el a avut întotdeauna acelasi raspuns: ca a fost platit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepartau, el continua sa zâmbeasca.
A trait pâna la adânci batrânete si se spune ca atunci când a fost înmormântat, chipul sau înca pastra stralucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.
Sfinte Moaste ale Sfântului Stelian se pastreaza la Biserica Sf. Stelian – Lucaci din Bucuresti (str. Logofat Udriste nr. 6-8), unde se afla din anul 1736, fiind daruite acestei biserici de catre Mitropolitul stefan al tarii Românesti, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasa în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credinciosilor. Fragmente ale moastelor Sfântului mai sunt si la Biserica Mihai-Voda si la Biserica Icoanei din Bucuresti. (http://tineriortodocsi.webs.com)

deco9

ACATISTUL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU STELIAN (26 noiembrie)

După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine:Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Continuă lectura

TABARĂ DE ICONOGRAFIE. Pictură de icoane pe lemn în tehnică bizantină


Arhanghelul GavriilCurs sustinut de iconograf Ruxandra Lăcătuş

Este accesibil începătorilor.

Perioada: 31 august – 7 septembrie

Locatie:

  • La poalele muntilor Capatanii, comuna Costesti,  Jud. Valcea, la numai 8 km de orasul Horezu

Cost:  980 lei participant (8 zile/7 nopti), sunt incluse:

  • Cursul de pictura la sfarsitul caruia participantii raman cu o icoana pe lemn in stil bizantin. 1-2 cursuri pe zi de durata 4 pana la 5 ore fiecare.
  • Materiale de pictura
  • Cazare la casa Cucu, localitatea Costesti, trei mese pe zi, www.casacucu.ro

atelier-pictura-icoane-bizaExcursii optionale:

  • Orasul Horezu, Cheile Bistritei si Pestera Liliecilor, Cheile si Pestera Polovragi, Izvoarele La Pretorian, Pestera Muierilor, Culele de la Maldaresti, Salina Ocnele Mari, Muzeul Trovantilor, Manastirea Bistrita, Manastirea Arnota, Manastirea Horezu, Manastirea Govora, Manastirea Dintr-un Lemn, Manastirea Polovragi, Manastirea Surpatele

 Relatii suplimentare: Tel. 0722.55.42.79

IMAG0758IMAG0801

www.iconsstudio.com