Iată mesajul Mânăstirii Petru Vodă cu privire la prezența Papei Francisc în România, … „complet redundantă într-o țară cvasi-majoritar ortodoxă, dar ar putea constitui un ultragiu la adresa celui mai elementar bun simț, afară numai dacă a venit să-și prezinte scuzele istorice”.

drum-spre-bucium
Troițe în Transilvania ce amintesc de focul care i-a martirizat pe calugarii la Bucium, acum 250 de ani, la porunca Împărătesei Maria Tereza, pentru că nu s-au lepădat de Ortodoxie, de Hristos Cel viu.

Ni-s cimitirele pline de eroi și bisericile pline de sfinți – uciși din dispozițiile instituției papale. Nu e familie românească pe care deciziile și influențele acestui stat să n-o fi afectat în mod negativ pînă în ziua de astăzi. Am dori, desigur, ca lucrurile să se îndrepte, însă toate aparențele arată că interesele Vaticanului față de poporul român nu s-au modificat nici acum, nedezmințindu-și intențiile ignobile, separatiste, revizioniste, pretenționiste. În calitate de cetățeni români, față de vizita diplomatică a unui șef de stat, nu putem decît spera că aceasta nu va genera tradiționalele conflicte pe care Vaticanul le-a „binevoit” față de țara noastră de-a lungul ultimului mileniu. Prezența șefului Vaticanului nu e doar complet redundantă într-o țară cvasi-majoritar ortodoxă, dar ar putea constitui un ultragiu la adresa celui mai elementar bun simț, afară numai dacă a venit să-și prezinte scuzele istorice. În orice caz, funcția domniei sale este pentru orice român una analoagă șefului de stat turc sau rus, ale căror agresiuni istorice nu au inspirat niciodată simpatii populare. Deplîngem împreună cu frații transilvăneni situația teribilă la care presiunea și șantajul imperial i-a lipsit de demnitate și de mîntuire, silindu-i la apostazie și idolatrie. Oricînd românii greco/romano-catolici doresc, se pot întoarce de unde au plecat, la Biserica strămoșească Ortodoxă, unde vor fi liberi să se închine lui Dumnezeu Însuși, iar nu vreunui locțiitor. Termenul „anti-hrist” înseamnă, ad litteram, „în loc de Hristos”. Cum zice și o vorbă în popor: „Unde este vicarul, lipsește Titularul”.

În calitate de creștini ortodocși, adică de creștini autentici care au păstrat pînă astăzi învățătura Mîntuitorului Iisus Hristos, vizita celui mai puternic președinte de sectă nu poate stîrni decît reacția poruncită în Noul Testament însuși Apostolul Ioan: „Oricine se abate și nu rămâne în învățătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele” (II Ioan 1:9-11).  Salutăm pe frații ortodocși bulgari, georgieni sau de alte naționalități, care confruntați cu vizitele nedorite ale ereziarhului, au respectat întocmai porunca Apostolului și nu l-au întîmpinat, pentru că aceluia care încalcă toate învățăturile Noului Testament nu i se poate da nici o cinstire, decît dacă se va pocăi, căci este scris: Și „chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8)

Deși propaganda marxistă este acerbă, nădăjduim că milioane de români nu au murit în van apărînd dreapta credință și integritatea națională. Jertfa lor, sărbătorită și mâine, 14 mai, la pomenirea eroilor ultimei prigoane, trebuie să fie un moment simbolic de trezire națională la recâștigarea demnității în fața sfidărilor politice pretins religioase sau de-a dreptul ateo-marxiste, precum se prezintă prin declarațiile sale stupefiante acest papă, avocatul unui guvern mondial cibernetic și apologet „blajin” al tuturor răstălmăcirilor imaginabile. Un neam întreg de viteji ne stă înainte să revenim și să rămînem în istorie pildă de dârzenie, iar nu turmă dirijată în psihoză entuziastă față de propriii persecutori. Curioșii ortodocși care, în pofida conștiinței, se duc orbește unde sunt chemați de televiziuni, către orice vedetă sau ideologie, să știe limpede că și acum Mântuitorul Hristos îi va întreba: De ce te-ai dus către cel ce M-a tăgăduit? 

hqdefault.jpg

Aceeași întrebare vor auzi la Judecată și credincioșii romano-catolici, care, spre deosebire de clerul lor care cu bună știință modifică Evanghelia scufundînd lumea în nihilism, vor fi lucrat dintr-o vie și reală credință în dumnezeirea lui Hristos o viață morală și fapte filantropice, vor suspina sfîșietor conștientizarea erorii lor și a dreptății dumnezeiești.

Lumina Sfîntului Botez să lumineze mințile credincioșilor și în acest eveniment. Lumina Învierii, care se aprinde an de an la Ierusalim numai la ortodocși, iar nu la vreo sectă, să stea mărturie Adevărului. Lumina eroilor neamului să reaprindă conștiința demnității naționale. Amin.

Hristos a Înviat!


doar ortodox church102

Arhim. Hariton Negrea –  despre vizita Papei


doar ortodox church102

Monahul Filotheu – Despre vizita Papei

doar ortodox church102

2 comentarii

  1. Doamne, Iisuse Hristoase, ai milă de noi!
    Preasfântă Nâscătoare de Dumnezeu, ai milă de ortodocşi! Iată duşmanii Fiului tău vin cu viclenie asupra noastră. Întoarce-i din drum cum ştii şi cum poţi! Întăreşte Sfânta Biserică, dă-ne curajul de a trăi Ortodoxia şi de a o apăra!
    Sfinte Nicolae, iata că acest duşman al lui Hristos vine în România să aducă sminteală! Sfinte Nicolae, te rog, nu-l lăsa! Apără dreapta credinţă aşa cum ai apărat-o de ereticul Arie!
    Sfinte Apostole Iuda Tadeu, iată că răul tinde să ne înece! Ajută-ne! Tu eşti cel ce ne spuneai:
    3. Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.
    4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.
    5. Voiesc dar să vă aduc aminte vouă celor ce aţi ştiut odată toate acestea că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pământul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut.
    6. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari. (1)
    Şi tot tu ai mai zis:
    17. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
    18. Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite.
    19. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul.
    20. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt.
    21. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică.
    22. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,
    23. Pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.
    24. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniţi cu bucurie mare,
    25. Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin! (2)

    -Sfinte Cosma Etolianul, ajută-ne să ne apăram Ortodoxia ameninţată de ecumenism şi de blasfemiile pe care vrajmaşul lui Hristos, papa Francisc, vrea să le aducă în România!
    -Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

    1. Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda (https://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/44/Iuda)
    2. Ibidem

  2. Mare nedumerire… Doamne Dumnezeule,indrumeaza,ne pasii spre calea cea buna !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.