Anunțuri

De ce se doreşte distrugerea familiei. Analiză şi îndemn la mărturisire de Virgiliu Gheorghe


SĂ NE APĂRĂM FAMILIA!

de Virgiliu Gheorghe

V-aţi gândit vreodată că, de-a lungul istoriei, tema privind definiţia sau sensul familiei nu a constituit niciodată o preocupare, un motiv de dezbatere sau o controversă? Și asta pentru că nici o ideologie sau regim totalitar, până în modernitate, nu ştim să fi atacat familia precum se întâmplă astăzi.

Virgiliu-Gheorghe-300x150Familia nu numai că dă sens, dar şi structurează ţesutul social şi hrăneşte, prin pruncii săi, viitorul oricărui popor. Familia ridică în orice societate zidurile normalităţii şi ale firescului, ea este preocupată de viitor şi cultivă moralitatea. Astfel că nici un conducător, cât de nebun ar fi, nu putea lupta împotriva a ceea ce constituia fundamentul statului pe care îl conducea.

Nebunia a apărut însă atunci când omul a luat frâiele istoriei în propriile mâini, uitând că există Dumnezeu. Astfel că declaraţia de război pe care darwinismul I-o face Creatorului inaugurează în istorie războiul împotriva tuturor aşezămintelor tradiţionale. La începutul secolului XX deja se elaboraseră ideologiile proiectate în distopiile lui Huxley şi Orwell privind distrugerea familiei şi instituţionalizarea copiilor. Bolşevicii au încercat acest lucru în primii ani de după cucerirea Rusiei, dar au renunţat. Lumea nu era încă pregătită. Astăzi însă dispozitivul mediatic, perfecţionarea ingineriilor psihologice şi sociale fac posibil acest lucru.

Familia constituie, pentru noii comunişti care controlează ideologic marea parte a statelor occidentale, cel mai mare duşman. Iar acest lucru se vede uşor în statistici. Şi nu ne referim numai la rata divorţului, care a ajuns în aceste ţări până la 70%, ci şi la procentul de populaţie suferind de diverse boli mentale. Ne referim la sindromul depresiv, la neliniştea care marchează majoritatea copiilor lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea părinţilor, care îi afectează în aceeaşi măsură și pe adolescenţii care, în căutarea iubirii vieţii, eşuează în sexul tot atât de secătuitor de resurse sufleteşti pe cât este de seducător la început. Nu mai vorbim de divorţurile care aproape s-au generalizat după vârsta de 40 de ani şi de refugiul deznădăjduit în tot soiul de plăceri, în analgezice şi neuroleptice, în băutură sau în cine-ştie-ce alte droguri, dintre care cel mai la îndemână e televizorul sau Internetul, reţelele de socializare sau pornografia.

Legea-Familiei-Traditionale-sustinuta-de-PF-Daniel-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-RomaneDe ce se doreşte distrugerea familiei?

Ecuaţia lumii moderne pare cumva rezolvată de păpuşarii care stau la butoanele culturii de consum, a divertismentului şi pornografiei. Mai rămâne ca familia să fie cu totul dărâmată prin atacarea fundamentului ei: noetica întemeierii pe complementaritatea soţilor, bărbat şi femeie, şi pe naşterea de copii. Legalizarea căsătoriei între homosexuali, cel mai mare abuz îndreptat împotriva familiei de la Adam şi Eva încoace, urmăreşte chiar acest lucru. Este vorba, evident, de schimbarea definiţiei familiei, iar criza la care a fost adusă face astăzi posibil acest lucru.

De ce se doreşte distrugerea familiei? Oare nu mai are lumea nevoie de oameni, de moralitate, de comunităţi şi de dragoste? Oare tehnologia face deja inutilă existenţa omului? Sau înşişi oamenii, prin numărul lor sau prin aşteptările pe care le au de la lume şi de la societate, pun în pericol belşugul celor puţini, în mâinile cărora se concentrează puterea şi bogăţiile lumii? Ori, pur şi simplu, existenţa umană virtuoasă prin familie este exclusă de logica impersonală atee a puterii, pentru că aceasta este însăşi logica celui rău? Putem găsi o mulţime de explicaţii în acest context, însă căutarea cauzelor nu este atât de importantă astăzi ca dispoziţia de a face ceva.

Din păcate, familiştii ori sunt ocupaţi prea mult cu câştigarea mijloacelor de trai, ori sunt absorbiţi de ştirile zilei, de scandaluri mondene sau în cine-ştie-ce dependenţă mai mult sau mai puţin benignă. Inginerii sociali ştiu că omul, atunci când are timp, devine periculos. De aceea este şi constrâns să muncească cât mai mult – sau, dacă are mijloace materiale, este sedus să se distreze permanent. De aceea există atâtea nevoi artificiale, dorinţe epuizante, frustrări induse mediatic şi multe altele care ne obturează cu totul câmpul de conştiinţă, suficient cât să nu ne mai dăm seama că însăşi familia sau viaţa ne sunt puse în pericol.

Există o plăcere în toate acestea, şi în aceeaşi măsură este evidentă o disperată fugă de durere, de singurătate, de orice fel de suferinţă şi de moarte. Și asta pentru că nu mai avem, ca societate, colectivitate sau comunitate, experienţa suferinţei asumate, a înfrânării, a gândului la moarte, a răbdării şi jertfirii de sine – practic, a unei autentice vieţi creştine, care te salvează din capcana egoismului şi a psihologismului, a depresiei şi deznădejdii.

Este adevărat, fără Hristos, fără un Dumnezeu trăit viu prin rugăciune şi asceză, simţit în străpungerea inimii şi în pocăinţa unei autentice evlavii, este aproape imposibil să mai fie gândită apărarea şi supravieţuirea societăţii umane. De aceea lupta împotriva familiei sau a tuturor rânduielilor lumii – făcută bună cf. Facere 1:31 de mâna lui Dumnezeu – este articulată strâns de lupta împotriva Bisericii lui Hristos. De aceea presa latră, la îndemnul stăpânilor ei atei, împotriva preoţilor, împroşcând cu murdărie în jur. De aceea politicile sociale proiectează o legislaţie care să pună în corzi cât mai mult Biserica, pentru a putea în cele din urmă să-i dea lovitura capitală, fără a realiza faptul că Biserica nu va putea să cadă niciodată.

Toate acestea însă nu ar trebui să ne deznădăjduiască, ci dimpotrivă. Vehemenţa, ferocitatea cu care puternicii zilei se luptă astăzi împotriva lui Hristos sunt cea mai bună dovadă că le este frică de Biserică, le este frică de puterea lui Dumnezeu, de marea Lui milostivire, care poate ridica din mocirla păcatului pe cel mai rău dintre noi pentru a-l face mărturisitor şi mucenic, pentru a-i salva sufletul prin pocăinţă.

Ei ştiu că, atâta timp cât Hristos Se jertfeşte pe Sfintele Altare, sunt departe de a birui. Dar acest lucru nu vor să-l conştientizăm, ca să nu ne încredem mai mult în Dumnezeu, luptând, ci ca să cădem mai degrabă în deznădejde. Aici biruie vrăjmaşul astăzi. Ne umple mintea cu gânduri rele, cu ştiri îngrozitoare, ne intoxică sufletul cu îndoială şi cu sentimentul neputinţei, pentru a ne paraliza prin teroare şi frică şi a ne scoate astfel din luptă.

Biserica este vie şi lucrătoare

Aţi văzut că s-au strâns 3.000.000 de semnături pentru referendumul pentru familie? Ştiţi că acest lucru nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume? Ştiţi că milioane de creştini din lumea întreagă sunt cu ochii pe noi pentru a vedea deznodământul? Toate acestea nu pentru că am fi mai buni ca popor decât alţii, ci pentru că mai avem încă sfinţi printre noi, pentru că mai avem oameni care se smeresc şi luptă pentru familiile lor, pentru că Biserica este încă vie şi lucrătoare.

S-ar putea să vină în curând momentul să fim chemaţi la vot, şi suntem siguri că cel puţin cititorii acestei reviste nu vor lipsi. Însă trebuie să avem în vedere că Dumnezeu cere cu mult mai mult de la noi, mai mult decât o jumătate de oră pierdută pentru a ajunge la centrul de votare, mai mult decât o ştampilă aplicată pe un buletin. Aşteaptă de la noi să mărturisim, chemându-i şi pe alţii, îndemnându-i – nu cu superioritate, ci cu dragoste şi delicateţe, cu răbdare, străduinţă şi osteneală, chiar şi cu multe rugăciuni. Poate că acesta este unul din puţinele momente în viaţă în care putem şi noi să-L mărturisim pe Hristos într-un mod care va influenţa viaţa creştină a lumii româneşti, şi nu numai. Dacă milioane de români vor susține că familia nu poate fi formată decât dintr-un bărbat şi o femeie, aceasta nu va însemna altceva decât faptul că ei vor mărturisi că Dumnezeu a făcut lumea bună. Căci dacă în sfatul Dumnezeirii celei în Treime a fost făcut omul bărbat şi femeie, nimeni nu are voie să schimbe acest lucru.

Să începem, aşadar, să ne trezim ca societate din somnul hipnotic indus de mass-media, să ne trezim pentru a-L mărturisi pe Hristos, căci poate vor veni vremuri mult mai grele, iar dacă astăzi nu vom face atât de puţin, câştigând ca popor o afirmare a dreptului familiilor noastre de a exista, mai târziu va fi mult mai greu să ne păzim conştiinţa creştină, să ne opunem lepădării – cel puțin sub o formă mascată – de Hristos. Dar, oare, a nu lupta spre a mărturisi când suntem chemați nu este deja o formă de părăsire a Celui care S-a jertfit pentru noi? Este un lucru la care poate cu mult mai mulţi ar trebui să cugetăm, mai ales când confortul sau frica de a nu deveni incomozi şi a risca să fim stigmatizați ne determină să fim pasivi, convinşi că a ne păstra credinţa doar în inima noastră este suficient. Mucenicii din toate vremurile, mărturisitorii din temniţele comuniste nu au gândit însă aşa. Lucru pentru care au suferit atât de mult, dar şi pentru care sunt acum împreună cu Hristos.

Virgiliu Gheorghe

CHURC080 doarortodox

Anunțuri

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate


Patriarhie rugaciuniÎn aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.

La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30 (Acatiste, rugăciuni din Liturghier şi Molitfelnic).

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Dascălii Canadei – Colinde românești tradiționale


Dascălii Canadei sunt un grup psaltic de tineri din Montreal (Canada) care-L mărturisesc pe Dumnezeu peste ocean. Ei sunt George Ovidiu Vătui, Valentin Botu, Gheorghe Marian Vătui, Vlad Horia Guzu, Alexandru Costea, Tudor Popa, Andrei Fasolă, Ocazional: Cosmin Mardare, Bogdan Stoica, Daniel Ungureanu, Olimpiu Mărginean, Bogdan Ion, Cătalin Stoleru

Dascalii Canadei 1

Dascalii Canadei 2Dascalii Canadei 3Duminica Ortodoxiei Montreal

PERSECUŢIE DESCHISĂ ANTI-ORTODOXĂ!


De ceva vreme încoace prigoana anti-ortodoxă a devenit făţişă. Până de curând se manifesta puternic pe numeroase site-uri pe care orice afirmaţie anti-ortodoxă era acceptată şi chiar promovată. Oricât de mincinoasă era, oricât de calomnioasă, oricât de ilogică, oricât de injurioasă.

Mulţi promovau – şi promovează – masiv un rasism anti-ortodox profund, bălos şi vulgar, plin de cele mai extremiste îndemnuri – de la exterminarea preoţilor la castrarea credincioşilor – şi de cele mai abjecte texte.Evident, în numele progresismului, civilizaţiei şi toleranţei!
Adică se promova şi se promovează exterminarea preoţilor, genocid anti-ortodox, săvârşirea unor acte de maximă bestialitate împotriva clericilor şi credincioşilor.
Se promova şi se promovează ura religioasă, rasismul anti-ortodox – totul în numele progresului, civilizaţiei şi toleranţei!
(ca paranteză, notez că am salvat multe asemenea pagini cu textele lor abjecte, pentru orice eventualitate… )

Dar această prigoană anti-ortodoxă era mascată în mare parte.Acum s-a trecut într-un mod tot mai direct la o prigoană la scenă deschisă.Ca această prigoană să fie lansată era nevoie de o acoperire.Şi a fost creată prin propaganda mass-media din această campanie electorală.

Sunt două luni de zile în care atacurile împotriva BOR curg, zi de zi, fără oprire, în cele mai diverse forme.S-a practicat un bombardament mediatic atât de intens încât absurditatea multora dintre atacuri nu mai este observată absolut deloc.

Voi da un singur exemplu.
Câţiva clerici ortodocşi s-au pronunţat pentru candidatul Victor Ponta, pe felurite criterii. O mare greşeală, din punctul meu de vedere, câtă vreme amândoi candidaţii sunt oamenii sistemului, iar sistemul este anti-creştin.
Dar, dincolo de părerea mea, este dreptul lor la opinie.

Drept negat de Sfântul Sinod printr-o hotărâre căreia mă conformez şi eu, discutând problemele electorale pe pagina personală, nu pe cea publică de preot. Hotărâre căreia ar fi trebuit să se supună şi acei preoţi.
Şi pentru a cărei încălcare BOR a anunţat oficial că cei vinovaţi vor fi anchetaţi şi pedepsiţi. Dincolo de această problemă internă a BOR, avem însă un alt aspect. Foarte grav!
Mass-media, această caracatiţă informaţională imorală, coruptă şi plină de mizerii, se erijează deodată, nici mai mult, nici mai puţin, în “arbitru moral“!

Şi se apucă să acuze BOR, în ciuda poziţiei ei oficiale şi clare, în fel şi chip.Mijloacele folosite sunt de cea mai joasă speţă.
Fiţuici scoase la imprimantă de x sau y sunt, fără nicio dovadă, puse în seama unei mânăstiri sau biserici ortodoxe. Chiar şi când textul se dovedeşte a fi catolic sau făcut de unii care au văzut bisericile doar în filmele apusene, înjurăturile, acuzaţiile, insultele şi ameninţările la adresa BOR curg.
Pot spune că ştiu clar şi personal cazuri de clerici BOR care au militat pentru sprijinirea lui Johannis. Uluitor, dar niciunul nu a ajuns în presă! Niciunuia nu i s-a făcut propagandă pro sau contra. Nu doar că nu li s-a făcut vreun scandal, dar nu au fost nici măcar lăudaţi. Pur şi simplu au fost ignoraţi.

Mai grav este că toate vocile clericilor protestanţi sau catolici care s-au pronunţat politic în această perioadă, din Miercurea Ciuc în Timişoara şi din Oradea în Bucureşti, au fost de asemenea trecute cu vederea de presă.Nici o indignare, nici o furie, nimic, nimic, nimic!
Care e problema? Este discriminare religioasă făţişă!

Dacă au clericii ortodocşi dreptul intern de a promova sau nu pe cineva în campanie electorală este o problemă internă a BOR!
Este o hotărâre internă a BOR care, în cazul de faţă, încalcă dreptul la liberă-opinie al clericilor ortodocşi în temeiul unui legământ intern ortodox, liber consimţit de clerici.
Dar nu şi de mass-media!

Mass-media nu este ortodoxă, nu poate fi ortodoxă, nu are voie să vorbească în numele Ortodoxiei pe care nu o reprezintă cu nimic şi nu are voie să atace Ortodoxia sau orice altă religie!
Că atacă Mozaismul, Catolicismul, Islamul, Ortodoxia sau orice altă religie ca religie mass-media săvârşeşte o infracţiune, o persecuţie religioasă la scenă deschisă!
Dacă mass-media interzice clericilor ortodocşi să îşi exprime părerea politică – încălcând Constituţia şi legile României!!! – atunci are obligaţia morală să interzică această exprimare tuturor clericilor: imami, rabini, preoţi catolici, pastori protestanţi etc.
Ceea ce nu se întâmplă!

Desigur, în mod real mass-media nu are voie să interzică dreptul la opinie nimănui! Dar dacă tot pretinde o asemenea interdicţie, ar trebui să o aplice echidistant.

Paradoxal la prima vedere, faţă de uriaşul şir de infracţiuni al mass-mediei nu se ridică nicio voce cât de cât puternică şi coerentă.
Chiar dacă acei clerici ortodocşi care s-au pronunţat partinic ar fi greşit (după BOR au greşit, după Constituţie nu, încerc şi aici un maxim de obiectivitate), atitudinea mass-mediei faţă de ei este cel puţin monstruoasă şi nedreaptă.
Nu stărui aici asupra deserviciului făcut de presă lui Johannis, prin propagarea naţională a unui mesaj pro-Ponta care ajungea iniţial la o sută-două de oameni. Nu stărui aici asupra faptului că mass-media poartă vina răspândirii unui mesaj slab, de efect local (satul X, cătunul Y) la nivel naţional. Nu stărui aici asupra minciunii prin care nu se admite faptul că acei clerici au vorbit din convingere, ci sunt musai declaraţi ca „vânduţi” sau „cumpăraţi” (după caz).

Trec şi peste capcana uriaşă în care au căzut mulţi, mult prea mulţi, ortodocşi, acceptând rolul de “arbitru moral” asumat de o presă mizeră, plină de imoralitate, minciună şi păgânism.

Dar s-au încălcat Constituţia şi legile ţării în mod flagrant şi nimeni nu a luat atitudine, nicio instanţă publică nu a reacţionat faţă de două luni de atac concertat şi neîntrerupt împotriva BOR.

Şi acum o întrebare simplă pentru cine poate gândi logic:Dacă şi repet, dacă BOR era aliata guvernanților, nu s-ar fi reacționat legal la atacurile împotriva ei?

Treceţi o clipă peste patimi şi gândiţi-vă!Deci, se zice de mass-media că “BOR e mână în mână cu Guvernul Ponta”.
Şi nimeni nu face nimic la şirurile nesfârşite de atacuri împotriva BOR.

Nici măcar atunci când sunt făcături ordinare, pentru care propagatorii pot fi extrem de uşor sancţionaţi legal!Nici atunci când se încalcă flagrant, indubitabil şi Constituţia, şi legile interne şi legislaţia europeană!Nimeni nu reacţionează, campania anti-BOR se desfăşoară nestingherită!

Mai mult, Camera Deputaţilor, controlată de oamenii lui Ponta, adoptă o lege anti-BOR. Şi, totodată, Curtea Constituţională batjocoreşte Constituţia, persecutându-i pe ortodocşi, declarând că aceştia sunt obligați să facă cerere specială pentru a-și putea exercita un drept fundamental!

Despre ce e vorba? Păi Curtea Constituţională a decis, fără a putea aduce un rând măcar din Constituție în favoarea deciziei sale, că CETĂŢENII ROMÂNI ORTODOCŞI TREBUIE SĂ FACĂ CERERE PENTRU CA SĂ POATĂ BENEFICIA DE DREPTUL CONSTITUŢIONAL LA EDUCAŢIE RELIGIOASĂ!

Aberaţia acestui gest este uluitoare!

Şi am văzut, cu multă uimire, că mulţi nu au înţeles monstruozitatea hotărârii şi consecinţele ei cumplite, care înseamnă practic NEGAREA DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI!
Ca şi cum trebuie să faci cerere spre a beneficia de un drept constituţional!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an electoral ca să ni se recunoască dreptul de a vota!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an ca să ni se recunoască dreptul la libera opinie!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an pentru a beneficia de oricare din drepturile noastre constituţionale!

Da, dacă cineva vrea să nu beneficieze de un drept constituţional de care beneficiază printr-o instituţie este normal să facă cerere prin care să îşi exprime acea voinţă, pentru a nu fi trasă la răspunere instituţia că i-ar fi încălcat dreptul!
Dar că faci cerere ca să poți să îţi exerciţi un drept constituţional este total aberant!

La monstruoasa campanie anti-BOR a mass-mediei din ultimele luni se adaugă deci o campanie legislativă anti-BOR, făcută cu încălcarea Legii Fundamentale şi cu o desăvârşită bătaie de joc faţă de tot ce înseamnă Istoria Românilor, libertate religioasă ş.a.m.d.

Mi se pare mai mult decât evident că am intrat într-o epocă de PERSECUŢIE DESCHISĂ ANTI-ORTODOXĂ!

Nici o instituţie românească sau europeană, naţională sau internaţională, nu ia atitudine faţă de acest şir uriaş de acte samavolnice!
Dacă erau asemenea atacuri împotriva mozaismului sau adventismului, împotriva bulgarilor sau evreilor, împotriva unei categorii de sportivi sau, de pildă, a jurnaliştilor, REACŢIILE LEGALE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE NU AR FI ÎNTÂRZIAT!

Acum însă, stimulându-se emoţional credincioşii prin mijlocirea campaniei electorale, astfel încât aceştia să piardă din vedere esenţialul, prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe Române a fost dezlănţuită fără nicio oprelişte.

Şi mi se pare mai mult decât evident că este doar începutul. Mergându-se pe aceeaşi linie curând vom ajunge să mergem, toţi cei care nu renunţăm la Credinţa vie, mărturisită şi reală, pe urmele celor din timpul prigoanelor comuniste.
Pregătiţi-vă pentru încercări mari, uitaţi-vă la Sfinţii Închisorilor şi fiţi gata să le urmaţi.

Prigoana a început în mod oficial!

pr. Mihai-Andrei Aldea  (sursa: activenews.ro)

România – bogăţie de mare preţ


Mariuca_Irinel CirlanaruÎn ţara noastră dragă întâlnim multe contraste, multe paradoxuri, dar şi multe bogăţii. Bogăţia noastră cea mai de preţ este credinţa noastră.  Poate că nu suntem atât de înstăriţi din punct de vedere material, dar totuşi acest „avut” de mult preţ – credinţa – , ne face foarte bogaţi, atât de bogaţi încât putem îmbogăţi şi pe alţii.

Din păcate, în Apusul Europei, credinţa a cam apus… Am remarcat cu îngrijorare faptul că oamenii în Occident sunt foarte bogaţi din punct de vedere financiar, dar atât de săraci duhovniceşte, încât problemele lor fundamentale nu mai sunt legate neapărat de participarea la biserică, de taina spovedaniei şi sfintei Împărtăşanii – rânduieli fireşti în viaţa noastră creştinească – ci problemele lor majore pendulează între existenţa sau neexistenţa lui Dumnezeu…

Am rămas consternat când o doamnă pastor îmi prezenta biserica sa ca pe un muzeu, ce aparţinea de domeniul trecutului, în prezent organizându-se în incinta bisericii, doar concerte şi acelea cu bilet de intrare…

În ţara noastră cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu, bisericile sunt casele noastre, în ele trăim duhovniceşte, fiind locaşuri actuale, nu muzee, ci locuri pline de har, părticele din Rai.

Dacă bogăţia credinţei noastre se manifestă prin dărnicie, prin comuniunea împărtăşirii şi dăruirii, prin bucuria dialogului şi a rugăciunii, bogăţia din Vestul Europei se prezintă doar la nivel material. Este o bogăţie care frapează prin lux, confort şi bunăstare. Din păcate, mulţi dintre occidentali au credinţa că tot ce au li se datorează exclusiv. Muncind şi agonisind din belşug au dobândit convingerea că prin propriile puteri au realizat totul, fără ajutorul lui Dumnezeu.

Într-adevăr, organizarea socială, civilizaţia, bunăstarea sunt uimitoare, dar atât de reci… Totul este robotizat, ai senzaţia că această civilizaţie nu are suflet. Deşi e o societate bogată, totuşi e foarte nefericită: oamenii sunt atât de trişti, individualişti, neîmpliniţi sufleteşte, încât uşor se observă sărăcia duhovnicească.  Poţi simţi un strigăt mut al unei societăţi prea mândre pentru a-şi dori un răspuns şi o soluţie la provocările cu care se confruntă.

Acolo unde omul nu mai are nevoie de Dumnezeu, îşi găseşte loc altcineva… şi aceasta se observă clar prin multitudinea de anomalii întâlnite în „lumea bună”, dar rea, a Vestului, care de cele mai multe ori a devenit sălbatic…

Dumnezeu totuşi, în iubirea Sa nemărginită, îşi întoarce Faţa către cei care îi întorc spatele… şi în înţelepciunea Sa mai rânduieşte şi câte o criză financiară… În limba greaca, criză (crisis) înseamnă un moment de judecată, în care omul trebuie să-şi revină în fire şi să ia anumite hotărâri ce-i privesc viaţa. Poate fi însă şi o judecată a lui Dumnezeu pentru nerecunoştinţă şi nemulţumire…

Manastirea Putna_Irinel CirlanaruIdeal ar fi dacă s-ar putea îmbina bogăţia materială a Occidentului cu bogăţia spirituală a Răsăritului, dar trebuie să ne reamintim permanent că raiul nu e un rai pământesc, ci Împărăţia lui Dumnezeu nu e din lumea aceasta, aşadar idealul nostru este unul eshatologic, viitor şi veşnic. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne complacem şi să aşteptăm, ci să fim hotărâţi, să avem iniţiativă şi cu ajutorul lui Dumnezeu să săvârşim tot ce ne stă în putinţă, pentru a crea un spaţiu civilizat şi binecuvântat.

România este o ţară bogată şi din punct de vedere material şi spiritual, depinde numai de noi dacă ne dorim să trăim bine! Dar traiul bun este doar acela în care Dumnezeu nu este uitat, ci rugat să înmulţească strădania omului, pentru a o binecuvânta şi a o desăvârşi!

teolog  doctorand,  Alexandru Mălureanu – Elveţia

fotografiile de Irinel Cîrlănaru

România votează la ONU împotriva valorilor tradiţionale


Rezoluţia „Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale graţie unei înţelegeri profunde a valorilor tradiţionale ale umanităţii” a fost adoptată în 27 septembrie 2012 de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului

Rezoluţia a fost introdusă de Federaţia Rusă şi a fost elaborată de către specialiştii din peste 60 de ţări. Ea s-a inspirat din poziţia Documentului „Principiile doctrinare ale Bisericii Ortodoxe despre demnitate, libertate şi drepturile omului” adoptat de Sinodul Bisericii Ruse în 26 iunie 2008. Documentul a fost pregătit şi cu colaborarea statelor din Liga Arabă.

La vot s-au observat două părţi opuse. 25 de ţări au votat pentru rezoluţia care susţine înţelegerea şi respectul valorilor tradiţionale. Niciun stat occidental nu a fost pentru. 15 state au votat împotrivă, adică toate statele occidentale care consideră că valorile tradiţionale sunt utilizate pentru limitarea drepturilor omului în lume.

Rezoluţia demonstrează că respectul pentru valorile tradiţionale conduce în mod clar la respectul pentru diversitate şi la respectarea drepturilor omului. Valorile tradiţiei nu sunt opuse drepturilor omului, ci sunt complementare. Drepturile omului, dimpotrivă, în viziune occidentală, sunt văzute ca fiind o sfidare a valorilor tradiţiei şi o luptă împotriva tradiţiei înseşi, văzută că învechită de către societatea secularizată occidentală.

Există un clivaj ideologic imens între Occident şi practic tot restul lumii. O minoritate dezvoltată pretinde să impună noţiuni inovatoare care distrug tradiţia şi înlătură religia din contextul social. În schimb oferă un individualism atroce bazat pe consumism şi economie, dislocarea familiei şi excluderea religiilor care sunt considerate alienante. Această viziune dezrădăcinată de tradiţie şi de istorie este impusă cu forţa armelor sau cu puterea economică, ca fiind o normă universală.

Occidentul urmăreşte eradicarea oricărei valori tradiţionale în favoarea unei societăţi laice, decentrate, inclusive şi lipsite de fiundament moral. Orice referire la religie, tradiţie, neam, sunt ameninţări la adresa globalizării de tip occidental.

Rezoluţia a fost adoptată cu 25 de voturi pentru: Angola, Arabia Saudită, Bangladesh, Burkina Faso, Camerun, China, Congo, Cuba, Djibouti, Écuator, Federaţia Rusă, India, Indonezia, Iordania, Kirghizistan, Kuweit, Libia, Malaisia, Maldive, Mauritania, Filipine, Qatar, Senegal, Thailanda, Uganda.

Au votat contra 15 state:  Austria, Belgia, Botswana, Costa Rica, Spania, Statele Unite, Ungaria, Italia, Mauritius, Mexic, Norvegia, Polonia, Cehia, România şi Elveţia.

S-au abţinut: Benin, Chile, Guatemala, Nigeria, Peru, Moldova şi Uruguay.

România este cert o ţară occidentală ca afiliere politică, civilizaţie materială şi realitate geo-strategică. În acelaşi timp, poporul roman este unul profund religios mai mult de 95% dintre români crezând în Dumnezeu şi practicând valorile fundamentale ale tradiţiei umane şi creştine: familie, şcoală, neam, Biserică.

Cu toate acestea, reprezentanţii acestor 20 de milioane de oameni credincioşi în Dumnezeu şi în valorile tradiţiei, calcă în picioare voinţa tuturor şi votează împotriva tradiţiei umane, a valorilor istorice ale umanităţii, împotriva familiei, neamului, şcolii, religiei, văzute ca valori nocive de către politicienii spălaţi pe creier la Bruxelles.

Apartenenţa la valorile civilizaţiei occidentale nu înseamnă niciodată anularea valorilor tradiţionale, ci păstrarea lor într-o cultură a diversităţii şi armoniei, în care religia şi educaţia sunt pilonii fundamentali ai societăţii. Ceea ce au făcut reprezentanţii României la ONU a fost o trădare a intereselor românilor care i-au votat.

pr. Ioan Valentin Istrati (doxologia.ro)

Voievodul Mihai Viteazul în memoria braşovenilor


Comemorarea voievodului primei Uniri a românilor, la 410 ani de la moartea sa, ne determină să prezentăm câteva documente inedite referitoare la Mihai Viteazul, păstrate în Muzeul din Şcheii Braşovului. Recent ne-a fost dat să descoperim în Şcheii Braşovului piesa de treatru „Moartea lui Mihai Viteazul la Torda”, dramă istorică în trei acte şi şase tablouri, compusă de Constantin Halepliu şi editată la Bucureşti în tipografia Colegiului Naţional, în anul 1854, fiind prima piesă cu subiect românesc, scrisă de un român, până la 1854 piesele teatrale fiind traduceri din literatura străină.

Piesa a fost jucată prima dată la Bucureşti în 1854, apoi dată uitării, fiind una dintre primele piese româneşti cu temă istorică, între cele 16 piese istorice din perioada anilor 1850-1860. Concepută în trei acte (Infamia – Virtutea în exil; Patriotismul – Triumful Eroismul şi Trădarea – Mârşăvia- Moartea prin trădare), piesa prezintă întâmplări din ultimul an al vieţii lui Mihai Viteazul, insistând atât asupra personajului, dar şi asupra a ceea ce se întâmplă cu familia voievodului, aflată la Făgăraş, unde Mihai o lăsase zălog al înţelegerii sale cu generalul Basta. Tematic şi scenic, piesa se încadrează în categoria celor realizate după o jumătate de secol de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Rămasă încă în ediţia princeps din 1854 în Şcheii Braşovului, piesa a făcut obiectul unei ediţii critice, care a apărut în anul 2001 (Editura Ermetic, Braşov) sub îngrijirea noastră.

Chipul lui Mihai Viteazul la Braşov

Bucurându-se de multă apreciere, chipul său a rămas imortalizat nu numai de cronicile timpului, dar şi de artiştii iubitori ai penelului. Nu întâmplător Junii Braşoveni poartă şi azi chipul voievodului pe steagurile lor. Legendele locale vorbesc de repetata acţiune a acestora asupra cetăţii, unii cercetători considerând Junii Braşoveni o reminiscenţă a acestor vremuri. Avem încredinţarea că în perioada venirii sale la Braşov, pe unul dintre pereţii interiori ai ctitoriei voievodale din Şchei, a fost imortalizat episodul intrării sale în cetatea Braşovului de către Nicolae Cretanul, pictorul grec care l-a însoţit pe Mihai Viteazul prin Ardeal şi a executat portetele voievodului de la Alba Iulia, Râmeţ, Ocna Sibiului, Târgu Mureş, Ludişoara etc. Existenţa acestei fresce pe peretele bisericii nu poate fi contestată, căci în „Socotelile Braşovului” pentru anul 1694 (publicate de Nicolae Iorga) aflăm că s-au plătit de către voievodul muntean Constantin Brâncoveanu „şase florini unui zugrav român, care a renovat chipul lui Mihai Vodă din biserica română”, iar cu patru ani înainte „de Sfânta Mărie 1690, Constantin Brâncoveanu asista la slujbă în biserică, pe pereţii căreia se vedeau chipurile lui Petru Cercel şi al lui Mihai Viteazul”, concluziona Nicolae Iorga. Când şi de ce a dispărut această frescă nu ştim, dar aceste mărturii l-au îndreptăţit pe Costin Petrescu, în 1946, cu prilejul restaurării bisericii, să realizeze în frescă, pe acelaşi perete, intrarea lui Mihai în Braşov, frescă păstrată şi azi.

Chipul eroului la gimnaziu

Între 1860 şi 1870, mitropolitul Andrei Şaguna a primit, la Braşov, în dar de la domnişoarele Molnar din Cluj, chipul lui Mihai Viteazul ţesut de ele din fire de diferite culori. Acesta se păstra în cadrul Eforiei colegiului braşovean, fiind solicitat de Reuniunea Femeilor Române din Braşov pentru a fi „transportat în sala de bal spre înfrumuseţare pentru seara de bal” (şedinţa din 10-22 ianuarie 1872). După 17 ani, în cadrul unei şedinţe similare, s-a hotărât ca acest tablou „ce se află într-o ladă pe galeria cea mare a gimnaziului nostru să nu se mânce şi astfel să strice prin molii, se propune ca acest tablou să se dea în păstrare Casinei Române” (şedinţa din 12-24 ianuarie 1889), gest confirmat de Casină în 17-29 ianuarie a aceluiaşi an.

Andrei Popovici vorbeşte şi el despre un tablou al marelui erou „în sala gimnaziului, tabloul cel mare al lui Mihai Viteazul, pictat, pare-se de Constantin Lecca, în mantie cu căciulă cu agrafă în briliante şi cu gene de cocor de baleare” (N. Iorga, „Românii şi saşii”, Braşov, 1907, p. 35). Istoric paşoptist, tipograf, traducător şi fondator de revistă, pictorul braşovean Constantin Lecca (1807-1887), care a pictat la 1846 iconostasul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei, fiind solicitat să colaboreze la prima revistă ilustrată din ţară, „Biblioteca românească” a braşoveanului Zaharia Carcalechi, a realizat pentru aceasta portretul cunoscut al lui Mihai Viteazul, pentru ca apoi să continue celelalte tablouri reprezentând: „Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia” şi la 1780, „Bătălia de la Călugăreni”. Colegul şi prietenul său braşovean Mişu Popp (1827-1892) a redat figura lui Mihai Viteazul într-un impresionant tablou, înfăţişat în armura de cavaler, cu pelerina agrafată pe umeri, purtând imensa cuşmă cu surguci din pene de cocor, folosindu-se de ştampa lui Sadler (contemporan lui Mihai Viteazul), aflată de pictor în arhivele din Viena.

După ce şi-a petrecut o vreme la Braşov, Carol Wallenstein (1795-1857), devenit apoi profesor la „Sfântul Sava”, a redat cunoscutele tablouri: „Bătălia de la Călugăreni”, copiată şi de pictorul braşovean Constantin Lecca, „Visul lui Mihai Viteazul” şi „Jurământul lui Mihai înconjurat de boieri” (azi, la Muzeul Militar).

Fresca lui Mihai Viteazul, în proiect de la 1940

În 1936, la Braşov s-a desfăşurat Congresul Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, sub preşedinţia istoricului Nicolae Iorga, congres care era precedat de o manifestare privind „Inaugurarea Muzeului Etnografic Regional în sala Sfatului” din Braşov. În aceste împrejurări, Nicolae Iorga a susţinut mai multe conferinţe, născându-se şi ideea realizării unei fresce, în cadrul muzeului abia înfiinţat, dedicată marelui voievod al Unirii, Mihai Viteazul.

La 29 februarie 1940, protopopul braşovean dr. Nicolae Stinghe, sprijinit de toţi preoţii din Ţara Bârsei şi personalităţi ale timpului, a înaintat un memoriu rezidentului regal al Ţinutului Bucegi, motivând că „astăzi (29 februarie 1940) preoţimea judeţului Braşov, întrunită în sala Sfatului din Braşov se gândeşte să continue faptele de înalt patriotism ale înaintaşilor şi Vă roagă Excelenţă a primi vicepreşedenţia activă a unui comitet restrâns, care şi-a ales ca scop să dureze o frescă, reprezentând pe Mihai Viteazul în sala „Mihai Viteazul” din Sfatul Municipal Braşov… pentru a-i eterniza trecerea prin Ţara Bârsei”. Preşedinte al acestui comitet a fost ales marele istoric Nicolae Iorga (document inedit în arhiva din Şchei).

În acest scop, inginerul-şef al Serviciului tehnic din Braşov a emis un referat pozitiv asupra stării de conservare a clădirii. Fresca trebuia să cuprindă: „Pe peretele central din fundul sălii să apară figura lui Mihai Viteazul, care stă pe scaunul de onoare străjuit de doi comandanţi ai săi. În dreapta domnitorului se găseşte vestitul protopop Mihai, alături de conducătorii români din Ţara Barsei în straie de sărbătoare. În stânga domnitorului apar: magistratul Braşovului şi ceilalţi conducători saşi în straie de epocă. Întreaga scenă este înconjurată de bărbaţi şi femei în costume populare româneşti din Şcheii Braşovului. Pe peretele din dreapta sălii, sub inscripţia „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă în simţiri”, se află figura lui Andrei Mureşianu înconjurat de contemporanii săi. Pe peretele din stânga sălii, sub inscripţia „Pe-al nostru steag e scris Unire”, Ciprian Porumbescu, alături de Andrei Bârseanu, conduc un cor de tineri şi tinere în costumele vechilor societăţi studenţeşti”.

Intervenind Dictatul de la Viena la 27 noiembrie 1940, această încercare s-a dovedit imposibilă, la care s-a adăugat şi moartea preşedintelui societăţii, în persoana marelui istoric Nicolae Iorga. Nici până astăzi acest proiect nu a primit soluţionare.

Pr. prof. dr. Vasile Oltean

(ziarullumina.ro)

%d blogeri au apreciat asta: