Troparul Sfintei Mari Mucenițe Anastasia Romana – Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc cu Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine
Viața Sfintei Marei Mucenițe Anastasia Romana
La porunca ighemonului au întins-o cu fața în jos și au legat-o de patru stâlpi, apoi au pus sub dânsa foc cu smoală și cu pucioasă și astfel au chinuit-o cu foc și cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă.
În vremea împăraților Deciu și Valerian și a ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea Romei. Această mănăstire se afla la un loc deosebit și neștiut, având câteva călugărițe îmbunătățite, între care era și egumena Sofia, bătrână și desăvârșită în fapte bune. În acea mănăstire se afla și fericita fecioară Anastasia, de prin părțile Romei, care, rămânând orfană de părinți la vârsta de trei ani, a fost luată de bătrâna Sofia, care a crescut-o în mănăstire, învățând-o toate faptele bune, încât le covârșea pe toate celelalte fecioare, nu numai în frumusețe, dar și în post, în nevoințe și în toate celelalte osteneli. Ajungând cu vârsta aproape de douăzeci de ani și aflând unii cetățeni de frumusețea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie și foarte mult se sârguiau pentru acest lucru. Dar sfânta fecioară, socotindu-le pe toate deșertăciune, s-a făcut mireasă lui Hristos, păzindu-și fecioria, priveghind ziua și noaptea în rugăciuni.
Iar diavolul se silea foarte mult ca s-o abată pe fecioara lui Hristos de la viața ei cea asemenea cu îngerii și s-o înduplece spre lume, ostenindu-se asupra ei cu războiul trupului, cu gânduri necurate, cu înșelăciunile șoaptelor celor viclene și cu alte feluri de meșteșuguri ale sale. N-a sporit însă nimic împotriva aceleia în a cărei neputincioasă fire se sălășluia puterea lui Hristos, căci călca cu feciorelnicele ei picioare blestematul trup al șarpelui iadului. Neputând diavolul s-o biruiască pe mireasa cea nebiruită a lui Hristos cu războiul cel dinăuntru și tăinuit, s-a ridicat împotriva ei pe față, pornind contra fecioarei pe cumpliții muncitori. Pentru că în acea vreme era prigoană mare împotriva creștinilor, i-a îndemnat pe necredincioșii care îi urau pe creștini, ca s-o defaime pe ea la ighemonul Prov.
Mergând aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma. Apoi i-au mai spus că își petrece viața într-un loc deosebit, la niște femei sărace, care viețuiesc fără de bărbați și nevoind să se căsătorească, batjocorind viața păgânilor, crezând în Cel răstignit și râzând de zeii lor. Ighemonul, auzind de frumusețea Anastasiei, îndată a trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă. Aceștia s-au dus, dar nu au putut să deschidă mănăstirea, până ce n-au tăiat ușile cu securile. Văzând acest lucru, pustnicele celelalte s-au speriat foarte tare și, temându-se, au deschis o altă ușă și au fugit. Iar egumena Sofia nu a lăsat-o pe Anastasia, zicându-i: „Fiica mea, Anastasia, nu te înfricoșa, căci acum a venit vremea nevoinței. Iată Mirele tău, Iisus Hristos, vrea să te încununeze pe tine. Deci nu vreau să fugi din mănăstire și să te pierd, mărgăritarul meu, pe care de la trei ani luându-te, te-am crescut și până acum te-am păzit ca pe lumina ochilor”.
Deci Sofia a ieșit înaintea ostașilor și le-a zis: „Pe cine căutați și ce vă trebuie?”. Iar ei au răspuns: Bătrâno, dă-ne pe fecioara Anastasia, pe care o ai aici, căci așa voiește ighemonul Prov”. Iar Sofia a zis: „Bine, cu bucurie vă voi da pe Anastasia, însă numai atât mă rog vouă, domnii mei, să mai așteptați două ceasuri până ce o voi împodobi pe ea, ca să fie plăcută ochilor stăpânului vostru”. Slujitorii, socotind că vrea s-o înfrumusețeze cu podoabe și cu îmbrăcăminte obișnuită, au așteptat două ceasuri. însă duhovniceasca maică Sofia, vrând să-și înfrumusețeze pe fiica sa cu podoabe sufletești ca să fie plăcută Mirelui ceresc, a luat-o și a dus-o în biserică.
Punând-o înaintea altarului, cu plângere a grăit către dânsa: „Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăți cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ție să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, și să arăți că ești adevărata lui mireasă. Deci mă rog ție, iubita mea fiică, să nu te înșele limba cea ascuțită ca briciul, să nu te amețești de darurile și de slava lumii celei deșarte, nici să nu te înfricoșezi de chinurile cele vremelnice, care îți mijlocesc ție viața cea veșnică. Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veșnice îți este gătit ție; iată, cununa cea împletită ție; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul. Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta vieții celei veșnice. Mă rog ție, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele și adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luându-te din pruncie, și toată sârguința o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei. Pentru aceasta m-am ostenit și m-am rugat, pentru aceasta ziua și noaptea te-am învățat, ca să te unești cu Domnul din toata inima și din tot sufletul.
Deci acum, fiica mea, să nu mă rușinezi pe mine, maica ta, înaintea Domnului și să nu-mi pogori în groapă bătrânețile mele mai înainte de vreme, pentru că, dacă voi auzi de tine ceva împotriva dragostei lui Hristos, îndată mă voi sfârși de mâhnire, îndată voi muri. Iar dacă voi auzi că rabzi pentru dragostea lui Hristos, că îți pui pentru Dânsul viața ta, atunci voi fi maica ce se bucură de fiică, atunci se va înălța cornul meu ca al inorogului și bătrânețile mele în untdelemn gras. Deci, fiica mea, să nu-ți cruți frumusețea ta trupească și să nu iubești viața cea vremelnică. Ci, când te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ți abați inima spre ele; când te vor înfricoșa cu chinurile, tu să grăiești: De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meuť. Când vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Sau, de te vor sfâșia și-ți vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlinești lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ți aduci aminte că și perii capului tău sunt numărați de Domnul, Care va păzi toate oasele tale și nici unul dintr-însele nu va pieri.
Capul de ar voi să ți-l taie, tu să privești la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta și care îți înalță capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îți va sta în față nevăzut și o să-ți ușureze durerile tale și o să te scoată din chinurile cele grele. Când vei suspina, El îți va da ție ușurare. Când vei slăbi, El te va întări. Când vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Când în dureri te vei umple de amărăciune, El îți va îndulci inima și-ți va răcori sufletul și nu se va depărta de tine, până ce, scoțându-te din mâna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească și, chemând toate puterile îngerești și cetele tuturor sfinților, îți va face bucurie și te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărătești împreună cu El întru slava cea veșnică”.
Iar Anastasia a zis: „Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos, gata este sufletul meu ca să mor pentru Dânsul; toată dorirea și răsuflarea mea spre El era de demult și este și acum, ca întru mărturia dragostei mele către Domnul meu cel iubit să-mi pun sufletul meu pentru Dânsul. Iar acum, deoarece a venit vremea dorinței mele, cu bucurie voi merge înaintea judecătorilor și voi mărturisi preasfânt numele Dumnezeului meu. Dar tu, stăpâna și maica mea, nu te teme pentru mine, nici nu te îndoi de tinerețea mea, căci cred că Domnul meu Iisus Hristos mă va întări pe mine, roaba Lui, Căruia roagă-te și tu, maica mea iubită, ca să nu mă lase și să nu mă depărteze pe mine, până ce voi săvârși nevoința chinurilor întru numele Lui și va cădea rușinat vrăjmașul, care s-a ridicat asupra noastră”.
Astfel vorbind între ele două ceasuri și mai bine și dându-și cea mai de pe urmă sărutare, slujitorii trimiși de ighemon s-au supărat așteptând. Și intrând în biserică, le-au găsit nu îngrijindu-se de împodobirea trupească, ci vorbind cu umilință, mângâindu-se una pe alta și întărindu-se întru Domnul. De aceea, s-au mâniat foarte tare și, apucând pe Anastasia ca lupul pe oaie, i-au pus fiare pe grumaz și au dus-o repede în cetate, înfățișând-o înaintea ighemonului. Iar ea, deși stătea cu fața înaintea lui, cu mintea sa era mai mult înaintea lui Hristos, Mirele ei, și cu ochii inimii privea frumusețea Lui.
Văzând-o, toți s-au mirat de frumusețea ei și de smeriții ei ochi, precum și de blândețea ei. Apoi ighemonul a zis către dânsa: „De ce neam ești, de ce credință, și care îți este numele?”. Iar sfânta a răspuns cu glas blând, căutând în jos: „Sunt fiica unui cetățean din cetatea Romei și sunt crescută în dreapta credință, iar numele meu este Anastasia”. Ighemonul a zis: „Romanilor le este neobișnuit acest nume și nu știu ce înseamnă Anastasia”. Sfânta a răspuns: „Anastasia se tâlcuiește înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”. Ighemonul a zis: „Să-mi răspunzi cu blândețe, fecioară, ca să nu mă pornești spre mânie, căci îți cruț tinerețea și nu vreau să pierd frumusețea ta, ci ascultă-mă ca pe un tată care vrea să te sfătuiască de bine. De ce te-ai amăgit fără de folos cu învățătura creștinească și îți pierzi în deșert anii tăi, lipsindu-te de viața cea bună și de desfătările pe care zeii le-au dat oamenilor, spre veselie? De ce ascunzi într-un colț întunecat o așa frumusețe, care și la boierii cei mari poate să fie plăcută? Ce mângâiere ai dacă fugi de petrecerea împreună cu oamenii și ca o fiară locuiești singură? Care îți este câștigul dacă ești chinuită și mergi la moarte pentru Cel răstignit? Oare nu este bine să te închini zeilor noștri cei fără de moarte, să-ți iei un bărbat cinstit, frumos și de neam bun, să te mângâi cu bucurii și să te veselești cu fiii, să viețuiești în cinste și în slavă, între oamenii cei buni și să ai multe averi, aur și argint, și să nu-ți pierzi în cea mai mare trudă și sărăcie viața cea dată de zei, spre bună petrecere? Deci, te sfătuiesc pe tine, apropie-te și te închină zeilor și îndată vei avea bărbat de neam mare și cinstit, slăvit și bogat, care va fi înaintea scaunului împărătesc cu multă laudă și cu care și tu asemenea vei fi în mare cinste și te vei îndulci de toate bunătățile, în toate zilele vieții tale”.
La aceste cuvinte, Sfânta Anastasia, ridicându-și ochii săi cei plecați în jos și căutând la ighemon, a zis: „Bărbatul meu, bogăția mea, viața și veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte. Nu mă vei înșela precum a înșelat șarpele pe Eva, nici îmi vei îndulci chinuirea cea amară a voastră. Nu mă vei despărți de Domnul meu nici cu frica chinurilor, pentru care de o sută de ori, de ar fi cu putință, sunt gata să mor”. Atunci ighemonul a poruncit celor ce stăteau de față să o bată peste obraz, zicându-i: „Oare așa răspunzi luminatului stăpânitor?”. Apoi, vrând să o facă de rușine, a poruncit să-i rupă hainele de pe dânsa și să fie arătată goală înaintea tuturor. Și a zis către dânsa: „Oare frumos îți este, fecioară, ca să stai înaintea tuturor așa goală?”. A răspuns sfânta: „Nebunule, nerușinatule și de toată necurăția plin, aceasta nu este rușinea mea, ci a ta. Știe Domnul meu că niciodată soarele n-a văzut goliciunea mea, iar tu, punându-mă astfel în fața poporului, să știi că mai mult te-ai făcut de rușine pe tine, decât pe mine. Pentru că pe mine de rușinea aceasta mă va acoperi Mirele meu cu veșmântul slavei, iar pe tine te va acoperi în veci rușinea feței tale. Acum tot omul cu minte va zice: de n-ar fi fost ighemonul fără rușine și plin de pofte nelegiuite, n-ar fi dezgolit în fața tuturor trupul cel feciorelnic”. Apoi a zis celor ce o dezbrăcaseră: „Dacă ați dezgolit trupul meu și dacă ați pus înaintea mea uneltele chinurilor, pentru ce zăboviți? Bateți, tăiați, rupeți trupul meu cel gol, acoperiți-l cu bătăi și cu sângele meu. Iată, mă vedeți gata spre a suferi chinuri și să nu nădăjduiți că veți auzi altceva de la mine, decât numai aceasta, că voiesc să mor pentru Hristos”.
Atunci, la porunca ighemonului, au întins-o cu fața în jos și au legat-o de patru stâlpi, apoi au pus sub dânsa foc cu smoală și cu pucioasă și astfel au chinuit-o cu foc și cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă. Sfânta răbda chinurile și, în loc de suspinuri, zicea psalmul lui David: „Miluiește-mă, Dumnezeule”. Atât de mult a fost bătută, încât au obosit cei care o băteau. După aceasta au dezlegat-o de pe stâlpi și, luând-o de pe foc, au legat-o pe o roată și, întorcând roata, toate oasele i le-au zdrobit, iar venele i s-au rupt. Dar ea se ruga către Domnul: „Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbește sufletul meu din pricina durerilor și a oaselor mele zdrobite”. Și îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit și a stat nemișcată și Sfânta Anastasia a fost dezlegată de o mână nevăzută. Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată și sănătoasă, încât toți se mirau de o asemenea minune. Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în simțire și la cunoștința adevăratului Dumnezeu, dar l-a orbit răutatea și a început cu alte munci a o chinui pe sfânta. A poruncit ca sfânta să fie spânzurată, să-i fie strujite coastele și să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăție și numai spre Unul Dumnezeu își ridica ochii, zicând: „Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, și binevoiește ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ți fie bineprimit și să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.
După aceasta au coborât-o de pe lemn și a zis ighemonul către dânsa: „Anastasia, oare bine îți este acum?”. Iar sfânta a răspuns: „Foarte bine, pentru că ce chin nu-mi este mie de folos și bineprimit de către Acela pe care îl iubesc mai mult decât viața și decât sufletul meu?”. Atunci ighemonul a zis: „Dacă îți place să rabzi chinuri pentru Cel răstignit, îți voi înmulți această plăcere”. Și a poruncit ca să-i fie tăiați sânii cu briciul. Sfânta, văzând sângele care curgea din ea, a început a slăbi foarte mult și cerea apă de băut. Unul dintre cei ce erau acolo, pe nume Chirii, aducând apă, i-a dat să bea, iar ea, gustând puțină apă, a zis către cel ce i-a dat apă: „Să nu te lipsești de plată de la Domnul, după cuvântul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu – căci ai lui Hristos suntem – nu-și va pierde plata sa”. Ighemonul a zis către dânsa: „Îți sunt de ajuns chinurile sau mai vrei să fii chinuită?”. A răspuns sfânta: „Fă ce voiești, Dumnezeul meu este puternic ca și pentru mai mari chinuri să întărească puterea mea cea slăbită și să-ți surpe mândria ta”. Atunci chinuitorul a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la degete, după aceea să-i taie mâinile și picioarele și apoi să-i sfărâme toți dinții. Sfânta a începuj iarăși a slăbi și a cere apă, căci din gura ei curgea mult sânge. Atunci Chirii, cel mai înainte pomenit, a adăpat-o cu puțină apă, iar ighemonul, văzându-l pe Chirii că adapă pe muceniță cu apă și socotind că este creștin, căci așa și era, îndată a poruncit ca acesta să fie tăiat cu sabia. Și fiind tăiat, fericitul Chirii s-a dus către Domnul ca să-și ia plata sa pentru paharul cel cu apă rece cu care a adăpat pe mucenița în numele lui Hristos.
Sfânta, răcorindu-se cu apă, a răsuflat puțin și se ruga, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mântuitorul meu”. Și ighemonul a poruncit ca să i se taie limba. Atunci sfânta a zis: „Chiar și limba de-mi vei tăia, băutorule de sânge și nelegiuitule, inima mea tot nu încetează a striga către Domnul, căci El, pe cei ce se roagă în tăcere, mai bine îi ascultă”. Luând sluga un clește, l-a băgat în gura sfintei și i-a tras limba afară și i-a tăiat-o. Atunci tot poporul a strigat înspăimântat, defăimând și ocărând pe ighemon pentru o muncire atât de cumplită și lipsită de omenie. Ighemonul, mâniindu-se pe popor, a poruncit ca sfânta să fie dusă afară din cetate și să i se taie cu sabia cinstitul ei cap. Astfel și-a săvârșit nevoința muceniciei, sfânta și vrednica de laudă, mare muceniță a lui Hristos, Anastasia.
Sfântul ei trup a fost lăsat neîngropat ca să fie spre mâncare fiarelor și păsărilor, dar cu dumnezeiască acoperire se păzea neatins. Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei starețe Sofia și i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în câmp, afară din cetate. Ea, luând o pânză curată, a ieșit din mănăstire și nu știa în ce parte să meargă. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul și fiind povățuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfântul trup al duhovniceștii ei fiice, și, sărutându-l cu dragoste și udându-l cu multe lacrimi, zicea: „Iubita mea fiică, pe care în liniște și cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie și în curăție te-am păzit, frica lui Dumnezeu și sfânta Lui dragoste te-am învățat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, până ce s-a închipuit în tine Hristos, mulțumesc ție că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, și ai îndeplinit dorința mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sângele tău. Deci mă rog ție acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici și stăpână a mea, să fii sprijinul bătrâneților mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, și mă pomenește, bucurându-te cu Domnul. Iar când îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătății Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”.
Plângând astfel, se gândea ce să facă, pentru că era singură, ba și slabă și abia putea umbla cu toiagul. Neputând să ia și să ducă acel trup ca să-l îngroape, se mâhnea, nepricepându-se ce să facă. Atunci, după rânduiala lui Dumnezeu, au venit niște oameni necunoscuți de ea, cinstiți la vedere, cucernici la vorbă și creștini cu credința. Aceștia, găsind-o pe stareță plângând deasupra trupului, i-au ajutat ei și, adunând mădularele tăiate, adică mâinile și picioarele, care erau aruncate afară din cetate, au pus sfântul cap la loc deosebit și cinstit și, cântând acolo deasupra gropii, au îngropat comoara cea de mult preț, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul 1
Orfană ai rămas de mică, fiind de trei ani, dar Părintele orfanilor, Care nu părăseşte pe cei străini, a rânduit ca să fii luată într-un sfânt lăcaş al unei mănăstiri, unde ai crescut cu multă grijă. Acolo cu darul lui Dumnezeu ai învăţat sfânta credinţă şi te-ai încununat cu frumoase virtuţi, ajungând la desăvârşirea sfinţeniei, pentru care noi te lăudăm: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Icosul 1
În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate ai crescut şi ai petrecut în sfânta mănăstire, unde cu tot sufletul ai slujit Domnului. Ca un crin alb ai înflorit în grădină lui Hristos, împodobindu-ţi fecioria cu virtuţi sfinte, ai ajuns bine plăcută Domnului, pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, fecioară preafrumoasă;
Bucură-te, cea preamult lăudată întru învăţătura creştinească;
Bucură-te, căci Dumnezeu a vrut ca să te ocrotească;
Bucură-te, în viaţa călugărească să te desăvârşească;
Bucură-te, cu darul Său din restriştea lumii te-a luat;
Bucură-te, şi cu lumina Sa mintea ţi-a îmbrăţişat;
Bucură-te, odraslă sfântă de Hristos aleasă;
Bucură-te, ca să-I ajungi scumpă mireasă;
Bucură-te, pasăre măiastră care cânţi noaptea la rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai fost scoasă din a lumii deşertăciune;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 2-lea
Dar vrăjmaşul neamului omenesc, văzând nevoinţele tale cele sfinte, prin care era călcat de fecioreştile tale picioare, a pornit asupra ta războiul lui pe faţă; a început prin oameni vicleni a te pârî la păgânii cei cumpliţi, precum că eşti frumoasă la chip şi că eşti într-o mănăstire, unde cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Auzind aceasta necuratul guvernator, a poruncit ca să te ia cu sila de la mănăstire, şi mergând cei trimişi, au zdrobit uşile cu securi. Atunci a fost mare frică asupra mieluşiţelor lui Hristos, dar egumena te întărea pe tine, Sfântă Anastasia, ca să primeşti cununa cea mucenicească. Tu cu multă bărbăţie ai stat în faţa tiranilor, iar noi te lăudăm cu drag:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, căci pe vrăjmaş l-ai biruit;
Bucură-te, cu postiri şi neîncetate rugăciuni sub picioare l-ai strivit;
Bucură-te, şi cu mare ruşine el s-a depărtat de tine;
Bucură-te, că atunci vrăjmaşul a început război pe faţă;
Bucură-te, şi a început prin oameni vicleni să te pârască;
Bucură-te, căci a ta viaţă sfântă o a descoperit;
Bucură-te, şi te-a arătat la guvernatorul cel cumplit;
Bucură-te, că el atunci a trimis oşteni la mănăstire, ca să te ia cu sila;
Bucură-te, şi să te ducă în faţa lui cea fără de milă;
Bucură-te, ceea ce ai avut luptă mare;
Bucură-te, ceea ce ai început ca să suferi pentru Domnul chinuri amare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 3-lea
Sofia cea cu viaţă sfântă te-a întărit, frumoasă Anastasia, cu poruncile dumnezeieşti, îndemnându-te la mari virtuţi şi multă sfinţenie, ca să biruieşti în faţa vrăjmaşilor şi să primeşti de la Domnul cununa cea neveştejită a Împărăţiei cereşti. Iar tu ascultai de ea cu râvnă şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Atunci când te sfătuia mama ta cea duhovnicească, deodată ca nişte fiare sălbatice au năvălit trimişii dregătorului şi cu mare silnicie în grabă te-au apucat şi, legându-te cu lanţuri, te-au dus la păgânul cel necurat. Iar tu răbdai o răpire aspră ca aceasta cu mulţumire, pentru care îţi cântăm aceste laude:
Bucură-te, Sfântă Anastasia cea de sfinţenie iubitoare;
Bucură-te, ceea ce ai fost înzestrată cu multă răbdare;
Bucură-te, ceea ce în poruncile Domnului te-ai întărit;
Bucură-te, căci cu frică şi cu dragoste le-ai păzit;
Bucură-te, că de stareţa Sofia cea înţeleaptă ai fost îngrijită;
Bucură-te, că pentru mărturisirea lui Dumnezeu ai fost pregătită;
Bucură-te, ceea ce te-ai supus la jertfă mare;
Bucură-te, ceea ce te-ai pregătit pentru a muceniciei încununare;
Bucură-te, că tiranii au năvălit ca nişte lupi la tine;
Bucură-te, şi te-au legat cu lanţuri de fier cu mare asprime;
Bucură-te, din lăcaşul cel sfânt cu silnicie te-au luat;
Bucură-te, şi la dregătorul cel cumplit te-au înfăţişat;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 4-lea
Adunarea cea păgânească a închinătorilor de idoli, împreună cu guvernatorul Prov, te-au cercetat de unde eşti şi din ce neam porneşti. Atunci ai răspuns ca eşti creştină şi că te numeşti cu numele de „Înviere” şi cânţi Dumnezeului cel Adevărat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Guvernatorul cu multă asprime a voit a te înfricoşa, iar apoi cu multe amăgiri viclene ţi-a arătat ţie, Muceniţă, că îţi va da desfătări şi bucurii lumeşti şi o viaţă plină de avuţii, ca fără trudă să trăieşti, numai să te supui la voia sa. Dar tu cu mare bărbăţie şi cu voinţă mucenicească ai respins vicleşugurile lui şi numai la Dumnezeu ai cugetat rugându-te. Pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce spre Ierusalimul cel ceresc cu mare avânt ai pornit;
Bucură-te, ceea ce de Dumnezeu ai avut dor nemărginit;
Bucură-te, ceea ce porţi numele cel sfânt al Învierii;
Bucură-te, ceea ce ai pornit pe calea jertfirii;
Bucură-te, că amăgirile tiranului nu te-au înşelat;
Bucură-te, că aurul şi bogăţiile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că mintea ta a fost sfântă păzitoare;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin grea încercare;
Bucură-te, porumbiţa Domnului cea mult frumoasă;
Bucură-te, ceea ce ai spart cursa cea diavolească;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 5-lea
Cu multă tărie şi înţelepciune ai defăimat şi, respins sfaturile prigonitorului, şi călcând capul şarpelui celui viclean, cântai în inima ta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Aprinzându-se de mânie, a poruncit guvernatorul să fii bătută peste faţă şi să fii dezbrăcată de haine în faţa norodului. Dar tu, Sfântă Anastasia, ai răbdat această ruşine pentru Hristos, Care a fost dezbrăcat pe dealul Golgotei. Pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce către Domnul să mergi te-ai grăbit;
Bucură-te, ceea ce ai primit ca şi Stăpânul palme peste faţă;
Bucură-te, ceea ce de a tale haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, ceea ce ai defăimat a lumii trecătoare viaţă;
Bucură-te, că şi Domnul pe Golgota a fost dezgolit;
Bucură-te, că şi tu pentru El, aşa ai pătimit;
Bucură-te, fecioară cuvioasă şi mult răbdătoare;
Bucură-te, a cerescului Eden pregătită floare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 6-lea
Apoi au pus pe Muceniţa Domnului cu faţa la pământ, legată de patru ţăruşi, au aprins sub ea foc de smoală cu pucioasă, ca s-o înece cu fum, şi pe spate au bătut-o cu putere foarte cumplit. Aşa au chinuit-o, multă vreme, până ce au obosit tiranii. Iar mireasa Domnului cu neînfricare în taină lăuda pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea
După această muncă pe care a suportat-o cu tărie, păgânii au legat-o de o roată cumplită, pe care dacă au învârtit-o, oasele Sfintei le-a zdrobit. Atunci cu mare glas s-a rugat lui Dumnezeu şi deodată o mână nevăzută a dezlegat-o şi a făcut-o sănătoasă, iar noi, văzând această minune, te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, care multe munci ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că tiranii te-au legat la stâlp cu faţa în jos;
Bucură-te, că şi arderea focului cea cumplită o ai suferit;
Bucură-te, că şi pe spate cu toiege ai fost bătută;
Bucură-te, că atunci inima ta la cer a fost înălţată;
Bucură-te, fecioară aleasă, cea de multe chinuri purtătoare;
Bucură-te, ceea ce ai fost strânsă pe roata îngrozitoare;
Bucură-te, ceea ce ai biruit cu puterea Mântuitorului;
Bucură-te, stâncă nesfărâmată de dogoarea focului;
Bucură-te, porumbiţa lui Hristos cea curajoasă;
Bucură-te, a raiului vieţuitoare drăgălaşă;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 7-lea
Necuratul guvernator, văzând o minune ca aceasta, cum din toate chinurile ai ieşit biruitoare şi cu sănătate, nu a înţeles darul lui Dumnezeu, căci era orbit de răutatea cea diavolească. Atunci a poruncit să o spânzure de un lemn şi să-i strunjească trupul cu gheare de fier. Dar Sfânta Anastasia a primit şi munca aceasta cumplită cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Aşa au chinuit trupul Sfintei, strunjindu-l încât se rupea carnea de pe dânsul şi cădea la pământ. Iar mieluşiţa Domnului Iisus îşi ridica ochii sufletului la cer, înălţând rugăciuni şi mărturisind pe Dumnezeu. Noi, văzând cumplita-i chinuire, o pomenim aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, mieluşiţa cea curată a lui Hristos;
Bucură-te, căci asupra ta s-a pornit şarpele cel preamânios;
Bucură-te, că la altă şi grea muncă a voit să te căznească;
Bucură-te, şi a poruncit ca la stâlp să te lege şi cumplit să te strunjească;
Bucură-te, ceea ce în chinuri aveai bucurie;
Bucură-te, a îngerilor veselie;
Bucură-te, că demonilor ai fost spaimă mare;
Bucură-te, a tiranilor grea amorţire;
Bucură-te, turturica Domnului cea binecuvântată;
Bucură-te, privighetoarea raiului a Treimii cântătoare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 8-lea
Spurcatul călău a poruncit cu răutate mare ca să i se taie sânii miresei lui Hristos cu un brici veninat. Atunci, curgându-i sângele foarte tare, i-a venit o mare slăbiciune Muceniţei şi, o sete amară cuprinzând-o, a cerut apă ca să bea, iar cu simţurile pline de durere cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Un milostiv cu numele Chiril i-a dat apă Muceniţei, care după ce a băut i-a zis: „Să nu te lipsească Dumnezeu de darul Lui”. Iar guvernatorul îi spunea: „Ţi-ajung chinurile, Anastasio, sau mai vrei să fii muncită?”. Dar Sfânta a zis că mai primeşte cu râvnă şi alte munci pentru Hristos, pentru care o lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, ceea ce toate chinurile le-ai răbdat cu tărie;
Bucură-te, că vrăjmaşul tiran a poruncit ca sânii tăi să-i taie cu briciul veninat;
Bucură-te, că şi acest chin l-ai purtat;
Bucură-te, că mult sânge ţi-a curs pe pământ;
Bucură-te, că atunci o sete amară te-a cuprins;
Bucură-te, căci Chiril cel înzestrat cu mila de sus;
Bucură-te, că el apă să te răcoreşti ţi-a adus;
Bucură-te, fiica Domnului binecuvântătoare;
Bucură-te, ce ai suferit răni iuţi şi usturătoare;
Bucură-te, că sângele tău cel fecioresc şi sfânt;
Bucură-te, pentru Hristos l-ai vărsat pe pământ;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 9-lea
Văzând tiranul că şi aceasta o răbda cu tărie, a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la mâini şi picioare cu cleştele. Slăbind iarăşi, a cerut apă şi acelaşi Chiril i-a adus, întărind-o şi cântând în inima lui: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Văzând chinuitorul pe Chiril că aduce apă Muceniţei, şi-a dat seama că este creştin şi a poruncit de i-a tăiat capul cu sabia. Iar noi cădem cu smerenie în faţa Sfinţilor şi-i lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, că încă o groaznică muncă ai suferit;
Bucură-te, de a smulgerii unghiilor chinuire;
Bucură-te, de tăierea picioarelor, mâinilor şi a dinţilor sfărâmare;
Bucură-te, că ai cerut iarăşi apă în muncire;
Bucură-te, şi Chiril ţi-a adus iarăşi cu grăbire;
Bucură-te, că pentru Hristos Iisus ţi-a dat apă;
Bucură-te, că pentru Mântuitorul şi-a dăruit prin sabie a sa viaţă;
Bucură-te, Muceniţă de mâniosul şarpe nebiruită;
Bucură-te, podoaba mucenicilor cea preaslăvită;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 10-lea
Norodul care era de faţă a început a defăima pe tirani pentru cruzimea lor cea sălbatică. Tu, Sfântă, te rugai în Duhul Sfânt, ca să sporească credinţa în popor, zicând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Dar nesăţiosul păgân Prov, cel preamult blestemat, neputând să-ţi plece voinţa ta, a poruncit să-ţi smulgă limba din gură. Tu, Sfântă Anastasia, văzând al tău sfârşit, cu grele suspine te rugai lui Dumnezeu. Iar noi, văzând această pătimire, te lăudăm cutremuraţi în fiinţa noastră cu plângere aşa:
Bucură-te, că pentru ale tale chinuri poporul ce era de faţă a fost cuprins de înfiorare;
Bucură-te, că de toată mulţimea tiranii au fost mustraţi;
Bucură-te, şi i-au numit sălbatici şi blestemaţi;
Bucură-te, că vrăjmaşii nu s-au săturat a vărsa sângele tău;
Bucură-te, că ţi-au smuls limba din gura cea grăitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Anastasia cea purtătoare de chinuri;
Bucură-te, că ai glăsuit Treimea prin grele suspine;
Bucură-te, că eşti cu trupul şi sufletul înveşmântat strălucitoare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 11-lea
Nemaiavând spurcatul tiran răbdare, fiind defăimat de popor, a poruncit ca să ducă pe Sfânta afară din cetate şi cu sabia să fie tăiată. Şi aşa Marea Muceniţă Anastasia a ajuns la capătul nevoinţei, grăind din inima sa lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Plecându-şi capul sub sabie, trecut-a la Domnul dintr-această iarnă grea a suferinţelor Muceniţa Anastasia. Se odihneşte în cămara Mirelui său, unde acum se veseleşte pentru veşnicie. Lacrimile noastre nu se vor usca şi te vom lăuda până vom ajunge la tine aşa:
Bucură-te, că ai ajuns cu mare biruinţă la capătul alergării tale;
Bucură-te, icoană vie şi duioasă în slava Domnului cea tare;
Bucură-te, odraslă mucenicească şi purpurie floare;
Bucură-te, tânără căprioară ce ai mers la a morţii junghiere;
Bucură-te, izvorul cel de miere curgător şi dătător de mana nemuririi;
Bucură-te, părticica mântuită de lacrima harului Treimii;
Bucură-te, diamant de loviturile păgâne nezdrobit;
Bucură-te, mamă duhovnicească ce chinuită te-ai slăvit;
Bucură-te, că diademă de nuanţată lumină din mâna Arhiereului ceresc ai primit;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 12-lea
Zăcând trupul tău pe pământ, îngerul Domnului s-a arătat stareţei tale Sofia în vis, spunându-i să îngroape mult nevoitorul tău corp. Atunci Sfânta Sofia a luat tămâie şi giulgiu de in şi a mers la locul acela arătat de înger, cântând cu multă durere lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ajungând stareţa Sofia la acel loc şi găsind sfintele tale moaşte, zdrobite, sfâşiate şi tăiate, sărutându-le şi cu giulgiu curat înfăşurându-le, la un loc de cinste le-a îngropat, iar noi te pomenim aşa:
Bucură-te, Mare Muceniţă Anastasia, căci cu sabia ai fost tăiată;
Bucură-te, ce la dulcele tău Mire de îngeri ai fost ridicată;
Bucură-te, că ai primit cununa, pe Hristos Cel preaiubit;
Bucură-te, că pentru numele Lui ai pătimit;
Bucură-te, că trupul tău zdrobit şi sfâşiat;
Bucură-te, de înger, stareţei a fost arătat;
Bucură-te, că acum la Domnul Iisus în slavă te veseleşti;
Bucură-te, că vieţuieşti împreună cu oştile cereşti;
Bucură-te, ceea ce pe tirani i-ai biruit;
Bucură-te, şi viaţa veşnică o ai primit;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul al 13-lea
O, Mare Muceniţă a lui Hristos Anastasia, care pentru Domnul ai pătimit şi sfârşitul prin sabie l-ai primit, adu-ţi aminte de noi, care facem a ta pomenire, şi ne fii mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, ca milostiv să ne fie nouă şi iertător, ca împreună cu tine să slăvim şi să cântăm în veacul ce va să fie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zic iarăşi Icosul 1: În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate…, Condacul 1: Orfană ai rămas de mică…,
Icosul 1
În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate ai crescut şi ai petrecut în sfânta mănăstire, unde cu tot sufletul ai slujit Domnului. Ca un crin alb ai înflorit în grădină lui Hristos, împodobindu-ţi fecioria cu virtuţi sfinte, ai ajuns bine plăcută Domnului, pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, fecioară preafrumoasă;
Bucură-te, cea preamult lăudată întru învăţătura creştinească;
Bucură-te, căci Dumnezeu a vrut ca să te ocrotească;
Bucură-te, în viaţa călugărească să te desăvârşească;
Bucură-te, cu darul Său din restriştea lumii te-a luat;
Bucură-te, şi cu lumina Sa mintea ţi-a îmbrăţişat;
Bucură-te, odraslă sfântă de Hristos aleasă;
Bucură-te, ca să-I ajungi scumpă mireasă;
Bucură-te, pasăre măiastră care cânţi noaptea la rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai fost scoasă din a lumii deşertăciune;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
Condacul 1
Orfană ai rămas de mică, fiind de trei ani, dar Părintele orfanilor, Care nu părăseşte pe cei străini, a rânduit ca să fii luată într-un sfânt lăcaş al unei mănăstiri, unde ai crescut cu multă grijă. Acolo cu darul lui Dumnezeu ai învăţat sfânta credinţă şi te-ai încununat cu frumoase virtuţi, ajungând la desăvârşirea sfinţeniei, pentru care noi te lăudăm: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!
şi această
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana
Mare Muceniţă a lui Hristos Anastasia, care ai suferit pentru credinţa dreptslăvitoare, învaţă-ne pe noi, cei ce suntem întunecaţi şi fără cunoştinţă, a mărturisi pe Dumnezeu şi a sta neclintit în credinţă. Tu, care ai suferit dezbrăcarea trupului asemenea lui Hristos, îmbracă-ne în haina pocăinţei celei adevărate. Focul cel iute şi arzător în care ai fost pusă să stingă văpaia patimilor noastre celor necurate de care suntem cuprinşi. Roata cea îngrozitoare pe care ai fost legată şi zdrobită la oase să vindece sufletele noastre cele ruinate de păcate. Sânii tăi care au fost tăiaţi fără milă de păgâni, cu briciul otrăvit, să întinerească sufletele noastre îmbătrânite şi gârbovite de mulţimea fărădelegilor. Capul tău cel preacinstit care cu sabia a fost tăiat să înalţe capetele noastre către Dumnezeu, căci spre patimi rele sunt aplecate. Mijloceşte pentru a ajunge şi noi în Împărăţia luminii celei neapropiate a Sfintei Treimi acum şi în veci. Amin.
Şi se face otpustul.
