Sfânta Cuvioasă Melania Romana (31 decembrie). Viața, Troparul și Acatistul

Nu se făleşte Roma, cetatea cea mare, cea prea strălucită şi mult vitează, nici se înalţă şi se cinsteşte atîta pentru frumuseţea locului, pentru biruinţele ei, pentru vechimea şi pentru alte covîrşiri, cît se slăveşte după vrednicie şi după cuviinţă se împodobeşte, pentru sfinţii robi ai Stăpînului Hristos, cuvioşii şi mucenicii care, cu fapte bune, au petrecut şi s-au luptat bărbăteşte cu vrăjmaşul şi au defăimat dezmierdările trupeşti şi toată desfrînarea, făcîndu-se celor mai de pe urmă pildă de petrecere îmbunătăţită. Chiar şi femeile, care sînt firi neputincioase, au săvîrşit de-a pururea pomenitele nevoinţe vitejeşti şi strălucite biruinţe. Dintre acestea una este şi Sfînta Melania, care a odrăslit din părinţi creştini drept-credincioşi şi a fost nepoata Sfintei Melania, aceea ce se zicea bătrînă, care a cercetat în muntele Nitriei pe mulţi sfinţi părinţi şi multora a slujit din averea sa.

În sfînta cetate a Ierusalimului, sîrguindu-se treizeci şi şapte de ani, ca Avraam, cu iubirea de străini, o! cît de mulţi creştini a odihnit, dintre cei care veneau de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi! Bisericilor şi mănăstirilor le-a făcut mult bine, pe monahi şi monahii le-a îndestulat cu toate cele de trebuinţă, închisorile şi temniţele erau pline de facerile ei de bine. În Roma, patria sa, la multe femei şi bărbaţi, a fost pricinuitoare de mîntuire, povăţuindu-i cu sfatul cel folositor, spre calea ce duce la viaţa veşnică. A unei femei ca aceea, plăcută lui Dumnezeu, era nepoată această Cuvioasă Melania, născută în Roma cea veche, din fiul ei, fiind de neam bun şi prealuminat, căci şi moşul şi tatăl ei erau din cei mai de frunte şi bogaţi romani.

Melania, ajungînd în vîrstă, dorea să-şi păstreze fecioria şi pentru aceasta de multe ori supăra pe părinţii ei cu prea multe rugăciuni. Dar, de vreme ce ei nu mai aveau alt fiu, ci numai pe ea, şi nu aveau pe cine să lase moştenitori ai bogăţiei lor, de aceea, fără voia ei, la paisprezece ani de la naşterea sa, au însoţit-o cu un bărbat, deopotrivă cu slava neamului celui bun, cu numele Apelian, care avea şaptesprezece ani de la naştere.

Săvîrşindu-se nunta şi vieţuind ei în însoţire cinstită, Melania nu şi-a schimbat gîndul, ca măcar dacă nu poate a-şi păzi fecioria, cel puţin să trăiască în curăţie. De aceea ruga pe bărbatul său în tot chipul, pentru păzirea curăţiei, adeseori sfătuindu-l şi cu lacrimi, zicînd: „O, cît de fericiţi am fi fost, de am fi vieţuit împreună întru curăţie din tinereţele noastre, slujind lui Dumnezeu fără amestecare trupească, de care lucru am dorit totdeauna şi doresc şi am fi fost unul altuia pricinuitori de viaţă mai frumoasă şi mai cu plăcere de Dumnezeu.

Dacă tinereţele tale cele iubitoare de plăceri te opresc a face aceasta şi nu poţi a răbda, atunci lasă-mă măcar pe mine şi nu-mi fi piedică scopului meu. Iată îţi dau pentru mine răscumpărare toată bogăţia mea, robii şi roabele, visteriile (aurul şi argintul) şi averea cea fără de număr. Toate acestea le ai, numai să fiu liberă de tine”. El nici n-o oprea cu totul de la acest gînd al ei şi nici nu voia desăvîrşit să o libereze, ci zicea către dînsa cu dragoste: „Nu este cu putinţă a fi acum aceasta, pînă ce nu vom vedea din noi moştenitori ai averilor pe care le avem. Pentru că nici eu nu mă voi lăsa de scopul tău cel bun – că este cu necuviinţă bărbatului a fi întrecut de femeie, în dorinţa cea dumnezeiască şi în fapta cea bună. Să aşteptăm pînă cînd va da Dumnezeu rod însoţirii noastre şi atunci vom alege viaţa în chipul pe care-l vei voi”.

Melania s-a învoit cu sfatul bărbatului şi le-a dat Dumnezeu rod pîntecelui parte femeiască, pe care, cum a născut-o, a făgăduit-o lui Dumnezeu pentru păzirea fecioriei, plătind datoria cea pentru sine; că ceea ce pentru sine ea n-a putut păzi, fiind dată fără de voie însoţirii, aceea dorea să fie păzită fiica ei. Apoi şi spre altă viaţă mai înaltă pregătindu-se, a început mai mult a se deprinde cu înfrînarea şi postul, lepădîndu-se de toată plăcerea trupului, iar haine frumoase şi podoabe femeieşti de mult preţ nu voia să poarte şi la baie nu se ducea. Dacă cîndva ar fi fost silită de bărbatul său sau de părinţi să se ducă la baie, apoi nedezgolindu-şi trupul îşi spăla numai faţa şi ieşea. Roabelor le poruncea şi le dăruia cîte ceva, ca să nu spună la nimeni despre aceasta, apoi amintea făgăduinţa bărbatului său, zicînd: „Iată, acum avem moştenitor al averilor noastre. Să petrecem de acum singuri, precum mi-ai făgăduit”. El însă n-o asculta.

Melania, văzînd pe soţul ei neînduplecat, a cugetat să fugă pe ascuns într-o latură neştiută, lăsînd tată, lăsînd mamă, bărbat, fiică şi toate bogăţiile. Astfel, era cuprinsă de dorirea dumnezeiască şi de dragostea vieţii curate. Şi ar fi făcut aceasta de nu ar fi fost oprită de sfatul unor oameni cu bună cuviinţă, care îi spuneau aceste cuvinte apostoleşti: Celor ce s-au însurat, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca femeia să nu se despartă de bărbat. Şi iarăşi: Bine este femeie, de-ţi vei mîntui pe bărbatul tău. Oprindu-se cu nădejdea mîntuirii bărbatului, s-a lăsat de acest gînd.

Socotind, însă, mare greutate să fie robită cu legea însoţirii, Melania purta în taină, pe trupul său, o cămaşă de păr aspru, afară de vremea cînd ştia că are să fie văzută de bărbatul său, şi în acea vreme o dezbrăca ca să nu se înştiinţeze bărbatul său de o viaţă ca aceea. Odată, văzînd aceasta sora tatălui său, rîdea de acea haină de păr, dosădind-o cu defăimări pentru deprinderea ei. Dar Melania a rugat-o cu multe lacrimi să nu spună nimănui.

După o vreme, iar a zămislit în pîntece şi se apropia să nască. Sosind pomenirea Sfîntului Mucenic Lavrentie, a petrecut toată noaptea fără somn, în plecarea genunchilor şi în citirea de psalmi, nevoindu-se a covîrşi durerea cea firească dinaintea naşterii. Şi s-a făcut ziuă, dar ea n-a încetat rugăciunea cea cu multă osteneală şi se înmulţeau şi durerile naşterii, iar ea petrecea încă în rugăciuni. Apoi din osteneala rugăciunii de toată noaptea şi din durerea cea firească a slăbit şi cu greu a născut un prunc de parte bărbătească, pe care, botezîndu-l, îndată s-a dus din lumea aceasta către patria cerească.

După această naştere, fericita Melania a fost cuprinsă de dureri mai grele, încît se primejduia de moarte. Bărbatul ei, stînd înaintea patului, suferea mult pentru dînsa şi, cuprins de jale, alergînd la biserică, a căzut înaintea lui Dumnezeu cu multă tînguire, cerînd ajutor din înălţime, iubitei sale soţii. Melania, avînd vreme cu bun prilej ca să aducă pe bărbat la scopul său, a trimis la dînsul, fiind el încă în biserică, zicînd: „De voieşti să fim vii amîndoi, să dai cuvînt înaintea lui Dumnezeu că de acum înainte nu te vei mai atinge de mine şi vom vieţui în curăţie pînă la sfîrşitul vieţii”.

Bărbatul ei, iubind-o foarte mult şi preţuind sănătatea ei mai mult decît pe a sa, s-a supus voii ei şi a făcut făgăduinţă, în biserică, înaintea lui Dumnezeu, ca după aceea să petreacă împreună cu dînsa în neamestecare trupească. Întorcîndu-se slujitorul şi spunînd acea veste Melaniei, îndată s-a bucurat cu duhul şi a început a-i fi mai uşor, pentru că durerea trupească s-a depărtat prin bucuria duhovnicească şi dreapta Celui Preaînalt, care ducea scopul dorinţei sale la bun sfîrşit.

Sculîndu-se Melania din patul durerii, nu după multă vreme, i-a murit şi fiica, odrasla cea frumoasă a fecioriei, ceea ce fusese făgăduită lui Dumnezeu. Moartea aceleia mai mult a deşteptat pe Apelian către păzirea curăţiei, iar mai vîrtos cînd îi grăia Melania aceasta: „Vezi că Însuşi Dumnezeu ne cheamă spre viaţă curată, pentru că de ar fi privit bine unirea noastră trupească, apoi nu ar fi luat pe fiii noştri”. Astfel Apelian şi Melania, după însoţirea cea trupească a firii, au zămislit viaţa cea duhovnicească, mai presus de fire, petrecînd în post şi în rugăciune, întru osteneli, întru omorîrea trupului, unul pe altul îndemnîndu-se spre fapta bună. Apoi s-au sfătuit ca toate averile să le dăruiască lui Hristos, prin mîinile săracilor, iar ei cu totul să se lepede de lume şi să se facă monahi.

Auzind părinţii Melaniei hotărîrea lor, îi opreau. De acest lucru Melania şi Apelian, mîhnindu-se foarte mult, într-o noapte se sfătuiau între dînşii, cum ar putea să se izbăvească de cursele lumii cea cu multe împletituri. Deodată, i-a cercetat de sus un dar dumnezeiesc, căci au simţit mare şi bună mireasmă venind din cer, pe care nu era cu putinţă nici cu mintea a o ajunge, nici cu limba a o spune şi s-au umplut de acea mîngîiere duhovnicească, încît au uitat toată mîhnirea lor. Apoi au fost cuprinşi de mai mare dorinţă de bunătăţile cele cereşti, iar lumea şi cu toate cele ale ei, li s-au făcut urîte. Atunci au vrut să lase toate şi să fugă undeva pe ascuns, ca să se facă monahi. Dar rînduiala lui Dumnezeu, altfel de cale le-a rînduit pentru lucrul cel dorit, căci, peste puţină vreme, a murit tatăl Melaniei şi aşa s-au liberat Apelian şi Melania, pentru a-şi arăta sîrguinţele lor.

Dar, de vreme ce aveau mulţime de averi pe care le făgăduise a le dărui lui Hristos prin mîna săracilor, nu îndată s-au despărţit de lume şi de patrie. Deci şi-au ales petrecere lîngă cetatea Romei, într-un sat oarecare, pînă ce vor împărţi toate săracilor, vieţuind precum începuseră, păzind curăţenia cu osîrdie.

Cînd această fericită doime şi-a ales această viaţă străină şi plăcută lui Dumnezeu, Apelian avea vîrsta de douăzeci şi patru ani, iar Melania împlinea douăzeci. Cu adevărat mare minune era, că aflîndu-se într-acea vîrstă, în care tinereţile ard ca în cuptorul Babilonului, cu focul patimilor trupeşti, această sfîntă doime, avîndu-şi viaţa împreună mai presus de fire, petreceau ca tinerii nearşi în cuptor, şi aceasta se săvîrşea prin voinţa fericitei Melania. Căci aceasta ca o înţeleaptă roabă a lui Dumnezeu şi pe sine se păzea cu dinadinsul şi pe bărbat îl ţinea în deşteptare încît ea se făcuse bărbatului ei învăţătoare, povăţuitoare şi pe calea Domnului înainte conducătoare.

Ducînd o viaţă ca aceasta minunată, îşi vindeau averile şi le împărţeau fără cruţare celor ce le trebuiau. Iar diavolul urîtor de fapte plăcute lui Hristos s-a pornit asupra lor cu răutate şi a îndemnat pe un frate al lui Apelian, cu numele Sevir, care întru nimic socotindu-i le răpea averile, apoi văzînd că nu i se împotrivesc lui şi nu ţin seamă de averile cele luate, a început şi mai mult a se întinde, făcîndu-se stăpîn pe toate. Ei întru nerăutate răbdau, încredinţîndu-se lui Dumnezeu şi numai de aceasta le era mîhnire, că cele dăruite lui Hristos intră în mîinile omului zavistnic şi apoi mai puţin se dă la săraci, fiind jefuită partea lor.

Domnul, Cel ce apără pe robii Săi şi-i scoate de la cei ce îi asupresc, a luminat pe binecredincioasa împărăteasă Verina. Aceasta auzind despre viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu, avea mare dorinţă să-i vadă şi de aceea, de multe ori, a trimis către Melania rugăciune să vină la palat să se întîlnească cu dînsa. Ca să nu se arate măreaţă că nu primeşte să se întîlnească cu împărăteasa, Melania a luat şi pe Apelian şi s-au dus amîndoi. Era atunci legea pusă ca să nu îndrăznească nici o femeie a intra în casele împărăteşti cu capul acoperit. Însă ea, defăimînd legea cea politicească, iar porunca fericitului Apostol Pavel, fără nici o schimbare păzind-o, nici capul nu şi-a descoperit, nici rasa cea săracă cu care era îmbrăcată nu şi-a schimbat; ci aşa fiind îmbrăcată a mers la casele împărăteşti, neţinînd seama de lucrurile cele de mult preţ care erau acolo.

Mergînd amîndoi acolo, unde şedea împărăteasa, s-au închinat ei, după cum se cădea. Împărăteasa, văzînd atîta smerenie, s-a sculat din scaunul său pentru evlavie şi i-a chemat lîngă ea. Apoi i-a cinstit foarte mult şi se mira de îmbrăcămintea lor cea simplă şi de atîta smerenie. Îmbrăţişînd-o pe Melania, i-a zis: „Fericită eşti tu că ţi-ai ales o viaţă ca aceasta” şi i-a făgăduit că se va răzbuna pe Sevir îndată. Iar ei au rugat-o ca să nu facă izbîndă, ci numai să-l sfătuiască a nu mai fi vrăjmaş, căci ziceau: „mai bine este să fim asupriţi, decît să asuprim pe cineva; pentru că celui lovit peste obraz i se porunceşte în dumnezeiasca scriptură să întoarcă şi cealaltă parte a obrazului. Deci mulţumim ţie, o! stăpînă, pentru apărarea cea cu milostivire, iar izbîndă asupra lui Sevir nu vrem, ci mai bine vrem ca să nu pătimească ceva pentru noi, căci destul este nouă de va înceta de acum a mai face rău şi a mai lua cele ce sînt, nu ale noastre, ci ale lui Hristos, ale săracilor, ale văduvelor şi ale scăpătaţilor. Apoi au rugat pe împărăteasă ca să-i lase liberi şi fără împiedicare a-şi vinde averile cele mai mari, adică cetăţi, sate, nu numai în Italia şi în ţinutul Romei, ci şi în Sicilia, în Spania, în Galia şi în Britania.

Atîta bogăţie a moştenit de la părinţi Melania, încît după împărat nu mai era nimeni ca dînşii. Şi s-a dat lui Apelian şi Melaniei această voie, ca fără piedici să-şi vîndă averile lor, care erau pretutindeni, precum vor voi. Atunci a vrut Melania să dea sorei împăratului unele daruri de mult preţ, dar aceea n-a voit să primească nimic, socotind prin aceasta, că se face fur de cele sfinte, adică a primi ceva din lucrurile lui Hristos. După aceea i-a liberat din palatul împărătesc, întru a lor petrecere, cu multă cinstire.

De aici se vede că bogăţia lor era foarte mare, căci casele pe care le aveau în Roma, nimeni nu putea să le cumpere cu adevăratul preţ. Mai pe urmă, arzîndu-se de barbari, s-au vîndut cu mai mic preţ, iar banii s-au dat la săraci. Cu neîndoire este a zice că această cinstită doime, mai mare bunăvoire au arătat către Dumnezeu, decît Iov, pentru că acela fără voie pierzîndu-şi bogăţia sa, mulţumea lui Dumnezeu, iar aceştia de bunăvoie s-au lipsit de bogăţii şi au ajutat săracilor. La început viaţa aceasta se părea îngreuiată şi nu atît de lesnicioasă, dar mai pe urmă s-a arătat uşoară şi plină de mireasmă duhovnicească, pentru că jugul lui Hristos este bun şi sarcina uşoară. Diavolul, urîtorul binelui şi al desăvîrşirii, ispitind, se lupta a-i împiedica pe dînşii de la lepădarea de averi, prin iubirea de aur, căci, aducîndu-se în casa lor mulţime de aur de la satele ce se vînduseră, prinseseră oarecare dragoste de aur. Dar Melania, simţind pe vicleanul, îndată a zdrobit capul lui, socotind aurul ca tina şi împărţindu-l la săraci.

Odată spunea fericita despre dînsa aceasta: „Aveam un sat şi într-însul un palat foarte frumos şi la loc înalt care covîrşea toate satele noastre. De o parte era marea, pe care de sus se vedea plutirea corăbiilor şi vînarea peştilor, iar de cealaltă parte, copaci înalţi, cîmpii verzi, pometuri şi grădini minunate. Acolo era baie foarte frumos făcută, cîntări de felurite păsări, fiare de tot neamul, închise în cuştile lor, precum şi vînaturi multe. Şi-mi punea vrăjmaşul în gînd ca să poftesc satul acela şi să nu-l vînd pentru atîta frumuseţe a lui, ci să-l opresc pentru petrecerea mea. Dar cu darul lui Dumnezeu, cunoscînd iarăşi vicleşugul diavolului şi întorcîndu-mi mintea spre sălaşurile Raiului, îndată am vîndut satul acela şi preţul l-am dat împrumt Hristosului meu”.

Din averile ce aveau în Italia, ca nişte rîuri mari curgeau îndurările lor prin toată lumea, pînă la marginile pămîntului. Pentru că trimeteau multă milostivire prin toată lumea, în Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt, Palestina, tuturor bisericilor şi mănăstirilor de bărbaţi şi de femei, în casele cele primitoare de străini, la bolniţe, săraci, văduve şi la cei ce erau prin închisori, prin temniţe şi pentru răscumpărarea celor ce erau în robie. Astfel, se umpleau din mîinile lor, cele cu îndurare, Apusul şi Răsăritul. Apoi se grăieşte despre dînşii că au cumpărat oarecare ostroave întregi la locuri paşnice şi zidind mănăstiri în acele locuri, le dăruiau spre hrana rînduielii celei duhovniceşti. Iar sfintele biserici de pretutindeni le împodobeau cu aur şi argint, cu veşminte preoţeşti, cusute cu fir şi cu toate felurile de bogăţii.

Apoi, lăsînd în Italia foarte puţine averi nevîndute au luat cu ei şi pe mama Melaniei, fiind încă în viaţă şi s-au suit în corabie, plecînd în Sicilia; pe de o parte ca să-şi vîndă averile ce le aveau acolo, iar pe de alta ca să cerceteze pe fericitul episcop Pavlan, părintele lor cel duhovnicesc. Iar după plecarea lor din Roma, peste puţin timp năvălind barbarii, toate cele ce erau împrejurul cetăţii şi în tot pămîntul Italiei le-au pustiit cu foc de sabie; deci bine au făcut sfinţii că au vîndut averile mai înainte de acea vreme, Dumnezeu rînduind aşa. Căci ceea ce era să se piardă în zadar fără nici o răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică. Şi încă şi-au păzit întreagă vremelnica lor sănătate, ieşind din Italia, ca Lot din Sodoma, mai înainte de acea cumplită năvălire şi prădare de barbari.

Deci mergînd în Sicilia şi mîngîindu-se de vederea Sfîntului Pavlin, apoi bine rînduind averea ce aveau acolo au plecat în Libia şi Cartagina; şi mergînd ei pe mare s-a ridicat un vifor cumplit şi învăluire mare, care ţinu multe zile, încît şi apa de băut se sfîrşise în corabie, iar corăbierii şi o mulţime de slugi răbdau de sete. Deci cunoscînd Melania că scopul călătoriei lor în Libia nu este după voia lui Dumnezeu a poruncit ca să întoarcă velele după vînt, punîndu-şi nădejdea în Dumnezeu, ca unde va voi El acolo să se îndrepteze corabia.

Fiind duşi cu vînt grabnic, au sosit pe un ostrov, pe care cu puţin mai înainte de venirea lor, năvălind barbarii fără de veste îl robiseră, ducînd cu dînşii o mulţime de bărbaţi, femei şi copii; şi au trimis răspuns la locuitorii acelui ostrov dacă vor să-şi răscumpere robii, iar de nu, pe toţi îi vor tăia cu sabia; şi s-a pricinuit poporului plîngere îndoită, pe de o parte că atîtea suflete ale rudeniilor lor erau duse în robie, iar pe de alta că au să moară de sabie şi n-au nici o nădejde de izbăvire; pentru că puţini aveau cu ce să-i răscumpere pe ai lor, fiind săraci. Deci auzind episcopul ostrovului aceluia despre venirea la dînşii a corăbiei de la Roma, a venit ca să ceară milostenie pentru răscumpărarea robilor şi a dobîndit mai mult decît nădăjduia. Pentru că Melania cu bărbatul său, milostivindu-se spre dînşii, le-au dat atîta aur, cît le era de ajuns spre răscumpărarea tuturor robilor.

Plecînd de la ostrovul acela, cu vînt lin care le sufla într-ajutor, degrabă au ajuns în Cartagina. Acolo, ieşind din corabie, săvîrşeau lucrul cel obişnuit, adică lucrul milosteniei, bine făcînd bisericilor, mănăstirilor şi săracilor şi bucurînd pe cei bolnavi; iar cetatea în care au petrecut vreme îndelungată se numea Tagasta. În acea cetate era un preot oarecare, cu numele Alipie, bărbat bun şi dascăl îndemînatic spre a învăţa pe cei ce-l ascultau. Pe acesta, iubindu-l ei foarte mult, i-au împodobit biserica cu multe podoabe şi multe sate au cumpărat pentru acea biserică. Încă şi două mănăstiri au zidit acolo, una bărbătească – şi una femeiască. Cea bărbătească pentru optzeci de monahi, iar cealaltă femeiască pentru o sută treizeci de monahii şi cu tot felul de lucruri de trebuinţă şi de averi; apoi se îndeletnicea Sfînta Melania la mai mari postiri şi înfrînare, căci la început mînca odată în zi, la apusul soarelui, hrană puţină, vîrtoasă şi uscată, după aceea a doua zi gustînd numai, apoi într-a treia zi, cum şi toată săptămîna o petrecea fără hrană, afară de sîmbăta şi Duminica.

Lucrul mîinilor ei era de a scrie, căci scria foarte frumos şi iute, încît nu scria altcineva mai bine decît dînsa, iar cărţile pe care le scria, fiind foarte bune, poruncea ca să se vîndă şi preţul lor le da săracilor, căci era din agoniseala mîinilor ei.

La citirea dumnezeieştilor scripturi foarte mult se nevoia, căci, atunci cînd ostenea lucrul mîinilor ei sau cu scrisul, se îndeletnicea cu citirea; apoi dacă slăbeau ochii din citire multă, auzul ei îi ajuta să asculte ceea ce se citea de alţii, iar dînsa asculta. Obiceiul ei era ca de trei ori într-un an să citească Testamentul cel Vechi şi cel Nou; iar cuvintele ce se află într-însele mai minunate, pe acelea întărindu-le cu ţinere de minte, de-a pururea le avea pe buzele sale. Somnul ei era abia două ceasuri pe noapte, şi acela nu pe pat, ci pe pămînt, pe un sac din păr. Şi zicea că totdeauna se cuvine a fi treaz, pentru că nu ştia în ce ceas va veni tîlharul, şi într-acest fel de trezire a vieţii deprindea şi pe fecioarele sale care-i slujeau; apoi pe mulţi tineri i-a înduplecat pentru păzirea fecioriei şi a curăţeniei şi multe suflete din cei necredincioşi a dobîndit şi le-a adus către Dumnezeu.

Vieţuind în Cartagina şapte ani, a voit să vadă sfintele locuri de la Ierusalim. Deci, suindu-se într-o corabie cu maica sa şi cu Apelian, care-i era mai înainte bărbat după trup, iar acum frate duhovnic şi împreună postnic, fiind duşi de un vînt bun, au sosit în Alexandria şi au sărutat pe Sfîntul Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, cum şi pe un alt bărbat mai înainte-văzător, cu numele de Teodor. Şi mult folosindu-se din cuvintele lor, iarăşi au plecat în călătorie pe mare şi au ajuns la sfînta cetate a Ierusalimului, unde cu multă umilinţă şi cu nespusă bucurie a inimii înconjurau sfintele locuri, pe care Domnul nostru şi Preacurata Maica lui Dumnezeu le-au sfinţit cu preasfintele lor picioare. Iar la Mormîntul Domnului, fericita Melania de cu seară se închidea în toate nopţile la rugăciune. Acolo, cît de fierbinţi rugăciuni înălţa ea către Dumnezeu, plîngînd şi căzînd la Mormîntul Domnului şi sărutîndu-l. Zăbovind ei în Ierusalim, rămăşiţa averii lor din Italia s-a vîndut de un prieten credincios al lor şi preţul li s-a trimis acolo la Ierusalim.

Au voit a merge şi la Egipt ca să cerceteze şi să vadă acolo pe părinţii pustiei, şi să le slujească cu averile lor. Deci pe maica sa, care era foarte bătrînă şi ostenită, au lăsat-o în sfînta cetate ca să zidească o casă de locuinţă, lîngă muntele Eleonului; iar ei singuri au pornit în cale. Ajungînd în Egipt umblau cercetînd pe părinţii cei din pustie şi mult folos îşi adunau sufletelor lor din vorbirea lor cea insuflată de Dumnezeu; multe îndurări încă au arătat şi acolo celor ce le trebuiau. În Egipt au aflat pe mulţi din părinţi care n-au vrut să primească milostenia ce li se da lor, fugind de aur ca de muşcătura de şarpe. Dintre ei era unul cu numele Ifestion, către care venind ei şi mult rugîndu-l să primească şi de la dînşii cîţiva galbeni, n-a vrut să-i primească.

Fericita Melania înconjurînd chilia lui şi luînd seama averii lui celei pustniceşti, nimic n-a aflat decît numai o rogojină, un vas cu apă, puţină pîine uscată şi o coşnicioară, în care era sare; deci a pus în taină galbenii în coşniţa aceea, în care era sare. Ducîndu-se ei de la dînsul, nu s-a tăinuit lucrul acesta bătrînului; pentru că îndată, aflînd aurul ascuns în coşniţa cu sare, a alergat în urma lor, cu glas mare zicînd ca să stea puţin şi să aştepte; iar ei stînd, bătrînul a arătat aurul, ţinîndu-l în mîini şi zicea: „Nu-mi este de trebuinţă acest aur, pentru că nu ştiu ce să fac cu el şi pe ce să-l cheltuiesc, luaţi al vostru iarăşi”. Iar ei ziceau: „Dacă nu-ţi trebuie ţie, apoi îl vei da altora”. Iar bătrînul a răspuns: „Ce trebuie acesta aici şi la ce bun? Căci locul este pustiu, precum vedeţi”. Iar ei nevrînd să ia de la bătrîn aurul înapoi, bătrînul l-a aruncat în rîu şi s-a întors la chilia sa.

De acolo iarăşi au venit în Alexandria, apoi în Nitria, pretutindeni înconjurînd locaşurile cele pustniceşti, ca nişte albine zburînd pe diferite flori, adunînd dulceaţa mierii. Apoi s-au întors la Ierusalim, plini de bunătăţi duhovniceşti, adunate din vorbirea cu sfinţii părinţi pustnici; şi au aflat precum au voit casa cea făcută de maica lor lîngă Eleon şi s-au sălăşluit acolo. Melania s-a închis într-o căscioară strîmtă, punîndu-şi hotar ca nici ea să nu vadă pe cineva şi nici altcineva pe ea; numai odată pe săptămînă era cercetată de maică-sa şi de Apelian, fratele său cel duhovnicesc; şi a petrecut într-acea închisoare paisprezece ani. Apoi maica ei fiind plină de fapte bune şi de nădejde s-a mutat către Domnul.

Deci Melania făcînd slujba cea datorită moartei, iarăşi s-a închis într-o căscioară şi mai strîmtă şi mai întunecată şi a petrecut un an. După aceasta, străbătînd vestea pretutindeni despre dînsa şi mulţi venind la dînsa pentru folos, a ieşit din acea închisoare, spre mîntuirea altora; apoi a făcut o mănăstire şi a adunat nouăzeci şi mai bine de fecioare; încît multe şi din cele păcătoase au alergat la dînsa şi povăţuindu-se în calea pocăinţei printr-însa vieţuiau cu plăcere de Dumnezeu. Apoi a aşezat în mănăstirea aceea egumenie, iar ea slujea tuturor ca o roabă şi ca o maică se îngrijea pentru toate; ea învăţa pe surori tot felul de fapte bune, mai întîi curăţia, apoi dragostea, fără de care nici o faptă bună nu se poate săvîrşi; după acestea smerenia şi ascultarea, răbdarea şi nerăutatea. Apoi le spunea lor şi această poveste:

A venit odată un tînăr la un stareţ mare vrînd ca să se facă ucenic, iar stareţul, arătîndu-i la început în ce chip se cuvine a fi ucenic, i-a poruncit să ia un toiag şi să bată un butuc care era dinaintea uşii, cu lovituri mari, călcîndu-l cu picioarele. Iar ucenicul ascultînd pe stareţul, a bătut lemnul cel neînsufleţit cît a putut şi apoi stareţul l-a întrebat: „Împotrivitu-s-a ţie butucul, ori s-a supărat? A fugit din locul său, sau a venit asupra ta?”. Ucenicul a răspuns: „Ba nu”. Stareţul i-a zis: „Deci bate-l mai tare şi adaugă şi cuvinte mai aspre, dosădeşte-l, ocărăşte-l, necinsteşte-l, defaimă-l şi cu totul grăieşte-l de rău”.

Făcînd aceasta tînărul, l-a întrebat bătrînul: „S-a mîniat asupra ta butucul cel ocărît? A grăit ceva împotrivă? Sau a cîrtit sau a ocărît împotrivă”. Răspuns-a tînărul: „Ba nu, părinte, căci cum putea să răspundă ceva sau să se mînie, lemnul cel neînsufleţit?” Iar stareţul a zis: „Dacă poţi să fii ca acel butuc, nemîniindu-te asupra celor ce te-ar fi bătut, nefugind de răni, negrăind împotriva celor ce ţi s-au poruncit, nici, fiind ocărît, să ocărăşti împotrivă; ci totdeauna să petreci ca lemnul, neclintit de nici un fel de supărare, atunci vino şi te fă ucenic; iar de nu, apoi nu te apropia nici de uşile noastre”. Cu acest fel de povestiri, fericita, învăţînd pe surori răbdarea şi bunătatea, le era foarte mult de folos. Încă şi biserică foarte frumoasă a făcut în acea mănăstire şi s-a sîrguit a fi sfinţită cu sfintele moaşte ale Sfîntului prooroc Zaharia, ale Sfîntului întîiului mucenic Ştefan şi ale celor patruzeci de mucenici.

După aceea fratele ei cel duhovnicesc, care mai întîi i-a fost soţ după trup, fericitul Apelian, bineplăcînd Domnului în viaţa cea monahicească s-a dus către Dumnezeu. Iar Melania făcîndu-i cele ce se cuveneau cinstitei lui îngropări se pregătea către ieşirea din viaţă, aşteptînd să moară degrabă; dar rînduiala Celui Prea Înalt a îndelungat viaţa ei spre mîntuirea altora. A mai zidit după moartea celui ce-i fusese bărbat şi altă mănăstire pentru bărbaţi şi a cheltuit toată averea sa pînă la sfîrşit, dîndu-le toate spre slava lui Dumnezeu, încît a rămas săracă cu trupul, ceea ce cu duhul de mult avea sărăcia. În acea vreme i s-a adus o scrisoare de la Constantinopol, de la un unchi al ei, cu numele Volusian Romanul. Acest Volusian era în acea vreme antipat al cetăţii Roma şi a venit din Roma fiind trimis în Vizantia la împărat, dorind foarte mult să vadă pe nepoata sa, cuvioasa Melania. Pentru aceea a trimis la Ierusalim, rugînd-o să vină în Vizantia, să se vadă. Dar Melania n-a vrut mai întîi să se ducă la dînsul, căci se temea ca nu cumva să fie neplăcută lui Dumnezeu călătoria ei – căci acela era încă în păgînătatea elinească; dar apoi, după sfatul părinţilor duhovniceşti, s-a dus, fiind îndemnată de nădejdea întoarcerii lui către Dumnezeu.

Ducîndu-se ea pe uscat, oriunde i se întîmpla să intre în cetate, i se dădea de către toţi mare cinste, pentru că Dumnezeu proslăvea pe aceea care-L slăvea. Şi o întîmpinau arhierei, preoţi şi cei mai mari ai cetăţii, popoarele şi egumenii mănăstirilor, primind-o cu mare dragoste, ca pe aceea care ar fi venit din ceruri; pentru că în toată lumea strălucea lumina faptelor ei bune şi a vieţii ei sfinte. Deci cetele celor sfinţiţi şi ale celor simpli, întîmpinînd-o şi petrecînd-o departe, îi făceau mare cinste. Apoi ajungînd în Constantinopol, aşijderea a fost cinstită de împăratul Teodosie cel Tînăr şi de împărăteasa Evdochia, cum şi de Sfîntul patriarh Proclu, dar a găsit bolnav pe unchiul său Volusian, care văzînd-o s-a minunat foarte mult de îmbrăcămintea ei monahicească şi de chinuirea trupului, căci faţa ei se uscase de multă postire şi osteneală, iar frumuseţea ei de mult se veştejise; apoi a strigat: „O, Melanio, iubita mea nepoată, cum te ştiam şi cum te-ai făcut fără chip, tu care mai înainte erai prea frumoasă”.

Dar ce trebuinţă este de multă povestire? Căci Cuvioasa Melania pe de o parte prin sine, iar pe de alta prin sfinţitul Proclu şi mai vîrtos prin vorba cea de Dumnezeu insuflată şi cu sfaturi folositoare a făcut aceasta, că unchiul său degrabă s-a lepădat de păgînătatea elinească şi s-a botezat, învrednicindu-se dumnezeieştilor Taine; apoi peste puţine zile şi-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu şi a fost îngropat cu mîinile ei. Şi petrecînd acolo vreme îndelungată, a mai întors la dreapta credinţă pe mulţi din eresul lui Nestorie, care pe atunci tulbura biserica; iar pe cei dreptcredincioşi i-a sfătuit să nu se lase înşelaţi. Deci prin darul lui Dumnezeu avea atîta înţelepciune, încît nimic nu puteau spori împotriva ei vorbele cele întunecate ale sofiştilor şi cele cu multe împletituri ale nestorienilor; căci de dimineaţa pînă seara întebînd-o de dreapta credinţă, preaînţeleapta dădea astfel de răspunsuri încît tot Constantinopolul se minuna de înţelepciunea ei; fiindcă cuvioasa era foarte învăţată în scriptură, căci toată vremea vieţii sale o întrebuinţase în citirea dumnezeieştilor scripturi şi se umpluse de darul Duhului Sfînt.

După aceasta fericita s-a întors iarăşi la Ierusalim şi, apropiindu-se de sfîrşitul său, se pregătea către ieşirea din viaţa aceasta. Primise şi darul tămăduirilor de boli, dintre care să spunem puţine, pentru adeverirea darului lui Dumnezeu, care locuia într-însa: Împărăteasa Evdochia, numind pe cuvioasa maică duhovnicească, a venit la Ierusalim, pe de o parte ca să se închine sfintelor locuri, iar pe de alta ca să cerceteze pe Cuvioasa Melania. Această împărăteasă din întîmplare şi-a scrîntit un picior de la încheietură şi o durea foarte rău, încît nici a păşi nu era cu putinţă; dar numai că s-a atins de el maica Melania şi îndată s-a făcut sănătoasă. O femeie oarecare tînără era muncită de diavol şi-i închisese gura încît nu putea să o deschidă cît de puţin măcar, nici să răspundă vreun cuvînt şi nici hrană să guste, iar din lipsă îndelungată de mîncare, mai mult decît din muncire diavolească, era să moară; pe acea femeie a tămăduit-o Cuvioasa Melania cu rugăciunea şi cu ungerea de untdelemn sfinţit, căci a ieşit dintr-însa diavolul şi s-a deschis gura, spre mulţumirea şi slava lui Dumnezeu; apoi mîncînd bucate s-a făcut sănătoasă.

Altă femeie, avînd prunc în pîntece, se apropiase timpul să nască şi nu putea pentru că murise pruncul în pîntecele ei şi ea era cuprinsă de mari dureri, încît se apropiase de moarte. Deci acestei femei i-au ajutat rugăciunile Sfintei Melania şi numai cît a pus brîul cuvioasei pe pîntecele bolnavei, îndată a scăpat de sarcină, căci a ieşit dintr-însa pruncul cel mort şi s-a făcut sănătoasă şi a început a grăi.

Cuvioasa văzînd mai înainte ducerea ei către Dumnezeu a înconjurat toate sfintele locuri din Ierusalim şi cele dimprejur, din Betleem şi Galilea. Apoi, sosind praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, a fost la privegherea de toată noaptea, în peşteră unde s-a născut Domnul; şi acolo i-a spus unei surori care îi era rudenie şi petrecea lîngă dînsa, fiind nedespărţite, că acum săvîrşeşte praznicul cel mai de pe urmă al Naşterii Domnului; şi a plîns rudenia ei foarte mult. Apoi în ziua Sfîntului mucenic Ştefan a fost în biserica lui la cîntarea de toată noaptea. În acea zi, citind surorilor pătimirea sfîntului mucenic, a adus şi către dînsele acestea, zicînd că acum le-a făcut citirea cea din urmă; deci s-a făcut plîngere mare între surori pentru dînsa, căci au priceput că acum are să se ducă dintre ele. Iar ea cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, precum îi era obiceiul, le mîngîia mult, învăţîndu-le din belşug spre fapta bună.

Apoi a intrat în biserică şi s-a rugat, zicînd: „Doamne Dumnezeule, eu te-am ales şi te-am iubit de la început, eu te-am cinstit mai mult decît nunta şi decît toate bogăţiile, slava şi dulceţile şi de la naşterea mea mi-am încredinţat Ţie sufletul şi trupul, şi de frica Ta s-a lipit osul meu de carnea mea. Tu, cela ce m-ai ţinut de mîna dreaptă şi cu sfatul Tău m-ai povăţuit, auzi şi acum glasul meu şi lacrimile acestea să pornească rîurile milostivirii Tale, deci curăţeşte toate păcatele mele cele de voie şi cele fără de voie; dăruieşte-mi cele către Tine, fără tulburare şi împiedicare, ca să nu mă oprească duhurile cele rele din văzduh, că ştii firea noastră cea muritoare o! Nemuritorule. Ştii, o! iubitorule de oameni, că nu este om fără de prihană, nu este om la care nu s-ar fi putut afla oarecare pricini potrivnice, măcar de ar fi fost viaţa cuiva numai o zi; ci Tu, Stăpîne, trecînd cu vederea toate ale mele, pune-mă curată la judecata Ta”.

Astfel, rugîndu-se şi nesfîrşind rugăciunea, a început a boli cu trupul. Dar deşi era foarte slabă din pricina durerilor, însă nu înceta a merge la cîntarea cea obişnuită a bisericii şi multe învăţături dînd surorilor de dimineaţă pînă seara. Apoi s-a împărtăşit cu preacuratele şi de viaţă făcătoare Taine, din mîinile episcopului Elevteropoliei, care venise cu clerul lui spre cercetarea ei. Apoi pe rudenia sa, care amar se tînguia după dînsa, şi pe celelalte surori mîngîindu-le cu cuvinte şi dînd tuturor sărutarea cea mai de pe urmă a zis cuvîntul acesta: „Precum a voit Domnul aşa s-a făcut”.

Cu acest cuvînt şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu, culcîndu-se pe pat şi mîinile precum se cădea, singură punîndu-le pe piept în semnul Crucii şi ochii bine închizîndu-i, în ziua de treizeci şi unu a lunii decembrie. Apoi s-au adunat la îngroparea ei toţi monahii, toate monahiile din toate mănăstirile care erau împrejurul sfintei cetăţi şi făcînd toată noaptea cîntări de psalmi, au îngropat-o cu cinste. Iar sfîntul ei suflet s-a sălăşuit în curţile Domnului său, pe Care L-a iubit şi Căruia i-a slujit cu osîrdie în toate zilele vieţii sale, de a Cărui răsplată fiind vrednică, împreună cu toţi sfinţii roagă acolo pentru noi păcătoşii pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, un Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Troparul Sfintei Cuvioase Melania Romana (31 decembrie)

Glasul 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Melania, duhul tău.

Acatistul Sfintei Cuvioase Melania Romana (31 decembrie)

Condacul 1

Preacuvioasei maicii noastre Melania, care din Roma a rasarit si lumii odor de mult pret s-a aratat, veniti toti dreptslavitorilor crestini, ca impletindu-i cununi de lauda sa-I cantam: Bucura-te, Sfanta Melanie, floare nevestejita in Gradina lui Hristos!

Icosul 1

Ingerilor de bucurie pricinuitoare, iar noua, celor din valea plangerii, fierbinte daruitoare de mangaiere si nadejde este viata ta, o, Sfanta, si multumindu-ti ca ai stralucit printre noi, iti graim:

Bucura-te, preafrumoasa mireasa a lui Hristos;

Bucura-te, crin iubitor de feciorie;

Bucura-te, parfum ce raspandesti buna mireasma a virtutilor;

Bucura-te, visterie nesecata de bunatate;

Bucura-te, cea invesmantata cu smerenia Stapanului;

Bucura-te, lauda calugaritelor si-a lor vrednica plata;

Bucura-te, implinitoarea osardnica a Evangheliei Sfinte;

Bucura-te, randunica neatinsa de materia lumii;

Bucura-te, a Duhului Sfant alauta melodioasa;

Bucura-te, prietena a celor ce te cheama;

Bucura-te, lumina si lauda noastra;

Bucura-te, pentru noi mijlocitoarea si fierbinte rugatoare;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 2

In aurorile ceresti, te desfatezi acum de frumusetea Mirelui tau, Melania preacinstita, de unde cauta spre noi cei osteniti de nenumarate ispite si nevoi, ca rourandu-te sa-ti inaltam glas de multumire: Aliluia!

Icosul 2

Silita fiind spre nunta de catre parintii tai, Pinian, cel care ti-a fost randuit sot, nu a reusit sa stinga flacara ce o aveai pentru Stapanul, iar inima ta a devenit altar de jertfa, pentru care asculta de la noi:

Bucura-te, odrasla din parinti de frunte si foarte bogati;

Bucura-te, suflet impodobit cu intelepciunea de sus;

Bucura-te, ca nu ai iubit marirea cea lumeasca;

Bucura-te, ca singurul tau dor a fost sa slujesti Domnului;

Bucura-te, ca parintii tai nu au tinut seama de el;

Bucura-te, ca pe Pinian il priveai ca pe un frate;

Bucura-te, ca indelung il rugai spre pazirea fecioriei;

Bucura-te, ca si cu lacrimi incercai sa il indupleci spre aceasta;

Bucura-te, ca toata bogatia doreai a i-o da numai sa te lase libera;

Bucura-te, ca el ti-a promis a te asculta dupa ce vei rodi doi mostenitori ai averilor parintesti;

Bucura-te, ca nascand o fetita ai fagaduit-o Domnului;

Bucura-te, ca macar ea ti-ai dorit a fi fecioara neprihanita;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 3

Vazand ca nici dupa nasterea fetitei nu ai fost slobozita de legatura insotirii, mai mult ti-ai inmultit nevointele si ostenelile, fericita. Inca si sa fugi ai cugetat, de nu te-ar fi oprit pe tine glasul Apostolului care zice: “ Poruncesc nu eu, ci Domnul, ca femeia sa nu se desparta de barbat” si “ bine este, femeie, de-ti vei mantua barbatul”. Iar noi, vazand ravna ta cea mare, iti cantam: Aliluia!

Icosul 3

Ca un cerb insetat dupa izvorul curatiei, asa ti-ai chinuit trupul cu postul si privegherea si in taina purtai o camasa de par aspru pe trupul tau cel firav. Ajuta-ne si noua, celor doborati de povara pacatelor ca intorcandu-ne pe calea pocaintei, sa zarim lumina Invierii si sa zicem:

Bucura-te, Sfanta Melania de doruri ingeresti plina;

Bucura-te, ca lacrimile nu ti-au secat niciodata;

Bucura-te, ca ele erau marturia dragostei pentru Hristos;

Bucura-te, ca nu primeai podoabe si haine scumpe;

Bucura-te, ca podoaba ta era Hristos, Margaritarul Cel Nepretuit;

Bucura-te, ca cu daruri iti momeai slujnicele spre a nu-ti vesti nevointele;

Bucura-te, caci cu milostenii si fapte bune iti alinai durerea inimii;

Bucura-te, ca nadejdea nu ti-ai pierdut in incercari;

Bucura-te, si ne intareste si pe noi in necazuri si boli;

Bucura-te, si ne invata sa nu cartim in ceasul ispitirii;

Bucura-te, luminandu-ne ca de-a pururi pe Domnul sa-L slavim;

Bucura-te, indemnatoarea noastra la rugaciune si doxologie;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita in Gradina lui Hristos!

Condacul 4

Trecand o vreme ai zamislit din nou, si apropiindu-se timpul sa nasti, intru pomenirea Sfantului Laurentiu ai petrecut toata noaptea rugandu-te, de dureri cumplite fiind cuprinsa, si slabind foarte, cu greu ai nascut un baiat, care indata fiind botezat a murit, iar tu ai dat slava lui Dumnezeu zicand: Aliluia!

Icosul 4

Dupa o nastere anevoiooasa, epuizata si sfarsita, te primejduiai, Sfanta Melania, a trece pragul vesniciei. De care lucru spaimantandu-se Pinian, a fagaduit inaintea altarului Domnului a petrece in curatie si din acel ceas te-ai insanatosit. Iar noi, minunandu-ne de aceasta, iti graim:

Bucura-te, ca la timpul randuit, Domnul ti-a indeplinit dorinta arzatoare;

Bucura-te, ca El n-a trecut cu vederea umilinta sufletului tau;

Bucura-te, ca insanatosirea ta a fost un semn pentru Pinian;

Bucura-te, ca astfel a inteles ca Domnul incuviinteaza promisiunea facuta:

Bucura-te, ca si alt semn i-a fost trimis prin moartea fetitei la doar cateva zile;

Bucura-te, ca ostenelile tale nu au ramas fara de roade;

Bucura-te, ca Duhul Sfant i-a grait taiic, desteptandu-i doruri ceresti;

Bucura-te, ca indata a inceput a uri desertaciunea lumii;

Bucura-te, ca a se face monah l-ai facut a jindui;

Bucura-te, ca uniti fiind in Domnul, v-ati pus averile in mainile saracilor;

Bucura-te, ca n-ati dorit comori pe pamant;

Bucura-te, comoara noastra, in arsita saraciei duhovnicesti;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 5

Care dintre pamanteni poate pricepe oceanul nestavilit de har ce insufletea duhul tau spre lucrarea faptelor dumnezeiesti? Pe acesta neputandu-l a-l cuprinde nici Publicola, tatal tau, coplesit de durere, s-a mutat la ceruri, implorandu-ti iertare si mijlocirea: Aliluia!

Icosul 5

Uimire mare a cazut peste nobilimea romana, preacuvioasa maica, vazandu-ti sarguinta de-a imparti scapatatilor multimea bogatiilor. Caci, atata averi aveai, incat dupa imparat, nimeni nu te intrecea. Insa, dorit-ai a schimba slava cu smerita slujire a aproapelui si purpura cu umila haina monahala, iar noi te laudam asa:

Bucura-te, stapana peste cetati si sate;

Bucura-te, mostenitoare a tinuturi din Italia si Sicilia;

Bucura-te, detinatoare a proprietati in Spania si Galia;

Bucura-te, si in Britania si Mauritania vestita stapanitoare;

Bucura-te, ca Africa si Cartagina se falesc cu tine;

Bucura-te, ca pe toate le-ai inchinat lui Hristos;

Bucura-te, ca asemeni unui buchet de flori nestemate i le-ai daruit;

Bucura-te, tezaur stralucitor al Romei;

Bucura-te, mama orfanilor si-a lor binefacatoare;

Bucura-te, zambetul dulce al nevoiasilor si napastuitilor;

Bucura-te, maica celor ce vor sa le fii aproape;

Bucura-te, acoperitoarea noastra in ziua judecatii;

Bucura-te, Sfanta Melanie, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 6

Ctitora de biserici si manasatiri ai fost maica prea laudata caci pretutindeni pe unde au umblat Sfintele tale picioare n-ai pregetat a face bine, daruindu-te si pe tine insati ofranda bineprimita lui Hristos si viata ta ca o neintrerupta cantare: Aliluia!

Icosul 6

Din averile ce le aveai, Sfanta Melania, ca niste rauri mari curgeau indurarile tale in toata lumea. Apusul si Rasaritul vestesc binefacerile tale, zicand:

Bucura-te, ca milostivirile tale au ajuns pana in Mesopotamia si Fenicia;

Bucura-te, miluitoarea celor din Siria, Egipt si Palestina;

Bucura-te, purtatoarea de grija a tuturor bisericilor si manastirilor;

Bucura-te, impodobirea lor cu matasuri si vesminte cusute cu fir de aur;

Bucura-te, ca si in casele de straini rasuna daniile tale;

Bucura-te, mangaierea saracilor, bolnavilor si-a vaduvelor;

Bucura-te, cercetatoarea celor din inchisori si din temnite;

Bucura-te, rascumparatoarea celor robiti;

Bucura-te, ca ai liberat miile de sclavi ce iti slujeau mai inainte;

Bucura-te, ca traiul tau era si mai prost decat al sclavilor;

Bucura-te, ca nu te-ai lasat robita decat de dragostea lui Hristos;

Bucura-te, luandu-ne sub mantia ocrotirii tale;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita in Gradina lui Hristos!

Condacul 7

Cufundati fiind in pacate grele si apasati de necrutatoarea constiinta, nu mai indraznim nici ochii, a ni-i ridica spre Cel rastignit si de aceea alergam la tine, Sfanta Melania. Cere noua mila Stapanului, ca prin mijlocirile tale fiind izbaviti, sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 7

Dupa treisprezece ani, ajunsa la aspra saracie, aveai sa imbratisezi calea desavarsirii monahale, pentru care, alaturi de Pinian ai cercetat monahii si pustnicii din Egipt, Nistria si Alexandria spre a afla tainele luptei duhovnicesti. Ajuta-ne si noua, cuvioasa Melania, sa luptam cu egoismul firii cazute din noi, si biruind prin tine sa spunem:

Bucura-te,ca sub acoperamantul smereniei pururea te-ai adapostit;

Bucura-te, ca smerenia ti-a fost cununa tuturor virtutilor;

Bucura-te, ca Maica Domnului ti-a fost calauza si pilda;

Bucura-te, ca pentru dragostea Ei si a Fiului Ei ai ales reaua patimire;

Bucura-te, mireasma a raiului ce ne inalti din tarana;

Bucura-te, ciocarlie preadulce glasuitoare in graiurile Duhlui;

Bucura-te, adiere de pace si binecuvanre sufletelor involburate;

Bucura-te, nectar ce ne desfatezi cu dulceata solirilor tale;

Bucura-te, straja tare pentru sufletele slabe si neajutorate;

Bucura-te, calauzitoarea celor nestiutori;

Bucura-te, inteleptirea noastra la ceas de cumpana;

Bucura-te, intarirea celor ce sunt in lupta nepatimirii;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 8

Mistuita fiind de ravna Domnului te-ai inaltat din treapta in treapta si n-ai aflat ragaz pa nace n-ai ajuns in Patria Cereasca. Din slava Preasfintei treimi, cauta, fericita, spre cei ce in sudori si ispite isi duc calatoria vietii si intareste-i a canta: Aliluia!

Icosul 8

De dorul singuratatii fiind aprinsa, te-ai zavorat intr-o chilie stramta, pe Muntele Maslinilor, neprimind decat pe mama ta, Albina, la cinci zile si pe fratele tau duhovnicesc Pinian, pentru care asculta unele ca acestea:

Bucura-te, ca mama ta ti-a urmat vietii ascetice;

Bucura-te, maica duhovniceasca si povatuitoarea lui Pinian;

Bucura-te, nevoitoare inflacarata;

Bucura-te, ca doua ceasuri intr-un cufar ingurt si scurt iti asezai trupul ostenit de priveghere;

Bucura-te, ca drept asternut aveai un sac;

Bucura-te, ca din sacul pe care dormeai ieseau viermi, aratand petrecerea ta cea rea;

Bucura-te, ca hrana ta era putina paine neagra sambata si duminica;

Bucura-te, ca untdelemn nu gustai decat de Pasti si in marile sarbatori;

Bucura-te, ca in postire te-ai asemanat marelui Antonie;

Bucura-te, ca pe satana l-ai facut de rusine;

Bucura-te, inger in trup muritor;

Bucura-te, vapaie serafimica de iubire;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 9

Veniti toti cei iubitori de Dumnezeu sa o laudam pe placuta lui roaba, pe ceea ce s-a aratat tamaduitoarea celor bolnavi, mangaierea celor intristati, nadejde si bucurie celor deznadajduiti si ajutatoare in felurite napaste si scarbe, aducandu-i prinos de Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei iscusiti in intelepciunea lumeasca nu se dumiresc de tine, sfanta, cum, lepadandu-ti intreaga avere ai ales traiul mai umil si decat al celor mai saraci si nu se pricep a zice catre tine:

Bucura-te, porumbita Domnului cea iubitoare de curatie;

Bucura-te, mireasa vesnicului Mire;

Bucura-te, stea preastralucita ce luminezi intunericul pacatelor;

Bucura-te, izvor cristalin celor insetati de Dumnezeu;

Bucura-te, indemnatoarea multor tineri la calea monahala;

Bucura-te, scara inalta ce ne urci catre Rai;

Bucura-te, intaritoarea noastra pe Golgota vietii acesteiai;

Bucura-te, nadejdea noastra nerusinata;

Bucura-te, impaciuitoarea celor invrajbiti;

Bucura-te, limanul celor prigoniti si asupriti;

Bucura-te, impreuna petrecatoare in toate imprejurarile grele si lunecoase;

Bucura-te, si fii cu noi cand va fi sa dam seama inaintea Marelui Judecator;

Bucura-te, Sfanta Melanie, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 10

Cum te vom lauda maica preacinstita? Sau cum iti vom multumi pentru milele ce le-ai aratat noua nevrednicilor? Caci viata noastra cea impatimita este straina de laudele tale. Ci primeste smerita noastra cantare: Aliluia!

Icosul 10

Dupa paisprezece ani de zavorare, ai ingropat pe Albina cea in cucernicie mutata la Domnul si iarasi te-ai inchis, intr-o chilie inca si mai stramta si mai intunecata. Dar strabatandu-ti vestea pretutindeni, preacinsitita, ai iesti dupa un an spre mantuirea altora si facand o manastire ai fost asezata povatuitoare la nouazeci si mai bine de fecioare, cu care iti zicem:

Bucura-te, cea vadita de Harul dumnezeisc;

Bucura-te, ca slavind pe Hristos, ai fost slavita de El;

Bucura-te, facile ce n-a putut fi ascunsa sub obroc;

Bucura-te, ca pe surori le invatai smerita cugetare si ascultare;

Bucura-te, ca la rabdare si nerautate le indemnai;

Bucura-te, ca spre uratie si priveghere le intareai;

Bucura-te, ca in tacere, la vorbirea cu Domnul le povatuiai;

Bucura-te, aducatoarea multor desfranate la viata cea neprihanita;

Bucura-te, inflacarata insuflatoare de iubire;

Bucura-te, ca in fiecare zi te impartaseai cu Sfintele lui Hristos Taine;

Bucura-te, ca in toate le slujeai, purtandu-le de grija maicilor tale;

Bucura-te, ca Pinian a adormit in Domnul intr-una din manastirie intemeiate de tine;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 11

Intoarce, Sfanta Melania, de la calea ratacirii si din negura impietririi, pe cei ce zac in eresuri si credinte desarte, ca venind in turma Pastorului Celui Bun, sa-I cante cu tine: Aliluia!

Icosul 11

Ca o faclie in lume ai fost, prealaudata, imprastiind tuturor razele darurilor ceresti. Inca si cu darul facerii de minuni si al tamaduirii de boli te-a impodobit Mirele tau, iar noi, indulcindu-ne de binefacerile tale, iti graim:

Bucura-te, mare facatoare de minuni;

Bucura-te, vindecatoarea piciorului imparatesei Evdochia;

Bucura-te, izgonitoarea duhului necurat din tanarul caruia demonul ii intepenise gura;

Bucura-te, ca si din multi altii ai alungat duhurile intunericului;

Bucura-te, izbavitoarea femeii celei primejduite de fatul mort ce il avea in pantece;

Bucura-te, ca prin rugaciunile tale ai intors spre umilinta incapatanarea lui Messala, cea mustrata in vis;

Bucura-te, a multor bolnavi tamaduire;

Bucura-te, ca vorbind cu putere multa ai combatut vorbele cele inselatoare ale sofistilor si impletiturile nestorienilor;

Bucura-te, caci cu zelul pentru ortodoxie ai rusinat pe Origen;

Bucura-te, ca bolnava fiind n-ai pregetat osteneala calatoriei pentru convertirea unchiului pagan;

Bucura-te, ca diavolul ti s-a aratat, lovindu-ti soldul cu o durere cumplita ce ai indurat-o pana la convertirea lui;

Bucura-te, ca ai cunoscut mai inainte ziua trecerii la Domnul;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 12

Saraci fiind de faptele cele bune si slabanogiti prin incalcarile poruncilor sfinte, ne-am facut alugatori ai Harului Mangaietorului, dar avandu-te pe tine, preacuvioasa maica, indraznim caci nu vom fi rusinati, ci vom rosti cantare de mantuire: Aliluia!

Icosul 12

Cantand laudele tale cu umilinta si evlavie ne plecam rarunchii sufletelor noastre si slavindu-te, iti multumim cu graiuri ca acestea:

Bucura-te, maica noastra cea daruita de Domnul si cinstita de ingeri si de oameni;

Bucura-te, bucuria celor ce nadajduiesc in tine;

Bucura-te, indrazneala tuturor celor ce scapa la ajutorul tau;

Bucura-te, izbanda noastra si grabnica folositoare;

Bucura-te, povatuitoare tainica pe calea pocaintei;

Bucura-te, luminatoarea celor umbriti de nestiinta si nepasare;

Bucura-te, binecuvantarea monahiilor si indrumatoarea lor pe culmile virtutii;

Bucura-te, inteleptitoarea pasilor nostri intru lucrarea faptelor bune;

Bucura-te, spaima dracilor si arma impotriva lor;

Bucura-te, rugatoare fierbinte pentru intreg neamul omenesc;

Bucura-te, mijlocitoarea noastra la tronul Dumnezeiesc;

Bucura-te, apriga aparatoare in ceasul cel mai de pe urma al nostru;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita in Gradina lui Hristos!

Condacul 13

O, preaslavita Sfanta Melania, ceea ce lupta cea buna ai luptat si cununa nestricaciunii ai luat de la Mirele tau Hristos, primeste putina noastra rugaciune si soleste catre Domnul sa priveasca cu indurare spre pacatosii robii sai si izbavindu-i de toate relele si nevoile, sa-i invredniceasca vesnicei dantuiri unde neincetat rasuna cantarea: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icosul 1

Bucura-te, preafrumoasa mireasa a lui Hristos;

Bucura-te, crin iubitor de feciorie;

Bucura-te, parfum ce raspandesti buna mireasma a virtutilor;

Bucura-te, visterie nesecata de bunatate;

Bucura-te, cea invesmantata cu smerenia Stapanului;

Bucura-te, lauda calugaritelor si-a lor vrednica plata;

Bucura-te, implinitoarea osardnica a Evangheliei Sfinte;

Bucura-te, randunica neatinsa de materia lumii;

Bucura-te, a Duhului Sfant alauta melodioasa;

Bucura-te, prietena a celor ce te cheama;

Bucura-te, lumina si lauda noastra;

Bucura-te, pentru noi mijlocitoarea si fierbinte rugatoare;

Bucura-te, Sfanta Melania, floare nevestejita din Gradina lui Hristos!

Condacul 1

Rugaciune

O, Sfanta Cuvioasa Melania, ceea ce din dragoste pentru Hristos te-ai lepadat de toata dezmierdarea si robia trupului si ai ajuns sa fii impreuna cu Cel pe Care cu osardie L-ai iubit, indrazneala afland catre dansul, cauta spre cei care cu umilinta si cu evlavie alearga la al tau sprijin si nu trece cu vederea aceasta putina rugaciune a noastra, a nevrednicilor pacatosi.

Mijloceste Sfanta, pentru noi cei ingreunati si slabanogiti de multimea ispitelor si framantarilor acestui veac mai inselator si mai primejdios ca oricand, ca Domnul Dumnezeu sa ne intareasca cu putere de sus a purta crucea suferintei pana la sfarsit, sa ne pazeasca de toata inselaciunea si viclenia vrajmasilor vazuti si nevazuti, sa ne lumineze mintea a petrece neabatuti de la calea adevarului si de la voia Sa, sa ne calauzeasca pasii pe drumul spinos si stramt al mantuirii, picurand in inimile noastre din izvorul nesecat al darurilor sale lacrimile curatitoare ale pocaintei, duhul smereniei, al rabdarii, si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii, aprinzand in noi vapaia mistuitoare a dragostei care arde toti spinii patimilor noastre, pregatind astfel sufletul a intra in imparatia cea vesnica a odihnei si a bucuriei nesfarsite.

Roaga pe Domnul, Sfanta, sa pazeasca Biserica Sa intreaga si nevatamata de toate eresurile si schismele luminandu-I pe conducatorii nostri sa stea neabatuti pe temelia adevarului, purtand mai departe Tezaurul Ortodoziei fara frica si alunecari datorate slabiciunilor noastre.

Nadajduim ca prin rugaciunile tale fiind izbaviti, sa-l slavim si noi impreuna cu tine pe cel in Treime inchinat Tatal si Fiul si Sfantul Duh acum si pururea si in vecii nesfarsiti. Amin.