Troparul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)


 

 
 
Tropar (glasul 1):
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al monahilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă.
Condac (glasul al 8-lea):
 
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi, şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţurile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!
DoarOrtodox

ACATISTUL SFÂNTULUI CALINIC DE LA CERNICA

SF._CALINIC_de_la_CERNICARugăciunile începătoare …

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste siturile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Icosul 1

Adunarea ingerilor si soborul oamenilor cunoscandu-te ca pe un vindecator al bolnavilor, ajutator al saracilor si indreptator al monahilor, cel ce ai dus viata ingereasca pe pamant si prin nevointe si fapte bune te-ai adus jertfa neintinata lui Hristos, te lauda, o Sfinte Ierarhe Calinic, si cu dragoste graieste tie:

Bucura-te, alesul lui Dumnezeu, placutul tuturor sfintilor, lauda arhanghelilor si bucuria ingerilor;
Bucura-te, veselia pruncilor si mireasma chipului calugaresc;
Bucura-te, scutul si acoperamantul Cernicai, ocrotitorul Bucurestiului, pazirea Frasineiului si lauda Ramnicului Severin;
Bucura-te, lauda cea mare, ca, dupa darul lui Dumnezeu, cu cuvantul tau ai legat ca parte femeiasca la Frasinei sa nu intre;
Bucura-te, ca prin pilda vietii tale esti calauza buna ostenitorilor in viata calugareasca;
Bucura-te, ca de mari daruri te-ai invrednicit, fiind bolnavilor tamaduire, orbilor vedere, surzilor auzire, mutilor graire;
Bucura-te, izbavitorul celor nedreptatiti, bucuria celor necajiti si veselia celor ce nadajduiesc intru tine si te cheama intr-ajutor;
Bucura-te, indreptatorul celor rataciti, ridicarea celor cazuti si vistieria faptelor celor bune;
Bucura-te, locasul luminii celei dumnezeiesti, organ al Preasfantului Duh si stalp neclintit al Bisericii;
Bucura-te, bine-luptatorule, cel ce ai fost neinvins de furtuni si de ispite;
Bucura-te, parinte, de trei ori fericite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 2

Vazand noi smeritii pe parintii tai cucerindu-se si afierosindu-te Domnului si stiindu-te noi pe tine, sfinte, ca din bratele maicii tale ai avut inima locas al Preasfantului Duh, prin care te-ai dovedit mare intre alesii lui Dumnezeu, pentru aceea si noi, ca unii ce in Dumnezeu viem, traim si ne miscam, impreuna cu parintii tai aducem Domnului toata slava, lauda, cinstea si inchinaciunea, zicand : pe Tine Doamne, Cel ce te odihnesti intru sfinti binecuvantandu-Te, Te adoram, pe Tine Te laudam, Tie Iti multumim, Tie ne inchinam, in tot locul stapanirii Tale, Tie Iti aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate si pentru toate, cantand: Aliluia!

Icosul 2

Intelegerea vietuirii celei ascunse in Iisus Hristos cautind a o intelege, ai alergat din tinerete in ostrovul pustnicesc al celui preacuvios si sfant parinte Gheorghe, staretul de la Cernica, si viata ti-ai jertfit lui Hristos, facandu-te Biserica Preasfantului si inchinatului Sau Duh; trupul ti l-ai smerit cu privegherea, postul si rugaciunea, punand tuturor simtirilor povatuitor bun cugetul cel dinauntru; ochiul ti-a fost ferit de toata vederea cea vicleana si auzul nestrabatut de cuvinte desarte, iar limba curata de vorbe necuviincioase; buzele curatate de lauda Domnului, mainile ferite de faptele rele, lucrand numai cele bineplacute Domnului; toate madularele si gandul ti le-ai intarit cu harul Sfantului Duh, binevietuind in duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii, al ascultarii si al dragoste. Drept aceea, acum cu ingerii in ceruri petrecand, primeste de la noi laude ca acestea:

Bucura-te, diamantul rabdarii in Ostrovul Cernicai ascuns;
Bucura-te, cel in care lucreaza Dumnezeu cel nepatruns;
Bucura-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfacute;
Bucura-te, urmas iubit si mostenitor in virtute al staretului cuvios Gheorghe;
Bucura-te, cel unit intru Dumnezeu cu duhovnicul tau, Pimen;
Bucura-te, cel pecetluit cu amindoi in pravilele calugaresti;
Bucura-te, ca de bunavoia ta venind dupa Iisus, de tine insuti te-ai lepadat;
Bucura-te, ca, luandu-ti crucea ta, ai urmat lui Hristos fara intoarcere;
Bucura-te, ca ravna asprimii tale celei de canon a uimit pe carmuitori;
Bucura-te, ca ai amutit pe clevetitori, ajunand prin indelungate postiri de cate 40 de ziie;
Bucura-te, raiul fecioriei, intru care curatia a odraslit;
Bucura-te, pomul dragostei ceresti, ca de dorul si de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ti s-a mistuit inima;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 3

Puterea Celui de sus adumbrindu-ti inima ta, ai dorit, parinte sfinte, pe duhovnicul tau Pimen, precum odinioara Ioasaf pe Varlaam, si luand cu tine daruri de mult pret pentru sfintele lui Dumnezeu locasuri, ai pornit la Sfantul Munte al Atonului in cautarea lui acolo; apoi aprinzindu-se in tine focul cel netrupesc de ravna sfanta pentru altarele Domnului, te-ai intors in patria ta, „gradina Maicii Domnului”, cantand: Aliluia!

Icosul 3

Avand pe Dumnezeu cel in Treime inchinat salasluit in sufletul tau, mare osardie dovedit-ai parinte, in vremea staretiei tale, cand cu lacrimi fierbinti catre facatorul de minuni Nicolae ti-ai pus sufletul tau pentru ocrotirea multimilor flamande si inspaimintate ce alergasera la tine ingrozite de urgia cea pagana, ca, inca in priveghere fiind cu toata obstea ta, carute cu grau in graba si soseau; iar ostile pagane intelegand ocrotirea cea de sus si sfintenia ta, s-au intors rusinate, lasandu-ne amintire peste veacuri „fantana turcului”. Pentru aceasta, impreuna cu cei trecuti prin foc si prin apa si adusi la odihna, cantare de multumire inaltam si cu dragoste graim:

Bucura-te, asemanare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspina, inseteaza si alearga sa vindece orice patimire;
Bucura-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru intreaga zidire;
Bucura-te, alinarea suspinului celor ferecati;
Bucura-te, caci cu maretia gloriei bratului tau pazesti pe fiii celor apasati;
Bucura-te, vapaie dornica sa ne indrume;
Bucura-te, revarsare de har peste lume;
Bucura-te, cuibul celor inviforati;
Bucura-te, hrana celor infometati;
Bucura-te, ca ai scapat de foamete si de boala obstea crestineasca din razboi;
Bucura-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai aratat mare ocrotitor in primejdii;
Bucura-te, ca si tu ai implinit faptele facatorului de minuni Nicolae;
Bucura-te, limanul cel lin al gloatelor amagite si dosadite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 4

Vifor de ginduri despre sfarsitul veacului acestuia tulburandu-te, ingeri coborand din inaltimea Tronului Preasfintei Treimi ti s-au infatisat, descoperindu-ti taine asupra celor ce vor urma; si tie, celui ce iubesti oamenii, ti s-au aratat aievea Ierarhul Nicolae si Marele Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, impreuna cu preacuviosul si sfantul parinte staret Gheorghe, poruncindu-ti sa zidesti slavit locas de inchinare, liman de mantuire celor pacatosi si sfanta cetate cu viata de obste, dupa dreapta randuiala, pentru ca sa nu se strice chipul calugaresc; de care descoperire incredintandu-te, indata ai si dat ascultare poruncii dumnezeiesti, cantand: Aliluia!

Icosul 4

Urmand poruncii Sfantului Ierarh Nicolae, cu barbatie ai zidit biserica Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, in vreme de cutremure si de razmerite, lasandu-ne invatatura, ca de nu ne vom izbavi de lenevire, de uitare si de necredinta, nu ne vom putea mantui; la care invatatura luam aminte, noi fiii tai, cei ce ne rugam sa avem parte si soarta cu toti cei ce se tem de Domnul in adevar si pazesc poruncile Lui; pentru aceasta iti cantam cu intelegere, preaintelepte, zicand:

Bucura-te, ochi al bisericii, mai dinainte vazator;
Bucura-te, vifor spulberator de pleava indoielilor;
Bucura-te, veghetor neadormit sub candela aprinsa;
Bucura-te, scaun al spovedaniei, ascultator de plangeri;
Bucura-te, duhovnicie aducatoare de ingeri;
Bucura-te, primavara bine inmiresmata de balsamul rugaciunii inalte si tacute;
Bucura-te, ca ai trecut prin „Raiul iubirii de virtute”;
Bucura-te, buna sporire a casei lui Dumnezeu;
Bucura-te, podoaba cea cu har a neamului tau;
Bucura-te, ca te-ai dovedit destoinic plinind masura varstei lui Iisus;
Bucura-te, barbat impodobit cu slujirile depline;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

 

Condacul 5

Impotrivindu-te, Parinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia sa te piarda prin otravire, si chemand preadulcele nume al lui Iisus, ai invins rautatea aceluia, ca glas din ceruri ai auzit intarindu-te si vestindu-ti ca nu vei vedea moartea pana ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar not pentru o biruinfa ca aceasta, aducind doxologia noastra cea dupa putere, multumim impreuna cu tine Domnului Celui Unuia, Caruia se pleaca tot genunchiul al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim, pentru binefacerile cele aratate si cele nearatate care s-au facut noua si laudand maretia cea neajunsa a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cantare sfanta: Aliluia!

Icosul 5

Dumnezeu cel negrait si necuprins cu gandul, nevazut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind, Cel care a iubit lumea atat de mult, incat pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat, ca tot cel ce crede intr-Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnca, Insusi El, Pastorul cel Mare, te-a ales pe tine, in ceruri sa intaresti Biserica Olteniei. Drept aceea, si domnitorul tarii, cu sfetnicii sai, urmatori facandu-se sfatului Celui de sus, te-au pus pastor al turmei celei cuvantatoare pe calea mantuirii. Deci si noi fericiti fiind de alegerea ta, tie aducem laude ca acestea:

Bucura-te, bunule si vrednicule pastor al Olteniei;
Bucura-te, fericit luminator al plaiurilor noastre;
Bucura-te, dreptarul vredniciilor arhieresti;
Bucura-te, trimis al Preasfintei Treimi ca sa ne pastoresti;
Bucura-te, ca in Iisus ai aflat adevar si temei;
Bucura-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul;
Bucura-te, ca ai aflat tot rostul firior lui Hristos;
Bucura-te, arhiereu ales si cu buna biruinita;
Bucura-te, inger pamantesc de aspra nevointa;
Bucura-te, arhanghel izbavitor din viclene curse impatimite;
Bucura-te, iscusit carmaci al corabiei celei induhovnicite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 6

Auzit-au vestea despre sfintenia vietii tale multimile dreptcredinciosilor si, fericiti fiind ca le vine pastorul cel bun, te-au intimpinat ca pe un trimis al cerului cu adevarat si impreuna cu ingerii inaltau in grai de sarbatoare cantare sfanta: Veniti toti credinciosii sa laudam pe Ierarhul Calinic, pe arhipastorul Olteniei; sa se bucure faptura si sa infloreasca ca si crinul; si impreuna sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Urmator Mantuitorului Hristos facandu-te, bunule pastor, te-ai aratat oglinda nepatata, chip al bunatatii lui Dumnezeu, stralucire a luminii celei negraite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta si noi, cei ce tanjim dupa vrednicia de a ramane intru desfatarea luminii celei neapropiate, dupa datorie te cinstim pe tine si luminat te laudam graind:

Bucura-te, ca prin iubire si prin curatie, pace si armonie esti asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc;
Bucura-te, ca esti invaluit in stralucire de orbitoarea frumusete cereasca negraita a Schimbarii la fata;
Bucura-te, ca n-ai adunat bogatii pieritoare;
Bucura-te, ca ai urmat saraciei lui Hristos;
Bucura-te, ocrotitorul vaduvei celei cuminte;
Bucura-te, parinte scump al orfanilor;
Bucura-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i intristare;
Bucura-te, ca, chemandu-te pe tine, zorile nadejdii se ivesc acolo unde este deznadejde;
Bucura-te, cel ce vestesti pacea pe pamant si bunavoirea intre oameni;
Bucura-te, ortodoxie, cu maretie de vis;
Bucura-te, cel ce aprinzi lumina in sufletele intunecate si robite;
Bucura-te, pilda a smereniei si a iubirii de oameni celei negraite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 7

Alergat-a la tine vaduva cea impovarata de nevoi, care se mahnise de ucenicul cel putin milostiv; iar tu, parinte, binecunoscand lipsurile ei, ai induplecat pe ucenic spre milostenie, inteleptindu-ne si pe noi, ca in chipurile saracilor ne poate incerca insusi Cel ce a plinit toata rinduiala parinteasca, Hristos Mantuitorul nostru, Care a sters toata lacrima de la toata fata. Pentru aceasta, cu umilinta aducem cantare de lauda lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Putere de sus primit-ai, bunule pastor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera faptura omeneasca, ci si spre a statornici adevarul in obstea crestineasca, inca si putere de a preface ramasitele pamintesti ale celor morti de multi ani si neputrezite, precum si apa a izvori in locurile cele secatuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tai, faptura cea indumnezeita te lauda graind unele ca acestea:

Bucura-te, fulger ce arzi duhurile inselaciunii;
Bucura-te, tunet ce risipesti sfaturile minciunii;
Bucura-te, carte scrisa de Duhul Sfant, caci cu darul intelepciunii, al intelegerii, al sfatului si al tariei te-ai invesmantat;
Bucura-te, ca ai sfaramat prin stiinta si evlavie si prin temere de Dumnezeu puterile diavolesti;
Bucura-te, cel ce ai vindecat in biserica pe femeia cea stapanita de duhul necurat;
Bucura-te, ca ai ridicat din neputinta pe tanara pastorita cea cazuta;
Bucura-te, ca de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tau, dulgherul Costache;
Bucura-te, ca, fiind pedepsita minciuna celui ce se prefacuse mort, adevarul s-a statornicit;
Bucura-te, ca s-a aflat izvor cu apa racoritoare la schitul Frasinei unde ai insemnat stinca;
Bucura-te, ca, dezlegand blestemul, ai schimbat in tarina trupul celui mort si neputrezit;
Bucura-te, ca din pricina suspinurilor smeritelor tale graiuri multimile au ramas inmarmurite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 8

Spaimantatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tau, facatorule de minuni, parinte Calinic; iar cei straini de cunostinta lui Hristos, cuceriti fiind de virtutile tale, se luminau botezandu-se. Drept aceea, cunoscand ca Dumnezeu primeste rugaciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preotia lui Moise si a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel si precum a primit de la sfintii Sai apostoli inchinarea cea adevarata, cu bucurie graim: slava Celui ce te-a preaslavit, slava Celui ce te-a incununat, slava Celui ce lucreaza prin tine, si cu toti cantam Domnului: Aliluia!

Icosul 8

Aducandu-ti pururea aminte de porunca cea mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi, de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea cea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita venire, ai fost Bisericii lui Hristos faclie purtatoare de lumina cat ai trait pe pamint, Parinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar indrazneala catre Dumnezeu si dupa moarte ai dovedit-o, vindecand toata neputinta si toata boala credinciosilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugaciunii noastre al celor ce, lucrind cu frica si cu cutremur pentru a noastra mantuire, cu mare cinste, cu adanca smerenie cantam si cu dragoste graim:

Bucura-te, dangat de clopot, ce ne glasuiesti ca toti cei ce urmam invataturilor divine intreolalta sintem una si cu Dumnezeu asemenea;
Bucurd-te, far calauzitor, ce ne indrumezi sa traim viata in iubire si pace, in curatie si in desavarsita armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii in Treime;
Bucura-te, blandete si bunatate, cinste si ingaduinta;
Bucura-te, dragoste si dreptate, rabdare si recunostinta;
Bucura-te, trandafir al Noului Ierusalim;
Bucura-te, ca noi bine ne simtim sub carja pastoriei tale;
Bucura-te, crinul arhieriei cel cu placuta mirosire;
Bucura-te, luceafar dumnezeiesc, cu prealuminoasa stralucire;
Bucura-te, lumina biruitoare, necuprinsa de intuneric;
Bucura-te, faptura sfinta din crestet pina in talpi;
Bucura-te, cel ce cu nume de buna biruinta esti numit;
Bucura-te, vrednicule pastor al Bisericii de noi pomenit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 9

Toata firea ingereasca se mira, preacuvioase parinte, de ravna ta cea sfinta in a impodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravili de sfanta vietuire, cu scoli si tiparnite pentru inmultirea cartilor sfinte, care sa fie spre slava lui Dumnezeu, pentru matuirea sufletelor noastre, intocmai ca niste rauri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc gradinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de ravna si de osteneala ta, cantam lui Dumnezeu, Celui preaslavit in sfatul sfintilor: Aliluia!

Icosul 9

Cu totul te-ai daruit impodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viata ta cea plina de mireasma sfinteniei, ci si cu ravna zidirii de biserici, de scoli si spitale, de schituri si manastiri, pentru ca noi toti care ne impartasim din aceeasi paine si din acelasi potir, sa fim uniti unul cu altul prin impartasirea Aceluiasi Duh Sfant, ca unii ce am aflat mila si har, impreuna cu toti sfintii care din veac au bine-placut Domnului si cu tot sufletul drept ce s-a savarsit intru buna credinta, mai ales cu preasfanta, preacurata, preabinecuvantata, slavita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunavointa te laudam, cantand si graind:

Bucura-te, cel ce in impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta a strabatut dincolo de hotarele tarii;
Bucura-te, cel ce te-ai asemanat marilor ierarhi ai lumii;
Bucura-te, cel ce ai fost chemat de la cetele calugarior;
Bucura-te, pastorul cel ales, care ai intrat prin usa oilor in staul;
Bucura-te, cel ce ai adapat turma cu apa cea vie din izvorui de apa nemuritoare intru viata vesnica saltatoare;
Bucura-te, cel ce intelepteste te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus;
Bucura-te, Biserica prea doritoare sa se cunune cu Hristos;
Bucura-te, ca ostenelile tale au fost jertfite pentru bine, adevar, frumos si sfant;
Bucura-te, striga manastirile cele zidite de tine: Cernica si Pasarea, Frasineiul si Episcopia Ramnicului;
Bucura-te, glasuiesc cu veselie multimile de scoli si biserici, de schituri si manastiri ctitorite de tine;
Bucura-te, striga catre tine cu recunostinta obstile calugaresti de pe intinsul tarii ocrotite de tine;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 10

Vrand sa-ti mantuiesti turma cea incredintata tie intru pastorirea ta, ai plans cu lacrimi, parinte preacuvioase, vazand cu duhul inmormantarea parintelui Nicandru, cel randuit de tine staret, la plecarea ta de la Lavra Cernicai. Cunoscand gandurile pentru inaltarea ta ale ucenicilor tai, i-ai povatuit la smerenie, tacere, aducandu-le aminte de ceasul intrebarii de la infricosatoarea judecata ce va sa fie. Drept aceea, cu intelepciune luand aminte la darul vederii tale celei duhovnicesti, cu tine impreuna cantam in grai de sarbatoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Zid nebiruit te-ai aratat Bisericii lui Hristos, preablandule parinte, ridicat la darul proorociei prin inaltimea intelepciunii si sfinteniei tale. Pentru aceasta si noi te rugam sa risipesti de la noi intunericul inselaciunii si la primavara linistitei odihne ceresti sa ne aduci cu caldura Duhului Sfant, ca, incununandu-te cu laudele ca si cu niste flori duhovnicesti, sa te cinstim graind:

Bucura-te, albina proorociei, cea aducatoare de miere duhovniceasca;
Bucura-te, alauta a Duhului Sfant, dulce viersuitoare;
Bucura-te, om ceresc si inger pamantesc, care pe cele viitoare le vezi ca si cum ar fi de fata;
Bucura-te, carbune duhovnicesc al focului ceresc, datator de viata;
Bucura-te, ca ai prevestit sfarsitul vrajbei si silniciei omenesti;
Bucura-te, ca ai vazut peste veacuri intronarea in lume a pacii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca ucenicii s-au intarit deplin in credinta prin daruriie tale;
Bucura-te, luminatorul celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, inceput de vrei, de nadejdi si de inviere;
Bucura-te, inflorire de muguri si primaveri;
Bucura-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburatorilor demoni;
Bucura-te, ca prin tine s-au mantuit sufletele pastoritilor tai;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 11

Spus-ai ierarhe preaintelepte, ucenicilor tai: Luati aminte de voi insiva la cele ce cugetati in inimile voastre; sa nu ganditi desertaciuni pentru ca deseori ne invrednicim de soli ceresti, Maica Domnului cu sfintii ingeri. Iar mai-nainte de mutarea ta la cele vesnice, instiintat fiind de catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu despre ziua si ceasul iesirii tale din cele vremelnice, ai fagaduit ucenicilor tai ca de vei avea ascultare inaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, da-ne si noua, cu rugaciunile tale cele bine-primite, trecere fara primejdie prin marea vietii, ca, ajungand cu inimi ranite de dor la limanul manturii sa inaltam impreuna cu tine lui Dumnezeu sfanta cantare: Aliluia!

Icosul 11

Aratatu-ti-s-a insasi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ti sfarsitul; si, fiind instiintat mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viata aceasta si venind el la tine cu smerita dragoste, ai spus ca „si pentru Nifon este nadejde de mantuire” si ai proorocit ca la sapte ani cand tu vei fi dezgropat, Nifon va intra in mormant. Aceasta intamplandu-se intocmai, cu smerenie te laudam, zicand:

Bucura-te, cel ce te asezi in soborul celor sfinti;
Bucura-te, ca te veselesti cu sfintii parinti;
Bucura-te, mostenitorul Bisericii celei triumfatoare din cer;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii celei luptatoare de pe pamant;
Bucura-te, smirna cu Dumnezeiasca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, ca impreuna cu tine, toata suflarea si toata faptura lauda maretia cea neajunsa a Dumnezeirii;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in frumusetile raiului;
Bucura-te, ca te bucuri luminat in camara imparateasca;
Bucura-te, cu Vasile, Grigore si Ioan Gura de Aur al Bisericii luminator;
Bucura-te, dulce chemator al imparatiei ceresti, fluier pastoresc;
Bucura-te, ca Cel fara de moarte te-a invrednicit de lumina cea lina;
Bucura-te, iubit arhiereu al preacuratei si neprihanitei Fecioare, care luminezi pe cele intunecate si aduni pe cele risipite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 12

Minune s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, parinte preacuvioase, ca ti s-a prelungit viata, dupa dorinta ta, pana la slujirea Sfintei Invieri, in care zi sarbatorim omorarea mortii, sfaramarea iadului, inceputul altei vieti vesnice si, rugandu-te in paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: „Sfanta Cruce, ajuta-mi!”, „Slava lui Dumnezeu pentru toate!” si „Sa ne vedem in Rai!”. Si dandu-ti sufletul pe bratele ucenicilor tai si Lumina cea negraita asupra fiintei tale stralucind, ai trecut la cele vesnice, impreuna cu ingerii cantand: Aliluia!

Icosul 12

Cel ce prin curatia vietii tale celei ingeresti te-ai invrednicit a vedea preafericita fata a Treimii Celei de o fiinta si nedespartita si neincetat te rogi pentru buna sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din frageda virsta si pana la sfarsitul vietii tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, facatorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu incununate, primeste lacrimile noastre de multumire pentru tot darul cel bun si tot darul cel desavarsit mijlocit noua de sus de la Parintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvantam, graind:

Bucura-te, cel ce ai aflat comoara din Evanghelie;
Bucura-te, ca pe aceasta ai castigat-o cu osteneli calugaresti;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor duhovnicesti;
Bucura-te, prieten iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, ca ai impodobit haina de nunta, cu virtutile tale;
Bucura-te, ca acum vezi pe Acela de care erai dorit;
Bucura-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti in graiuri omenesti;
Bucura-te, ca acum ai descoperit tainele cele dumnezeiesti;
Bucura-te, ogorul cel cu bogata rodire al Semanatorului ceresc;
Bucura-te, rugatorule fierbinte pentru a noastra mantuire;
Bucura-te, comoara virtutiior crestinesti la lume impartita;
Bucura-te, icoana firii omenesti celei indumnezeite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 13

O, prealuminate parinte ierarhe Calinic, primeste smerita noastra rugaciune, precum Mantuitorul a primit cei doi bani ai vaduvei, si cere pentru noi dar si putere, ca toate poftele trupesti calcand, sa vietuim in buna cinstire si curatie, agonisind iertare de pacate si trecere fara primejdie in ceasul mortii, si cand vom trece noi intru nadejdea invierii spre viata de veci, pururea sa ne desfatam de preafericita fata a lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat si slavit, cantandu-I cu toti sfintii: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

DoarOrtodox

Continuă lectura

Reclame

Troparul Sf. Cuvios Părinte Serafim de Sarov (2 ianuarie)


Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.


Rugăciune către Sf. Cuvios Serafim de Sarov

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare al cuvintelor tale. Pe lângă acestea, și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului, căci, iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei care te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în Împărăția Cerurilor, unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.


Viaţa Sf. Cuvios Serafim de Sarov

Acest mare mărturisitor al luminii Sfîntului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pămîntului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.

Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.

La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.

sf-serafim-de-la-sarovDupă cîtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav şi, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerînd numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfînta Împărtăşanie. Cînd, crezîndu-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfîntă pentru calea din urmă, Preasfînta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătîndu-i-l pe tînărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puţin după aceasta, se însănătoşi cu totul şi construi o bolniţă pe locul acelei apariţii minunate.

La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori şi mai mult zelul în a urma pe aceşti slujitori ai Domnului, netrupeşti şi arzînd de dragoste pentru El. Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie; şi sporind fără încetare în sfintele nevoinţe, Domnul îi dărui ca răsplată nenumărate clipe de extaz şi mîngîieri duhovniceşti. Fiind îndrumat cu grijă de cei mai înaintaţi în vîrstă şi înţelepciune, el nu a căzut în păcatul slavei deşarte de care este pîndit cel care se bucură de darurile lui Dumnezeu; dimpotrivă ele l-au făcut să se smerească şi mai mult, învinovăţindu-se pe sine în tot timpul şi căutînd şi mai mult singurătatea.

La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adîncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el îşi făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfîntul Munte”, gîndindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămîna, întorcîndu-se la mînăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Orice ar fi făcut, îşi păstra mintea înălţată la lucrările lui Dumnezeu; era cu totul lipsit de orice pîngărire, nu se îngrijea deloc de trup şi suporta cu răbdare asprimea iernii şi năvălirile insectelor vara, fericit că poate fi astfel părtaş la suferinţele Domnului, dorind să-şi curăţească sufletul. Căra mereu în spate o Evanghelie grea, numind-o „povara lui Hristos”, şi se ducea în anumite locuri din pădure, pe care le numise, după Locurile Sfinte: Betleem, Iordan, Tabor, Golgota, citind acolo pericopele evanghelice corespunzătoare. El retrăia, astfel, în mod intens, în fiecare zi, viaţa şi Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Meditaţia continuă pe textele Sfintei Scripturi nu-i dăruia numai cunoaşterea adevărului, dar şi curăţenia sufletului şi străpungerea inimii, în aşa fel încît în afara slujbelor dumnezeieşti făcute la ore fixe şi în afară de miile de îngenuncheri de fiecare zi, el era în stare să se roage fără încetare, avînd mintea unită cu inima.

sfantul-serafim-de-sarovLa început se hrănea cu pîinea primită de la mînăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărţi animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaş, dar ascultător ca o pisică.

Văzînd viaţa sa atît de plăcută lui Dumnezeu şi atît de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, porni împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri: gînduri de slavă deşartă, zgomote infernale, apariţii înspăimîntătoare ş.a.; dar viteazul ostaş alunga toate acestea prin rugăciune şi semnul Crucii. Cum războiul gîndurilor se înteţea tot mai mult, sfîntul hotărî să lupte ca stîlpnicii de odinioară: el petrecu o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stîncă în picioare, sau îngenuncheat, repetînd fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, el a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gîndurilor.2Monument

Dar diavolul nu s-a dat bătut şi a trimis trei tîlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsîndu-l pe jumătate mort, cu totul însîngerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blîndul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gîndul că astfel se făcea părtaş suferinţelor Domnului. În starea de plîns în care se afla, a reuşit totuşi să se tîrască pînă la mînăstire, unde, după cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mînăstire. A rămas totuşi gîrbov pînă la sfîrşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decît cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag.Sf Serafim Sarov si Talharii

Această infirmitate l-a făcut să urce o nouă treaptă pe scara vieţii lui îndreptate spre cer şi să înceapă, din 1807-1810, lupta tăcerii, în deplină singurătate. Odată însănătoşit, se reîntoarse în „pustia” sa şi, nemaiputînd veni la mînăstire cu regularitate, cum făcea înainte, el încetă cu totul să mai vorbească cu oamenii. De fiecare dată cînd întîlnea pe cineva în pădure, i se închina pînă la pămînt, fără a scoate un cuvînt, rămînînd aşa pînă cînd omul se îndepărta. El a reuşit astfel să-şi păstreze mintea înălţată la Dumnezeu fără întrerupere şi fără abatere.

Între timp, egumenul mînăstirii muri şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de sfîntul pustnic, acuzîndu-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. Pînă la urmă i-au poruncit chiar să se întoarcă în mînăstire. Sfîntul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strîmtă, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: recluziunea (închiderea cu totul în chilie).

În antreul chiliei a pus un sicriu, în care se ruga, iar în chilie, unde nu intra nimeni niciodată, nu avea decît un sac cu pietre drept aşternut, un trunchi de copac drept scaun şi o icoană închipuind-o pe „Fecioara mîngîietoare”, numită de el „Bucuria bucuriilor”, în faţa căreia ardea în permanenţă o candelă. El trăia astfel într-o tăcere completă, sporind în trai aspru, citind şi interpretînd în fiecare săptămînă întreg Noul Testament, rugîndu-se fără încetare, cu inima priveghind şi avînd drept martori ai deselor extaze şi răpiri în Duh ale minţii sale numai pe îngeri şi sfinţii din cer.

La sfîrşitul a cinci ani de retragere totală, deschise uşa chiliei, lăsînd să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe totuşi legămîntul tăcerii, chiar cînd era vorba de vizitatori importanţi. Apoi, în 1826, Maica Domnului îi vesti că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el începu să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întîi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvîrşit în lucrarea lor pentru mîntuire; apoi sosiră şi mirenii în număr din ce în ce mai mare.

După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mîntuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecînd pe rînd prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stîlpnic şi zăvorît, acest bătrîn mic de statură, înveşmîntat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har şi lumina Sfîntului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat „apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă oricui pînă tîrziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicîndu-le: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blîndeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa sa îi smerea pe cei mîndri, făcîndu-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia „sărmanului Serafim” era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvîntare deveneau adevărate întîlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor.

Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mîngîierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvînt pe care i-l descoperea Dumnezeu, şi acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorîtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulţi, ungîndu-i cu uleiul din cadela sa sau dîndu-le să bea din izvorul numit mai apoi „puţul lui Serafim”, aflat în apropierea mînăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezele. I se aduceau atîtea cereri de rugăciune, pentru morţi şi vii, încît îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare o lumînare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioşilor.

Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeţiei şi el a prezis cele viitoare, atît pentru anumiţi oameni, cît şi pentru ţara sa, ca războiul Crimeii, foametea şi groaznica încercare care a răvăşit Biserica şi poporul rus un secol mai tîrziu; dar el îşi ascundea, din smerenie, profeţiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încît ele nu erau înţelese decît după împlinirea evenimentelor.

Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu şi care devenise cel mai rîvnitor ucenic al său, îl întrebă într-o zi: „Care este scopul vieţuirii creştine?”. Părintele Serafim îi răspunse: „Dobîndirea Sfîntului Duh, pe care-L primim dacă îndeplinim faptele de sfinţenie cerute de Biserică şi mai ales prin rugăciune”.

seraphim_transfigurationŞi fiindcă interlocutorul său îi cerea să-i spună mai precis ce este harul Duhului Sfînt, stareţul îl strînse brusc în braţele sale, îl privi drept în ochi, faţa lui devenind dintr-o dată mai strălucitoare decît soarele la amiază, şi îi zise cu putere: „Priveşte-mă, prietene al lui Dumnezeu, nu-ţi fie teamă! I-am cerut Domnului, din adîncul inimii, să te facă demn de a vedea cu ochii tăi trupeşti pogorîrea Sfîntului Duh; şi iată ai devenit, ca şi mine, cu totul luminos. Şi te-ai umplut şi tu de harul Sfîntului Duh, căci altfel n-ai putea să mă vezi în această lumină. Ce simţi?” Motovilov a răspuns: „Linişte, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabilă”. „Şi ce încă?” „O căldură şi o mireasmă, pe care nu le-am mai simţit vreodată”. „Această mireasmă este buna mirosire a Sfîntului Duh, răspunse sfîntul, şi această căldură nu este din afară, căci sîntem în plină iarnă şi pădurea în jurul nostru e acoperită de zăpadă; ea este în noi, după cuvîntul Domnului: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21).

Această minunată întrevedere dură mai mult timp şi, la sfîrşitul ei, sfîntul îi ceru ucenicului său să o pună în scris şi s-o transmită lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost găsit decît mult mai tîrziu, în 1903, în preajma canonizării lui Serafim. El a cunoscut de atunci o răspîndire impresionantă. Este un ultim cuvînt, un testament plin de lumină şi nădejde, pe care profetul de la Sarov l-a lăsat Rusiei şi întregii Biserici, cunoscînd încercările ce vor fi în timpurile din urmă.

În învăţăturile sale, sfătuia adesea: „Bucuria mea, cîştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mîntui în preajma ta”. Această pace interioară pe care el o dobîndise cu preţul atîtor trude, se răspîndea în preajma lui ca bucurie şi lumină; iată că Sfîntul Serafim nu a lăsat urmaşilor o învăţătură ci, mai curînd, un model de vieţuire.

Pe cînd era numai diacon, fondatoarea mînăstirii din Diveievo, situată la cîţiva km de Sarov, i-a încredinţat părintelui Serafim conducerea duhovnicească a obştii sale abia înfiinţate. De-a lungul întregii sale vieţi el s-a purtat ca un părinte cu fiicele sale duhovniceşti. Cu toate dificultăţile economice, obştea a sporit repede. Sfîntul Serafim a organizat-o după regulile stricte ale vieţii de obşte, dîndu-le drept îndrumar cuvintele: „În tot timpul să aveţi mîinile ocupate cu lucrul şi buzele cu rugăciunea”.

La porunca Maicii Domnului, el a mai înfiinţat o a doua mînăstire, zisă a „Morii”, în care vieţuiau fiicele sale duhovniceşti cele mai sporite, cărora le-a dat o regulă de vieţuire avînd în centru „rugăciunea lui Iisus”. Din nefericire, după moartea stareţului, diavolul aţîţă un călugăr pizmaş şi intrigant, care se strădui din toate puterile să ruineze renumele şi lucrarea Sfîntului Serafim; el închise „Moara”, călugăriţele fiind supuse multor strîmtorări şi necazuri.

0 TOdată, cu puţin timp înainte de săvîrşirea călătoriei pămînteşti, Serafim ceru să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, îi spune: „Maica Domnului va veni acum la noi”. Curînd se auzi un sunet asemănător unui vînt violent în pădure, apoi cîntări bisericeşti; uşa se deschise singură şi chilia fu brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfîntul căzu în genunchi şi Maica Domnului apăru, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfîntul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare mucenice. Călugăriţa a căzut la pămînt, înspăimîntată de moarte, dar Sfîntul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea îi făgădui să aibă mereu în grija sa pe surorile de la Diveievo şi, dispărînd, Preasfînta Fecioară îi zise: „Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Rămaşi singuri, stareţul îi mărturisi călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Ajuns la vîrsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfîntul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie şi cu faţa strălucind de lumină. La întîi ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzînd în faţa fiecăreia o lumînare şi i-a binecuvîntat pe toţi fraţii, zicîndu-le: „Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-şi vadă mormîntul dinainte pregătit, se închise în chilie şi, îngenunchind şi cîntînd imnele Învierii, îşi dădu duhul în mîinile lui Dumnezeu chiar în aceeaşi noapte.EPSON scanner image

Tot poporul din împrejurimi se strînse la înmormîntarea sa. Şi chiar şi după moarte omul lui Dumnezeu a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovniceşti prin numeroase apariţii şi vindecări minunate, astfel că evlavia poporului dreptcredincios nu a încetat să sporească, cu toate împotrivirile vrăjmaşilor.

0 TLupta sa a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Aceasta a fost ultima manifestare a unităţii de suflet a poporului rus, înainte de marea încercare ce avea să fie. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrînd să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

sursa: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Cuvios Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

doar ortodox candle light_church00

Vedeti şi:

 

doar ortodox candle light_church00

Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie)


Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Steliane; cu postul, cu privegherea, și cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credintă. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (gl. 1)

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Steliane, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele oastre. (glasul al 8-lea)

Sf Stelian Paflagonul (4)Sfântul Stelian Paflagonul s-a nascut în veacul al saselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astazi) într-o familie foarte bogata. La o vârsta frageda, Stelian s-a alaturat eremitilor din pustie, cu gândul de a-si curati sufletul printr-o perioada de meditatie si rugaciune precum si prin vietuirea alaturi de oameni care, precum el însusi, doreau a-si darui viata Domnului Iisus Hristos.
Spre deosebire de alti pustnici însa, el nu s-a retras complet din lume, preferând sa mearga între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui pestera pentru linistire si rugaciune.
Conform traditiei, rugându-se într-o noapte pentru îndrumare în a-i ajuta pe ceilalti, sfântul Stelian a simtit o prezenta dumnezeiasca, fiind cuprins de slava cea mare a Sfântului Duh. A doua zi, a iesit din pestera sa cuprins de o bucurie si pace duhovniceasca pe care nu le mai cunoscuse înainte.
În peregrinarile lui obisnuite, în care sfatuia si mângâia, s-a simtit atras sa-si aseze mâna pe un copil ranit, ceea ce înainte nu îndraznise sa faca; a simtit puterea Domnului trecând asupra copilasului suferind prin mâna sa cea întinsa. Copilul si-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost cautat de catre fiecare suflet aflat în suferinta din împrejurimi, tineri sau batrâni. Pestera sa a devenit un loc de atractie pentru bolnavi si oameni aflati în diverse suferinte, multi dintre ei primind vindecari complete nu doar prin puterea lui, ci chiar si prin propria lor credinta, fara de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.
În aceasta perioada, Sfântul Stelian s-a preocupat în principal de copii, nu doar de cei neputinciosi trupeste, ci si de cei care aveau nevoie de îndrumare duhovniceasca. Familii din toate categoriile sociale se spune ca au încredintat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrâns sa caute un spatiu mai mare si sa aleaga dintre prietenii sai ermiti asistenta de care avea nevoie pentru a se îngriji de atât de multi oameni. El a creat probabil prima gradinita din lume, unde mamele îsi puteau lasa copiii în siguranta, în timp ce se îngrijeau de treburile zilnice. Stelian va deveni si sfântul protector al copiilor înca nenascuti, datorita povestirilor despre rugaciunile sale miraculoase pentru o tânara femeie care îl ajuta cu îngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Când femeia a ramas însarcinata, sotul ei a raspândit vestea despre aceasta minune si femei care nu puteau naste de multi ani au venit la pustnic. Cele care au avut credinta adevarata în Mântuitorul Iisus Hristos au primit darul nasterii de prunci.
Sf Stelian Paflagonul (1)  Bucuria senina a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru ca zâmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost cautat de catre mercenari lacomi si ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-si vinde darurile si a-l jefui de bogatia sa cea curata, dar pentru acesti oameni, el a avut întotdeauna acelasi raspuns: ca a fost platit în avans pentru munca sa când pacea Sfântului Duh a venit peste dânsul. Iar în timp ce ei se îndepartau, el continua sa zâmbeasca.
A trait pâna la adânci batrânete si se spune ca atunci când a fost înmormântat, chipul sau înca pastra stralucirea unui zâmbet discret al luminii Domnului.
Sfinte Moaste ale Sfântului Stelian se pastreaza la Biserica Sf. Stelian – Lucaci din Bucuresti (str. Logofat Udriste nr. 6-8), unde se afla din anul 1736, fiind daruite acestei biserici de catre Mitropolitul stefan al tarii Românesti, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului, racla este scoasa în curtea sau pridvorul bisericii, spre închinare credinciosilor. Fragmente ale moastelor Sfântului mai sunt si la Biserica Mihai-Voda si la Biserica Icoanei din Bucuresti. (http://tineriortodocsi.webs.com)

deco9

ACATISTUL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU STELIAN (26 noiembrie)

După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine:Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Continuă lectura

TABARĂ DE ICONOGRAFIE. Pictură de icoane pe lemn în tehnică bizantină


Arhanghelul GavriilCurs sustinut de iconograf Ruxandra Lăcătuş

Este accesibil începătorilor.

Perioada: 31 august – 7 septembrie

Locatie:

  • La poalele muntilor Capatanii, comuna Costesti,  Jud. Valcea, la numai 8 km de orasul Horezu

Cost:  980 lei participant (8 zile/7 nopti), sunt incluse:

  • Cursul de pictura la sfarsitul caruia participantii raman cu o icoana pe lemn in stil bizantin. 1-2 cursuri pe zi de durata 4 pana la 5 ore fiecare.
  • Materiale de pictura
  • Cazare la casa Cucu, localitatea Costesti, trei mese pe zi, www.casacucu.ro

atelier-pictura-icoane-bizaExcursii optionale:

  • Orasul Horezu, Cheile Bistritei si Pestera Liliecilor, Cheile si Pestera Polovragi, Izvoarele La Pretorian, Pestera Muierilor, Culele de la Maldaresti, Salina Ocnele Mari, Muzeul Trovantilor, Manastirea Bistrita, Manastirea Arnota, Manastirea Horezu, Manastirea Govora, Manastirea Dintr-un Lemn, Manastirea Polovragi, Manastirea Surpatele

 Relatii suplimentare: Tel. 0722.55.42.79

IMAG0758IMAG0801

www.iconsstudio.com

Mănăstirea Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil – Baia de Aramă, are nevoie acum de ajutorul nostru


prezentare realizată de Irinel Cîrlănaru

Construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Baia de Aramă reflectă trăsăturile stilistice ale perioadei anterioare de înflorire cultural-artistică şi intensitate a actului ctitoricesc din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), înscriindu-se într-un curent artistic în care arhitectura Ţării Româneşti evoluează spre noile direcţii şi viziuni ale epocii brâncoveneşti. Influenţele acestei zone de întâlnire istorică şi creativă se extind şi în perioada ce se succedă domniei marelui voievod, când monumentele din Oltenia începutului de secol XVIII păstrează în mare parte caracteristicile stilistice ale secolului anterior, integrându-se astfel organic epocii constructive premergătoare, preluând totodată elemente inovatoare din deschiderea şi varietatea decorativă amprentată de stilul brâncovenesc.

Noul ansamblu monahal construit în stil strategic, de apărare, se înscrie într-un curent artistic specific acţiunilor de refacere, extindere şi ridicare a unor construcţii de arhitectură militară, cu funcţie civilă sau a unor edificii cu destinaţie religioasă ce au şi funcţie securizantă.  Oscilând între tradiţie şi inovaţie, arta arhitecturală şi picturală din această etapă de ctitorie străbate un moment de răscruce în dezvoltarea fenomenului cultural românesc al Evului Mediu, desprinzându-se de vechile forme consacrate de meşterii veacului anterior şi evoluând spre o putere de creaţie şi originalitate specifice epocii brâncoveneşti, ce dovedeşte din partea meşterilor autohtoni o stăpânire deplină a metodelor tehnice şi artistice şi un deosebit simţ al echilibrului şi proporţiilor care fac posibilă treptat cutezanţa inovatoare.

Amplasarea geografică

Mănăstirea Baia de Aramă este situată în partea de nord-vest a Olteniei, în Podişul Mehedinţi. Se adăposteşte într-o depresiune mică, fiind înconjurată de dealurile Dochiciu, Dealul-Mare şi Cornet, oraşul comunicând prin şoselele naţionale cu Târgu Jiu, Motru, Strehaia, Drobeta Turnu Severin, precum şi cu staţiunile Băile Herculane şi Bala. Râul Brebina străbate acest vechi târguşor mehedinţean, în zonă existând o mulţime de ruine dacice, semn că regiunea a fost intens locuită de daci. Baia de Aramă este traversată de paralela 45˚. Tot de Baia de Aramă aparţin şi localităţile învecinate: Brebina, Titerleşti, Bratilovu, Mărăşeşti, Stăneşti.

Datarea monumentului

Potrivit tradiţiei locale, vechiul aşezământ monahal (iniţial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, având o biserică de lemn acoperită cu învelitoare de şiţă. Un document din 1672 îl menţionează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.

În locul bisericii de lemn se zideşte însă actuala construcţie abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 şi 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneţi spre Tismana, încuviinţează şi sprijină ridicarea unui locaş de cult (domnitorul dăruieşte 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii).

Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului.

Din cauza incursiunilor turceşti, construcţia începe mai târziu, la 22 mai 1699 şi se termină la 7 mai 1703, când are loc sfinţirea bisericii. Zidirea propriu-zisă durează însă numai un an, deoarece zugravul, un anume Ivan, se iscăleşte în exteriorul tencuit la anul 1700. În jurul acestui an are loc şi decorarea picturală a locaşului de cult, de către renumitul pictor Neagoe şi ieromonahul Partenie din Tismana.Biserica este zidită din cărămidă şi bucăţi de zgură de la topitoriile minelor de aramă. Zidul de împrejmuire datează probabil din aceeaşi vreme cu biserica, fiind original din piatră de munte legată cu mortar de var nestins, amestecat cu pământ. Continuă lectura

Sf. Cuvios Pahomie cel Mare – intemeietorul vieţii de obşte. Troparul. Viaţa. Acatistul (15 mai)


PAHOMIE CEL MARETROPARUL CUVIOSULUI PAHOMIE CEL MARE

Aratatu-te-ai mai mare turmei Pastorului celui Mare, povatuind turmele sihastrilor la staulul cel ceresc, parinte Pahomie, si schima cea de acolo cuvioase, pustnicilor deprinzand, si pe aceasta iarasi ai invatat-o; si acum impreuna cu aceia te bucuri si te veselesti in cerestile locasuri.

Condac

Luminător luminos te-ai arătat marginilor şi pustiul cetătii l-ai făcut cu mulţime de călugări, Pahomie. Pe tine însuţi te-ai răstignit, crucea ta pe umeri luându-ţi, şi cu înfrânarea trupul ţi-ai topit, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Viaţa Cuviosului Pahomie cel Mare

Cuviosul părintele nostru Pahomie era de neam din părţile Tebaidei Egiptului, născut din părinţi păgîni, închinători de idoli, ca un crin ieşit din mărăcini. Pe acesta, Domnul nostru Iisus Hristos l-a însemnat din copilărie pentru a Sa sfîntă slujbă; căci, Pahomie, fiind încă prunc, părinţii lui îi dădeau să guste din jertfele idolilor; dar el, gustîndu-le, îndată le vărsa ca pe nişte otravă vătămătoare de suflet, deoarece sufletul în care avea să petreacă Dumnezeu, nu putea să mistuie partea cea diavolească în pîntecele lui de prunc.

sfantul-pahomieCrescînd el, părinţii lui l-au dus odată la capiştea idolească, care era lîngă rîul Nilului şi unde diavolul petrecea în idolul cel ce dădea răspunsuri la oamenii cei ce îl întrebau, înşelînd astfel poporul care credea că idolul lor zeu, vorbeşte cu ei. Pahomie, mergînd acolo, diavolul a tăcut şi idolul a rămas mut, iar popa idolesc se mira că zeul lor a amuţit şi îl ruga cu multe jertfe ca să le vorbească, însă el nu putea să grăiască nimic. Apoi, diavolul i-a descoperit taina aceea că, din cauza venirii lui Pahomie, nu poate să grăiască către popor. Deci, slujitorul, căutînd spre prunc, a strigat cu glas tare, zicînd: „Pentru ce aţi adus aici pe vrăjmaşul zeilor noştri? Scoateţi-l îndată afară de aici!” Părinţii lui Pahomie s-au mîhnit pentru aceasta, mirîndu-se şi zicînd între ei: „Ce o să fie pruncul acesta, că din jertfă nu poate să guste nimic, de vreme ce îndată ce gustă, o şi varsă?” Şi ei, nepricepînd aceasta, au tăcut. După aceea l-au dat la învăţătura cărţii egiptene şi la filosofia cea veche.

În acea vreme, împărăţind Constantin cel Mare, a dat poruncă să se adune oaste contra muncitorului Maxentie. Deci, comandanţii împărăteşti, ajungînd pînă în părţile Egiptului, au luat cu sila în rînduiala ostăşească pe mulţi tineri, între care era şi tînărul Pahomie, fiind în vîrstă de douăzeci de ani. Pornind cu ei într-o corabie pe mare, au ajuns într-o cetate creştinească din Tebaida, care se numea Oxirinhos. Acolo tinerii erau ţinuţi sub străji, iar locuitorii cetăţii, văzînd pe acei tineri păziţi cu străji şi auzind cele despre ei, li s-a făcut milă de dînşii. Deci, după obiceiul iubirii de străini al creştinilor, le aduceau cele de trebuinţă, adică îndestulare de bucate şi de băuturi, şi-i mîngîiau pe dînşii în necaz. Pahomie se minuna văzînd atît de mare dragoste care li se făcea de cetăţenii aceia. Deci, înştiinţîndu-se de la cei ce erau cu dînsul, că creştinii sînt milostivi spre toţi, dar mai ales spre creştini, întreba de numirea aceea, adică ce sînt creştinii, de vreme ce nu auzise nici de numele lui Hristos, nici de creştini.

Atunci ei i-au spus lui: „Creştinii sînt oameni dreptcredincioşi, care cred în adevăratul Dumnezeu, care este în cer, Făcătorul tuturor şi Atotţiitorul, în Unul Născut Fiul Său, Domnul Iisus Hristos şi în Duhul Sfînt. Sînt buni la obiceiuri şi milostivi către toţi, făcîndu-le bine şi dîndu-le în dar toate cele de trebuinţă; şi pentru toate acestea, aşteaptă răsplătire de la Unul Dumnezeu”. Tînărul Pahomie, auzind unele ca acestea, se minuna de credinţa creştinească, se lumina cu mintea, se aprindea cu inima în frica lui Dumnezeu şi se bucura cu sufletul de auzirea numelui lui Hristos. Continuă lectura

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Luca, cel din Elada. Troparul Sfântului (7 februarie)


Prin curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiului ai lucrat şi cu suspinurile din adânc spre însutite osteneli ai facut-o roditoare, şi te-ai făcut luminător lumii strălucind cu minunile, Luca, părintele nostru, roaga-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

doar ortodox candle light_church00

Viata Sf. Cuvios Luca al Eladei

Sfîntul Luca era născut în părţile Eladei, din părinţi veniţi din insula Eghina, care este lîngă marea Egee. Acolo, nesuferind desele năvăliri ale agarenilor, şi-a lăsat patria sa şi, mergînd în hotarele greceşti, s-a sălăşluit într-un sat al Eladei, în părţile Fochidei, care acum se zice Salon, numit şi Castoria. Numele părinţilor lui erau: Ştefan şi Eufrosina.

Aflîndu-se cuviosul în vîrstă copilărească, nimic copilăresc nu arăta în sine; ci, părea bărbat desăvîrşit cu lucrul, iubind tăcerea, liniştea şi obiceiul cel cinstit. Iar ce-i mai de mirare, că la o vîrstă ca aceea a început să fie pustnic şi înfrînat. Pentru că nu numai nu gusta nimic din cărnuri, dar nici lapte, brînză şi ouă nu mînca, încă nici mere şi alte roduri care sînt copiilor mici mult dorite şi iubite. El se hrănea numai cu pîine de orz, cu apă şi cu verdeţuri de grădină, iar miercurea şi vinerea, pînă la apusul soarelui postea. Şi aceasta este de mare mirare, că la o postire şi înfrînare ca aceasta pe nimeni nu avea învăţător şi povăţuitor. Ci, singur se povăţuia prin dumnezeiescul dar şi din zi în zi sporea spre mare nevoinţă, fugind de îmbuibare şi de mîncăruri de dulce, şi iubind postul şi ostenelile, cum şi lipsa celor de nevoie, care omoară trupul. Toate cele ce altora erau iubite şi bine primite, acelea erau urîte şi neprimite cu totul fericitului Luca, iar cele ce altora erau grele, rău primite şi nesuferite, lui îi erau uşoare, iubite şi dorite.

Părinţii lui, văzîndu-l în nişte deprinderi ca acelea, neobişnuite copiilor, se minunau foarte şi mai ales se mirau de pustnicia şi de înfrînarea lui. Socotind că aceasta este dintr-o uşurare de minte copilărească, l-au încercat astfel: fierbînd carne şi peşte într-un vas, i-au pus înainte la masă şi tatăl său, luînd peştele, i-a dat fericitului Luca să-l mănînce. El, neştiind că acel peşte era fiert împreună cu carnea, a început a mînca şi, cunoscînd din gust cum că peştele a fost fiert împreună cu carnea, s-a mîhnit foarte, ca şi cum ar fi făcut el singur de bună voie vreo mare fărădelege. Aşa se tînguia, plîngînd şi suspinînd, nici pîine nu voia să mai mănînce. Apoi a petrecut într-o tînguire şi foame trei zile. Atunci părinţii, cunoscînd hotărîrea lui spre bine, care se trăgea nu din uşurarea minţii copilăreşti, ci din darul lui Dumnezeu ce era într-însul, l-au lăsat după aceea să vieţuiască după voia sa.

El era supus părinţilor săi şi făcea cu sîrguinţă toate cele poruncite de dînşii. Uneori păştea oile ca Abel, ca Iacov şi ca Moise, alteori lucra pămîntul după ce înaintase în vîrstă, iar alteori împlinea slujba casei, ostenindu-şi trupul său tînăr şi firea cea pătimaşă omorîndu-şi. Către săraci era atît de milostiv, încît cu totul se trecea cu vederea pe sine însuşi. Cînd se ducea undeva de acasă la lucru, hrana ce o lua pentru sine o împărţea la cei lipsiţi, iar el rămînea flămînd. Apoi chiar hainele sale cu multă osîrdie şi dragoste le împărţea la aceia şi de multe ori se întorcea gol acasă, pentru care lucru era dosădit de părinţi, ocărît şi cîteodată bătut. Uneori părinţii îl lăsau să umble gol multă vreme, nedîndu-i îmbrăcăminte, ca măcar ruşinîndu-se de goliciunea sa, să înceteze să-şi dea hainele. Însă, îmbunătăţitul tînăr nu înceta a face lucrurile milostivirii, neruşinîndu-se de goliciune pentru că goliciunea pentru săraci îi era lui ca o porfiră împărătească, iar bătaia şi necinstea pentru dînşii, o socotea ca o cinste şi laudă şi mai mult spre facerea de bine a săracilor se sîrguia.

Odată, mergînd la ţarină să semene grîu, a văzut nişte săraci cerînd şi le-a împărţit grîul, lăsînd foarte puţin pentru semănat. Dar Domnul răsplăti însutit milostenia făcută la săraci şi acele puţine seminţe de grîu atît de mult le-a binecuvîntat, încît s-au îmbelşugat holdele neobişnuit; deci, venind secerişul, mai mult grîu s-a adunat decît în anii trecuţi. După acestea, Ştefan, tatăl Sfîntului Luca, a murit. Atunci fericitul Luca, lăsînd plugăria, s-a apucat de învăţătură şi se îndeletnicea cu gîndirea la Dumnezeu şi cu rugăciunea, în care a sporit atît de mult dumnezeiescul tînăr încît, înălţîndu-şi spre Dumnezeu mintea, se ridica şi cu trupul de la pămînt, precum a văzut cu încredinţare Eufrosina, maica lui. Căci ea, văzînd odată că fiul ei nu iese din cămara lui şi vrînd să ştie ce face, s-a uitat în taină printr-o deschizătură şi l-a văzut rugîndu-se, avînd mintea ridicată spre Dumnezeu, iar cu trupul stînd în văzduh, neatingînd pămîntul, ci ridicat în sus de un cot. Aceasta a văzut-o nu o dată, ci de două-trei ori, încît se mira foarte mult, spunînd-o şi la alţii cu jurămînt. Continuă lectura

Sf. Paisie de la Neamţ: “Mihai Viteazul, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”. Sfintele oseminte ale voievodului descoperite în mod miraculos la Mănăstirea Plăviceni din lunca Oltului


Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazul.

Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai.

În septembrie 1593, cu ajutorul Patriarhiei de Constantinopol și al sultanului pe care a trebuit să-l cumpere cu bani, mulți din ei împrumutați de la cămătarii Porții Otomane (un fel de F. M. I. de astăzi), tronul Țării Romanești. La 11 Octombrie 1594, a fost înscăunat și, la începutul lui noiembrie, au și început a bate cămătarii la ușă, după năravul împământenit, spre a-i cere să jupuiască bietul popor, spre a le plăti lor banii împrumutați cu vicleșug. Domnul Mihai a înțeles că poporul era sărăcit și sătul de dijmele puse de domnii dinainte; ori el nu putea suge sângele norodului în interesul cămătarilor; de aceea a pus la cale un plan de eliberare a țării de sclavia cămătarilor și a Porții Otomane ce supravegheau pe domnitor (asemeni comisarilor U.E.). Astfel, la 03-11-1594, cheamă cămătarii să le dea datoria, dar după ce îi adună într-o casă aproape de Târgoviște, dă foc casei, iar cei care au scăpat de flăcări au fost uciși de gărzile domnitorului. Cu această ocazie, printr-un atac dat asupra gărzilor turcești, scapă țara de dânșii, fugărindu-i peste Dunăre. Ne-a rămas acel discurs memorabil consemnat în cronicile vremii ținut în fața poporului: “Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul.” (Ridică, Doamne, și azi un Voievod, că am dormit destul, deși se cântă de 22 de ani Deșteaptă-te Române). Imediat ce a scăpat țara de cămătari și turci, Voievodul s-a îngrijit să-și respecte făgăduința făcută Sf. Nicolae de a zidi o mănăstire, lucru făcut pe dealul Mihai Vodă din București. Prin lucrarea lui Dumnezeu, mănăstirea a scăpat de a fi dărâmată de Ceaușescu în 1985, fiind mutată 289 m, până pe strada Sapienței nr. 4, pe malul drept al Dâmboviței.

Înainte de a fi înscăunat, a convocat, în august 1594, un Sinod la Iași cu ierarhii din ambele țări române pentru stoparea propagandei catolice ce luase avânt, mai ales în Moldova, înființând cu acest scop Episcopia de Huși. Tot în acest sens, convoacă un alt Sinod, în aprilie 1596, la Târgoviște. Însăși Voievodul Mihai a îndemnat clerul să vegheze cu strictețe la respectarea dogmelor și canoanelor rânduite de cele 7 Sinoade Ecumenice.

În 4 iunie 1585, a reușit în urma deselor cereri către Dieta din Ardeal, asemeni Sf. Constantin cel Mare în Imperiul Roman, să obțină un decret dat de Dietă ce recunoștea religia ortodoxă (până atunci tolerată) în rândul religiilor constituționale, trecerea Mitropoliei Ardealului direct sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște și scutiri de dări pentru preoții ortodocși, asemenea celor catolici. Deoarece sub influența calvină s-a aprobat într-un Sinod la Aiud în 1551, recăsătorirea preoților ortodocși, a obținut prin decretul din 4 iunie 1595 și o lege care sancționa satul al cărui preot se recăsătorea, iar enoriașii nu anunțau ierarhul de această fărădelege, cu o amendă de 200 de florini. Vedem de aici că Voievodul era conștient că numai un cler cu o adevărată viață spirituală putea călăuzi corect poporul și face față propagandei calvine și catolice.

Înlăturarea trupelor otomane de la curtea domnească nu putea rămâne fără reacție; de aceea, sultanul a trimis o armată destul de numeroasă, condusă de Sinan Pașa, spre a-l înlătura pe Mihai de la domnie. Astfel are loc memorabila confruntare dintre oștirea română și cea otomană, la 23 august 1595, la Călugăreni, în care datorită credinței și abilitaților militare, oștirea condusă de Mihai Vodă îi zdrobește pe otomani. Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazul ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu “Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit “Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană “Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

A reușit pentru întărirea ortodoxiei din Ardeal să îl promoveze în 1596, pe scaunul mitropolitan de aici pe Sf. Ioan de la Prislop. Tot în această perioadă, Mănăstirea Simon Petru din Sf. Munte a ars din temelii, fiind refăcută cu cheltuiala Voievodului; aici se păstrează până astăzi tabloul votiv al lui Mihai Viteazul și al soției sale, doamna Stanca.

Domnitorul Sfânt Mihai Viteazul a fost călăuzit și de visul de veacuri al românilor, acela de unitate națională și spirituală. Astfel, în urma luptei de la Șelimbăr din 18-28 octombrie 1598 împotriva lui Andrei Batory, cucerește Ardealul, înfăptuind Unirea celor două principate. Intrarea triumfală în Alba-Iulia are loc la 1 noiembrie 1599, dată la care Mihai hotărăște construirea unei catedrale ca sediu al Mitropoliei Ardealului. Bine înțeles că nobilimea și clerul catolic nu a văzut cu ochi buni această inițiativă. Protestând, s-a iscat o discuție ce a degenerat în cearta dintre catolici și clerul ortodox, obligând pe domnitor să intervină, arătându-și credința dreaptă, mărturisitoare, de care era călăuzit, spunându-le catolicilor că ei nu au nici Har, nici Taine și, ca să se vadă aceasta, propune ambelor părți să facă câte o aghiazmă separat, după care cele două vase să fie puse într-o biserică ce a fost sigilată cu pecetea domnească, iar după 40 de zile să fie deschisă spre a se vedea în ce stare se află fiecare. În urma unei descoperiri avută de Sf. Ioan de la Prislop, s-a deschis biserica în a douăzecea zi, cu ambele părți de față, constatându-se că aghiazma ortodoxă era nestricăcioasă, iar cea catolică era împuțită. Rușinați, unii dintre catolici au trecut la ortodoxie, iar ceilalți, fără să se îndrepte din erezia lor, au acceptat construirea unei catedrale în Alba-Iulia închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. (Ar fi bine să ia aminte la această întâmplare și ecumeniștii din B. O. R. de astăzi).

În mai 1600, alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, înfăptuind prima Unire a românilor și singura în scopul mântuirii neamului, pentru că unirile lui Cuza și Ferdinand au fost făcute în interesul iudeo-masonilor și a desacralizării neamului. Astfel, domnul Sf. Mihai Viteazul devine primul conducător al tuturor românilor, luându-și titulatura de “Domn al Țării Românești și a Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Liderii europeni deranjați că Mihai Viteazul se proiecta drept cel ce putea reface faima Imperiului Bizantin ortodox, au pus la cale, prin generalul Basta, cel alături de care luptase în Liga Creștină, asasinarea lui Mihai. A avut dreptate Sf. Ștefan cel Mare când a spus că “decât să supuneți țara Apusului, mai bine o supuneți turcilor, pentru că turcii o să vă ia aurul, dar o să vă lase sufletul, dar apusenii o să vă ia și aurul și sufletul” (lucru valabil și astăzi). Astfel, a fost găsit un anume Ștefan Joja, român din Țara Zarandului, luat cu forța de pe când avea 10 ani în regimentele de copii organizate de Imperiul Austro-Ungar (atenție la tinerii români încorporați în armată drept mercenari N.A.T.O.) și infiltrat în tabăra lui Mihai de la Câmpia Turzii, pătrunde în cortul Voievodului în noaptea de 19 august 1601, decapitându-l.

Așa cum reiese și din Acatistul Sf. Voievod Mihai Viteazul (se pare, alcătuit la Mănăstirea Dealu), domnitorul a fost însoțit în anii de domnie în toate bătăliile de doi cerbi, ce, se pare că erau doi Îngeri, care în dimineața zilei de 19 august 1601 au dispărut, iar ostașii români s-au întrebat ce semn poate fi acesta. Singur, domnitorul a înțeles că pentru micile sale greșeli, dar și pentru neputințele sale avute asemeni Prorocului David sau Sf. Ștefan cel Mare, Dumnezeu a pregătit pentru el ca mijloc de curățire deplină, dar și de răsplată pentru ostenelile mărturisirii dreptei credințe, cununa muceniciei; de aceea a murit fără să se opună sau să protesteze, rostind un psalm din Psaltire, pe care o învățase pe de rost din copilărie, pe când era la Muntele Athos. Capul său a fost dus de căpitanul Radu Buzescu, la mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde a fost înmormântat. Pe lespedea mormântului său scrie “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihai ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Trupul său a zăcut timp de trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii, timp în care, cum spune profesorul Gheorghe Anghel, soldații au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, jupuindu-i pielea de pe umeri și de pe spate cu tot cu părți din trup. În privința locului unde a fost înmormântat trupul domnitorului, au circulat de-a lungul vremii diferite ipoteze, neputându-se stabili cu exactitate mormântul. Sf. Mihai Viteazul este primul conducător al României Mari, dar și primul ei mucenic. Suntem ceea ce suntem astăzi și datorită acestui Sfânt Voievod providențial, pe care l-a dat Dumnezeu poporului nostru în istorie. În locul bunăstării personale, a liniștii egoiste, sfântul Mihai Viteazul s-a jertfit pentru neam, pentru generațiile ce au urmat. El a arătat că a-ți iubi țara nu înseamnă doar a rosti cuvinte mari, ci de a-ți pune chiar viața pentru ea.

Cea mai importantă mărturie despre sfințenia Sfântului Mărturisitor Mihai Viteazul o dă Sf. Paisie de la Neamț, care consemnează în anul 1751 pe marginea unei Psaltiri descoperită de Vasile Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte: “Mihai Viteazul, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”. În anul 2000, Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu a alcătuit dosarul de canonizare al Voievodului, dar părăsind viața pământească chiar în acel an, din rânduială Dumnezeiască, dosarul a stagnat. Eu spun că Dumnezeu a vrut ca odată cu capul să fie cinstit și trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată. În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, județul Teleorman, la o distanță de 5-6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori au dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț Protos. Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul pentru că o să-i certe starețul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopețile spre a stinge focul prin înnăbușire și, din cauza loviturilor, pământul s-a surpat. A venit și părintele stareț, care a spus să fie îndepărtat pământul spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap.

Indiciile care au dus la concluzia că acesta este trupul lui Mihai Viteazul sunt următoarele:

  • mănăstirea este singura din România care, deși își serbează hramul pe 8 noiembrie, are ca patron doar pe Sf. Arh. Mihail;
  • mănăstirea a fost începută a se construi de soția voievodului, doamna Stanca, retrasă în pribegie pentru puțin timp aici, în pădurile Teleormanului, imediat după ce voievodul Mihai a fost asasinat; lipsa unui însemn asupra mormântului se datorează probabil fricii de a nu fi profanat.

Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că de va vrea Dumnezeu și Sfântul Mihai Viteazul să primesc ca dar pentru Biserica “Învierea Domnului” din Rădăuți o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt cum este, biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazul. Ajunși aici împreună cu șoferul mașinii cu care am fost, împreună cu părintele stareț Teoctist, am desfăcut racla din biserică cu osemintele Voievodului și am rămas uluit de mireasma care a ieșit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru biserica din Rădăuți și atunci am constatat că claviculele și coastele lipsesc – încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părțile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova după 410 ani și mai bine.

Încă o faptă vrednică de laudă a mărturisirii și statorniciei în credință a Sf. Voievod o constituie răspunsul la o scrisoare din 29 aprilie 1600, în care papa Clement al VIII-lea îi cere să se convertească la catolicism, însă Voievodul îi răspunde papei să se facă el ortodox.

Din viața Domnitorului învățăm să ne rugăm cum a făcut-o el în toată viața sa, să mărturisim și să apărăm cu orice preț ortodoxia atacată azi și din interior și din afară, să ne pocăim așa cum umbla el cu duhovnicul lângă dânsul în toate luptele, să trăim în unitate și să murim creștinește cu rugăciunea pe buze și în inimă. Avem nădejde în rugăciunile Sfântului Mihai Viteazul că nu va lăsa dușmanii țării să-și ducă la capăt planul de dezbinare uneltit, iar noi, urmând viața și credința înaintașilor noștri, să putem da răspunsul cel bun la Tronul de Judecată a lui Dumnezeu.

Amin.

Pr. Ghe. Anițulesei, Rădăuți
Cuvânt la aducerea unei părți din osemintele Sf. Mihai Viteazul – rostit în Biserică

ACATIST ÎNTOCMIT PENTRU VOIEVODUL MIHAI VITEAZUL

După rugăciunile începătoare…

Condacul 1

Întregitorului de neam, fericitului şi marelui arhistrateg al lui Hristos, sfântului şi mucenicului apărător al Răsăritului creştin, fala Basarabilor şi pacea Bisericii; veniţi iubitorilor de prăznuire, pe Domnul Ţării Româneşti cu cântări sfinte şi alese stihiri să-l fericim. Că sufletul pentru credinţă şi ţară şi-a pus şi ca o făclie nestinsă pentru pace s-a aprins. Acestuia laudele noastre şi prinosul de recunoştinţă să ne stea zălog, cu cântare: Bucură-te, Mihaile, fericite Voievod!

Icosul 1

Din tinereţile tale ţi-ai închinat viaţa slujirii şi ocrotirii neamului celui românesc atât de încercat. Dorul de ţară cu rugăciuni stropite cu lacrimi de nădejde la umbra sfintelor icoane din Muntele Maicii Domnului l-ai potolit. Iar amarul potir al pribegiei şi înstrăinării de ţară cu stihuri din Psaltire l-ai răcorit. Bărbăteşte răbdând şi vitejeşte luptând, te fericim cu laude ca acestea:

Bucură-te, fala Basarabilor după înrudire,
Bucură-te, piatra credinţei după vieţuire,
Bucură-te, cel ce pentru dragostea de ţară te-ai înstrăinat,
Bucură-te, cel ce în Muntele Maicii Domnului te-ai închinat,
Bucură-te, că dorul nu te-a biruit,
Bucură-te, cel ce cu nădejdea în Dumnezeu te-ai întărit,
Bucură-te, cel ce stihirile Psaltirii te-au răcorit,
Bucură-te, că laudele noastre îţi stau zălog,
Bucură-te, Mihaile, fericite, voievod!

Condacul al 2-lea Continuă lectura