Troparul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)



Tropar (glasul 1):
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al monahilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă.
Condac (glasul al 8-lea):
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi, şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţurile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!
Anunțuri

2 gânduri despre „Troparul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)

  1. off topic:
    Un frumos monolog pe tema „De ce nu simțim Paștele” al părintelui Andrei Lemeshonok, duhovnicul Mănăstirii de maici Sfânta Elisabeta din Minsk – Belarus.

  2. Te simţi atât de bine şi ocrotit, când şti că ai în cer pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, care se roagă pentru noi românii. Doamne ajută-ne să facem voia Ta, prin rugăciunile tuturor sfinţilor care se roagă pentru noi, păcătoşii !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s