Troparul Sfintei și Cinstitei Cruci


inaltarea-sfintei-cruci

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeste pe poporul Tău.

muzica: pr. Mihail Buca dimpreună cu Psalţii Catedralei Patriarhale


muzica: Corul Cassia


in greacă,

redare fonetică, Soson, Kyrie, ton Laon Sou, Keh evloghison tin klironomia-an sou, nekas tees vasilevsi kata varvaron doroumenos, keh to son philatton dia tou Stavrou sou politevma.


muzica: Corul Bisericii Buna Vestire din Braşov

sfanta_cruce_3

DoarOrtodox

ACATISTUL SFINTEI CRUCI

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2:

Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2:

Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:
Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3: Continuă lectura

Reclame

Distrugerea Mănăstirii Văcăreşti


…text extras din articol de Cristina Marculescu, Gabriel Mateescu [Lumea credintei, anul III, nr. 2(19)], sursa: http://www.crestinortodox.ro

http://www.miculparis.ro

muzica: Divna Ljubojevic
1. O Vierge, Comme Gabriel T’Annonça
2. Il Est Digne En Vérité De Te Proclamer Bienheureuse

Imagini greu de suportat din filmul Noi cei din linia intai, regizat de Nicolaescu Sergiu, imagini de la fimlarile care au avut loc exact in incinta manastirii… „In incinta manastirii s-au folosit aruncatoare de flacari, petarde si o mare masa de ostasi si vehicule grele, tunuri si tancuri. Au fost fapte grave de vandalism in timpul filmarilor, printre care: „fracturarea crucii din marmura a unuia dintre ctitorii manastirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; s-au fortat lacate si drugi de fier care inchideau paraclisul, precum si a usii altarului Bisericii Mari”.

„Isihas” de Virgil Maxim


Isihas

Îmi cânt bucuria-mplinită – a durerii…

Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele…

Osânda mi-o fac ispăşiri primăverii

Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele…

Întâi, am întins

doar o mână în cruce…

Şi jocul îmi place

Şi totuşi… mă doare…

Eli, nu Te duce!

Sub hula mulţimii

simt spinii ninsoare…

Eli, Eli, lama sabahtani!

Eli, Tu…

sau

eu?

Cine moare?

……………………………………….

(isihásm s.n. Curent mistic din sec. XIII, cu centrul pe Muntele Athos, potrivit căruia ţelul vieţii spirituale este să unească mintea cu inima, „Lăcaşul lui Dumnezeu”, unire care se realizează „coborând”, prin intermediul respiraţiei, mintea în inimă…)

(Cuvintele rostite de Iisus pe Cruce in limba aramaica Eli, Eli, lama sabahtani” se talmacesc: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit “( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine inaintea Tatalui Sau ca “Fiul al omului”. Suferinta firii umane a lui Hristos este resimtita in Ipostasa Sa. Isi are, deci, echivalentul in unitatea treimica a lui Dumnezeu. Strigatul care se aude pe cruce vrea sa spuna ca Duhul nu-L mai uneste pe Fiul cu Tatal. “Datatorul de viata” il paraseste pe Fiu, asa cum si Tatal L-a parasit. Duhul Sfant devine suferinta de neocolit intru care Cei Trei se unesc. Tatal se lipseste de Fiul si Acesta trece, ca intr-o clipa de eternitate, prin nemarginirea dumnezeiasca a singuratatii. Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: “Pe Cruce, Hristos a luat asupra Lui moartea insasi. Puterea mortii sta in autonomia ei, dar Hristos isi daruieste moartea Tatalui si de aceea in Hristos cea care moare e moartea: «Cu moartea pre moarte calcand». De atunci, nici un om nu mai moare singur”. Dumitru Manolache)

Adevăratul creştinism


Ce este de făcut?

Nu este de mirare că ecumenismul a fost propus de protestantism. Pentru că mişcarea protestantă a adus cele mai mari schimbări învăţăturilor creştine şi, astfel, ea s-a îndepărtat cel mai categoric de învăţătura lui Iisus Hristos. Ca urmare, erorile au ieşit mai clar în evidenţă.
Căci acesta este adevărul: învăţătura a fost trasată acum 2000 de ani, pe aceasta trebuie să o urmăm. La baza naşterii protestantismului a stat o doză de orgoliu, manifestat prin exagerarea unei individualităţi care a dus la ignorare unor aspecte fundamentale ale creştinismului. Şi acum, la începutul mileniului al III-lea, protestantismul încă nu a revenit la învăţătura singur mântuitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos tot din orgoliu: cum poate el oare să cedeze în faţa altor confesiuni?
Problema este însă nu de a ceda sau nu, ci de a cunoaşte şi urma învăţăturile lăsate nouă acum 2000 de ani, de a trăi în sânul Bisericii în care, cu prilejul fiecărei Euharistii, se retrăieşte viaţa întru Iisus Hristos pe care o practicau primii creştini, unde Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Însăşi, ne ajută, prin Harul Divin care se manifestă în Biserică, să avansăm pe calea care duce către mântuire.
Important este doar un singur lucru: să ne mântuim. Dacă protestanţii cedează doar puţin de la concepţiile lor, alegând o cale de mijloc, este foarte probabil ca ei să se situeze tot în afara cărării înguste care duce la mântuire. Singura lor opţiune, chiar pentru ei bună, este să urmeze cu cât mai mare sârg drumul pe care Însuşi Iisus Hristos ni l-a arătat şi pe care Biserica Ortodoxă îl urmează de la începuturi şi până astăzi.
preluare: Cornel

Fructul Crucii


Iisus rastignit pe Cruce

Iisus rastignit pe Cruce

Semnul Sfintei Cruci

Autor: IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului
Data publicarii: 21/09/2007

In inteles duhovnicesc, spiritual, intelegem prin Cruce patimile si moartea Mintuitorului Hristos. In acest sens, Crucea este, deci, puterea biruitoare, pentru ca Hristos a biruit moartea desfiintind-o prin moarte, eliberind astfel viata de moarte.

Pentru intelegerea acestei insusiri a Crucii, Biserica ne ofera comparatia dintre lemnul Crucii si lemnul din paradis, prin care omenirea a cazut. Pomul din paradis, prin fructele sale, l-a ademenit pe Adam, devenind pierzatorul lui. Natura biruieste spiritul, care cade din afirmarea puterii sau a libertatii lui.

Lemnul Crucii devine izbavitor, pentru ca Hristos primeste sa sufere prin el. Aici se restabileste puterea pierduta a spiritului in fata naturii ademenitoare. Biruinta aceasta nu se face fara efort si suferinta. Dar, si fructul Crucii este contrar celui al pomului din paradis, el fiind puterea de infrinare si de rabdare. Cine gusta din fructul Crucii, va invinge orice amagire pe care i-o poate oferi natura prin fructele ei. Infrinarea si rabdarea ne va feri de robia pornirilor trupesti. Iata pavaza oferita crestinului de puterea Crucii. (Vezi pe larg la Pr. Prof. D. Staniloae, Crucea in teologie si cultul Bisericii Ortodoxe, in rev. „Ortodoxia”, 1975, nr. 3, p. 405-414).

Semnul Crucii este pentru noi:

a) Cea mai simpla marturisire de credinta.

b) Semn distinctiv, pecete, pavaza, impotriva puterilor demonice.

c) Rugaciune, cea mai scurta, cea mai simpla, dar profunda.

a) Semnul Sfintei Cruci, conform invataturii Sf. Biserici, se face in felul urmator: se impreuna primele trei degete, de la mina dreapta, iar celelalte doua se inchid in palma si se atinge fruntea, zicindu-se: „in numele Tatalui”. Se coboara mina si se atinge pieptul, in dreptul inimii, zicindu-se: „si al Fiului”. Se ridica mina, apoi, spre umarul drept si apoi se trece spre cel sting spunindu-se: „si al Sfintului Duh”. Lasindu-se mina in jos se spune: „Amin”.

Cele trei degete, unite, simbolizeaza cele trei persoane ale Sfintei Treimi, unite intr-un singur Dumnezeu, deci, prin aceasta marturisim pe Dumnezeu Unul in fiinta, dar intreit in persoane, continuind aceasta marturisire prin formula rostita, care pomeneste cu numele fiecare persoana divina.

Cele doua degete inchise simbolizeaza, adica marturisesc, cele doua firi ale Mintuitorului, firea omeneasca si firea dumnezeiasca.

Coborirea miinii de la frunte la piept simbolizeaza intruparea Fiului lui Dumnezeu, pogorirea Sa pe pamint, din iubire, sa rascumpere lumea, pentru ca in dreptul inimii rostim numele Fiului. Ridicarea miinii spre umarul drept, simbolizeaza inaltarea la cer a Domnului Hristos si sederea de-a dreapta Tatalui. Toate acestea le intarim prin cuvintul „Amin” .

Deci, cind ne facem semnul Sfintei Cruci ne marturisim credinta noastra, un motiv in plus de a o face cit mai corect.

b) Semnul Crucii este pecetea sub a carei pavaza crestinul intra de la „nasterea sa in Hristos”, prin Sf. Botez, si se mentine pina la trecerea in lumea cealalta, pecetluindu-i-se mormintul. Astfel, cind pruncul este adus la botez, preotul il intimpina la intrarea in biserica, insemnindu-1 cu semnul Crucii, la frunte, gura si piept, pentru ca puterea acestui semn sfint sa pecetluiasca aceste madulare, alungind puterea celui rau. Dezlegarea pacatelor la marturisire se face prin punerea miinilor pe capul penitentului si insemnarea lui cu semnul Crucii. Impartasirea oricarei binefaceri, in cadrul Sf. Liturghii, sau a altor slujbe divine, se face in chipul Crucii. Punerea inelelor de logodna si a cununilor, in cadrul Tainei Cununiei, se face dupa ce preotul a facut semnul Crucii, de trei ori, pe fata mirilor. Ungerea cu untdelemn la Maslu, sfintirea apei la aghiazma si stropirea cu ea, se fac tot in chipul Crucii. Crucea il strajuieste pe crestin la capul mormintului si tot ea este cea care pecetluieste groapa. Iata, puterea ocrotitoare a Sf. Cruci.

c) Semnul Sfintei Cruci este cea mai simpla rugaciune, care insoteste alte rugaciuni. Atunci cind crestinul se inchina, cere ajutor de la Dumnezeu, fiind incredintat ca acest semn al biruintei, sfintit de Hristos, isi va revarsa puterea ocrotitoare si asupra lui. Dar in rugaciune nu trebuie numai sa cerem. Intii preamarim pe Dumnezeu, il laudam, ii multumim si apoi cerem de la El.

Prin Sf. Cruce se preamareste Dumnezeu si I se aduce multumire. Ba mai mult, prin acest semn, noi ne daruim lui Dumnezeu, plinind astfel cea mai profunda rugaciune.

Pun pecetea Treimii, prin cele trei degete, pe fruntea mea, salasul mintii si o incredintez lui Dumnezeu. Astfel, ea va fi ferita de sagetile vicleanului. Imi pecetluiesc apoi inima, salasul sentimentului, al iubirii, pe care o indrept tot spre Creator. Daruiesc apoi lui Dumnezeu si puterile mele trupesti, simbolizate prin umeri, atunci cind ii insemn si pe ei cu pecetea Crucii.

Nu poti apartine cu adevarat lui Dumnezeu decit in intregimea fiintei tale, adica si cu puterile sufletesti si cu cele trupesti.