Viața creștinului este o cruce, pentru că acesta are de înfruntat numeroase renunțări, umilințe și prigoane. „Cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, așa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menținerea veșniciei vieții” (pr. Iustin Pârvu)

067-parintele-iustin-parvu-manastirDespre Părintele Justin Pârvu (1919-2013), Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, personalitate emblematică a luptei anticomuniste, spunea: „Cred cu tărie că cel mai mare duhovnic în viață este Părintele Iustin Pârvu, de la Petru Vodă. Este și cel mai puternic om duhovnicesc”[1].

Șaisprezece ani de detenție nu au reușit să îl abată de la crezul său duhovnicesc: credința puternică în Dumnezeu și speranța în renașterea poporului pentru care și-a jertfit tinerețea și viața. Mănăstirea „Sfinții Mihail și Gavriil” Petru Vodă a fost, prin el, un adevărat bastion de rezistență împotriva relativizărilor în materie de credință și morală, un far călăuzitor în vremuri de frământare și tulburare. Iar el însuși a devenit modelul de erou al luptei naționale spre păstrarea ființei Neamului și a credinței ce i-a dat tărie și statornicie, de-a lungul veacurilor.

În chilia sa, a cărei ușă nu era niciodată închisă, blândul duhovnic asculta necazurile și încercările pelerinilor, fiecare aflându-și, sub epitrahilul său, alinare suferințelor trupești, dar mai ales spirituale. Căci, unul dintre darurile pe care Dumnezeu i le-a dăruit a fost cel al „liniștirii duhurilor”, al odihnirii sufletești.

Viața creștinului este o cruce, pentru că acesta are de înfruntat numeroase renunțări, umilințe și prigoane. Și, spunea Părintele, „cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, așa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menținerea veșniciei vieții”[2].

La rădăcina tuturor suferințelor și a bolilor, Preacuviosul Părinte considera că se află îndepărtarea de Dumnezeu, aplecarea omului contemporan spre cele materiale, viețuirea lui în robia patimilor și în ignorarea celor duhovnicești: „Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri și amănunte, este asediat de o mulțime de lucruri false și nu știe să aleagă. Dacă știi să alegi bine, lucrurile devin ușoare, viața este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăși te chinui. Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă el singur slugă la diavol”[3]. Un astfel de om îndepărtat de Dumnezeu este ca un sălbatic[4].

Atitudinea noastră, atunci când suntem încercați trebuie să fie cea de purtare a Crucii personale. „Trebuie să ne ducem Crucea – ne sfătuiește Părintele Justin – așa cum Hristos a dus Crucea întregii omeniri. Măcar cu degetul cel mic să participăm la greutatea Crucii de pe Golgota”[5].

Calea izbăvirii de suferință și boală este întoarcerea la Dumnezeu prin pocăință și mărturisire, prin plecarea genunchilor la rugăciune. Odată, unui intelectual care i-a cerut ajutorul într-o boală incurabilă, Părintele Justin i-a spus: „Fă-ți ordine în interiorul dumitale! Fă-ți ordine în gânduri! Boala este o dezordine a sufletului, a minții și a trupului!”. Urmându-i sfatul, făcându-și ordine în suflet și în viață, acesta s-a vindecat. Altuia, care i-a spus Părintelui că suferă, el i-a răspuns: „Cere de la Dumnezeu să-ți mai adauge. Aceasta este Crucea. Nu cere să ți se ia, ci să-ți mai adauge. Ca să meriți Învierea”[6].

Rugăciunea și răbdarea aduc ușurare pentru trup și fericire pentru suflet, pentru că „omul se hrănește cu pâine, dar se mântuie cu rugăciune[7], iar fericirea „e atunci când Hristos răspunde cu dragoste rugăciunii tale”.

Cu discernământul său spiritual, Părintele Justin nu a vorbit despre suferință doar ca experiență personală în viața omului, ci despre suferința generală, despre durerile Neamului, despre cauzele, dar și căile de izbăvire din ele. Poporul român, considera Părintele Justin, este un popor al suferinței. Jertfa este înscrisă, parcă, în însăși ființa neamului românesc. „Nici o altă ţară, spunea el, nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru ca astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală[8].

Toate relele prin care trece un Neam în istorie, considera Părintele Justin, „nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns și ținut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înțelept și mai destoinic în a învinge iadul”[9].

Încrezător în capacitatea poporului român de a se întoarce la izvoarele credinței, spre redobândirea demnității meritate, Părintele ne-a lăsat tuturor, ca un testament moral, îndemnul de a lupta pentru redresarea morală națională, prin respectarea învățăturii Bisericii, luptând împotriva patimilor din noi, reînnoindu-ne viața noastră duhovnicească și, astfel, revenind la făgașul nostru de origine[10].

Doar astfel putem spera în redobândirea stării de sănătate – nu doar fizică, ci și morală, și nu doar pentru noi, ca persoane, ci pentru Neamul nostru românesc.

PR. PROF. UNIV. DR. IOAN C. TEȘU (sursa: doxologia.ro)

[1] Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate, Editura Conta, Piatra Neamț, 2007, p. 209

[2] Ne vorbește Părintele Justin, volumul I, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 164-165

[3] Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate, p. 138

[4] Ibidem, p. 173

[5] Ne vorbește Părintele Justin, volumul al III-lea, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă, 2015, p. 385

[6] Ibidem, p. 208

[7] Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți câștigate, p. 159

[8] Ibidem, p. 139

[9] Ibidem, p. 202

[10] Ieromonahul Teognost, Părintele Justin Pîrvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos, vol. 2, Editura Credința strămoșească, Iași, f.a., p. 143

 

doar ortodox candle light_church00

Doar Ortodox

N-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: