Ce este de făcut?
Nu este de mirare că ecumenismul a fost propus de protestantism. Pentru că mişcarea protestantă a adus cele mai mari schimbări învăţăturilor creştine şi, astfel, ea s-a îndepărtat cel mai categoric de învăţătura lui Iisus Hristos. Ca urmare, erorile au ieşit mai clar în evidenţă.
Căci acesta este adevărul: învăţătura a fost trasată acum 2000 de ani, pe aceasta trebuie să o urmăm. La baza naşterii protestantismului a stat o doză de orgoliu, manifestat prin exagerarea unei individualităţi care a dus la ignorare unor aspecte fundamentale ale creştinismului. Şi acum, la începutul mileniului al III-lea, protestantismul încă nu a revenit la învăţătura singur mântuitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos tot din orgoliu: cum poate el oare să cedeze în faţa altor confesiuni?
Problema este însă nu de a ceda sau nu, ci de a cunoaşte şi urma învăţăturile lăsate nouă acum 2000 de ani, de a trăi în sânul Bisericii în care, cu prilejul fiecărei Euharistii, se retrăieşte viaţa întru Iisus Hristos pe care o practicau primii creştini, unde Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Însăşi, ne ajută, prin Harul Divin care se manifestă în Biserică, să avansăm pe calea care duce către mântuire.
Important este doar un singur lucru: să ne mântuim. Dacă protestanţii cedează doar puţin de la concepţiile lor, alegând o cale de mijloc, este foarte probabil ca ei să se situeze tot în afara cărării înguste care duce la mântuire. Singura lor opţiune, chiar pentru ei bună, este să urmeze cu cât mai mare sârg drumul pe care Însuşi Iisus Hristos ni l-a arătat şi pe care Biserica Ortodoxă îl urmează de la începuturi şi până astăzi.
preluare: Cornel
