Troparul Sfantului Vasile cel Mare pr. diacon protopsalt Mihail Buca „În tot pământul a ieșit vestirea ta, că Acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiasca cuviință ai învățat firea celor ce sunt, ai arătat obiceiurile oamenilor, le-ai orânduit părintească preoție, Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” Grupul psaltic Sf.M.Mc.Dimitrie- Craiova, dirijor protopsalt Victor SapcaContinuă să citești …

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, glasul al 8-lea: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună, se bucură, Cuvioase Părinte Daniil, duhul tău.Continuă să citești …

Sabina Ispas, folclorist, director al Institutului De Etnografie si Folclor „C. Brailoiu” ne da cateva explicatii despre masa traditionala de Craciun, bradul cu lumanari, plugusorul si sorcova. Masa traditionala inchinata sarbatorii, binevenita dupa perioada postului era momentul in care se consumau preparatele porcului, ale animalului sacrificat. Alaturi se gasea colacul, o alta forma a sacrificiului, de data asta hristic, siContinuă să citești …

TROPARUL SFINTEI MUCENIŢE VARVARA Pe sfânta Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioara s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul armei Crucii, preacinstita. CONDAC Lui Hristos, Celui in Treime cu evlavie laudat, urmandu-i tu, purtatoare de biruinta, ai nimicit templele idolilor; si luptand in mijlocul locului de patimire, Varvara, nu te-ai temut de amenintarile tiranilor, ceeaContinuă să citești …