Anxietatea este o urmare fireasca a necredintei in puterea si iubirea lui Dumnezeu. Tot mai multi oameni sufera de tulburari de tip anxios: anxietate generalizata, fobie sociala, fobii specifice, atacuri de panica, tulburare obsesiv-compulsiva si stres post-traumatic.
Cel cuprins de anxietate simte o stare de neliniste si o frica accentuata, insa fara un obiect concret imediat. Teama acuta de un insucces real sau de un pericol imaginar ajunge sa il afecteze pe cel in cauza cu mult timp mai inainte de a se intampla cu adevarat ceva. Canalizarea de prea multe resurse in ferirea de un pericol potential nu face insa decat sa epuizeze trupul si sa imbolnaveasca si mai mult sufletul.
Anxietatea poate fi caracterizata, pe scurt, printr-o frica dusa la extrem si prin deznadejde. Lipsit de credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu, omul contemporan are sanse minime sa nu ajunga victima anxietatii, mai ales in contextul actual, cand locurile de munca, conflictele familiale, violentele sociale si problemele de sanatate ridica temeri din ce in ce mai insistente.
Cand credinta in Dumnezeu si dragostea dintre oameni se imputineaza tot mai mult, urmarile nu pot fi altele decat cele prezente: neodihna, neincredere, teama, frica, depresie, boala etc. Aceste urmari firesti ale patimilor scad in momentul in care creste credinta in Dumnezeu si dragostea de aproapele.
Uneori, ingrijorarea este buna, caci si ea ne poate feri de indiferenta, de ignoranta si de lene, ba chiar si de mandrie. Anxietatea este insa cu mult peste starea de ingrijorare, manifestandu-se ca o teroare continuua, ca ceva o sa se intample, mai presus de puterea noastra de a controla lucrurile. Dar, pentru ca putem schimba foarte putin din lucrurile care nu tin de noi, este absurd sa alocam atata energie in aceasta ingrijorare epuizanta si lipsita de urmari pozitive, in loc sa o folosim spre lucruri cu adevarat importante.
Cand un om ajunge locas al anxietatii, el insusi devine izvor de anxietate, pentru cei din jurul sau, care, fie vor ajunge asemenea lui, fie il vor ocoli. Anxiosii vor „propovadui” tuturor celor din jurul lor ca lumea este atat de periculoasa, incat ne aflam intr-un pericol continuu, atat in casa, cat si pe strada si la serviciu. Drept urmare, trebuie sa fii atent incontinuu la pericolele din jurul tau, ba chiar sa le urmaresti si sa le intuiesti. Aceasta „atentie” va genera teama si frica, gasind pericole si acolo unde nu sunt, imbolnavind sufletul si secatuind puterile trupului.
Este adevarat ca in lume exista nenumarate pericole, insa nici unul dintre ele nu se petrece la intamplare, ci fiecare este incadrat intr-un plan personal de mantuire. Dumnezeu cunoaste mai dinainte toate necazurile si stie ca cei care le intampina pot trece prin-peste ele, ba inca si sa scoata un folos din ele. Cu toate acestea, multe dintre temerile obsesive ale celor afectati de anxietate nu se vor intampla niciodata. Chiar si asa, ei nu isi pot reveni din acea stare ne neliniste permanenta, care le intuneca ochiul sufletului.
Necrezand in existenta, puterea, iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu, multi dintre cei afectati de anxietate au ajuns dependenti de medicamente. Este dureros cand omul renunta la o cale de vindecare atat de usoara, alegand una cu mult mai grea, ba inca si cu efecte adverse.
In perioada Postului Mare, crestinii canta: „Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu.” Ale lui Dumnezeu sunt toate, deci, atata timp cat Il avem pe Dumnezeu, ce ne va mai lipsi? Putere are Dumnezeu sa tina toate, El nefiind constrans de nici o regula fizica lumeasca, deci, de ce ne vom mai teme? Atat doar, sa Il avem cu adevarat pe Dumnezeu in inimile si in viata noastra.
„Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului, cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei” (Matei 6, 25-34).
un text de Teodor Dănălache
