Troparul Sf. Cuvios Dionisie de la Muntele Olimp – 23 ianuarie Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, PreacuvioaseContinuă să citești …

Sfântul Cuvios Antonie cel Nou s-a nevoit până la vârsta de nouăzeci de ani într-o peșteră ascunsă, hrănindu-se doar cu ierburile ce creșteau prin împrejurimi, neștiut de nimeni, doar de un preot care venea din când în când pentru a-l împărtăși cu Sfintele Taine. Sfântul Antonie s-a născut în sânul unei familii evlavioase și înstărite din Veria, în Macedonia. NuContinuă să citești …

Troparul Sfântului Cuvios Teodosie, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.     Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Teodosie, începătorul vieţii de obşte PeContinuă să citești …

Nu se făleşte Roma, cetatea cea mare, cea prea strălucită şi mult vitează, nici se înalţă şi se cinsteşte atîta pentru frumuseţea locului, pentru biruinţele ei, pentru vechimea şi pentru alte covîrşiri, cît se slăveşte după vrednicie şi după cuviinţă se împodobeşte, pentru sfinţii robi ai Stăpînului Hristos, cuvioşii şi mucenicii care, cu fapte bune, au petrecut şi s-au luptatContinuă să citești …