Rugăciunea părintelui la moartea fiului sau a fiicei


Stăpâne, Doamne, Dumnezeul meu cel milostiv și Preabun! Cel ce ai auzit oarecând glasul de durere al robului Tău Iacob, care jelind pe fiul său Iosif, zicea: „Plângând mă voi co­borî în lo­cuința morților la fiul meu”; Tu Însuți, îndurate Doamne, Cel ce ai dat mân­gâiere lui David, împă­ratul și prooro­cul, care odinioară se tânguia zicând: „Abesalom, fiul meu, fiul meu Abe­sa­lom! Mai bine mu­ream eu pentru tine! Eu, pentru tine Abesa­loame, fiul meu! Fiul meu!”. Iar dumnezeiescul Tău Fiu și Mân­­­tuitorul nostru, din mare milos­ti­vire pentru durerea de părinte, a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain, și cu aceeași milă și îndurare a tămă­duit pe fiica femeii canaanence.

Însuți, Preabunule și milostive Stă­­pâne Doamne, caută din cer și vezi du­rerea inimii unui părinte, care își vede astăzi răpită o mare nădejde a vieții sale; căci și în viața cea dreap­tă și bună a fiului meu (a fiicei mele) nădăjduiam eu să proslăvesc, după cuviință, puterea, în­țe­lepciunea, bu­nă­tatea și sfânt numele Tău. Dar în fața tainelor nepătrunse pe care nu­mai Tu singur le cunoști, gân­dul meu se îndreaptă la rugăciunea cea fier­binte pe care, înaintea sfintelor Sale pa­timi, Ți-a înălțat-o în grădina Ghet­simani iubitul Tău Fiu, Domnul nos­tru Iisus Hristos, zicând: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine acest pahar!”. Și, ca și El, plecându-mi capul strig astăzi către Tine: „Doamne, fie voia Ta!”. Asemenea, ca și oare­când dreptul Iov la vestea morții fiilor și a fiicelor sale, cu umilință grăiesc și mărturisesc: „Dom­nul a dat, Dom­nul a luat, fie nu­mele Domnului binecuvântat”. Zdrobit de durere, dar cu neclintită credință în Tine și în tai­nele cele nepătrunse, cer în această clipă milostivirea și îndurarea Ta, Doamne!

Dă-i Doamne, sufletului său (ei) ușu­rare și iertare de toate greșelile ce a săvârșit: cu fapta, cu cuvântul sau cu gân­dul și îl (o) așază pe el (ea), în locul de fericire veșnică, dimpreună cu sfinții Tăi îngeri, pentru ca acolo, la vremea cea hotărâtă de Tine, să-l (o) pot găsi și împreună să cântăm slava Ta cea ne­cuprinsă. Că Tu ești Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni și Ție slavă și mulțumită și închină­ciune înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfân­tu­lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

CHURC080 doarortodox

Reclame

Rugăciune pentru bunul sfârșit al vieții


Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce vrei ca toți oamenii să se mân­tu­iască și nimeni să nu piară și Căruia totdea­una cu nădejde de îndurare ne rugăm, Cel ce Însuți cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă”, cu inimă umilită și cu la­crimi fierbinți căzând înaintea Ta, mă rog ca, și pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârșitului vieții mele să-mi dai minte întreagă, cunoștință adevărată, mustrare cugetului pentru păcatele vieții mele, cu care Te-am mâniat, și dă­ru­iește-mi Dumnezeule credință, nădejde și iubire neschimbată, ca astfel cu inima curată să pot grăi către Tine, Doamne: „În mâi­nile Tale îmi dau sufletul”, Cel ce ești binecuvântat în veci. Amin.
CHURC080 doarortodox

Rugăciune pe patul de moarte


Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea și nu m-ai dat în mâinile vrăj­ma­șilor, ci ai mântuit din nevoie su­fletul meu. Și acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta și să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu și amarnic îi este să iasă din netrebnicul și întinatul meu trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine și să-l po­ticnească întru întuneric, pentru pă­­catele cele făcute de mine, cu nești­ința și cu știința, în viața aceasta. Milostiv fii mie, Stă­pâ­ne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al vi­clenilor diavoli; ci să-l ia în­gerii Tăi cei străluciți și luminați. Dă slavă numelui Tău celui sfânt și cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată.

Iar când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, pă­cătosul, în adâncul iadului, ci stai întru mine și-mi fii mântuitor și spri­­jinitor, pentru că chinurile aces­tea trupești veselie sunt robilor Tăi. Miluiește, Doamne, sufle­tul meu cel întinat cu patimile acestei vieți și, prin pocăință și mărturisire, curat pe el îl primește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

CHURC080 doarortodox

Rugăciunea copiilor la moartea unuia din părinți


Doamne, Doamne, Cel ce ai as­cul­­tat tânguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacov a căzut pe fața tatălui său și l-a plâns și l-a sărutat; asemenea și Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hris­tos, a cunoscut dragostea de mamă, căci pe cruce și în grele chinuri fiind, a văzut pe Maica Sa și pe ucenicul pe care îl iubea alături stând, și a zis Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău!”, iar după aceea a zis și ucenicului: „Iată mama ta!”. Însuți, întrutot Bu­nule Stăpâne, caută din ceruri și vezi jalea și durerea ce mi-au cuprins astăzi inima și sufletul. Îndură-Te de mine, robul Tău, și primește rugă­ciunea ce-Ți înalță fiul care și-a pier­dut pe tatăl său preaiubit (pe mama sa preaiubită) și iartă-i lui (ei), și dezleagă-i toate greșelile cele de voie sau fără de voie, cele cu lucrul sau cu cuvântul și toate câte ca un om în această viață a săvârșit. Ascultă, milostive Stăpâne, glasul îndurerat al fiului, pe care tatăl său (mama sa) l-a povățuit și l-a deprins ca, în re­striște și în necazuri, către Tine și cu credință tare să-și ridice ochii și să-și deschidă gura. Milostivește-Te, Doamne, și dă sufletului tatălui meu (mamei mele) odihna cea bună și fă-l pe el (fă-o pe ea) părtaș (părtașă) bu­nătăților celor veșnice, așezându-l (o) cu drepții în curțile Tale, că bine­­­cuvântat și preaslăvit ești în vecii vecilor. Amin.
CHURC080 doarortodox

Aspazia Oțel Petrescu, unul dintre mărturisitorii creștini din temnițele comuniste, a trecut la cele veșnice


Aspazia Oțel Petrescu, unul dintre mărturisitorii din temnițele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marți la vârsta de 94 de ani.
Aspazia Oțel Petrescu se naște la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) 1923, în comuna Cotul Ostriței, în casa bunicilor materni; primul copil din cei trei (fratele – Anatolie, sora – Ariadna, decedată la opt luni) al învățătorilor Ioan și Maria Oțel (născută Axani).
Aspazia Otel Petrescu

foto: Cristina Nichituș Roncea / precum-in-cer.ro

Urmează cursurile primare la școala din comuna Ghizdita (Fântânele), județul Soroca, județ de baștină al familiei Oțel.
Este înscrisă la Liceul din Bălți, oraș mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală.
Între 1936-1940 urmează cursurile la Liceul de fete ortodox Elena Doamna din Cernăuți. În frământările anului 1940 (prima cedare la opresiunea rusească) pierde din nou un an școlar. În 1941 reia cursurile la același liceu, recuperând anul pierdut și urmând regulat clasa a 5-a și în particular, concomitent, clasa a 6-a. Își ajunge din urmă generația în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 se întrerupe școala, luând calea refugiului, dramatic și definitiv de data aceasta. Își ia bacalaureatul la Orăștie, în 1944, sub bombardamente.
dna-Aspazia-OtelÎntre 1944-1948 urmează Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată și apoi la Cluj. În timpul facultății conferențiază în cadrul FORS (Frăția Ortodoxă Română Studențească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-și cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidența unei rânduieli tainice a făcut ca și Maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie și caldă amintire, să aibă parte de o asiduă și nedreaptă prigoană comunistă, asemenea întregii sale generații de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniță, exil și marginalizare.
Între 1946-1948 a funcționat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii și Cercetări Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.
La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă și fără posibilitatea de a susține examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniță grea pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu și devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: și anume aderența la Cetățuia – organizația de tineret a femeilor din Mișcarea Legionară, similară FDC-ului – organizația de tineret a bărbaților – activează în cadrul Liceului de fete ortodox Elena Doamna, din Cernăuți, și apoi în Centrul Studențesc Legionar din Cluj (C.S.L.).
În 1958, în loc de eliberare, i se acordă încă 4 ani de detenție, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste, Mislea, Jilava, Botoșani, Arad, de unde este eliberată.
În 1962 se stabilește cu mama (pensionară) în orașul Roman, tatăl fiind decedat (1958). Cu foarte multă dificultate reușește să funcționeze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătorește cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soția. Împreună cu acesta cresc pe cei doi copii orfani, care ajung calificați (fiul, inginer, iar fiica, medic).
În 1977 îi moare mama, în 1987 soțul, iar în 1998, fratele.
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor și mucenicilor din temnițele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor și sfintelor din temnițele comuniste – a se vedea în acest sens volumul autoarei „Adusu-mi-am aminte” (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doamnei Aspazia Oțel Petrescu, rostite cu prilejul sfințirii Hramului Paraclisului Nașterea Maicii Domnului de la Mislea și la fiecare hram (8 septembrie).
În 2007 primește Premiul Fundației Culturale „LUCIAN BLAGA” pentru creație literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internațional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeș-Alba. Prețuiește enorm Diploma „Mihai Eminescu – Românul Absolut”, conferită pentru „restaurarea chipului creștin al lui Mihai Eminescu”, cea mai importantă printre altele.
Dna-Aspazia-Otel-Petrescu-si-Episcopul-Macarie-DragoiVolume publicate: Strigat-am către Tine, Doamne…, prima ediție, (București, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, 2000), cu frumoasa prefață a profesorului Ion Coja, carte apărută grației îndemnului neobosit și generos al colegului de suferință, scriitorul Gheorghe Stănescu; Crucea de la Miercurea Ciuc și Paraclisul Nașterea Maicii Domnului (București, Editura Scara, 2001); Adusu-mi-am aminte (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2008), In memoriam. Spice. (București, Editura Elisavaros, 2009), A fost odată (București, 2011).
A îngrijit și coordonat pentru publicare volumele de memorii ale unor foști deținuți politic: „Starțun între temniță și vecie” de Victor Leahul, „Pe firul amintirilor” de Sofia Cristescu Dinescu, „Ale Tale dintru ale Tale” de Maica Patricia Codău.
Este menționată (ca scriitoare) în antologia literaturii nemțene, în Analele Bucovinei și altele.
doar ortodox candle light_church00

REGELE MIHAI ESTE ŞI VA FI REGELE ROMÂNILOR


Motto:

„Nu văd România de ASTĂZI ca pe o moştenire de la părinţii noştrii, ci ca pe o ŢARĂ pe care AM LUAT-O CU ÎMPRUMUT de la copiii noştrii.”

REGELE MIHAI

 MS Regele Mihai I al Romaniei

România acum este o ţară cernită, în care dangănul clopotelor bisericilor ortodoxe anunţă plânsul, bocetul românilor la moartea REGELUI LOR, aşa cum au făcut-o şi în vara anului 1504 la ultimul drum pământean a celui care a ţinut închisă „Poarta Creştinătăţii”, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Majestatea Sa este ultimul rege uns, puterea de monarh derivând de la Biserică, implicit de la Dumnezeu, aşa cum a moştenit de la voievozii români care au domnit „din mila lui Dumnezeu”. Dacă Mihai I nu a fost rege constituţional dupa barbarismul din 30 decembrie 1947, a rămas Suveranul poporului român şi al Ţării, adevăratul Şef de Stat.

Semnificativ este faptul că nu i s-au putut lua alte atribuţiuni:

  • Episcop al treburilor din afară (ca Rege uns şi moştenitor – în zilele noastre- a Bizantinilor în virtutea unei legături ce durează tocmai din preajma Sinodului IV Calcedon din 451;
  • Ultimul Mareşal al Armatei Române (din cei cinci) şi singurul deţinător în viaţă a Ordinului Mihai Viteazul Clasa I-a;

În calitatea de episcop al treburilor din afară avea anumite prerogative: putea să împărtăşească enoriaşi, să intre pe uşa împărătească şi să înmâneze cârja ierarhilor, mitropoliţilor, episcopilor. Patriarhul întru veşnică pomenire Teoctist spunea că: „Regele Mihai I reprezintă simbolul unităţii românilor”. A fost un creştin ortodox, profund devotat iubirii faţă de Iisus Mântuitorul spunându-se că: „a fost cel mai apropiat român de Dumnezeu” ( Teoctist Patriarhul).

Regele nostru a condus ţara în cele mai grele momente ale istoriei neamului, România fiind salvată prin Actul istoric de la 23 august 1944, ca ţară şi stat, de un dezastru economic şi de imense pierderi umane şi materiale. Prin acţiunea sa a scurtat războiul mondial cu 6 luni, salvând de la moarte milioane de vieţi. Iată că regele Mihai, deşi nu a primit premiul Nobel pentru pace, Suveranul îl deţine prin fapta sa.

S-a opus restaurării regimului comunist, iar în exil a trăit pentru poporul pe care l-a iubit nemărginit. Georgeta Filotti afirmă că: „Regele Mihai rămâne o personalitate nefericită, puternică, un om care şi-a iubit profund ţara, punând-o deasupra oricăror interese.”

Regele s-a născut la Sinaia în 25 octombrie 1921 ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi Reginei – Mamă Elena a moştenit din naştere titlurile de Principe al României şi Principe de Hohenzollern –Sigmaringen.

Deşi a fost lipsit de dragostea maternă, Regina – Mamă Elena fiind exilată la Florenţa, singurele zile luminoase erau cele petrecute cu regina, a primit o educaţie aleasă, a fost pregătit pentru a fi rege. Era înconjurat şi învăţa alături de copii din toate stările sociale. În 1927 devine rege prin renunţarea lui Carol la calitatea de prinţ moştenitor, dar fiind minor se constituise o Regenţă  regală formată din Prinţul Nicolae, Patriarhul Bisericii Orotodoxe Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie Ge. Buzdugan.

Tatăl său îl detronează în 1930, pentru ca în cel mai greu moment din istoria românilor, 1940, destrămarea României Mari să revină pe tron, după abdicarea lui Carol II. Din 1947 şi până în zilele noastre a suferit pentru noi iubindu-ne profund, trăind modest, dar cu o speranţă vie că libertatea va veni. A trecut cu demnitate umilinţa de a nu i se permite să se reântoarcă în ţară, pentru noi  de urmat pilda lui: NU A URÂT pe prigonitori, căci avea în suflet şi în minte cuvintele Mântiutorului Iisus: „Iartă-i că nu ştiu ce fac”!

Când un milion de oameni îl ovaţionau, exclamau: „Monarhia salvează România” sau „Majestate nu pleca, România-i ţara ta”, a refuzat să preia puterea , de fapt nici nu s-a gândit, căci considera o faptă ilegală să revină pe tron prin forţă. Aştepta hotărârea poporului, popor care a mai ratat o ocazie ca să-şi croiască un alt viitor, decât cel pe care îl trăim în prezent!

Regele Mihai este un model, un reper al României. Testamentul său politic îl reprezintă cuvântarea din Parlament 2011. Majestatea Sa vedea că: „Lumea de mâine nu poate rezista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”. Românii nu vor clădi o Românie dacă nu ţin cont de dorinţa Suveranului nostru: „Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul!” La cele afirmate de Rege, trebuie să adăugăm alte nestemate lăsate pentru timpurile prezente şi viitoare: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea”.

Despre Coroana Regală, Regele Mihai I afirma: „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului în continuitatea lui istorică şi a Naţiunii în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”

Cu renumita înţelepciune şi simplitate de ţăran român Majestatea Sa ne îndeamnă: „Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele!”

Ca ortodocși, să relevăm şi faptul că Regele nostru ne-a arătat ce înseamnă familia ortodoxă şi credinţa, mai ales în aceste vremuri în care ea este pusă în pericol de idei veninoase şi bolnave.

Dar ce este şi cine a fost Mihai I? A fost, este şi va fi românul care rămâne Rege, omul care a plecat la Domnul ca să fie mai aproape de EL , să se roage pentru poporul său.

Radu Ciuceanu afirmă că: „Regele Mihai, contemporanul nostru, va rămâne în cronica veşnică a poporului român, un model de curaj şi înţelepciune atunci când hotarele răsăritului ne-au cotropit ţara.”

Bunul  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa

DoarOrtodox

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul


Parintele-Justin-in-Ianuarie-2007fotopretuvoda.roDuminica, 16 iunie 2013 la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

http://apologeticum.files.wordpress.com/2013/06/parintele-justin-a-trecut-la-domnul-1.jpg?w=420&h=279

SONY DSC

http://apologeticum.files.wordpress.com/2013/06/parintele-justin-a-trecut-la-domnul-2.jpg?w=1200&h=

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

Update 3: Înalt Prea Sfinţitul Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.

După parastas, împreună cu obştea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareţ să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineaţa (ora Bucureştiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.

Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Update 2: La ore târzii în noapte, când Sf. Liturghie se sfârșise la Petru Vodă, IPS Teofan a venit să citească rugăciunile de dezlegare și s-a oficiat și un parastas. IPS a întărit obștea cu nădejdea că Părintele Justin s-a dus acolo unde era deja, în Împărăția lui Dumnezeu ce-o pregustase încă din această viață. S-a stabilit că înmormantarea va avea loc joi, 20 iunie 2013, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 09.

Update1: Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Prin aceeași boală (cancer) au trecut la cele veșnice Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul de cancer, și Cuviosul Paisie Aghioritul.

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva anidezile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

sursa: petruvoda.ro, apologeticum.wordpress.com, razbointrucuvant.ro

Vedeti si: Iustin Pârvu – Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Sentimentul românesc al fiinţei – Basmul Fiinţei şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (Constantin NOICA)


Tinerete fara batranete si viata fara de moarteIn fata basmului acestuia nu poti fi decat uimit. Este o atat de reusita cumpanire intre extreme, in el este apoi o atat de riguroasa afirmare ontologica – si, cum se va vedea, o afirmare a fiintei adevarate, nu a celei instituite intr-o vana zona de vesnicie – este, is sfarsit, o atat de fericita expresie, incat o clipa ramai in fata lui, ca in fata unui dar nesperat al culturii noastre folclorice. Cine l-a plasmuit? Unde-si are un echivalent? Caci ar trebui sa aiba unul, in literatura mondiala a basmelor.
In impresionanta si neegalata lucrare a lui Lazar Sãineanu, Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice, Bucuresti, 1985, autorul scrie, in legatura cu tipul de basm al Zanelor promise, textual: „Astfel este intaiul basm din Ispirescu, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, care sub forma sa integrala, pare a fi necunoscut in literatura folclorica europeana” (pag. 359).
Ni se pare intru totul simbolic faptul ca este primul basm cules si editat de Ispirescu. Dar l-a inregistrat el ca atare? I-a dat el, tipograful abia ridicat la carte, expresia aceasta fara gres? I-au dat-o veacurile?
In orice caz nu cunoastem o alta opera in proza a geniului romanesc care sa aiba atata miez, de la primul si ultimul gand, si o atat de riguroasa scriitura ori rostitura. Nu am cutezat sa interpretam nici o alta opera de proza romaneasca verset cu verset, asa cum ne gandim sa facem, sau suntem siliti sa facem cu basmul acesta, – singurul care nu se incheie in chip fericit, cum s-a observat, si totusi singurul care exprima, nu indirect ca orice basm ci direct, plinatatea, masura si adevarul a ceea ce se poate numi: fiinta. Este un adevarat „mincinos cine nu crede”, asa cum incepe basmul. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte_basm romanesc
Dar cum sa nu crezi, cand acolo e vorba despre ce este, ce esti si ce devine pe lumea aceasta? Imparatul si imparateasa sunt „amandoi tineri si frumosi”, ca noi toti la urma urmelor, in cate un ceas al vietii, si isi doresc, iarasi ca noi toti, sa intre intr-o buna devenire intru devenire, adica sa se reia si prelungeasca, avand copii. Caci exista o fata luminoasa a devenirii intru devenire, nu doar cea oarba si intunecata, descrisa Luceafarului de catre Demiurg. In definitiv, daca nu stii devenirea intru fiinta – iar majoritatea oamenilor, mai ales in lipsa „geniilor”, ar spune Eminescu, nu stiu – daca nu esti in masura sa ridici lucrurile si viata ta la acea implinire a fiintei care, omeneste, ti-ar da un fel de „vesnic reinnoita pubertate”, asa cum spunea Goethe despre geniu si creator, adica ti-ar da tocmai o tinerete fara batranete, atunci iti ramane lotul omenesc comun, fie ca esti imparat ori supus de rand, de-a deveni ca om intru o mai departe devenire, asa cum inveti cate ceva ca sa faci pe altul sa invete, traiesti ca sa faci pe altii sa traiasca si recunosti, tot impreuna cu Goethe (profet al devenirii intru devenire si pentru care ea tine loc de fiinta) ca singurul sens al vietii este viata.
De obicei, are grija maica Viata sa puna pe lume viata, respectiv are grija specia sa se mentina, potrivit cu „stirb und werde” al profetului invocat si care este atat de inrudit cu spiritul folclorului romanesc, chiar in expresie, cum se va vedea indata. Cand insa Viata nu-si face isprava de la sine si totusi viata apare, inseamna ca poate fi in joc ceva mai deosebit – si de aici se naste povestea noastra, ca dealtfel povestile din Vechiul Testament, unde cateva femei nu puteau avea prunci si, cand au reusit sa-i aiba, uneori la batranete ca Sarah, sau in chip miraculos ca Precista, a fost vorba de o natura ultima in omenesc.
Asa prin urmare si aici, devenirea intru devenire, cu nevinovatia ei si clara ei desfasurare liniara prin lantul generalitatilor, este intrerupta. E ca un zvon ca s-ar putea intampla ceva deosebit. De aceea se si adreseaza imparatul si imparateasa la instante mai deosebite, ducandu-se pe la „vraci si filosofi, ca sa caute la stele si sa ghiceasca daca o sa faca copii”. Continuă lectura