REGELE MIHAI ESTE ŞI VA FI REGELE ROMÂNILOR


Motto:

„Nu văd România de ASTĂZI ca pe o moştenire de la părinţii noştrii, ci ca pe o ŢARĂ pe care AM LUAT-O CU ÎMPRUMUT de la copiii noştrii.”

REGELE MIHAI

 MS Regele Mihai I al Romaniei

România acum este o ţară cernită, în care dangănul clopotelor bisericilor ortodoxe anunţă plânsul, bocetul românilor la moartea REGELUI LOR, aşa cum au făcut-o şi în vara anului 1504 la ultimul drum pământean a celui care a ţinut închisă „Poarta Creştinătăţii”, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Majestatea Sa este ultimul rege uns, puterea de monarh derivând de la Biserică, implicit de la Dumnezeu, aşa cum a moştenit de la voievozii români care au domnit „din mila lui Dumnezeu”. Dacă Mihai I nu a fost rege constituţional dupa barbarismul din 30 decembrie 1947, a rămas Suveranul poporului român şi al Ţării, adevăratul Şef de Stat.

Semnificativ este faptul că nu i s-au putut lua alte atribuţiuni:

  • Episcop al treburilor din afară (ca Rege uns şi moştenitor – în zilele noastre- a Bizantinilor în virtutea unei legături ce durează tocmai din preajma Sinodului IV Calcedon din 451;
  • Ultimul Mareşal al Armatei Române (din cei cinci) şi singurul deţinător în viaţă a Ordinului Mihai Viteazul Clasa I-a;

În calitatea de episcop al treburilor din afară avea anumite prerogative: putea să împărtăşească enoriaşi, să intre pe uşa împărătească şi să înmâneze cârja ierarhilor, mitropoliţilor, episcopilor. Patriarhul întru veşnică pomenire Teoctist spunea că: „Regele Mihai I reprezintă simbolul unităţii românilor”. A fost un creştin ortodox, profund devotat iubirii faţă de Iisus Mântuitorul spunându-se că: „a fost cel mai apropiat român de Dumnezeu” ( Teoctist Patriarhul).

Regele nostru a condus ţara în cele mai grele momente ale istoriei neamului, România fiind salvată prin Actul istoric de la 23 august 1944, ca ţară şi stat, de un dezastru economic şi de imense pierderi umane şi materiale. Prin acţiunea sa a scurtat războiul mondial cu 6 luni, salvând de la moarte milioane de vieţi. Iată că regele Mihai, deşi nu a primit premiul Nobel pentru pace, Suveranul îl deţine prin fapta sa.

S-a opus restaurării regimului comunist, iar în exil a trăit pentru poporul pe care l-a iubit nemărginit. Georgeta Filotti afirmă că: „Regele Mihai rămâne o personalitate nefericită, puternică, un om care şi-a iubit profund ţara, punând-o deasupra oricăror interese.”

Regele s-a născut la Sinaia în 25 octombrie 1921 ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi Reginei – Mamă Elena a moştenit din naştere titlurile de Principe al României şi Principe de Hohenzollern –Sigmaringen.

Deşi a fost lipsit de dragostea maternă, Regina – Mamă Elena fiind exilată la Florenţa, singurele zile luminoase erau cele petrecute cu regina, a primit o educaţie aleasă, a fost pregătit pentru a fi rege. Era înconjurat şi învăţa alături de copii din toate stările sociale. În 1927 devine rege prin renunţarea lui Carol la calitatea de prinţ moştenitor, dar fiind minor se constituise o Regenţă  regală formată din Prinţul Nicolae, Patriarhul Bisericii Orotodoxe Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie Ge. Buzdugan.

Tatăl său îl detronează în 1930, pentru ca în cel mai greu moment din istoria românilor, 1940, destrămarea României Mari să revină pe tron, după abdicarea lui Carol II. Din 1947 şi până în zilele noastre a suferit pentru noi iubindu-ne profund, trăind modest, dar cu o speranţă vie că libertatea va veni. A trecut cu demnitate umilinţa de a nu i se permite să se reântoarcă în ţară, pentru noi  de urmat pilda lui: NU A URÂT pe prigonitori, căci avea în suflet şi în minte cuvintele Mântiutorului Iisus: „Iartă-i că nu ştiu ce fac”!

Când un milion de oameni îl ovaţionau, exclamau: „Monarhia salvează România” sau „Majestate nu pleca, România-i ţara ta”, a refuzat să preia puterea , de fapt nici nu s-a gândit, căci considera o faptă ilegală să revină pe tron prin forţă. Aştepta hotărârea poporului, popor care a mai ratat o ocazie ca să-şi croiască un alt viitor, decât cel pe care îl trăim în prezent!

Regele Mihai este un model, un reper al României. Testamentul său politic îl reprezintă cuvântarea din Parlament 2011. Majestatea Sa vedea că: „Lumea de mâine nu poate rezista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”. Românii nu vor clădi o Românie dacă nu ţin cont de dorinţa Suveranului nostru: „Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul!” La cele afirmate de Rege, trebuie să adăugăm alte nestemate lăsate pentru timpurile prezente şi viitoare: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea”.

Despre Coroana Regală, Regele Mihai I afirma: „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului în continuitatea lui istorică şi a Naţiunii în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”

Cu renumita înţelepciune şi simplitate de ţăran român Majestatea Sa ne îndeamnă: „Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele!”

Ca ortodocși, să relevăm şi faptul că Regele nostru ne-a arătat ce înseamnă familia ortodoxă şi credinţa, mai ales în aceste vremuri în care ea este pusă în pericol de idei veninoase şi bolnave.

Dar ce este şi cine a fost Mihai I? A fost, este şi va fi românul care rămâne Rege, omul care a plecat la Domnul ca să fie mai aproape de EL , să se roage pentru poporul său.

Radu Ciuceanu afirmă că: „Regele Mihai, contemporanul nostru, va rămâne în cronica veşnică a poporului român, un model de curaj şi înţelepciune atunci când hotarele răsăritului ne-au cotropit ţara.”

Bunul  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa

DoarOrtodox

Anunțuri

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul


Parintele-Justin-in-Ianuarie-2007fotopretuvoda.roDuminica, 16 iunie 2013 la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

http://apologeticum.files.wordpress.com/2013/06/parintele-justin-a-trecut-la-domnul-1.jpg?w=420&h=279

SONY DSC

http://apologeticum.files.wordpress.com/2013/06/parintele-justin-a-trecut-la-domnul-2.jpg?w=1200&h=

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

Update 3: Înalt Prea Sfinţitul Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.

După parastas, împreună cu obştea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareţ să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineaţa (ora Bucureştiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.

Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Update 2: La ore târzii în noapte, când Sf. Liturghie se sfârșise la Petru Vodă, IPS Teofan a venit să citească rugăciunile de dezlegare și s-a oficiat și un parastas. IPS a întărit obștea cu nădejdea că Părintele Justin s-a dus acolo unde era deja, în Împărăția lui Dumnezeu ce-o pregustase încă din această viață. S-a stabilit că înmormantarea va avea loc joi, 20 iunie 2013, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 09.

Update1: Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Prin aceeași boală (cancer) au trecut la cele veșnice Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul de cancer, și Cuviosul Paisie Aghioritul.

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva anidezile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

sursa: petruvoda.ro, apologeticum.wordpress.com, razbointrucuvant.ro

Vedeti si: Iustin Pârvu – Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Sentimentul românesc al fiinţei – Basmul Fiinţei şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (Constantin NOICA)


Tinerete fara batranete si viata fara de moarteIn fata basmului acestuia nu poti fi decat uimit. Este o atat de reusita cumpanire intre extreme, in el este apoi o atat de riguroasa afirmare ontologica – si, cum se va vedea, o afirmare a fiintei adevarate, nu a celei instituite intr-o vana zona de vesnicie – este, is sfarsit, o atat de fericita expresie, incat o clipa ramai in fata lui, ca in fata unui dar nesperat al culturii noastre folclorice. Cine l-a plasmuit? Unde-si are un echivalent? Caci ar trebui sa aiba unul, in literatura mondiala a basmelor.
In impresionanta si neegalata lucrare a lui Lazar Sãineanu, Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice, Bucuresti, 1985, autorul scrie, in legatura cu tipul de basm al Zanelor promise, textual: „Astfel este intaiul basm din Ispirescu, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, care sub forma sa integrala, pare a fi necunoscut in literatura folclorica europeana” (pag. 359).
Ni se pare intru totul simbolic faptul ca este primul basm cules si editat de Ispirescu. Dar l-a inregistrat el ca atare? I-a dat el, tipograful abia ridicat la carte, expresia aceasta fara gres? I-au dat-o veacurile?
In orice caz nu cunoastem o alta opera in proza a geniului romanesc care sa aiba atata miez, de la primul si ultimul gand, si o atat de riguroasa scriitura ori rostitura. Nu am cutezat sa interpretam nici o alta opera de proza romaneasca verset cu verset, asa cum ne gandim sa facem, sau suntem siliti sa facem cu basmul acesta, – singurul care nu se incheie in chip fericit, cum s-a observat, si totusi singurul care exprima, nu indirect ca orice basm ci direct, plinatatea, masura si adevarul a ceea ce se poate numi: fiinta. Este un adevarat „mincinos cine nu crede”, asa cum incepe basmul. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte_basm romanesc
Dar cum sa nu crezi, cand acolo e vorba despre ce este, ce esti si ce devine pe lumea aceasta? Imparatul si imparateasa sunt „amandoi tineri si frumosi”, ca noi toti la urma urmelor, in cate un ceas al vietii, si isi doresc, iarasi ca noi toti, sa intre intr-o buna devenire intru devenire, adica sa se reia si prelungeasca, avand copii. Caci exista o fata luminoasa a devenirii intru devenire, nu doar cea oarba si intunecata, descrisa Luceafarului de catre Demiurg. In definitiv, daca nu stii devenirea intru fiinta – iar majoritatea oamenilor, mai ales in lipsa „geniilor”, ar spune Eminescu, nu stiu – daca nu esti in masura sa ridici lucrurile si viata ta la acea implinire a fiintei care, omeneste, ti-ar da un fel de „vesnic reinnoita pubertate”, asa cum spunea Goethe despre geniu si creator, adica ti-ar da tocmai o tinerete fara batranete, atunci iti ramane lotul omenesc comun, fie ca esti imparat ori supus de rand, de-a deveni ca om intru o mai departe devenire, asa cum inveti cate ceva ca sa faci pe altul sa invete, traiesti ca sa faci pe altii sa traiasca si recunosti, tot impreuna cu Goethe (profet al devenirii intru devenire si pentru care ea tine loc de fiinta) ca singurul sens al vietii este viata.
De obicei, are grija maica Viata sa puna pe lume viata, respectiv are grija specia sa se mentina, potrivit cu „stirb und werde” al profetului invocat si care este atat de inrudit cu spiritul folclorului romanesc, chiar in expresie, cum se va vedea indata. Cand insa Viata nu-si face isprava de la sine si totusi viata apare, inseamna ca poate fi in joc ceva mai deosebit – si de aici se naste povestea noastra, ca dealtfel povestile din Vechiul Testament, unde cateva femei nu puteau avea prunci si, cand au reusit sa-i aiba, uneori la batranete ca Sarah, sau in chip miraculos ca Precista, a fost vorba de o natura ultima in omenesc.
Asa prin urmare si aici, devenirea intru devenire, cu nevinovatia ei si clara ei desfasurare liniara prin lantul generalitatilor, este intrerupta. E ca un zvon ca s-ar putea intampla ceva deosebit. De aceea se si adreseaza imparatul si imparateasa la instante mai deosebite, ducandu-se pe la „vraci si filosofi, ca sa caute la stele si sa ghiceasca daca o sa faca copii”. Continuă lectura

Mărturisitorul Iulian Constantin a trecut la Domnul


Vineri 8 iunie, la ora 10.20, a trecut la cele veşnice dr. Constantin Iulian (n.1929), preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti. Constantin Iulian a fost deţinut politic timp de 13 ani, fiind întemniţat în 1948 ca şef al Frăţiilor de Cruce din Vaslui. A  fost unul dintre puţinii intraţi în malaxorul “reeducării” de la Piteşti care au rezistat pînă la capăt verticali. Eliberat în 1954, a fost rearestat doi ani mai tîrziu şi condamnat în lotul lui Puiu Atanasiu, pentru tentativa de reorganizare a Mişcării Legionare. În timpul reeducării de la Aiud nu a făcut nici o concesie, drept pentru care a stat aproape numai în Zarka. Eliberat în 1964, cu decretul de amnistie generală, şi-a terminat facultatea şi un doctorat în hidrotehnică. După ’90 a fost profesor la catedra de hidrotehnică a Politehnicii bucureştene. Între anii 1995 şi 2005 a fost preşedintele Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politic legionari. Dumnezeu să-l odihnească! MiscareaLegionara.org

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Născut la Vaslui pe 17 octombrie 1929, Constantin Iulian a urmat cursurile Liceului „Mihail Kogălniceanu” din oraşul natal şi a fost încadrat în Frăţia de Cruce nr. 46 în 1945. După înăsprirea represiunii împotriva legionarilor pe parcursul anului 1948, a fost arestat împreună cu ceilalţi membri ai grupului şi implicat într-un proces în martie 1949. Mai mulţi membri ai grupului au fost trimişi ulterior la Piteşti pentru a fi torturaţi: Constantin Bogos, Cezar Alexa, Mircea Târnoveanu, Octavian Botez, Constantin Dănilă, Ovidiu Juverdeanu, Gheorghe Iftode, Laurenţiu Trifan. Constantin Iulian a fost condamnat prin sentinţa nr. 336/18.03.1949 la 7 ani de închisoare corecţională şi a ajuns la Piteşti la sfârşitul lui 1949.

A fost torturat în camera 4-spital (pe care a avut emoţia şi bucuria s-o viziteze anul acesta şi să descopere că a fost amenajată într-un paraclis) începând cu seara de 30 decembrie 1949. Considerat în proces şeful grupului FDC Vaslui, a fost una dintre ţintele predilecte ale bătăilor, iar comitetul condus de Eugen Ţurcanu i-a obligat pe mai mulţi colegi de lot să îl lovească pe fostul lor şef, după cum scria mai târziu unul dintre aceştia, Constantin Bogos:

„Nu pricep nimic. Văd şi pe cei ce îi ştiam legionari că au sărit la bătaie de partea lui Ţurcanu. Văd apoi că sunt luaţi câte unul şi alţii din lotul cu care venisem la bătaie, care se extinde. Stam nemişcat în mijloc împreună cu Mărtinuş, zăpăcit şi speriat. La un moment dat se apropie de mine Roşca Gheorghe care îmi spune: Ce stai aşa, dă şi tu, că acuş te clepşesc. Şi în acelaş moment intervine Ţurcanu Eugen care conducea bătaia şi îmi spune: Ce mă, ţi-e milă de legionari? Dă în Iulian! Cu Iulian activasem în mişcarea legionară. Deşi îl uram ca fiind un legionar fanatic, totuşi nu bătusem pe nimeni până atunci şi îmi venea greu. Îi dădeam încet – fiind şi slab –. Observând acest lucru Roşca Gh. m-a dat deoparte spunând că-s ca o muiere. Bătaia a continuat cu mare scandal până ce majoritatea au fost bătuţi.”

În mai 1950 a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, într-unul din primele loturi de studenţi şi a contribuit, alături de alţi deţinuţi, la recâştigarea încrederii unora dintre cei care cedaseră în Piteşti. Eliberat la expirarea pedepsei, în 1955, s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, dar a fost rearestat la 13 februarie 1958 şi acuzat că a încercat să reorganizeze Mişcarea Legionară în libertate. A primit o condamnare de 25 de ani muncă silnică prin sentinţa nr. 1106/10.11.1958, într-un lot din care mai făceau parte, printre alţii, Constantin Udroiu, Grigore Zamfiroiu şi Petre Gîndea.

Cea de-a doua detenţie şi-a petrecut-o aproape integral în Aiud, unde a refuzat să accepte reeducarea propusă de regim prin colonelul Gheorghe Crăciun, care nota: „Este un susţinător al culturii burgheze şi al spiritualismului creştin. Purta discuţii de combaterea ideilor materialiste susţinând pe cele idealiste […] În munca culturală a refuzat să participe, a adoptat o poziţie duşmănoasă declarând că la club se face politică şi că el în puşcărie nu vrea să facă politică.” Prin urmare, a stat închis la izolarea din Zarca şi a fost pus în libertate la 1 august 1964 „nereeducat, a rămas un element mistic şi capabil să polarizeze în jurul său elemente tinere pe care să le corupă şi să acţioneze împotriva regimului democrat popular”.

În libertate a reuşit să termine Facultatea de Construcţii şi, spre sfârşitul regimului comunist, să îşi susţină teza de doctorat în hidrotehnică. După 1990 a fost profesor de hidrotehnică la Politehnica Bucureşti, dar şi-a continuat şi lupta pe plan politic, fiind preşedinte al Partidului Pentru Patrie (1995-2005) şi al Partidului Totul pentru Ţară, până în ultimele sale zile. A trecut la Domnul vineri, 8 iunie, în jurul orei 10.20. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Constantin Iulian la emisiunea „Profesioniştii” realizată de Eugenia Vodă, pe TVR, aici.

Fişele matricole penale ale lui Constantin Iulian aici.

(Articol adăugat la 9 iunie, ora 12:05, http://www.fenomenulpitesti.ro/ )

Veşnică să-i fie pomenirea!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg


Stareţul Mănăstirii Pângăraţi, arhimandritul Teofil Lefter a trecut la Domnul


2 februarie 2011, de Praznicul Întâmpinării Domnului, părintele arhimandrit Teofil Lefter stareţul Mănăstirii Pângăraţi a plecat dintre noi să-l Întâmpine pe Mântuitorul şi în Ceruri, după o suferinţă de cateva luni cauzata de cancer.

Părintele Teofil Lefter împreună cu Gheronda Partenie, stareţul Mănăstirii Athonite Sfântul Pavel - 11 octombrie 2010 (Fofo: Silviu-Andrei Vlădăreanu)

Slujba prohodirii va avea loc duminică, 5 februarie, după slujba Sfintei Liturghii. Sicriul cu trupul părintelui este depus în biserica mare a Mănăstirii Pângăraţi.

Dumnezeu să-l ierte, veşnică să-i fie pomenirea!

Mesajul de condoleante al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane:

Am aflat cu multa durere ca in seara praznicului Intampinarii Domnului (2 februarie 2012) a trecut din aceasta lume arhimandritul Teofil Lefter, staretul Manastirii Pangarati din judetul Neamt. Sufletul parintelui arhimandrit Teofil Lefter a fost intampinat de Hristos Dumnezeu in Imparatia Sa cea vesnica, dupa ce a rostit si el cuvantul Dreptului Simeon: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace…

sursa: doxologia.ro

Nascut la data de 7 martie 1959 in localitatea Letea, jud. Bacau, parintele Teofil a pornit in anii a80 ai veacului trecut pe drumul nevointelor calugaresti in obstea Manastirii Bistrita de Neamt, sub ascultarea arhimandritului Ciprian Zaharia. Dupa anul 1990 a fost transferat la Manastirea Pangarati, ctitorita de domnitorul Alexandru Lapusneanu in secolul al XVI-lea, pentru a ajuta la ridicarea din ruina si din multele umilinte la care fusese supusa aceasta asezare monastica in timpul regimului comunist. Ca vietuitor in obstea Pangaratilor, iar din anul 1996 vrednic si harnic staret al acestei manastiri, parintele Teofil, impreuna cu obstea manastirii, a muncit cu exemplara daruire si jertfelnicie pentru ca asezarea monahala sa revina la frumusetea ei de odinioara.

sursa: ziarullumina.ro

In anul 2002, in ziua de 6 mai, ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei am resfintit biserica voievodala restaurata, dar si locul zidirii noului lacas de inchinare. Dupa opt ani de munca jertfelnica, biserica mareata ctitorita de staretul Teofil a fost terminata, aratand prin frumusetea ei credinta vie si lucratoare, marturisita de o obste pilduitoare si de multi credinciosi darnici.

sursa: doxologia.ro

Noua biserica a Manastirii Pangarati arata dragostea si evlavia monahilor, a ctitorilor si binefacatorilor ei fata de toti Sfintii Romani, intre care stralucesc Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati, canonizati de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, alaturi de alti sfinti nemteni, la propunerea Noastra, in anul 2008. Cu prilejul sfintirii noii biserici de la Pangarati am recunoscut si evidentiat multele osteneli si vrednicii ale noului ctitor al Manastirii Pangarati, parintele staret Teofil Lefter, acordandu-i, in semn de pretuire si binecuvantare, Crucea patriarhala pentru clerici.

sursa: doxologia.ro

Arhimandritul Teofil Lefter nu a construit doar biserica de zid de la Pangarati, corpuri de chilii, clopotnita si celelalte dependinte ale chinoviei, ci a zidit cu dragoste unita cu multa truda duhovniceasca si Biserica din sufletele multor calugari si a numerosilor pelerini care veneau si-l cautau pentru dezlegarea pacatelor, pentru cuvant de invatatura, iar unii si pentru ajutor material. Astfel, parintele Teofil a desfasurat o activitate misionara luminata de evlavie si credinta, dovedind faptul ca a fost un slujitor bun si credincios, care a inmultit talantii primiti de la Dumnezeu.

sursa: doxologia.ro

sursa: doxologia.ro

In aceste momente de intristare pentru obstea Manastirii Pangarati, pentru fiii duhovnicesti ai parintelui Teofil, pentru credinciosii pelerini ai acestei manastiri nemtene, va indemnam sa pomeniti in rugaciuni pe ctitorul innoitor al Manastirii Pangarati, aducandu-va aminte cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care zice: Nu va intristati ca si cei ce nu au nadejde! (cf. I Tesaloniceni 4, 13).

sursa: doxologia.ro

Ne rugam Mantuitorului Hristos cel Inviat din morti sa aseze sufletul arhimandritului Teofil Lefter intru Imparatia Sa, acolo unde dreptii ca luminatorii stralucesc, in lumina, pacea si iubirea Preasfintei Treimi!

Vesnica lui pomenire din neam in neam!

Cu parintesti condoleante si binecuvantari pentru obstea indurerata,

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/sustineclinicaNERA.jpg

Părintele Petroniu Tănase a trecut la Domnul


Parintele Petroniu Tanase a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00. Dumnezeu să-l odihnească cu sfintii!

Foto: © Irinel Cirlanaru

Protosinghelul Petroniu Tănase din Sfântul Munte Athos a plecat la cer. Domnul Dumnezeu a chemat la Sine una din cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc. Întreaga sa viaţă a fost o jertfă continuă în duh de rugăciune. De foc i-a fost rugăciunea cât a trăit pe pământ. Nădăjduim că focul rugăciunii pentru noi, cei din lume, va fi şi mai intens după plecarea părintelui Petroniu în veşnicie.
Îl plâng călugării din Moldova şi din ţară, îl plâng părinţii atoniţi, îl plâng miile de pelerini veniţi din Ţara Carpaţilor să se odihnească pentru o clipă în incinta sacră a Schitului Prodromul. Îl plângem cu toţii, dar „nu ca cei ce nu au nădejde”. Om al Învierii, părintele Petroniu cel răstignit prin smerenie de-a lungul întregii sale vieţi, se odihneşte acum în lumina Celui răstignit şi înviat. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi, acolo sus, să aibă grijă, prin rugăciune, de noi răstigniţii, îndureraţii acestei lumi, doritori ca şi el de lumina Învierii. Veşnică să-i fie pomenirea ! În Domnul să-i fie odihna ! Împărăţia Cerurilor să-i fie moştenirea ca răsplată pentru viaţa ce a dus-o pe pământ !

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.

Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase este si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: „simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina – toate respira romaneste”, iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase.”Mare teolog si mare ascet!” Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii „Triodul explicat”) sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!”Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor.” Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate.”

Foto © Irinel Cirlanaru

Din gandurile unui parinte isihast – Avva Petroniu Tanase Prodromitul

„Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante.”

Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria:

„In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.”

Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi:

„Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare.”

Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.

Parintele Petroniu Tanase – carti publicate din dragostea fata de ucenici

1. „Chemarea Sfintei Ortodoxii” – Editura Bizantina, 2006

2. „Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca” – Schitul Prodromu, 2002

Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: „Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui.” Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele.” (Ieromonah Petroniu Tanase)

3. „Bine esti cuvantat, Doamne – meditatii” – Editura Bizantina, 2004

„Bine esti cuvantat, Doamne!”. Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: „Bine esti cuvantat, Doamne!”. In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: „Bine esti cuvantat, Doamne!”.”Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”

4. „Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului” – Editura Trinitas”Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli.”Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte.”Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli. De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. – Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. – O femeie fara carte!”Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza.”Ce spune Mantuitorul? – Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. – Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca. Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta.” „Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (…) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (…) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale.”  (Parintele Constantin Coman)

Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. „Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor”. (P.F. Parinte Patriarh Daniel).

Foto: © Irinel Cirlanaru

Înalt Prea Sfințitul Mitropolitul Ardealului Bartolomeu Anania a trecut la Domnul


Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, nu mai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri. Dar dacă vocea lui nu mai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Bartolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şimai puternică.   IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

foto: Alexandru Chituta

Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor.

Decesul a survenit la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecțiuni care i-au marcat ultima perioadă de viață. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii Săi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și pe toți cei îndurerați să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!

(Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului)

Sfinte părinte, dintru înălțimi, roagă-te  lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

IPS Bartolomeu Anania despre Maica Domnului…