Troparul Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău. Viaţa. Canonul, acatistul sfântului.


De dragostea lui Hristos fiind inflacarat, viata sihastreasca ai petrecut in pestera din Magura Tazlaului, pe Dumnezeu slavind si pe diavoli biruind. Pentru acesta cu credinta te laudam pe tine Cuvioase Chiriac, Parintele nostru!
Troparul, gl1

Condacul glasul 1:

Despartindu-te din tinerete de lume, ai plecat cu binecuvantare din casa parinteasca si ai intrat sa slujesti in Casa Domnului la Manastirea Tazlau, unde te ai facut calugar iscusit si mai apoi pustniciei te-ai dat, facandu-te vas ales al Duhului. De aceea, intr-un glas iti strigam: Bucura-te, Sfinte Cuvioase Parinte Chiriac, podoaba Moldovei si lauda sihastrilor!

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

sf-cuvios-chiriac-tazlauCel mai cunoscut pustnic nevoitor in preajma Manastirii Tazlau, unul dintre marii sfinti ai neamului nostru romanesc care a ramas in constiinta poporului, este Sfantul Cuvios Chiriac, ostenitor in pestera din muntele Magura. Printr-o viata aleasa, inchinata in intregime lui Dumnezeu, petrecuta in nevointa si neincetata rugaciune, Cuviosul Chiriac s-a aratat un vas ales al Duhului Sfant, numarandu-se in randurile marilor nevoitori ai secolului al XVII-lea din Moldova.

S-a nascut la inceputul secolului al XVII-lea intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan. De mic copil, fiind luat de catre parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit ca sufletul i se „intraripeaza cu dumnezeiescul dor”, drept pentru care, luand binecuvantare parinteasca, a intrat din frageda tinerete in obstea Manastirii Tazlau. A deprins viata monahiceasca in manastire, apoi a primit ingerescul chip al calugariei. Aici el da dovada de multa dragoste si ravna duhovniceasca, devenind un ales lucrator al smereniei intru ascultare, al rugaciunii neincetate si al postirii indelungate. Dupa putina vreme a fost hirotoni, fara voia lui, diacon si preot, devenind in scurta vreme un iscusit povatuitor de suflete. Dorul pentru o nevointa mai aspra il face sa se retraga in pustnicie intr-o pestera pe un munte din apropierea manastirii, numit Magura Tazlaului, unde se osteneste in privegheri de toata noaptea, rabdand si biruind frigul cumplit si ispitele diavolesti. Dobandind darul rugaciunii curate, al vindecarii bolilor si al izgonirii demonilor, el devine foarte cautat de catre multimile de calugari si credinciosi, dornici sa se impartaseasca din sfintenia vietii sale. In acea perioada de intensa propaganda calvina venita din Transilvania, el se constituie intr-un adevarat aparator si marturisitor al dreptei credinte, pastrand aprinsa flacara Ortodoxiei in tot tinutul Neamtului. Continuă lectura

Anunțuri

Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara (3 septembrie)


TROPARUL SF. CUVIOSI NEOFIT ŞI MELETIE de la Mănăstirea Stânişoara

Tropar, gl.1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!


sfintii-neofit-si-meletie-de-la-stanisoaraSfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

vedeti: MANASTIREA STANISOARA

Troparul Sfantului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat – 24 mai


Tropar Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe Faraon cel ce se purta în căruţe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată şi luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei şi viaţa ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din glasul Botezătorului şi din vedere s-a binevestit lăudată maica ta şi te-a zămislit pe tine şi te-a născut locaş cu miros bun şi dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergătorul cunoscându-te din scutecele prunceşti că vei fi locaş dreptăţii, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te fereşti de sânul cel stâng şi să te hrăneşti din cel drept. Continuă lectura

Troparul Sf. Cuvios Dionisie cel Smerit (Exiguul) – 1 septembrie


Glasul 1

Ca o raza stralucitoare ce lumineaza toata lumea te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului dupa Nasterea lui Hristos si ai facut cunoscute randuielile Sfintilor Parinti. Pentru aceasta iti cantam cu bucurie: Slava Celui ce ti-a dat tie intelepciune; Slava Celui ce te-a binecuvantat pe tine; Slava Celui ce lucreaza prin tine sfintirea vietii noastre.

muzica: pr. Mihail Bucă

Vezi si

Indictionul sau începutul anului bisericesc: 1 septembrie

Sfinţii Grigorie, cei de peste tot anul


GRIGORIE, In greceste, gregórios inseamna „cel treaz“, „veghetorul“ (de la gregoreo, „a fi/sta treaz“, „a priveghea“). Limba bisericeasca pastreaza forma veche Grigorie, dar in limba moderna s-a impus forma Grigore (de unde si prescurtarea Gore). Desi purtat de numerosi sfinti, atat in Rasarit, cat si in Apus, astazi numele este tot mai rar. Diminutivele curente sunt Grigoras si, sub influenta occidentala, Grig (uneori dezvoltat autohton in Griguta). Derivatele feminine – Grigorita, Grigorina – se intalnesc inca si mai putin.

Numele este atestat si in limba latina, sub forma de Gregorius si Glegorius, destul de intalnite in epoca imperiala. Istoria numelui, insa, incepe in primele secole ale erei crestine, cand este purtat de personalitati marcante ale bisericii atat grecesti, cat si romane. In Sinaxar se gasesc trecuti multi sfinti care au avut acest nume – Sf. Grigore de Nazianz (supranumit „Teologul”), Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, episcopul Armeniei Mari (supranumit „Luminatorul”) si multi altii. Atestat din vechime, numele apare in limbile slave, iar de aici Grigore va intra si in limba romana.

Din familia derivatelor se mai intalnesc Goras, Guruta, Grigole, Grigorita, Golea, Gorov, Grigoropol, Grigorcea, Grif, Grigor, Gurga, Grigoran, Grigorescu, Guta, Gorcea, Grisca, Grigoras, Griguta, Gligolas, Grigor etc. O dovada a popularitatii numelui este zicala populara „Vrei, nu vrei, bea, Grigore aghiasma”. Este un nume intalnit in toata Europa.

Întrucât foarte mulţi nu se gasesc scrisi în calendarul nostru, am gasit folositor sa-i adunam pe toţi şi să-i listăm mai jos. Cei mai mulţi sunt din biserica greacă şi rusă. Prezentul articol cuprinde lista (ne-exhaustivă) a acestora.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

1 ianuarie – Sf. Ierarh Grigorie de Nazianz cel Bătrân (cca. 276 – 374), tatăl Sf. Grigorie Teologul

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 ianuarie – Sf. Grigorie din Akrita

5 ianuarie Sf GrigorieSf. Grigorie s-a născut în jurul anului 755 în insulele Cretei, din părinţi evlavioşi care se numeau Teofan şi Iuliana. Încă de tânăr a iubit studiul sfintelor scripturi şi a trăit ceva timp în Seleucia, din Grecia Veche, coasta de sud a Anatoliei. Acolo s-a nevoit hrănindu-se doar cu pâine si apă. După ce a murit Împăratul Leon al IV-lea Khazarul şi credincioşii creştini s-au eliberat de tirania acestuia, a mers în Ţara Sfântă, apoi la Roma.

În acei ani, sub împăratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

În timpul împăratului roman Mihai I (811-813)  Sf. Nichifor (806-815) a trimis într-o delegaţie trei membri la Papă menţinând printr-un act apartenenţa la Imperiul Bizantin, nerecunoscându-l ca împărat al Romei. Din aceasta a facut parte şi Sf. Grigorie.

Ulterior sfântul s-a aşezat la o vestită mănăstire din Akrita, şi, într-o chilie mică – ascuns de lume, acoperit doar cu o haină din piele, a plâns şi s-a rugat pentru revoltele şi opoziţiile din sânul bisericii.  Recita psalmi in orele serii, în timp ce se afla gol într-un borcan mare de apă din grădină. Aşa rugându-se, a trăit toată viaţa pământească până ce şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSfântul Grigorie Zavorâtul

Sfântul Grigorie a venit din Rusia. Pustnic în mănăstirea Sf. Teodosie Marea Lavră de la Kiev și a dormit liniștit în jurul secolul 14 d.Hr.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarie – Sf. Grigorie Episcopul Moesiei (al Bulgariei) care a adormit în anul 1012.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSf.Cuvios Grigorie facatorul de minuni de la Pecerska (†1093)

sf-cuvios-grigorie-taumaturgul-de-la-pecerska 8 ianuarieNu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: „O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta”.

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: „Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert”. Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: „Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!”.

Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică”. Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta”.

Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Cînd aţi venit aici?”. Tîlharii au răspuns: „Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici”. Iar monahii au zis către dînşii: „Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut”. Tîlharii au răspuns: „Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească”.

Venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: „De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi”.

Tîlharii, cu jurămînt au zis: „Te vom asculta pentru totdeauna”. Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor”. Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: „Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte”. Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?”. Ei răspunseră: „Are să fie spînzurat pe lemn”. Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: „Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta”.

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : „Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia”. Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: „Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi”; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: „Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele”.

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: „Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră”. Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: ” O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru”.

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte”. Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.

Continuă lectura

Viaţa. Troparul. Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana – 26 decembrie


Tropar Glasul 1 Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.(tropar, gl.1)

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinte Nicodim, pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat. (Condac, gl. 8-lea)

Sf Nicodim TismanaSfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

    Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele. Continuă lectura

„Cum a venit la noi Sfântul Luca al Crimeii”


Vizitați pagina web oficială a Bisericii Șerban Vodă (click pe imagine)

Biserica Serban Voda Bucuresti site

Biserica Serban Voda copyPentru enoriaşii Parohiei Şerban Vodă câteva date reprezintă repere importante atât pentru comunitate cât şi pentru sufletele lor: 11 august 2012,  28-29 septembrie 2012, 14 octombrie 2012, 11 iunie 2013.  Într-o zi din Postul Adormirii Maicii Domnului, 11 august 2012, moaştele Sfântului Luca au fost aduse la biserica noastră din pravoslavnica Rusie şi şi- au găsit pentru o vreme locul pe Sfânta Masă din Altar.moaste Sf LUCA Serban Voda În  sedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28-29 septembrie 2012, Sfântul Sinod a hotărât includerea din anul 2013 în calendarul creştin ortodox român a pomenirii Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii, cu ziua de prăznuire  11 iunie. Model de ierarh şi medic creştin, acesta se bucura deja de cinstire deosebită în multe Biserici Ortodoxe. La 14 octombrie 2012, după Sfânta Liturghie, sunt scoase  din altar şi depuse alături de moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ racla cu moaştele Sfântului Ierarh Luca şi icoana sa. Iar la 11 iunie 2013 l-am prăznuit pentru prima dată pe acest nou ocrotitor al bisericii Şerban Vodă. Se cuvine dar să facem şi anul acesta tot ce putem pentru a fi în sărbătoare alături de el: în seara zilei de 10 iunie la slujba de priveghere şi a doua zi la Sfânta Liturghie.

sf-luca-al-crimeei1Încercând să-l cunoaştem pe acest mare sfânt care a trăit atât de aproape de noi, ne cutremurăm constatând cât de multe ne poate spune şi învăţa acest doctor care a suferit enorm în tăvălugul ateist al puterii bolşevice. A trăit ceea ce şi noi trăim azi, desigur la alte dimensiuni: ateism, „modernitate” şi „eliberarea” omului de autoritatea divină, prinderea în grijile lumii şi în nevoile de zi cu zi. Din fericire pentru noi, există nenumărate dovezi ale vieţii dedicate şi de sfinţenie pe care a avut-o Sfântul Luca: cărţi, documente, fotografii, sute de predici, scrisori, mărturii ale contemporanilor săi. Aşa aflăm despre el lucruri absolut minunate: a fost un medic chirurg excepţional, un profesor iubit, un om de ştiinţă respectat, un preot şi mai apoi un episcop care şi- a păstorit turma în vremuri extrem de grele, ferind-o de ateism şi de prigoană. Dar în primul rând a fost un om care a trăit cu demnitate creştină, cu răbdare până la sânge tot ce lumea i-a dat în locul sacrificiilor sale : lipsă de respect,  trădare, sărăcie la limită, arestări, torturi, exilări. Şi în tot acest timp a făcut totul perfect, dăruindu- se total: şi-a dedicat tot timpul şi toată viaţa sa salvării oamenilor, apoi cercetării medicale şi  împărtăşirii cunoştinţelor profesionale. Mai apoi şi-a împlinit  atribuţiile de preot şi episcop, luptându-se mai ales cu  propovăduirea Cuvântul Lui Hristos. Ţelul său a fost  să facă să trăiască Biserica ce-i fusese încredinţată şi să o reînvie acolo unde prigonitorii o îngropaseră. Minunat este faptul că Dumnezeu a îngăduit ca el să fie atât medic – să trăiască deci în lume- şi să fie în acelaşi timp preot şi mai apoi ierarh. sf_luca27_0Într-o vreme în care erai pus la zid doar pentru că erai botezat ortodox, în care se pornea război împotriva ta doar pentru faptul că ai intrat într-o biserică, în care vedeai sute de biserici pângărite şi puse la pământ de puterea sovietică, într-un timp în care mii de ierarhi, preoţi şi călugări erau închişi, deportaţi şi ucişi, în care sute de mii de creştini aveau şi ei aceaşi soartă, iată că un medic şi un om de ştiinţă absolut genial alege să-şi poarte cu nobleţe crucea de creştin şi de păstor. Nimic nu l-a împiedicat. Poate doar i-au fost amânate acţiunile. Viaţa acestui mare om ne arată că nu există nici un impediment şi nicio scuză pentru a fi toţi următori ai Lui Hristos şi a ne duce crucea în familia noastră şi în societate. Absolut nimic nu ne împiedică să fim mărturisitori în tot locul în care ne aflăm. Doar să vrem! Şi vom primi şi înţelepciune şi putere de a vieţui în umbra crucii, cu iubire pentru Dumnezeu şi compasiune pentru oameni.

din Foaia Duminicală a Parohiei Şerban Vodă, nr 23 (172) – 8 iunie 2014

De zece ani biserica noastră este  într-o continuă lucrare de înnoire.  Am scris împreună cu credincioşii pagini de eroism creştin, făcându-ne idealuri sfinte şi dorind să împodobim biserica noastră cu odoare de cel mai mare preţ. La dorinţa noastră Dumnezeu a făcut în aşa fel încât Părintele Patriarh ne-a dăruit hramul Sfântul Paisie de la Neamţ şi sfintele lui moaşte.

Dorim, de asemenea, să aducem şi moaştele Sfântului Nicolae, al doilea ocrotitor al bisericii noastre. Cum, bunăoară, dorim ca biserica noastră să aibă mai mulţi sfinţi ocrotitori, ale căror sfinte moaşte să fie puse spre cinstire şi să aducă în parohia noastră mângâieri nebănuite. În acest context, cu ocazia Pelerinajului de Florii a anului 2011 am avut bucuria să îl cunosc pe Preacuviosul Părinte Augustin, delegat a Patriarhiei Ruse pentru comunitatea rusă din Romania. A fost o zi binecuvântată de Dumnezeu. Sf Paisie de la Neamt Sf Luca al Crimeei Preacuviosul Părinte Augustin, un om de mare elevaţie şi cu multă dragoste faţă de turma lui şi faţă de poporul nostru ne-a copleşit dintr-o dată. L-am invitat să vină şi la Şerban Vodă. A doua zi la parohia noastră a fost slujbă arhierească, iar vlădica Varlaam Ploieşteanul, fiind delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a rostit cuvânt de învăţătură. Nu mică mi-a fost mirarea când, la sfârşitul slujbei, stareţul rus ne-a trecut pragul, prilej cu care ne-a vorbit despre viaţa duhovnicească din biserica rusă. Ne-a amintit şi despre Sfântul Luca al Crimeii şi ne-a spus, printre altele, că în mănăstirea sa odihnesc moaştele a 150 de sfinţi. L-am rugat stăruitor să ne facă bucuria de a avea şi noi o părticică din moaştele Sfântului Luca al Crimeii.pr Dinu Pompiliu Am fost întotdeauna copleşit de viaţa
acestui mare sfânt rus contemporan şi mai ales de evlavia poporului nostru faţă de dânsul. Părintele stareţ a făcut atunci promisiunea că ne va dărui acest mare odor. Din ziua aceea n-am mai pierdut nicio clipă, ci am căutat să fac toate demersurile ca să putem obţine aceste sfinte moaşte. Între timp Sinodul Bisericii Ruse a înălţat pe cuviosul părinte Augustin la treapta de Episcop de Gorodeţ şi Vetlujsky. Noi am aşteptat cu mare nerăbdare odorul promis şi am adresat Preasfinţiei sale o scrisoare. Ca răspuns am primit un telefon de la Preasfinţia sa, prin care îmi aducea la cunoştinţă faptul că mă pot prezenta să ridic darul. Lucrul acesta necesita o anumită pregătire, atât materială, cât şi spirituală. Am început să ne rugăm, să citim împreună cu credincioşii Acatistul Sfântului Luca al Crimeii, făcătorul de minuni, să aducem la pangarul bisericii cărţile sfântului şi Paraclisul său, cântat de Corala Tronos. Iar pe plan material mă gândeam cine ar fi mai nimerit să mă ajute în această lucrare. Şi Dumnezeu mi-a îndreptat gândul către un medic chirurg. Aşa am ajuns la domnul doctor Traian Ursu şi la domnul doctor Ioan Cristian Stoica, chirurgi, ca şi Sfântul Luca. În luna august, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu la Moscova se afla domnul Călin Bultoc, un creştin care a ajutat tot timpul biserica noastră. Continuă lectura

Troparul Sf. Ierarh Luca al Crimeii (11 iunie)


Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea 

Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

    „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

    „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” 

Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca 

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!

***

Viaţa Sfântului ierarh luca, arhiepiscopul Crimeei am iubit pătimirea fiindcă mult curăţeşte sufletul

Sf Luca al Crimeei copyNăscut la 14/27 aprilie 1877 la Kesţ, în Crimeea răsăriteană, se trăgea dintr-o familie cu rădăcini princiare. Din fragedă tinereţe Valentin Voino-Iaseneţki a fost atras de slujirea celor umili şi nevoiaşi, dorind să potolească durerile şi să salveze vieţile celor care abia aveau bucăţica zilnică de pâine. S-a vrut şi învăţător de ţară, spre a lumina mintea lucrătorilor nefericiţi ai pământului. Dar chemarea sa, aproape concomitentă, a fost către medicină,  dar şi către slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi iată, se va face medic, se va căsători şi va munci enorm ca medic în spitalele de ţară sau militare, având grijă şi de perfecţionarea sa profesională. Cercetarea medicală l-a acaparat, şi aceasta doar din dorinţa de a găsi metode pentru salvarea cât mai multor vieţi. Deşi familia i se măreşte, – soţia sa născând patru copii -, va rămâne singur prin moartea prematură a soţiei sale Ana bolnavă de tuberculoză, la aceea vreme greu de tratat. Dar viaţa i se schimbă total când episcopul Inochentie al Taşkentului îi spune că Biserica are nevoie de el. I se pare firesc să accepte propunerea de a fi preot, într-un moment de mare prigoană împotriva slujitorilor altarului. Pentru că şi sufletul lui a simţit această chemare, va fi hirotonit preot în anul 1921, iar în 1923, pentru că arhiereii Bisericii adevărate erau îndepărtaţi, deportaţi şi ucişi şi era nevoie de ierarhi, preotul Valentin Voino- Iaseneţki este tuns în monahism chiar în casa sa. Apoi, în mare taină, la 30 mai 1923 este hirotonit episcop de către alţi doi arhierei. Trebuie să spunem că se crease în Rusia bolşevică o Biserică aşa-zisă „vie”, a cărui cler era dirijat de noua putere. Din acel moment începe calvarul. Doar pentru faptul că era un medic excepţional şi aveau nevoie de el, i-a fost permis să profeseze în continuare, chiar dacă purta în permanenţă rasa pe el. Emblematic este faptul că întotdeauna a operat numai în prezenţa icoanei Maicii Domnului, iar când i-a fost interzis acest lucru, a părăsit pur şi simplu spitalul. Cu toate că îi iubea enorm pe pacienţii săi, care erau oameni, suflete şi nu „cazuri” pentru el. Medicii care i-au fost aproape vorbesc despre faptul că îi cunoştea pe fiecare dintre pacienţii săi, îşi amintea după mulţi ani cine era fiecare, de ce a suferit, cum a decurs operaţia. Iar dacă se întâmpla, foarte rar ce-i drept, să-i moară după operaţie un bolnav, plângea şi se ruga mult pentru el! Aşadar, pentru că aveau nevoie de el, au fost destule momente în care a fost îngăduit în spitale, pentru că era episcop, iar aceasta însemna un grav afront adus autorităţilor sovietice. Continuă lectura