Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos


Domnul-Iisus-Hristos.jpgSlavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Cântarea 1: ,Glasul al 6-lea:

Irmos: Ajutor și acoperitor…

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Acum mă apropii eu, păcătosul și îm­povăratul, către Tine, Stăpânul și Dum­nezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar.

O, amar mie, păcătosului, că sunt ti­călos mai mult decât toți oamenii; po­căință nu este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng fap­tele mele cu amar.

Slavă…

Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine, păcătosul, și mă iz­bă­vește de lațul vrăjmașului, îndrep­tân­du-mă pe ca­lea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.

Cântarea 3:

Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale…

Când se vor pune scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor vădi; amar va fi atunci de cei păcătoși, căci vor fi trimiși la chinuri. Deci, aceea știind, suflete al meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

Drepții se vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; ci atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte de sfârșit, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

Slavă…

O, vai de mine, cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături de lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu și te pocăiește de faptele tale cele rele.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Iată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea fug de cele bune; ci tu, ca o milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de faptele mele cele rele.

Cântarea 4:

Irmos: Auzit-a prorocul…

Desfătată și plăcută este aici calea dez­mierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va despărți sufletul de trup. Deci, pocăiește-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăția lui Dumnezeu.

Pentru ce faci strâmbătate celui sărac? De ce oprești plata slugilor? Pe fratele tău nu-l iubești; desfrânarea și amărăciunea iubești. Deci, lasă acelea, suflete al meu, și te pocăiește pentru împărăția lui Dumnezeu.

Slavă…

O, nebune om! Până când te vei afunda și ca o albină vei aduna bo­gă­ția ta, care degrab va pieri ca praful și ca cenușa? Ci caută mai vârtos îm­părăția lui Dumnezeu.

Și acum…, Născătoarei de Dumnezeu:

Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă întărește spre fapte bune și mă păzeș­te ca să nu mă răpească pe mine ne­pre­­gătit moartea cea urâtă; ci mă po­vă­­țu­iește, Fecioară, la împărăția lui Dumnezeu.

Cântarea 5:

Irmos: Pe mine, cel ce mânec…

Adu-ți aminte, ticălosule om, că de păcate ești robit: cu minciuna, cu cle­ve­tirea, cu vrajba, cu neputința, ca de o fiară cumplită. Suflete al meu pă­cătos, au doară aceea ai voit?

Mi se cutremură mădularele și cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile și cu totul dându-mă pe mine gheenei. Suflete al meu păcă­tos, au doară aceea ai voit?

Slavă…

Pe desfrânatul și pe tâlharul care s-au pocăit i-ai primit, Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului m-am îngreuiat și de cel rău sunt robit. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Ajutătoare minunată și grabnică tu­turor oamenilor, Maica lui Dumne­zeu, ajută-mi mie, nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a voit.

Cântarea 6:

Irmos: Strigat-am cu toată inima mea…

Pe pământ viață desfrânată am viețuit și sufletul la întuneric l-am dat; dar acum, milostive Stăpâne, izbăvește-mă de toată robia vrăjmașului și mă înțelepțește ca să fac voia Ta.

Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în tină, așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvia aceasta și-mi dă inimă ca să fac voia Ta.

Slavă…

Scoală-te, omule ticălos, aleargă că­tre Dumnezeu mărturisind păcatele tale și cazi lăcrimând și suspinând; iar Acela, ca un îndurat, va da ție ajutor ca să faci voia Lui.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzește-ne pe noi de rău­tățile vrăjmașului celui văzut și celui nevăzut și primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă înțelepciune ca să fac voia ta.

Condacul, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, pentru ce te îmbo­gă­țești în păcate? Pentru ce faci voia dia­volului? În ce-ți pui nădejdea? Pără­sește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doam­­ne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Gândește, suflete al meu, la ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a Făcătorului Dumne­zeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând: Miluiește-mă, Doamne, pe mine, păcătosul!

Cântarea 7:

Irmos: Greșit-am, fărădelege am făcut…

Nu nădăjdui, suflete al meu, în bo­gă­ția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă: Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, pă­că­tosul!

Nu nădăjdui, suflete al meu, în să­nă­tatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea degrab trecă­toare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă: Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, ne­vred­nicul!

Slavă…

Adu-ți aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită sfinților, de întunericul cel mai din afară și de mânia lui Dumne­zeu, care este asupra celor răi, și strigă: Mi­luiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu și te roagă ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se pocăiesc, să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine, nevrednicul.

Cântarea 8:

Irmos: Pe Care oștile cerești…

Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fra­tele meu în groapă, zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe Care Te rog ca, mai în­a­inte de sfârșit, să mă îndreptezi.

Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne iertătorule!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor rân­du­ială: bătrânii și tinerii, conducătorii și supușii lor, domnii și judecătorii, bo­gații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum mă voi afla eu atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doam­ne, mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc!

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată Născătoare de Dum­ne­zeu, primește rugăciunea mea cea ne­vred­nică, păzește-mă de moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.

Cântarea 9:

Irmos: Nașterea cea fără de sămânță…

Acum scap la voi, îngeri, arhangheli și toate puterile, care stați înaintea scaunului lui Dumnezeu: Rugați-vă către Făcătorul vostru să fie izbăvit sufletul meu de chinurile cele veșnice.

Acum plâng către voi, sfinților, pa­triarhilor, împăraților și prorocilor, apos­tolilor și arhiereilor și toți aleșii lui Hristos, ajutați-mi mie la judecată, ca să se mântuiască sufletul meu de în­tunericul vrăjmașului.

Slavă…

Acum ridic mâinile mele către voi, sfinților mucenici, pustnicilor, prea­cuvioșilor și toți sfinții, care vă rugați către Dumnezeu pentru toată lumea, ca să se mântuiască sufletul meu în ceasul morții.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe Fiul tău ca să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să judece viii și morții.

Apoi: Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție.

Slavă…, Și acum…, Doamne, miluiește (de 3 ori). Părinte, binecuvintează, și apolisul.

doar ortodox candle light_church00

~ Vezi si  Rânduiala Sfintei Spovedanii

doar ortodox candle light_church00

Anunțuri

Imnele Răstignirii Domnului scrise de Sfântul Efrem Sirul


sf-efrem-sirul-11-13

1. În ziua a paisprezecea se jertfea mielul de Paști „între sori“ precum este scris [Levitic XXIII, 5 și Ieșirea XII, VI; XXX, 8], arătând dinainte că avea să fie un apus [de soare] pentru El. “ Fiindcă așa s-a prorocit ceasul junghierii Mielului celui adevărat. Ceasul Său ne învață cât era de desăvârșit: în ziua a cincisprezecea fost-a junghiat când cele două stele [cf. Ieșirea XII, VI] erau în faza plină.

4

12. Catapeteasma ruptă [Matei XXVII, 51 par.] strigă de durere împotriva lăcașului cel sfânt, se tânguie fiindcă are să fie nimicit și pustiit. Arhiereul vremelnic și-a rupt cămașa, preînchipuind preoția pe care venea să o îmbrace adevăra¬tul Arhiereu. Lăcașul cel sfânt și-a sfâșiat vălul său, preînchipuind pe Cel ce lua în slujba Sa altarul lăcașului sfânt.

13. Cutremurându-se [Matei XXVII, 51], pământul arăta nimi¬cirea sălașurilor lor și clătinarea picioarelor lor arăta că pământul avea să-i izgonească aruncându-i în toate cele patru zări și risipindu-i în mânia Sa. Poporul a fost risipit, ca să se adune neamurile [păgâne]. Templul a fost nimicit, iar lăcașul nostru sfânt s-a zidit.

14. Chiar și soarele, luminătorul oamenilor, s-a stins el însuși [Matei XXVII, 45]. A luat și a întins înaintea feței sale acoperământul întunericului, ca să nu vadă rușinea Soarelui dreptății, în a Cărui lumină strălucesc îngerii în înălțime. Zidirea s-a clătinat, cerul s-a plecat, iadul a vărsat și a scuipat morții afară.

15. Și luminătorii I-au slujit în ziua Pătimirii. Erau în faza lor plină, preînchipuind plinătatea ce nu cunoaște micșorare. Soarele era simbolul slavei Lui, luna era simbolul umanității Sale; și amândouă L-au vestit. Dimineața luna, văzând soarele, mergea în întâmpinarea Lui, icoană a turmei Sale ce venea spre El.

0raspyatie_xiv_1288216. Și mormântul în care L-au pus a fost nou [Matei XXVII, 60], preînchipuire a neamurilor [păgâne] care au fost botezate, spălate, curățite și înnoite, amestecând în trupurile lor Trupul și Sângele, chipuri ale morții împăratului. Iar a treia zi a înviat și a lăsat mormântul: în noi moartea Sa e viața de veci.

17. Piatra mormântului, pe care a răsturnat-o îngerul de sus [Matei XXVIII, 2], se aseamănă robului care deschide ușa cu teamă în fața stăpânului său. Trei îngeri au fost văzuți la mormânt , vestind că va învia a treia zi. Maria care L-a văzut e icoana Bisericii, care vede de pe-acum semnul venirii Sale celei de-a doua…

5

…2. Și această zi [de vineri] și amurgul ei sunt mare simbol și prefigurare minunată. E ziua în al cărei amurg a fost osândit Adam: simbol mare! Căci soarele s-a plecat și lumina s-a stins, depărtându-se de Adam, iar el a fost îngropat în întuneric. A rămas în întuneric, după care lumina s-a întors. Ziua care s-a întunecat a început să licărească [din nou] tâlcuind preînchipuirea…

6

1-5: cele trei ceasuri de întuneric și apoi de lumină de la răstignire fac o zi; comparație cu minunea opririi soarelui de Iosua; 6-11: simbolul celor trei ceasuri prisositoare ale anului; 12: lipsa câte unei jumătăți de zi pe lună; 13-15: explicarea simbolismului acesta al lunii și soarelui; 16: din nou despre minunea opririi soarelui de Iosua; 17-18: calendar solar și lunar; 19: ceasul învierii; 20: rugăciunea lui Efrem

1. Trei zile se numără pentru Hristos ca și pentru Iona [Matei XII, 40]. Iată ziua de vineri, a cărei lumină a apus departe de popor. Cealaltă zi e sâmbăta, simbolul odihnei care a adus odihna morții. Cel care S-a întunecat și a stră¬lucit a făcut apoi o [altă] zi din răstimpul în care a întunecat soarele .

REFREN: Slavă Ție, Domnul nostru, căci cei doi luminători vestesc prefigurările crucii Tale!

2.O timp atât de scurt, dar a cărui putere e mai mare decât anii! Căci în el și-a predat Cel Slăvit duhul Său Tată¬lui [Ioan XIX, 30]: întuneric s-a făcut în el, lumină s-a făcut în el, cutremur s-a făcut în el, sfâșiere s-a făcut în el: toate acestea s-au făcut în [acest răstimp]. Dintr-o singură zi Iisus a făcut două așa cum Iosua făcuse din două zile una [Iosua Navi X,12-14].

vinerea-mare-patimile-rastignirea-si-ingroparea-Domnului3. Și în acea slăvită prefigurare, pe care Iosua a gătit-o Domnului numelui său, ziua a fost împărțită și unită, a fost una și două în același timp: prin răsărit și apus a fost doar o singură zi, prin măsura somnului două zile, îndoită Și totuși una. Și Vinerea mare a fost o singură zi prin mă-sura somnului, dar două prin despărțirea făcută de semnul minunat arătat în ea [întunecarea soarelui].

4. Primiți dar, cei ce ascultați, cuvintele mele despre socoteala celor trei zile. Iată ziua de vineri și seara ei cea mare, sâmbăta și seara sa și, afară de aceasta, celălalt răstimp cu apusul și răsăritul luminii, și care s-a făcut o zi. Seara acestei alte zile arată că învierea va fi desăvârșirea zilei de vineri.

5. Să fie pus deoparte răstimpul în care lumina s-a întu¬necat și iarăși a strălucit. Privește-l deosebi ca pe o zi! în locul ceasurilor [zilei] el a așezat ceasurile de pe urmă ale serii, și așa a fost împlinită vinerea neîncheiată: trei ceasuri de întuneric și trei de lumină, o noapte și o zi dau o nouă zi.

6. O, preînchipuire care vestești simbolic dinainte cele trei ceasuri prisositoare! Tot la patru ani se adună o întreagă zi. Simbol mare! El prefigura cele trei ceasuri în care avea să domnească întunericul la moartea Sa. Domnul luminătorilor a înscris în lumină simbolurile Lui și soarele L-a vestit mai dinainte.

7. Cele trei ceasuri prisositoare nu umpleau nici o lipsă; sunt ceasuri care se revarsă dincolo de măsură. Nu sunt nici o îndreptare, nici o reașezare, ci mai degrabă o tulburare, căci aceste trei ceasuri tulbură anul. Ele au fost așezate numai pentru ca să vestească cele trei ceasuri de întuneric la vremea răstignirii.

8. Sunt învățați care spun că prin aceasta e împlinită lipsa lunii. Dar să ne întrebăm: de ce lipsește lunii jumătate de zi? Și acest lucru e o tulburare a lunilor. Slavă Ție, Lumina noastră! Căci pe Tine Te închipuie luminătorii, soarele și luna cu simbolurile lor.

9. Soarele Te-a vestit mai întâi prin cele trei ceasuri prisositoare. Sunt ceasuri pe care numai mintea le poate socoti în numărul ceasurilor anului. Pentru ochi sunt ascunse: prefigurare a zilei aceleia în care soarele și-a ascuns lumina ca să vestească prin cele văzute tainele Sale.

10. Și ceasurile în care s-a făcut întuneric n-au putut fi deosebite cu ochii. Ele au putut fi cuprinse doar cu mintea, cu ajutorul ceasului de apă. Simbolul se asemăna realității, amândouă fiind ascunse. Cele trei ceasuri ascunse au urmat, au îmbrăcat și au împlinit de cele trei ceasuri ascunse.

11. Pentru că am spus „trei“ și „trei“, să nu înțelegi „șase“. Căci numai trei ceasuri prisositoare sunt în fiecare an, și în anul acela în cele trei ceasuri s-a făcut întuneric. Învață că de aceea au și fost făcute la început. Simbolul trecea și umbla pretutindeni, iar când și-a găsit Stăpânul, a pătimit împreună cu El.

12. O, slăvite Iisuse! Și luna Te vestește pe Tine. Căci în fiecare lună lipsește măsurii sale o jumătate de zi. Și cu cât prisosește măsura deplină a ceasurilor anului, pe atât lip¬sește măsurii lunilor. Crucea pe care s-a urcat e jugul carului său, la care a înhămat soarele și luna.

13. Căci luminătorii slujesc Stăpânului tuturor luminătorilor; soarele și luna, închinate odinioară [de oameni] , sunt acum roabe Fiului Celui singur vrednic de închinare. Soarele prin cele trei ceasuri, iar luna prin cele șase. II poartă înjugate de către cele două simboluri. în soare și în lună Iisus și-a închipuit simbolurile Sale, ca prin ele să vestească taina venirii Sale.

14. Dar de ce s-a întâmplat această prisosire în măsura soarelui, și de ce măsura lunii a fost nedesăvârșită și micșorată? Soarele care-și revarsă și dăruie plinătatea lui e simbolul darului Dumnezeirii Sale. Luna e simbolul trupu¬lui Său; îmbrăcându-se în el, Cel desăvârșit a desăvârșit măsura ei nedesăvârșită.

15. Soarele a vestit cele trei ceasuri, ceasuri de lumină asemenea Domnului său, iar luna a vestit cele trei ceasuri de întuneric asemenea lui Adam. Cu cele trei ceasuri care erau simbolul bunătății [dumnezeiești] , iată [împreună] nouă ceasuri vestesc cele două: vremea Fiului, Care la ceasul al nouălea și-a dat cu glas tare duhul Său Tatălui [Matei XXVII,45-50; Ioan XIX, 30].

16. Prin Iosua, fiul lui Nun, ziua s-a făcut îndoită și a fost mai lungă decât toate zilele, ca simbol al poporului pe care l-a înălțat mai presus decât toate neamurile. Prin Domnul nostru Iisus o zi s-a făcut mai mică decât toate zilele ca simbol al poporului care a fost disprețuit de toți. Acolo soarele s-a întărit, după cum s-a întărit și poporul, aici poporul s-a întunecat asemenea soarelui.

17. Întărește-mă, Doamne, să scriu și într-alt chip despre cele ale lunii! 11 zile lipsesc anului ei din cele 356 de zile care fac numărul deplin al anului soarelui. Ceea ce am grăit și grăiesc să fie Ție, Doamne, spre laudă, iar mie spre ispășire, prin milostivirea Ta!

18. Moise a unit și a amestecat calendarul anului cu socoteala lunii. El a rânduit, a alcătuit și așezat calendarul anului. Anul lui Noe avea două calendare, după cei doi luminători. Iscusitul cărturar [Moise] a făcut din ele unul singur. Doamne, fă ca să fiu pentru Tine un cărturar al tainelor Tale, ca Tu să tâlcuiești prin robul Tău asemănările Tale!…

7

4-6: soarele și luna la moartea Domnului; 7-10: cele patru puncte cardinale cinstesc fiecare cu ale sale pe Domnul; 11: lor li se adaugă înălțimea și adâncul; 12: numerele 6 și 100 și simbolismul lor.

s-a făcut primăvară în iad. Fața morților a strălucit, oasele lor uscate s-au veselit, frumusețea lor stinsă a strălucit.

4. În întuneric te-a împodobit soarele cu frumoasă cunu¬nă. Intrând întru sine a împletit-o și în trei ore a sfârșit-o, ca să încununeze cele trei zile ale morții Tale. El vestea prin aceasta că lupta cu moartea, ca prin cruce să biruie fiecare asupra morții. A luat asupra Sa [crucea] și a biruit prin ea asupra ei, ca Goliat care a pierit ucis de propria lui sabie [1 Regi 17, 51].

5. Soarele vestea despre El că e nevăzut și văzut, că trupul Său s-a îmbrăcat în pătimire, dar Firea Sa a rămas nepătimitoare. Prin taina trupului Său a pătimit iar prin taina puterii Lui a strălucit. O, soare văzut, care jelea pe Cel nevăzut! O, luminător ce s-a întunecat din pricina Luminii! Dar a fost mângâiat și s-a înălțat și ne-a mângâiat, căci din mormântul Său El S-a sculat pentru Biserica Sa.

6. Soarele s-a ascuns în înălțime, luna în adânc, și din toate părțile drepții fugeau, căutau și găseau scăpare. înge¬rilor le-a vestit soarele, iar celor îngropați luna că cei tică¬loși L-au omorât cu viclenie pe Domnul lor. Soarele a stră¬lucit ca îngerii ce au fost trimiși, luna a urcat împreună cu morții cei înviați, iar în mijloc răstignitorii se înăbușeau.

7. Fie ca răsăritul să-i aducă cu dreapta sa cunună. Din simbolurile și prefigurările arcei să i-o împletească! De pe muntele Kardu [Ararat] și-a cules el florile, din ținutul lui Noe și Sem și al celui ce este cap lumii [Adam], al lui Avraam, slăvitul, al binecuvântaților magi și al stelei, și al raiului, slăvitul său vecin.

8. Apusul să-i aducă două cununi strălucite, a căror mireasmă se revarsă în toate părțile. Apusul în care au apus stelele gemene, cei doi Apostoli, care strălucesc din mormintele lor pururea raze neînserate. Căci Simon a întrecut soarele, iar Apostolul [Pavel] a covârșit luna.

9. Ținutul din miazăzi să-i aducă cunună din Faran [Sinai, Deuteronom XXXII, 2]! El a încolțit și înflorit flori evreiești și legea cea înfricoșătoare, pe care nimeni n-a împlinit-o vreodată. Aceasta e cununa Domnului nostru care a împlinit-o până la capăt. îmbătrânind, ea a tăcut și s-a odihnit. Doar ca mărturie mai este citită, și ca o bătrână istovită se odihnește.

10. Din pricina asprimii sale ținutul din miazănoapte nu cunoaște flori, ci doar zăpadă și gheață și vijelii năprasnice. Păgânătatea elină o închipuie vântul de miază noapte. Dar iată că și el aduce prin flori noi cunună Soarelui milostivirii care l-a făcut roditor. Iată că încolțesc și în el osemintele mucenicilor și florile strălucitoare ale fecioarelor.

11. Înaltul și adâncul Te încununează pe Tine, Doamne. Iată cele șase zări îți aduc cununile lor, fiindcă în ziua a șasea ți-au împletit cunună de spini. Pe Tine să Te încu¬nuneze și prin Tine pe Părintele Tău! Trupul lui Adam care a biruit prin Tine, mare a fost rușinea lui când a fost biruit, dar cu cununi de biruință ai acoperit înfrângerea lui.

12. Din toate zările mulțumită fie adusă Celui ce S-a născut în mileniul al șaselea. Numărul „șase“ e desăvârșit, fără lipsă. Iar numărul „o sută“ e o cunună în mâna dreaptă . Ca niște cununi aduce dreapta noastră imne. Prin simbolul lor să ne izbăvești de partea stângă și prin preînchipuirea lor călăuzește-ne de-a dreapta, în care stă împletit [cunună] numărul „o sută“!

doar ortodox candle light_church00

Troparul și acatistul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena (22 iulie)


Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

cantă: psalt Marian Ştirbei

biserica-maria-magdalena-ierusalim-0Condacul 1

Lui Hristos al tău, pe Care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă Maria Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te lăudăm în cântări şi te rugăm pe tine, ca ceea ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile cu rugăciunile tale să ne izbăveşti, ca pururea bucurându-ne să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească L-ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor mai înainte cunoscând voinţa ta cea bună, Sfântă Mironosiţă, te-a ales din cetatea Magdalei, din laţurile diavoleşti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai arătat credincioasă slujitoare a Domnului, sârguindu-te a-L preaslăvi pe El cu viaţa şi cu osteneala. Iar noi, minunându-ne de aşa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, întru umilinţa inimilor strigăm către tine:
Bucură-te, cea chemată de Fiul lui Dumnezeu dintru întunericul diavolesc la minunată lumina Sa;
Bucură-te, că în curăţie cu trupul şi cu duhul până la sfârşit ai petrecut cu darul Lui;
Bucură-te, că prin curăţia inimii, sărăcia cu duhul până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că înaintea tuturor te-ai învrednicit a vedea pe Hristos Cel înviat;
Bucură-te, că puterea vrăjmaşului bine ai biruit;
Bucură-te, că ai strălucit cu credinţa cea tare şi cu dragostea cea caldă către Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că L-ai iubit şi L-ai propovăduit pe Mântuitorul Hristos cu toată inima ta;
Bucură-te, că până şi la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucură-te, că prin dar cu sufletul te-ai înnoit;
Bucură-te, că Evanghelia ai propovăduit şi întru vistieria inimii tale o ai încăput;
Bucură-te, că Învierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucură-te, că şi a vorbi cu îngerii te-ai învrednicit;
Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Maria Magdalena de şapte demoni izbăvită, cu toată inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu, biruitorul iadului, învăţând pe toţi oamenii că nu numai cu gura, ci şi cu toată viaţa să slujească lui Dumnezeu, cântându-i Lui: Aliluia! Continuă lectura

La marginea inimii tale Domnul stă cu o lumânare înaltă care arde fără fum şi fără să se topească. Domnul stă şi aşteaptă invitaţia ta spre a aduce lumânarea în inima ta şi spre a o lumina, spre a arde orice temere din inima ta, toate patimile egoiste şi toate dorinţele urâte şi spre a scoate din inima ta tot fumul şi duhoarea împuţită.


***

78

Seara stelele încep să licărească deasupra capului meu şi simt prăpastia deasupra căreia se balansează viata mea. Şi cu suflet tremurând îmi întind mâinile spre Tine şi strig: O, Doamne, lumea cea îngrozitoare m-a învăluit din toate părţile, precum deşertul nisipos învăluie o minisculă oază.

Nu voi putea rezista dacă Tu nu mă vei îmbrăţişa cu tăria ta. Nisipul va acoperi pajiştea mea verde, el va astupa izvorul care udă pajiştea, iar dunele de nisip se vor ridica deasupra palmierilor. Şi dinapoia nisipurilor o inimă care te-a iubit va fi făcută praf, iar praful se va lipi de cocoaşele cămilelor. Iar nisipul va astupa gura ce nu ştia decât un cânt, un imn închinat Ţie, Atotputernicului. Şi din milioanele de ani de viaţă, o zi de viaţă va fi ştearsă, de parcă n-ar fi existat niciodată. Iar roţile uriaşe ale universului vor tropăi mai departe, nepăsându-le măcar că o zi de viaţă s-a transformat într-un grăunte de nisip.

Dar Tu eşti mai puternic decât lumea, o, Doamne, Dumnezeul meu, iar Tu îi vei împrumuta slujitorului Tău o sabie înflăcărată heruvimică, cu care voi respinge năvala lumii asupra vieţii mele.

Nu mă voi mântui, chiar dacă voi fi la fel de puternic ca lumea, şi cu atât mai puţin dacă voi fi mai slab ca lumea. Cel ce este la fel de tare ca lumea n-o biruieşte, dar nici lumea nu-l înspăimântă; în schimb, lumea banalităţilor îl învaţă pe cel mai slab decât ea să-şi pregătească un mormânt pentru sine. Totuşi, mă voi mântui dacă voi fi mai tare decât lumea şi o voi birui. Continuă lectura

Rugăciuni grabnic ajutătoare pentru căsătorie către Sf. Nectarie și Sf. Efrem cel Nou


Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu.

De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

Rugaciune catre Sf Nectarie:

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulți­mea tă­mă­duirilor pe care le-ai făcut, nou doc­tor fără-de-arginți arătându-te. Nu cu­noaș­tem nici sufe­rință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bol­navi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ie­rarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugă­ciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecu­vântăm pe Dum­nezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Rugaciune catre Sf E frem cel Nou:

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.
Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!
Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.
Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.
Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

DoarOrtodox

Aghiosul, aghios, trecu Nașterea lui Hristos… colind la Bobotează


Aghios, aghios, trecu nașterea lui Hristos… colind la Boboteaza
Grupul Psaltic Sf Cuvios Paisie de la Neamt (condus de Marian Știrbei)

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.

Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan

Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
„Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează.”

„Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.

Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.

Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.

Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.

Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.

Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.

Partitura psaltica: Aghiosul

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire – a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui – care s-a făcut la răstignirea Domnului*


schita-eclipsa-rastignirea-Domnului-Iisus Hristos

Și aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea și având fiecare câte douăsprezece ore – după așezămintele Sfinților Apostoli [referință neidentificată] și după toți cei care s-au ocupat cu Pascalia -, și deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cu a crezut Origen, ci luna – care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iș 12, 18) -, venind sub el și mergând împreună, l-a întunecat, după Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum întunecarea. El se afla în Heliopolis – în Egipt – împreună cu Apollofane și scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola sa către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, privește la câte minuni au decurs și câte legi firești s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele firești, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătoarească cu soarele. Și aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziție [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului și la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numește Zenit, atunci luna se află – conform simetriei – la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară – [loc] care se numește Nadir. Și invers. Și iarăși: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Și invers. Însă la răstignirea Domnului aceste legi firești s-au schimbat, căci soarele și luna s-au mișcat împreună în călătoria lor mai presus de fire și preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: “Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncție)” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] și într-un minut a parcurs doăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ – Nadir-, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului -, Zenit-, căci a alergat cu o nespusă și neînțeleasă viteză pe deasupra pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-l pe soare la mijlocul cerului, și a călătorit împreună cu dânsul la al șaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă – adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] – a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât și de cea proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală a celor din vechime cât și a astronomilor noi. Deci, așa cum atunci când este lună nouă se vede însăși lumina ei proprie – căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot așa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina ei proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Însă atunci când luna, fiind lipsită și de lumina ei proprie ei, s-a întunecat și mai mult și s-a ascuns lumina, fiind mai puțin luminoasă decât atunci când se află sub pământ, iar umbra pământului – cea de forma căpățânii sfeclei de zahăr – cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. În miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea și în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele și luna călătoresc în mod firesc împreună.

Despre aceasta trei evangheliști au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27,45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15,33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Lc 23,44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Și l-a ținut acoperit așa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieștii evangheliști: Matei (27,45), Marcu (15,33) și Luca (23,44). Dar nu l-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet – după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci l-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire și preaslăvit.

6. După scurgearea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăși l-a descoperit, dar împotriva rânduielilor celor firești. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal și se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va și lumina prima. Însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a luminat ultima și invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea același dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: “Și iarăși [zic]: nu s-a întunecat și [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeași parte, ci invers” [text neidentificat în traducerea părintelui Stăniloae pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-l timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu l-a mai urmat mai departe și nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-l pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Și până să parcurgă soarele acea distanță de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârșitul zilei, luna s-a grăbit și cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei și astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a alflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Și în felul acesta s-au reașezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar mai fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte față de mișcarea ei normală și de orbita ei cu cinsprezece ore. Douăsprezece [au trecut]  până ce a coborât de la Nadir și a ajuns soarele la Zenit și trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-l. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte și o zi în patruzeci și două de ore. Adică: șase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci și patru de ore au trecut cât timp a mers înainte și s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduială și durată.

Ai vazut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăvește-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit și Care, deși cu trupul Se afla pe cruce, era și atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând niște minuni ca acestea, după cum iarăși zice același Dionisie:

“Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în același timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari și minunate, care nu au număr” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260).  Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: “Această minune mult minunată a eclipsei de soare, fiind analizată în amănunțime, a fost de ajuns pentru Dionisie și Apollofane, care erau elini, ca să cunaoscă dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit și a zis: <<un Dumnezeu neștiut pătimește cu trupul și pentru El toate s-au întunecat și s-au clătinat>>.”

Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit și el și a zis dumnezeiescului Dionisie: “Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplățile faptelor dumnezeiești” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) – adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeiești, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viață, omul se va face Dumnezeu [după har] – și toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, și de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noștri scriitori bisericești de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, și de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenți de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis și Cordiere Iezuitul, în cărțile de curțnd tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca acesata Și-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui și Și-a adeverit-o, fie slava și stăpânirea în veci. Amin.

* Sfântul Nicodim Aghioritul – Paza celor cinci simțuri, Apendice I, p 417, Ed. Egumenița, Galați

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos


*cântă părinţii de la Schitul Lacu, Muntele Athos

DoarOrtodox

Acatistul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Apărătorul cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 2:

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 3:

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!

Icos 3:

Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 4:

Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 5:

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 6:

Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 7:

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mor­mânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 8:

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 9:

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

Icos 9:

Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mân­tuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 10:

Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!

Icos 10:

Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 11:

Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!

Icos 11:

Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 12:

Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!

Icos 12:

Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 13:

O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor… Și Condacul întâi: Apărăto­rule cel mai mare și Doamne…

Icos 1:

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 1:

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistie­rul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

DoarOrtodox