Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Reprezentative

“Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.”

Troparul Ortodoxiei

Reprezentative

Troparul Duminicii Ortodoxiei

“Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.”

Predica Sfântului Cleopa la Duminica Ortodoxiei

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Continuarea

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul

Reprezentative

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine.

Sfantul Andrei Criteanul

Sf. Andrei Criteanul

Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare.Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos, fara sa fi fost totusi un partizan fervent ai ei, a revenit la credinta ortodoxa, si acest Canon de pocainta, redactat la sfarsitul vietii sale, ar fi dupa unii autori expresia experientei sale personale a caderii in pacat si a intoarcerii. In acest fel, el poate fi cinstit drept “mistagogul caintei” care-i conduce in mod sigur pe credinciosi pe calea pe care a strabatut-o el insusi.

Sfantul Andrei Criteanul a lasat si omilii, printre cele mai frumoase ale genului bizantin, arta sa oratorica exprimandu-se si in compozitia imnografica, unde a fost unul din primii autori de canoane poetice.

fragment din Slujba CANONULUI MARE de la Biserica Serban Voda din Bucuresti din 17 aprilie 2013. Părinții slujitori au fost pr. Dinu Pompiliu, pr. Eugen Moraru, pr.  Adrian Chirita, pr. Ioan Tudorache, pr. Constantin Tomescu, pr. arhidiacon Traian Ioan, pr. diacon Cristian Filiuta grupul psaltic a fost condus de psaltii Cristi Preda și Bogdan Marin

Triodul şi Postul Mare

Reprezentative

Sfanta Impartasire

Sfânta Împărtășanie

Necesitatea postirii ca pregătire trupească şi sufletească pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului şi de folos pentru mântuire a apărut încă din Biserica primară. Însă durata acestui post al Păresimilor s-a stabilit treptat:

S-a pornit iniţial de la câteva zile de postire (dat fiind faptul că primii creştini erau permanent într-o stare de trezvie, aşteptând Parousia – A Doua Venire a Domnului – încă de atunci);

S-a continuat cu generalizarea „postului Săptămânii Mari” (la sfârşitul sec. III);

Apoi generalizarea practicii Postului Paştelui de 40 de zile, în lumea creştină, pe lângă postul Săptămânii Mari (sec. IV), rămas distinct;

(cf. cu Epistolele festale ale Sfântului Atanasie cel Mare, scrise în perioada 329 – 347).

Extinderea perioadei de postire s-a făcut atât din râvna credincioşilor, cât şi în conformitate cu necesităţile vremii, pe măsura ieşirii Bisericii din perioada persecuţiilor şi ca o dorinţă a creştinilor de a nu se lăsa copleşiţi de „duhul lumii”.

Triodul („carte rituală creştină cuprinzând cântările şi rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paşti”, dar şi perioadă liturgică pregătitoare pentru sărbătorirea Paştelui) a fost stabilit ca perioadă de timp şi ca slujbe (conţinut) tot în mod treptat, pornind de la Săptămâna Mare (a Patimilor). Dintre imnografii care au contribuit la compunerea de imne (condace, tropare, canoane, stihiri) ale Triodului, amintim pe:
Sfântul Roman Melodul (sec. VI – VII)

Sfântul Sofronie al Ierusalimului (sec. VII)
Sfântul Andrei Criteanul (sec. VIII)
Sfântul Ioan Damaschinul (sec. VIII)
Sfântul Cosma din Maiuma (sec. VIII)
Sfântul Teodor Studitul (sec. IX) – autor, printre altele, al „triodelor”, canoane cu trei ode, de la care vine numele Triodului
Monahia Casiana
Simeon Metafrastul, Nichifor Vlemidis (sec. X – XI) ş.a. (unii rămaşi anonimi).

Triodul (conţinutul său) a fost încheiat în sec. XII, primind unele mici modificări şi completări până în sec. XV (şi anume: în sec. XIV s-a adăugat închinarea unei duminici Sfântului Grigorie Palama, spre exemplu; în sec. XV – Prohodul Domnului, la Sâmbăta Mare).

„În fine, definitiv fixat prin prima sa tipărire la Veneţia în anul 1522, Triodion-ul grec original n-a mai cunoscut până în zilele noastre noi modificări. El nu este totuşi doar un vestigiu istoric, ci rămâne expresia cea mai izbitoare a spiritualităţii liturgice ortodoxe în acelaşi timp dinamice şi fidele faţă de originea ei. Zelul duhovnicesc nu se va mai exprima de acum înainte prin creaţia imnografică, ci prin smerita ascultare faţă de tradiţie şi prin aprofundarea acestui tezaur care reflectă peste zece secole de experienţă ascetică şi liturgică.” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, ediţia a doua, Deisis, Sibiu, 2003, traducere diac. Ioan I. Ică jr)

Duminicile Triodului (trei pregătitoare şi şapte de post propriu-zis, între care prima este „a brânzei” şi ultima este Săptămâna Mare):

– Duminica Vameşului şi a Fariseului;
– Duminica Fiului Risipitor;
– Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi;
- Duminica Izgonirii lui Adam din Rai;
– Duminica Ortodoxiei;
– Duminica Sfântului Grigorie Palama;
– Duminica Sfintei Cruci;
– Duminica Sfântului Ioan Scărarul;
– Duminica Mariei Egipteanca;
– Duminica Floriilor.

(material prelucrat după Ieromonah Makarios Simonopetritul, “Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, Deisis, 2003)
Autor: Prof. Religie Mirela Șova


(IV) Minuni actuale în trai ortodox. Vindecare de hepatită și liniște sufletească

(25.02.2015) din rubrica Minuni și mărturisiri 

Doamne ajuta! Vreau sa va impartasesc si eu povestea mea, poate ca această experiență va mai ajuta si pe altii. Va multumesc!

Doresc sa va povestesc si eu cat bine mi-a facut Dumnezeu si bunii sfinti ai sai: Sfantul Nectarie, sfantul Efrem cel Nou, parintele nostru Arsenie, sfantul cuvios Ioan de la Prislop, sfintii Nicolae, Rafail si Irina, sfantul Ioan Rusul  si nu in ultimul rand Maicuta Domnului. Am tinut sa-i enumar pe toti cei la care am alergat in rugaciunile mele, deoarece stiu ca toti m-au ajutat, au lucrat impreuna. Le multumesc dar stiu ca nu indeajuns pentru tot binele primit.

Baldachin with holy relics of Saint Nektarios, Radu Voda Monastery, BucharestPe sfantul Nectarie l-am “cunoscut” cu aproape 4 ani in urma,  in incercarile mele disperate si neputincioase de-a incerca sa schimb ordinea lucrurilor: Imi doream cu ardoare un copilas, care se lasa asteptat. Pe-atunci nu stiam sau mai bine zis nu voiam sa vad ca toate se intampla cu voia Domnului si la timpul randuit. Asadar, fiind in vizita la nasii nostri la Bucuresti, am insistat ca vreau sa merg la Sfantul Nectarie, la manastirea Radu Voda. Zis si facut, am ajuns acolo ne-am inchinat, ne-am rugat cum am stiut, am scris un acatist (Nasa era era cam in aceeasi situatie cu mine, copilasul se lasa asteptat si in familia lor). Cand am iesit pe poarta manastirii aveam un zambet pana la urechi si o certitudine in suflet cum ca toate se vor aranja. A trecut o luna, eram la sfanta liturghie si dintr-o data am ametit si am apucat sa-i spun unei doamne ca am nevoie de niste apa. Urmatorul lucru pe care-l stiu e ca m-am trezit intinsa pe jos, cu trei doamne in jur care incercau sa ma ajute. Asta a dat startul unui lung sir de investigatii medicale la finalul carora diagnosticul m-a lasat muta: Hepatita cronica B activa! Eu ii ceream lui Dumnezeu copilasi, fara sa stiu ca acei copilasi ar fi putut oricand sa fie infectati. Mare, mare este puterea lui Dumnezeu si lucreaza in cel mai minunat mod! Am trecut prin multe stari in acea perioada: a fost deznadejde, furie, sentimente de neputinta, toata lumea imi spunea ca trebuie sa invat sa traiesc cu aceasta boala, deoarece Hepatita cronica B nu se vindeca decat in 3-5% din cazuri. Dar mi-am amintit de tot ce citisem despre Sfantul Nectarie, de minunile lui si de fapt am constientizat ca totul a inceput dupa vizita la Manastirea Radu Voda. Incepusem sa vad de fapt ca Dumnezeu se milostivise de mine, m-a scos din “goana dupa copii” si m-a invatat sa am rabdare si incredere in voia Lui. Incepusem demersurile pentru obtinerea tratamentului cu interferon, si am depus dosarul in septembrie stiind ca listele de asteptare la CAS sunt mari, aprobarea putand veni si dupa 1 an jumate sau chiar doi.  In acea saptamana am fost si la mormantul Parintelui Arsenie si m-am rugat sa faca cum stie ca e mai bine pentru ca ma temeam groaznic de tare de tratament. Peste tot citisem ca e un tratament dur, foarte greu de suportat. In exact 2 luni de la “vizita” la parintele Arsenie, m-a sunat medicul sa-mi spuna ca mi s-a aprobat tratamentul. Nu stiam daca sa plang de teama sau sa ma bucur. Dar “Comisia mea din ceruri”, cum obisnuiesc sa-I numesc pe bunii sfinti, mi-au trimis ajutor mai repede decat puteam sa ma gandesc. Am inceput tratamentul  si totul a decurs nesperat de bine, aveam doar dureri de cap razlete si oboseala permanenta, dar a fost foarte, foarte bine fata de cum putea sa fie.  In tot acest timp, m-am uns in partea dreapta cu ulei de la Sfantul Nectarie, am citit acatistul Sfantului, m-am  rugat dar nu cat ar fi trebuit si mare ajutor am primit de la mama mea care l-a descoperit si ea pe sfantul Necatrie si i-a citit acatistul tot anul cat am fost sub tratament. Analizele mele nu aratau deloc bine, dar ma bucuram ca totusi ma simteam bine, nu am lipsit nici o zi de la servici. In timpul acesta, am avut un vis… L-am visat pe sfantul Nectarie cu un bebelus in brate, venea dupa mine. Dar la un moment dat s-a oprit. Se uita la copilas dar nu a mai facut un pas. M-am trezit mai fericita ca niciodata, a fost un sentiment de nedescris chiar daca sfantul nu a venit cu copilasul la mine. Cumva traiesc cu gandul ca puiutul meu e in grija sfantului si poate candva mi-l va incredinta mie.

Revenind la boala mea, in toamna anului trecut am terminat tratamentul. La o luna de la terminarea lui am fost sa-mi fac analizele si ce credeti? Hemograma era impecabila, analizele la ficat perfecte si cel mai important, AgHbs devenise negativ si aveam anticorpi!!! Asta insemna ca am scapat de virus, ca eram parte din acei 3-5% care reusesc! Mi-am sunat de urgenta medicul sa-I spun, si m-a chemat la cabinet. Mai tarziu mi-a spus ca de fapt n-a avut incredere in cum interpretasem eu analizele si a vrut sa se convinga singur de aceea ma chemase. Dupa 6 luni trebuie sa refac analizele si daca se mentin, voi fi declarata vindecata. Dar medicul era foarte optimist, spunand ca odata ce corpul a creat anticorpi nu se asteapta la surprise neplacute dar ca protocolul trebuie respectat.

Trebuie sa mai multumesc si Sfantului Efrem care ma ajuta sa scap de dureri crunte de cap doar prin ungere cu ulei de la candela Sa. Asta dupa ce ani de zile am suferit din cauza unor cumplite migrene. Grabnic ajutator este, chiar si cu cei care cred mai putin sau sunt umbriti de indoiala cum a fost si cazul meu.

Multumesc lui Dumnezeu si tuturor sfintilor care m-au ajutat! Eu nevrednica, tare I-am suparat de-a lungul timpului si tot am gasit mila! Sunt sigura ca oricine va cere va fi ajutat, doar sa-si doreasca asta cu adevarat. Dumnezeu asculta si rugaciunile scurte si simple… am simtit asta din plin! Si in incheiere mai am o veste minunata: nasa mea este insarcinata. Nici rugaciunile ei nu au ramas fara raspuns. Credeti, credeti cu tarie si veti fi ajutati. Doamne ajuta!

© Copyright: Preluarea textelor complete se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!

Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău – “Fața nevăzută a homosexualității”

fata nevazuta a homosexualitatiiCuvîntul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

virgiliu gheorghe_andrei dirlau

autorii cărții – Virgiliu Gheorghe si Andrei Dîrlău

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

– dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;

între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);

probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;

homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;

– depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali;

– dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală.

– Bagley şi Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă;

– în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;

– într-un studiu desfăşurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;

– cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decît bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decît femeile heterosexuale;

– încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Avînd în vedere toate acestea, considerăm că volumul de faţă constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faţă de om, faţă de omul aflat într-o cumpănă a vieţii, faţă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităţii.

Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.

SFÂNTUL Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

Sf_paisie

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.Parintele Paisie Aghioritul

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florenskyspunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisiesunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: ” Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale.”

Sf cuviosul-paisie-aghioritul-icoana

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

“Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: “Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
“Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul
“Staretul Hagi Gheorghe Athonitul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
“Sfantul Arsenie Capadocianul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
“Parinti aghioriti”, Cuviosul Paisie Aghioritul
“Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti” – 4 volume
“Parintele Paisie mi-a spus”, Athanasie Rakovalis
“Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Ierom. Isaac Aghioritul

sursa: crestinortodox.ro

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea I – Film rusesc subtitrat

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea II

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana – 26 decembrie

Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.(tropar, gl.1)

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinte Nicodim, pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat. (Condac, gl. 8-lea)

Sf Nicodim TismanaSfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

    Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.

    Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.

    Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.

    În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.

    Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca “după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”.Tismana 051b1

    Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit “Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

manastirea Tismana Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

    La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.

    Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.

    La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.

    Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.mormantul_sfantului_nicodim_de_la_tismana_3

    După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească. racla Sf. Nicodim

    În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Dascălii Canadei – Colinde românești tradiționale

Dascălii Canadei sunt un grup psaltic de tineri din Montreal (Canada) care-L mărturisesc pe Dumnezeu peste ocean. Ei sunt George Ovidiu Vătui, Valentin Botu, Gheorghe Marian Vătui, Vlad Horia Guzu, Alexandru Costea, Tudor Popa, Andrei Fasolă, Ocazional: Cosmin Mardare, Bogdan Stoica, Daniel Ungureanu, Olimpiu Mărginean, Bogdan Ion, Cătalin Stoleru

Dascalii Canadei 1

Dascalii Canadei 2Dascalii Canadei 3Duminica Ortodoxiei Montreal

MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI iniţiată de monahii români din Sfântul Munte

MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia.  Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”– Ioan 17, 17). Hristos e Calea, Adevărul și Viața. Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel la Romani 12, 4-6 spune: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” iar în epistola I Cor 12, 21-22 spune : „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. ”  arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor 12, 26-27).

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

- rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”,  în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu Omul;

- participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii, și  arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale:

  1. a) prezența Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «Consiliul Mondial al Bisericilor» pentru că platforma teologică a acestui consiliu are la bază o concepție ecleziologică relativistă de tip protestant după modelul celor enumerate mai jos.
  2. b) erezia conform căreia Ortodoxia ar fi (doar) o parte din Biserică.
  3. c) erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.
  4. d) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.
  5. e) erezia conform căreia unitatea Bisericii ar fi fost pierdută; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
  6. f) erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și că noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.
  7. g) erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor) și erezia conform careia mai întai ne impartașim cu ereticii si apoi ajungem la o unitate de credință.
  8. h) erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).
  9. i) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».
  10. j) ideea conform căreia între Biserica Ortodoxă și romano-catolicism (papo-filioquism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi modul de intelegere asupra Primatul Papal.
  11. k) acordurile neortodoxe semnate de  reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.
  12. l) acceptarea sinodală de către Biserica Ortodoxă Română a dialogului de la Chambesy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți (asa zișii miafiziți), urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia ( Învăță că Hristos are, după întrupare, o singură fire, compusă, şi nu două firi neamestecate și neschimbate, neîmparțite și nedesparțite într-o Persoană, fiecare fire avand voința și energia ei.  Nu acceptă învățătura Sinoadelor IV, V, VI și VII Ecumenice, rămânând în rătăcire și afară din Biserică) sunt recunoscuți ca ortodocși și afirmarea că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, Malabarieni, Etiopieni, Eritreeni, Tomiți).
  13. m) acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord ce a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale la Baltimore, în anul 2000.
  14. n) erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – Dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).
  15. o) așa-zisa «ridicare a anatemelor» asupra romano-catolicilor (papo-filioquiștilor), dar și  asupra ereticilor monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.
  16. p) erezia conform căreia ar exista Har Mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).
  17. q) erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Părinții de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
  18. r) erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.
  19. s) erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.
  20. t) ideea conform căreia numărul de credincioși ar fi criteriul Adevăratei Biserici; conform învățăturii ortodoxe criteriul Adevăratei Biserici este criteriul păstrării Adevărului Revelat în mod nealterat.
  21. u) transformarea pogorământului (iconomiei) în Dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Pogorământul, prost înțeles, nu urmează rânduiala în absența unor circumstanțe excepționale, constituind, astfel, nu adaptare înțeleaptă ci sfidare a așezămintelor sfinte, ducând la nesocotirea Dreptei Credințe.
  22. v) așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Căsătoriei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați. Taina Căsătoriei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea căsătoria mixtă este lovită de nulitate, dar este și rugăciune în comun cu eterodocșii.
  23. w) negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi; conform învățăturii ortodoxe, Tatăl nenăscut și nepurces, Fiul născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane, Ele fiind egale în slavă și cinste, posedând aceeași Ființă;
  24. x) erezia conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol ar fi fără-de-egal pornind de la erezia care neagă egalitatea persoanelor Sfintei Treimi.

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la mustrarea spre îndreptare între fraţi şi arată obligația adunării de a întări mustrările: „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul” (Matei 18, 15-17). Canonul 75 apostolic nu deosebeşte între mireni şi clerici, ca martori ai abaterilor episcopului: «La mărturia cea împotriva episcopului eretic să nu se primească, dar nici credincios numai unul, că pe gura a doi sau a trei martori va sta tot graiul.» Sf. Ioan Gură de Aur accentuează caracterul de datorie a membrilor Bisericii de a mustra clerul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).

De aceea, ne disociem de poziția lor şi îi mustrăm, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor (pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu):

  • pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,
  • pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli (care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii), pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși  ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să felicite pe Papa Francisc I la întronizarea sa ca șef al ereziei romano-catolice (papo-filioquiste), precum și pe Sinoadele care i-au trimis.
  • pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu ereticii.
  • pe cei care spun că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica lui Hristos; nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica ne salvează pe noi.

Ne disociem de acțiunea Patriarhiei Ecumenice de a chema la Fanar pe pseudo-episcopul Romei Benedict XVI (dar și pe pseudo-episcopul Romei Francisc I) și, de asemenea, de pomenirea la Te Deum a acestuia, de pseudo-binecuvântările papei date în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta. Ne disociem și de acțiunea Patriarhului Ecumenic de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei Francisc I pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor date la 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică.

Declarăm public faptul că așa-zișii reprezentanți care fac compromisuri dogmatice și gesturi liturgice condamnate de Canoanele Bisericii se reprezintă doar pe ei înșisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei, şi că ne disociem de toate acțiunile lor ecumenist-sincretiste, așteptând să dea semne de pocăință publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă (eretică) a fost publică.

Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învață erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol[1].  De aceea, noi, cler și popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoții, episcopii, patriarhii și credincioșii ce învață erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie. Avem conștiința propriilor noastre neputințe și păcate, dar și conștiința că  nu ne putem vindeca, mântui și îndumnezei decât prin ortodoxia credinței în Biserica Ortodoxă.

Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Amin.

Trimiteți numele, prenumele, localitatea și funcția/profesia la adresa de email marturisire.impotriva.ereziei@gmail.com sau Oficiul Postal Constanta 2,ghiseul exterior 1,cp 469

Fiecare credincios ce o semnează și-o asumă ca mărturisire personală.

Semnatari:
Ieromonahul Iulian Prodromitul, Duhovnicul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Ieroschimonahul Paisie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Popa, Iconomul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Răuș Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Ioil Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Visarion Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Serafim Vaduva Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Efrem Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nifon Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Macarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Varsanufie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Marcu Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Tarasie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Isaak Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Flavian Pandelea, Xiropotamu, Sfântul Munte Athos
Monahul Vlasie Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Gheorghe Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Iosif Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Parintele Profesor Emerit Theodoros Zisis, Facultatea de Teologie din Salonic
Frații din Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos:
Fratele Cristinel Prodromitul
Fratele Mihai Prodromitul
Fratele Nicolaie Prodromitul
Fratele Marian Prodromitul
Fratele Dumitru Prodromitul
Fratele Alexandru Prodromitul
Fratele Mircea Prodromitul
Fratele Flavian Prodromitul
Fratele Ioan Prodromitul
Fratele Cristian Prodromitul
Fratele  Octavian Ovidiu Prodromitul
Ieromonahul Antim, Mănăstirea Bistrița, Neamț
Monahul Lavrentie Cocoș, Mănăstirea Bistrița, Neamț
Monahul Lavrentie Șuteu, Mănăstirea Bistrița, Neamț
Ieromonahul Dorotei cu obștea, Sfânta Mănăstire Sfântul Apostol Filip, Adamclisi
Ieromonahul Filotei Dabu cu obștea, Schitul Brădet, Argeș
Preot Matei Vulcănescu, cleric în Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei, Grecia
Laura Vulcanescu, preoteasă, Veria, Grecia
Prof. Drd. Teolog Marian Maricaru, București
Dinu Tigoianu, Ramnicu Sarat, jud Buzau, Piata Halelor,  Bloc 7, ap5

PERSECUŢIE DESCHISĂ ANTI-ORTODOXĂ!

De ceva vreme încoace prigoana anti-ortodoxă a devenit făţişă. Până de curând se manifesta puternic pe numeroase site-uri pe care orice afirmaţie anti-ortodoxă era acceptată şi chiar promovată. Oricât de mincinoasă era, oricât de calomnioasă, oricât de ilogică, oricât de injurioasă.

Mulţi promovau – şi promovează – masiv un rasism anti-ortodox profund, bălos şi vulgar, plin de cele mai extremiste îndemnuri – de la exterminarea preoţilor la castrarea credincioşilor – şi de cele mai abjecte texte.Evident, în numele progresismului, civilizaţiei şi toleranţei!
Adică se promova şi se promovează exterminarea preoţilor, genocid anti-ortodox, săvârşirea unor acte de maximă bestialitate împotriva clericilor şi credincioşilor.
Se promova şi se promovează ura religioasă, rasismul anti-ortodox – totul în numele progresului, civilizaţiei şi toleranţei!
(ca paranteză, notez că am salvat multe asemenea pagini cu textele lor abjecte, pentru orice eventualitate… )

Dar această prigoană anti-ortodoxă era mascată în mare parte.Acum s-a trecut într-un mod tot mai direct la o prigoană la scenă deschisă.Ca această prigoană să fie lansată era nevoie de o acoperire.Şi a fost creată prin propaganda mass-media din această campanie electorală.

Sunt două luni de zile în care atacurile împotriva BOR curg, zi de zi, fără oprire, în cele mai diverse forme.S-a practicat un bombardament mediatic atât de intens încât absurditatea multora dintre atacuri nu mai este observată absolut deloc.

Voi da un singur exemplu.
Câţiva clerici ortodocşi s-au pronunţat pentru candidatul Victor Ponta, pe felurite criterii. O mare greşeală, din punctul meu de vedere, câtă vreme amândoi candidaţii sunt oamenii sistemului, iar sistemul este anti-creştin.
Dar, dincolo de părerea mea, este dreptul lor la opinie.

Drept negat de Sfântul Sinod printr-o hotărâre căreia mă conformez şi eu, discutând problemele electorale pe pagina personală, nu pe cea publică de preot. Hotărâre căreia ar fi trebuit să se supună şi acei preoţi.
Şi pentru a cărei încălcare BOR a anunţat oficial că cei vinovaţi vor fi anchetaţi şi pedepsiţi. Dincolo de această problemă internă a BOR, avem însă un alt aspect. Foarte grav!
Mass-media, această caracatiţă informaţională imorală, coruptă şi plină de mizerii, se erijează deodată, nici mai mult, nici mai puţin, în “arbitru moral“!

Şi se apucă să acuze BOR, în ciuda poziţiei ei oficiale şi clare, în fel şi chip.Mijloacele folosite sunt de cea mai joasă speţă.
Fiţuici scoase la imprimantă de x sau y sunt, fără nicio dovadă, puse în seama unei mânăstiri sau biserici ortodoxe. Chiar şi când textul se dovedeşte a fi catolic sau făcut de unii care au văzut bisericile doar în filmele apusene, înjurăturile, acuzaţiile, insultele şi ameninţările la adresa BOR curg.
Pot spune că ştiu clar şi personal cazuri de clerici BOR care au militat pentru sprijinirea lui Johannis. Uluitor, dar niciunul nu a ajuns în presă! Niciunuia nu i s-a făcut propagandă pro sau contra. Nu doar că nu li s-a făcut vreun scandal, dar nu au fost nici măcar lăudaţi. Pur şi simplu au fost ignoraţi.

Mai grav este că toate vocile clericilor protestanţi sau catolici care s-au pronunţat politic în această perioadă, din Miercurea Ciuc în Timişoara şi din Oradea în Bucureşti, au fost de asemenea trecute cu vederea de presă.Nici o indignare, nici o furie, nimic, nimic, nimic!
Care e problema? Este discriminare religioasă făţişă!

Dacă au clericii ortodocşi dreptul intern de a promova sau nu pe cineva în campanie electorală este o problemă internă a BOR!
Este o hotărâre internă a BOR care, în cazul de faţă, încalcă dreptul la liberă-opinie al clericilor ortodocşi în temeiul unui legământ intern ortodox, liber consimţit de clerici.
Dar nu şi de mass-media!

Mass-media nu este ortodoxă, nu poate fi ortodoxă, nu are voie să vorbească în numele Ortodoxiei pe care nu o reprezintă cu nimic şi nu are voie să atace Ortodoxia sau orice altă religie!
Că atacă Mozaismul, Catolicismul, Islamul, Ortodoxia sau orice altă religie ca religie mass-media săvârşeşte o infracţiune, o persecuţie religioasă la scenă deschisă!
Dacă mass-media interzice clericilor ortodocşi să îşi exprime părerea politică – încălcând Constituţia şi legile României!!! – atunci are obligaţia morală să interzică această exprimare tuturor clericilor: imami, rabini, preoţi catolici, pastori protestanţi etc.
Ceea ce nu se întâmplă!

Desigur, în mod real mass-media nu are voie să interzică dreptul la opinie nimănui! Dar dacă tot pretinde o asemenea interdicţie, ar trebui să o aplice echidistant.

Paradoxal la prima vedere, faţă de uriaşul şir de infracţiuni al mass-mediei nu se ridică nicio voce cât de cât puternică şi coerentă.
Chiar dacă acei clerici ortodocşi care s-au pronunţat partinic ar fi greşit (după BOR au greşit, după Constituţie nu, încerc şi aici un maxim de obiectivitate), atitudinea mass-mediei faţă de ei este cel puţin monstruoasă şi nedreaptă.
Nu stărui aici asupra deserviciului făcut de presă lui Johannis, prin propagarea naţională a unui mesaj pro-Ponta care ajungea iniţial la o sută-două de oameni. Nu stărui aici asupra faptului că mass-media poartă vina răspândirii unui mesaj slab, de efect local (satul X, cătunul Y) la nivel naţional. Nu stărui aici asupra minciunii prin care nu se admite faptul că acei clerici au vorbit din convingere, ci sunt musai declaraţi ca „vânduţi” sau „cumpăraţi” (după caz).

Trec şi peste capcana uriaşă în care au căzut mulţi, mult prea mulţi, ortodocşi, acceptând rolul de “arbitru moral” asumat de o presă mizeră, plină de imoralitate, minciună şi păgânism.

Dar s-au încălcat Constituţia şi legile ţării în mod flagrant şi nimeni nu a luat atitudine, nicio instanţă publică nu a reacţionat faţă de două luni de atac concertat şi neîntrerupt împotriva BOR.

Şi acum o întrebare simplă pentru cine poate gândi logic:Dacă şi repet, dacă BOR era aliata guvernanților, nu s-ar fi reacționat legal la atacurile împotriva ei?

Treceţi o clipă peste patimi şi gândiţi-vă!Deci, se zice de mass-media că “BOR e mână în mână cu Guvernul Ponta”.
Şi nimeni nu face nimic la şirurile nesfârşite de atacuri împotriva BOR.

Nici măcar atunci când sunt făcături ordinare, pentru care propagatorii pot fi extrem de uşor sancţionaţi legal!Nici atunci când se încalcă flagrant, indubitabil şi Constituţia, şi legile interne şi legislaţia europeană!Nimeni nu reacţionează, campania anti-BOR se desfăşoară nestingherită!

Mai mult, Camera Deputaţilor, controlată de oamenii lui Ponta, adoptă o lege anti-BOR. Şi, totodată, Curtea Constituţională batjocoreşte Constituţia, persecutându-i pe ortodocşi, declarând că aceştia sunt obligați să facă cerere specială pentru a-și putea exercita un drept fundamental!

Despre ce e vorba? Păi Curtea Constituţională a decis, fără a putea aduce un rând măcar din Constituție în favoarea deciziei sale, că CETĂŢENII ROMÂNI ORTODOCŞI TREBUIE SĂ FACĂ CERERE PENTRU CA SĂ POATĂ BENEFICIA DE DREPTUL CONSTITUŢIONAL LA EDUCAŢIE RELIGIOASĂ!

Aberaţia acestui gest este uluitoare!

Şi am văzut, cu multă uimire, că mulţi nu au înţeles monstruozitatea hotărârii şi consecinţele ei cumplite, care înseamnă practic NEGAREA DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI!
Ca şi cum trebuie să faci cerere spre a beneficia de un drept constituţional!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an electoral ca să ni se recunoască dreptul de a vota!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an ca să ni se recunoască dreptul la libera opinie!
Este ca şi cum ar trebui să facem cerere în fiecare an pentru a beneficia de oricare din drepturile noastre constituţionale!

Da, dacă cineva vrea să nu beneficieze de un drept constituţional de care beneficiază printr-o instituţie este normal să facă cerere prin care să îşi exprime acea voinţă, pentru a nu fi trasă la răspunere instituţia că i-ar fi încălcat dreptul!
Dar că faci cerere ca să poți să îţi exerciţi un drept constituţional este total aberant!

La monstruoasa campanie anti-BOR a mass-mediei din ultimele luni se adaugă deci o campanie legislativă anti-BOR, făcută cu încălcarea Legii Fundamentale şi cu o desăvârşită bătaie de joc faţă de tot ce înseamnă Istoria Românilor, libertate religioasă ş.a.m.d.

Mi se pare mai mult decât evident că am intrat într-o epocă de PERSECUŢIE DESCHISĂ ANTI-ORTODOXĂ!

Nici o instituţie românească sau europeană, naţională sau internaţională, nu ia atitudine faţă de acest şir uriaş de acte samavolnice!
Dacă erau asemenea atacuri împotriva mozaismului sau adventismului, împotriva bulgarilor sau evreilor, împotriva unei categorii de sportivi sau, de pildă, a jurnaliştilor, REACŢIILE LEGALE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE NU AR FI ÎNTÂRZIAT!

Acum însă, stimulându-se emoţional credincioşii prin mijlocirea campaniei electorale, astfel încât aceştia să piardă din vedere esenţialul, prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe Române a fost dezlănţuită fără nicio oprelişte.

Şi mi se pare mai mult decât evident că este doar începutul. Mergându-se pe aceeaşi linie curând vom ajunge să mergem, toţi cei care nu renunţăm la Credinţa vie, mărturisită şi reală, pe urmele celor din timpul prigoanelor comuniste.
Pregătiţi-vă pentru încercări mari, uitaţi-vă la Sfinţii Închisorilor şi fiţi gata să le urmaţi.

Prigoana a început în mod oficial!

pr. Mihai-Andrei Aldea  (sursa: activenews.ro)