Troparul Pogorârii Sfântului Duh (al Rusaliilor sau Cincizecimii)

Reprezentative

Troparul Pogorârii Duhului Sfânt

„Binecuvantat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.”

Condacul Cincizecimii, glasul 8

Când Cel Preaînalt, pogorându-Se, a amestecat limbile, atunci a despărţit neamurile; iar când a împărţit limbile cele de foc, atunci pe toţi la o unire a chemat; şi cu toţii, ca într-un glas, slăvim pe Duhul Cel Preasfânt!

Troparul Sfântului Ioan Rusul – 27 mai

Reprezentative

„Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.”

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: „Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.” Continuarea

Troparul Înălţării Domnului. Cântări la Înălţarea Domnului

Reprezentative

Troparul Înălţării Domnului, glasul 4

„Înaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie facand ucenicilor, cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei, prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii.”

Condacul Înălţării, glasul 6

„Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cântările Înălţării Domnului (psalt Laurențiu Iacob)

Catavasiile Înălțării Domnului (Psalții Catedralei Patriarhale)

Sf. Arsenie Boca. O minune, o bucurie

Arsenie Boca – o taină , o bucurie, un refugiu…

In fiecare zi, Sf. Arsenie Boca pledează pentru iertare.

Ma supăr uneori ṣi văd un lucru pe care-l interpretez ca fiind rău.

Plâng, mă supăr, mă agit,dar dupa ce mă rog,

simt si primesc lumina peste semnificatia adevarată a lucrurilor care m-au frămantat.

Si Sf.Parinte îmi arată unde am gresit, că am judecat gresit, că m-am pripit.

Sf Arsenie Boca pledează pentru bunătate.

Să vad ce este bun in oameni, să vad ce e bun in omul iubit…

Sf.Arsenie Boca este aproape de noi, ṣi ziua si noaptea…

Poveste de Crăciun sau cum m-am vindecat de o patimă…

Ne apropiam cu pasi repezi de Crăciun, într-o zi m-am rugat si am adormit…

Am tresărit deodată, am spus o rugăciune din nou si am retrăit in amintire ,

o întâmplare mai neplăcută, pentru care m-am consumat cândva. Cu nervi, cu disperare, cu lacrimi…

Prietenul meu mi-a dat cândva niste motive de gelozie. Vroia sa-mi arate că era un baiat curtat,

căutat … si mă provoca sa reacționez, lucru care mie imi displăcea profund.

Am intrebat in gând ,,De ce?’’. De ce gândul acesta ,acum? Este ceva neplăcut…

Răspunsul a fost cam în felul urmator :,,Nu este un lucru rău.Tu îl percepi ca fiind ceva rau.

Controlează-te!’’

Nu a trecut nici jumătate de oră si s-a intamplat un lucru f. asemănător,

istoria care-mi provocase cândva gelozia, se relua in aceeaşi forma, ca trasă la indigo..

Ma pregăteam sa încep iar o criză de pâns, când am realizat ca abia primisem sfatul,

că promisesem că o să-l ascult pe Sf.Parinte Arsenie. Ce folos am daca cer ajutorul Ṣi nu ascult…

Ṣi am ascultat.

Sf. Arsenie Boca a fost atat de bun si iubitor , că m-a avertizat, m-a pregătit,

m-a invățat sa privesc prin ochii lui , acel fapt care mă deranjase initial,

demonstrandu-mi ca nu era ceva rău. O joacă, o copilărie…Cine ştie cum poate fi numit…

In schimb mi-a demonstrat că gelozia mea este o patimă, ca mă orbeṢte si ma impinge la mânie,

că rănesc pe cei din jur, că nesiguranta mea este de asemenea rea.

Acum, când am tendința de a gândi ceva rău, Sf.Parinte Arsenie Boca mă conduce

spre rugăciunea ,,Izvorul tămăduirii’’ şi eu intreb ,,-Pentru mine?’’

,,-Pentru tine…’’

Mă ruşinez si o citesc, mă calmez, mă eliberez de povara gândurilor grele şi îmi pun toată nădejdea

in mâinile Domnului.

Sf. Arsenie Boca pledează pentru dragoste… Imi arată care sunt calitățile prietenului meu,

câtă nevoie are el de dragoste şi cum pot s-o dăruiesc. Câtă nevoie am eu…

Fără rugăciunile Măicuței Domnului, Ingeruluipazitor, ale Sf.Arsenie Boca şi ale celorlalti sfinti, am fi niste oameni bolnavi, incapabili de a simți iubirea lui Dumnezeu.

Uneori, ma ajută sa descopăr eu – cu emotie in suflet, calitățile prietenului meu, să-l percep ca dar de la Dumnezeu.

De fapt acesta este sensul existenței noastre, suntem daruri de la Dumnezeu, ne căutam, ne şlefuim reciproc şi strălucim impreună, in dragostea pe care o primim şi o trăim ca pe un miracol.

Multumim IOANA, frumoase cuvinte

Publicaţia „Adevărul” reia atacurile obsesive la adresa Bisericii

Într-un articol calomnios publicat în ziarul Adevărul de Timişoara, domnii Daniel Dancea, Ştefan Both (din Timişoara) şi Cezar Pădurariu (din Iaşi) îşi dau mâna şi se lansează într-un atac furibund la adresa Patriarhului României în stilul celor apărute în ziarul Scânteia din primii ani ai regimului comunist.

Materialul de presă denigrator publicat în ziarul Adevărul de Timişoara nu mai miră pe nimeni, deoarece cei trei jurnalişti instigă permanent la ură confesională şi la învrăjbirea dintre Biserică şi societate. De mulţi ani, Biserica şi activitatea ei în favoarea societăţii româneşti reprezintă pentru aceştia nu un subiect de presă care trebuie tratat cu obiectivitate jurnalistică, ci o temă de atac, probabil expresia unor convingeri şi frustrări personale sau rezultatul influenţei asupra lor din partea unor persoane şi grupuri interesate de denigrarea permanentă a Bisericii Ortodoxe Române.

 Articolul din ziarul Adevărul de Timişoara este construit exclusiv prin reluarea obsesivă a unor afirmaţii calomnioase, speculaţii gratuite şi provocări nedemne (ca cea de la Timişoara din anul 2008), date publicităţii de cei ostili Bisericii sau colportate din surse obscure, care nu au fost niciodată probate cu dovezi clare. Şi de această dată, cei trei jurnalişti de la Adevărul reiau aceleaşi calomnii evident cu scop de denigrare despre presupuse relaţii cu Securitatea şi pretinse legături oneroase cu politicieni şi oameni de afaceri niciodată dovedite.

 De altfel, de-a lungul timpului, Patriarhia Română a răspuns prompt, a demontat toate dezinformările şi a făcut clarificările necesare pentru informarea corectă a opiniei publice în legătură cu aceleaşi dezinformări nedemne pentru un jurnalist onest.

Probabil că la cele apărute în ziarul Adevărul de Timişoara nici nu ar mai fi trebuit dat un răspuns. Totuşi, în urma acestui nou atac mediatic din partea publicaţiei Adevărul se impun spre meditaţie următoarele:

Până unde poate scădea calitatea demersului jurnalistic la unii jurnalişti fără responsabilitate, care, prevalându-se de libertatea de exprimare, sunt convinşi că a calomnia sau a denigra este ceva firesc?

 Cum poate o instituţie  de presă ca Adevărul să fie preocupată în cazul Bisericii doar de a susţine o campanie de denigrare permanentă a ei, uneori „mascată” de câteva articole pozitive pentru a induce publicul cititor ideea de obiectivitate gazetărească? Însuși faptul că această publicație este acum în insolvență arată că cititorii nu se lasă înşelaţi de aparenţe.

 Desigur, fiecare instituţie media particulară are libertatea de a-şi alege propria politică editorială, însă se constată încă o dată că publicaţia Adevărul de astăzi continuă campania împotriva Bisericii după modelul ziarului Scânteia de odinioară. Astfel, în acea publicaţie oficială de tristă amintire a regimului comunist din  România, într-un articol din 1986, Biserica era combătută ideologic prin apologia propagandistică a „superiorităţii omului societăţii socialiste cu trainice convingeri materialist ateiste, forţa hotărâtoare a tuturor transformărilor revoluţionare din societate” (conform revistei Historia, iulie 2013). Mesajul ziarului Scânteia de atunci şi al cotidianului Adevărul de astăzi este în esenţă acelaşi!

 Biroul de presă al Patriarhiei Române

preluat de la adresa:  http://basilica.ro/publicatia-adevarul-reia-atacurile-obsesive-la-adresa-bisericii-105141

Sfinţii Grigorie, cei de peste tot anul

GRIGORIE, In greceste, gregórios inseamna „cel treaz“, „veghetorul“ (de la gregoreo, „a fi/sta treaz“, „a priveghea“). Limba bisericeasca pastreaza forma veche Grigorie, dar in limba moderna s-a impus forma Grigore (de unde si prescurtarea Gore). Desi purtat de numerosi sfinti, atat in Rasarit, cat si in Apus, astazi numele este tot mai rar. Diminutivele curente sunt Grigoras si, sub influenta occidentala, Grig (uneori dezvoltat autohton in Griguta). Derivatele feminine – Grigorita, Grigorina – se intalnesc inca si mai putin.

Numele este atestat si in limba latina, sub forma de Gregorius si Glegorius, destul de intalnite in epoca imperiala. Istoria numelui, insa, incepe in primele secole ale erei crestine, cand este purtat de personalitati marcante ale bisericii atat grecesti, cat si romane. In Sinaxar se gasesc trecuti multi sfinti care au avut acest nume – Sf. Grigore de Nazianz (supranumit „Teologul”), Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, episcopul Armeniei Mari (supranumit „Luminatorul”) si multi altii. Atestat din vechime, numele apare in limbile slave, iar de aici Grigore va intra si in limba romana.

Din familia derivatelor se mai intalnesc Goras, Guruta, Grigole, Grigorita, Golea, Gorov, Grigoropol, Grigorcea, Grif, Grigor, Gurga, Grigoran, Grigorescu, Guta, Gorcea, Grisca, Grigoras, Griguta, Gligolas, Grigor etc. O dovada a popularitatii numelui este zicala populara „Vrei, nu vrei, bea, Grigore aghiasma”. Este un nume intalnit in toata Europa.

Întrucât foarte mulţi nu se gasesc scrisi în calendarul nostru, am gasit folositor sa-i adunam pe toţi şi să-i listăm mai jos. Cei mai mulţi sunt din biserica greacă şi rusă. Prezentul articol cuprinde lista (ne-exhaustivă) a acestora.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

1 ianuarie – Sf. Ierarh Grigorie de Nazianz cel Bătrân (cca. 276 – 374), tatăl Sf. Grigorie Teologul

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

5 ianuarie – Sf. Grigorie din Akrita

5 ianuarie Sf GrigorieSf. Grigorie s-a născut în jurul anului 755 în insulele Cretei, din părinţi evlavioşi care se numeau Teofan şi Iuliana. Încă de tânăr a iubit studiul sfintelor scripturi şi a trăit ceva timp în Seleucia, din Grecia Veche, coasta de sud a Anatoliei. Acolo s-a nevoit hrănindu-se doar cu pâine si apă. După ce a murit Împăratul Leon al IV-lea Khazarul şi credincioşii creştini s-au eliberat de tirania acestuia, a mers în Ţara Sfântă, apoi la Roma.

În acei ani, sub împăratul Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.

În timpul împăratului roman Mihai I (811-813)  Sf. Nichifor (806-815) a trimis într-o delegaţie trei membri la Papă menţinând printr-un act apartenenţa la Imperiul Bizantin, nerecunoscându-l ca împărat al Romei. Din aceasta a facut parte şi Sf. Grigorie.

Ulterior sfântul s-a aşezat la o vestită mănăstire din Akrita, şi, într-o chilie mică – ascuns de lume, acoperit doar cu o haină din piele, a plâns şi s-a rugat pentru revoltele şi opoziţiile din sânul bisericii.  Recita psalmi in orele serii, în timp ce se afla gol într-un borcan mare de apă din grădină. Aşa rugându-se, a trăit toată viaţa pământească până ce şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSfântul Grigorie Zavorâtul

Sfântul Grigorie a venit din Rusia. Pustnic în mănăstirea Sf. Teodosie Marea Lavră de la Kiev și a dormit liniștit în jurul secolul 14 d.Hr.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarie – Sf. Grigorie Episcopul Moesiei (al Bulgariei) care a adormit în anul 1012.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

8 ianuarieSf.Cuvios Grigorie facatorul de minuni de la Pecerska (†1093)

sf-cuvios-grigorie-taumaturgul-de-la-pecerska 8 ianuarieNu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: „O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta”.

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: „Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert”. Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: „Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!”.

Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică”. Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta”.

Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Cînd aţi venit aici?”. Tîlharii au răspuns: „Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici”. Iar monahii au zis către dînşii: „Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut”. Tîlharii au răspuns: „Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească”.

Venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: „De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi”.

Tîlharii, cu jurămînt au zis: „Te vom asculta pentru totdeauna”. Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor”. Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: „Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte”. Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?”. Ei răspunseră: „Are să fie spînzurat pe lemn”. Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: „Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta”.

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : „Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia”. Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: „Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi”; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: „Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele”.

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: „Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră”. Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: ” O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru”.

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte”. Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.

Continuarea

(IV) Minuni actuale în trai ortodox. Vindecare de hepatită și liniște sufletească

(25.02.2015) din rubrica Minuni și mărturisiri 

Doamne ajuta! Vreau sa va impartasesc si eu povestea mea, poate ca această experiență va mai ajuta si pe altii. Va multumesc!

Doresc sa va povestesc si eu cat bine mi-a facut Dumnezeu si bunii sfinti ai sai: Sfantul Nectarie, sfantul Efrem cel Nou, parintele nostru Arsenie, sfantul cuvios Ioan de la Prislop, sfintii Nicolae, Rafail si Irina, sfantul Ioan Rusul  si nu in ultimul rand Maicuta Domnului. Am tinut sa-i enumar pe toti cei la care am alergat in rugaciunile mele, deoarece stiu ca toti m-au ajutat, au lucrat impreuna. Le multumesc dar stiu ca nu indeajuns pentru tot binele primit.

Baldachin with holy relics of Saint Nektarios, Radu Voda Monastery, BucharestPe sfantul Nectarie l-am “cunoscut” cu aproape 4 ani in urma,  in incercarile mele disperate si neputincioase de-a incerca sa schimb ordinea lucrurilor: Imi doream cu ardoare un copilas, care se lasa asteptat. Pe-atunci nu stiam sau mai bine zis nu voiam sa vad ca toate se intampla cu voia Domnului si la timpul randuit. Asadar, fiind in vizita la nasii nostri la Bucuresti, am insistat ca vreau sa merg la Sfantul Nectarie, la manastirea Radu Voda. Zis si facut, am ajuns acolo ne-am inchinat, ne-am rugat cum am stiut, am scris un acatist (Nasa era era cam in aceeasi situatie cu mine, copilasul se lasa asteptat si in familia lor). Cand am iesit pe poarta manastirii aveam un zambet pana la urechi si o certitudine in suflet cum ca toate se vor aranja. A trecut o luna, eram la sfanta liturghie si dintr-o data am ametit si am apucat sa-i spun unei doamne ca am nevoie de niste apa. Urmatorul lucru pe care-l stiu e ca m-am trezit intinsa pe jos, cu trei doamne in jur care incercau sa ma ajute. Asta a dat startul unui lung sir de investigatii medicale la finalul carora diagnosticul m-a lasat muta: Hepatita cronica B activa! Eu ii ceream lui Dumnezeu copilasi, fara sa stiu ca acei copilasi ar fi putut oricand sa fie infectati. Mare, mare este puterea lui Dumnezeu si lucreaza in cel mai minunat mod! Am trecut prin multe stari in acea perioada: a fost deznadejde, furie, sentimente de neputinta, toata lumea imi spunea ca trebuie sa invat sa traiesc cu aceasta boala, deoarece Hepatita cronica B nu se vindeca decat in 3-5% din cazuri. Dar mi-am amintit de tot ce citisem despre Sfantul Nectarie, de minunile lui si de fapt am constientizat ca totul a inceput dupa vizita la Manastirea Radu Voda. Incepusem sa vad de fapt ca Dumnezeu se milostivise de mine, m-a scos din “goana dupa copii” si m-a invatat sa am rabdare si incredere in voia Lui. Incepusem demersurile pentru obtinerea tratamentului cu interferon, si am depus dosarul in septembrie stiind ca listele de asteptare la CAS sunt mari, aprobarea putand veni si dupa 1 an jumate sau chiar doi.  In acea saptamana am fost si la mormantul Parintelui Arsenie si m-am rugat sa faca cum stie ca e mai bine pentru ca ma temeam groaznic de tare de tratament. Peste tot citisem ca e un tratament dur, foarte greu de suportat. In exact 2 luni de la “vizita” la parintele Arsenie, m-a sunat medicul sa-mi spuna ca mi s-a aprobat tratamentul. Nu stiam daca sa plang de teama sau sa ma bucur. Dar “Comisia mea din ceruri”, cum obisnuiesc sa-I numesc pe bunii sfinti, mi-au trimis ajutor mai repede decat puteam sa ma gandesc. Am inceput tratamentul  si totul a decurs nesperat de bine, aveam doar dureri de cap razlete si oboseala permanenta, dar a fost foarte, foarte bine fata de cum putea sa fie.  In tot acest timp, m-am uns in partea dreapta cu ulei de la Sfantul Nectarie, am citit acatistul Sfantului, m-am  rugat dar nu cat ar fi trebuit si mare ajutor am primit de la mama mea care l-a descoperit si ea pe sfantul Necatrie si i-a citit acatistul tot anul cat am fost sub tratament. Analizele mele nu aratau deloc bine, dar ma bucuram ca totusi ma simteam bine, nu am lipsit nici o zi de la servici. In timpul acesta, am avut un vis… L-am visat pe sfantul Nectarie cu un bebelus in brate, venea dupa mine. Dar la un moment dat s-a oprit. Se uita la copilas dar nu a mai facut un pas. M-am trezit mai fericita ca niciodata, a fost un sentiment de nedescris chiar daca sfantul nu a venit cu copilasul la mine. Cumva traiesc cu gandul ca puiutul meu e in grija sfantului si poate candva mi-l va incredinta mie.

Revenind la boala mea, in toamna anului trecut am terminat tratamentul. La o luna de la terminarea lui am fost sa-mi fac analizele si ce credeti? Hemograma era impecabila, analizele la ficat perfecte si cel mai important, AgHbs devenise negativ si aveam anticorpi!!! Asta insemna ca am scapat de virus, ca eram parte din acei 3-5% care reusesc! Mi-am sunat de urgenta medicul sa-I spun, si m-a chemat la cabinet. Mai tarziu mi-a spus ca de fapt n-a avut incredere in cum interpretasem eu analizele si a vrut sa se convinga singur de aceea ma chemase. Dupa 6 luni trebuie sa refac analizele si daca se mentin, voi fi declarata vindecata. Dar medicul era foarte optimist, spunand ca odata ce corpul a creat anticorpi nu se asteapta la surprise neplacute dar ca protocolul trebuie respectat.

Trebuie sa mai multumesc si Sfantului Efrem care ma ajuta sa scap de dureri crunte de cap doar prin ungere cu ulei de la candela Sa. Asta dupa ce ani de zile am suferit din cauza unor cumplite migrene. Grabnic ajutator este, chiar si cu cei care cred mai putin sau sunt umbriti de indoiala cum a fost si cazul meu.

Multumesc lui Dumnezeu si tuturor sfintilor care m-au ajutat! Eu nevrednica, tare I-am suparat de-a lungul timpului si tot am gasit mila! Sunt sigura ca oricine va cere va fi ajutat, doar sa-si doreasca asta cu adevarat. Dumnezeu asculta si rugaciunile scurte si simple… am simtit asta din plin! Si in incheiere mai am o veste minunata: nasa mea este insarcinata. Nici rugaciunile ei nu au ramas fara raspuns. Credeti, credeti cu tarie si veti fi ajutati. Doamne ajuta!

© Copyright: Preluarea textelor complete se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!

Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău – „Fața nevăzută a homosexualității”

fata nevazuta a homosexualitatiiCuvîntul Editorului – Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

virgiliu gheorghe_andrei dirlau

autorii cărții – Virgiliu Gheorghe si Andrei Dîrlău

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

– dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;

între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);

probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;

homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;

– depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali;

– dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală.

– Bagley şi Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă;

– în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;

– într-un studiu desfăşurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;

– cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decît bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decît femeile heterosexuale;

– încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Avînd în vedere toate acestea, considerăm că volumul de faţă constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faţă de om, faţă de omul aflat într-o cumpănă a vieţii, faţă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităţii.

Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.

SFÂNTUL Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

Sf_paisie

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.Parintele Paisie Aghioritul

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florenskyspunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisiesunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: ” Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale.”

Sf cuviosul-paisie-aghioritul-icoana

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

„Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: „Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
„Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Staretul Hagi Gheorghe Athonitul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Sfantul Arsenie Capadocianul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Parinti aghioriti”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti” – 4 volume
„Parintele Paisie mi-a spus”, Athanasie Rakovalis
„Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Ierom. Isaac Aghioritul

sursa: crestinortodox.ro

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea I – Film rusesc subtitrat

Viata Cuviosului Paisie Aghioritul – Partea II

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana – 26 decembrie

Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.(tropar, gl.1)

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinte Nicodim, pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat. (Condac, gl. 8-lea)

Sf Nicodim TismanaSfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

    Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.

    Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.

    Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.

    În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.

    Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”.Tismana 051b1

    Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

manastirea Tismana Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

    La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.

    Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.

    La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.

    Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.mormantul_sfantului_nicodim_de_la_tismana_3

    După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească. racla Sf. Nicodim

    În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.