Pe Părintele Adrian Fageteanu l-am întâlnit și cunoscut la Manastirea Antim, din București, alături de Părintele Sofian Boghiu!…
Cand l-am văzut prima oara, practic, mi-a atras atenția o coada la care stăteau destul de mulți credincioși, într-o sambata după amiaza!…
Erau fiii lui duhovnicesti care așteptau la Sfinția Sa, la spovedanie, pe care o făcea în paraclisul din curtea mănăstirii!…
Am stat, am așteptat, în timp ce în biserica mare a început Slujba Vecerniei și o ascultam la difuzor, era prin toamna anului 1996, când manastirea avea un cor deosebit iar diacon slujitor era vrednicul misionar – Părintele Profesor Petre David!…
Aveam emoții, doream să-l vad, sa-l cunosc, sa iau, măcar, o binecuvantare de la cuvioșia sa!…
A meritat așteptarea, am văzut în fata mea „duhul Ortodoxiei” întregi și, intreg, în carne și oase, ce-i drept, putina carne, putine oase dar, „duhul” era zdravăn, curat, veritabil și autentic!…
Adunat de spate, și-a ridicat, puțin, privirea, s-a uitat, puțin, în sus, m-a fixat si, mi-a pus mana pe cap, a tras-o repede, scurt, sa nu apuc sa i-o sărut și, mi-a răspuns, apăsat: Domnul!…
M-a impresionat tonul și, în fond, totul, după aceea ne-am mai întâlnit, l-am cercetat, inclusiv, sus, la Schitul Locurele, din județul Gorj, unde, am plecat, într-o seara, în amurg, de la Manastirea Lainici, împreună cu Mitropolitul de atunci al Olteniei – Teofan, care-l pretuia tare mult!…
Altminteri, de ce m-a mișcat atât de mult Gheronda Adrian?!…
Fiindcă, de la un capăt la altul, am văzut, în el, seriozitate, corectitudine, rigoare, evlavie, credinta, inteligenta, ascutime, luciditate, caldura, intelegere, mila, ingaduinta dar și demnitate, verticalitate, imparțialitate sau obiectivitate!…
Gheronda Adrian – mort și (re)inviat de șapte ori, cu peste douăzeci de ani de pușcărie comunista ori temniță grea, cu studii strălucite de drept, teologie și filozofie, ucenicul, inchinoviat în Manastirea Putna și, discipol al Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor și al grupării spirituale „Rugul aprins”, misca inimile, trezea conștiințele, activa cugetul și imblanzea pornirile cele păcătoase ale oamenilor, prin cuvântul sau, dres cu sare, prin purtarea sa extrem de cumpătată, prin atitudinea lui chiar ferma și intransigenta, uneori, atunci când situația impunea, prin gândirea sa foarte clara și cerebrala, prin argumentarea sa extrem de fundamentata, avându-și izvorul in scrierile biblice și patristice, prin comportamentul sau foarte atent, ușor reținut, rezervat, insa, totusi, foarte natural și, chiar original, unic și personal!…
Fostul avocat și comisar de politie, în tinerețea sa, la Fălticeni, Avva Adrian Fageteanu se remarca prin aceea ca, „niciodată nu s-a închinat lui Baal și slujitorilor lui” ci, întotdeauna, avea coloana vertebrala, sira spinării dreapta, nici măcar îndreptată ci, pururea, dreapta!…
Altfel spus, în persoana și personalitatea Părintelui Adrian am văzut, am găsit, neîncetat și neintrerupt, ipostaza omului neatins de corupție, meschinarie, ipocrizie ori fățărnicie!…
In concluzie Părintele Adrian Fageteanu, discret, destul de rezervat și de precaut ori de prudent, insa, foarte concret și prezent, rămâne în constiinta colectiva și comunitara ca tămăduitorul – chirurg, la scaunul spovedaniei – care, se transforma într-un adevărat bloc operator, care vindeca, cu ajutorul sfintelor canoane, toată boala, suferinta si neputința din popor, tot păcatul și toată vulnerabilitatea, slăbiciunea ori patima salasluita în popor!…
Ce oameni, ce caractere, ce ținută, ce atitudine, ce personalități în fibra tuturor acestor vestiți parinti duhovnicești, romani contemporani!…
Te duceai, bunaoara, la unul ca Avva Adrian, bolnav și te întorceai vindecat ori pe cale de vindecare, te duceai apăsat și te întorceai eliberat, te duceai împovărat și te întorceai despovarat, de duceai amestecat și te întorceai lămurit, limpezit și clarificat!…
De ce oare?
Fiindcă avea cuvânt (nu vorbe) cu putere multă!…
Cuvânt dres și, măsurat sau ponderat, chibzuit si calculat!…
Din trei propoziții ori fraze și, dintr-o cautatura te, strafulgera, dar, de fapt, te (i)lumina, te (re)așeza, te (re)calibra și, (re)seta, tot, din cap pana în picioare, trup, suflet, duh și cuget, deopotriva!…
De ce credeți, ca mergea, lumea, atâta lume, stand la coada, încă de pe vremea regimului comunist, așteptând, vreme indelungata (și) la sfinția sa?!…
Fiindcă, „nu trup, carne ori sânge ii grăia lui ce sa facă ci Duhul lui Dumnezeu care locuia în El!”
A plecat, dintre noi, retras, la Schitul Locurele, la 27.09.2011, exact în ziua în care a fost și călugărit cu vreo șapte decenii în urma, în lavra Putnei!…
Între, altele, câteva sfinte mănăstiri i-au fost la suflet, în mod deosebit: Putna – chinovia sa de metanie, Antim – unde a viețuit, și, pe care o știa și o frecventa încă de pe vremea „Rugului aprins”, Lainici, unde a fost și prohodit, petrecut pe ultimul drum pământesc, și, înmormântat, Crasna de Gorj, Govora, Vaforata, Surpatele – prin care a trecut, slujit și viețuit!…
Cum spuneam, vreme de peste doua decenii a „frecventat” vestitele „academii” ale regimului comunist de la Galata de Iași, Văcărești, Brașov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraș, Jilava, Canal – Poarta Alba, Aiud și Suceava!…
Basarabeanul școlit în Bucovina, la Cernăuți și Suceava, apoi ajuns la București, a impresionat, întotdeauna, prin faptul ca, a fost extrem de egal, atât cu sine, adică cu el însuși cât și cu semenii lui, indiferent cine sau care au fost aceștia!…
Când mergeai la Antim, te mai întreba unul, altul: la cine te duci, la Părintele Sofian sau la Părintele Adrian ca, în mod complementar, la primul găseai vorba bună iar, la al doilea cea care, suna dar, mai ales tuna!…
La primul erai, oarecum, la UPU, la triaj, la o cercetare, minutioasa, meticuloasa, amănunțită, cu rețetă și diagnostic iar, la al doilea, dacă era necesar, intrai la blocul operator unde „chirurgul” recurgea la intervenția, la operația, iminenenta și, deci, absolut, necesara!…
Preacuvioase Părinte Adrian, ne este tare dor de sfinția voastra, de vorba de duh, și, nu în ultimul rand, de câte o „cruciulita” aplicata, părintește, pe capetele noastre zburlite, și la propriu și la figurat, mai ales în timpul Sfantului Maslu!…
Așteptăm să, ne reîntâlnim, la poarta raiului, în tinde veșniciei și, în naosul eternității!…
Macar, sa apucam, va (mai) vedem!…
Vesnica lui pomenire! Amin!…
Stelian Gombos
