Troparul Sfinților Mucenici din Evghenia (22 februarie) Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Evghenia este un loc în marginea de răsărit a oraşului Constantinopol, aproape de turnul şi porţileContinuă să citești …

Pătimirea Sfintei Muceniţe Agata (5 februarie) Împărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogaţi. Aceştia auzind de aceea tiranică poruncă,Continuă să citești …

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat peContinuă să citești …

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfăContinuă să citești …

Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre. Petru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Țara Românească, și al soției acestuia,Continuă să citești …

Troparul Sfintei Muceniţe Achilina, Glasul 4 Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără deContinuă să citești …

Troparul Sfântului, glasul I Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane! Părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice, luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească împreună cu îngerii L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre! Viața Sf. Cuvios Ioan de la Prislop DeContinuă să citești …

Troparul Sfantului Vasile de la Poiana Marului (glas 8) Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Sfântul Vasile s-a născut în Rusia în anul 1692. A fost atras de tânăr de viața monahală și în căutarea unor călugări cuContinuă să citești …

Troparul Sfintei Mucenițe Tomaida Mieluseaua Ta, Iisuse, Tomaida, striga cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci, ca o jertfa fara prihana, primeste-maContinuă să citești …

Troparul Sfantului Mucenic Sava de la Buzau Mucenicul Tau Doamne, Sava, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Viața Sf. Mucenic Sava de la Buzău Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-unContinuă să citești …

Condacul Arătatu-Te-ai astăzi… Glasul 4 Ca pe un Luceafăr ce îşi în­dreaptă lumina fără de greşea­lă până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, Îndreptătorule Ioan, părintele nostru. Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune – ziceContinuă să citești …

Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, glasul al 4-lea: Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.Continuă să citești …