Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

---

Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Fevronia

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 2-lea

Văzând fericita stareţă Vriena că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe foarte înfloreai, în taina inimii sale, lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi striga: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând tu, preaînţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea lui Dumnezeu şi suferinţa pentru fapta bună, pe Dumnezeu din tot sufletul te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi, pentru care şi noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului cu mare sfinţenie ai păstrat;
Bucură-te, că, prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;
Bucură-te, că pe o scândură îngustă te odihneai;
Bucură-te, că alteori pământul gol în loc de pat îl aveai;
Bucură-te, că o dată la două zile tu hrană primeai;
Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;
Bucură-te, ca pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;
Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;
Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;
Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin rugăciunea inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:
Bucură-te, că, din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai păstrat;
Bucură-te, căci, cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;
Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;
Bucură-te, că, auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu lanţuri te-au legat;
Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;
Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;
Bucură-te, căci cu ultimele ei sfaturi ai fost întărită;
Bucură-te, că, la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;
Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei spre mucenicie ai pornit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la despărţirea de tine, fericită fecioară, şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi să-ţi dea răbdare până la sfârşit, spre a-I cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă înaintea chinuitorului Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:
Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;
Bucură-te, că toate chinurile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că de ostaşi cu toiege carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste răni cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că, în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, căci cu darul Lui spre mari chinuri te pregăteai;
Bucură-te, că, având în inimă dragostea Lui, focul în seamă nu-l luai;
Bucură-te, că inima ta, arzând, de focul Duhului era cuprinsă;
Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşinată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;
Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;
Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;
Bucură-te, că, la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;
Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;
Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;
Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;
Bucură-te, că din a lui poruncă spânzurată pe lemn ai fost;
Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;
Bucură-te, că mulţi, nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, s-au dus;
Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 6-lea 

Mărturisind prin tăcere vitejia cugetului tău, răbdai, fericită fecioară Fevronia, cu dragoste izvodirile chinurilor pentru Mirele tău Cel ceresc şi în taina inimii tale Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a în inima ta raza cea preadulce a Duhului Sfânt, cu care te-ai sprijinit a suferi cu veselie şi mângâiere muncile care urmau. Iar noi, nevrednicii, slăvind darul lui Dumnezeu care te întărea pe tine, sluga Sa cea înţeleaptă, te lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, că de la strujirea trupului spre tăierea limbii pregătită te-ai arătat;
Bucură-te, că dezrădăcinarea dinţilor cu inimă tare ai răbdat;
Bucură-te, că după scoaterea dinţilor, sângele cel feciorelnic, ca un izvor din gura ta curgea;
Bucură-te, că dinţii cei frumoşi ca nişte mărgăritare erau semănaţi pe pământ;
Bucură-te, că, după aceste chinuri, iarăşi spre închinarea de idoli te-a îndemnat;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bărbăţie l-ai înfruntat;
Bucură-te, că pe el slugă a iadului l-ai numit;
Bucură-te, că asupra ta alte chinuri a rânduit;
Bucură-te, că sânii tăi feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că după tăiere, ca doi struguri pe pământ au fost aruncaţi;
Bucură-te, ca pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 7-lea

Vrând cumplitul Selin să aducă dureri peste dureri feciorelnicului tău trup, a poruncit cu foc să ardă rănile cele sângerânde ale sânilor tăi. Iar tu, vitează fecioară, pe Cel nevăzut, Care cu darul Său te întărea, Îl lăudai din inimă, strigând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-s-a întru tine, sfântă fecioară, puterea şi lucrarea darului Celui de sus, care inima ta o întărea în durerile cele nesuferite şi în chinuri; pentru care şi noi slăvind pe Hristos Dumnezeu şi pe tine, roaba Sa, cu evlavie şi cu umilinţă zicem aşa:
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci, cu al său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că iarăşi Selin s-a tulburat ca un turbat;
Bucură-te, că iarăşi pentru tine ardere a poruncit;
Bucură-te, că şi de astă dată nebiruită ai rămas;
Bucură-te, că, pentru Hristos, trupul iarăşi l-au ars;
Bucură-te, că în această muncă cruzimea lui Selin o ai defăimat;
Bucură-te, că rănile lui Hristos pe trupul tău le-ai purtat;
Bucură-te, că arderea trupului cu dar dumnezeiesc ai răbdat;
Bucură-te, că prin ardere, jertfă vie şi fără prihană Mirelui Hristos te aduceai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 8-lea

Văzând cuvioasele femei Tomaida şi Ieria marile chinuri pe care le răbdai, pe stareţa ta Vriena la mănăstire o au înştiinţat; iar fericita bătrână, auzind, cu lacrimi de bucurie pe Dumnezeu, Cel ce te întărea, Îl lăuda, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu toată credinţa, cu durere în inimă şi cu multe lacrimi se ruga fericita Vriena Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca să-ţi dea răbdare până la ceasul de sfârşit, în această a ta alergare spre cer; iar noi, aducându-ne aminte de suferinţele tale, cu umilinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că pentru mărturisirea dreptei credinţe pe roată spre chinuire legată ai fost;
Bucură-te, că şi întru aceste chinuri ai proslăvit pe Hristos;
Bucură-te, că după dezlegarea de pe roată, slăbind de multă durere, ai căzut la pământ;
Bucură-te, că prim-comitele şi Lisimah au privit la chinurile tale;
Bucură-te, că în taina inimii lor se tânguiau cu jale;
Bucură-te, că, prin pătimirea ta, ei s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
Bucură-te, că blestematul Selin, biruit văzându-se, iarăşi spre alte chinuri s-a pornit;
Bucură-te, că iarăşi, prin darul lui Hristos, pe el l-ai biruit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului care privea spre chinurile tale blestema cruzimea şi nebunia tiranului Selin; iar cei binecredincioşi pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea, în taina inimilor lor, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorisind cineva cu toată priceperea, nu va putea spune îndeajuns durerile şi suferinţele tale, fecioară, pe care cu dragoste le-ai răbdat pentru Mirele tău Cel din ceruri; iar noi, neputincioşii, îndrăznim a aduce ţie aceste smerite cântări:
Bucură-te, că mâinile tale cu securea au fost tăiate;
Bucură-te, căci ca două mlădiţe la pământ au fost aruncate;
Bucură-te, căci cu aceste mâini sfintele cărţi tu le ţineai;
Bucură-te, că acele sfinte mâini spre rugăciune adeseori le-ai ridicat;
Bucură-te, că acum, pentru dragostea lui Hristos, jertfă vie le-ai dat;
Bucură-te, că tăindu-ţi mâinile, mintea şi inima spre cer le ridicai;
Bucură-te, că în aceste dureri ajutor de sus cereai;
Bucură-te, căci cu sete dumnezeiască dezlegarea de trup o doreai;
Bucură-te, că în cămara cea de Mire de fecioarele cele înţelepte aşteptată erai;
Bucură-te, că tu, fericită fecioară, cu ochii inimii spre cer priveai;
Bucură-te, că după tăierea mâinilor, spre tăierea picioarelor pregătită erai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 10-lea

Vrând purtătorul de armă să taie piciorul cel drept, luând securea a lovit cu mare putere în gleznă însă nu a putut să-l taie; şi a doua oară lovind, nimic n-a sporit. Şi văzând acest lucru, a luat un lemn şi punându-l sub picior, a repezit cu furie securea şi abia l-a tăiat. Iar tu, sfântă fecioară, de mare durere din tot trupul te cutremurai şi cu inimă zdrobită pe Hristos Îl lăudai, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de diamant ai rămas, sfântă fecioară, în faţa tuturor durerilor celor mari şi amare, căci în inima ta odihneai prin credinţă, nădejde şi dragoste pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea a le răbda; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul drept şi pe cel stâng spre tăiere îl întindeai;
Bucură-te, că tăindu-ţi amândouă picioarele, de fericitul sfârşit te apropiai;
Bucură-te, că după tăierea sfintelor tale picioare şi mâini, în jalnică privelişte te aflai;
Bucură-te, că sângele tău cel feciorelnic, curgând, pământul l-a adăpat;
Bucură-te, că sfântul tău sânge pe pământ se vedea închegat;
Bucură-te, că de pe feciorescul tău trup, ca de pe un arbore tânăr, ramurile se vedeau tăiate;
Bucură-te, că sfintele părţi ale trupului tău pe pământ erau înşirate;
Bucură-te, căci cu sufletul tău cel sfânt, ca o pasăre din laţ, dezlegarea o doreai;
Bucură-te, căci clipa despărţirii de trup cu bucurie o aşteptai;
Bucură-te, că acum în inimă sufletul tău locuinţă îşi avea;
Bucură-te, că ultimele bătăi ale inimii tale spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimele tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 11-lea

Împăratul cerului şi al pământului privind din cer la nevoinţele tale, sfântă fecioară, cu darul Său te întărea spre săvârşirea alergării tale. Iar tu, cu necurmata ta privire a inimii spre El căutând, Îi cereai ajutorul, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie picioarelor tale a fost ţie Legea Domnului şi lumina cărărilor tale celor cereşti. Pentru aceasta, prin darul Celui ce te-a ales şi te-a chemat, te-ai făcut făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, pentru care auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că prin vitejia cea duhovnicească pe nelegiuitul Selin l-ai ruşinat;
Bucură-te, că el, văzându-se biruit, hotărâre de moarte asupra ta a dat;
Bucură-te, că din porunca lui ostaşii sfântul tău cap l-au tăiat;
Bucură-te, că alergarea spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că acum fericitul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, că Sfintele Puteri cu bucurie l-au întâmpinat;
Bucură-te, că la cămara veşnicului tău Mire ai fost dusă;
Bucură-te, că acum cununa muceniciei şi a fecioriei ai primit de la Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, că în hora fecioarelor, acolo veşnic ai dănţuit;
Bucură-te, că după învierea cea de obşte, plată desăvârşită pentru nevoinţele tale vei primi;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel mucenicesc, preafericita ta stareţă Vriena foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că fericitele tale moaşte cu cinste aducându-le, în mănăstire le-a îngropat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 12-lea

Vrând blestematul Selin după a ta ucidere să prânzească, s-a dus la palatul său şi a fost cuprins deodată de o spaimă aşa de mare, că rămânând mut, şi-a ieşit din minte, şi-a lovit capul de un stâlp şi, căzând la pământ, rău a pierit. Iar poporul cel binecredincios, auzind aceasta, slavă mare a dat lui Dumnezeu pentru dreapta Sa izbăvire, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu au cântat toate monahiile şi surorile sfintei mănăstiri la înmormântarea sfântului tău trup. Pentru aceasta te rugăm, auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, că mulţi păgâni, văzând aceste minuni şi crezând în Hristos, se botezau;
Bucură-te, că, lăsând deşertăciunile cele lumeşti, viaţa monahicească au îmbrăţişat;
Bucură-te, că, după a ta săvârşire, pe vieţuitoarele acestei mănăstiri le cercetai;
Bucură-te, că la privegherile cele de toată noaptea, în mijlocul lor te arătai;
Bucură-te, că trei ceasuri împreună cu ele la sobornicească slavoslovie petreceai;
Bucură-te, că la arătarea ta te veseleai;
Bucură-te, că feciorescul şi slăvitul tău trup din mănăstire nu a voit să fie luat;
Bucură-te, că preasfinţitului episcop, spre mângâiere, un singur dinte i s-a dat;
Bucură-te, ca acel sfinţit dinte al tău cu mare cinste în biserica cea nouă l-a aşezat;
Bucură-te, că prin acest fecioresc dinte multe minuni s-au arătat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 13-lea 

O, preaînţeleaptă şi Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, primeşte de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, aceste smerite cuvinte spre lauda sfintelor tale nevoinţe şi fii mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu la ceasul sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi; ca, fiind noi miluiţi prin sfintele tale rugăciuni, să cântăm şi noi împreună cu tine
slavă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a Cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-L, cu dragostea aceea cu care Îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în necazurile şi ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către Preasfânta Fecioară Maria pentru viaţa cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.

Deci, ca o slugă bună şi preaînţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi Dumnezeul nostru, roagă-L ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele şi în tot ceasul Îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veşnicele munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin.

---

Sfânta Mare Muceniţă Fevronia fecioara (25 iunie)

Pe vremea păgînului împărat Diocleţian, era în Roma un eparh cu numele Antim. Acela avea un fiu, anume, Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a unui senator, care se numea Prosfor. Acel eparh, îmbolnăvindu-se de moarte, a chemat pe un frate al său, anume Selin, și ia zis: „Iubitul meu frate, eu o să mă duc din viața omenească și să încredințez pe Lisimah, fiul meu; mireasa cu care l-am logodit, fiica lui Prosfor”. Antim poruncind astfel, după trei zile sa sfîrşit. După aceea, împărțitul Dioclețian a chemat pe Lisimah, fiul lui Antim, la el și pe Selin, unchiul lui, și, luîndu-i de o parte, a zis către Lisimah: „O, tinere, eu, aducîndu-mi aminte de dragostea tatălui tău auzi, am voit să te pun eparh în locul lui; aşteptînd pînă ce mă voi încrede dacă este adevărat sau nu ceea ce se vorbeşte despre tine Deci, acum voiesc să te trimit în părţile Răsăritului, ca să pierzi credinţa creştinească; iar cînd te vei întoarce, vei lua de la noi cinstea de eparh”. Lisimah, auzind aceasta, na îndrăznit să răspundă nimic împăratului, pentru că era tînăr, avînd numai douăzeci de ani.

Dar Selin, unchiul lui, căzînd la picioarele împăratului, a zis: „Mă rog măriei tale să-i dai voie lui Lisimah să mai stea cîteva zile aici ca să-și săvîrșească nunta, iar după nuntă mă voi duce și eu cu dînsul și vom face tot ceea ce poruncește stăpînirea ta”. Împăratul a zis către ei: „Duceți-vă mai întîi în calea în care v-am poruncit și pierdeți pe creștini, iar după ce veți rîndui bine toate, vă veți întoarce aici și atunci vă veți ajuta și eu a dănțui la nuntă”.

Ei, auzind aceasta, n-au mai îndrăznit să-l cheme a doua oară, ci s-au supus voinţei lui. Apoi, luînd poruncile lui şi cu mulţime de ostaşi, s-au dus răsărit. Lisimah a luat cu el pe un bărbat oarecare cu numele Prim, care îi era și rudenie, fiul surorii maicii sale, și a voit să încredințeze acelui Prim purtarea de grijă a oastei.

Deci, mergem spre Răsărit și ajung în părțile Meso-potamiei, în orașul ce se numea Palmira, au pierdut cu diferite pedepse pe creștinii care erau acolo. Pe unii i-au aruncat în foc, pe alţii i-au dat la fiare, iar pe alţii i-au tăiat cu sabia şi trupurile cele muceniceşti le-au aruncat cîinilor spre mîncare; pentru că Selin, unchiul lui Lisimah, era foarte sălbatic și fără de omenie. De aceea, frica cuprinsese toate părțile Răsăritului, pentru sălbăticia nemilostivului Selin; dar lui Lisimah îi era milă de creştini, deoarece maica lui fusese creştină şi el învăţase de la dînsa cunoştinţă a lui Hristos. El a chemat într-o noapte pe rudenia sa, comitul Prim, și a zis către dînsul: „Prime, preacinstitule bărbat, tu știi că tatăl meu era elin cu credința și în acea credință sa sfîrșit, însă maica mea a adormit în creștinătate. teama tatălui meu, na putut face aceasta; Acum văd pe creștini foarte munciți și uciși de pierzătorul Selin, unchiul meu, de care lucru sufletul meu pătimește foarte mult. Deci, voiesc să-i miluiesc în taină și pe cei ținuți în legi să-i eliberez să fugă și să se ascundă unde vor putea”.

Comitul sa învoit cu dînsul și au întărit între dînșii sfatul acesta, ca să cruțe pe creștini. Astfel, unde auzeau de biserici și de mănăstiri creștinești, trimiteau în taină și îi înștiințează de venirea muncitorului, sfătuindu-i să se ascundă. Unor ostaşi ce erau de un gînd cu ei, comitul le-a poruncit să nu prindă pe creştini şi să-i aducă la muncire, ci mai ales celor prinşi să le dea drumul.

Petrecînd ei în Palmira multă vreme, după muncirea multor creștini, au voit să se ducă în Sivapol, care se află în hotarele Asirienilor și care era rînduită sub stăpînirea Romei. Într-acea cetate era o mănăstire de femei, care avea cincizeci de pustnice. Între ele era o egumenă, cu numele Vriena, uceniţă a fericitei Platonida, diaconiţa şi egumena, a cărei rînduială şi canon la păzit bine pînă la sfîrşitul vieţii sale. Iată care era rînduiala Platonidei în mănăstirea aceea: În ziua de vineri, nici una din surori nu avea voie să lucreze vreun lucru de mînă, ci toate se adună în biserică, și de dimineață pînă seara, o parte se îndeletnicea cu rugăciunile, iar alta învăța citirea cărților sfinte. Deci, mai întîi diaconiţa Platonida singură ţinea o carte în mîini şi cite surorilor cuvinte insuflate de Dumnezeu, pînă la ceasul la treilea, apoi dădea cartea în mîinile Vrienei să o citească pînă seara.

Astfel, Vriena, luînd egumenia, după sfîrşitul povăţuitoarei sale, urma întru toate bunătăţile ei. La acea egumenă, erau două fecioare crescute de dînsa și povățuite la viața monahicească. Numele uneia era Procla, iar al celeilalte Fevronia.

Procla avea douăzeci și cinci de ani de la nașterea sa, iar Fevronia douăzeci și era nepoata Vrienei, adică fiica fratelui său. Ea era atît de frumoasă, încît nici zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumuseţea feţii ei cea înflorită. Vriena, văzînd o frumusețe ca aceea a Fevroniei, se îngrijea foarte mult de dînsa cum so păzească în întreaga înțelepciune și nevătămată de amăgirile lumii. Și, fiindcă toate surorile în toate zilele primeau numai odată puțină hrană și aceea spre seară, ea poruncise Fevroniei să postească pînă în ziua ceaaltă, adică să țină o zi întreagă fără să mănînce; și numai în ziua ceaaltă spre seară să gust puțin; voind ca astfel să-i vestejească floarea tinereţii. Dar și Fevronia singură voia să se înfrâneze pe sine. Ea se îndeletnicea la atîta posture și înfrînare, încît niciodată nu mîncase pîine să se sature, ci totdeauna se luptă cu foamea și cu setea; și astfel obosea trupul cu multe nevoi și osteneli, primind numai puțin somn. Patul ei era o scîndură goală fără aşternut, în lungime de trei coţi, iar în lăţime de o palmă şi jumătate.

Deci, pe acea scîndură și uneori și pe pămîntul gol își pleca mult ostenitul său trup pentru puțină odihnă. Dar diavolul de cîte ori voia să o ispitească în vis prin nălucirile lui, ea îndată se scula, se aruncă la pămînt în chipul Crucii și cu multe lacrimi se rugă înaintea lui Dumnezeu, ca să gonească de la dînsa pe ispititor; apoi lua o carte, cu dinadinsul Sfintele Scripturi și astfel se îndulcea duhovnicește dintr-însele. Ea era foarte iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte, lucru de care Vriena se mira foarte mult.

Deci, în ziua de vineri, cînd toate surorile se adunaseră în biserică, egumena Vriena a poruncit Fevroniei să citească la surori cuvintele cele de Dumnezeu insuflate. Dar, de vreme ce vinerea veneau la dînsele în biserică și femei de neam bun ca să se îndulcească de învățăturile cele duhovnicești, Vriena a poruncit Fe-vroniei să citească după o perdea, ca femeile mirenești să nu vadă chipul și podoabele pe care nu le văzuseră nimeni niciodată. Vestea despre fericita Fevronia se răspîndise în toată cetatea şi era lăudată învăţătură ei cea folositoare şi podoaba feţii ei. Asemenea era lăudat și obiceiul ei cel bun, fiindcă era blîndă, înțeleaptă și împodobită cu toate faptele bune, avînd smerită cugetare.

Auzind de dînsa o femeie oarecare, care era de neam de senator, cu numele Ieria, sa îndemnat cu mare dorinţă să vadă pe Fevronia şi să vorbească cu dînsa. Acea femeie, Ieria, era cu credinţa elină, tînără de ani, văduvă, care şapte luni trăise cu bărbatul ei şi, rămînînd văduvă, petrecea în casa părinţilor săi, care se ţineau şi ei de păgînătatea cea elinească. Deci, venind Ieria la mănăstire și, cu smerenie, spunîndu-și dorința sa egumenei Vriena, aceasta cînd a ieșit înaintea ei, Ieria a căzut la picioarele ei și, apucînd-o, o ruga pe dînsa, zicînd: „Te jur cu Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul meu, să-ți pășească acum, să-ți pășească. am fost batjocura diavolilor Nu mă lipsi pe mine de învăţătură şi de vorba surorii voastre Fevronia, ca prin voi să mă povăţuiesc pe calea mîntuirii şi să aflu pe Hristos, adevăratul. Dumnezeu şi ceea ce sa pregătit creştinilor. Izbăveşte-mă de deşertăciunile veacului acesta şi de necurată slujire de idoli. Părinţii mei voiesc ca, prin a doua nuntă, să mă împărtăşesc, iar eu doresc să-mi petrec viaţa după învăţătura Fevroniei şi după vorba ei cea mai folositoare de suflet; pentru că este destul timp de cînd am petrecut în neştiinţă şi în necurăţie”.

Acestea grăindu-le Ieria, cu lacrimi uda picioarele egumenei Vriena, pornind-o pe ea spre milostivire. Atunci Vriena a grăit către dînsa: „Doamnă Ierio, Dumnezeu știe că de la doi ani am luat în mîinile mele în mănăstirea aceasta pe Fevronia fecioara și iată acum sînt optsprezece ani de cînd petrece în mănăstire fără să fi văzut pînă acum chip bărbătesc, nici măcar nu mi-ar fi făcut nici un lucru, nicio altă femeie. maica ei na putut să o vadă pe ea pînă acum, măcar că de multe ori ma rugat cu lacrimi ca so las so vadă și să vorbească cu dînsa, dar eu n-am voit deloc. Însă, văzînd osîrdia și dragostea ta către Dumnezeu și nădăjdu-mă de mîntuirea ta, te voi duce la dînsa, numai numai hainele tale mirenești să le schimbi și să te îmbraci în cele călugărești”. Atunci Ieria făcînd această cu bucurie, Vriena a luat-o și a dus-o la Fevronia. Fevronia, văzînd-o pe ea în îmbrăcăminte călugărească, socotea că a venit la dînsele vreo călugăriţă străină şi sa închinat pînă la pămînt şi, cuprinzînd-o cu braţele, a sărutat-o ​​în Hristos.

După aceea Vriena le-a poruncit să stea amîndouă şi să se îndeletnicească în învăţătura sfintelor cărţi. Deci, Fevronia, luînd cărţile, citea surorii celei noi; şi atît de mult sa umilit Ieria de învăţătură Fevroniei, încît toată noaptea a petrecut-o fără somn; pentru că amîndouă nedormind, se sîrguiau în cuvîntul lui Dumnezeu; Fevronia citea, iar Ieria asculta. Atîtea lacrimi a vărsat Ieria, încît și pămîntul sa udat de lacrimile ei folosi, deoarece elină, nu auzise niciodată astfel de cuvintetoare. Cînd sa luminat de ziuă, Vriena abia a putut să înduplece pe Ieria să se ducă acasă la părinţii săi; deci, sărutînd cu lacrimi pe Fevronia și pe egumenă, să dus la casa sa. După aceea Fevronia a întrebat pe Tomaida, care era a doua după egumenă, zicînd: „Rogu-mă ţie, doamnă şi maica mea, spune-mi cine a fost acea soră străină, care a vărsat atîtea lacrimi, ca şi cum niciodată n-ar fi auzit dumnezeieştile Scripturi?” Atunci Tomaida a grăit către Fevronia: „Oare nu știi cu cine ai grăit?” Fevronia a răspuns: „Cum aș fi putut cunoaște pe aceea soră străină, eu, care niciodată nu am văzut-o?” Tomaida ia zis ei: „Aceasta este jupîneasa Ieria”. Fe-vronia a zis: „Pentru ce nu mi-aţi spus şi mie? Pentru că eu am vorbit cu dînsa ca şi cu o soră”. Ea a răspuns: „Aşa a poruncit egumena, doamna noastră”.

Atunci Fevronia a tăcut și în taina inimii sale se ruga lui Dumnezeu pentru Ieria, ca so însoțească pe dînsa la calea cea adevărată și să o numere în turmă cea aleasă. Deci, Ieria mergînd la casa sa, a spus părinţilor ei toate cîte auzise şi învăţase de la Fevronia în mănăstire, rugîndu-i să lase rătăcirea elinească şi să cunoască şi ei pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care este Iisus Hristos. Ei, ascultînd sfatul cel folositor de al fiicei lor cea cu sufletul înțeleg, au crezut în Hristos; iar după aceea au primit şi Sfîntul Botez cu toţi ai casei lor. Astfel le-a ajutat la mîntuirea lor învăţătură Fevroniei şi rugăciunile ei cele sfinte.

După cîtva timp, fericita Fevronia sa îmbolnăvit, iar Ieria, venind, şedea lîngă dînsa şi-i ajuta ei. Tot într-acel timp a sosit în ştiinţă în cetate, cum că Selin şi Lisimah se apropie de cetate, ca să muncească pe cei ce cred în Hristos. Atunci mulți din cei ce erau în cetate, preoți și clerici, lăsînd toate, fugeau să se ascundă pe unde puteau; pînă şi episcopul acelei cetăţi, plecînd din cetate de frică muncitorului, sa ascuns. Deci, aflînd despre aceasta, călugăriţele mănăstirii Vrienei au mers la egumena lor şi i-au zis: „Doamnă şi maică, ce vom face? Iată fiarele acelea de păgîni şi muncitori se apropie de cetate şi toţi credincioşii creştini au fugit, temîndu-se de munci”. Atunci Vriena le-a zis lor: „Ce socotiţi şi ce voiţi să facem?” Iar ele au răspuns: „Să ne poruncești ca și noi să nu ascundem puțin, ca să ne mîntuim sufletele noastre”. La acestea, Vriena le-a grăit lor: „Încă n-ați văzut războiul și acum vă gîndiți la fugă? Încă na sosit lupta nevoințelor și iată vă arătați biruite? Nu, fiicelor! Vă rog pe voi să nu faceți aceasta; ci să stăm să ne nevoim și să murim pentru Hristos, Cel ce a murit pentru noi, ca să trăim pentru noi”.

Această auzind, surorile au tăcut. Iar a doua zi, una din surori, cu numele Eteria, a zis celelalte surori: „Știu eu că stăpîna noastră pentru Fevronia nu ne lasă pe noi să iasă de aici și să nu ascundem; pentru că voiește, după cum mi se pare, ca numai pentru Fevronia să nu piardă pe noi toate. să facă”.

Auzind aceasta surorile, unele se invoiau la sfatul ei, iar altele se impotriveau. Mai pe urmă, învoindu-se toate, au mers la egumenă, care, cunoscînd sfatul Eteriei, a zis către dînsa: „Ce voieşti, soro?” Dînsa a răspuns: „Ne cere să nu poruncești să fugim de primejdia ce nu împresoară, că doar nu sîntem mai bune decît episcopul, decît preoții și decît tot clerul bisericesc. ostaşii păgîni, să-şi piardă fecioria lor şi astfel să se lipsească de plata lor de la Dumnezeu Încă şi de aceasta ne temem, ca nu cumva şi noi, neputînd suferi muncile cele cumplite, să jertfim idolilor și să nu pierdem sufletele noastre. Deci, de voieşti, porunceşte-ne să luăm cu noi pe fecioara Fevronia, bolnavă cum este şi, ieşind de aici, să ne ascundem”. Fevronia, auzind acestea, a zis: „Viu este Hristosul meu, Căruia m-am făcut mireasă şi spre Care mi-am aruncat sufletul meu; deci, nu voi ieşi din locul acesta, ci aici voiesc să mor şi să fiu îngropată!”

Atunci Vriena, întorcîndu-se spre Eteria, ia zis: „Vezi ce faci și cu ce fel de sfat tulburi pe surori? Tu vei vedea, iar eu sînt nevi-novată”. Apoi și către celelalte surori, a zis: „Fiecare din voi să-și aleagă ceea ce voiește și ceea ce crede că-i este de folos!” Atunci toate surorile, fiind silite de frica muncitorilor care veneau, au sărutat pe egumena Vriena şi pe Fevronia şi, bătîndu-şi piepturile cu multă plîngere şi tînguire, au ieşit din mănăstire. Iar Procla, cea de-o vîrstă și împreună uceniță cu Fevronia, cuprinzîndu-i grumajii ei, o sărută plîngînd și zicînd: „Roagă-te pentru mine, sora și doamna mea!” Dar Fevronia, ținînd-o de mînă, nu lăsa să se ducă din mănăstire și-i zicea: „Teme-te de Dumnezeu, sora mea Procla și măcar tu nu ne lăsa pe noi! Nu mă vezi că sînt bolnavă și că-mi așteaptă moartea? Atunci Procla a zis: „Nu te voi lăsa, sora mea, ci voi rămîne aici precum poruncești”. După ce sa înserat, Procla și-a schimbat cuvîntul și în taină a ieșit din mănăstire. Tomaida, cea mai sus pomenită, care era acolo după egumenă, nu sa dus cu surorile, ci a rămas în mănăstire cu Vriena.

Egumena Vriena, văzînd golirea și pustiirea mănăstirii, pentru supărarea ce le împresurase, a intrat în biserică și sa aruncat la pămînt, strigînd și tînguindu-se cu amar; iar Tomaida îi potolea tînguirea ei, zicîndu-i: „Încetează, maică, căci Dumnezeu este puternic, ca după supărare și întristare să facă bucurie și izbîndire, ca și noi să putem să răbdăm năvălirile. Pentru că, cine a crezut Domnului și să înșelat? Vriena a răspuns: „Da, doamna mea Tomaida, așa este; dar ce voi face cu Fevronia? Unde o voi ascunde și o voi păzi? Și cu ce ochi voi putea să privesc, cînd o voi vedea răpită de barbari ca o robită?” Tomaida a zis: „Cel ce a putut să ridice pe cei morți, Acela este puternic ca și pe Fevronia so păzească și so țină nevătămată de barbari. Deci, mă rog ție, doamna și maica mea, încetează cu plîngerea și cu tînguirea și să mergem la Fevronia, care zace de boală și so întâmpină!”

Mergînd ele la Fevronia, îndată Vriena sa tînguit cu amar, iar Fevronia, privind spre Tomaida, a întrebat-o: „Pentru ce stăpîna mea, Vriena, se tînguieşte aşa?” Tomaida ia răspuns, zicînd: „Pentru tine este această tînguire de maică, căci ești tînără și frumoasă! Vor veni muncitorii și nu vor aduce necaz. Deci, pe noi nu îndată nu vor ucide, ca pe niște bătrîne, iar pe tine, ce ține și frumos la față, te vor ține să prindă în echipă să nu-ți găsească și să-și găsească. pierzi fecioria ta şi astfel te vor lipsi de cămara Mirelui ceresc”. Fevronia a zis: „Vă rog pe voi, rugaţi-vă Domnului pentru mine, ca să caute spre smerenia mea, să-mi întărească neputinţa şi să-mi dea răbdare, ca şi tuturor robilor Săi, care L-au iubit cu adevărat”.

Tomaida a zis către dînsa: „Fiică Fevronia, iată este vremea nevoilor. De vor începe păgînii muncitori a te momi cu cuvinte înşelătoare, cu aur, cu argint, cu haine de mult preţ şi cu orice fel de înşelăciuni ale acestei lumi, vezi să nu te supui lor; să te faci batjocură idolilor dăruieşte nemurire celor ce-L iubesc. Sîrguieşte-te, doamna mea Fevronia, să-L vezi pe Acela spre Care ţi-ai pus sufletul tău. Păzește-te, fiică mea, să nu te lepezi de Sfîntul Botez și de făgăduința călugărească, pentru că Hristos se va arăta înfricoșat în ziua aceea, cînd va ședea pe scaunul slavei sale, ca să judece pe toți și să răsplătească proprietatea după faptele lui”.

Fevronia, auzind acestea, se întărea cu duhul și se pregătea cu vitejie contra diavolului. Deci, a zis către Tomaida: „Bine ai făcut, doamna mea, că întărind astfel pe roaba ta, ai făcut mai viteaz sufletul meu. logodit sufletul și trupul, îndrăznesc să merg pe calea muceniciei, doar mă va arăta pe mine vrednică ca să pătimesc și să mor pentru „numele Lui”.

Vriena, auzind aceste cuvinte ale ei, a zis către dînsa: „Fiica mea, Fevronia, adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija ce am avut-o pentru tine. acum, ca pe lumina ochilor; ostenelile mele ce le-am făcut pentru tine. Adu-ţi aminte de răbdătorii de chinuri, care mai înainte de tine au pătimit pentru Hristos cu tărie şi cu slavă şi au luat de la El cununa biruinţei, nu numai bărbaţi, ci şi femei şi copii. Adu-ţi aminte de Livia şi de Leonida, cele două surori, cu cîtă bărbăţie şi-au pus sufletele lor pentru Domnul. Liviei, tăindu-i-se capul cu sabia, iar Leonida a fost aruncată în foc. Astfel amîndouă au intrat în cămara Mirelui cel ceresc. Adu-ţi aminte de Eutropia, copila cea de doisprezece ani, care a fost muncită cu maica sa. Au nu te minunezi tu de ascultarea și de răbdarea ei, cînd judecătorul a dezlegat-o din legături și voia so îngrozească cu săgețile ca so ia la fugă? Dar ea, ascultînd pe maică sa care zicea către dînsa: „Fiica mea, Eutropia, nu fugi!”, a stat cu bărbăție ca un stîlp neclintit, pînă ce a fost săgetată cu săgețile pînă la moarte și, dîndu-și sufletul în mîinile Domnului său, a căzut cu trupul la pămînt. Astfel ea na călcat poruncile maicii sale pînă la sfîrşitul ei. Cu toate că această fecioară era proastă, neînvăţată, iar tu, însuţi ai învăţat dumnezeieştile Scripturi şi ai fost şi altora învăţătoare. Deci, socotește cu cîtă bărbăție se cade să stai pentru Domnul, tău”. Vorbind între ele acestea și altele multe ca acestea, a trecut noaptea.

Cînd răsărea soarele, sa auzit în cetate un glas de tulburare și de gîlceavă; pentru că Selin și Lisimah intraseră cu ostașii în oraș și mulți creștini au fost prinși de ostași și au fost aruncați în temniță. Unul din elini a spus lui Selin despre acea mănăstire de fecioare; iar el îndată a trimis ostaşi ca să prindă pe toate monahiile. Ostaşii, ducîndu-se, au înconjurat mănăstirea şi, spărgînd uşile cu securile, au intrat înăuntru ca nişte fiare sălbatice şi, prinzînd pe Vriena, voiau so ucidă cu sabia. Fevronia, văzînd primejdia care le cuprinsese, sa aruncat la picioarele soldaţilor, strigînd către dînşii: „Vă jur pe Dumnezeul care este în cer, să mă ucidă pe mine mai înainte, ca să nu văd moartea stăpînei mele”.

Pe cînd Fevronia grăia acestea, a sosit acolo comitul care se numea Prim și, mîniindu-se pe ostași, ia gonit din mănăstire și a zis către Vriena: „Unde sînt celelalte călugărițe care au fost în această mănăstire? însă şi acum aveţi voie să fugiţi, oriunde voiţi, că mi-e milă de voi”. Zicînd aceasta, a ieşit din mănăstire, luaţi şi pe ostaşi cu el şi sa dus în divan la Lisimah, care, văzîndu-l, la întrebat: „Adevărat este oare ceea ce am auzit de mănăstirea aceea?” Comitul a răspuns: „Adevărat”. Apoi, luînd pe Lisimah de o parte, ia spus: „Toate călugăriţele care au fost în mănăstire au fugit şi n-am găsit decît numai două bătrîne şi o tînără; însă am să-ţi spun un lucru străin şi minunat, care l-am văzut în mănăstirea aceea. Am văzut pe aceea călugăriţă tînără că avea o faţă atît de frumoasă, încît n-am mai văzut nici o femeie pînă acum! Dumnezeu ştie că este adevărat ceea ce-ţi spun. Am văzut-o pe aceea și ma mirat de cuviința ei; și de n-ar fi fost săracă și scăpătată, cu adevărat aș fi zis că este vrednică ție femeie, stăpînul meu”. Lisimah a răspuns la aceasta: „Dacă nu voiesc să calc poruncile maicii mele, adică să nu vărs sîngele cel creștinesc, ci mai ales să-l apăr; apoi cum aş putea să fiu vrăjmaş mireselor lui Hristos? Nu voi face aceasta nicidecum. Însă te rog pe tine, domnul meu, să le scoți din mănăstire și să le păzești undeva, ca să nu cadă în mîinile cele muncitoare a lui Selin, unchiul meu”.

Vorbind acestea între ei, unul din cei mai răi ostași care fusese în mănăstire, auzind ceea ce a vorbit comitul cu Lisimah, a alergat la Selin muncitorul și ia spus că în mănăstirea de călugărițe a găsit o fecioară foarte frumoasă, pe care comitul sfătuiește pe Lisimah so ia de soție. Selin, umplîndu-se de mînie, a trimis îndată ostaşi să străjuiască pe călugăriţele ce se află acolo, ca nu cumva să scape şi să se ascundă. A trimis încă și pe unele dintre cele mai credincioase slugi ale sale ca să vadă pe aceea tînără fecioară și să-i afle numele. Aceia, ducîndu-se și văzînd-o, s-au întors la dînsul și i-au spus că nu este în partea de sub cer vreo femeie, care să-i semene la frumusețea feței ei.

Atunci muncitorul a poruncit în acel ceas propovăduitorilor să strige în cetate, ca a doua zi să se aducă la priveliște toți, fie bărbați, fie femei, și de toate vîrstele, că o fecioară tînără, anume Fevronia, are să iasă la nevoință. Auzind cei ce petreceau în cetate şi poporul din satele dimprejur, bărbaţi şi femei s-au adunat la privelişte, voind să vadă nevoinţa Fevroniei. A doua zi, venind ostaşii cei mai îndepliniţi, au fost trimişi la mănăstire din porunca muncitorului, să aducă pe Fevronia la judecată. Ostaşii, ducîndu-se, au prins-o cu mînie şi, legînd-o în lanţuri de grumaji, o trăgeau afară din mănăstire. Vriena şi Tomaida, cuprinzînd pe Fevronia cu tînguire de lacrimi, strigau cu amar şi rugău pe ostaşi să le dea voie să vorbească puţin cu ea. Ostaşii le-au lăsat. Apoi, Tomaida au rug pe ostași și pe ele să le ia nevoință, pentru că se temeau bătrînele acelea, ca nu cumva Fevronia, fiind singură fără dînsele, să se teamă de munci. Ostaşii le-au zis: „Nu ni sa poruncit ca şi pe voi să vă ducem înaintea judecăţii, ci numai pe Fevronia singură!”

Atunci Vriena și Tomaida au început a întări pe Fevronia grăind către dînsa unele ca acestea: „Fiica mea Fevronia, acum a ieșit la nevoința mucenicească; să știi că Mirele ceresc va privi pătimirile tale și puterile îngerești țin acum cununa biruinței, ce ți sa gătit, dacă vei s-ar putea să nu țină. te temi de munci, că vei fi batjocura diavolilor Nu-ţi cruţa trupul cînd îl vei vedea zdrobit de bătăi, pentru că el, chiar nevrînd noi,. după o vreme se va sălăşlui în groapă şi se va întoarce în ţărînă. Eu, tînguindu-mă în mănăstire, voi așteptați în știință despre tine, ori bună, ori rea. Deci, mă rog ţie, sîrguieşte-te, ca să aud bună în ştiinţă despre tine. Dar cine îmi va aduce aceea bună în ştiinţă că Fevronia sa sfîrşit muceniceşte pentru Hristos şi sa socotit între mucenici?”

Fericita Fevronia a zis către Vriena: „Maica mea, cred Domnului că n-am călcat niciodată poruncă ta în vreun chip. Așa și acum voi păzi necălcate poruncile și învățăturile tale; căci ce vor vedea popoarele se vor minuna și vor ferici bătrînețile Vrienei, zicînd: „Aceasta să fie adevărată, să crească și eu o adevărată mare!” arăta, cu ajutorul Stăpînului meu, în chipul acesta femeiesc, bărbăteasca mărime de suflet Voi rugaţi-vă pentru mine şi mă lăsaţi mă duc la nevoinţa care îmi stă înainte”. Tomaida a zis către dînsa: „Sora mea, Fevronia, viu este Domnul, că şi eu voi veni în urma ta! Mă voi îmbrăca în haine mireneşti şi, stînd la privelişte în popor, voi privi la nevoinţa ta!” Ostaşii, silind pe Fevronia să meargă şi voind so ducă repede, ea a zis către acele sfinte stare: „Maicele mele, mă rog vouă, daţi-mi binecuvîntarea de cale şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine!”

Atunci Vriena, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a început a se rugă cu glas mare, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai marcat roabei Tale Tecla, în vremea patimilor ei, în chipul lui Pavel, arătează-Te şi acum smeritei Tale roabe, Fevronia ei, în cea mai mare parte a nevoilor, în cele din urmă. sus, ca și într-însa să se preamărească numele Tău cel sfînt! „Vriena rugîndu-se astfel și cuprinzînd pe Fevronia și sărutînd-o, a eliberat-o cu multe lacrimi. Ostaşii, luînd-o pe Fevronia, au dus-o la muncitorul Selin; iar Vriena, petrecînd puţin pe iubită să fiică, să întors în mănăstire plîngînd şi tînguindu-se şi, aruncîndu-se la pămînt în biserică, strigă şi se rugă către Dumnezeu pentru Fevronia.

Tomaida lăsînd pe Vriena plîngînd în biserică, sa îmbrăcat în haine mireneşti de femeie şi a alergat la privelişte în urma Fe-vroniei. Încă și femeile care mergeau în ziua de vineri la mănăstire și ascultau învățăturile Fevroniei, alergau la priveliște, bătîndu-și piepturile, vărsînd lacrimi și, de durere, își rupeau inimile lor, cum să se lipsească de o învățătoare ca aceea. Auzind aceasta şi jupîneasa Ieria, cum că Fevronia va fi dusă la cercetare în privelişte, sculîndu-se, a strigat cu glas mare de tînguire, încît s-au înspăimîntat părinţii ei şi toţi ce erau în casă. Atunci ei au întrebat-o, care este pricina acelei tînguiri, iar ea le-a răspuns, zicînd: „Sora mea, Fevronia, este dusă la privelişte! Învăţătoarea mea sa dus la munci pentru Hristos Domnul!” Părinţii ei căutau so potolească din plîns, însă ea şi mai mult strigă către ei, zicînd: „Lăsaţi-mă să plîng cu amar pe Fevronia, sora şi învăţătoarea mea!”

Acestea zicîndu-le ea, au pornit şi părinţii ei spre tînguire, plîngînd toţi pentru Fevronia. Ieria mai ruga pe părinți ei so lase să se ducă la priveliște; iar ei au lăsat-o să se ducă. Deci, luîndu-şi multe slugi, a alergat plîngînd la locul de privelişte unde erau o mulţime de femei, care plîngeau. Pe drum a ajuns și pe călugărița. şi apoi, venind şi judecătorul, a stat la locul său.

Astfel toată priveliștea rînduindu-se, muncitorii Selin și Lisimah au poruncit să aducă pe Sfînta Fevronia. Deci, mireasa lui Hristos stînd înaintea lor, fiind cu mîinile la spate și atîrnîndu-i lanțuri grele de grumaji, pe care văzînd-o poporul a plîns și a lăcrimat; dar muncitorul Selin a poruncit să fie tăcere și a zis către Lisimah: „Întreabă pe aceea femeie și ascultă-i răspunsurile ei”. Lisimah a început ao întreba, zicîndu-i: „Spune-ne de ce rînduială eşti, roabă sau liberă”. Fevronia a răspuns: „Sînt roabă”. Zis-a Lisimah: „A cui roabă eşti?” Fevronia a răspuns: „Sînt roaba lui Hristos”. Lisimah a întrebat-o „Care este numele tău?” Fevronia a răspuns: „Mă numesc creștină smerită”. Zis-a Lisimah: „Numele tău voiesc ca să-l știm”. Răspuns-a Fevronia: „Ţi-am spus că sînt creştină, iar de voieşti să-ţi zic numele cel din naştere, maica mea ma numită Fevronia”.

Atunci muncitorul a poruncit lui Lisimah să înceteze de a mai întreba. Deci, a început singur a grăi către dînsa: „Știu zeii, o, Fevronia, că nu ar fi voit să te învrednicească pe tine vorbei mele, dar, deoarece blîndețea și frumusețea feții tale mi-au biruit mînia și îmi iau mie pe care o aveam asupra ta, te întreb, nu ca pe ascultătură fiică, ca măcar pe ocultă fiică. zeii că vă spun adevărul: acesta pe care îl vezi că șade cu mine este nepotul meu Lisimah și Antim tatăl lui, l-am logodit cu o fecioară de bun neam, îndestulată cu multe bogăţii şi fiică a lui Prosfor senatorul. Însă, de te vei supune nouă, atunci logodnă cu fiica lui Prosfor o vom strica și cu tine vom întări cuvîntul spre însoțire; deci, vei fi soţia lui Lisimah, şezînd de-a dreapta lui, precum stau eu acum. Uită-te la el și vezi de acest frumos ca tine sau nu. De vei asculta sfatul meu ca al unui părinte, te voi face slăvită și bogată pe pămînt, încît nu vei mai cunoaște sărăcia. Eu n-am nici femeie, nici fii și toate ale mele ți le voi da ţie. Te voi face stăpînă peste toate averile mele pentru că toate voi da zestre stăpînului meu Lisimah. Voi fi pentru voi ca o tată, și toate femeile, văzîndu-te învrednicită cu o cinste ca aceea, te vor preamări și ferici; apoi se va bucura și biruitorul nostru împărat și multe vă va dărui vouă, că a și făgăduit că are să pună pe Lisimah, eparh al Romei. Iată ai auzit toate, acum răspunde-mi mie, ca tatălui, cele ce-ți sunt plăcute zeilor noștri ca să se înveselească sufletul meu; iar de nu vei asculta sfaturile mele, zeii stiu ca in mîinile mele, nici trei ceasuri nu vei mai fi vie. Acum alege și nu spune ceea ce voiești”.

La acestea Sfînta Fevronia a răspuns: „O, judecătorule, am la ceruri cămară nefăcută de mînă, în care se săvîrșește nu cea nestricată în veci. Zestre am toată împărăția cerului, iar ca Mire am pe Cel fără de moarte; te mai osteni întru acelea, judecătorul, pentru că, nici momindu-mă, nu vei spori ceva, nici cu îngrozire nu mă vei înfricoşa!”

Acestea auzindu-le, judecătorul sa supărat foarte rău și a poruncit ostașilor ca să rupă hainele de pe dînsa și, încingînd-o cu o ruptură mică și proastă, să o pună dezbrăcată înaintea tuturor ca, singură văzîndu-se într-o rușine ca aceea, să se rușineze și să nu cunoască să fie fel și să nu cunoască. ia venit acum. Ostaşii, făcînd după cum le-a poruncit, au pus-o astfel înaintea tuturor. Atunci Selin a zis către dînsa: „Ce zici acum, Fe-vronia? Oare vezi din cîte bunătăţi ai căzut?” Sfînta a răspuns: „Ascultă, judecătorul nedrept, nu numai hainele de pe mine de le vei lua, dar și legătura asta, și în toată goliune de mă vei lăsa, întru nimic nu socotesc rușinea asta; pentru că unul este Ziditorul și Mirele meu Hristos, pentru Care sufăr cu mine, nu numai acest goliciune, ci cu sabia, să mă bucur de m-ai foc! mine să pătimesc pentru Acela, Care pentru mine a pătimit cele mai grozave chinuri!”

Atunci Selin a zis către dînsa: „O, nerușinato și vrednică de toată necinstea, știu că te mîndrești întru frumusețile tale și de aceea nu socotești spre rușine necinstea, ci o socotești ca laudă, ca să stai astfel golul în priveliște”. Răspuns-a sfînta: „Știe Hristosul meu că pînă în ziua de azi n-am văzut față de bărbat și nici nu face față mea nu a văzut-o cineva din mireni; dar acum, căzînd în mîinile tale, să fiu oare fără de rușine? luptătorii olimpici, nevoindu-se, ies la luptă și vin îmbrăcați cu haine Oare nu se luptă goi, pînă ce biruiesc pe cel împotrivă luptător? Aşa şi eu, ieşind la luptă cu potrivnicul, bătăi şi foc aşteaptă trupul meu. Deci, cum voi putea să fiu îmbrăcată cu haine ca să sufăr unele ca acestea? Oare nu primește răni trupul cel gol? Deci, goală vin spre nevoinţă, ca să biruiesc pe satana, tatăl tău, nebăgînd în seamă muncile!”

Atunci Selin a zis către slujitori: „Deoarece femeia aceasta singură dorește munci de foc și de bătăi și spune că nu se teme, să o întindeți pe dînsa în patru părți și, aprinzînd foc dedesupt, să o bată patru oameni cu toie pe spate”. Atunci îndată slujitorii au început ao munci, bătînd-o cumplit; iar sîngele curgea din trupul ei. Iar focul de sub dînsa ca să nu se stingă, turnau peste el unsoare, ca astfel să facă mai multă văpaie și să o ardă mai cumplit. Deci, muceniţa fiind multă vreme muncită, poporul strigă către muncitor: „Miluieşte, îndura judecătorul, miluieşte pe acea fecioară!” Dar el, neascultînd rugămintea poporului, poruncea ca mai cumplit să o bată. Iar după ce sa mai îmblînzit din mînie, a poruncit să înceteze ao mai munci și, crezînd că este moartă, a aruncat-o afară din foc. Tomaida, văzînd-o muncită în chinuri cumplite ca acelea pe Sfînta Fevronia, a slăbit cu duhul și cu trupul și a căzut la pămînt lîngă picioarele Ieriei. Ieria, ridicîndu-şi glasul, a strigat: „Amar mie, sora mea Fevronia, amar mie învăţătoarea mea, de acum nu voi mai auzi învăţătura ta. Nu numai de tine m-am lipsit, dar şi de Tomaida, iată şi aceea moare pentru tine!”

Astfel strigînd Ieria, Fevronia, care zăcea la pămînt, a auzit glasul ei și a rugat pe cei ce stăteau aproape să toarne apă pe fața Tomaidei. Deci, făcîndu-se așa, Tomaida și-a venit în fire și, întărindu-se, a stat pe picioarele sale. Judecătorul, văzînd pe Fe-vronia vie, a zis către dînsa: „Ce zici, Fevronia! Sfînta Muceniţă a răspuns: „La cea dintîi nevoinţă m-ai văzut că sînt nebiruită; deci, nu mă îngrijesc de muncile cele rînduite de tine!” Atunci Selin a zis către slujitori: „Spînzuraţi-o pe lemnul cel de muncă, şi-i strujiţi coastele ei cu piepteni de fier şi cu foc să-i ardeţi coastele ei!” Deci, muncitorii îndeplinind porunca, Sfînta Muceniţă Fevronia şi-a ridicat ochii la ceruri, şi a strigat: „Doamne, vino în ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, roaba Ta, în ceasul acesta!”

Acestea zicîndu-le, a tăcut. Apoi, fiind strujită și arsă în foc, mulți din cei ce se adunaseră la priveliște, nemaiputînd să vadă o muncire ca aceea, au plecat de acolo; iar alţii strigau judecătorului să cruţe pe acea tînără fecioară, care cu nimic nu a fost vinovată. judecătorul a poruncit slujitorilor să înceteze; iar sfînta încă fiind spînzurată, ighemonul a început iarăşi so întrebe, dar ea na răspuns. Atunci ighemonul a poruncit so scoată de pe lemnul de muncă și so lege de-o roată ce era întărită în pămînt. Apoi a zis: „Deoarece această femeie îndărătnică nu voiește să-mi răspundă, să-mi taie limba și să se arunce în foc”. Muceniţa, auzind aceasta, îndată şi-a scos limba din gura şi a făcut semnul muncitorului să io taie. Dar muncitorul slujitor a întins mîna să-i taie limba, iar poporul a strigat, jurînd cu zeii pe judecător și rugîndu-l să nu facă asta. Apoi, muncitorul a plecat și na mai poruncit să-i taie limba, dar în locul ei să-i scoată dinții. Atunci îndată unul din muncitorii slujitori, luînd un fier, a început să-i scoată dinţii unul cîte unul şi să-i arunce la pămînt; iar după ce ia scos şaptesprezece dinţi, judecătorul a poruncit să înceteze.

Atunci din gura ei curgea mult sînge și de durere cumplită ce avea, sfînta slăbise foarte mult cu trupul. Deci, chemînd un doctor, a adus puțină doctorie și a potolit curgerea sîngelui. După aceea, Selin a început iarăşi ao întreba, zicînd: „Fevronia, măcar acum supune-te judecăţii şi închină-te zeilor”. Sfînta a răspuns: „Anatema ţie, blestematule, tu cel ce ai îmbătrînit întru fărădelege, slujind diavolului! Oare voieşti să-mi împiedice calea mea şi nu mă laşi să merg degrabă la Hristos, Mirele meu? mă așteaptă!” Selin a zis: „Cu adevărat voi pierde trupul tău cu sabie și cu foc, pentru că te văd că încă fără de rușine te mîndrești cu tinerețile tale, și nici un folos nu-ți va fi din aceasta; pentru că mîndria ta îți va aduce multe răutăți și multe munci rele” muncitor.

Atunci Selin a poruncit să-i taie sînii ei cei fecioreşti. Poporul, auzuind aceasta, striga si ruga pe judecator sa nu porunceasca sa se faca aceasta; dar el, mîniindu-se asupra muncitorului slujitor, a zis: „Pentru ce zăboveşti, spurcatule şi vrăjmaş al zeilor noştri? Pentru ce nu faci ceea ce ţi se porunceşte?” Atunci acela, luînd un brici, a început a tăia sînul cel drept al muceniţei; iar ea, ridicîndu-şi ochii spre cer, a strigat cu glas mare, zicînd: „Doamne Dumnezeul meu, vezi răutatea ce mi se face mie şi primeşte în mîinile tale sufletul meu!” Aceasta spunînd, a tăcut și nimic nu mai zicea. Deci, tăindu-i-se amîndoi sînii și aruncîndu-i pe pămînt, judecătorul a poruncit să aducă foc și să ardă rănile acelea din care curgea sînge. El a mai poruncit să-i ardă și pîntecele mult timp, pînă se vor arde astfel toate măruntaiele ei. Mulţi din popor numaisuferind să vadă o muncire ca aceea, au plecat de la privelişte şi cu glas mare blestemau pe Diocleţian şi pe zeii lui.

După aceea Tomaida și Ieria au trimis o slujnică la mănăstire ca să spună Vrienei toate cele ce se făcuseră. Vriena, auzind acelea, sa umplut cu bucurie si cu lacrimi a strigat catre Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul roabei tale, Fe-vronia!” Apoi sa aruncat la pămînt, plîngînd şi strigînd: „Unde eşti acum, Fevronia? Unde eşti, fiica mea cea dulce? Unde eşti, roaba lui Hristos? Unde eşti, frumuseţea rînduielii bisericeşti?” Apoi, sculîndu-se şi ridicîndu-şi mîinile spre cer, a zis: „Doamne, caută spre smerită roaba Ta, Fevronia, şi grăbeşte ai ajuta ei! Fă aşa ca să-i vadă ochii mei sfîrşită prin mucenicie şi rînduită în ceata sfinţilor îngeri!”

La privelişte, Selin, necuratul muncitor, a poruncit să dezlege pe muceniţă, care era legată; şi, îndată, sfîntă a căzut la pămînt, nemaiputînd să stea. Atunci comitul Prim a zis încet către Lisimah: „Pentru ce nu încetezi o muncire ca aceasta!” Lisimah a răspuns: „Lasă, frate, căci pătimirea ei va fi spre folos multă din cei ce privesc la dînsa. Aceasta socotesc că și mie îmi va fi de folos spre mîntuire. Am auzit de la maica mea, cum că ceilați s-au mîntuit cu chipul mucenicilor. Deci, să-și spună mai multă pătimire”.

Ieria, văzînd pe muceniţă căzută la pămînt, a strigat cu glas mare către judecător, zicînd: „O, muncitorule fără de omenie, au nu erau destul de muncile cele dintîi care s-au făcut acest lucru fecioare nevinovate? le-ai tăiat de la această fecioară? minunez cu adevărat, cum nimic nu poate să milostivească obiceiul tău cel nemilostiv și fără de omenie? Dar să știi cu adevărat, că în chipul în care ai muncit tu pe această fecioară, așa nu-ți va cruța nici pe tine Împăratul ceresc!”

Ieria, zicînd aceste cuvinte, Selin sa umplut de mînie și a poruncit ostașilor so prindă din mijlocul poporului, vrînd so muncească îndată înaintea tuturor. Ieria, auzind aceasta, a dat poporul la o parte și mergea singură cu bucurie la el și striga: „Doamne, Dumnezeul Fevroniei, primește-mă cu dînsa și pe mine smerită roaba ta!” Deci, mai înainte pînă a nu ajunge ea și pînă a nu sta înaintea ighemonului, judecătorii, prietenii lui, l-au sfătuit să nu muncească pe Ieria înaintea tuturor, fiindcă este de neam bun și mare, ca nu cumva de frică, văzînd-o toată mulțimea poporului pe aceea muncindu-se, să vădească în toată lumea, astfel și astfel. Selin, ascultînd sfatul prietenilor săi, a sfătuit să nu mai aducă pe Ieria la întrebare; ci, mîniindu-se asupra ei, a răcit cu glas mare, zicînd: „Ascultă, Ierie, vii sînt zeii, că tu ai mijlocit Fevroniei multe răutăţi, cu cuvintele tale îndrăzneţe şi fără de ruşine”. Acestea zicînd, îndată a poruncit să se taie mîinile Sfintei Fevronia. Atunci, purtătorul de arme, punînd îndată un lemn sub mîna dreaptă, a lovit cu securea și a tăiat-o; asemenea a tăiat-o și pe cea stîngă. Muncitorul a poruncit să-i taie și piciorul cel drept, și, fiind pus un lemn sub picioarele ei, purtătorul de arme a luat securea și a lovit cu putere mare în glezne, însă na putut să-i taie piciorul. De asemenea, lovind a doua oară, nimic na sporit.

Atunci poporul a făcut strigare mare, căci toți se întristau pentru o muncire ca aceea. Purtătorul de arme, lovește pentru a treia oară, abia a putut să-i taie piciorul. Fevronia se cutremura din tot trupul de îndeplinit durere, deşi era aproape de sfîrşit. Însă, pe cît putea, întindea și piciorul celălalt, punîndu-l pe lemn ca să fie tăiat. Judecătorul, văzînd aceasta, a zis: „Oare vedeţi puterea acestei femei fără de ruşine?” Şi a zis către purtătorul de arme cu multă mînie, să-i taie şi piciorul celălalt; şi i la tăiat. Lisimah, sculîndu-se de la locul său, a zis lui Selin: „Ce vei mai face această ticăloase fecioare? Să mergem acum de aici, căci este vremea prînzului”. Nelegiuitul Selin a răspuns: „Vii sînt zeii noștri, că nu o voi lăsa pe dînsa cu viață, ci voi sta aici pînă ce va muri!” Petrecînd multe ceasuri sufletul în trupul sfintei muceniţe, Selin a zis către purtătorii de arme: „Oare este încă vie acea femeie?” Aceia i-au răspuns: „Este vie, pentru că sufletul ei este încă într-însa”.

Atunci Selin a poruncit să-i taie sfîntul ei cap. Deci, un ostaș, luînd sabia în mînă, cu ceaaltă mînă a apucat perii capului și astfel a înjunghiat-o în grumazi, precum cineva junghie o oaie; apoi, ia tăiat și sfîntul ei cap. Judecătorii, sculîndu-se îndată, s-au dus să prînzească; iar Lisimah se întorcea de la privelişte plîngînd.

După uciderea Sfintei Muceniţe Fevronia, credincioşii, care erau printre popor, voiau să ia sfintele ei moaşte; dar Lisimah a pus ostași să păzească trupul ei, ca nici unul din mădularele cele tăiate să nu se răpească de cineva. El însuși fiind în multă supărare și mîhnire nu a gustat mîncare sau băutură, ci închizîndu-se în cămară se tînguia pentru uciderea Fevroniei. Asemenea şi Selin, unchiul lui Lisimah, înştiinţîndu-se de tînguirea lui Lisimah, sa mîhnit şi na gustat bucate; ci, sculîndu-se, umbla tulburat prin palat încoace și încolo. Privind el în sus, deodată a căzut asupra lui frică și spaimă și a rămas mut. Deci, răcnind foarte tare și mugind ca un bou, sa lovit cu capul de un stîlp de marmură ce era acolo și, sfărîmîndu-și capul, a căzut la pămînt mort. Din aceasta sa făcut gîlceavă şi strigare între slugi şi ostaşi. Lisimah, auzind de aceasta, a ieșit degrabă din cămara și, alergînd la locul unde zăcea mort unchiul lui, sa umplut de mirare și de spaimă. Şi poruncind să înceteze strigărea şi gîlceava aceea, întrebă: Cum sa întîmplat aceasta? Cei ce stăteau de față i-au spus ceea ce se întîmplase. Auzind el aceasta, a clătinat capul și a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Bine este cuvîntat Dumnezeul Fevroniei! Dumnezeu a răsplătit sîngele ei cel nevinovat!”

Aceasta zicînd, a poruncit să scoată trupul lui Selin afară din cetate și să-l îngroape după obiceiul păgînesc. Deci, chemîndu-l la sine pe comitul Prim, a zis către el: „Jură-te pe tine cu Dumnezeul creștinesc, ca să nu calci poruncă-mea, pe care ți-o îndrăznește! Muceniţei Fevronia; fiindcă Selin a murit, iubite Prim, dorinţa inimii Deci, ia ostaşi şi, adunînd trupul Fevroniei cu mădularele, să-l duci la. mănăstire. Însă, păzește să nu ia cineva din mădularele cele tăiate ale ei. Asemenea, să aduni și pămîntul acela pe care să vărsat sîngele ei, ca să nu-l lingă cîinii și, săpîndu-l, să-l duci la mănăstire”. Comitul, îndată, după porunca lui Lisimah, chemînd o ceată de ostaşi, a dat în mîinile lor să ducă sfîntul ei trup, iar singurul, adunînd mădularele cele tăiate, capul, mîinile, picioarele, sînii şi dinţii şi învelindu-le în haina sa, le-a dus-o pe mulţi.

Deci, mergînd la mănăstire, na lăsat să intre înăuntru pe nimeni din popor, deci numai pe Tomaida și pe Ieria. Atunci cinstita stareţă, egumena Vriena, văzînd trupul Fevroniei şi mădularele cele tăiate, a slăbit cu trupul de mare jale şi a căzut la pămînt ca moartă. Iar comitul, punînd străji de ostaşi lîngă mănăstire sa întors la Lisimah. Vriena, abia și-a venit în fire după multe ceasuri și, sculîndu-se, cuprindea trupul muceniței sfinte, strigînd: „Vai mie, fiica mea Fevronia, acum te-ai dus din ochii maicii tale, Vriena! Cine va citi acum surorilor dumnezeieștile Scripturi? Ce mîini vor deschide? Astfel plîngînd Vriena, toate surorile care se duseră cu Eteria s-au întors la mănăstire și, căzînd, s-au închinat cu lacrimi trupului Fevroniei. De asemenea și Ieria striga: „Mă voi închina sfintelor picioare, care au călcat capul șarpelui! Voi săruta rănile trupului cel sfînt, prin care să vindecat sufletul meu! Tot astfel plîngeau cu tînguire mare şi celelalte surori deasupra sfintelor moaşte.

Deci, spălîndu-le, le-a pus pe scîndura pe care sfînta avea obiceiul a se odihni și a lipit mădularele tăiate la locul lor; şi astfel a dus-o în biserică cu cîntare de psalmi. După ce a trecut ziua, Vriena a poruncit să deschidă poarta mănăstirii, ca toți care vor veni să vadă pe sfînta muceniță să intre și să preamărească pe Dumnezeu, Cel ce ia dat în pătimiri atîta răbdare.

Intrînd înăuntru o mulțime de popor, a venit și Lisimah împreună cu comitul. Deci, Lisimah a zis către el: „Eu mă lepăd de toate părinteştile obiceiuri, de slujirea de idoli şi de bogăţiile mele şi voi merge să mă unesc cu Hristos!” Comitul a răspuns: „Și eu voi face ca și tine! Să piară Dioclețian și toată împărăția lui, căci toate lăsîndu-le, voi sluji lui Hristos!” Astfel, învoindu-se amîndoi, au lăsat divanul și au venit în mănăstire la moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia. Acolo a venit şi episcopul acelei cetăţi, cu preoţi, cu clerici şi cu mulţime de călugări, săvîrşind toată noaptea slujbă de laudă lui Dumnezeu, cu lacrimi şi cu bucurie duhovnicească.

Făcîndu-se ziă, a adus un sicriu făcut înadins pentru moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia și le-a pus într-însul cu bună rînduială, fiecare mădular tăiat la locul lui, iar dinții ia pus pe piept. Apoi, ungînd moaștele cu miruri și aromate, le-a îngropat în biserică, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. De la mormîntul ei bolnavii luau tămăduiri; astfel că mulți dintre elini au crezut în Hristos Dumnezeul nostru și s-au botezat. Asemenea Lisimah și comitul Prim au primit Sfîntul Botez și, lăsîndu-și dregătoriile, nu s-au mai întors la împăratul cel păgîn. Ei, lepădîndu-se de toată lumea, au mers la arhimandritul Marcel și au luat viața călugărească, petrecînd cu dumnezeiască plăcere în pustnicești nevoințe și prin cinstit sfîrșit au trecut la Hristos. Asemenea şi fericita Ieria, dînd toate averile sale mănăstirii, a zis către Vriena: „Rogu-mă ţie, maică mea, primeşte-mă la tine ca pe o fiică, în locul Sfintei Fevronia, şi-ţi voi sluji cu toată supunerea precum slujise ea!” Aceasta zicînd, a luat de pe dînsa toate podoabele femeieşti de mult preţ şi le-a dat spre înfrumuseţarea bisericii şi, lepădîndu-se de lume, sa făcut călugăriţă.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Fevronia se prăznuia în toţi anii în ziua de 25 ale lunii iunie, zi în care sfînta a pătimit pentru Hristos, cînd se făceau şi minuni în ziua praznicului ei. Căci la cîntarea cea de toată noaptea, sfînta muceniţă se arăta, stînd în mijlocul surorilor ce cîntau, luîndu-şi locul său de mai înainte. Deci, cînd au văzut-o pe dînsa la arătarea cea dintîi, toate surorile s-au înfricoşat, iar Vriena a strigat cu glas mare: „Iată, fiica mea Fe-vronia, a venit la noi!” Deci, vrînd cu dragoste să o cuprindă cu mîinile sale ca o maică, îndată Sfînta Fevronia sa făcut nevăzută. Din acea vreme nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de ceea ce se arătă sau să-i zică vreun cuvînt, decît numai priveau la dînsa cu spaimă și cu mirare. Din arătarea ei ele simţeau ​​bucurie şi veselie în sine; iar inima ei, umplîndu-se de acea bucurie, lăcrima și astfel stătea ca la trei ceasuri văzute tuturor, apoi iarăși se făcea nevăzută. Episcopul, avînd evlavie spre Sfînta Muceniţă, a făcut în cetate o biserică în numele ei, pe care, zidind-o vreme de şase ani, a sfîrşit-o şi, aducînd episcopii de primprejur la sfinţirea ei în ziua praznicului Sfintei Fevronia, a voit să aducă biserica ei moştenită.

Deci, după cîntarea de laudă de toată noaptea, episcopii cu tot clerul au mers în mănăstire, unde, rugîndu-se, au descoperit mormîntul sfintei și, deschizînd racla, au văzut cinstitele ei moaște strălucind ca o răză de soare. Călugăriţele, văzînd aceasta, plîngeau şi se tînguiau că se lua de la dînsele sau vistierie de mare preţ. Cînd mîinile celor sfinţiţi s-au atins de raclă să o ia, îndată sa făcut atîta zgomot în văzduh, încît tot poporul a căzut de frică cu feţele la pămînt. Apoi, după un ceas, îndrăznind iarăşi a se atinge de raclă, pămîntul sa cutremurat foarte tare, încît sa clătinat toată cetatea. Atunci au cunoscut toţi, că sfînta muceniţă nu voieşte să fie luată din locul său; iar episcopul sa mîhnit foarte mult și nu a mai îndrăznit să se mai atingă de racla sa.

Deci, episcopul a grăit către egumena Vriena: „Ascultă soră, tu știi cîtă sîrguință am pus, ca întru slavă și cinstea Cuvioasei Mucenițe Fevronia să ridice această biserică, de la a cărei noastre zidire se împlinesc acum șase ani; biserica cea zidită în numele ei, mă rog ție, ca să iei măcar o din mădularele ei cele tăiate și cu mîinile tale să ne-o dai nouă, ca să nu fie. osteneala noastră fără rod și fără spor”. Atunci Vriena, întinzîndu-și mîna, sa atins de racla sfintei, vrînd so ia și so dea episcopului, dar mîna Vrienei a rămas ca moartă. Atunci Vriena, plîngînd, a început a grăi către sfînta: „Mă rog ție mea, fiică și mîna mea, făcîndu-te. maică ta, ci adu-ţi aminte de ostenelile mele şi nu-mi defăima bătrîneţile mele”. Acestea zicîndu-le, sa slăbit mîna ei. După aceasta Vriena, iarăşi plîngînd, a grăit către sfîntă: „Stăpîna noastră, dă-ne nouă binecuvîntare şi nu ne mîhni!”

Aceasta zicînd-o, iarăşi şi-a întins mîna ei şi a luat unul din dinţii ei, care se află pe piept şi la dat episcopului; aceea îndată sa închis după racla. Episcopul, luînd cu bucurie dintele acela de la moaștele sfinte, la pus într-un vas de aur și sa întors cu tot poporul, ducînd acel dar cu cîntări de psalmi, cu lumînări, cu veselie și cu prăznuire. Şi, aducîndu-l în biserică, a sfinţit-o pe ea, făcînd într-acea zi cu rugăciunile sfintei multe tămăduiri. Căci cîţi au fost orbi, au văzut; cîţi erau şchiopi s-au îndreptat şi cîţi erau îndrăciţi, au scăpat de îndrăcire; şi ori de ce neputinţă era cuprinsă cineva, numai atingînd gura şi sărutînd acea mică parte luată din moaştele sfintei, îndată cîştiga tămăduire şi se ducea sănătos la casa sa, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu.

După sfinţirea acelei biserici, Cuvioasa egumenă Vriena a mai trăit doi ani şi sa apropiat de fericitul său sfîrşit. Deci, punînd egumenă în locul său pe Tomaida, sa mutat către Domnul. Iar eu, Tomaida – zice scriitoarea acestei vieţi -, după mutarea maicii Vriena, am scris viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Fevronia. Asemenea și cele despre Lisimah, pe care le-am auzit din gura lui singură. Toate acestea le-am scris spre folosul celor ce vor citi și vor asculta și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.