Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)


„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

 

Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

 Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.Invierea lui Lazar

 Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, Continuă lectura

Anunțuri

Troparul Sf. Mc. Emilian, cel din cetatea Durostorum (18 iulie)


muzica: Sf. Manastire Ciolpani -Buhusi

„Izbăvitorule de întristare, Sf. Mc. Emilian, stâlp al creștinătății, de ispite ne miluiești și de nevoi nemișcat.Cel ce ai rupt haina păgânătații prin credință, zdrobind idolii templului te-ai făcut jertfă, pentru adevăr chinuri răbdând. Lauda prea cinstită a României, mijlocitorule către Ziditorul, cel ce te veselești cu cetele ingerești, nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.”

Condac

Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Viaţa Sfântului

http://hristosesteortodox.files.wordpress.com/2008/08/sf-mc-emilian.jpg?w=156&h=245

După anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului în imperiul roman, a urmat o perioadă de pace pentru Biserica lui Hristos. Dar după aproape o jumătate de veac, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului, pornită de împăratul Iulian Apostatul (361-363), numit aşa tocmai pentru că se lepădase de credinţa creştină. El a pus în fruntea armatei numai ofiţeri păgâni, iar la conducerea marilor unităţi administrative demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se el însuşi ca “pontifex maximus”, adică mai marele preoţimii păgâne. Toate aceste încercări de refacere a păgânismului au dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţise din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii împotriva lor. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se număra şi tânărul Emilian din Durostorum (azi Silistra) pe Dunăre.

Din fericire, se cunoaşte actul său martiric, păstrat în latineşte şi greceşte, din care aflăm că era militar şi că era fiul prefectului din Durostorum, Sabbastianus. Acest act descrie pe larg martiriul său. Se spune că, după ce împăratul a dat edictul prin care creştinismul era interzis în tot imperiul roman, a fost trimis în Durostorum un oarecare Capitolin, “vicarul Traciei”, om “plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli”, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini. Ajungând la Durostorum, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii “se închină zeilor noştri şi neîncetat la aduc jertfe cu toată cinstirea”. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate. Dar pe când petreceau ei, tânărul Emilian “privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cunună vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind ca lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi cu un ciocan de fier a distrus statuile zeilor, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni”.

Un slujitor al lui Capitolin văzând cele ce s-au întâmplat în templu, l-a înştiinţat de îndată. Plin de mânie, a poruncit să fie găsit vinovatul. Atunci slujitorii lui au văzut trecând prin faţa templului un ţăran oarecare, pe care socotindu-l că este făptaşul, l-au prins şi l-au bătut. Dar Emilian, văzând că este chinuit un om nevinovat în locul lui, s-a predat singur acelor slujitori, mărturisind că el este vinovat pentru cele săvârşite în templu. Doi soldaţi l-au arestat de îndată, în ziua de 16 iulie 362, ducându-l înaintea lui Capitolin, care l-a supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: “Daca mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, căutaţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. Întrebat de ce “a adus ocărî nemuritorilor zei”, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj zicând: “Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire”. Plin de mânie, Capitolin a cerut să fie dezbrăcat şi întins cu faţă la pământ, poruncind apoi slujitorilor să-l “umple de răni adanci”. Pe când era bătut cu cruzime cu vine de bou, Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a îndemnat la acea faptă, la care, neînfricatul Emilian a răspuns cu aceeaşi hotărâre, că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare “zeii cei spurcati” şi să arunce “jertfele cele nelegiute”. În faţa unei asemenea înfruntări, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţă în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept.
După ce l-au bătut vreme îndelungată, mărturisind din nou ca este “rob al lui Hristos”, Capitolin a poruncit să fie ars de viu, că nu cumva curajul şi statornicia lui în credinţa să fie urmată şi de alţii. Atunci slujitorii l-au scos afară din cetate, aproape de malul Dunării, unde se pregătise un rug pentru el. Emilian le-a cerut îngăduinţă să-l lase să se roage lui Dumnezeu. Iar după ce s-a rugat, a fost aruncat de slujitori în foc. Dar Dumnezeu a făcut o nouă minune, căci “focul cunoscând pe mucenicul lui Hristos nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot”. Văzând ca a rămas nevătămat, fericitul Emilian “a mărit pe Dumnezeu, şi întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii şi ridicându-şi privirile către cer a zis: Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace”. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.

Actul său martiric istoriseşte mai departe că femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi mărturisitori ai lui Hristos să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Şi astfel, uns cu miruri, trupul său a fost redat pământului din care a fost zidit, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, undeva în apropierea oraşului Durostorum, la locul numit Gedina. De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.

“Stea luminoasa ai arătat Bisericii Tale Hristoase, pe mucenicul Emilian şi ostaş prea ales care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice şi goneşte întunericul necredinţei; de la acesta luminându-ne, cu dumnezeiască cuviinţă Te laudam pe Tine, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre” (stihiră de la Doamne strigat-am din ziua de 18 iulie).

Prof. Dr. Mircea Pacurariu,
“Sfinţi daco-români şi români”,
Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pag. 42-44.

sursa text: Hristos este Ortodox

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfantului Emilian de la Durostorum (18 iulie)
Condacul 1

Ca pe o podoaba a mucenicilor si aparator fierbinte al dreptei credinte, te laudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul inselaciunii idolesti. Iar tu, ca cel ce esti mijlocitorul nostru catre Dumnezeu, de inselaciunea vrajmasului ne izbaveste pe noi, care-ti cantam: Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!

Icosul 1
Credinta cea de viata datatoare, Mucenice Emilian, primind-o de la parintii tai cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trait pe pamant in fapte bune, pentru ca tineretea ta sa o aduci prinos de buna mireasma lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de lauda, iti aducem cantarea aceasta:
Bucura-te, floare rara, rasadita in cetatea Durostorum;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai odraslit;
Bucura-te, inger pamantesc, luminat de harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfant;
Bucura-te, ca te-ai hranit cu invatatura lui Hristos;
Bucura-te, cel ce Soarele dreptatii te-a luminat;
Bucura-te, ca dreapta credinta ti-a fost far calauzitor;
Bucura-te, ca din tinerete ai avut nadejde tare catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca de dragostea Lui nu te-ai despartit;
Bucura-te, cantare suava a iubirii treimice;
Bucura-te, ca din dulceata Scripturilor te-ai hranit;
Bucura-te, ca de cele lumesti nu ti-ai lipit inima;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostas al lui Hristos!
Condacul al 2-lea:
Viata ta, placuta lui Dumnezeu, marite Emilian, a fost in vremea nelegiuitului imparat Iulian, prigonitorul crestinilor. Insa, nici prigonirile, nici amenintarile dezlantuite de acesta, nu te-au despartit de dragostea lui Hristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Plin de Duh Sfant si intarit de dragostea lui Hristos, ai infruntat marea prigonire a imparatului apostat si, vadind inselaciunea idoleasca, ai inceput sa propovaduiesti celor din cetatea Durostorum sa nu se lepede de dreapta credinta. De aceea, te laudam zicand: Continuă lectura

Troparul Sfintei Mare Mucenițe Marina (17 iulie)


Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine cântându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și mă împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac

Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufle­testi, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dum­nezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Sfînta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgînătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, rămînînd orfană şi în scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Copiliţa, fiind hrănită şi venind în vîrstă, s-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. În vremea aceea, fiind mare prigoană împotriva creştinilor, preoţii şi clericii, învăţătorii cuvîntului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietăţi, alţii prin munţi şi peşteri, iar alţii prin sate, printre oamenii cei proşti. Ei se tăinuiau în chip de săraci, dar unde puteau, învăţau sfînta credinţă în taină şi pe mulţi întorceau de la înşelăciunea idolească la creştinătate.

Deci, s-a întîmplat că fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvînt despre Hristos, adevăratul Dumnezeu, cum S-a întrupat de la Duhul Sfînt în pîntecele Preasfintei Fecioare şi cum S-a născut dintr-însa păzindu-i fecioria nestricată; apoi cum a făcut multe minuni şi a pătimit de bunăvoie pentru mîntuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înălţat la cer şi a pregătit celor ce cred în El şi-L iubesc, viaţa cea fără de sfîrşit, slava şi împărăţia cea veşnică. Sfînta Mare Muceniţă Marina cea cu bună înţelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încît nici nu mai gîndea şi nici nu grăia altceva, decît numai despre Iisus Hristos. Toată luarea ei aminte era acolo, unde auzea ceva grăindu-se despre adevăratul Dumnezeu. Ea, precum credea într-Însul cu inima, tot aşa nu se ruşina a-L mărturisi pe El cu gura, deşi era încă nebotezată. Sfînta Marina dorea să-şi verse sîngele său pentru Hristos şi cu El să se boteze, ca într-o scăldătoare a botezului, precum a auzit că mulţi din sfinţii mucenici, din amîndouă părţile, s-au botezat în sîngele lor, punîndu-şi sufletele lor pentru Domnul. Asemenea voia şi ea să se facă următoare lor.

Edesie, tatăl ei, aflînd că fiica lui, Marina, a crezut în Hristos, a urît-o şi o socotea pe ea, nu ca pe o fiică, ci ca pe o străină. Dar Fecioara Marina îşi punea nădejdea spre Tatăl cel ceresc. Deci, venind în vîrsta cea desăvîrşită, ca la 15 ani, a plecat odată la oile tatălui său, care păşteau pe cîmp, ca să le vadă. În acel timp, s-a întîmplat că eparhul Olimvrie din părţile Răsăritului, un muncitor cumplit al creştinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. El a întîmpinat-o pe ea pe drum şi, văzînd-o că este frumoasă, s-a mirat de neobişnuita ei frumuseţe.

Deci, îndată rănindu-se de dragostea ei, s-a gîndit să o ia de soţie. El, stînd în loc şi privind-o, a început a o întreba: „Fecioară, să-mi spui mie despre tine tot adevărul de ce neam eşti, a cui fiică eşti şi cum te numeşti, pentru că te văd foarte frumoasă la vedere. De eşti din părinţi liberi, te voi lua pe tine cu nuntă legiuită, iar de eşti roaba cuiva, te voi răscumpăra şi te voi face femeia mea”. Dar fecioara, înfrumuseţîndu-se mai mult cu înţelepciunea decît cu podoaba feţii şi răspunzînd cu blîndeţe, i-a spus a cui fiică este şi cum se numeşte. Dar n-a tăinuit că este roaba lui Hristos, crezînd întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul, şi cu Acela însoţindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinţă de alt mire.

Eparhul, auzind că fecioara este creştină, îndată, ca unul ce avea stăpînire de la împăraţi asupra creştinilor ca să-i muncească, a poruncit ostaşilor să o ia pe dînsa şi să o aducă în cetate după dînsul. Însă cu cinste, pentru că auzise cuvintele ei cele fecioreşti cu bună înţelegere. De aceea, mai mult a iubit-o pe ea, nădăjduind ca, prin îngrozirea muncilor, să o întoarcă de la Hristos şi să o aducă spre a sa voie.

Fecioara, fiind dusă de către ostaşi, se ruga în auzul tuturor către Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa şi nu da sufletul meu întru stricăciune, ca să nu mă biruiască vrăjmaşii mei. Auzul meu să nu se spurce din cuvintele lor cele viclene. Înţelegerea mea să nu se schimbe din înşelăciunile lor cele spurcate, inima mea să nu se înfricoşeze de îngrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinţă să fie aruncată în noroiul lor şi să nu se bucure de mine diavolul cel urîtor de bine. Ci, trimite-mi ajutor din înălţimea sfîntului Tău scaun şi-mi dă înţelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca, înarmîndu-mă cu puterea Ta şi cu darul Tău înţelepţindu-mă, să stau fără de frică şi să dau răspuns la întrebarea ighemonului. Doamne, caută spre mine cu milostivire în ceasul acesta. Iată, acum sînt ca o oaie în mijlocul lupilor, ca o pasăre între cei ce o vînează şi ca peştele în mreajă. Deci, vino şi mă izbăveşte de toate meşteşugirile vrăjmaşului”. Astfel rugîndu-se sfînta pe drum, a ajuns în cetatea Antiohiei Pisidiei.

Eparhul, intrînd în cetate după obiceiul său păgînesc, a adus jertfă necuraţilor săi zei şi a făcut praznic în numele împăraţilor săi, iar pe cîţi creştini a prins, pe toţi i-a aruncat în temniţă, ca să fie bine păziţi pentru munci. Pe fecioara Marina a încredinţat-o la nişte femei cinstite să o păzească. A doua zi, eparhul, şezînd la judecată înaintea poporului, a poruncit ca mai întîi să aducă pe Marina la întrebare, pentru că gîndul lui era la dînsa. Deci, fecioara fiind pusă în faţă, el privea cu plăcere şi cu dragoste trupească fără de măsură la negrăita ei frumuseţe. Apoi a început a vorbi către dînsa, zicînd: „Preafrumoasă fecioară, toţi zeii ştiu că-mi este milă de tinereţile tale şi-ţi cruţ trupul tău cel tînăr care cu podoabă înfloreşte. Te rog, ascultă-mă şi pe mine şi adu jertfă zeilor, ca să-ţi fie bine, pentru că multe averi şi bogăţii vei lua. Tu vei fi mai fericită decît cele de o vîrstă cu tine şi mai cinstită decît toate femeile din cetatea aceasta”.

Dar Sfînta Marina i-a răspuns: „Eu, învăţîndu-mă a cunoaşte pe Tatăl cel ceresc, pe Unul născut Fiul Lui, pe Sfîntul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeul cel adevărat şi viu, deprinzîndu-mă a mă închina Lui şi a-I aduce jertfă de laudă totdeauna, zeilor voştri, pe care nu i-am cunoscut, nu mă voi închina, nici le voi aduce jertfă, ca unii ce sînt fără de suflet şi nesimţitori. Deci, unora ca acelora nu le voi da cinstea mea, care se cuvine numai Ziditorului meu”. Atunci eparhul a zis: „Marino, iarăşi mă rog ţie, ascultă-mă şi cinsteşte pe zeii cei nebiruiţi, pentru că de vei asculta sfatul meu, atunci îndată înaintea ochilor tuturor cetăţenilor te vei învrednici de mare cinste. Eu te voi lua de soţie şi toţi vor începe a te cinsti, ca pe soţia mea cea iubită. Eu îţi voi fi spre slavă şi cinste, iar tu îmi vei fi spre veselia şi îndulcirea vieţii mele. Deci, de nu mă vei asculta şi vei defăima dragostea ce o am către tine, atunci să ştii că vei cădea în multe rele. Pentru că mă vei sili să te muncesc, chiar nevrînd, şi vei pierde în zadar o aşa frumuseţe, sănătate şi viaţă dulce. Astfel tu vei lua multe, amare şi nesuferite munci, şi de foc şi fiare vei pieri”.

Sfînta a răspuns: „Eparhule, nu nădăjdui că vei schimba credinţa mea cea întru Hristos, cu necredinţa voastră, nici cu îmbunări şi nici cu îngroziri, pentru că sînt roabă credincioasă Stăpînului meu, Care a pătimit de voie pentru mine. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţîndu-Şi sfîntul Său trup cel luat din Preasfînta Fecioară Maria, apoi cu cît mai mult sînt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru Dînsul, necruţîndu-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sînt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări. Cele ce-mi zici pentru însoţire, despre cinste, despre slavă şi despre bogăţii, toate acelea îmi sînt mai urîte decît noroiul. Pentru ce să mă lepăd de Mirele meu Hristos, Împăratul Cel fără de moarte, şi să mă însoţesc cu un om tiran şi necredincios, mort cu sufletul? Niciodată nu voi face aceasta”.

Eparhul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale Sfintei Marina şi socotindu-le drept ocară mare şi spre necinstea lui, s-a umplut de mînie şi îndată, schimbînd dragostea spre vrajbă şi spre urîciune, a poruncit să dezbrace hainele de pe mireasa lui Hristos, s-o întindă la pămînt şi s-o bată fără cruţare cu vergi. Sfînta fiind bătută fără de milă, trupul ei cel fecioresc se risipea de bătăile ce primea, iar sîngele curgea din răni ca pîraiele, încît înroşea pămîntul. Poporul care privea la aceea, era cuprins de o jale mare, că vedea pe fecioara atît de frumoasă muncită cumplit. Deci, mulţi dintre ei plîngeau. Dar propovăduitorul striga: „Marino, jertfeşte zeilor, ca să nu-ţi pierzi în deşert frumuseţea şi să te lipseşti mai înainte de vreme de această viaţă dulce”.

Muceniţa, ridicîndu-şi ochii minţii către Dumnezeu, se ruga, cerînd ajutor şi întărire în nevoinţa sa cea pătimitoare. Ea nu simţea durerile în munci, căci se întărea cu darul lui Hristos şi răbda bătăile ce i se dădeau ca în trup străin. Încă şi unii din popor ziceau către dînsa: „Fecioară, pentru ce îţi pierzi frumuseţea ta de bună voie, petrecînd în nesupunere? Vezi cît de cumplit este judecătorul. El te va pierde şi se va şterge de pe pămînt pomenirea ta, iar nouă ne este milă de tine!” Sfînta a răspuns către dînşii cu glas mare, ocărîndu-i: „O, viclenilor sfetnici şi ajutători ai răutăţii! Voi sînteţi plini de duhul înşelăciunii, precum demult şarpele a sfătuit cu vicleşug pe Eva în Rai; tot aşa şi voi acum mă sfătuiţi, să mă depărtez de Dumnezeul meu. Deci, depărtaţi-vă de la mine voi, lucrătorii fărădelegii, că nu mă veţi înşela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul”.

Încetînd slujitorii a o bate, tiranul a zis către muceniţă: „Marino, acesta este numai începutul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult în nesupunerea ta, îndată vei primi munci şi mai mari”. Sfînta a răspuns: „Fă toate cele ce-ţi plac, atît ţie, cît şi tatălui tău, diavolul, căci eu nu am grijă de munci. Eu am pe Hristos, Care mă ajută şi El va ruşina toate meşteşugirile voastre!” Eparhul, mîniindu-se mai mult, a poruncit s-o pironească la muncire cu piroane şi cu ostii de fier să-i strujească trupul. Ea, ridicîndu-şi ochii spre cer, zicea: „Vrăjmaşii care îmi gîndesc rele m-au înconjurat; iar Tu, Doamne, caută spre mine şi mă miluieşte. Trimite-mi ajutorul Duhului Tău cel făcător de viaţă, ca să mă înţelepţească a mărturisi numele Tău cel Preasfînt şi să mă întărească, să stau cu vitejie împotriva diavolului şi a slugilor lui, ca, biruindu-i, să-i umplu de ruşine. Astfel să fiu spre pildă celor ce Te iubesc şi îşi păzesc cinstea pentru Tine şi să cîştig cu dînşii parte între cei de-a dreapta, în vremea judecăţii Tale”.

Sfînta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai păgînului muncitor, ca nişte mîncători de trupuri, îi strujeau trupul şi o chinuiau mai cumplit. Carnea îi cădea şi sîngele îi curgea pe pămînt, încît i se vedeau oasele goale. Eparhul, neputînd să se uite la o muncire cumplită ca aceea, îşi acoperise faţa. Şi toţi care erau de faţă se mirau de o răbdare ca aceea a sfintei. Tiranul grăia către dînsa: „Marino, pînă cînd nu-ţi va fi milă de tine? Iată că ţi s-a zdrobit trupul; deci, măcar acum hotărăşte-te a jertfi zeilor, ca să nu pieri desăvîrşit”. Muceniţa a răspuns: „O, fiară sălbatică, care mănînci trupuri omeneşti! Tu te arăţi că te milostiveşti şi ţi-e milă de mine, dar eu nu mă jelesc pe mine, deoarece Însuşi Hristos, Cel ce nu S-a cruţat pe Sine, S-a dat pentru mine la munci şi mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tău nebun şi de-mi voi cruţa trupul, atunci sufletul meu cum se va încununa în împărăţia cerească?” După aceasta, eparhul a poruncit să ia pe muceniţa de la muncire şi s-o arunce într-o temniţă adîncă şi întunecoasă, unde se aruncau cei osîndiţi la moarte.

Sfînta Muceniţă Marina, stînd singură în temniţa aceea, nefiind acolo alţi osîndiţi, se ruga lui Dumnezeu cu căldura duhului său, strigînd din adîncul inimii: „Preaputernice Doamne, Căruia Îţi stau înainte cu frică toate puterile cereşti; Începătoriile şi Stăpîniile se cutremură înaintea feţei Tale şi toată zidirea se ţine, se schimbă şi se înnoieşte cu tăria Ta cea atotputernică. Tu, Stăpîne, caută din înălţimea cerului spre mine, smerita, netrebnica şi nevrednica roaba Ta, că spre Tine nădăjduiesc, la Tine am năzuit şi pentru numele Tău pătimesc. O, Preamilostive, caută şi vindecă acest trup rănit de bătăi şi rupt ca un sac! Înnoieşte sufletul meu şi-l păzeşte în Împărăţia Ta. Dă-mi putere ca să biruiesc şi să calc pe vrăjmaşul meu, precum se calcă nisipul cu picioarele. Să sfărîm puterea aceluia cu ajutorul Tău cel nebiruit, ca şi în mine să se preamărească Preasfînt numele Tău, în veci!”

Sosind noaptea şi sfînta rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat, diavolul a îndrăznit a înfricoşa pe muceniţa prin nişte înfiorări de năluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai mare preamărire a plăcutei Sale. Deci, fără de veste s-a cutremurat temniţa şi s-a văzut ieşind dintr-un foc ca un fum, o oarecare strălucire şi s-a arătat diavolul în chip de balaur pestriţ, mare şi înfricoşat. El era înconjurat şi încins împrejurul trupului său cel văzut, de mulţi şerpi mici şi de vipere. Diavolul a şuierat înfricoşat şi, căscînd gura mare şi spurcată, lăsa o putoare nesuferită. El, înconjurînd împrejur pe muceniţă, îi făcea frică mare şi spaimă; apoi, deschizîndu-şi gura cea spurcată, a năvălit şi a apucat capul sfintei înghiţindu-l. Astfel că muceniţa se părea că este înghiţită de balaur, precum de demult Proorocul Ionă de chit. Ea nu s-a deznădăjduit însă, nici nu s-a îndoit în credinţă; ci, îndreptîndu-şi toată mintea către Dumnezeu, a făcut pe sine semnul Sfintei Cruci, şi îndată a văzut crăpîndu-se pîntecele balaurului, iar ea a ieşit întreagă şi nevătămată din înghiţirea lui. Din acel ceas a pierit toată înfricoşarea, nălucirea şi vedenia diavolească, pentru că, desfăcîndu-se pămîntul, a înghiţit pe balaur şi pe toţi şerpii care erau cu dînsul, pogorîndu-i în iad.

Sfînta Muceniţă, fiind strălucită de o lumină cerească şi uitîndu-se în sus, a văzut acoperămîntul temniţei ridicat şi raze coborîndu-se de sus spre dînsa în chipul soarelui. Ea a văzut o cruce mare strălucind cu lumină negrăită, iar deasupra crucii vedea o porumbiţă albă ca zăpada, care grăia astfel: „Bucură-te, Marino, înţeleaptă porumbiţă a lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmaşul cel rău. Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului celui de sus, căci a venit ziua veseliei tale, în care, cu înţeleptele fecioare, vei intra în cămara cea nestricată a Mirelui Celui fără de moarte, a Împăra-tului ceresc!”

Porumbiţa grăind acestea către dînsa, Sfînta Marina s-a umplut de negrăită bucurie şi plăcere, iar trupul ei cel rupt se vindeca. Ea singură simţea în sine cum creştea carnea în rănile ei şi le umplea. Pielea cea rănită s-a vindecat şi i-a trecut toată durerea şi neputinţa. Astfel s-a făcut cu tot trupul sănătoasă şi frumoasă, ca şi mai înainte. Ea s-a întins spre mulţumirea lui Dumnezeu, strigînd şi zicînd: „Te binecuvintez pe Tine, Stăpîne; Te preamăresc Doamne, Dumnezeul meu, şi laud numele Tău; că, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat şi ai tămăduit trupul meu. Sufletul meu l-ai întărit şi nu m-ai dat în mîinile vrăjmaşilor mei; ci, arătîndu-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborît pe ei în adîncul cel mai de-desubt. Înfricoşările lor le-ai gonit din mine, iar acum, bucurîndu-mă şi veselindu-mă de Tine, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, mă rog bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni, ca să mă învredniceşti pe mine băii Sfîntului Botez, ca precum cu sîngele, aşa şi cu apa spălîndu-mă, să mă aflu vrednică a intra în cămara Ta, că eşti binecuvîntat în veci!” În nişte vedenii şi descoperiri ca acestea şi într-o bucurie ca aceasta prăznuind Sfînta Marina, a petrecut toată noaptea aceea, pînă ce s-a luminat ziua, cînd a sosit şi vremea sfîrşitului nevoinţei sale.

A doua zi, eparhul Olimvrie iarăşi a şezut la judecata sa cea necurată şi nedreaptă, adunîndu-se la privelişte tot poporul. Poruncind el ca să scoată pe muceniţă din temniţă, a pus-o înaintea sa la întrebare. Văzînd-o pe ea cu faţa luminoasă şi cu tot trupul întreg şi sănătos, neavînd nici o urmă de rănile cele de ieri, s-a mirat foarte mult şi tăcea uimit, nepricepînd cum muceniţa, care ieri a fost rănită peste tot, într-o noapte s-a tămăduit desăvîrşit. Încă se mira şi poporul de acea minunată tămăduire. Deci, unii ziceau, că mare este puterea lui Hristos, iar alţii o numeau pe aceea vrajă.

Eparhul, abia deschizîndu-şi gura, a început a zice către sfîntă: „O, Marino, vezi cît se îngrijesc de tine zeii noştri, căci, milostivindu-se spre tinereţea şi frumuseţea ta, te-au vindecat de rănile tale. Deci, se cade şi ţie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, să le răsplăteşti cu jertfe mulţumitoare, iar mai vîrtos se cade ţie, ca să fii următoare şi moştenitoare tatălui tău, precum el slujeşte zeilor în rînduiala jertfelor, tot aşa şi tu te vei face jertfitoare şi le vei sluji lor în toate zilele vieţii tale”. Sfînta a răspuns: „Nu se cuvine mie să las pe Dumnezeul meu Cel adevărat şi viu şi să slujesc zeilor voştri celor mincinoşi şi morţi. Mai ales se cade şi ţie, să cunoşti pe Unul Dumnezeul cerului şi să crezi în El. Puterea Lui ai văzut-o în mine, căci tu care m-ai rupt ieri în bucăţi, El astă noapte, într-un ceas m-a făcut întreagă şi sănătoasă; pentru că El este doctor Atotputernic al sufletelor şi al trupurilor omeneşti”. Dar împietritul eparh a poruncit ca iarăşi s-o chinuiască.

Atunci au spînzurat-o din nou la muncire şi, aducînd lumînări aprinse, îi ardeau spatele şi coastele ei, iar ea, afundîndu-şi mintea în Dumnezeu cu rugăciunea ce o făcea în taina inimii ei, răbda acele chinuri în tăcere. Ea a fost arsă ca un cărbune şi friptă ca nişte carne de mîncare. După ce au scos-o de la muncire abia vie, a strigat cu glas mare: „Doamne, m-ai învrednicit pe mine pentru numele Tău a trece prin foc, învredniceşte-mă a trece şi prin apa Sfîntului Botez, ca, spălîndu-mă de păcate, să mă duci în împărăţia Ta!” Muncitorul, auzind că muceniţa a pomenit de apă, a zis: „Iată, însetează, ticăloasa! Se cade a o adăpa pe dînsa”.

Deci, el a poruncit să tragă un poloboc foarte mare şi să-l umple cu apă şi să arunce într-însul pe muceniţă legată, ca, afundîndu-se în apă, să se înece. Slujitorii cînd au luat-o ca s-o arunce în apă, ea a zis cu glas mare: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin bărbăţie scoţi pe cei ferecaţi, Care dezlegi legăturile morţii şi ale iadului şi ridici din morminte cu voia dumnezeieştii Tale puteri, caută spre roaba Ta şi rupe legăturile mele, iar această apă să-mi fie spre Sfîntul Botez şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică; astfel ca, dezbrăcîndu-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!”

Aşa rugîndu-se muceniţa, slujitorii au aruncat-o în polobocul cel plin de apă şi, afundîndu-o, voiau să o înece. Atunci îndată s-a cutremurat pămîntul şi legăturile muceniţei s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinşi de mare frică, au fugit de lîngă poloboc, pentru că venise de sus o rază de lumină negrăită deasupra capului sfintei şi i s-a arătat iarăşi acea porumbiţă albă pe care o văzuse mai înainte pogorîndu-se din înălţime în chipul soarelui. Aceea, purtînd în gură o cunună de aur şi zburînd pe deasupra capului muceniţei, se atinse cu picioarele de creştetul capului ei şi iarăşi zbură în înălţime. Vedenia aceasta era văzută nu numai de sfîntă, ci şi de unii din cei ce stăteau de faţă, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru că în popor erau mulţi creştini tăinuiţi, care s-au învrednicit de a vedea acestea.

Sfînta, stînd în apă, fără a se scufunda, cînta slăvind şi binecuvîntînd numele cel mare al Preasfintei Treimi: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Apoi s-a văzut un stîlp de foc deasupra sfintei, ajungînd pînă la cer, iar pe stîlp era o cruce în chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci, porumbiţa aceea, zburînd, a şezut pe vîrful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicînd: „Pace ţie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mîna Domnului cununa frumuseţii cea neveştejită şi te vei odihni cu sfinţii în împărăţia cerurilor!” Poporul auzind acel glas, încă şi pe muceniţă văzînd-o ieşind din apă cu trupul sănătos, neavînd pe sine nici urmă de arsuri, ci fiind întreagă, albă cu trupul şi frumoasă, îndată o mulţime mare de bărbaţi şi de femei au crezut în Hristos şi s-au mărturisit că sînt creştini, arătîndu-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a înspăi-mîntat văzînd întoarcerea către Hristos a poporului celui atît de numeros. Deci, nu ştia ce să facă.

El, umplîndu-se de mînie, a scos oastea pe care o avea înarmată cu săbiile trase asupra poporului şi a poruncit ca pe toţi cei ce slăveau numele lui Hristos să-i taie. Deci, cîţi erau acolo necredincioşi sau fricoşi, aceia au fugit. Iar cîţi cu adevărat au crezut, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atunci au căzut ucişi din amîndouă părţile ca la cincisprezece mii. Aceia, botezîndu-se în sîngele lor şi curăţindu-se de toate păcatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununaţi cu mucenicie.

După aceasta, eparhul a condamnat şi pe muceniţă a fi tăiată cu sabia. Deci, Sfînta Marina, fiind scoasă afară la locul cel de tăiere, a cerut puţină vreme la cei ce o duceau pe ea şi, întor-cîndu-se spre poporul cel ce venea după dînsa, îi sfătuia pe toţi să cunoască pe Unul adevăratul Dumnezeu, făcătorul lor, şi să fugă de înşelăciunea diavolească şi de pierderea închinării de idoli. Apoi, plecîndu-se la rugăciune, s-a rugat din destul pentru toţi. Atunci, deodată s-a cutremurat pămîntul şi a venit frica peste toţi. Mulţi au căzut la pămînt de frică, chiar şi călăul, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfinţii Săi îngeri, S-a arătat din cer miresei Sale, chemînd-o pe dînsa întru odihna Sa, întinzîndu-şi mîinile ca să-i primească sufletul ei. Ea, umplîndu-se de negrăită bucurie, a rugat pe călău ca degrabă să-şi săvîrşească porunca lui. Deci, ea şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi astfel a fost tăiat, iar sufletul i s-a luat cu mîinile Domnului şi l-a dus la locaşurile cereşti.

Sfînta Mare Muceniţă Marina şi-a sfîrşit nevoinţa muceniciei sale, în 17 zile ale lunii iulie. Pătimirea a scris-o cel ce a văzut cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a învrednicit de aceleaşi vedenii, care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat credincioşilor spre folos şi spre cinstea şi pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, şi spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Acatistul Sfintei Marina

Condacul 1

Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufle­testi, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dum­nezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Icosul 1

Nascuta fiind din parinti de bun neam, dar necredinciosi, de copila ai ramas or­fana de mama, iar tatal tau Edesie, sluji­tor idolesc, te-a dat spre ingrijire la o fe­meie in afara cetatii, de la care ai invatat si te-ai intarit in credinta in Dumnezeu. Pentru aceasta iti zicem asa:

Bucura-te, floare aleasa dintre spinii idolesti;
Bucura-te, ca ai dorit Domnului sa-l slujesti;
Bucura-te, ca la doisprezece ani in Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca dulceata invataturii cres­tine bine ai cunoscut;
Bucura-te, ca pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;
Bucura-te, ca ai inceput sa urmezi ale Lui cuvinte;
Bucura-te, ca nimic dintre cele pamantesti nu mai cugetai;
Bucura-te, ca numai de numele lui Hristos graiai;
Bucura-te, ca ai dorit viata si vesnica fericire;
Bucura-te, ca ai urat desertaciunea lumii si a ei ratacire;
Bucura-te, ca ai crezut in Cel ce a facut cerul si pamantul;
Bucura-te, ca aceasta ai marturisit cu cuvantul;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 2

Tatal tau Edesie, auzind ca ai primit credinta cea sfanta a crestinilor, a inceput sa te urasca si te socotea ca pe o straina, dar tu, punandu-ti nadejdea in Dumnezeu, il rugai pe Tatal Ceresc sa te ajute si sa te intareasca pentru a-L putea marturisi, strigandu-l: Aliluia!

Icosul 2

Cand ai fost de cincisprezece ani, mer­gand la camp sa vezi oile tatalui tau, eparhul cetatii, mai marele si crudul Olimvrie a trecut pe acolo si, vazandu-te, s-a ranit la suflet de frumusetea ta, intrebandu-te cine esti. Iar tu plina de curaj i-ai raspuns ca esti crestina si mireasa lui Hristos, pen­tru care-ti zicem asa: Continuă lectura

Troparul Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou (5 mai)


muzica: pr. Laurentiu Iacob

Troparul Sfantul Efrem cel Nou – MARE MUCENIC din Nea Makri, Grecia

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

ACATISTUL SF. MARE MUCENIC EFREM CEL NOU

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

PARACLISUL Sfantului Efrem cel Nou

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat noua. Bine este cuvântat, cel ce vine întru Numele Domnului. (de trei ori)
Apoi

TROPARUL Sfantului Efrem cel Nou

glasul al 3-lea

Ai stralucit ca soarele pe Colina Neprihanitilor si ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dandu-ti sufletul sub loviturile necredinciosilor, Sfinte Parinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai facut ca dumnezeiescul har sa se reverse neincetat spre cei ce cu evlavie iti striga tie:

Slava Celui Ce ti-a daruit putere!
Slava Celui Ce ti-a daruit harul tamaduirilor!
Slava Celui Care da tuturor tamaduiri prin tine!

CONDACUL Sfantului Efrem cel Nou

glasul al 3-lea

Pe Colina Neprihanitilor te-ai intarit vietuind intru nevointa, Parinte de Dumnezeu inteleptite, si de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta Cel Care daruieste lumii viata, cu indoita cununa te-a incununat, Mare Mucenice Efrem, si te-a daruit noua ca in tot locul sa te avem ajutator si sa te rugam cu staruinta: miluieste-i pe cei ce te cinstesc pe tine!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Nascatoarei de Dumnezeu:

Pe tine, cea care ai mijlocit mantuirea neamului omenesc, te laudam, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara, caci cu trupul pe care l-a luat din tine, Fiul tau si Dumnezeul nostru prin Cruce a biruit moartea si ne-a izbavit pe noi dintru puterea stricaciunii si a intunericului celui vesnic.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Dupa ce se zice inceputul pentru orice paraclis (cel care a fost prezentat mai sus), se face Canonul Sf. Efrem cel Nou, care este prezentat in continuare. Intreg Paraclisul Sf. Efrem cel Nou este preluat din cartea „Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni”. Click aici pentru a afla mai multe detalii despre aceasta carte.

CANONUL Sfantului Efrem cel Nou

Cantarea I

glasul al 8-lea
Irmos:

Apa trecandu-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand israeliteanul, striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Din varsta tinereasca ai iubit frumusetea cereasca si rugaciunea cea de taina si indreptandu-ti pasii spre Manastirea Buneivestiri, prin indelungata nevointa calugareasca si apriga osteneala a muceniciei ne-ai luminat pe noi cu vestea cea buna a vietuirii si a minunilor tale, dumnezeiescule Efrem.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Ca si un neclatit pom al vietii ti-ai tintuit privirea spre cele de Sus, rabdand cu blandete si marinimie chinurile cele cumplite ale martiriului. Iar cei care te cazneau, fiind robi ai mortii launtrice, navaleau si azvarleau in tine cu rodurile beznei si ale cruzimii, ramanand orbiti intru impietrirea lor si nepricepand ca aceeasi dragoste care iti dadea tie putere le-a daruit si lor fiinta.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Cunoscand prin dar si faptuire smerenia Domnului Hristos, ti-ai tainuit Sfintele Oseminte in sanurile pamantului, Sfinte Parinte Efrem, iar prin rugaciunile tale cele fierbinti, in taina ai indreptat umbletele multora care porneau spre taramul nelegiuitei mandrii si spre adancul pacatului.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Cu umilinta cadem inaintea ta, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, caci suntem cuprinsi deopotriva de neputinta sufletului si a trupului, dar tu, ca una care esti Maica si Fecioara, prin marea ta milostivire, daruieste-ne izbavire din asuprirea necazurilor si a bolilor celor de multe feluri.

Cantarea a III-a OBS

Irmos:

Doamne, Cela Ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Privind Preabunul Dumnezeu la veacul nostru si vazand cat de mult ne-am inrait si cat s-a slabanogit firea omeneasca, a descoperit lumii Sfintele tale Moaste, Cuvioase Mucenice Efrem. Trimis ai fost de Sus sa ne fii mangaietor prin faptele tale minunate, iar prin tamaduiri sa ne vindeci si sa cureti fetele noastre manjite de pacat si deznadajduire.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Sfinte Mare Mucenice Efrem, nu inceta sa te rogi pentru noi inaintea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel pe Care atunci cand vietuiai pe pamant L-ai vazut ascuns intru evanghelicestile porunci, iar acum Il vezi fata catre fata intru stralucirea smereniei si a dragostei Sale dumnezeiesti.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

La praznicul Sfintei Cruci te-ai nascut in lume dintru dureri de maica, iar prin durerile cele multe ale rastignirii tale mucenicesti, ai inceput a praznui nasterea ta pentru Viaţa cea Vesnica. Intru acestea fiind preamarit de Dumnezeu, te rugam sa ne binecuvintezi si pe noi, pecetluindu-ne cu semnul Sfintei Cruci, intru care sa biruim cu biruinta nemincinoasa.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Preacurata Fecioara, in cuptorul patimirilor celor de multe feluri aflandu-ne, catre tine ridicam glasul nostru si strigam: Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, miluieste-ne cu darul Aceluia pe Care L-ai nascut in chip feciorelnic.

Stihiri:

Putred si gaunos s-a facut omul prin gustarea din pomul cunostintei binelui si raului, iar tu, Sfinte Parinte Efrem, intru sangiuirile muceniciei te-ai facut urmator al Stapanului Hristos, daruind tainica imbratisare firii omenesti. Prin dumnezeiasca iconomie, trupul tau a fost ascuns in scorbura copacului ca noua, celor orbiti de moarte, sa ne fie samanta si seva a Pomului Vietii Vesnice cel pururea infloritor si roditor.
Biruind focul patimilor trupesti si izbandind intru parjolul muceniciei, ne daruiesti roua rugaciunilor tale, Preacuvioase Parinte Efrem, si ne scoti din aprinderea poftelor si a multor primejdii.
Este cu neputinta sa moara cel care Ii urmeaza intru adevar Stapanului Hristos, si intru aceasta putere venind tu in mijlocul nostru, Parinte Efrem, cu indrazneala marturisim tuturor, graind: Sfantul este intru totul viu!

Preotul zice ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule… la care ii pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul. Daca paraclisul se savarseste fara preot, aici vom zice: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, Mare Tamaduitor si Facator de minuni, milostiveste-te spre robii tai acestia… SI POMENIM NUMELE CELOR PENTRU CARE NE RUGAM.
Doamne, miluieste! (de 12 ori)
Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sedealna,glasul al 4-lea:

Prin puterea dragostei lui Hristos, pacatele, betesugurile, neputintele si sfasierile noastre launtrice le iei asupra ta, preablandule Parinte Efrem, si intru acest chip stai inaintea Tronului Dumnezeirii, invesmantat cu preaslavita haina a smereniei. Pentru aceea te rugam sa ne tamaduiesti pe noi, indulcindu-ne cu o picatura din dumnezeiescul tau har, ca sa nu fim biruiti de mahnirea cea amara care ne intampina in multe feluri.

Cantarea a IV-a

Irmos:

Tu esti intarirea celor ce alearga la Tine, Doamne, Tu esti lumina celor intunecaţi si pe Tine Te lauda duhul meu.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Inalta cugetul meu cel pamantesc si daruieste-mi tamaduire trupului, dumnezeiescule Efrem, invrednicindu-ma si pe mine de indulcirea milostivirii si a ocrotirii tale parintesti. Pazeste-ma intru acoperamantul trezviei tale si fii pogorator prunciei mele sufletesti, caci tu insuti cunosti ca nu pot bea decat laptele duhovnicesc al minunilor tale, iar pentru painea cea coapta in focul nevointei si al muceniciei tale inca nu am dinti.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Preacuvioase Efrem, in valtoarea acestei lumi te afli in chip tainic si le iesi in intampinare celor care iti pun inainte neputintele si bolile cele de multe feluri. Grabnic este ajutorul tau, Parinte, si pe nimeni nu treci cu vederea dintre cei ce ti se roaga cu credinta, ci cu buna mireasma a tamaduirilor ii indrepti catre Imparatia Cerurilor.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Cunoscand slabiciunea firii omenesti si stiind dintru pustniceasca nevointa cat poate fi de adanca si de cumplita mahnirea deznadajduirii, dai grabnica ajutorare celor doborati de intristare, biruindu-l inca o data pe cel care arunca samanta mortii si este potrivnicul neamului omenesc.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, fii noua milostiva si starpeste deznadejdea sufletelor noastre, picurandu-ne in inimi dar si pricepere pentru a vedea cat de mare este taina prin care Dumnezeu Fiul S-a facut om pentru mantuirea neamului omenesc.

Cantarea a V-a

Irmos:

Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel preainalt; pacea Ta da-o noua, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Vindecandu-ne de multe suferinte si de nenumarate boli, toate durerile noastre le iei asupra ta, Parinte Efrem, inmultind in acest chip durerile tale mucenicesti, dar biruindu-le prin dumnezeiasca putere a Invierii. Nu inceta sa ne incredintezi pe noi de mila ta cea mare, ca sa nu fim covarsiti si biruiti de deznadejdea noastra cea de toate zilele.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Ti-ai plecat cugetul inaintea Voii lui Dumnezeu cand chinuitorii tai s-au apropiat de tine cu taciunele cel aprins, iar atunci cand ei, fiind turbati de cruzime, ti l-au infipt in pantece, intru potirul durerilor tale, Preadulcele Iisus a revarsat din vinul cel nou care se da tuturor celor care ravnesc a se adapa din taina cea mare a dragostei si a smereniei dumnezeiesti.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Preacuvioase Mucenice Efrem, primind in pantecele tau taciunele cel aprins al necredinciosilor, ai plinit porunca iubirii vrajmasilor, si lacrimand pentru chinuitorii tai, ai cerut pentru ei iertare de la Dumnezeu, ca unii care sunt fii ai Evei celei care s-a supus mortii. Pentru acestea, indraznim a-ti striga: Miluieste-ne in dar pe noi, neputinciosii!

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Stramoasa s-a atins de lemnul cunostintei binelui si raului, iar mana ei nu s-a mai aprins de focul cel duhovnicesc, ci doar a capatat in dar fagaduinta Intruparii lui Dumnezeu. Izbavire am dobandit prin Maica-Fecioara, cea care neprihanit L-a purtat in pantece si L-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, intru a Carui mana sunt focul si jitnitele Invierii.

Cantarea a VI-a

Irmos:

Doamne, Cela Ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Multimea metehnelor noastre sufletesti si a bolilor trupesti, o vindeci, Cuvioase Parinte, prin multimea ranilor si a suferintelor tale sfintite, si picurand samanta sangelui si a sudorilor tale mucenicesti in ogorul cel secetos si sterp al inimilor noastre, ne indulcim, multumindu-ti pentru revarsarea binefacerilor tale.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Bucurie si incredintare ai adus celui inchis in temnita, si cu puterea harului dumnezeiesc si a smereniei ai luat asupra ta orisice invinuire, aratandu-ne ca esti cu adevarat urmator al Blandului Hristos, Cel Care a luat asupra Sa toate pacatele noastre si Care, din nemarginita dragoste pentru om, a intins bratele pe Cruce.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Trecand peste valul cel involburat al acestei vieti, ai ajuns la tarmul cel pururea fiitor al Imparatiei Preasfintei Treimi, dumnezeiescule Efrem. Insa auzind suspinurile si rugaciunile noastre, vii degrab sa ne slujesti pe noi, cei care nu suntem vrednici sa sarutam nici urma picioarelor tale.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

De negura cea intunecata a pacatelor mele sunt cuprins, iar mahnirea cea amara imi otraveste sufletul. De aceea, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cad inaintea ta si te rog: ridica-ma si pe mine intru nadejdea cea buna a milostivirii tale.

Stihiri:

Pilda de smerenie te-ai facut noua tuturor, Preacuvioase Efrem, caci pentru intarirea noastra in credinta, ai iconomisit multe feluri de minuni si pana astazi nu te-ai scarbit de noi, cei ce suntem atat de zabavnici intru fapta cea buna.
Ajuta-ne, Sfinte Parinte Efrem, ca prin credinta si nadejde buna sa dobandim ajutorul cel de Sus si intru acest chip sa biruim multimea asupririlor si a cumplitelor involburari ale acestei lumi.
Invatandu-ne sa fim cu luare-aminte si recunoscatori, ne izbavesti de nesimtirea sufleteasca si de impietrirea cea invartosata a mandriei, Preacuvioase Mucenice Efrem. Pentru aceasta, te rugam sa veghezi in toata vremea asupra noastra si, luminandu-ne cugetele cu raza smereniei, ridica-ne intru lucrarea evanghelicestilor porunci.
Preotul zice ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule… la care ii pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul. Daca paraclisul se savarseste fară preot, aici vom zice: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, Mare Tamaduitor si Facator de minuni, milostiveste-te spre robii tai acestia… si POMENIM NUMELE CELOR PENTRU CARE NE RUGAM. Doamne, miluieste! (de 12 ori) Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Condac,glasul al 3-lea:

Multimea nevointelor calugaresti si a patimirilor mucenicesti le-ai purtat pe umerii tai, precum o cruce, Sfinte Parinte Efrem, si ai urmat Stapanului Hristos, Cel Care a luat asupra Sa toata neputinta, patimirea si toata osanda pacatelor noastre.

Prochimen, glasul al 4-lea:
Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui.

Stih: Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua?

APOSTOLUL

Preotul: Intelepciune.Din Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel citire (8,28-39):
(Daca la savarsirea paraclisului nu se afla niciun preot ori diacon, Apostolul si Evanghelia pot fi citite de catre un simplu credincios, cu luare-aminte, cu smerenie si dragoste.)

Stim ca Dumnezeu toate le lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemati dupa voia Lui; caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati. Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit. Ce vom zice deci la acestea? Daca Dumnezeu e pentru noi, cine este impotriva noastra? El, Care pe Insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii pentru noi toti, cum nu ne va da, oare, toate impreuna cu El? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care indrepteaza; Cine este Cel Care osandeste? Hristos, Cel Care a murit si mai ales Cel Care a inviat, Care si este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceste pentru noi! Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere”. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru.

Preotul: Pace tie, cititorule. Citetul: Si duhului tau. Aliluia…

EVANGHELIA

(Luca 6,17-23)
Preotul: Cu intelepciune drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie. Pace tuturor.
Credinciosii: Si duhului tau.
Preotul: Din Sfanta Evanghelie de la Sfantul Apostol si Evanghelist Luca citire.
Credinciosii: Slava Tie, Doamne, slava Tie!
Preotul: Sa luam aminte.

In vremea aceea, a stat Iisus in loc ses si multime multa de ucenici ai Sai si multime mare de popor din toata Iudeea, din Ierusalim si de pe tarmul Tirului si al Sidonului, care venisera ca sa-L asculte si sa se vindece de bolile lor. Si cei chinuiti de duhuri necurate se vindecau. Si toata multimea cauta sa se atinga de El, ca putere iesea din El si-i vindeca pe toti. Si El, ridicandu-Si ochii spre ucenicii Sai, zicea: Fericiti voi, cei saraci, ca a voastra este Imparatia lui Dumnezeu. Fericiti voi, care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri pe voi si va vor izgoni dintre ei si va vor batjocori si vor lepada numele vostru ca rau din pricina Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca, iata, plata voastra multa este in Cer.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Pentru rugaciunile Preacuviosului Tau Efrem, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, curateste faradelegile noastre.

Stihire, glasul al 6-lea:

Calauza fa-te noua, Parinte Efrem, ca prin rugaciunile si ajutorul tau sa biruim toate involburarile lumesti si ispitirile vrajmasului si sa dobandim incredintarea cea smerita a necuprinsei milostiviri a lui Dumnezeu.

Preotul:

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea dreptmaritorilor crestini si trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea Cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor Puteri Ceresti celor fara de trup; pentru rugaciunile Cinstitului, Maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale celor intre Sfinti Parintii nostri, mari dascali si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura de Aur, Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei si Spiridon al Trimitundei, facatorii de minuni; ale Sfintilor, maritilor, bunilor biruitori Mucenici; ale Sfantului Preacuviosului Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem cel Nou; ale Preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintii nostri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfintit si Dimitrie cel Nou; ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana; ale Sfantului (numele), a carui pomenire o savarsim astazi, si pentru ale Tuturor Sfintilor, rugamu-ne, Multmilostive Doamne, auzi-ne pe noi, pacatosii, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste! (de 12 ori)
Apoi ecfonisul:
Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni …
Daca paraclisul se savarseste fara preot,
credinciosul zice aceasta rugaciune:

Dumnezeiescule Parinte Efrem, suferintele nestiute ale sufletului si durerile cele multe ale trupului ma imping in involburarea mahnirii si de aceea, stiindu-te grabnic ajutator, imi indrept spre tine putina mea nadejde si credinta. Tu insuti cunosti ce este adancul singuratatii si al pustiirii, de aceea te rog sa imi vii intru intampinare si sa-mi mijlocesti tamaduire sufletului si trupului. Sfinte Mucenice al lui Hristos, sfasierile mele sufletesti si amaraciunile agonisite din necunoasterea lui Dumnezeu ma coplesesc cu bezna lor, dar daca moartea a biruit sufletul si trupul meu, prin rugaciunile tale sfinte primeste acest intuneric si arunca in el semintele cele de lumina ale evanghelicestilor porunci. Ridica-ma si intareste-ma, Sfinte Efrem, intru fapta buna cea lucratoare ca sa ma invrednicesc de Sfintele Taine ale lui Hristos si astfel sa dobandesc tamaduire deplina si putere duhovniceasca pentru a pune inceput bun. Amin.

Doamne, miluieste! (de 12 ori)

Cantarea a VII-a

Irmos:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii, vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat!
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Mireasma cea duhovniceasca a Moastelor tale se revarsa in toate madularele firii omenesti, ca o seva datatoare de viata, alungand din inimile noastre stricaciunea necredintei si daruindu-ne tamaduire trupurilor. Intareste-ne pe noi, Preacuvioase, ca prin harul lui Hristos sa rodim macar mugurul gandului smerit si al chipului de pocainta.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Purtand haina cea monahiceasca, te-ai invesmantat si cu harul smereniei lui Hristos, Parinte Efrem, si intru acest chip lucrand multe nevointe pustnicesti, l-ai biruit pe vrajmasul cel mandru si pizmataret al firii omenesti. Iar Cel a Carui viata este smerenia, cunoscandu-te intru plecarea cugetelor tale, ti-a daruit si ostenelile mucenicesti si te-a invrednicit sa bei un strop din amarul pe care El l-a baut intreg in Gradina Ghetsimani.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Purtator al Crucii si al florilor neprihanirii te-ai aratat a fi, dumnezeiescule Efrem, iar ostenelile tale monahicesti ti s-au facut inaintemergatoare ale caznelor mucenicesti. De aceea, ne inchinam inaintea ta ca unuia care esti vestitor al Vesniciei si rod preaminunat al Invierii Domnului Hristos.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Jugul betesugurilor celor de multe feluri il purtam asupra noastra, Preasfanta Fecioara, de aceea, cu lacrimi cazand inaintea ta, te rugam sa ne intaresti, sa ne daruiesti rabdare, iar la vremea cuvenita sa ne mijlocesti si deplina vindecare prin darul Fiului tau si Dumnezeului nostru.

Cantarea a VIII-a

Irmos:

Pe Imparatul Ceresc, pe Care Il lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Nu incetezi sa imbratisezi suferinta intregii lumi, Preacuvioase, iar ranile tale mucenicesti se innoiesc prin caderile si neputintele noastre. Intru dragostea cea nemincinoasa a Evangheliei iei asupra ta slutenia pacatelor si a bolilor noastre si te arati stalcit si fara de frumusete, tu, cela care te-ai facut preafrumos prin harul cel indumneizeitor al Preasfintei Treimi.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Multe lacrimi se indreapta spre tine, Parinte Efrem, si pe niciuna nu o treci cu vederea, ci in chip tainic ori adeverit daruiesti tuturor tamaduire, mangaiere ori indreptare. Ridica-ne, Cuvioase Mucenice, si ne intareste spre lucrarea dumnezeiestilor porunci.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul!

Pom incarcat de roadele sfintelor rugaciuni ne esti, Parinte Efrem, si toti cei care ne-am intins mainile spre ramurile sfinteniei tale, am gustat dupa a noastra masura din rodul Vesniciei, iar dorul poftelor lumesti ni s-a imputinat si vestejit.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Nadejde am dobandit, Preacurata Fecioara, caci milostivirea ta de Maica ne invaluie in chip tainic pe toti cei care ne inchinam Celui Care S-a nascut cu trup dintru tine, Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.
Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preaslavindu-L pe Dansul intru toti vecii.

Irmosul:

Pe Imparatul Ceresc, pe Care Il lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.

Cantarea a IX-a

Irmos:

Spaimantatu-s-au cerurile si marginile pamantului s-au cutremurat, ca Dumnezeu S-a aratat oamenilor in trup.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Ai sfintit locurile prin care ai trecut, Preacuvioase, si toata firea cea necuvantatoare s-a umplut de buna mireasma a harului Duhului Sfant, care se odihneste intru tine. Ridica-ne si pe noi din nesimtirea sufleteasca si din stricaciunea bolilor trupesti, impartasindu-ne cu darurile cele bogate care se fac lucratoare prin sfintitele tale rugaciuni.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Putere preastralucita ne vesteste Lemnul Crucii, caci toata minciuna se surpa prin razele lucrarii ei si toti cei care bolim cu mandria cea dintru inceput a stramosilor suntem vaditi de lumina adevarului, cea care patrunde pana la incheietura sufletelor. Preacuvioase Parinte Efrem, roaga-te pentru noi intru puterea si smerenia Adevarului, Care este Insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Prin mandrie dobandim partasie cu vrajmasul firii omenesti, insa Preabunul Stapan a imbratisat pentru noi moartea si ridicandu-Se prin Inviere, ne-a ridicat si pe noi catre vesnicele locasuri, daruindu-ne slobozenie intru dragostea Sa cea nepieritoare si nemarginita. Sfinte Mucenice Efrem, lumineaza-ne pe noi cu slava nevointelor tale ca sa ne facem vrednici sa gustam macar putin din rodurile smereniei tale.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Prin amagire a voit stramoasa sa guste indumnezeirea, insa a dobandit numai amarul cunostintei binelui si raului dintru care buzele ei s-au vestejit. Dar prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu din tine, Preasfanta Fecioara si Maica, am dobandit Focul cel Viu, Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos.

Apoi troparele acestea:

Invatandu-ne pe toti dragostea cea adevarata a lui Hristos, esti deopotriva de aproape de cei din Grecia, din America ori din alte colturi ale lumii si pe nimeni nu treci cu vederea atunci cand esti chemat cu credinta, Parinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, inchinandu-ne sfinteniei tale, ne rugam graind asa: Preacuvioase Parinte, nu trece cu vederea sufletele noastre, ci mijlocind pentru noi inaintea Mantuitorului, lumineaza-ne cu raza cea fierbinte a nadejdii nemincinoase.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Ne-am aprins in focul feluritelor patimiri trupesti si sufletesti, insa inchinandu-ne la icoana ta si luand aminte la minunile pe care le savarsesti, ne racorim prin lacrimile mijlocirilor tale, Sfinte Efrem, Tamaduitor si Mare Mucenic al lui Hristos.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Pazindu-ti mintea de toate gandurile trupesti si pamantesti, ai dobandit in inima harul cel dumnezeiesc al rugaciunii necurmate, Preacuvioase Efrem, iar dintru revarsarile lui ti s-au sfintit si sufletul si trupul. Pentru aceea te rugam, lumineaza mintile noastre ca sa pricepem cat de mult iubim lucrurile cele stricacioase.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Cu darul tau cel minunat vino si in casa sufletelor noastre si, aratandu-ti puterea si slava, trezeste-ne din somnul netrezviei si ne ridica spre lucrarea dumnezeiestilor porunci ale Domnului si Mantuitorului nostru Hristos.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Sarmani suntem noi, caci nu putem pricepe prietenia Sfintilor lui Dumnezeu din pricina ca suntem invaluiti de negura cea deasa a poftelor pamantesti. Apropie-te si de noi, Sfinte Efrem, si imprastiindu-ne toata pacla sufleteasca, arata-ne stralucirile Soarelui Dreptatii, intru care Toti Sfintii marturisesc ca ei una sunt intru Hristos Domnul.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Cine a vazut multimea ostenelilor tale? Cine a priceput adancul plansului tau launtric? Cine a cunoscut ravna pocaintei tale? Cine stie in chip lamurit numarul lacrimilor tale? Cine a auzit sfasierea suspinelor tale? Cine a putut sa priveasca ostenelile muceniciei tale? Cine a putut veni sa te intareasca atunci cand erai cuprins de parjolul durerilor? Cine te iubeste cu dragoste nemincinoasa si vesnica? Cu adevarat, nimeni altcineva decat Acela Care ti-a umplut inima de dragostea Sa cea dumnezeiasca.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Intru Rastignirea si Invierea Domnului Hristos ne straluceste Crucea ca si un Pom al Vietii, iar tu, Parinte Efrem, rastignit fiind in pom si biruind intru puterea Crucii, reversi asupra noastra roadele cele minunate ale ostenelilor tale.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre.
Bucura-te, Sfinte Efrem, ca siroaiele sangiuirilor tale au curs pana in Cer; bucura-te, cel care te-ai socotit mai prejos decat toata faptura; bucura-te, nevointa de taina ce nu poate fi priceputa decat prin smerenia lui Hristos; bucura-te, imbratisare sfanta harazita firii omenesti; bucura-te, ca ai daruit lumii revarsarile lacrimilor si ale sangiuirilor tale; bucura-te, pentru ca te rogi fierbinte si pentru cei care nu te cunosc; bucura-te, ca multora le faci bine si ramai nestiut; bucura-te, ca savarsesti minuni aratate, veselind Biserica lui Hristos; bucura-te, ca focul muceniciei tale ne curateste de zgura pacatului; bucura-te, Sfinte Efrem, caci cu mucenicia ta ai sporit biruinta Fiului lui Dumnezeu!
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Sfinte Parinte Efrem, iti multumim pentru toate minunile pe care tu le faci pentru noi, neputinciosii, insa este cu cuviinta a ne pleca inaintea ta si a-ti fi recunoscatori si pentru toate cele pe care smerenia ta nu vrea sa le scoata la aratare.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Cunoscand multimea patimirilor omenesti, cu ochi milostiv privesti spre cei aflati pe patul suferintei, Parinte Efrem, si radicand bratele tale catre bunatatea Mantuitorului Hristos, ne dobandesti tamaduire deopotriva sufletului si trupului. Cuvioase Mucenice, nu inceta a te ruga lui Dumnezeu pentru noi, cei aflati in multe feluri de boli si de necazuri.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Cei care s-au invrednicit sa se inchine Sfintelor tale Moaste, Cuvioase Parinte Efrem, marturisesc despre darul lor cel mare, despre care auzind si noi, cei de departe, ii aducem inchinare Mantuitorului Hristos, Cel Care are putere sa sfinteasca sufletele si trupurile celor care cred intru Dumnezeirea Lui.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre.
Cu florile cele neprihanite ale virtutilor si ale nevointelor tale mucenicesti ai inmultit podoaba Raiului, Sfinte Efrem, iar noua, celor de pe pamant, ne picuri din mireasma cea dumnezeiasca a harului lui Hristos, intru a Carui putere ai biruit lumea si toata cugetarea cea trupeasca.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainta si de nemincinoasa innoire.
Intru toate nevoile ni te faci ajutator, dumnezeiescule Parinte Efrem, iar noi ne smerim si ne plecam inaintea ta, nestiind ce se mai cuvine sa graim spre lauda ta. Pentru aceea, ca unul care esti ocrotitor al fiecarui om in parte, al familiilor si al semintiilor, al crestinatatii si al intregii firi omenesti, tu insuti suspina pentru noi toti inaintea Dumnezeului Celui Care S-a facut Om.
Stih: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
Ti-ai tainuit Sfintele Moaste vreme de cinci veacuri, Preacuvioase Parinte Efrem, iar cand Mantuitorul Hristos a socotit ca se cuvine sa aduci folos firii omenesti prin minuni aratate, a descoperit maicii Macaria Sfintitele tale Oseminte. Iar de atunci cuvintele minunilor si ale milostivirii tale nu inceteaza a se scrie in inimile tuturor.
Stih: Sfinte Efrem, nu inceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu pentru mantuirea sufletelor noastre!
Prin dumnezeiestile tale rugaciuni ne esti intampinare intru toate caile acestei vieti si de aceea, Sfinte Parinte Efrem, cadem inaintea ta si iti cerem cu umilinta: nu inceta a ne intari pasii pe cararile cele sfinte ale poruncilor lui Hristos-Dumnezeu.
Stih: Roaga-te pentru noi, Parinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine sa biruim toata nesimtirea si sa se izvodeasca in noi chip de pocainţă si de nemincinoasa innoire.
Sfinte Parinte Efrem, dintru multimea nevointelor tale pustnicesti si mucenicesti ai dobandit chipul barbatului desavarsit si de aceea te rugam ca, privind cu multa mila la pruncia noastra duhovniceasca, sa ne iconomisesti ca hrana mangaierea si ocrotirea ta, intru care mereu sa ne veghezi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Intru multe tamaduiri aratandu-ti slava muceniceasca, ungi fetele noastre cu untdelemnul veseliei, iar noi, plecandu-ne capul inaintea lui Dumnezeu, Cel Care te-a proslavit prin minuni, iti strigam plini de nadejde: Sfinte Parinte Efrem, nu inceta a mijloci pentru noi inaintea Mantuitorului Hristos!

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, slava dragostei si a milostivirii tale ne insenineaza pe toti cei care, venind catre tine, dobandim tamaduire prin darul tau. De aceea, cadem inaintea ta si multumindu-ti, te rugam: pazeste-ne pe noi sub acoperamantul tau cel sfant si ne lumineaza cu stralucirea evanghelicestilor porunci.

Apoi:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! (de trei ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne, miluieste! (de trei ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in Ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne mantuieste de cel rau.
Preotul: Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele, glasul al 6-lea:

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi, pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit; nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau; toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
A Nascatoarei de Dumnezeu:

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Preotul zice ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule … la care ii pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul. Daca paraclisul se savarseste fara preot, aici vom zice: Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, Mare Tamaduitor si Facator de minuni, milostiveste-te spre robii tai acestia … si POMENIM NUMELE CELOR PENTRU CARE NE RUGAM.

Doamne, miluieste! (de 12 ori)
Si se face otpustul:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfantului Efrem cel Nou si ale Tuturor Sfintilor, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Continuă lectura

Tropar la Adormirea Sf. Ana (25 iulie)


Grupul Psaltic Stavropoleos
Tropar, glasul al 4-lea: (25 iulie)

Pe ceea ce a născut Viaţa în pântece ai purtat-o, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare Ana. Pentru aceasta acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea fericită.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/sustineclinicaNERA.jpg

Sfântului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor (26 iulie)


Descoperirea moaştelor Cuviosului Ioanichie Schimonahul

 Cu adâncă mângâiere duhovnicească, citim în Sfintele Scripturi că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul … Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o ardere de tot i-a primit … Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.” (Înţelepciunea lui Solomon III, 1-9)

Dar, Dumnezeu, nu numai de sufletul drepţilor are grijă, ci şi de trupurile lor, care „ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit”, descoperind la vreme potrivită moaştele lor ascunse de ochii lumii.
Aşadar, din îndemn dumnezeiesc, în anul 1944, Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetăţuia, dimpreună cu monahul Isidor, au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din peşteră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui cuvios sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, era scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie † 1638”. Osemintele Cuviosului erau galbene, binemirositoare, nemişcate de mâna omului, aşezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu. Acestea sunt singurele moaşte întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.
Din mărturiile evlavioşilor creştini, transmise prin viu grai, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse în biserica schitului şi aşezate la loc de cinstire, unde se află până în ziua de astăzi.
Vieţuitorii Mănăstirii Cetăţuia Negru Vădă, stareţul Modest, creştinii evlavioşi şi clericii mireni, dau mărturii despre minunile pe care le săvârşeşte Schimonahul Ioanichie.

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea Mântuitorului Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde a primit chipul îngeresc al călugăriei. Aici, fericitul a deprins rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care locuiau, în vremea aceea, în jurul sfintei mănăstirii. Numărul mare de pustnici din ţinutul muscelean a dat numele locului acestuia de Valea Chiliilor. În scurt timp plăcutul lui Dumnezeu Ioanichie, după ce a deprins felul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare de la stareţul său, s-a retras într-una din peşterile Muntelui, unde s-a nevoit aproape 30 de ani.
Nevoinţele sale, posturile, privegherile şi lipsurile de tot felul l-a apropiat pe Cuviosul de Dumnezeu, fără ca să ştie cineva ostenelile sale. Peştera în care s-a retras era departe de lume într-un loc sihăstresc şi cu greu de ajuns. Numai o dată pe săptămână un ucenic al Sfântului venea să-i aducă pâine şi apă, iar Duminica stareţul mănăstirii, după Sfânta Liturghie, venea şi-l împărtăşea cu Sfintele Taine, spre marea bucurie şi mângâiere a fericitului.
Petrecând astfel Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit cele ascunse ale tainelor Sale, care l-au întărit în răbdare şi 1-a învrednicit de darul Sfântului Duh. Dar, după ce a dus viaţă îngerească, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ioanichie, cunoscându-şi dinainte trecerea în patria cerească, şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, însemnând în piatră anul trecerii sale la cele veşnice. Deci, aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie 1638, a adormit întru Domnul, fiind acoperit de pânza unui păianjen, ţesută deasupra trupului său. Aşa la preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, păstrându-i sfintele osemintele mulţi ani în tăcerea peşterii din munte.
Însă, cum iubitorul de oameni Dumnezeu doreşte ca sfinţii săi să reverse asupra poporului credincios râuri de daruri, a descoperit şi sfintele sale moaşte păstrate în chip minunat. Într-una din zile Cuviosul Pimen Bărbieru, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, coborând în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie, a descoperit sub pânza păianjenului sfintele moaşte ale fericitului bine mirositoare, pe care le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor.
Mulţi s-au folosit de acest dar duhovnicesc descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, cei cuprinşi de disperare îşi redobândeau nădejdea, săracii plecau îndestulaţi sperând la timpuri mai bune.
Dar cum potrivnicul diavol, care aduce neorânduială, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă. Căci nu mult după această dată mare necaz s-a abătut asupra poporul nostru prin venirea la cârma lui a oamenilor străini de duhul credinţei în Dumnezeu. Deci aceşti necredincioşi au poruncit să se ascundă în pământ aceste odoare scumpe ale Duhului Sfânt. Astfel, părinţii din mănăstire, cu mare durere şi mâhnire, au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.
Anii au trecut, însă evlavia faţă de Cuviosul Ioanichie schivnicul s-a păstrat neatinsă printre credincioşii din aceste ţinuturi. Deci, Dumnezeu preamilostivul, izbăvind ţara şi Biserica de tirania celor răi, a făcut să se deschidă multe mănăstiri închise, care şi-au reluat viaţa călugărească. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. Pentru aceasta, părinţii mănăstirii îndemnaţi de evlavia faţă de Cuviosul, împreună cu ierarhul lor au scos la iveală sfintele moaşte din ascunzătoarea în care fuseseră ţinute şi le-au reaşezat spre închinare în biserica mare a mănăstirii. Astfel a vrut Milostivul Dumnezeu să reaşeze lumina Cuviosului în sfeşnicul bisericii, la vederea tuturor, învrednicindu-l totodată de mai multe daruri. Din sfintele sale moaşte se revarsă până astăzi râuri de vindecări peste cei ce cu credinţă vin şi se ating de ele şi le sărută cu dragoste.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, Amin!

Viaţa sihăstrească pe Valea Chiliilor
Când citim în Scripturile bătrâne că: „al Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe întinsul Pământului, pe văi, câmpii, dealuri şi munţi, zidirea lui Dumnezeu, făptura mâinilor Sale, omul, a umplut văzduhul cu bucuria lui de a fi, în frumuseţea lumii văzute.
Din plămada mâinilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credinţei, nădejdii şi dragostei, sihaştrii şi eroii pe drumul desăvârşirii, răsăriţi şi la noi, de la picioarele munţilor până-n creştetul lor, mângâiaţi de lumina şi căldura soarelui.
Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări, cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, preoţii şi arhiereii şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită. Continuă lectura

Troparul Sf. Mare Mc.Teodor Stratilat (8 februarie)


Strălucit voievod al adevăratei oşti a împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei, şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

altă variantă, tropar gl al 4-lea:

Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat,voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru, aceasta pe tine cu credinta pururea te fericim.

Condac , glasul al 2-lea:
(Podobie: „Căutând la cele de sus…”)

Cu bărbăţia sufletului, îmbrăcându-te în credinţă ca într-o platoşă şi în mâini luând cuvântul lui Dumnezeu, ca pe o lance, pe vrăjmaşul l-ai rănit, fericite Teodor, mare întru mucenici; cu care împreună nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu, pentru noi toţi.
Icos:

Veniţi toţi credincioşii, cu cununi de laude să încununăm pe Teodor, frumuseţea cea strălucită a pătimitorilor; că dar mare al lui Dumnezeu lumii s-a arătat cu strălucirile minunilor. Că pe vrăjmaşul veliar biruindu-l în cinstite lupte, revarsă ca un izvor, în loc de sânge, ploi de tămăduiri. Deci împreună cu aceştia se bucură în Hristos, Cel ce dă pace veşnică. Pentru aceasta strigăm lui: nu înceta rugându-te pentru noi toţi.

Acatistul Sfintilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat (17 februarie):

Troparul Sfantului Mucenic Teodor Stratilat
(glas 4)

Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat,voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru, aceasta pe tine cu credinta pururea te fericim.

Troparul Sfantului Mucenic Teodor Tiron
(glas 2)

Mari sunt ispravile credintei, in izvorul vapaii, ca intr-o apa calda, Sfantul Mucenic Teodor s-a bucurat. Ca cu foc tot arzandu-se,ca niste paine dulce Treimii s-a adus. Pentru rugaciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Condacul 1

Aparatorii cei nebiruiti ai Efaitelor, frumusetea mucenicilor si a nevoitorilor insufletita podoaba Tiron si Stratilat Teodorii. Veniti cu laude si cu cantari sa-i incoronam caci lupte si biruinta muceniciei au rabdat pentru Hristos, caruia se roaga neincetat ca sa ne izbavim din toate nevoile, care strigam: Bucurati-va mucenicii Domnului. Continuă lectura

Troparul, viața și cuvinte pentru o bună vieţuire ale Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul și Martirul (21 ianuarie)


Călăuzitorule al ortodoxiei, învățătorule al dreptei-credințe și al curației, luminătorule, al lumii – podoaba monahilor, cea de Dumnezeu insuflată, Maxime, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Cuvinte pentru o bună vieţuire – Sfântul Maxim Mărturisitorul

1. Folosindu-ne cu dreapta judecata de intelesurile lucrurilor, dobandim cumpatare, iubire si cunostinta. Iar folosindu-ne fara judecata, cadem in necumpatare, ura si nestiinta.

2. „Gatit-ai inaintea mea masa”… si cele urmatoare. „Masa” aici insemneaza virtutea lucratoare. Caci aceasta ne-a fost gatita de Hristos „impotriva celor ce ne necajesc”. Iar „untul-de-lemnul care unge mintea” este contemplatia fapturilor. „Paharul” e cunostinta lui Dumnezeu. Iar „mila Lui” Cuvantul Sau si Dumnezeu. Caci acesta, prin intruparea Lui, ne „urmareste in toate zilele”, pana ce ne va prinde pe toti cei ce ne vom mantui, ca pe Pavel. Iar „casa” insemneaza imparatia in care sunt reasezati toti sfintii. in sfarsit „indelungarea de zile” este viata vesnica.

3.  Pacatele ne vin prin reaua intrebuintare a puterilor (facultatilor) sufletului/ a celei poftitoare, irascibile si rationale. Nestiinta si nechibzumta vin din reaua intrebuintare a puterii rationale. Ura si necumpatarea din reaua intrebuintare a puterii irascibile (iutimea) si poftitoare. Iar din buna intrebuintare a acestora ne vine cunostinta si chibzuinta iubirea si cumpatarea. Daca e asa. nimic din cele create si facute de Dumnezeu nu este rau.

4.  Nu mancarile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decat reaua intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti. Continuă lectura