Împăratului cerului logodindu-te și legătura rupând-o cu toate de pe pământ vitejeste te-ai luptat în primejdie și pe vrășmașul nevăzut arătat în chip văzut călcat-ai, Sfântă Marina, și izvorăști astăzi lumii îmbelșugat harul minunilor.
Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine cântându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și mă împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condac:
Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufletesti, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dumnezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Sfînta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgînătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, rămînînd orfană şi în scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Copiliţa, fiind hrănită şi venind în vîrstă, s-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. În vremea aceea, fiind mare prigoană împotriva creştinilor, preoţii şi clericii, învăţătorii cuvîntului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietăţi, alţii prin munţi şi peşteri, iar alţii prin sate, printre oamenii cei proşti. Ei se tăinuiau în chip de săraci, dar unde puteau, învăţau sfînta credinţă în taină şi pe mulţi întorceau de la înşelăciunea idolească la creştinătate.
Deci, s-a întîmplat că fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvînt despre Hristos, adevăratul Dumnezeu, cum S-a întrupat de la Duhul Sfînt în pîntecele Preasfintei Fecioare şi cum S-a născut dintr-însa păzindu-i fecioria nestricată; apoi cum a făcut multe minuni şi a pătimit de bunăvoie pentru mîntuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înălţat la cer şi a pregătit celor ce cred în El şi-L iubesc, viaţa cea fără de sfîrşit, slava şi împărăţia cea veşnică. Sfînta Mare Muceniţă Marina cea cu bună înţelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încît nici nu mai gîndea şi nici nu grăia altceva, decît numai despre Iisus Hristos. Toată luarea ei aminte era acolo, unde auzea ceva grăindu-se despre adevăratul Dumnezeu. Ea, precum credea într-Însul cu inima, tot aşa nu se ruşina a-L mărturisi pe El cu gura, deşi era încă nebotezată. Sfînta Marina dorea să-şi verse sîngele său pentru Hristos şi cu El să se boteze, ca într-o scăldătoare a botezului, precum a auzit că mulţi din sfinţii mucenici, din amîndouă părţile, s-au botezat în sîngele lor, punîndu-şi sufletele lor pentru Domnul. Asemenea voia şi ea să se facă următoare lor.
Edesie, tatăl ei, aflînd că fiica lui, Marina, a crezut în Hristos, a urît-o şi o socotea pe ea, nu ca pe o fiică, ci ca pe o străină. Dar Fecioara Marina îşi punea nădejdea spre Tatăl cel ceresc. Deci, venind în vîrsta cea desăvîrşită, ca la 15 ani, a plecat odată la oile tatălui său, care păşteau pe cîmp, ca să le vadă. În acel timp, s-a întîmplat că eparhul Olimvrie din părţile Răsăritului, un muncitor cumplit al creştinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. El a întîmpinat-o pe ea pe drum şi, văzînd-o că este frumoasă, s-a mirat de neobişnuita ei frumuseţe.
Deci, îndată rănindu-se de dragostea ei, s-a gîndit să o ia de soţie. El, stînd în loc şi privind-o, a început a o întreba: “Fecioară, să-mi spui mie despre tine tot adevărul de ce neam eşti, a cui fiică eşti şi cum te numeşti, pentru că te văd foarte frumoasă la vedere. De eşti din părinţi liberi, te voi lua pe tine cu nuntă legiuită, iar de eşti roaba cuiva, te voi răscumpăra şi te voi face femeia mea”. Dar fecioara, înfrumuseţîndu-se mai mult cu înţelepciunea decît cu podoaba feţii şi răspunzînd cu blîndeţe, i-a spus a cui fiică este şi cum se numeşte. Dar n-a tăinuit că este roaba lui Hristos, crezînd întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul, şi cu Acela însoţindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinţă de alt mire.
Eparhul, auzind că fecioara este creştină, îndată, ca unul ce avea stăpînire de la împăraţi asupra creştinilor ca să-i muncească, a poruncit ostaşilor să o ia pe dînsa şi să o aducă în cetate după dînsul. Însă cu cinste, pentru că auzise cuvintele ei cele fecioreşti cu bună înţelegere. De aceea, mai mult a iubit-o pe ea, nădăjduind ca, prin îngrozirea muncilor, să o întoarcă de la Hristos şi să o aducă spre a sa voie.
Fecioara, fiind dusă de către ostaşi, se ruga în auzul tuturor către Dumnezeu, zicînd: “Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa şi nu da sufletul meu întru stricăciune, ca să nu mă biruiască vrăjmaşii mei. Auzul meu să nu se spurce din cuvintele lor cele viclene. Înţelegerea mea să nu se schimbe din înşelăciunile lor cele spurcate, inima mea să nu se înfricoşeze de îngrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinţă să fie aruncată în noroiul lor şi să nu se bucure de mine diavolul cel urîtor de bine. Ci, trimite-mi ajutor din înălţimea sfîntului Tău scaun şi-mi dă înţelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca, înarmîndu-mă cu puterea Ta şi cu darul Tău înţelepţindu-mă, să stau fără de frică şi să dau răspuns la întrebarea ighemonului. Doamne, caută spre mine cu milostivire în ceasul acesta. Iată, acum sînt ca o oaie în mijlocul lupilor, ca o pasăre între cei ce o vînează şi ca peştele în mreajă. Deci, vino şi mă izbăveşte de toate meşteşugirile vrăjmaşului”. Astfel rugîndu-se sfînta pe drum, a ajuns în cetatea Antiohiei Pisidiei.
Eparhul, intrînd în cetate după obiceiul său păgînesc, a adus jertfă necuraţilor săi zei şi a făcut praznic în numele împăraţilor săi, iar pe cîţi creştini a prins, pe toţi i-a aruncat în temniţă, ca să fie bine păziţi pentru munci. Pe fecioara Marina a încredinţat-o la nişte femei cinstite să o păzească. A doua zi, eparhul, şezînd la judecată înaintea poporului, a poruncit ca mai întîi să aducă pe Marina la întrebare, pentru că gîndul lui era la dînsa. Deci, fecioara fiind pusă în faţă, el privea cu plăcere şi cu dragoste trupească fără de măsură la negrăita ei frumuseţe. Apoi a început a vorbi către dînsa, zicînd: “Preafrumoasă fecioară, toţi zeii ştiu că-mi este milă de tinereţile tale şi-ţi cruţ trupul tău cel tînăr care cu podoabă înfloreşte. Te rog, ascultă-mă şi pe mine şi adu jertfă zeilor, ca să-ţi fie bine, pentru că multe averi şi bogăţii vei lua. Tu vei fi mai fericită decît cele de o vîrstă cu tine şi mai cinstită decît toate femeile din cetatea aceasta”.
Dar Sfînta Marina i-a răspuns: “Eu, învăţîndu-mă a cunoaşte pe Tatăl cel ceresc, pe Unul născut Fiul Lui, pe Sfîntul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeul cel adevărat şi viu, deprinzîndu-mă a mă închina Lui şi a-I aduce jertfă de laudă totdeauna, zeilor voştri, pe care nu i-am cunoscut, nu mă voi închina, nici le voi aduce jertfă, ca unii ce sînt fără de suflet şi nesimţitori. Deci, unora ca acelora nu le voi da cinstea mea, care se cuvine numai Ziditorului meu”. Atunci eparhul a zis: “Marino, iarăşi mă rog ţie, ascultă-mă şi cinsteşte pe zeii cei nebiruiţi, pentru că de vei asculta sfatul meu, atunci îndată înaintea ochilor tuturor cetăţenilor te vei învrednici de mare cinste. Eu te voi lua de soţie şi toţi vor începe a te cinsti, ca pe soţia mea cea iubită. Eu îţi voi fi spre slavă şi cinste, iar tu îmi vei fi spre veselia şi îndulcirea vieţii mele. Deci, de nu mă vei asculta şi vei defăima dragostea ce o am către tine, atunci să ştii că vei cădea în multe rele. Pentru că mă vei sili să te muncesc, chiar nevrînd, şi vei pierde în zadar o aşa frumuseţe, sănătate şi viaţă dulce. Astfel tu vei lua multe, amare şi nesuferite munci, şi de foc şi fiare vei pieri”.
Sfînta a răspuns: “Eparhule, nu nădăjdui că vei schimba credinţa mea cea întru Hristos, cu necredinţa voastră, nici cu îmbunări şi nici cu îngroziri, pentru că sînt roabă credincioasă Stăpînului meu, Care a pătimit de voie pentru mine. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţîndu-Şi sfîntul Său trup cel luat din Preasfînta Fecioară Maria, apoi cu cît mai mult sînt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru Dînsul, necruţîndu-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sînt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări. Cele ce-mi zici pentru însoţire, despre cinste, despre slavă şi despre bogăţii, toate acelea îmi sînt mai urîte decît noroiul. Pentru ce să mă lepăd de Mirele meu Hristos, Împăratul Cel fără de moarte, şi să mă însoţesc cu un om tiran şi necredincios, mort cu sufletul? Niciodată nu voi face aceasta”.
Eparhul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale Sfintei Marina şi socotindu-le drept ocară mare şi spre necinstea lui, s-a umplut de mînie şi îndată, schimbînd dragostea spre vrajbă şi spre urîciune, a poruncit să dezbrace hainele de pe mireasa lui Hristos, s-o întindă la pămînt şi s-o bată fără cruţare cu vergi. Sfînta fiind bătută fără de milă, trupul ei cel fecioresc se risipea de bătăile ce primea, iar sîngele curgea din răni ca pîraiele, încît înroşea pămîntul. Poporul care privea la aceea, era cuprins de o jale mare, că vedea pe fecioara atît de frumoasă muncită cumplit. Deci, mulţi dintre ei plîngeau. Dar propovăduitorul striga: “Marino, jertfeşte zeilor, ca să nu-ţi pierzi în deşert frumuseţea şi să te lipseşti mai înainte de vreme de această viaţă dulce”.
Muceniţa, ridicîndu-şi ochii minţii către Dumnezeu, se ruga, cerînd ajutor şi întărire în nevoinţa sa cea pătimitoare. Ea nu simţea durerile în munci, căci se întărea cu darul lui Hristos şi răbda bătăile ce i se dădeau ca în trup străin. Încă şi unii din popor ziceau către dînsa: “Fecioară, pentru ce îţi pierzi frumuseţea ta de bună voie, petrecînd în nesupunere? Vezi cît de cumplit este judecătorul. El te va pierde şi se va şterge de pe pămînt pomenirea ta, iar nouă ne este milă de tine!” Sfînta a răspuns către dînşii cu glas mare, ocărîndu-i: “O, viclenilor sfetnici şi ajutători ai răutăţii! Voi sînteţi plini de duhul înşelăciunii, precum demult şarpele a sfătuit cu vicleşug pe Eva în Rai; tot aşa şi voi acum mă sfătuiţi, să mă depărtez de Dumnezeul meu. Deci, depărtaţi-vă de la mine voi, lucrătorii fărădelegii, că nu mă veţi înşela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul”.
Încetînd slujitorii a o bate, tiranul a zis către muceniţă: “Marino, acesta este numai începutul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult în nesupunerea ta, îndată vei primi munci şi mai mari”. Sfînta a răspuns: “Fă toate cele ce-ţi plac, atît ţie, cît şi tatălui tău, diavolul, căci eu nu am grijă de munci. Eu am pe Hristos, Care mă ajută şi El va ruşina toate meşteşugirile voastre!” Eparhul, mîniindu-se mai mult, a poruncit s-o pironească la muncire cu piroane şi cu ostii de fier să-i strujească trupul. Ea, ridicîndu-şi ochii spre cer, zicea: “Vrăjmaşii care îmi gîndesc rele m-au înconjurat; iar Tu, Doamne, caută spre mine şi mă miluieşte. Trimite-mi ajutorul Duhului Tău cel făcător de viaţă, ca să mă înţelepţească a mărturisi numele Tău cel Preasfînt şi să mă întărească, să stau cu vitejie împotriva diavolului şi a slugilor lui, ca, biruindu-i, să-i umplu de ruşine. Astfel să fiu spre pildă celor ce Te iubesc şi îşi păzesc cinstea pentru Tine şi să cîştig cu dînşii parte între cei de-a dreapta, în vremea judecăţii Tale”.
Sfînta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai păgînului muncitor, ca nişte mîncători de trupuri, îi strujeau trupul şi o chinuiau mai cumplit. Carnea îi cădea şi sîngele îi curgea pe pămînt, încît i se vedeau oasele goale. Eparhul, neputînd să se uite la o muncire cumplită ca aceea, îşi acoperise faţa. Şi toţi care erau de faţă se mirau de o răbdare ca aceea a sfintei. Tiranul grăia către dînsa: “Marino, pînă cînd nu-ţi va fi milă de tine? Iată că ţi s-a zdrobit trupul; deci, măcar acum hotărăşte-te a jertfi zeilor, ca să nu pieri desăvîrşit”. Muceniţa a răspuns: “O, fiară sălbatică, care mănînci trupuri omeneşti! Tu te arăţi că te milostiveşti şi ţi-e milă de mine, dar eu nu mă jelesc pe mine, deoarece Însuşi Hristos, Cel ce nu S-a cruţat pe Sine, S-a dat pentru mine la munci şi mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tău nebun şi de-mi voi cruţa trupul, atunci sufletul meu cum se va încununa în împărăţia cerească?” După aceasta, eparhul a poruncit să ia pe muceniţa de la muncire şi s-o arunce într-o temniţă adîncă şi întunecoasă, unde se aruncau cei osîndiţi la moarte.
Sfînta Muceniţă Marina, stînd singură în temniţa aceea, nefiind acolo alţi osîndiţi, se ruga lui Dumnezeu cu căldura duhului său, strigînd din adîncul inimii: “Preaputernice Doamne, Căruia Îţi stau înainte cu frică toate puterile cereşti; Începătoriile şi Stăpîniile se cutremură înaintea feţei Tale şi toată zidirea se ţine, se schimbă şi se înnoieşte cu tăria Ta cea atotputernică. Tu, Stăpîne, caută din înălţimea cerului spre mine, smerita, netrebnica şi nevrednica roaba Ta, că spre Tine nădăjduiesc, la Tine am năzuit şi pentru numele Tău pătimesc. O, Preamilostive, caută şi vindecă acest trup rănit de bătăi şi rupt ca un sac! Înnoieşte sufletul meu şi-l păzeşte în Împărăţia Ta. Dă-mi putere ca să biruiesc şi să calc pe vrăjmaşul meu, precum se calcă nisipul cu picioarele. Să sfărîm puterea aceluia cu ajutorul Tău cel nebiruit, ca şi în mine să se preamărească Preasfînt numele Tău, în veci!”
Sosind noaptea şi sfînta rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat, diavolul a îndrăznit a înfricoşa pe muceniţa prin nişte înfiorări de năluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai mare preamărire a plăcutei Sale. Deci, fără de veste s-a cutremurat temniţa şi s-a văzut ieşind dintr-un foc ca un fum, o oarecare strălucire şi s-a arătat diavolul în chip de balaur pestriţ, mare şi înfricoşat. El era înconjurat şi încins împrejurul trupului său cel văzut, de mulţi şerpi mici şi de vipere. Diavolul a şuierat înfricoşat şi, căscînd gura mare şi spurcată, lăsa o putoare nesuferită. El, înconjurînd împrejur pe muceniţă, îi făcea frică mare şi spaimă; apoi, deschizîndu-şi gura cea spurcată, a năvălit şi a apucat capul sfintei înghiţindu-l. Astfel că muceniţa se părea că este înghiţită de balaur, precum de demult Proorocul Ionă de chit. Ea nu s-a deznădăjduit însă, nici nu s-a îndoit în credinţă; ci, îndreptîndu-şi toată mintea către Dumnezeu, a făcut pe sine semnul Sfintei Cruci, şi îndată a văzut crăpîndu-se pîntecele balaurului, iar ea a ieşit întreagă şi nevătămată din înghiţirea lui. Din acel ceas a pierit toată înfricoşarea, nălucirea şi vedenia diavolească, pentru că, desfăcîndu-se pămîntul, a înghiţit pe balaur şi pe toţi şerpii care erau cu dînsul, pogorîndu-i în iad.
Sfînta Muceniţă, fiind strălucită de o lumină cerească şi uitîndu-se în sus, a văzut acoperămîntul temniţei ridicat şi raze coborîndu-se de sus spre dînsa în chipul soarelui. Ea a văzut o cruce mare strălucind cu lumină negrăită, iar deasupra crucii vedea o porumbiţă albă ca zăpada, care grăia astfel: “Bucură-te, Marino, înţeleaptă porumbiţă a lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmaşul cel rău. Bucură-te şi te veseleşte, fiica Sionului celui de sus, căci a venit ziua veseliei tale, în care, cu înţeleptele fecioare, vei intra în cămara cea nestricată a Mirelui Celui fără de moarte, a Împăra-tului ceresc!”
Porumbiţa grăind acestea către dînsa, Sfînta Marina s-a umplut de negrăită bucurie şi plăcere, iar trupul ei cel rupt se vindeca. Ea singură simţea în sine cum creştea carnea în rănile ei şi le umplea. Pielea cea rănită s-a vindecat şi i-a trecut toată durerea şi neputinţa. Astfel s-a făcut cu tot trupul sănătoasă şi frumoasă, ca şi mai înainte. Ea s-a întins spre mulţumirea lui Dumnezeu, strigînd şi zicînd: “Te binecuvintez pe Tine, Stăpîne; Te preamăresc Doamne, Dumnezeul meu, şi laud numele Tău; că, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat şi ai tămăduit trupul meu. Sufletul meu l-ai întărit şi nu m-ai dat în mîinile vrăjmaşilor mei; ci, arătîndu-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborît pe ei în adîncul cel mai de-desubt. Înfricoşările lor le-ai gonit din mine, iar acum, bucurîndu-mă şi veselindu-mă de Tine, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, mă rog bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni, ca să mă învredniceşti pe mine băii Sfîntului Botez, ca precum cu sîngele, aşa şi cu apa spălîndu-mă, să mă aflu vrednică a intra în cămara Ta, că eşti binecuvîntat în veci!” În nişte vedenii şi descoperiri ca acestea şi într-o bucurie ca aceasta prăznuind Sfînta Marina, a petrecut toată noaptea aceea, pînă ce s-a luminat ziua, cînd a sosit şi vremea sfîrşitului nevoinţei sale.
A doua zi, eparhul Olimvrie iarăşi a şezut la judecata sa cea necurată şi nedreaptă, adunîndu-se la privelişte tot poporul. Poruncind el ca să scoată pe muceniţă din temniţă, a pus-o înaintea sa la întrebare. Văzînd-o pe ea cu faţa luminoasă şi cu tot trupul întreg şi sănătos, neavînd nici o urmă de rănile cele de ieri, s-a mirat foarte mult şi tăcea uimit, nepricepînd cum muceniţa, care ieri a fost rănită peste tot, într-o noapte s-a tămăduit desăvîrşit. Încă se mira şi poporul de acea minunată tămăduire. Deci, unii ziceau, că mare este puterea lui Hristos, iar alţii o numeau pe aceea vrajă.
Eparhul, abia deschizîndu-şi gura, a început a zice către sfîntă: “O, Marino, vezi cît se îngrijesc de tine zeii noştri, căci, milostivindu-se spre tinereţea şi frumuseţea ta, te-au vindecat de rănile tale. Deci, se cade şi ţie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, să le răsplăteşti cu jertfe mulţumitoare, iar mai vîrtos se cade ţie, ca să fii următoare şi moştenitoare tatălui tău, precum el slujeşte zeilor în rînduiala jertfelor, tot aşa şi tu te vei face jertfitoare şi le vei sluji lor în toate zilele vieţii tale”. Sfînta a răspuns: “Nu se cuvine mie să las pe Dumnezeul meu Cel adevărat şi viu şi să slujesc zeilor voştri celor mincinoşi şi morţi. Mai ales se cade şi ţie, să cunoşti pe Unul Dumnezeul cerului şi să crezi în El. Puterea Lui ai văzut-o în mine, căci tu care m-ai rupt ieri în bucăţi, El astă noapte, într-un ceas m-a făcut întreagă şi sănătoasă; pentru că El este doctor Atotputernic al sufletelor şi al trupurilor omeneşti”. Dar împietritul eparh a poruncit ca iarăşi s-o chinuiască.
Atunci au spînzurat-o din nou la muncire şi, aducînd lumînări aprinse, îi ardeau spatele şi coastele ei, iar ea, afundîndu-şi mintea în Dumnezeu cu rugăciunea ce o făcea în taina inimii ei, răbda acele chinuri în tăcere. Ea a fost arsă ca un cărbune şi friptă ca nişte carne de mîncare. După ce au scos-o de la muncire abia vie, a strigat cu glas mare: “Doamne, m-ai învrednicit pe mine pentru numele Tău a trece prin foc, învredniceşte-mă a trece şi prin apa Sfîntului Botez, ca, spălîndu-mă de păcate, să mă duci în împărăţia Ta!” Muncitorul, auzind că muceniţa a pomenit de apă, a zis: “Iată, însetează, ticăloasa! Se cade a o adăpa pe dînsa”.
Deci, el a poruncit să tragă un poloboc foarte mare şi să-l umple cu apă şi să arunce într-însul pe muceniţă legată, ca, afundîndu-se în apă, să se înece. Slujitorii cînd au luat-o ca s-o arunce în apă, ea a zis cu glas mare: “Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin bărbăţie scoţi pe cei ferecaţi, Care dezlegi legăturile morţii şi ale iadului şi ridici din morminte cu voia dumnezeieştii Tale puteri, caută spre roaba Ta şi rupe legăturile mele, iar această apă să-mi fie spre Sfîntul Botez şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică; astfel ca, dezbrăcîndu-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!”
Aşa rugîndu-se muceniţa, slujitorii au aruncat-o în polobocul cel plin de apă şi, afundîndu-o, voiau să o înece. Atunci îndată s-a cutremurat pămîntul şi legăturile muceniţei s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinşi de mare frică, au fugit de lîngă poloboc, pentru că venise de sus o rază de lumină negrăită deasupra capului sfintei şi i s-a arătat iarăşi acea porumbiţă albă pe care o văzuse mai înainte pogorîndu-se din înălţime în chipul soarelui. Aceea, purtînd în gură o cunună de aur şi zburînd pe deasupra capului muceniţei, se atinse cu picioarele de creştetul capului ei şi iarăşi zbură în înălţime. Vedenia aceasta era văzută nu numai de sfîntă, ci şi de unii din cei ce stăteau de faţă, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru că în popor erau mulţi creştini tăinuiţi, care s-au învrednicit de a vedea acestea.
Sfînta, stînd în apă, fără a se scufunda, cînta slăvind şi binecuvîntînd numele cel mare al Preasfintei Treimi: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Apoi s-a văzut un stîlp de foc deasupra sfintei, ajungînd pînă la cer, iar pe stîlp era o cruce în chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci, porumbiţa aceea, zburînd, a şezut pe vîrful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicînd: “Pace ţie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mîna Domnului cununa frumuseţii cea neveştejită şi te vei odihni cu sfinţii în împărăţia cerurilor!” Poporul auzind acel glas, încă şi pe muceniţă văzînd-o ieşind din apă cu trupul sănătos, neavînd pe sine nici urmă de arsuri, ci fiind întreagă, albă cu trupul şi frumoasă, îndată o mulţime mare de bărbaţi şi de femei au crezut în Hristos şi s-au mărturisit că sînt creştini, arătîndu-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a înspăi-mîntat văzînd întoarcerea către Hristos a poporului celui atît de numeros. Deci, nu ştia ce să facă.
El, umplîndu-se de mînie, a scos oastea pe care o avea înarmată cu săbiile trase asupra poporului şi a poruncit ca pe toţi cei ce slăveau numele lui Hristos să-i taie. Deci, cîţi erau acolo necredincioşi sau fricoşi, aceia au fugit. Iar cîţi cu adevărat au crezut, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atunci au căzut ucişi din amîndouă părţile ca la cincisprezece mii. Aceia, botezîndu-se în sîngele lor şi curăţindu-se de toate păcatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununaţi cu mucenicie.
După aceasta, eparhul a condamnat şi pe muceniţă a fi tăiată cu sabia. Deci, Sfînta Marina, fiind scoasă afară la locul cel de tăiere, a cerut puţină vreme la cei ce o duceau pe ea şi, întor-cîndu-se spre poporul cel ce venea după dînsa, îi sfătuia pe toţi să cunoască pe Unul adevăratul Dumnezeu, făcătorul lor, şi să fugă de înşelăciunea diavolească şi de pierderea închinării de idoli. Apoi, plecîndu-se la rugăciune, s-a rugat din destul pentru toţi. Atunci, deodată s-a cutremurat pămîntul şi a venit frica peste toţi. Mulţi au căzut la pămînt de frică, chiar şi călăul, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfinţii Săi îngeri, S-a arătat din cer miresei Sale, chemînd-o pe dînsa întru odihna Sa, întinzîndu-şi mîinile ca să-i primească sufletul ei. Ea, umplîndu-se de negrăită bucurie, a rugat pe călău ca degrabă să-şi săvîrşească porunca lui. Deci, ea şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi astfel a fost tăiat, iar sufletul i s-a luat cu mîinile Domnului şi l-a dus la locaşurile cereşti.
Sfînta Mare Muceniţă Marina şi-a sfîrşit nevoinţa muceniciei sale, în 17 zile ale lunii iulie. Pătimirea a scris-o cel ce a văzut cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a învrednicit de aceleaşi vedenii, care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat credincioşilor spre folos şi spre cinstea şi pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, şi spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfintei Marina
Condacul 1
Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufletesti, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dumnezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Icosul 1
Nascuta fiind din parinti de bun neam, dar necredinciosi, de copila ai ramas orfana de mama, iar tatal tau Edesie, slujitor idolesc, te-a dat spre ingrijire la o femeie in afara cetatii, de la care ai invatat si te-ai intarit in credinta in Dumnezeu. Pentru aceasta iti zicem asa:
Bucura-te, floare aleasa dintre spinii idolesti;
Bucura-te, ca ai dorit Domnului sa-l slujesti;
Bucura-te, ca la doisprezece ani in Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca dulceata invataturii crestine bine ai cunoscut;
Bucura-te, ca pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;
Bucura-te, ca ai inceput sa urmezi ale Lui cuvinte;
Bucura-te, ca nimic dintre cele pamantesti nu mai cugetai;
Bucura-te, ca numai de numele lui Hristos graiai;
Bucura-te, ca ai dorit viata si vesnica fericire;
Bucura-te, ca ai urat desertaciunea lumii si a ei ratacire;
Bucura-te, ca ai crezut in Cel ce a facut cerul si pamantul;
Bucura-te, ca aceasta ai marturisit cu cuvantul;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 2
Tatal tau Edesie, auzind ca ai primit credinta cea sfanta a crestinilor, a inceput sa te urasca si te socotea ca pe o straina, dar tu, punandu-ti nadejdea in Dumnezeu, il rugai pe Tatal Ceresc sa te ajute si sa te intareasca pentru a-L putea marturisi, strigandu-l: Aliluia!
Icosul 2
Cand ai fost de cincisprezece ani, mergand la camp sa vezi oile tatalui tau, eparhul cetatii, mai marele si crudul Olimvrie a trecut pe acolo si, vazandu-te, s-a ranit la suflet de frumusetea ta, intrebandu-te cine esti. Iar tu plina de curaj i-ai raspuns ca esti crestina si mireasa lui Hristos, pentru care-ti zicem asa:
Bucura-te, ca pe eparh in cale L-ai intalnit;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai mar turisit;
Bucura-te, ca eparhul s-a ranit de fru musetea ta;
Bucura-te, ca sa-ti afle numele dorea;
Bucura-te, ca Marina i-ai spus ca te numesti;
Bucura-te, ca pe Domnul Hristos i-ai spus ca-L iubesti;
Bucura-te, ca inchinarii la idoli nu te-ai invoit;
Bucura-te, ca sufletul cu rugaciunea ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca eparhul auzind s-a tulburat;
Bucura-te, ca in cetate cu grele chinuri te-a infricosat;
Bucura-te, ca de munci si de cazne te bucurai;
Bucura-te, ca pe tiran cu intelepte cuvinte il infruntai;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 3
Eparhul cetatii, scotandu-te la judecata, privea cu placere la frumusetea ta si cu glas amagitor te indemna sa jertfesti zeilor spre a-ti cruta tineretea; dar tu, fericita Marina, aveai mintea la Dumnezeul cel Adevarat si cu mare glas ai strigat: Unul este Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Datatorul-de-viata caruia-l cant: Aliluia!
Icosul 3
Auzind aceasta marturisire a ta, Sfanta Marina, Olimvrie te ademenea prin cuvinte inselatoare sa-i fii sotie, fagaduindu-ti din toate dulcetile lumii, dar tu cu barbatie l-ai defaimat, iar pe Hristos, Mirele tau, L-ai laudat, chemandu-L in ajutor; pentru care tarie a ta te laudam asa:
Bucura-te, ca silnicia tiranului cu tarie ai biruit;
Bucura-te, fecioara, ca la necuratii idoli n-ai jertfit;
Bucura-te, ca sufletul curat l-ai pastrat pentru cerescul tau Mire;
Bucura-te, ca pentru aceasta trupul l-ai dat spre chinuire;
Bucura-te, ca a te uni cu Hristos ai dorit;
Bucura-te, ca pe Sfanta Treime ai marturisit;
Bucura-te, mireasa lui Hristos cea in credinta tare;
Bucura-te, Sfanta Marina, cea grabnica ajutatoare;
Bucura-te, ca respingandu-l, paganul te privea cu nespusa cruzime;
Bucura-te, ca spre chinuire sa fii data a poruncit cu mare asprime;
Bucura-te, defaimatoarea amagirilor lumesti;
Bucura-te, iubitoare a frumusetilor ceresti;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 4
Fiind plin de manie si ura, tiranul a parasit amagita-i dragoste si fara mila a poruncit sa fii dezbracata de hainele tale si batuta cu vergi. Dar tu, intarita in credinta lui Hristos, cu rabdare in rugaciune cantai: Aliluia!
Icosul 4
Rabdand chinurile grele, pamantul se inrosea de sangele tau. Poporul, uimit si plin de jale, privea cum piere frumusetea ta, dar crudul Olimvrie ti-a inmultit suferinta, pironindu-te pe lemn si cu cangi sfasiindu-ti trupul, iar tu cu mare barbatie rabdai; pentru care noi iti strigam asa:
Bucura-te, ca neclintita ai ramas in chinuire;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu ii aduceai multumire;
Bucura-te, ca loviturile vergilor le rabdai;
Bucura-te, ca pentru Domnul Hristos patimeai;
Bucura-te, ca puterea dumnezeiasca te-a acoperit;
Bucura-te, ca prin suferinta multa te-ai sfintit;
Bucura-te, ca pamantul de sangele tau s-a inrosit;
Bucura-te, ca prin aceasta pe satana l-ai zdrobit;
Bucura-te, ca toate cu taria diamantului le-ai rabdat;
Bucura-te, ca prin calde rugaciuni sufletul ti-ai luminat;
Bucura-te, ca pentru rabdarea ta cea multa Hristos te-a incununat;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 5
Ridicandu-ti privirea la cer, te gandeai la patimile de pe Cruce ale Mirelui tau si cu dragoste si credinta te rugai Lui: Vrajmasii m-au inconjurat, Doamne, cauta spre mine, roaba Ta, si ma miluieste, ca din toata inima sa-ti cant: Aliluia!
Icosul 5
Intarita fiind in credinta in Dumnezeu, nimic nu a putut sa te desparta de dragostea Mirelui tau Hristos, nici sfaturile poporului, nici viclenele amagiri, nici salbaticia tiranilor sau asprele amenintari, ca sa slujesti idolilor, pentru care tarie a ta, noi, minunandu-ne, iti cantam asa:
Bucura-te, ca de Cerescul Mire nu te-ai despartit;
Bucura-te, ca in cruda chinuire, mai mult L-ai iubit;
Bucura-te, ca n-ai voit sa slujesti idolilor spurcati;
Bucura-te, ca nu te-ai supus paganilor blestemati;
Bucura-te, ca ai suferit taieturile uneltelor de fier;
Bucura-te, ca gandind la Hristos, priveai linistita la cer;
Bucura-te, ca uneltirile paganilor le-ai biruit cu tarie;
Bucura-te, ca toate le-ai suferit cu barbatie;
Bucura-te, ca trupul tau s-a chinuit pe pamant;
Bucura-te, ca sufletul stralucit a mers la Domnul cel Sfant;
Bucura-te, de Cereasca imparatie rav-nitoare;
Bucura-te, Mucenita in necazuri ajutatoare;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 6
Vazand tiranul eparh ca nimic nu te poate inspaimanta, a poruncit sa fii aruncata in temnita celor osanditi la moarte. Dar tu, Sfanta Mucenita Marina, desi aveai oasele goale in urma chinurilor, inaltai rugaciuni fierbinti lui Dumnezeu, ca sa te intareasca asupra vrajmasilor, cantandu-l: Aliluia!
Icosul 6
Stand singura in temnita intunecoasa, diavolul, venind la tine in chip de caine, cu mare indraznire te infricosa, dar tu, cu multa barbatie, cu ciocanul ce l-ai gasit, in cap l-ai lovit pana ce vedenia cea rea a pierit, si rugandu-te lui Dumnezeu l-ai biruit, pentru care te laudam asa:
Bucura-te, Mucenita Marina, ca multe rani ai rabdat;
Bucura-te, ca paganii in temnita te-au aruncat;
Bucura-te, ca satana acolo te-a ispitit;
Bucura-te, ca fara teama capul cu un ciocan i-ai zdrobit;
Bucura-te, ca atunci mare cutremur s-a facut;
Bucura-te, ca, rugandu-te, satana a disparut;
Bucura-te, ca lumina cereasca s-a aratat;
Bucura-te, ca acoperisul temnitei s-a ridicat;
Bucura-te, ca Sfanta Cruce stralucea in vazduh;
Bucura-te, ca Mirele Tau te-a intarit prin Sfantul Duh;
Bucura-te, Sfanta Marina, ajutatoare a celor necajiti;
Bucura-te, Mucenita, intarirea celor ispititi;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 7
Deasupra Sfintei Cruci cea plina de lumina zbura o porumbita alba care cu glas bland zicea: Bucura-te, Marina, Mucenita a lui Hristos, ca ai biruit pe satana, vrajmasul cel rau si curand vei veni in camara Mirelui tau; iar tu, bucurandu-te de cele vazute si auzite, cantai Domnului: Aliluia!
Icosul 7
Duhul tau la aceasta vedenie s-a inveselit, iar trupul, ca prin minune, de rani s-a tamaduit dobandind frumusetea cea dintai si plina de bucurie ii multumeai lui Dumnezeu, pentru care noi iti cantam asa:
Bucura-te, Mucenita mult-rabdatoare;
Bucura-te, catre Domnul rugatoare;
Bucura-te, ca El in temnita te-a cercetat;
Bucura-te, ca ranile cele grele ti-a vindecat;
Bucura-te, ca Duhul Sfant ca o porumbita a venit;
Bucura-te, ca pentru suferinta Domnului l-ai multumit;
Bucura-te, Mucenita, in credinta si in nadejde intarita;
Bucura-te, fecioara curata de Domnul Hristos pazita;
Bucura-te, in ispitele noastre ajutatoare;
Bucura-te, Sfanta Marina, a satanei zdrobitoare;
Bucura-te, ca de Mirele Hristos ai fost iubita;
Bucura-te, ca de Duhul Sfant ai fost ocrotita;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 8
A doua zi, fiind din nou scoasa la judecata, spre mirarea tuturor erai deplin sanatoasa si vindecata de ranile trupului, dar ei rataciti fiind, credeau ca zeii te-au ajutat. De aceea tu i-ai infruntat si cu tarie ai marturisit puterea lui Hristos cea vindecatoare, cantand cu veselie: Aliluia!
Icosul 8
Olimvrie, vazand statornicia, curajul tau si credinta in Dumnezeu, a poruncit sa-ti arda spatele si coastele cu faclii aprinse, dar tu mai cu putere te rugai si in tacere rabdai chinurile grele, pentru care cu barbatie te laudam asa:
Bucura-te, Sfanta Marina, cea vindecata de Domnul;
Bucura-te, ca in suferinta ajuti pe tot omul;
Bucura-te, ca vazandu-te poporul mult s-a minunat;
Bucura-te, ca si noi mijlocitoare in cer te-am castigat;
Bucura-te, ca in chinuri gandul tau era numai la Cel de Sus;
Bucura-te, Mucenita, ca pe tiran l-ai rapus;
Bucura-te, ca trupul cu faclii ti-a fost ars;
Bucura-te, ca mireasa lui Hristos ai ramas;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai slavit in suferinta;
Bucura-te, ca toate chinurile te-au intarit in credinta;
Bucura-te, ca prin rabdare ai castigat cununa;
Bucura-te, ca in ceruri te veselesti intruna;.
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 9
Dupa ce te-a izbavit Domnul de la astfel de muncire, ai strigat: “Doamne, m-ai invrednicit sa merg prin foc pentru Tine, ajuta-ma sa trec si prin apa Sfantului Botez”. Acestea auzind tiranul, te-a aruncat intr-un butoi cu apa, iar tu, afundan-du-te, in rugaciuni cantai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Aruncata fiind de slujitorii idolesti in apa, te rugai Domnului Hristos ca aceasta afundare sa-ti fie Sfantul Botez pentru a doua nastere in viata vesnica si – o, minune – cutremur mare s-a facut, legaturile s-au desfacut, slujitorii ingroziti au fugit, iar tu te-ai mantuit, pentru care iti cantam asa:
Bucura-te, Mucenita, ca in chinuri grele ai fost cu folos;
Bucura-te, ca, aruncata in apa, Botez ai cerut lui Hristos;
Bucura-te, ca paganii au vrut sa te inece;
Bucura-te, ca vointa si credinta n-au putut sa ti le plece;
Bucura-te, ca in suferinta Domnul te-a cercetat;
Bucura-te, ca frumoasa vedenie cereasca ti-a aratat;
Bucura-te, ca rabdarea ti-a fost rasplatita;
Bucura-te, ca de toti esti preamarita;
Bucura-te, fecioara sfanta, intarirea celor ce se nevoiesc;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce se mantuiesc;
Bucura-te, ca pentru cei ce-ti poarta numele esti ocrotitoare;
Bucura-te, ca pentru cei din necazuri esti izbavitoare;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 10
Cei care erau de fata cand in apa ai fost aruncata au vazut din cer o lumina pogorandu-se si o porumbita alba avand in cioc o coronita de aur pe care o atingea de crestetul tau, iar tu, bucurandu-te, ii cantai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Vedenia cereasca de multi a fost vazuta, cum din cer stalp de foc venea pana la tine, avand crucea raze luminoase si porumbita cu glas lin s-a auzit zicand: Pace tie, Marina! Mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa muceniciei si te vei odihni in ceruri”, pentru care noi te laudam asa:
Bucura-te, ca prin vedenie ai fost intarita;
Bucura-te, ca de Hristos ai fost rasplatita;
Bucura-te, ca in ceruri acum locuiesti;
Bucura-te, ca acolo cu mucenitele te veselesti;
Bucura-te, ca din apa, vie ai iesit botezata;
Bucura-te, ca in cer si pe pamant esti laudata;
Bucura-te, ca din ceruri ne trimiti putere;
Bucura-te, ca satana, cand te pomenim, pe loc piere;
Bucura-te, Mucenita, a fecioarelor tarie;
Bucura-te, sprijinitoarea celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca prin tine crestinii s-au intarit;
Bucura-te, ca pe Hristos Mirele tau mult L-ai iubit;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 11
Poporul venit la priveliste s-a cutremurat de puterea dumnezeiasca, cum din munci ai fost scapata, iar marele tiran Olimvrie, temandu-se de intoarcerea lor spre Dumnezeul cel adevarat, a poruncit sa fie ucisi toti cei care il marturisesc pe Hristos si-l canta Lui: Aliluia!
Icosul 11
Dupa suferirea muncilor, intarita fiind in credinta crestina, te-au scos afara din cetate si a poruncit tiranul sa fii ucisa cu sabia. Atunci toti s-au inspaimantat, pamantul s-a cutremurat, calaului din mana sabia i-a cazut, iar tu plina de curaj asteptai implinirea poruncii de a-ti jertfi viata, pentru care iti cantam asa:
Bucura-te, Sfanta Marina, ca de sabie ai fost taiata;
Bucura-te, ca de Hristos la cer ai fost luata;
Bucura-te, ca la moartea ta pamantul s-a cutremurat;
Bucura-te, ca pe satana l-ai rusinat;
Bucura-te, ca prin rabdarea ta cea multa capul i-ai zdrobit;
Bucura-te, ca pentru Hristos mult ai patimit;
Bucura-te, de vrajmasi risipitoare;
Bucura-te, de ceresti daruri imparti-toare;
Bucura-te, ca acum cu ingerii in ceruri petreci;
Bucura-te, ca te veselesti cu Mirele ceresc pe veci;
Bucufa-te, a noastra ocrotitoare in nevoi;
Bucura-te, rugatoare la Dumnezeu pentru noi;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 12
Sfanta Mucenita Marina, prin munci grele si chinuri mari, frumoasa ca aurul cel curatit de sapte ori in foc, ai trecut hotarul cel ingust al vietii tale, ajungand la Mirele cel fara de moarte, de la care ai primit cununa biruintei, bucurandu-te in camara cea cereasca, impreuna cu fecioarele cele intelepte cantandu-l Lui: Aliluia!
Icosul 12
Paharul cel amar al patimilor l-ai baut, Sfanta Marina, savarsindu-ti viata prin mucenice, pentru care sufletul tau a intrat in dulceata Raiului, iar trupul tau cel mucenicesc imprastie in jur mirosul cel minunat, veselind pe toti crestinii. Si acum trimite noua, celor ce praznuim pomenirea ta, daruri si ajutor din ceruri ca sa-ti cantam cu dragoste asa:
Bucura-te, Mucenita Marina, a Raiului mostenitoare;
Bucura-te, ca in veci esti luminata de Cerescul Soare;
Bucura-te, preafrumoasa mireasa a lui Hristos;
Bucura-te, ca bisericilor le dai mult folos;
Bucura-te, turturea dulce glasuitoare;
Bucura-te, a Sfintei Treimi marturisitoare;
Bucura-te si te roaga pentru noi, cei oropsiti;
Bucura-te si ne ajuta pe noi, cei ispititi;
Bucura-te, Mucenita rabdatoare pentru credinta;
Bucura-te, ca esti stalp si pilda celor din suferinta;
Bucura-te, ca sfanta ta icoana o sarutam;
Bucura-te, ca praznuirea ta cu bucurie o laudam;
Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!
Condacul 13
O, Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos Marina, cea care pentru Hristos viata ti-ai jertfit si adevarata credinta ai marturisit, in ceruri acum te veselesti lauda aducand Sfintei Treimi impreuna cu cetele mucenicilor. Roaga-te pentru noi Mirelui tau sa ne intareasca in credinta, de ispite sa ne pazeasca, de vrajmasi sa ne mantuiasca, de foc, de apa si de necazuri sa scapam, ca pe Dumnezeu, prin tine, sa-L laudam cantandu-l: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Un comentariu