Troparul Sf. Apostol și Evanghelist Matei – 16 noiembrie


Apostole sfinte şi Evanghelistule Matei, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.

Sf Ap Ev Matei

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pămînt cu asemănare omenească să mîntuiască pe oamenii cei păcătoşi, trecînd prin Capernaum, a văzut un om şezînd la vamă care se chema Matei şi a zis către dînsul: Vino după Mine! Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsînd toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăţ. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi şi au şezut împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. Deci s-a întîmplat să fie acolo farisei şi păcătoşi; aceştia şezînd împreună cu păcătoşii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănîncă şi bea cu păcătoşii şi cu vameşii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dînşii: Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. Din acea vreme Sfîntul Matei s-a făcut ucenic şi următor al lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfînt era fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob, iar de către ceilalţi evanghelişti se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrînd să acopere viaţa lui de vameş pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puţin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfîntul Matei în Evanghelia sa, scriind însuşi despre sine, din multă smerenie, arată pe faţă tuturor numele său, numindu-se Matei şi povestind înaintea tuturor viaţa sa de mai înainte, neruşinîndu-se a-şi mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfîntului Duh, Sfîntul Matei, mai înainte decît toţi ceilalţi evanghelişti, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, şi a scris-o după opt ani de la Înălţarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe ţări. Căci a străbătut Parţia şi Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, ţară pe care a luminat-o cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfîrşit, fiind povăţuit de Sfîntul Duh, a venit în ţinutul mîncătorilor de oameni, la o seminţie neagră la chip şi cu nărav de fiară şi a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcînd către Domnul cîteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, şi a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere şi a petrecut pe acest munte în post, rugîndu-se lui Dumnezeu cu sîrguinţă pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tînăr preafrumos, avînd în mîna Sa un toiag. Apoi, dînd pace apostolului, a întins dreapta Sa, dîndu-i acel toiag şi poruncindu-i să se coboare din munte şi să înfigă toiagul înaintea uşii bisericii celei zidite, „căci degrab – i-a zis Domnul -, se va înrădăcina şi va creşte copac înalt cu puterea Mea şi va aduce multă roadă, întrecînd cu mărimea şi cu dulceaţa toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată şi, dacă mîncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, şi cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară şi vor fi oameni blînzi şi buni”.

Sfîntul Matei, luînd toiagul din mîna Domnului, a coborît din munte, mergînd în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăţi, anume Flavian, avea o femeie şi un fiu care erau chinuiţi de diavoli. Aceştia, întîmpinînd în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoşîndu-l şi zicînd: „Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?”. Iar el, certînd duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului şi au mers după dînsul cu bucurie.

Înştiinţîndu-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întîmpinat cu clerul. Apoi, intrînd în cetate şi apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul şi îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dînd ramuri cu o mulţime de frunze şi s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari şi dulci şi izvor de apă a curs din rădăcina lui.

Atunci s-au minunat toţi cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strînsese la o minune ca aceasta, şi mîncau poame dulci din acest pom şi beau apă curată. Iar Sfîntul Apostol Matei, stînd la un loc înalt, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toţi au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întîi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toţi mîncătorii de oameni, care se botezau după cuvîntul Domnului, ieşeau din apă luminaţi la faţă, apoi cîştigau albire şi frumuseţe nu numai trupească, ci şi sufletească, lepădînd negreala de arap şi îmbrăcîndu-se întru Hristos, omul cel nou.

Înştiinţîndu-se de aceasta ighemonul, mai întîi s-a bucurat de tămăduirea soţiei şi a fiului său. După aceea, îndemnîndu-l diavolul, s-a mîniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dînsul, şi a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mîntuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El şi făgăduindu-i că va fi împreună cu dînsul în mîhnirea care-i va veni. Deci, făcîndu-se ziuă, pe cînd apostolul cînta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioşi, ighemonul a trimis patru ostaşi să-l prindă, însă aceia cînd au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încît abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebaţi de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: „Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem”. Deci, mîniindu-se ighemonul, a trimis ostaşi mai mulţi cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, şi de se va împotrivi cineva, nelăsînd să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar şi acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe cînd se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostaşii neputînd a căuta, s-au umplut de frică şi, aruncînd armele, au fugit; apoi întorcîndu-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mîniat foarte tare şi s-a dus cu toată mulţimea slugilor sale, vrînd ca singur să prindă pe Apostol. Însă, cînd s-a apropiat de dînsul, îndată a orbit şi căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul şi să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcînd semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzînd cu ochii cei trupeşti, însă nu şi cu cei sufleteşti – căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luînd pe Apostol de mînă, îl ducea în curtea sa ca şi cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrînd să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzînd tainele inimii lui şi, înţelegînd gîndurile cele viclene, l-a mustrat, zicînd: „Prigonitorule şi vicleanule, de ce nu săvîrşeşti lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sînt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu”. Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l ia pe Sfîntul Matei şi, punîndu-l pe pămînt, să-l întindă cu faţa în sus şi să-i pironească mîinile şi picioarele pe pămînt. Făcîndu-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulţime de viţe şi vreascuri; apoi au adus smoală şi pucioasă şi toate acestea punîndu-le deasupra Sfîntului Matei, le-au aprins. Aprinzîndu-se focul cu văpaie mare, toţi credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală şi văpaia în rouă, iar Sfîntul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzînd aceasta, tot poporul s-a înspăimîntat de o asemenea minune şi a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mîniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu şi nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, şi grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor şi zicînd că vrăjile au stins focul şi l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, viţe şi vreascuri şi, punîndu-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus şi pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece şi, punîndu-i în jurul focului, îi chema în ajutor pentru ca Sfîntul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie şi să ardă în foc.

Sfîntul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputinţa zeilor păgîneşti şi să ruşineze pe cei ce nădăjduiesc spre dînşii. Şi îndată s-a pornit văpaia focului înfricoşat asupra idolilor de aur şi s-au topit ca ceara, ba încă au ars şi mulţi din cei necredincioşi, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieşit un şarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrînd să-l vatăme, încît nu-i era lui cu putinţă a fugi şi a scăpa de frica aceluia, pînă ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfîntul Apostol Matei a certat focul şi îndată s-a stins văpaia şi a pierit asemănarea şarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfîntul, însă el, făcînd rugăciunea cea mai de pe urmă, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur şi să pună pe dînsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veşminte de mare preţ, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi şi l-a dus în curţile sale. Dar el nu avea credinţă desăvîrşită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier şi, punînd într-însul trupul Sfîntului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb şi să-l arunce în mare, zicînd către boierii săi: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el şi de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu şi Aceluia ne vom închina, lăsînd pe toţi zeii noştri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului”.

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaşte, noaptea s-a arătat Sfîntul Matei episcopului Platon, zicîndu-i: „Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curţile domneşti şi să iei de acolo moaştele mele, care vor fi scoase la uscat”. Sculîndu-se episcopul, a mers la mare cu o mulţime de popor, la locul arătat şi au aflat racla cea de fier cu moaştele Sfîntului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înştiinţîndu-se despre aceasta ighemonul şi boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, căzînd înaintea raclei Sfîntului Apostol, îşi cerea iertare de la el pentru greşeala sa şi cu osîrdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzînd credinţa voievodului şi rugămintea lui cea cu dinadinsul şi învăţîndu-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar cînd episcopul a pus mîna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicînd: „Nu Flavian să-l numeşti, ci Matei”.

Astfel, luînd voievodul din botez numele Apostolului, s-a sîrguit a fi următor al faptelor lui apostoleşti. Căci degrabă, încredinţînd altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deşartă şi se sîrguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rînduielii preoţeşti de către Sfîntul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfîntul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-şi lăsase domnia, şi l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luînd episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în buna vestire a lui Hristos şi pe mulţi întorcîndu-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, vieţuind ani îndelungaţi cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stînd înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfîntul Apostol şi Evanghelist Matei şi se roagă pentru noi, ca să fim moştenitori împărăţiei Sale în veci. Amin.

ACATISTUL SF. APOSTOL ȘI EVANGHELIST MATEI

Rugăciunile începătoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Continuă lectura

Reclame

Viețile, troparul și acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie)


„Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”

DoarOrtodox

sf ap Petru PavelSfintii Petru si Pavel

Sfintii Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie. Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost martirizati la Roma in timpul persecutiei imparatului Nero din anul 67. Pomenirea lor comuna are la baza mai multe evenimente: martiriul lor din aceeasi zi, care a determinat credinciosii sa instituie o sarbatoare in cinstea muceniciei lor inca din secolul al II-lea, si mutarea moastelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), in aceasta zi, in locul numit ‘ad catacumbas’, de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sarbatorit inca din vremea imparatului Constantin cel Mare. De aici a trecut si in Rasarit, unde a fost sarbatorita cu mai multa solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este atestata in Constitutiile Apostolice (VIII, 33): ‘Zilele Apostolilor, sa le serbeze, caci ei au fost invatatorii vostri in Hristos si v-au invrednicit de Duhul Sfant’.

Sfantul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mantuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru marturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de ‘Chifa’, care inseamna piatra si pe a carui marturisire adevarata a fost zidita Biserica lui Hristos. Dupa Pogorarea Duhului Sfant, Sfantul Petru a fost cel dintai care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel rastignit si inviat. Sfantul Petru a mai propovaduit Evanghelia lui Hristos in Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia si la Roma. In anul 44, regele Irod Agripa, facand pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob si l-a inchis intr-o temnita bine pazita de Sfantul Petru, dorind sa-l omoare si pe el. Printr-o minune insa, un inger trimis de Dumnezeu l-a scos din temnita. Dupa eliberarea minunata, Sfantul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirica. Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos pentru a arata deosebirea dintre chinurile sale si cele ale Mantuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost rastignit Sfantul Petru s-a ridicat Bazilica ‘Sfantul Petru’.

Sfantul Pavel, ‘fereastra prin care lumea pagana a vazut pe Hristos’

Pavel Apostolul se numea inainte Saul, fiind evreu din semintia lui Veniamin, zelos aparator al Legii Vechi si aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. Dupa convertirea de pe drumul Damascului, Sfantul Apostol Pavel, ‘vasul ales’ al Domnului, a propovaduit cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos in timpul celor trei calatorii misionare ale sale atat printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: in Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia pana la Roma. De aceea, Sfantul Pavel a fost numit ‘Apostol al Neamurilor’. Sfantul Ioan Gura de Aur a spus despre el ca ‘este fereastra prin care lumea pagana a vazut pe Hristos’. Lucrarea lui misionara a provocat ura fata de el din partea iudeilor, care in anul 58 l-au prins in Ierusalim si l-au intemnitat timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de catre imparat deoarece era cetatean roman. Aici a stat alti doi ani, iar dupa judecarea lui in anul 63 a fost eliberat. Dupa aceasta captivitate, Sfantul Pavel isi continua apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta si alte parti, ceea ce au determinat autoritatile romane sa-l prinda si sa-l duca din nou in inchisoare la Roma, de unde scrie testamentul sau spiritual, Epistola a doua catre Timotei, in anul 66, unde indeamna pe episcop sa aprinda si mai mult harul primit prin hirotonie de la el, sa ramana statornic in credinta si sa-si implineasca cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetatean roman, pe colina Vaticanului, dimpreuna cu Apostolul Petru care fost rastignit. Potrivit traditiei, ‘Apostolul Neamurilor’ a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul sau a sarit de trei ori pe pamant, la fiecare atingere rasarind cate un izvor, de aici si denumirea ‘Tre Fontane’. Mai tarziu, s-a ridicat Biserica ‘San Paolo fuori le Mura’ (Sfantul Pavel din afara zidurilor).

Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit fresce si alte dovezi prin care atesta traditia ca Sfantul Petru si Sfantul Pavel au fost inchisi intr-o temnita subterana de catre imparatul Nero, inainte de moartea martirica. Locul este inchisoarea Mamertine, un complex de incaperi suprapuse. Accesul in incaperea inferioara se facea printr-o gaura in podea pe unde se aruncau cei inchisi. Din motive de siguranta, aceasta gaura a fost acoperita cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe niste trepte, realizate de curand. Deasupra inchisorii s-a ridicat Biserica baroca inchinata lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Inchisoarea Mamertine se afla la poalele Dealului Capitoliului din Roma.

 Exemplu de iertare si incredere in bunatatea lui Dumnezeu

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt considerati ocrotitori ai celor privati de libertate din Romania, deoarece in penitenciare ajung oameni care au gresit fata de Dumnezeu, precum acesti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfantul Petru s-a lepadat de El, iar Sfantul Pavel i-a prigonit pe crestini, dar dupa cainta puternica au fost iertati, de aceea ei reprezinta un exemplu de iertare si incredere in bunatatea lui Dumnezeu pentru cei care gresesc. De asemenea, cei doi Sfinti Apostoli au fost inchisi, nu pentru ca au facut ceva rau, ci pentru vina ca L-au marturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor al oamenilor.

In 1993 si 1997, intre Patriarhia Romana si Ministerul Justitiei s-au semnat niste protocoale privind desfasurarea asistentei religioase in sistemul penitenciar romanesc. Potrivit acestor protocoale, Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost considerati ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania, datorita vietii pe care au avut-o Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Totodata, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul functionarilor publici din Administratia Nationala a Penitenciarelor, se arata ca ‘ziua de 29 iunie se proclama ca zi a personalului din sistemul administratiei penitenciare’ (la articolul 77). In fiecare unitate penitenciara din tara noastra au fost infiintate biserici, capele si paraclise, unde exista cate un preot ortodox. Preotii din penitenciare se ocupa, pe langa slujirea liturgica, si de acordarea serviciilor de asistenta religioasa si consiliere spirituala a tuturor detinutilor care solicita acest lucru. Aceste servicii se realizeaza in colaborare cu Directia Reintegrare Sociala din fiecare unitate in sistem penitenciar din tara noastra.

 

Nu trebuie uitat ca acest cuvant, penitenciar, se refera la penitenta, la pocainta pentru faptele rele savarsite si astfel penitenciarul este inteles drept loc de salvare, de schimbare a modului de a gandi, a vietui si de a faptui, si nu se refera la pedeapsa in sine.(Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 29 iunie 2011).

Sinaxar in aceasta luna, in ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfintilor Slavitilor si intru tot laudatilor si mai-marilor Apostoli Petru si Pavel:

”La acestia care alta pricina mai mare de lauda ar putea cineva sa gandeasca a afla, afara de marturisirea si chemarea Domnului. De vreme ce pe unul l-a fericit, si l-a numit piatra, asupra caruia zice ca a intarit Biserica (adica asupra marturisirii lui); iar pentru celalalt (adica pentru Pavel) a zis ca va sa fie vas alegerii, si-i va purta numele Lui inaintea tiranilor si a imparatilor. insa Sfantul Petru era frate lui Andrei cel intai-chemat, tragandu-se dintr-un oras mic si neinsemnat, adica din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Traind cu mare lipsa si saracie, isi tinea viata cu osteneala mainilor sale. Murind tatal sau Iona, atunci Simon casatorindu-se, si-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, si a nascut fii, iar Andrei a ramas intru curatie. Deci pe vremea in care era Ioan la paza in temnita, mergand Iisus la lacul Ghenizaretului, si afland pe Andrei si pe Petru unde-si intindeau navodul si mrejele, i-a chemat si indata au urmat dupa Dansul.

Iar dupa Patima, Moartea, invierea si inaltarea Domnului la cer, si dupa Pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime, propovaduind Petru Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia si in Bitinia, s-a pogorat pana la Roma. Si pentru ca a biruit cu minunile pe Simon vrajitorul, imparatind acolo Nero, a fost rastignit cu capul in jos, precum el insusi a i cerut si si-a primit fericitul sfarsit.

El era la chipul fetei alb, putin cam galben, plesuv si des la parul ce-i ramasese, cam crunt la ochi si rosu, carunt la cap si la barba, cu nasul cam lungaret, cu sprancenele inalte, la varsta om de mijloc, drept la stat; se pornea indata impotriva nedreptatii, din ravna dumnezeiasca. Spre cei ce veneau la pocainta era iertator, si lesne a schimba si a muta hotararile si judecatile cele mai dinainte.

Iar Sfantul Pavel, si el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind invatat de Gamaliei, si instruit desavarsit in Legea lui Moise. Locuia in Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia si strica Biserica lui Hristos, si cu a lui voie si sfat a fost omorat intaiul mucenic j Stefan. Deci, cunoscandu-se de Dumnezeu in amiaza zilei, si orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis catre Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia in Damasc; si acela invatandu-l, l-a botezat. Si fiindca s-a facut vas alegerii, a purces, ca si cum ar fi zburat cu aripi, de a inconjurat si a cuprins toata lumea; si ajungand la Roma, si invatand pe multi, si-a savarsit viata j acolo, taindu-i-se capul din porunca imparatului Nero pentru marturisirea lui Hristos, in urma lui Petru. Si se spune ca din taierea aceea a curs sange si lapte. Si macar ca fericitul Pavel s-a savarsit mai pe urma lui Petru, moastele lor insa tot la un loc s-au pus.

Fericitul apostol Pavel era si el plesuv la cap, vesel la cautatura, cu sprancenele plecate in jos, alb la fata, barba ii era cam lunga cu cuviinta, cu nasul rotund si cuvios, la toata fata impodobit, cam carunt la cap si la barba, om sanatos cu virtutea, putin cam scurt la trup, intelept, plin de daruri, cu cuviinta obiceiurilor sale si cu taria cuvintelor sale, si cu dumnezeiasca putere tragea pe cei ce mergeau la dansul”.

In ziua sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Biserica a randuit la Sfanta Liturghie sa se citeasca Pericopa Evanghelica de la Sf. Ev. Matei, capitolul 16, vs. 13-19. De asemenea, lectura Apostolului este din Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel capitolul 1, versetele de la 7 la 12 si din Epistola a II-a catre Corinteni capitolul 11, vs. 21 – capitolul 12, vs. 9.

„In vremea aceea venind Iisus in partile Cezareii lui Filip, ii intreba pe ucenicii Sai, zicand: Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul dintre prooroci. Si le-a zis: Dar voi cine ziceti ca sunt? Raspunzand Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri. Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri” (Matei 16, 13-19)

„Fratilor, har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos! Multumesc intai Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toti, fiindca credinta voastra se vesteste in toata lumea. Caci martor imi este Dumnezeu, Caruia Ii slujesc cu duhul meu intru Evanghelia Fiului Sau, ca neincetat fac pomenire despre voi, cerand totdeauna in rugaciunile mele ca sa am cumva, prin vointa Lui, vreodata, bun prilej ca sa vin la voi. Pentru ca doresc mult sa va vad ca sa va impartasesc vreun har duhovnicesc, spre intarirea voastra. Si aceasta, ca sa ma mangai impreuna cu voi prin credinta noastra laolalta, a voastra si a mea” (Ap. Romani 1, 7-12)

Fratilor, in orice ar cuteza cineva – intru neinteleptie zic, – cutez si eu! Sunt ei evrei? Sunt si eu. Sunt ei israeliti? Israelit sunt si eu. Sunt ei samanta lui Avraam? Sunt si eu. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneste spun: eu nu mai mult ca ei! In osteneli mai mult, in inchisori mai mult, in batai peste masura, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fara una. De trei ori am fost batut cu vergi; o data am fost batut cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am petrecut in largul marii. In calatorii adeseori, in primejdii de rauri, in primejdii de la talhari, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la pagani; in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii cei mincinosi; In osteneala si in truda, in privegheri adeseori, in foame si in sete, in posturi de multe ori, in frig si in lipsa de haine. Pe langa cele din afara, ceea ce ma impresoara in toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard? Daca trebuie sa ma laud, ma voi lauda cu cele ale slabiciunii mele! Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvantat in veci, stie ca nu mint! In Damasc, dregatorul regelui Areta pazea cetatea Damascului, ca sa ma prinda, Si printr-o fereastra am fost lasat in jos, peste zid, intr-un cos, si am scapat din mainile lui. Daca trebuie sa ma laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totusi la vedenii si la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om in Hristos, care acum paisprezece ani – fie in trup, nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit unul ca acesta pana la al treilea cer. Si-l stiu pe un astfel de om – fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca. Pentru unul ca acesta ma voi lauda; iar pentru mine insumi nu ma voi lauda decat numai in slabiciunile mele. Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara minte, caci voi spune adevarul; dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine. Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine; Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 11, 21 – 12, 9)

Sursa: basilica.ro

Continuă lectura