Episcopul Nicolae s-a născut la 23 decembrie 1880, de praznicul Sfântului Naum al Ohridei, din părinți sârbi binecredincioși, Dragomir și Katarina Velimirovici, în satul Lelici din Serbia apuseană. Educația sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie, el urmând, apoi, cursurile gimnaziului din Valievo. Încă de tânăr s-a arătat înzestrat cu o minte iscusită și a dovedit o râvnăContinuă să citești …

Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiţie, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se ştie când anume a trăit, nici cum i-a fost sfârşitul.     Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.    Continuă să citești …

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfințitorul nunții celei de taină și prea­curate, păzitorul nestrică­ciu­nii și chi­ver­nisitorul cel bun al celor lu­mești, Cel ce dintru început ai zidit pe om și l-ai pus, ca pe un împărat, peste făpturile Tale și ai zis: Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor; pentru aceasta ai rânduit să lase omulContinuă să citești …

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșiaContinuă să citești …