Să fie clar! NU VREM acte de identitate biometrice!


Una dintre cele mai active Mănăstiri din întinsul Patriarhiei Române, Mânăstirea Petru – Vodă se implică în dezbaterea privind propunerile Guvernului privind adoptarea noilor acte de identitate ce se vor a înlocui actualele cărți de identitate și carduri de sănătate.

Mănăstirea arată într-un comunicat pe siteul oficial că potrivit Scripturii, fiecare cetățean trebuie tratată precum o „ființă integră, liberă, nobilă, sacră, autonomă, spiritual-veșnică, inteligentă, de-sine-voitoare, potentă, unică, irepetabilă, ireductibilă, inumerizabilă, nevirtualizabilă, reală, tangibilă, vie”.

Obștea Mănăstirii ctitorită de Părintele Iustin Pârvu afirmă că doar persoanele care „ se consideră piese de schimb fără nici o valoare, ajustabile, fără voință, lipsite de inteligență, de libertate, de sens, supuse într-o mașinărie controlată de organizații care în mod deschis își declară conceptele antiumane și intențiile genocidare sunt desigur liberi să renunțe la libertate asumîndu-și actele de identitate electronice, iar noi nu le contestăm acest „drept” întristător pentru binele lor”.
În comunicat se afirmă că niciun stat puternic din lume nu a implementat actele electronice, iar cele care le-au implementat au pus condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu.
„Cetățenilor care sunt neinformați cu privire la realitatea științifică a aplicării și a efectelor identității electronice – deși Statul Român a primit o bună parte din cei 728 de milioane de euro acordați respectabililor noștri guvernanți (începînd cu anul 2007) pentru a informa poporul român pe acest subiect –, le recomandăm cîteva informații statistice: toate statele puternice economic, militar, financiar și geostrategic nu au implementat acte de identitate electronice (de ex. S.U.A, Japonia – țara cea mai performantă tehnic –, China, Iran, Marea Britanie), sau le-au implementat cu condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu, fără acces extern (de ex. Rusia sau Israel)”,arată comunicatul.
Actele electronice sunt nesigur, mai ales având în vedere că, susține Mănăstirea Petru Vodă, „în anul 2016 au fost 421 de miliarde de furturi de identitate online. S-au produs pagube de 16 miliarde $ pentru 15,4 milioane de utilizatori. O companie precum Yahoo a raportat în 2016 furtul a 500 de milioane de conturi și parole personale. Argumentele științifice abundă (de la rata de eroare pînă la discriminare, de la frauda de organe pînă la cyber-crime), astfel încît nici un om cu mintea întreagă nu poate afirma că avatarizarea ar însemna vreun progres, cu atît mai puțin într-o țară ca a noastră, cu o populație extrem de eficientă tehnologic datorită inteligenței native, dar extrem de ineficientă infrastructural”.
Mănăstirea Petru – Vodă afirmă că poziția Bisericii Ortodoxe este aceea „de ocrotire a integrității, intimității și libertății umane. Creștinii folosesc cu succes tehnologia cea mai performantă, nu acceptă să fie ei înșiși folosiți de ea”.
Obștea arată că România insistă „să dovedească lumii că a rămas un stat nedemocratic”, acolo unde „conducătorii ei continuă să sfideze cu cerbicie dorința de libertate și drept la intimitate a cvasi-majorității românilor, materializată întîi în 2009 prin strîngerea a un milion de semnături (aparținînd votanților) împotriva obligativității actelor electronice, gest fără precedent în istoria modernă a țării, apoi prin sfidarea refuzului repetat, în masă, de două ori, de implementare a cardurilor de sănătate electronice, iar recent prin ridiculizarea a trei milioane de semnatari, recent, pentru un aspect de legitimă apărare antropologică similară celor din toate țările de pe glob”.
În final, Mănăstirea sfătuiește pe credincioșii români, ca în cazul în care se va adopta totuși schimbarea actelor de identitate, să aleagă varianta cărții de identitate simplă, ne-electronică.
„Sfatul nostru pentru credincioșii din această țară este ca la schimbarea actelor de identitate (în cazul în care Guvernul și Parlamentul României vor respecta propria variantă propusă pentru modificarea Art. 16 al OUG nr. 97/2005) să aleagă cartea de identitate simplă, ne-electronică.
Acesta este îndemnul nostru, plin de dragoste pentru poporul pentru care ne rugăm: sus să avem inimile, la Mîntuitorul și Dumnezeul nostru, Adevăratul Stăpîn, Domn și Judecător al Universului, Biruitorul iadului, Împăratul împăraților, Singurul Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și în vecii vecilor, amin”, se arată în încheierea comunicatului.
Anunțuri

O minune m-a scăpat de cancer


12 octombrie 2016: Pentru Dumnezeu si Puterile Ceresti numele meu este Maria.

Oamenii, insa, ma striga Magda. Am 47 de ani si sunt din Brasov.
Prin toamna anului 2014 ma simteam rau, cu slabiciune si palpitatii desi nu ma stiusem niciodata bolnava cu inima. Pana sa-mi vina randul la doctorita cardiolog ajunsesem ca dupa fiecare farfurie spalata trebuia sa ma intind un pic in pat sa ma odihnesc. Cand am ajuns in sfarsit la consult, doctorita a remarcat mai intai ca sunt alba ca hartia. Nu observasem. Aveam in lucru niste analize de sange asa ca raspunsul a venit indata: anemie cu hemoglobina 6. Ajunsa asa in doar un an.
Pana sa mi se puna diagnosticul de tumoare ulceranta pe colon am mai pierdut 4 luni, caci pentru fiecare programare se sta la rand. Cand am primit acest diagnostic m-am simtit pierduta: aveam o constitutie fizica normala, nu fumasem niciodata si nu aveam nici o alta boala; de ce sa mi se intample mie asta? M-am lamurit in scurt timp ca medicina clasica este limitata in lupta cu boala asta. Nu iti poate oferi vindecare indiferent ce pret ai fi dispus sa platesti.
La vremea aceea nu eram, nici eu si nimeni din familia mea, oameni credinciosi ci din aceia care am fost botezati dar nu ne facem timp deocamdata sa se gandim la Dumnezeu pentru ca suntem in putere si credem ca avem control asupra imprejurarilor vietii noastre. Si dintr-o data m-am vazut fata in fata cu adevarul: aveam nevoie de un sprijin si sprijinul nu putea fi in oameni.
M-am gandit la Dumnezeu ca are El sigur un motiv pentru care mi-a trimis incercarea asta. Am inceput sa citesc rugaciuni si am aflat ca, cu orice greseala fata de un om, Lui I-am gresit. Si cate nu gresisem si eu! Dar am mai aflat si ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci vrea sa fie viu si sa se intoarca la El. Si m-am gandit ca El este indreptatit sa-mi trimita aceasta incercare caci multe I-am gresit dar nu ma va lasa sa mor daca voi intelege lectia si voi cauta calea catre El.
La cat de putine stiam eu despre Dumnezeu pe atunci poate sa vi se para puerila aceasta convingere dar asta m-a ajutat pe mine sa trec de operatie (am iesit din spital fara tumoare dar cu un stadiu 3B pe buletinul de analiza anatomopatologica) si sa refuz chimioterapia. Cand am ales in schimb sa devin vegana mi-am amintit ca citisem ca Dumnezeu i-a dat omului plantele de pe pamant sa se hraneasca cu ele.
M-am rugat cu putina pricepere mai intai la Maicuta Domnului si la Sfantul Nectarie. M-am rugat cu rusine multa ca lipsisem atata vreme dintre oitele Domnului. Imi imaginam ca Maicuta Domnului are o paturica speciala sub care nimic rau nu ti se poate intampla si o rugam sa ma inveleasca si pe mine cu ea si sa ma mangaie pe cap pana adorm ca sa nu-mi mai fie frica. M-am rugat cu lacrimi la Sfantul Efrem cel Nou si la Sfantul Nectarie ca sa caute o alta cale sa ma mantuiesc si sa nu fie doar aceasta asa de grea, a bolii. M-am rugat lor sa ma scape de duhul rau al fricii si sa ma ajute sa inteleg si sa accept voia Domnului pentru mine.
As fi vrut sa se fi intamplat si sa va pot spune ca Maicuta Domnului sau Sfintii m-au vizitat in vis sau aievea dar nu s-a intamplat asa. Nu sunt eu vrednica inca de asa mare bucurie. Dar acoperamantul lor a fost mereu asupra mea caci lucrurile au mers bine pana in iunie anul acesta cand am descoperit tot in analize iarasi sange in scaun. Si cum sursa nu se gasea la endoscopie si colonoscopie mai ramasese de facut o investigatie foarte costisitoare pentru intestinul subtire.
Am amanat aceasta investigatie sa o fac dupa intoarcerea din Grecia pentru ca vroiam sa mergem la sfintele lor case si sa duc la indeplinire promisiunea ce o facusem Sfintului Efrem cel Nou si Sfantului Nectarie ca voi veni sa ma rog la sfintele lor moaste. Si sfintii au facut o minune si pentru mine, pacatoasa. Caci intoarsa acasa am repetat analizele si toate erau bune, nu se mai gasea nimic anormal in scaun si n-a mai fost nevoie de alte investigatii. Si ce poate fi aceasta decat o minune?
Laudat fie Domnul si Puterile ceresti!
Caci stiu ca nu sunt vrednica de mila Sa. Dar pentru rugaciunile Maicutei Sale si ale Sfintilor si pentru dragostea sotului meu care a renuntat si el la aceleasi lucruri care mi-au fost impuse mie de regimul vegan ca sa duca impreuna cu mine crucea asta, s-a indurat de noi si ne-a iertat pacatele.
Cu dragoste tuturor,
Magda

  relatare apărută iniţial la rubrica Minuni şi mărturisiri spuse în 2016, ©doarortodox.ro

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire – a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui – care s-a făcut la răstignirea Domnului*


schita-eclipsa-rastignirea-Domnului-Iisus Hristos

Și aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea și având fiecare câte douăsprezece ore – după așezămintele Sfinților Apostoli [referință neidentificată] și după toți cei care s-au ocupat cu Pascalia -, și deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cu a crezut Origen, ci luna – care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iș 12, 18) -, venind sub el și mergând împreună, l-a întunecat, după Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum întunecarea. El se afla în Heliopolis – în Egipt – împreună cu Apollofane și scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola sa către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, privește la câte minuni au decurs și câte legi firești s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele firești, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătoarească cu soarele. Și aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziție [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului și la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numește Zenit, atunci luna se află – conform simetriei – la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară – [loc] care se numește Nadir. Și invers. Și iarăși: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Și invers. Însă la răstignirea Domnului aceste legi firești s-au schimbat, căci soarele și luna s-au mișcat împreună în călătoria lor mai presus de fire și preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: “Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncție)” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] și într-un minut a parcurs doăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ – Nadir-, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului -, Zenit-, căci a alergat cu o nespusă și neînțeleasă viteză pe deasupra pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-l pe soare la mijlocul cerului, și a călătorit împreună cu dânsul la al șaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă – adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] – a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât și de cea proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală a celor din vechime cât și a astronomilor noi. Deci, așa cum atunci când este lună nouă se vede însăși lumina ei proprie – căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot așa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina ei proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Însă atunci când luna, fiind lipsită și de lumina ei proprie ei, s-a întunecat și mai mult și s-a ascuns lumina, fiind mai puțin luminoasă decât atunci când se află sub pământ, iar umbra pământului – cea de forma căpățânii sfeclei de zahăr – cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. În miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea și în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele și luna călătoresc în mod firesc împreună.

Despre aceasta trei evangheliști au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27,45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15,33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Lc 23,44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Și l-a ținut acoperit așa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieștii evangheliști: Matei (27,45), Marcu (15,33) și Luca (23,44). Dar nu l-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet – după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci l-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire și preaslăvit.

6. După scurgearea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăși l-a descoperit, dar împotriva rânduielilor celor firești. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal și se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va și lumina prima. Însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a luminat ultima și invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea același dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: “Și iarăși [zic]: nu s-a întunecat și [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeași parte, ci invers” [text neidentificat în traducerea părintelui Stăniloae pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-l timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu l-a mai urmat mai departe și nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-l pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Și până să parcurgă soarele acea distanță de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârșitul zilei, luna s-a grăbit și cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei și astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a alflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Și în felul acesta s-au reașezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar mai fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte față de mișcarea ei normală și de orbita ei cu cinsprezece ore. Douăsprezece [au trecut]  până ce a coborât de la Nadir și a ajuns soarele la Zenit și trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-l. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte și o zi în patruzeci și două de ore. Adică: șase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci și patru de ore au trecut cât timp a mers înainte și s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduială și durată.

Ai vazut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăvește-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit și Care, deși cu trupul Se afla pe cruce, era și atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând niște minuni ca acestea, după cum iarăși zice același Dionisie:

“Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în același timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari și minunate, care nu au număr” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260).  Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: “Această minune mult minunată a eclipsei de soare, fiind analizată în amănunțime, a fost de ajuns pentru Dionisie și Apollofane, care erau elini, ca să cunaoscă dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit și a zis: <<un Dumnezeu neștiut pătimește cu trupul și pentru El toate s-au întunecat și s-au clătinat>>.”

Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit și el și a zis dumnezeiescului Dionisie: “Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplățile faptelor dumnezeiești” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) – adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeiești, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viață, omul se va face Dumnezeu [după har] – și toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, și de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noștri scriitori bisericești de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, și de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenți de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis și Cordiere Iezuitul, în cărțile de curțnd tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca acesata Și-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui și Și-a adeverit-o, fie slava și stăpânirea în veci. Amin.

* Sfântul Nicodim Aghioritul – Paza celor cinci simțuri, Apendice I, p 417, Ed. Egumenița, Galați

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Pâinea stropită cu vin impropriu numită „sfinte Paști” se numește corect ARTOS PASCAL


artos pascal nu sfinte pasti 1

Conform Tipicului manastiresc, la Liturghia pascala, in fata icoanei Mantuitorului, pe o masa se pune o paine („artos”), care are imprimata pe ea icoana Invierii [I]. Inainte de Otpustul Liturghiei, aceasta se binecuvanteaza prin rugaciunea speciala din Liturghier (numita: Rugaciune la binecuvantarea painii, [care se numeste in popor „Pasti”][II] in Sfanta Duminica a Pastilor) si se stropeste cu agheasma, apoi toata Saptamana Luminata este purtata in procesiune la masa fratilor, iar in Sambata Saptamanii Luminate, artosul se frange si se da fratilor spre mancare[III]. Purtarea acestei paini la trapezele manastiresti Il simbolizeaza pe Hristos cel inviat si prezent la masa fratilor pe parcursul intregii Saptamani Luminate, asa cum si „Panaghia” (o prescura inchinata Nascatoarei de Dumnezeu) o reprezinta pe Maica Domnului care sta la masa cu fratii in zilele de duminici si sarbatori. Este o dimensiune pierduta chiar si in manastiri, iar in parohii nici n-ar avea de ce sa fie instituita sau pastrata formal[IV].
In practica liturgica romaneasca insa, „artosul pascal” este de obicei confundat cu painea si vinul ce se binecuvinteaza in Sambata Mare si care, in mod eretic (!), sunt numite „Pasti”.

Dupa cum se stie, Liturghia din Sambata Mare, a Marelui Vasile, se face unita cu Vecernia si ea trebuie savarsita in orele de dupa masa. Tipicul Manastirii Sf. Sava prevede ca dupa Liturghie clericii si credinciosii sa ramana postind in biserica[V], pentru a asculta citirile din Faptele Sfintilor Apostoli, care trebuie lecturate integral pana la inceputul Utreniei pascale de la miezul noptii. Pentru intarirea trupeasca, inainte de Otpustul Liturghiei de Sambata se face binecuvantarea painilor si a vinului prin rugaciunea obisnuita de la Priveghere[VI] („de la Litie”), omitand cuvintele “grau” si “untdelemn”[VII]. Dupa binecuvantare, aceasta paine inmuiata in vin se mananca chiar in biserica spre intarirea trupului (nu pur simbolic), dar fara a avea ceva comun cu Pastele. Ea are rolul painii si vinului care se binecuvinteaza si se consuma ca intarire trupeasca, la fiecare Priveghere (cand e numita, in mod eronat „litie”[VIII]).

artos pascal si nu sfinte pastiAsa cum ne arata istoria, romanii ortodocsi, pe parcursul intregii vieti, se impartaseau foarte rar sau chiar deloc (!), luand doar la Pasti paine binecuvantata pe care o numeau (si o mai numesc) “pasti”. Iata ce scria mitropolitul Neofit Cretanul despre practica sacramentala romaneasca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea (si nu numai): „Cei mai multi din norod nici ar fi stiind ce este Sfanta Priciastenie [Impartasanie], ci numai la ziua Sfintelor Pasti ar fi mergand la biserica si nu doar ca sa asculte slujba Sfintei Liturghii si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine fiind mai inainte spovediti si gatiti pentru aceasta Taina Sfanta, ci numai ca sa ia paine si vin, paximan[IX] ce se numeste de voi Pasti, iar altii cu ani indelungati nu s-au spovedit, si altii iar in toata vremea vietii lor, dupa cum am inteles, Spovedania si Sfanta Priciastenie [Impartasanie] ce este nu o stiu, fara decat alearga in ziua de Pasti pe la bisericile lor de iau atunci acea paine si acel vin nesfintit sau iau agheasma, numind ca este Pasti”[X].

Cutremuratoare este nu numai marturia istorica, ci si faptul ca acest ierarh, ajungand mitropolit al Tarii Romanesti (1738-1753), i-a amenintat cu excomunicarea pe credinciosii romani, in caz de neindreptare a acestei „rataciri” si „caderi in pierzanie”. Nici pana astazi lucrurile nu s-au indreptat, ba chiar au degradat si mai mult, inclusiv prin girul ierarhiei superioare, care de asemenea numeste acea paine stropita cu vin – „Pasti”. Aceasta contrar textului biblic care zice ca “Pastele nostru este Hristos” (I Cor. 5:7). Deci „Pasti” (in sensul de hrana) poate fi numit doar Trupul si Sangele lui Hristos si nimic altceva. In prezent mirenii totusi se impartaseste mai des, inclusiv la Pasti, dar continua sa numeasca “pasti” painea binecuvantata in ajun sau chiar in ziua de Inviere[XI]. In concluzie: rugaciunea „artosului” se va citi doar in manastirile care practica aceasta traditie veche descrisa mai sus; painea si vinul se vor binecuvanta doar acolo unde se respecta traditia privegherii pascale de sambata seara, fara ca aceasta sa fie (numita) „Pasti”; in schimb toti sunt chemati sa se impartaseasca atat in Sambata, cat si in Duminica Pastilor, cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este adevaratul Pasti.


[I] Despre faptul ca „artosul” trebuie sa aiba icoana imprimata pe ea vorbesc si cuvintele rugaciunii, in care se face aluzie la sarutarea acestei paini, de fapt a icoanei Invierii imprimata pe ea.
c
[II] Aceasta paranteza (patrata) este un adaos recent al Liturghierului romanesc.

[III] „Sfintenia” artosului pascal, mai ales acolo unde el este numit „Pasti”, a fost exagerata inclusiv unei cereri din rugaciunea de binecuvantare a acestei paini, in care se spune: „alunga de la noi, cu puterea Ta, toata boala si neputinta, dandu-ne la toti sanatate”. O paine care ii ajuta pe credinciosi in astfel de probleme este, din pacate, mai „atractiva” decat impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este „spre viata de veci”. Se creeaza impresia ca viata vesnica nu-i intereseaza pe „consumatorii si traficantii de sfintenie”, daca e sa-l parafrazam pe Sf. Grigore Teologul.

[IV] М. ЖЕЛТОВ & Ю. РУБАН, Артос // ПЭ, vol. 3, pp. 470-472.

[V] Deja Canonul 66 Apostolic, apoi si 55 Trulan precizeaza ca Sambata Pastilor, spre deosebire de celelalte sambete de peste an, este zi de post aspru.

[VI] Despre toate acestea a se vedea monografia magistrala a lui Gabriel BERTONIЀR, The Historical Development of the Easter Vigil and Related Services in the Greek Church, Roma, 1972 (OCA 193), p. 158.

[VII] Initial graul si untdelemnul erau binecuvantate o singura data pe an, ca „parga a firii”, odata cu depozitarea lor in hambarul manastirii; analogic cu practica binecuvantarii strugurilor la Praznicul Schimbarii la Fata (cf. Н. УСПЕНСКИЙ, Чин всенощного бдения, Москва, 2004, pp. 199-200.). In restul anului, asa cum avem si in cazul dat, se binecuvanta doar painea si vinul. Consideram ca aceasta practica este mai corecta si ea trebuie repusa in uz.

[VIII] „Litia” este slujba care se face la mijlocul Vecerniei Mari in pronaosul bisericii in cadrul Privegherii, iar „binecuvantarea painilor” este o slujba distincta, separata de prima prin Stihoavna Vecerniei, si consta dintr-o singura rugaciune ce se rosteste abia la sfarsitul Vecerniei in naos. Faptul ca aceste doua elemente liturgice se fac de fiecare data impreuna, i-a facut pe crestinii si chiar clericii mai simpli sa le numeasca pe ambele „litie”, si chiar painea cu vinul ce se binecuvinteaza la cea de a doua slujba au primit acest nume absolut nefiresc.

[IX] In limba greaca cuvantul „paximadi” inseamna pesmet.

[X] Cf. Ioan ICA jr., Impartasirea continua cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.

[XI] In Basarabia se zice „pasca” la cozonacul cu branza care se binecuvanteaza in ziua de Inviere dupa Liturghie. Aceasta „pasca” este mancata acasa pe parcursul Saptamanii Luminata, dupa anafura si agheasma, dar inainte de celelalte bucate.

sursa: www.teologie.net

Neamurile toate…


Sf. Imp. Constantin cel Mare„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor.
Avand fiecare neam locul sau inaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „invierea din morti”, este telul cel mai inalt si cel mai sublim catre care se poate inalta un neam !” (Corneliu Zelea Codreanu)

 „Care este telul final al neamului? Este viata?
Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le intrebuinteaza spre a si-o asigura.
Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.
Se pune deci problema:

Dupa ce se conduc natiunile in raport cu celelalte natiuni ?

Dupa tigrul din ele?
Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure?

Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos.”

  ” Neamul are:

  • Un patrimoniu fizic, biologic: carnea si sangele.
  • Un patrimoniu material: pamantul tarii si bogatiile lui.
  • Un patrimoniu spiritual care cuprinde:

a) Conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata.

b) Onoarea lui ce straluceste in masura in care neamul s-a putut conforma, in existenta lui istorica, normelor izvorate din conceptia lui despre Dumnezeu.

c) Cultura lui: rodul vietii lui, nascut din propriile sfortari in domeniul gandirii si artei. Aceasta cultura nu este internationala. Ea este expresia geniului national, a sangelui.

         Toate aceste trei patrimonii isi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie sa si le apere. Un neam traieste in vesnicie prin conceptia, onoarea si cultura lui. De aceea conducatorii natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinand seama de linia lui de onoare istorica, de interesele sale. Prin urmare, nu paine cu orice pret, ci onoare cu orice pret.

       Individul in cadrul si in slujba neamului sau

       Neamul in cadrul si in slujba lui Dumnezeu si a legilor dumnezeiesti.”

(I) Minuni contemporane în trai ortodox


rugaciune

Gabriela-Alexandrina (17.05.2014) Sunt studenta la Facultatea de Psihologie, l-am cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou anul trecut in perioada sesiunii din semestrul al doilea, fiind in cautare de rugaciuni pentru luminarea mintii si ajutor la examene, altfel decat cele pe care le stiam deja. Primul examen din sesiune a fost la o materie care implica cunostinte de matematica, de statistica, exact ceea ce nu stapaneam suficient. La nici doua zile s-a afisat rezultatul, picasem examenul. Intr-o astfel de perioada stresanta intervine la un moment dat o urma de deznadejdie,de neliniste si doar prin rugaciune alungam aceasta stare. Am gasit pe internet numeroase marturii ale unor persoane care s-au bucurat de ajutorul Sfantului Efrem, am cumparat apoi acatistul si impreuna cu acatistul Sfantului Duh, pe care il aveam deja, am inceput sa le citesc in fiecare zi. I-am promis Sfantului ca-l voi face cunoscut si altora care se aflau in situatia mea si nu numai. Mai aveam de sustinut inca cinci examene si restanta de la primul examen. Le-am daruit unor colege, cinci la numar, cate un acatist,am continuat sa ma rog Sfantului, marturisesc faptul ca inca de cand am citit pentru prima data acatistul , am simtit o stare de liniste, eram mult mai increzatoare in mine, altfel era modul in care m-am prezentat la urmatoarele examene, pe care ulterior le-am trecut pe toate , cu bine. In ziua in care am dat restanta, la fel m-am simtit, nu aveam emotii, simteam prezenta Sfantului langa mine. Am promovat acel examen cu nota noua. De atunci Sfantul Efrem a devenit ocrotitorul meu. Intr-un pasaj din acatist era mentionat faptul ca Sfantul Efrem o ajutase pe o fata care se ruga la Sfantul Ioan Rusul. Am citit despre viata si minunile Sfantului Ioan Rusul si am inteles cum sfintii lucreaza impreuna pentru noi si sunt mijlocitorii nostri catre Dumnezeu.La fel si Sfantul Nectarie din Eghina mare ocrotitor si facator de minuni. Simt ca am castigat trei prieteni adevarati, care nu ma vor parasi niciodata. Imi doresc din toata inima sa ajung in Grecia sa ma inchin in fata sfintelor lor moaste si sa le multumesc pentru tot ajutorul dat, pentru ca sunt convinsa ca sfintii nu implinesc doar cererile noastre, ei stiu ce nevoi avem si ce este folositor pentru noi, cine stie cate minuni fac fara macar sa stim?!
Indemn pe cei care sunt studenti sau pe oricine care se afla in fata unor dificultati,de care au impresia ca nu pot trece,sa se roage sfintilor si sa repete pe langa rugaciunea inimii : “ Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul !” si urmatoarea fraza :
“ Toate le pot intru Cel ce ma intareste pe mine,Hristos !”

GABRIELA (14.05.2014)  Ajutor primit grabnic prin mijlocirile Sfantului Efrem cel Nou, ale Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului:

In ziua de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou (5 mai 2014), hotarasem sa citesc toate cele 3 acatiste ale Sfantului, pentru a ma apropia mai mult de el, eu fiind insarcinata si citind despre minunile sale savarsite atat cu copii, cat si cu oameni de toate varstele. La un moment dat insa, programul de rugaciune mi-a fost intrerupt si tulburat de aparitia unor probleme cu totul neasteptate, a caror rezolvare parea imposibila. M-am oprit din citirea acatistului Sfantului Efrem (caci nu mai ma puteam concentra) si am inceput sa ma rog cum stiam si cum puteam atat Sfantului Efrem, cat si Sfantului Nectarie (pentru ca m-a ajutat mereu), Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfintelor Matrona si Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul, Maicii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Timpul trecea si astfel, problema devenea clar, de nerezolvat. Am inceput sa telefonez, sa caut solutii, atat eu, cat si cei din familie; nu doar ca m-am lovit de neputinta oamenilor de a ma ajuta, dar am fost chiar luata peste picior, mi s-a vorbit rastit si fara respect. Toate incercarile de a iesi din dificultate se daramasera una cate una si era deja seara, toate ghiseele inchise, iar ziua, pierduta. M-am rugat plangand, mai mult cu disperare decat cu credinta Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie, Maicutei Domnului… aveam nadejde (putina ce-i drept) ca voi fi ajutata. Slaba fiind in credinta, m-am lasat indrumata doar de cuvintele din acatistul Sfantului Nectarie: “Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu!” si de cele din acatistul Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou: “Bucura-te, ca ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu!” Si desi am reusit sa citesc doar cele 2 acatiste ale Sfantului Efrem, acesta m-a ajutat: la ora 21, primesc telefon de la mama ca a gasit rezolvare, desi ziua se sfarsise, iar mie imi trebuia un document eliberat cu data acelei zile – nimeni nu risca sa faca acest lucru din cauza posibilelor sanctiuni. Fara acest document mi-ar fi fost afectat salariul in prezent, iar in viitor nu as fi putut sa beneficiez de concediul (platit) de ingrijire a copilului. Am promis Sfantului Efrem ca voi marturisi minunea sa si o voi trimite spre publicare pe acest site. Ii multumesc, de asemenea ca m-a ajutat sa imi deblochez contul de email – desi asta poate parea insignifiant, dar am tinut sa precizez pentru a afla si altii ca Sfintii ne ajuta si in lucruri mici si in lucruri mari. Daca ne ajuta cu maruntisuri, cum sa nu ne ajute in durerile si suferintele noastre? Ii multumesc lui Dumnezeu ca acum, alaturi de “parintelul meu drag”, Sfantul Ierarh Nectarie, il am langa mine si pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un sfant cu adevarat “super-grabnic ajutator” cum spunea cineva. O rugaciune frumoasa de multumire catre Sfant am gasit aici:http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-ajutorul-primit-de-la-sfantul-efrem , iar alte rugaciuni adresate Sfantului Efrem cel Nou, am gasit aici: http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-catre-sfantul-mucenic-efrem.html . De asemenea, cel de-al treilea acatist al Sfantului l-am gasit in cartea “Sfantul Efrem cel Nou. Minuni in Romania/ Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra”, ed. Sofia, este deosebit de frumos si dedicat in mare parte ajutorului pe care Sfantul il acorda copiilor.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

G. (16.05.2014) La un momentdat, nu mai aveam nicio veste de o persoana foarte draga, de departe, cu care conversam telefonic aproape saptamanal. Faptul ca sosisera sarbatorile de Paste si cum, in mod firesc, ar fi trebuit sa primesc macar un telefon, o urare, o veste, m-am panicat. Ceva in mine imi spunea ca i s-a intamplat ceva rau. Desi cu teama, am sunat eu… Telefonul era inchis. Mi-am imaginat ca acea persoana nu mai este in viata. Desi ma rugam si inainte, de data asta am inceput sa ma rog cu disperare, mai ales sa se intample o minune si acea persoana sa fie in viata, sa aflu ca n-a patit nimic grav. Mi-am imaginat ca, daca acea persoana n-ar mai exista, nici eu n-as mai putea trai… Noaptea aveam cosmaruri si ajunsesem sa vorbesc in somn, ziua ma simteam un mort viu, m-am imbolnavit de inima si traiam de mai bine de doua (aproape trei?) saptamani “cu un cutit infipt in inima” si la serviciu si acasa, iar starea de incordare, tensiune, incertitudine, persista. Am citit acatistele Sfintilor: Nectarie, Efrem cel Nou, Antonie de la Iezeru (la care am si fost si m-am rugat personal), Ioan Rusu, Nicolae, de asemenea, acatistul Maicii Domnului. Ajunsesem sa caut (pe net) persoane cu numele acelei respective persoane, din acelasi oras, pentru a le suna, nadajduind ca ii erau rude si stiau ce s-a intamplat. Prima persoana nu a raspuns. In momentul in care sunam la o a doua, apelul mi-a fost blocat de un apel venit catre mine. Era… persoana care-mi “pricinuise” atata ingrijorare si suferinta! Avusese, intr-adevar, un accident de masina, circulase pe o sosea “din afara” cu 240 km/h (aaa, nu, nu se grabea undeva, ci, pur si simplu “se dadea cu masina” pe asfalt, barbatii stiu de ce?!) si, bineinteles, un cauciuc ii explodase, s-a rasturnat si… Consecinta? Mana dreapta ranita grav, trebuind a fi operata, iar acum… suna din spital. (Masina de 110.000 euro facuta praf, dar ce mai conteaza, pe langa o viata castigata!?). Bineinteles, eu m-am lamentat, cum, nicio veste atata timp???!!!, dar, intr-un final, m-am bucurat foarte tare cat de “ieftin” a scapat. Altii au murit din doar 40km/h, daramite 240km/h! In acel moment am stiut ca numai Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu au facut minunea de a mai fi in viata! Doar Lor i se datoreaza viata (…pentru a doua oara fiindca, cu exact 10 ani inainte a mai avut un accident de masina din care a scapat dupa patru zile de coma. Din nefericire, persoana de langa, a decedat). De asemenea, soferul vinovat, din cealalta masina, a scapat.
Acum, cand povestesc, nu mai stiu din nou nimic despre acea persoana de luni de zile insa stiu, simt ca e in viata. Pentru ca este in continuare rugaciunile mele. Doar ca… in continuare, departe. Daca Sfintii la care m-am rugat ar fi vrut altfel, probabil ar fi fost… Doar inima mea stie ce inseamna sa treci prin viata “zambind”, dar sangerand pe dinauntru…

CLAUDIA (10.05.2014) Scriu aceasta mărturisire pentru a respecta promisiunea făcuta Sf. Nectarie. După o sarcină pierdută, a doua debuta tot cu probleme asemanatoare, astfel că primele săptămâni de sarcina le-am petrecut în spitale. În această perioadă am cunoscut o fată, care văzând cât sunt de disperată mi-a dat să citesc o carte desprse Sf. Nectarie și ulei adus din Eghina de la moaștele Sf Nectarie. Am crezut foarte mult în Sf. Nectarie, citeam în fiecare zi acatistul, mă ungeam cu ulei pe burtă și după o sarcină cu risc am născut un baiețel sănătos pe care l-am botezat Mihai-Nectarie. Mulțumim Sf. NECTARIE pentru baiețelul nostru.

CRISTINA (08.04.2014) Ma rog la Sfantul Nectarie din luna februarie, de cand am fost invadata de foarte multe probleme: m-am despartit de prietenul meu, tatal meu s-a imbolnavit si medicii nu-i mai dau sanse si multe alte lucruri marunte. De atunci Sfantul Nectarie m-a ajutat foarte mult, tatalui meu ii era foarte rau si mergeam la Manastire si ma rugam la moastele Sfantului Nectarie si a doua zi se simtea mai bine si sper sa-l ajute Sfantul Nectarie sa se vindece. E sfantul drag sufletului meu, e ocrotitorul si sfatuitorul meu, ii simt prezenta tot timpul si de cate ori m-am rugat sa ma ajute in rezolvarea unei probleme m-a ajutat,i-am simtit prezenta.

sursa foto: bucurestilive.roLa fel si eu am avut probleme cu sanatatea, medicii mi-au dat medincamentatie dar nu se observa nici o ameliorare, imi era din ce in ce mai rau, atunci am mers la Manastirea Radu Voda si m-am rugat la moaste si de vreo 2 saptamani mi-am revenit total. Merg foarte des la Manastirea Radu Voda cat se poate de des, ma simt extraordinar si toti preotii de acolo sunt niste oameni extraordinari, cu un dar divin deosebit, mi-am facut si duhovnic acolo si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos acest om deosebit in cale si m-a ajutat sa trec peste momentele foarte grele, indrumandu-ma ce sa fac. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simt in momentul cand ajung la aceasta Manastire, aici mi-am gasit linistea sufletesca si ma rog in continuare la Sfantul Nectarie sa ma ajute si in rezolvarea altor probleme.

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Mai multe, gasiţi aici: https://doarortodox.ro/minuni-si-marturisiri/

Citiţi şi Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)

© Copyright: Preluarea textului integral se face numai cu înştiinţarea admin. DOAR ORTODOX, sau parţial, cu continuare de trimitere la articolul de pe acest site. Mulţumim pentru înţelegere!

Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)


„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.”

 

Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

 Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.Invierea lui Lazar

 Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, Continuă lectura

Minunea, o abordare teologică ortodoxă (pr. Vasilios Thermos)


Βασίλειος ΘερμόςCum am putea defini teologic minunea? Mulți o consideră ca pe o întâmplare sau faptă neobișnuită, ieșită din comun, pe care o aduce cu ea credința. Dar ce este credința? Încredere? Voință? Dorință? Așteptare? Certitudine? Proiecție? Atunci diferă puțin de terapia sau vindecarea care vine din efectul placebo, adică din medicamentul imaginar pe care-l folosim în mostrele de medicamente pentru a cuantifica rezultatele lor. Unii bolnavi care iau falsele medicamente se vindecă sau își îmbunătățesc starea, deoarece cred că dețin unul din elementele amintite mai sus.

Atunci ce este minunea? Ce definiție exprimă mai autetntic înțelesul teologic creștin ortodox?

În Noul Testament, minunile sunt numite semne. Dar semne ale cui? Semne ale viitoarei Împărății a lui Dumnezeu, pe care o și vestesc. Când Hristos deschide pentru prima oară în siangogă Vechiul Testament să citească în auzul tuturor, alege locul care face referire la misiunea lui Mesia. Acolo, El mărturisește că a venit pentri a-i elibera pe cei robiți, pentru a-i lumina pe cei orbi, pentru a-i îmbogați pe cei săraci, pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, etc. (v. Luca 4, 16-21). Iisus Mântuitorul completează, spunând că toate acestea se împlinesc acum deplin în persoana Lui.

De atunci Hristos începe să săvârșească minuni, nu pentru a impresiona, ci pentru a arăta care va fi starea în viitoarea Împărație a Sa: nu va exista durere sau boală, nici măcar legile fizicii nu vor mai fi valabile; va fi vorba despre o stare a harului, pentru care de fapt a și fost hărăzit omul, dintru început.

Deoarece minunile sunt semne ale Împărației, atenția trebuie să se îndrepte către ceea ce arată ele. Când degetul este îndreptat către Lună, ești liber să privești și Luna, și degetul. Asta înseamnă că omul nu trebuie să facă greșeala de a pune minunea în centrul interesului său, deoarece astfel eșuează și nu ajunge să se maturizeze duhovnicește. Pentru cei care se îndoiesc de minuni sau, dimpotrivă, pentru cei ce reproșează puținătatea minunilor sau faptul că nu se petrece și cu ei înșiși vreo minune, Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde: „Atunci când, în imaturitatea lor, iudeii cereau minuni pentru a crede, Hristos le-a dat minuni. Dacă acum nu dă multe minuni, este semn că ne cinstește, ne prețuiește, căci ne arată superioritatea maturității către care ne și cheamă.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia I la Cincizecime, IV E.P.E., 36, pp. 315-317).

Dacă omul consideră doar minunile drept criteriu al adevărului, rămâne nedezvoltat sau subdezvoltat și poate cădea ușor în înșelare duhovnicească, adică să fie înșelat de diavolul, cel care îi va prezenta evenimentele supranaturale și în alte religii sau proceduri. Însă celelalte religii nu constituie descoperirea lui Dumnezeu și nu învedereză Împărația Sa. Dacă gândul și inima omului rămân în priveghere, atunci minunile ajută la la descernerea învățăturii, iar învățătura rămâne revelatoarea minunilor. Asta nu s-a petrecut cu fariseii, cei care au văzut multe minuni, dar a căror inimă a rămas de piatră. Scopul este ca să ne fie de ajuns Cuvântul lui Hristos.

Minunea nu este folosirea autonomă a unei puteri din afară, ci participarea la atributele și lucrările Mântuitorului Hristos. Totdeauna minunile se săvârșesc în numele Său și de către oameni care cred în dumnezeirea și umanitatea Sa. (v. Ioan 14,12). În Biserică, dintotdeauna credința a însemnat încrederea existențială mărturisită prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu, care sunt cuvinte ale vieții. Când minunea determină pocăință, atunci ea își împlinește cu adevărat menirea.

Dar minunea poate deveni, în mod eronat, scop în sine. Minunea fără morala unei vieți noi, pe care o aduce Iisus Hristos, este deșartă, nefolositoare. Acest lucru îl exprimă Sfântul Apostol Pavel când scrie că, deși ar putea să vorbească toate limbile oamenilor sau ale îngerilor, sau să aibă credința aceea care mută munții, dar dacă nu ar avea dragoste, totul ar fi inutil (v. I Corinteni 13,12). Doar dragostea dă ipostas omului, numai dragostea îl introduce în Împărația lui Dumnezeu (v. Matei 25, 31-46). Minunea are valoare doar în gradul în care arată sau revelează dragostea lui Dumnezeu și a celui ce o săvârșește. De aceea și este semn al Împărației viitoare, căci esența și scopul ei îl reprezintă întotdeauna dragostea.

Astăzi, spiritualitatea este despărțită de matca ei creștină (de unde i-a venit și numele, de vreme ce este legată de Duhul Sfânt) și e folosită pentru a arăta un întreg de semne impresionante și de experiențe psihologice. Este vorba în special de eliberarea sau ușurarea conștiinței în vederea sentimentului de putere și a așa-zisei autodesăvârșiri sau autoîmpliniri. Problema este că folosește un nume care nu-i aparține și, în acest context deviat, devine termen central al Noii Ere (New Age). Se vorbește deseori despre minuni ori ca mărturii înalte ale depășirii de sine, ori ca reușite impresionante ale unui simț nou, deosebit.

În cadrul acestei false duhovnicii, adevărurile fundamentale ale Evangheliei sunt deformate, așa încât minunea este tâlcuită de obicei ca o reușită a puterilor omului și ale firii, până acum ascunse și nepuse în valoare. Astfel, omul se lovește iremediabil, căzând între autoidolatrie și venerare a naturii. La adevărații făcători de minuni, adică la sfinți, accentul nu se pune pe reușită, pe rezultat sau pe săvârșirea faptei omului, ci pe ceea ce provine din lucrarea Duhului Sfânt  asupra cei ce se pocăiește – să ne amintim că Hristos a legat întotdeauna Împărația lui Dumnezeu de pocăință (v. Marcu 1, 15)

Lucrarea credinciosului este să se pocăiască, iar lucrarea lui Dumnezeu este să-l învețe prin diferite semne.

Să notăm aici că rodirea duhovnicească are rădăcini puternice, deoarece s-a dat creștinilor Duhul Sfânt ca o sămânță. Toate lucrările harului – ori că este vorba de minuni săvârșite săvârșite în exterior, ori că este vorba de înnoirea și renașterea interioară – izvorăsc din mirungere, prin puterea Duhului Sfânt, fapt subliniat şi de teologul tainelor, Sfântul Nicolae Cabasila: „Dacă cineva din creştinii luptători se deosebeşte prin dragoste şi curăţie, prin marea sfinţenie sau prin multa smerenie, prin deosebita lui credinţă sau prin altele care depăşesc măsurile omeneşti, trebuie să considerăm cauză a acestora mirul cel preasfânt şi să credem că darul i-a fost dat atunci când a devenit părtaş al tainei, dar lui s-a arătat mai târziu. La fel s-a întâmplat şi cu cei care au arătat că au puternic şi lucrător darul prorociei sau se fac izbăvitori ai celor stăpâniţi de diavol sau vindecători celor bolnavi, dincolo de orice meşteşug sau de faptul că săvârşeau astfel de fapte.”

Însă, la vedere, lucrările minunate ale harului lui Dumnezeu lasă să se observe ceva ciudat. În unanimitate, Sfinţii Părinţi şi teologii plasează minunea mai prejos decât virtutea cea înaltă a dragostei. Locul inferior se datprează faptului că semnele impresionante sunt în mod fundamental adresate necredincioşilor. În mod real, ele constituie stimuli introductivi pentru cei îndoielnici (şi nu întotdeauna necesari, având în vedere că destui au urmat credinţei prin mijlocirea contractului cu o personalitate sfinţită sau prin mijlocirea unei lecturi, şi nu neapărat a unei minuni). În principiu, Sfântul Grigorie Palama subliniază că minunea cea mai mare constă în renaşterea, zidirea şi sfinţirea omului, care îl şi instituie în cele dumnezeieşti.

„Şi să nu iei în seamă puterea care i-a curăţit pe leproşi, i-a luminat pe orbi, i-a îndreptat pe gârbovi, i-a susţinut pe paralitici, căci aceasta ar fi semnul miopiei fariseice, ca cineva să vadă întâi aceasta; ci să iei aminte întâi la putearea care dezlegat legăturile păcatelor, care a deschis calea duhului către sfinţenie, care îndreaptă şi luminează adâncul omului, care, pentru îndreptarea către Dumnezeu, învie din morţi şi face sufletul să trăiască dumnezeieşte, dându-i adevărata viaţă, dumnezeiască şi nestricăcioasă. (Sf. Grogorie Palama, Despre dumnezeiasca şi îndumnezeitoarea împărtăşire)

Problema este că noi perseverăm în mod miop într-o axiologie greşită. Aşa cum oamenii, ca nişte copii înaintaţi în vârstă, caută lucrurile impresionante, şi noi suntem în pericol permanent de a ne concentra pe faptele minunate, deosebite la vedere, şi nu pe virtute.

Darul sau harisma facerii de minuni este dăruită de Dumnezeu atunci când hotărăşte El. „Unii oameni n-au primit acest dar, deşi aveau o viaţă curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. Din ce motiv? Ca să nu fie înşelaţi, ca să nu se trufească, să nu devină dezinteresaţi, să nu se strice la minte, deoarece, chiar şi fără acest dar, însăşi conştientizarea propriei vieţi curate poate conduce la cădere, cu atât mai mult atunci când există şi harul facerii de minuni. Aşa că aceste daruri sunt rânduite mai mult celor smeriţi şi celor simpli. Cel ce este simplu şi nu are o părere prea bună despre sine se face mai silitor atunci când primeşte un dar, deoarece îl primeşte fără să-l merite şi deoarece se consideră pe sine nevrednic de el. Cel care crede însă că a reuşit ceva prin propriile puteri consideră harul ca un folos propriu şi se umflă în pene de mulţumire de sine, aşa încât Dumnezeu iconomiseşte lucrurile către folosul fiecăruia… Nimeni deci să nu se întristeze pentru aceasta, pentru că fiecaruia se dă arătarea Duhului spre folos (I Corinteni 12,7) […], doar pentru un singur lucru este bine să ne întristăm: pentru păcat. Pentru nimic altceva. (Sf. Ioan Gură de Aur)

[…] Accentul furibund pus pe minuni poate fi şi semnul pierderii dragostei autentice, lucru de care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur: „Avem botezul, cel mai important dintre toate bunurile; am primit iertarea păcatelor, sfinţirea, comuniunea Duhului, infierea şi viaţa de veci. Ce puteţi dori mai mult? Minuni? Dar acestea sunt trecătoare. Ai credinţa, nădejdea, dragostea. Acestea unde rămân? Cereţi-le pe acestea, acestea sunt mai mari decât minunile. Nimic nu este egal cu dragostea. Astăzi însă dragostea este în pericol, deoarece i-a rămas numai numele, căci nu se vede niciunde mărturisirea ei practică, ci suntem doar în schisme şi dezbinări.”

[…] Sfântul Nicolae Cabasila conchide: „Minunile nu sunt întotdeauna manifestarea evidentă a unei vieţi virtuoase. Într-adevăr,  nu au fost minuni în vieţile tuturor sfinţilor şi nici toţi făcătorii de minuni nu au fost lucrători ai virtuţii. Mulţi sfinţi mari, care au reuşit lucruri minunate înaintea lui Dumnezeu, nu au făcut minuni niciunde. Iar celor ce săvârşesc minuni chemând numele Domnului Hristos li se dăruieşte aceasta nu pentru viaţa lor virtuoasă, ci ca să Se descopere şi să Se slăvească Domnul cel invocat.

De aceea, pentru dobândirea virtuţii este nevoie de Sfintele Taine şi de osteneală. Nici unul dintre sfinţi nu s-a preocupat însă vreodată de felul în care se poate osteni pentru a dobândi putinţa de a face minuni. Ce zic eu? Mulţi, neavând minuni în viaţa lor, nici nu le-au dorit, iar când le-au săvârşit, nici nu-şi permiteau să se bucure de ele.”

[…] Cele prezentate mai sus pot părea ciudate şi îndepărtate celui ce doreşte neîncetat o minune în viaţa lui, deoarece e ndurerat în adânc de boala proprie sau, mai rău, de cea a unei persoane iubite. Dacă minunea s-ar petrece s-ar putea crede că ar conduce la o trezire duhovnicească, deoarece sunt mulţi cei care mărturisesc: „Dacă mi-ar fi făcut minunea pe care am cerut-o şi mi-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta, m-ar fi adus mai aproape de El.”

Eu vreau să-mi arăt îndoaiala în această credinţă. S-a scris cândva: „Nimic nu se primeşte în dar.” Iar eu aş adăuga: şi de le-ar primi, puţini le-ar valorifica. Cred că cei mai mulţi dintre noi, după începutul emoţionant al unei vindecări minunate, am continua viaţa noastră la fel ca şi înainte, dedicaţi aceloraşi obişnuinţe împovărătoare.

Dacă nu putem descoperi prezenţa lui Dumnezeu în adâncul durerii, nici în eliberarea de durere nu o vom vedea. Dacă putem distinge prezenţa lui Dumnezeu în adâncul durerii, atunci minunea s-a petrecut. este culmea învârtoşării şi neroziei noastre să nu vedem că au ajuns până la noi razele cele line ale soarelui lui Dumnezeu. Mii de sfinţi mărturisesc că acest  lucru este uluitor.

[…] Din întregul nod de viaţă al Bisericii se manifestă faptul că reuşita ce înaltă a omului o reprezintă dragostea şi smerenia. „De vei vedea un om care trăieşte în curăţie şi smerenie, în blândeţe, compasiune şi care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni, concentrând în sine multele virtuţi, îţi va fi ţie aceasta vedenie mare: te-ai învrednicit să-L vezi pe Însuşi Dumnezeu în Biserica Sa.” (Viaţa Sfantului Pahomie, B.E.P.E.S, 41, p.110) Aceasta este minunea cea adevărată: când inima omului se face sălaş al lui Dumnezeu, întrupându-L pe Hristos din nou.

Logica lui Dumnezeu diferă mult de logica obişnuită a vedeniilor. Minunea săvârşită în sufletul omenesc cântăreşte mult mai mult decât depăşirea legilor firii, deoarece în cazul sufletului sunt depăşite legile păcatului. „Cel ce-şi simte într-adevăr păcatele sale este mai înalt decât cel ce învie morţii cu rugăciunea sa. Cel ce a fost învrednicit să vadă bolile sale este mai înalt decât cel ce a fost învrednicit să vadă îngeri, deoarece vede cu ochii duhovniceşti ai sufletului său.” (Sf. Isaac Sirul)

Vasilios Thermos_despre_problemele_vietii_crestine_contemporaneÎn vremurile noastre, aşa-zici conducători harismatici de grup săvărşesc anumite fapte excepţionale, cu scopul de a atrage lumea în gruparea lor. Trăim în vremea unei tulburări generalizate care confundă minciuna cu adevărul. În acelaşi timp, este vorba şi despre o epocă foarte teatrală. Cel care are capacitatea de a prezenta o punere în scenă cât mai potrivită va câştiga lupta impresionării publicului. Într-o asftel de situaţie, oricene poate uşor confunda fierul cu aurul şi cărbunele cu diamantul. Încă din vremurile de demult, Părinţii Bisericii ne-au atenţionat să nu credem când vom auzi minuni, pentru a nu fi înşelaţi. Minunile (pentru a fi autentice) trebuie să se săvârşească: a) în numele lui Iisus Hristos, pe Care să-L mărturisească ca Dumnezeu şi Om, şi b) să fie săvârşite în pocăinţă şi în Biserică; c) să constituie faptele dragostei smerite şi nu vreo reprezentaţie publică.

Când toate manifestările vieţii sunt acoperite de prezenţa şi acţiunea lucrării lui Dumnezeu, atunci creştinul îşi dezvoltă în mod firesc simţirea şi conştiinţa că trăieşte neîncetat în spaţiul minunii. Atunci minunea încetează să fie o lucrare excepţională şi devine un mod de viaţă. Devine consecinţă a credinţei nu în înţelesul dobândirii vreunei puteri interioare neclare, precum se crede deseori, ci în înţelesul încrederii personale şi al instruirii relaţiei organice a persoanei omului cu Persoana lui Hristos, Dumnezeul-Om.

Minunea înseamnă fiecare lucru primit în dar, înseamnă viaţa trăită în Dumnezeu, precum a subliniat şi Dumnezeu în Vechiul Testament, când vestea Împărăţia Sa: De aceea, să ştiţi astăzi că nu pentru dreptatea ta îţi dă Domnul Dumnezeul tău să moşteneşti acest pământ bun… (Deuteronom 9,6)

Despre problemele vietii crestine contemporane – Vasilios Thermos, Ed. Sophia, 2012

%d blogeri au apreciat asta: