Anunțuri

Viața, troparul și acatistul Sfintei Mucenițe Sebastiana (24 octombrie)


24 oct_Sf Mare Mc. Areta & Sf. Mc. SebastianaPe vremea împărăţiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Muceniţă Sevastiana (Sebastiana) în cetatea lui Marchian, a fost pârâtă la guvernatorul Serghie că este creştină; aducând-o de faţă înaintea lui şi mărturisind sfânta, că a fost uceniţă a Sfântului Apostolul Pavel şi a fost botezată de dânsul şi cum că este gata a muri pentru Hristos, întâi au bătut-o cu măciuci de plumb peste tot trupul şi au băgat-o în temniţă, unde i s-a arătat Apostolul, zicându-i: „Bucură-te şi nu te mâhni, că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea lui Hristos”.

Şi peste şapte zile scoţând-o guvernatorul din temniţă şi arzând foarte tare un cuptor a osândit-o ca să se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor şi rămânând nevătămată a ieşit, încât s-au minunat toţi şi s-au înspăimântat.

Deci făcând ea rugăciune, s-a făcut glas mare din cer şi fulgere şi tunete şi grindină atât cât stinse şi focul şi mulţi se primejduiră şi fugea şi guvernatorul cu ceilalţi. După acestea a zis guvernatorul: „Cine esti tu, ce este pentru tine şi din ce cetate eşti”; iar sfânta tăcea.

Şi înţelegând de la cei ce stăteau înainte, cum că este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legată la guvernatorul de acolo. Iar îngerul Domnului arătându-i-se i-a zis: „Îndrăzneşte, fiica lui Dumnezeu, că trebuie să stai de faţă înaintea guvernatorului Pompian şi eu sunt cu tine”.

Şi mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fără de milă ca la trei ceasuri şi rupându-i-se carnea ieşea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujită, se ruga întru sine atât, cât ziceau toţi că pătimeşte trup neînsufleţit.

Şi pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o să o mănânce fiarele. Şi slobozind ei un leu foarte mare, a venit lângă dânsa şi luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea păgânilor, lăuda pe sfânta şi mustra pe cei fărădelege.

Apoi au slobozit asupra ei o leoaică foarte rea şi nu a stricat-o cu nimic; şi şedeau amândouă fiarele ca nişte mieluşei tineri şi blânzi; de care mirându-se guvernatorul a dat răspunsul cel mai de pe urmă asupra ei.

Şi scoţând-o afară din cetate, i-au tăiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge. Băgând păgânul sfântul ei trup şi capul într-un sac, cu 300 de litri de plumb şi legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul mării.

Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheamă Risiston. Iar Amia, o nobilă, dacă a aflat, a înfăşurat moaştele cu pânză curată şi cu miresme scumpe, le-a aşezat în acelaşi loc la Risiston.

CHURC080 doarortodox

Troparul Sfintei Sevastiani

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Sevastiani, strigă cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine cautandu-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, că o jertfă fără prihana, primeştemă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noştri si ale PreaCuratei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe  noi.

Amin.

ACATISTUL SFINTEI MUCENITE SEVASTIANI -24 octombrie

agia-sebastiani-24-octCondacul 1

Veniți toți iubitorii de Hristos să lăudăm cu credință şi cu evlavie pe Sfânta Muceniță Sevastiani, care pe Hristos Dumnezeu mărturisind şi mulțime de chinuri pentru El răbdând, s-a făcut izvorâtoare de mir şi grabnică ajutătoare celor binecredincioşi. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu Cel Care a întărit-o, iar pe Sfânta s-o cinstim, zicând: Bucură-te Sfântă Muceniță Sevastiani, mult râvnitoare şi grabnic ajutătoare.

Icosul 1

Duhovnicească râvnă din tinerețe având, Sevastiani, lui Hristos   I-ai slujit şi pe El Dumnezeu adevărat L-ai mărturisit. Pentru care noi, nevrednicii, cu laude te cinstim:

Bucură-te, mlădiță curată, care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;

Bucură-te, că Botezul prin Sfântul Apostol Pavel l-ai primit;

Bucură-te, că pe Hristos Dumnezeu Adevărat cu îndrăznire L-ai mărturisit;

Bucură-te, că pentru El mulțime de chinuri ai răbdat;

Bucură-te, că întărire prin înger ție ți s-a dat;

Bucură-te, că şi Sfântul Apostol Pavel ți s-a arătat;

Bucură-te, că pe cele pământeşti ai defăimat;

Bucură-te, că pe cele cereşti ai dobândit;

Bucură-te, că nici un chin pe tine nu te-a biruit;

Bucură-te, a Sfântului Apostol uceniță vrednică următoare;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Sevastiani, mult râvnitoare şi grabnic ajutătoare.

Condacul 2

Viețuind cu evlavie în cetatea lui Marchian şi râvnind cetatea lui Dumnezeu, ai fost pârâtă la ighemonul păgân că eşti creştină. Iar tu, prinsă fiind şi mărturisind că eşti gata a muri pentru Hristos, ai cântat: Aliluia ! Continuă lectura

Anunțuri

Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Hristos-Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. (…) Maica Siluana Vlad


Fără tăcere, fără linişte, nu putem ajunge la mângâiere, pentru că mângâierea nu vine în mintea aceasta, ci în mintea care tace.

Ca să simţim mângâirea lui Dumnezeu, avem nevoie de pace. Treaba noastră nu este să găsim liniştea, bucuria, pacea. Ele ne vor găsi pe noi dacă vom primi Darul lui Dumnezeu. Ca să ajungem la mângâiere, avem nevoie să tăcem, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu.

De abia după ce dobândim pacea, vin celelalte daruri. Avem nevoie de efort, de silire… Dacă învăţăm să tăcem, vom descoperi mangâirea care vine prin această liniştire.

Din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi,2012, p.50-51

Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. (…) Noi să zicem așa: Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „În lume necazuri veți avea”, Te-ai gândit și la necazul pe care îl am eu acum. Și Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruința pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare. Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima. Un om când nu are necazuri, trăiește neatent, nici nu știe ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Așa că punerea în fața lui Dumnezeu a acestui necaz și chemarea Lui ne schimbă mult.

Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 25

Sursa: doxologia.ro

maica_siluana_-_foto_silviu_cluci_4966

NEVOINŢA DUHULUI CREŞTIN, Arhimandritul Sofronie Saharov, Taina Vieții Creștine


Să fie clar! NU VREM acte de identitate biometrice!


Una dintre cele mai active Mănăstiri din întinsul Patriarhiei Române, Mânăstirea Petru – Vodă se implică în dezbaterea privind propunerile Guvernului privind adoptarea noilor acte de identitate ce se vor a înlocui actualele cărți de identitate și carduri de sănătate.

Mănăstirea arată într-un comunicat pe siteul oficial că potrivit Scripturii, fiecare cetățean trebuie tratată precum o „ființă integră, liberă, nobilă, sacră, autonomă, spiritual-veșnică, inteligentă, de-sine-voitoare, potentă, unică, irepetabilă, ireductibilă, inumerizabilă, nevirtualizabilă, reală, tangibilă, vie”.

Obștea Mănăstirii ctitorită de Părintele Iustin Pârvu afirmă că doar persoanele care „ se consideră piese de schimb fără nici o valoare, ajustabile, fără voință, lipsite de inteligență, de libertate, de sens, supuse într-o mașinărie controlată de organizații care în mod deschis își declară conceptele antiumane și intențiile genocidare sunt desigur liberi să renunțe la libertate asumîndu-și actele de identitate electronice, iar noi nu le contestăm acest „drept” întristător pentru binele lor”.
În comunicat se afirmă că niciun stat puternic din lume nu a implementat actele electronice, iar cele care le-au implementat au pus condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu.
„Cetățenilor care sunt neinformați cu privire la realitatea științifică a aplicării și a efectelor identității electronice – deși Statul Român a primit o bună parte din cei 728 de milioane de euro acordați respectabililor noștri guvernanți (începînd cu anul 2007) pentru a informa poporul român pe acest subiect –, le recomandăm cîteva informații statistice: toate statele puternice economic, militar, financiar și geostrategic nu au implementat acte de identitate electronice (de ex. S.U.A, Japonia – țara cea mai performantă tehnic –, China, Iran, Marea Britanie), sau le-au implementat cu condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu, fără acces extern (de ex. Rusia sau Israel)”,arată comunicatul.
Actele electronice sunt nesigur, mai ales având în vedere că, susține Mănăstirea Petru Vodă, „în anul 2016 au fost 421 de miliarde de furturi de identitate online. S-au produs pagube de 16 miliarde $ pentru 15,4 milioane de utilizatori. O companie precum Yahoo a raportat în 2016 furtul a 500 de milioane de conturi și parole personale. Argumentele științifice abundă (de la rata de eroare pînă la discriminare, de la frauda de organe pînă la cyber-crime), astfel încît nici un om cu mintea întreagă nu poate afirma că avatarizarea ar însemna vreun progres, cu atît mai puțin într-o țară ca a noastră, cu o populație extrem de eficientă tehnologic datorită inteligenței native, dar extrem de ineficientă infrastructural”.
Mănăstirea Petru – Vodă afirmă că poziția Bisericii Ortodoxe este aceea „de ocrotire a integrității, intimității și libertății umane. Creștinii folosesc cu succes tehnologia cea mai performantă, nu acceptă să fie ei înșiși folosiți de ea”.
Obștea arată că România insistă „să dovedească lumii că a rămas un stat nedemocratic”, acolo unde „conducătorii ei continuă să sfideze cu cerbicie dorința de libertate și drept la intimitate a cvasi-majorității românilor, materializată întîi în 2009 prin strîngerea a un milion de semnături (aparținînd votanților) împotriva obligativității actelor electronice, gest fără precedent în istoria modernă a țării, apoi prin sfidarea refuzului repetat, în masă, de două ori, de implementare a cardurilor de sănătate electronice, iar recent prin ridiculizarea a trei milioane de semnatari, recent, pentru un aspect de legitimă apărare antropologică similară celor din toate țările de pe glob”.
În final, Mănăstirea sfătuiește pe credincioșii români, ca în cazul în care se va adopta totuși schimbarea actelor de identitate, să aleagă varianta cărții de identitate simplă, ne-electronică.
„Sfatul nostru pentru credincioșii din această țară este ca la schimbarea actelor de identitate (în cazul în care Guvernul și Parlamentul României vor respecta propria variantă propusă pentru modificarea Art. 16 al OUG nr. 97/2005) să aleagă cartea de identitate simplă, ne-electronică.
Acesta este îndemnul nostru, plin de dragoste pentru poporul pentru care ne rugăm: sus să avem inimile, la Mîntuitorul și Dumnezeul nostru, Adevăratul Stăpîn, Domn și Judecător al Universului, Biruitorul iadului, Împăratul împăraților, Singurul Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și în vecii vecilor, amin”, se arată în încheierea comunicatului.

O minune m-a scăpat de cancer


12 octombrie 2016: Pentru Dumnezeu si Puterile Ceresti numele meu este Maria.

Oamenii, insa, ma striga Magda. Am 47 de ani si sunt din Brasov.
Prin toamna anului 2014 ma simteam rau, cu slabiciune si palpitatii desi nu ma stiusem niciodata bolnava cu inima. Pana sa-mi vina randul la doctorita cardiolog ajunsesem ca dupa fiecare farfurie spalata trebuia sa ma intind un pic in pat sa ma odihnesc. Cand am ajuns in sfarsit la consult, doctorita a remarcat mai intai ca sunt alba ca hartia. Nu observasem. Aveam in lucru niste analize de sange asa ca raspunsul a venit indata: anemie cu hemoglobina 6. Ajunsa asa in doar un an.
Pana sa mi se puna diagnosticul de tumoare ulceranta pe colon am mai pierdut 4 luni, caci pentru fiecare programare se sta la rand. Cand am primit acest diagnostic m-am simtit pierduta: aveam o constitutie fizica normala, nu fumasem niciodata si nu aveam nici o alta boala; de ce sa mi se intample mie asta? M-am lamurit in scurt timp ca medicina clasica este limitata in lupta cu boala asta. Nu iti poate oferi vindecare indiferent ce pret ai fi dispus sa platesti.
La vremea aceea nu eram, nici eu si nimeni din familia mea, oameni credinciosi ci din aceia care am fost botezati dar nu ne facem timp deocamdata sa se gandim la Dumnezeu pentru ca suntem in putere si credem ca avem control asupra imprejurarilor vietii noastre. Si dintr-o data m-am vazut fata in fata cu adevarul: aveam nevoie de un sprijin si sprijinul nu putea fi in oameni.
M-am gandit la Dumnezeu ca are El sigur un motiv pentru care mi-a trimis incercarea asta. Am inceput sa citesc rugaciuni si am aflat ca, cu orice greseala fata de un om, Lui I-am gresit. Si cate nu gresisem si eu! Dar am mai aflat si ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci vrea sa fie viu si sa se intoarca la El. Si m-am gandit ca El este indreptatit sa-mi trimita aceasta incercare caci multe I-am gresit dar nu ma va lasa sa mor daca voi intelege lectia si voi cauta calea catre El.
La cat de putine stiam eu despre Dumnezeu pe atunci poate sa vi se para puerila aceasta convingere dar asta m-a ajutat pe mine sa trec de operatie (am iesit din spital fara tumoare dar cu un stadiu 3B pe buletinul de analiza anatomopatologica) si sa refuz chimioterapia. Cand am ales in schimb sa devin vegana mi-am amintit ca citisem ca Dumnezeu i-a dat omului plantele de pe pamant sa se hraneasca cu ele.
M-am rugat cu putina pricepere mai intai la Maicuta Domnului si la Sfantul Nectarie. M-am rugat cu rusine multa ca lipsisem atata vreme dintre oitele Domnului. Imi imaginam ca Maicuta Domnului are o paturica speciala sub care nimic rau nu ti se poate intampla si o rugam sa ma inveleasca si pe mine cu ea si sa ma mangaie pe cap pana adorm ca sa nu-mi mai fie frica. M-am rugat cu lacrimi la Sfantul Efrem cel Nou si la Sfantul Nectarie ca sa caute o alta cale sa ma mantuiesc si sa nu fie doar aceasta asa de grea, a bolii. M-am rugat lor sa ma scape de duhul rau al fricii si sa ma ajute sa inteleg si sa accept voia Domnului pentru mine.
As fi vrut sa se fi intamplat si sa va pot spune ca Maicuta Domnului sau Sfintii m-au vizitat in vis sau aievea dar nu s-a intamplat asa. Nu sunt eu vrednica inca de asa mare bucurie. Dar acoperamantul lor a fost mereu asupra mea caci lucrurile au mers bine pana in iunie anul acesta cand am descoperit tot in analize iarasi sange in scaun. Si cum sursa nu se gasea la endoscopie si colonoscopie mai ramasese de facut o investigatie foarte costisitoare pentru intestinul subtire.
Am amanat aceasta investigatie sa o fac dupa intoarcerea din Grecia pentru ca vroiam sa mergem la sfintele lor case si sa duc la indeplinire promisiunea ce o facusem Sfintului Efrem cel Nou si Sfantului Nectarie ca voi veni sa ma rog la sfintele lor moaste. Si sfintii au facut o minune si pentru mine, pacatoasa. Caci intoarsa acasa am repetat analizele si toate erau bune, nu se mai gasea nimic anormal in scaun si n-a mai fost nevoie de alte investigatii. Si ce poate fi aceasta decat o minune?
Laudat fie Domnul si Puterile ceresti!
Caci stiu ca nu sunt vrednica de mila Sa. Dar pentru rugaciunile Maicutei Sale si ale Sfintilor si pentru dragostea sotului meu care a renuntat si el la aceleasi lucruri care mi-au fost impuse mie de regimul vegan ca sa duca impreuna cu mine crucea asta, s-a indurat de noi si ne-a iertat pacatele.
Cu dragoste tuturor,
Magda

  relatare apărută iniţial la rubrica Minuni şi mărturisiri spuse în 2016, ©doarortodox.ro

Câte minuni poartă în ea minunea cea mai presus de fire – a eclipsei de soare sau, mai bine zis, a întunecării lui – care s-a făcut la răstignirea Domnului*


schita-eclipsa-rastignirea-Domnului-Iisus Hristos

Și aceasta deoarece atunci când Domnul nostru S-a răstignit era o după-amiază de primăvară, ziua fiind egală cu noaptea și având fiecare câte douăsprezece ore – după așezămintele Sfinților Apostoli [referință neidentificată] și după toți cei care s-au ocupat cu Pascalia -, și deoarece soarele nu s-a întunecat cu de la sine putere, după cu a crezut Origen, ci luna – care era plină, având paisprezece zile, după dumnezeiasca Scriptură (Iș 12, 18) -, venind sub el și mergând împreună, l-a întunecat, după Dionisie Areopagitul care a văzut cu ochii lui această călătorie împreună precum întunecarea. El se afla în Heliopolis – în Egipt – împreună cu Apollofane și scrie într-adevăr despre acest [lucru] în epistola sa către Policarp. Acestea fiind cunoscute mai înainte, privește la câte minuni au decurs și câte legi firești s-au schimbat din cauza acestei lipsiri mai presus de fire.

1. După legile cele firești, atunci când este lună plină, este imposibil ca ea să călătoarească cu soarele. Și aceasta deoarece în timpul acesta amândoi luminătorii se află în opoziție [unul cu altul]. Adică: dacă soarele se află la amiază deasupra pământului și la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească superioară, [loc] care se numește Zenit, atunci luna se află – conform simetriei – la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară – [loc] care se numește Nadir. Și invers. Și iarăși: dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Și invers. Însă la răstignirea Domnului aceste legi firești s-au schimbat, căci soarele și luna s-au mișcat împreună în călătoria lor mai presus de fire și preaslăvită. Despre aceasta scria Marele Dionisie lui Policarp cel mai sus pomenit: “Deci spune-i lui: ce spui despre eclipsa arătată în timpul crucii mântuitoare? Amândouă s-au văzut prezente: luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat (paradoxal) (căci nu era timp de conjuncție)” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII către Policarp, op. cit., 260).

2. Luna a pornit înaintea [soarelui] și într-un minut a parcurs doăsprezece ceasuri întregi. Căci în acel minut, când ea trebuia să se afle la semnul cel de sub pământ – Nadir-, ea s-a aflat la semnul cel de deasupra pământului -, Zenit-, căci a alergat cu o nespusă și neînțeleasă viteză pe deasupra pământului, prin emisfera nordică, până în emisfera sudică de deasupra pământului, ajungându-l pe soare la mijlocul cerului, și a călătorit împreună cu dânsul la al șaselea ceas din zi în care a fost răstignit Domnul.

3. Luna, după ce a călătorit împreună cu soarele, partea ei cea opusă nouă – adică discul ei cel al paisprezecelea întreg [sic] – a rămas cu totul neluminată, fiind lipsită atât de lumina cea deosebită care venea de la soare, cât și de cea proprie, fiind un astru pe jumătate strălucitor, după părerea generală a celor din vechime cât și a astronomilor noi. Deci, așa cum atunci când este lună nouă se vede însăși lumina ei proprie – căci atunci ea se află sub soare, după cum zic astronomii -, tot așa trebuia să se vadă la Răstignire doar lumina ei proprie a lunii, fără vreo mijlocire, ea fiind [în acel moment] sub soare. Însă atunci când luna, fiind lipsită și de lumina ei proprie ei, s-a întunecat și mai mult și s-a ascuns lumina, fiind mai puțin luminoasă decât atunci când se află sub pământ, iar umbra pământului – cea de forma căpățânii sfeclei de zahăr – cădea peste lună, cu toate că în acea vreme nu era nici o cauză care să pricinuiască lunii această întunecare adâncă.

4. Luna fiind plină, dar fără lumină, a acoperit tot discul soarelui. De aceea soarele mai că a dispărut, făcându-se nevăzut de la ochii celor ce vedeau. S-au arătat aproape toate stelele. În miezul zilei cel luminat al Vinerii celei Mari, s-a făcut prea adânc miez de noapte. Drept urmare, această întunecare a soarelui s-a făcut în toată lumea și în tot locul. Acest lucru nu se întâmplă niciodată atunci când soarele și luna călătoresc în mod firesc împreună.

Despre aceasta trei evangheliști au zis cu un singur glas: Matei: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt 27,45), Marcu: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mc 15,33), iar Luca: întuneric s-a făcut peste tot pământul (Lc 23,44).

5. Luna, după ce a acoperit tot discul soarelui, a mers împreună cu acesta spre apus. Și l-a ținut acoperit așa trei ceasuri întregi, până la cel de-al nouălea, după cum ne zic dumnezeieștii evangheliști: Matei (27,45), Marcu (15,33) și Luca (23,44). Dar nu l-a acoperit sau descoperit pe el încet-încet – după cum se întâmplă la o eclipsă normală -, ci l-a acoperit în totalitate în aceste trei ceasuri, lucru care este mai presus de fire și preaslăvit.

6. După scurgearea celor trei ceasuri, timp în care luna a acoperit soarele, iarăși l-a descoperit, dar împotriva rânduielilor celor firești. Căci atunci când [cele două astre] călătoresc împreună, în mod normal și se face eclipsă de soare, iar partea lui care se întunecă prima tot aceea se va și lumina prima. Însă în vremea aceea, partea care s-a întunecat prima s-a luminat ultima și invers: partea care s-a întunecat ultima s-a luminat prima. De aceea același dumnezeiesc Dionisie scria în [epistola] către Policarp despre acest fenomen, zicând: “Și iarăși [zic]: nu s-a întunecat și [nici nu] s-a luminat [pe urmă soarele] pe aceeași parte, ci invers” [text neidentificat în traducerea părintelui Stăniloae pe care o folosim].

7. După ce luna a mers împreună cu soarele către apus, acoperindu-l timp de trei ceasuri, adică până la al nouălea ceas din zi, nu l-a mai urmat mai departe și nici nu a apus împreună cu el. Nu! Ci lăsându-l pe el la locul de pe cer corespunzător ceasului al nouălea [ora trei după-amiază], s-a întors înapoi la răsărit. Și până să parcurgă soarele acea distanță de cer corespunzătoare celor trei ceasuri care mai rămăseseră până la sfârșitul zilei, luna s-a grăbit și cele nouă ceasuri le-a parcurs în trei și astfel, atunci când soarele s-a aflat la marginea apusului, luna s-a alflat simetric la cealaltă margine a răsăritului. Și în felul acesta s-au reașezat amândoi luminătorii [la locurile lor], reintrând în rânduiala lor cea firească.

Dacă ar mai fi să socotim toate cele scrise până aici, care s-au întâmplat la răstignirea Domnului, vom zice: luna a mers înainte față de mișcarea ei normală și de orbita ei cu cinsprezece ore. Douăsprezece [au trecut]  până ce a coborât de la Nadir și a ajuns soarele la Zenit și trei au trecut cât a mers împreună cu el până la apus, acoperindu-l. Apoi lunii i-au trebuit nouă ore până să se întoarcă înapoi la răsărit. De aceea luna a făcut atunci o noapte și o zi în patruzeci și două de ore. Adică: șase ore de la apus până ce a ajuns la mijlocul emisferei nordice; douăzeci și patru de ore au trecut cât timp a mers înainte și s-a întors înapoi; iar douăsprezece ore cât a mers de la răsărit până la celălalt apus, împlinind astfel o noapte normală după rânduială și durată.

Ai vazut, frate, câte minuni poartă în ea doar o singură minune: cea a eclipsei de soare care a avut loc când Domnul a fost răstignit? Slăvește-L, dar, pe Hristos, Care S-a răstignit și Care, deși cu trupul Se afla pe cruce, era și atotputernic cu a Sa dumnezeire, lucrând niște minuni ca acestea, după cum iarăși zice același Dionisie:

“Unele lucruri mai presus de fire ca acestea s-au petrecut în același timp, fiind posibile de făcut de Hristos, Atoatecauzatorul Care face cele mari și minunate, care nu au număr” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260).  Iar Mihail Sincelul zice în cuvântul de laudă către Dionisie: “Această minune mult minunată a eclipsei de soare, fiind analizată în amănunțime, a fost de ajuns pentru Dionisie și Apollofane, care erau elini, ca să cunaoscă dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dumnezeiescul Dionisie, privind la această minune, s-a gândit și a zis: <<un Dumnezeu neștiut pătimește cu trupul și pentru El toate s-au întunecat și s-au clătinat>>.”

Apollofane, care a rămas elin, s-a gândit și el și a zis dumnezeiescului Dionisie: “Acestea, o, bunule Dionisie, sunt răsplățile faptelor dumnezeiești” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Epistola VII, op. cit. p. 260) – adică acestea sunt schimbări ale lucrurilor dumnezeiești, după Pahimere, căci se va schimba minciuna în adevăr, întunericul în lumină, moartea în viață, omul se va face Dumnezeu [după har] – și toate celelalte. Eclipsa aceasta este arătată, dintre elini, și de către Flegon istoricul în Istoriile sale, cartea a 13-a. Iar din vechii noștri scriitori bisericești de către African, în cartea a 5-a a Istoriilor sale, și de către Eusebie Pamfil. Iar dintre cei mai recenți de către dumnezeiescul Maxim Pahimere, Ghenadie Scholarios, Nichifor Theotokis și Cordiere Iezuitul, în cărțile de curțnd tipărite în 2 volume, [cuprinzând scrierile] Sfântului Dionisie.

Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui Care printr-o minune ca acesata Și-a făcut cunoscută dumnezeirea Lui și Și-a adeverit-o, fie slava și stăpânirea în veci. Amin.

* Sfântul Nicodim Aghioritul – Paza celor cinci simțuri, Apendice I, p 417, Ed. Egumenița, Galați

https://i0.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Pâinea stropită cu vin impropriu numită „sfinte Paști” se numește corect ARTOS PASCAL


artos pascal nu sfinte pasti 1

Conform Tipicului manastiresc, la Liturghia pascala, in fata icoanei Mantuitorului, pe o masa se pune o paine („artos”), care are imprimata pe ea icoana Invierii [I]. Inainte de Otpustul Liturghiei, aceasta se binecuvanteaza prin rugaciunea speciala din Liturghier (numita: Rugaciune la binecuvantarea painii, [care se numeste in popor „Pasti”][II] in Sfanta Duminica a Pastilor) si se stropeste cu agheasma, apoi toata Saptamana Luminata este purtata in procesiune la masa fratilor, iar in Sambata Saptamanii Luminate, artosul se frange si se da fratilor spre mancare[III]. Purtarea acestei paini la trapezele manastiresti Il simbolizeaza pe Hristos cel inviat si prezent la masa fratilor pe parcursul intregii Saptamani Luminate, asa cum si „Panaghia” (o prescura inchinata Nascatoarei de Dumnezeu) o reprezinta pe Maica Domnului care sta la masa cu fratii in zilele de duminici si sarbatori. Este o dimensiune pierduta chiar si in manastiri, iar in parohii nici n-ar avea de ce sa fie instituita sau pastrata formal[IV].
In practica liturgica romaneasca insa, „artosul pascal” este de obicei confundat cu painea si vinul ce se binecuvinteaza in Sambata Mare si care, in mod eretic (!), sunt numite „Pasti”.

Dupa cum se stie, Liturghia din Sambata Mare, a Marelui Vasile, se face unita cu Vecernia si ea trebuie savarsita in orele de dupa masa. Tipicul Manastirii Sf. Sava prevede ca dupa Liturghie clericii si credinciosii sa ramana postind in biserica[V], pentru a asculta citirile din Faptele Sfintilor Apostoli, care trebuie lecturate integral pana la inceputul Utreniei pascale de la miezul noptii. Pentru intarirea trupeasca, inainte de Otpustul Liturghiei de Sambata se face binecuvantarea painilor si a vinului prin rugaciunea obisnuita de la Priveghere[VI] („de la Litie”), omitand cuvintele “grau” si “untdelemn”[VII]. Dupa binecuvantare, aceasta paine inmuiata in vin se mananca chiar in biserica spre intarirea trupului (nu pur simbolic), dar fara a avea ceva comun cu Pastele. Ea are rolul painii si vinului care se binecuvinteaza si se consuma ca intarire trupeasca, la fiecare Priveghere (cand e numita, in mod eronat „litie”[VIII]).

artos pascal si nu sfinte pastiAsa cum ne arata istoria, romanii ortodocsi, pe parcursul intregii vieti, se impartaseau foarte rar sau chiar deloc (!), luand doar la Pasti paine binecuvantata pe care o numeau (si o mai numesc) “pasti”. Iata ce scria mitropolitul Neofit Cretanul despre practica sacramentala romaneasca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea (si nu numai): „Cei mai multi din norod nici ar fi stiind ce este Sfanta Priciastenie [Impartasanie], ci numai la ziua Sfintelor Pasti ar fi mergand la biserica si nu doar ca sa asculte slujba Sfintei Liturghii si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine fiind mai inainte spovediti si gatiti pentru aceasta Taina Sfanta, ci numai ca sa ia paine si vin, paximan[IX] ce se numeste de voi Pasti, iar altii cu ani indelungati nu s-au spovedit, si altii iar in toata vremea vietii lor, dupa cum am inteles, Spovedania si Sfanta Priciastenie [Impartasanie] ce este nu o stiu, fara decat alearga in ziua de Pasti pe la bisericile lor de iau atunci acea paine si acel vin nesfintit sau iau agheasma, numind ca este Pasti”[X].

Cutremuratoare este nu numai marturia istorica, ci si faptul ca acest ierarh, ajungand mitropolit al Tarii Romanesti (1738-1753), i-a amenintat cu excomunicarea pe credinciosii romani, in caz de neindreptare a acestei „rataciri” si „caderi in pierzanie”. Nici pana astazi lucrurile nu s-au indreptat, ba chiar au degradat si mai mult, inclusiv prin girul ierarhiei superioare, care de asemenea numeste acea paine stropita cu vin – „Pasti”. Aceasta contrar textului biblic care zice ca “Pastele nostru este Hristos” (I Cor. 5:7). Deci „Pasti” (in sensul de hrana) poate fi numit doar Trupul si Sangele lui Hristos si nimic altceva. In prezent mirenii totusi se impartaseste mai des, inclusiv la Pasti, dar continua sa numeasca “pasti” painea binecuvantata in ajun sau chiar in ziua de Inviere[XI]. In concluzie: rugaciunea „artosului” se va citi doar in manastirile care practica aceasta traditie veche descrisa mai sus; painea si vinul se vor binecuvanta doar acolo unde se respecta traditia privegherii pascale de sambata seara, fara ca aceasta sa fie (numita) „Pasti”; in schimb toti sunt chemati sa se impartaseasca atat in Sambata, cat si in Duminica Pastilor, cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este adevaratul Pasti.


[I] Despre faptul ca „artosul” trebuie sa aiba icoana imprimata pe ea vorbesc si cuvintele rugaciunii, in care se face aluzie la sarutarea acestei paini, de fapt a icoanei Invierii imprimata pe ea.
c
[II] Aceasta paranteza (patrata) este un adaos recent al Liturghierului romanesc.

[III] „Sfintenia” artosului pascal, mai ales acolo unde el este numit „Pasti”, a fost exagerata inclusiv unei cereri din rugaciunea de binecuvantare a acestei paini, in care se spune: „alunga de la noi, cu puterea Ta, toata boala si neputinta, dandu-ne la toti sanatate”. O paine care ii ajuta pe credinciosi in astfel de probleme este, din pacate, mai „atractiva” decat impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este „spre viata de veci”. Se creeaza impresia ca viata vesnica nu-i intereseaza pe „consumatorii si traficantii de sfintenie”, daca e sa-l parafrazam pe Sf. Grigore Teologul.

[IV] М. ЖЕЛТОВ & Ю. РУБАН, Артос // ПЭ, vol. 3, pp. 470-472.

[V] Deja Canonul 66 Apostolic, apoi si 55 Trulan precizeaza ca Sambata Pastilor, spre deosebire de celelalte sambete de peste an, este zi de post aspru.

[VI] Despre toate acestea a se vedea monografia magistrala a lui Gabriel BERTONIЀR, The Historical Development of the Easter Vigil and Related Services in the Greek Church, Roma, 1972 (OCA 193), p. 158.

[VII] Initial graul si untdelemnul erau binecuvantate o singura data pe an, ca „parga a firii”, odata cu depozitarea lor in hambarul manastirii; analogic cu practica binecuvantarii strugurilor la Praznicul Schimbarii la Fata (cf. Н. УСПЕНСКИЙ, Чин всенощного бдения, Москва, 2004, pp. 199-200.). In restul anului, asa cum avem si in cazul dat, se binecuvanta doar painea si vinul. Consideram ca aceasta practica este mai corecta si ea trebuie repusa in uz.

[VIII] „Litia” este slujba care se face la mijlocul Vecerniei Mari in pronaosul bisericii in cadrul Privegherii, iar „binecuvantarea painilor” este o slujba distincta, separata de prima prin Stihoavna Vecerniei, si consta dintr-o singura rugaciune ce se rosteste abia la sfarsitul Vecerniei in naos. Faptul ca aceste doua elemente liturgice se fac de fiecare data impreuna, i-a facut pe crestinii si chiar clericii mai simpli sa le numeasca pe ambele „litie”, si chiar painea cu vinul ce se binecuvinteaza la cea de a doua slujba au primit acest nume absolut nefiresc.

[IX] In limba greaca cuvantul „paximadi” inseamna pesmet.

[X] Cf. Ioan ICA jr., Impartasirea continua cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.

[XI] In Basarabia se zice „pasca” la cozonacul cu branza care se binecuvanteaza in ziua de Inviere dupa Liturghie. Aceasta „pasca” este mancata acasa pe parcursul Saptamanii Luminata, dupa anafura si agheasma, dar inainte de celelalte bucate.

sursa: www.teologie.net

Neamurile toate…


Sf. Imp. Constantin cel Mare„Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor.
Avand fiecare neam locul sau inaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „invierea din morti”, este telul cel mai inalt si cel mai sublim catre care se poate inalta un neam !” (Corneliu Zelea Codreanu)

 „Care este telul final al neamului? Este viata?
Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le intrebuinteaza spre a si-o asigura.
Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.
Se pune deci problema:

Dupa ce se conduc natiunile in raport cu celelalte natiuni ?

Dupa tigrul din ele?
Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure?

Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos.”

  ” Neamul are:

  • Un patrimoniu fizic, biologic: carnea si sangele.
  • Un patrimoniu material: pamantul tarii si bogatiile lui.
  • Un patrimoniu spiritual care cuprinde:

a) Conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viata.

b) Onoarea lui ce straluceste in masura in care neamul s-a putut conforma, in existenta lui istorica, normelor izvorate din conceptia lui despre Dumnezeu.

c) Cultura lui: rodul vietii lui, nascut din propriile sfortari in domeniul gandirii si artei. Aceasta cultura nu este internationala. Ea este expresia geniului national, a sangelui.

         Toate aceste trei patrimonii isi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie sa si le apere. Un neam traieste in vesnicie prin conceptia, onoarea si cultura lui. De aceea conducatorii natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinand seama de linia lui de onoare istorica, de interesele sale. Prin urmare, nu paine cu orice pret, ci onoare cu orice pret.

       Individul in cadrul si in slujba neamului sau

       Neamul in cadrul si in slujba lui Dumnezeu si a legilor dumnezeiesti.”

%d blogeri au apreciat asta: