Viața, troparul și Acatistul Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie)

Tropar: Apostole Sfinte Filip, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. (Psalt Sebastian Heltianu)

Condacul Sfântului Apostol Filip

Ucenicul şi prietenul Tău şi următorul Patimii Tale, de Dumnezeu grăitorul Apostol Filip, lumii pe Tine Te-a propovăduit. Pentru ale cărui rugăciuni, păzeşte de vrăjmaşii cei fărădelege Biserica Ta şi cetatea Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, mult Milostive.

Viața Sfântului Apostol Filip

Sfântul Apostol Filip este praznuit pe 14 noiembrie. Lângă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, „Casa Vânătorilor”, pentru că vieţuiau acolo vânători de peşte. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi Andrei erau fraţi pescari şi se îndeletniceau cu vânarea peştelui, până ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte şi a ajuns iscusit în Sfânta Scriptură, înţelegând bine toate proorociile despre Mesia Cel aşteptat, pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L ştia şi era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la faţă, nici nu ştia că venise pe pământ şi pe Care mulţi ar fi dorit să-L vadă şi nu L-au văzut.

Cu astfel de iubire aprinzându-se el pentru Mesia, iată că Cel dorit călătorea prin Galileea şi a aflat pe Filip, precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan: „A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip şi i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; şi a mers după Dânsul, luând aminte la viaţa Lui preasfânta şi urmând sărăciei Lui. Apoi a învăţat de la Hristos dumnezeiasca înţelepciune cu care avea să înţelepţească nebunia neamurilor.

Filip, bucurându-se pentru aflarea unei astfel de comori, prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, n-a voit ca numai el singur să se îmbogăţească cu acea comoară, ci dorea ca şi alţii să fie părtaşi aceluiaşi dar. Deci, aflând pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie, zicând: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care a scris Moise în Lege şi în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, şi nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate mică şi dintr-un neam simplu, a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun? Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino şi vezi! Pentru că Filip ştia că dacă Natanail va vedea pe Iisus şi va auzi mântuitoarele Lui cuvinte, îndată va cunoaşte că Acela este Mesia, lucru care s-a şi întâmplat. Căci atunci când l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispiteşte inimile şi rărunchii, văzând pe Natanail venind la dânsul, l-a cunoscut. Şi a zis despre dânsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleşug.

Aceste cuvinte auzindu-le Natanail, s-a minunat foarte şi a zis către Domnul: De unde mă cunoşti? Căci nici Tu nu m-ai văzut pe mine cândva nici eu nu Te-am văzut pe Tine; deci, de unde ai cunoştinţa aceasta? Domnul răspunse: Mai înainte până a nu te chema pe tine Filip, când erai sub smochin, te-am văzut pe tine. Natanail, pe când era sub smochin, cugeta ceva dumnezeiesc pentru Mesia, a Cărui aşteptare era spre veselia credincioşilor robilor lui Dumnezeu; şi îi dăduse Dumnezeu în acea vreme inimă înfrântă şi lacrimi fierbinţi, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguinţă ca să împlinească ceea ce a făgăduit părinţilor din veac şi să trimită pe pământ pe Mântuitorul lumii. Iar ochiul cel a toate văzător al lui Dumnezeu, vedea în acea vreme pe Natanail, căruia îi dăduse duh de umilinţă; de aceea i-a şi zis Domnul: Când erai sub smochin te-am văzut pe tine.

Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru că şi-a adus aminte de ceea ce cugetase când era sub smochin şi cu umilinţă ruga pe Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Căci ştia că nici un om nu era acolo cu dânsul ca să-l vadă şi că gândurile lui nimeni nu putea să le ştie, decât numai Dumnezeu. De aceea îndată a crezut că Iisus este Mesia pe Care L-a făgăduit Dumnezeu să-L trimită pentru izbăvirea neamului omenesc.

Apoi a mărturisit că Iisus are fire dumnezeiască, prin care a cunoscut tainele inimii lui. De aceea a zis Natanail: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israil. O, cât de mare mulţumire a adus Natanail Sfântului Filip, pentru că l-a vestit despre venirea pe pământ a Mântuitorului şi pentru că l-a adus la Mesia Cel dorit de dânsul! Dar se bucură şi Sfântul Filip că oamenii au aflat acea comoară dumnezeiască, care era ascunsă în pământul firii omeneşti şi cu mai multă dragoste s-a aprins către Domnul său.

Iar când a văzut pe Învăţătorul său că este om desăvârşit în toate, având oarecare împuţinare de credinţă despre dumnezeirea Lui, atunci a fost îndreptat şi învăţat de Însuşi Domnul, în acest chip: Umblând odată Domnul dincolo de Marea Tiberiadei, împreună cu cinci mii de oameni, şi vrând să facă o minune, a zis către Filip: Cu ce vom cumpăra pâine, ca să mănânce toţi aceştia? Iar aceasta a zis-o, ispitindu-l, căci ştia ce va răspunde el. Însă l-a întrebat, ca însuşi Filip să se cunoască pe sine şi, ruşinîndu-se de împuţinarea de credinţă, să se îndrepteze.

Iar el nu şi-a adus aminte de atotputernicia lui Dumnezeu nici n-a zis: „Tu, Doamne, toate le poţi şi nu trebuie a întreba pe cineva despre aceasta, ci numai dacă voieşti, îndată toţi se vor sătura; căci deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătate”. N-a zis această Filip, ci socotea pe Domnul numai ca om, iar nu şi că Dumnezeu, având cugetare omenească pentru săturarea poporului şi zicea: Nu vor ajunge pâini de două sute de dinari, ca să primească fiecare câte ceva.

Apoi, împreună cu ceilalţi a zis: Dă voie popoarelor ca, mergând prin sate, să-şi cumpere ei bucate. Iar când Domnul a frânt cinci pâini şi doi peşti la acele cinci mii de persoane, atunci Filip, văzând că din mâna Domnului se dădea tuturor hrană îndestulătoare, ca dintr-o vistierie neîmpuţinată, până când popoarele s-au săturat, o, cât s-a ruşinat de împuţinarea credinţei sale! Deci, întărindu-se în credinţă, a preamărit împreună cu ceilalţi puterea lui Dumnezeu, Care era în Iisus Hristos.

Sfântul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece Apostoli mai aleşi, ca un vrednic, având dar de la El şi îndrăzneală de prieten, după cum se arată în cele ce urmează. Când au fost la Ierusalim oarecare elini, la praznic, neputând să aibă intrare lesnicioasă la Iisus, fiind pagini necredincioşi, s-au apropiat de Filip şi l-au rugat, zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Iar el a vestit despre dânşii mai întâi pe Sfântul Andrei, apoi împreună cu acesta, a îndrăznit a spune lui Iisus dorinţa acelor elini, mângâindu-se că şi neamurile doresc a vedea şi a auzi pe Domnul şi Învăţătorul lor.

Apoi a auzit de la Iisus minunata învăţătură şi proorocie despre neamuri, cum că nu vor crede îndată într-Însul, ci după moarte, căci a zis: Grăuntele de grâu, căzând pe pământ, de nu va muri, rămâne singur; iar de va muri, mult rod va face. Ca şi cum ar fi zis: „Până când vieţuiesc Eu pe pământ, numai singură casa lui Israil va crede în Mine; iar dacă voi muri, atunci nu numai casa lui Israil, ci şi neamuri multe vor crede în Mine”.

Sfântul Filip, după Cina cea de Taină, a îndrăznit să întrebe pe Domnul, despre taina cea mare a dumnezeirii, când L-a rugat să le arate pe Tatăl, zicând: Doamne, arată nouă pe Tatăl şi destul ne este nouă. Cu această întrebare Sfântul Filip a adus mult folos Bisericii lui Hristos, căci în chip minunat am învăţat de aici a cunoaşte că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl şi a astupa gurile ereticilor, care leapădă deofiinţa. Pentru că aşa a răspuns Domnul: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut pe Mine, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl şi cum zici tu: arată-ne nouă pe Tatăl? Oare nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine?

Acest răspuns al Domnului învaţă pe Sfântul Filip şi, pe lângă dânsul, pe toată soborniceasca şi apostoleasca Biserică, a crede drept dumnezeirea Fiului, Care este asemenea cu a Tatălui; iar pe Arie hulitorul, care pe Fiul lui Dumnezeu Îl numeşte făptură, iar nu făcător, îl ruşinează. După patima cea de bună voie şi după învierea Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Filip a văzut pe Domnul, împreună cu ceilalţi Apostoli, Care era în trup fără de moarte şi preamărit. Apoi, luând binecuvântare de la Domnul, a văzut înălţarea Lui şi venirea Preasfântului Duh. După aceea s-a făcut propovăduitor al lui Hristos între neamuri, pentru că i-a căzut sorţul să meargă la propovăduire în ţările Asiei. Dar mai întâi a propovăduit în Galileia, unde l-a întâmpinat o femeie, ducând în mâinile sale un copil mort şi, ca o maică, se tânguia fără mângâiere.

Pe acea femeie, văzând-o propovăduitorul lui Hristos, a miluit-o şi, întinzând mâna sa cea dreaptă către copilul cel mort, a zis: „Scoală-te, îţi porunceşte Hristos Cel propovăduit de mine!” Şi îndată a înviat copilul. Iar femeia, luându-şi pe fiul său viu şi sănătos, a căzut la picioarele apostolului, dând mulţumire pentru învierea fiului său şi, cerând de la dânsul Botezul, a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de dânsul. Deci, botezând pe maica împreună cu fiul ei, s-a întors în ţările păgânilor şi, propovăduind prin Elada (Grecia), făcea multe minuni, tămăduind pe cei neputincioşi; ba a înviat şi un alt mort, cu puterea lui Hristos.

Pentru aceea poporul israelit care vieţuia între neamuri, fiind în mare mirare, a trimis oameni la Ierusalim către arhierei şi către boieri, vestindu-i că un om cu numele Filip a venit de la ei în Grecia, propovăduind numele lui Hristos, prin care izgoneşte şi pe diavoli şi tămăduieşte toate neputinţele. Iar ce este mai de mirare e că a înviat un mort cu acelaşi nume, Iisus, şi acum mulţi, ascultându-l, cred în Iisus. Atunci a venit degrabă de la Ierusalim la Elada un arhiereu cu cărturari împotriva Sfântului Filip şi, îmbrăcându-se în haina cea arhierească, a şezut cu multă mândrie pe scaun de judecată şi stătea înaintea lui mulţime de popor, iudei şi pagini. Acolo a fost adus şi Sfântul Apostol Filip şi a şezut în mijlocul soborului, spre care, căutând arhiereul cu mânie, a început a grăi: „Nu ţi-a fost destul că ai înşelat în Iudeia, în Galileia şi în Samaria pe poporul cel prost şi neînvăţat? Ci şi aici ai venit la înţelepţii elini, semănând înşelăciunea ta pe care ai învăţat-o de la Iisus, Care era potrivnic legii lui Moise. Pentru acest lucru fiind osândit, a fost spânzurat pe cruce şi a murit cu necinste; iar la praznicul Paştelor fiind îngropat, voi, ucenicii Lui, L-aţi furat pe ascuns, spre sminteala multora, şi aţi propovăduit pretutindeni că a înviat din morţi”.

Acestea zicând arhiereul, a strigat poporul asupra Sfântului Filip, zicând: „Ce răspunzi la acestea, Filipe?” Atunci s-a făcut mare gâlceava, căci unii ziceau că îndată să fie ucis Filip, iar alţii ziceau că în Ierusalim să fie dus spre pierzare. Iar Sfântul Apostol Filip, deschizând gura sa, a zis către arhiereu: „Fiul omului, pentru ce iubeşti deşertăciunea şi grăieşti minciuna? Pentru ce este împietrită inima ta şi nu voieşti a mărturisi adevărul? Oare n-aţi pus voi peceţi pe mormânt şi strajă împrejurul mormântului? Şi când a înviat Domnul nostru, nestricînd peceţile mormântului, oare n-aţi umplut voi atunci mâinile ostaşilor cu aur ca să spună minciuni şi să zică: Dormind noi – ostaşii -, mortul a fost furat. Apoi cum de nu te ruşinezi a minţi acum, căci cu adevărat, chiar peceţile mormântului mărturisesc învierea lui Hristos, iar minciuna voastră se dă pe faţă şi se va şti în ziua judecăţii?”

Zicând acestea Sfântul Apostol, arhiereul s-a tulburat foarte şi s-a pornit asupra lui, vrând să-l apuce singur şi să-l ucidă; dar îndată s-a făcut negru ca şi cărbunele şi a orbit. Iar cei ce stăteau înainte, văzând acea minune, socoteau că este vrăjitorie, şi s-au pornit mulţi asupra Sfântului Filip, vrând să-l piardă ca pe un vrăjitor. Însă toţi cei ce voiau să-l apuce, au avut aceeaşi pedeapsă care a căzut asupra arhiereului. Încă şi cutremur de pământ s-a făcut şi, înspăimîntîndu-se toţi, tremurau de frică, cunoscând puterea cea mare a lui Hristos. Iar Sfântul Apostol, văzând primejdia celor orbiţi la ochii cei trupeşti şi sufleteşti, a plâns pentru dânşii. Apoi s-a întors spre rugăciune, cerându-le de la Dumnezeu luminare trupească şi sufletească, şi astfel s-a dat celor pedepsiţi tămăduire de sus.

Printr-o asemenea minune mulţime de popor s-a întors la Hristos şi a crezut într-Însul. Însă arhiereul, fiind orbit cu răutatea, nu numai că nu a vrut să se înţelepţească după acea certare şi să cunoască adevărul; ci a grăit multe hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi îndată l-a ajuns o pedeapsă mai mare decât cea dintâi. Căci, deschizându-se pământul, l-a înghiţit de viu, ca pe Datan şi pe Aviron. Iar după pierzarea arhiereului, Sfântul Apostol Filip, botezând acolo pe mulţi şi aşezându-le episcop pe un bărbat cinstit şi vrednic, cu numele Narcis, s-a dus la Parţi.

Mergând pe cale, cerea de la Dumnezeu ajutor în ostenelile sale. Iar când şi-a plecat genunchii la rugăciune, i s-a arătat pe cer un vultur cu aripile poleite cu aur, ca în chipul lui Hristos răstignit. Prin acea arătare întărindu-se iarăşi, a mers la propovăduire. Şi, înconjurând cetăţile Candachiei din Arabia, a intrat într-o corabie şi a plecat pe mare spre Azot. Apoi noaptea făcându-se furtună mare şi deznădăjduindu-se toţi de viaţă, Sfântul Apostol a făcut rugăciune şi îndată s-a arătat în văzduh chipul Crucii cel purtător de lumină, care a luminat întunericul nopţii şi marea s-a liniştit, alinându-se valurile ei.

Ajungând Filip la Azot, a ieşit din corabie şi l-a primit în casa sa un primitor de străini cu numele Nicoclid care avea o fiică cu numele Haritina şi care era bolnavă la un ochi. Sfântul Filip, intrând în casa lui Nicoclid, a grăit cuvântul lui Dumnezeu celor ce se întâmplaseră să fie acolo şi toţi îl ascultau cu plăcere. Fiind acolo aproape, asculta şi Haritina care atât de mult se îndulcea de învăţătura Sfântului, încât uitase de durerea ochiului său. Iar apostolul, văzând osârdia ei pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi cunoscând boala ei, s-a milostivit spre dânsa şi a zis să-şi pună mâna pe ochiul său cel bolnav şi să cheme numele lui Iisus Hristos. Deci, făcând aşa fecioară, îndată s-a vindecat ochiul ei şi a crezut în Hristos toată casa lui Nicoclid şi s-a botezat.

Sfântul Apostol Filip s-a dus apoi din Azot în Ierapoli, cetatea Siriei, unde, propovăduind pe Hristos, s-a pornit poporul spre mânie şi voiau să-l ucidă cu pietre. Dar era acolo în popor un bărbat cinstit, anume Ir, care, voind să-l scape pe Filip de uciderea cu pietre, a zis către popor: Bărbaţi concetăţeni, ascultaţi sfatul meu şi nu faceţi nici un rău acestui om străin, până când vom înţelege dacă sunt adevărate învăţăturile lui. Iar dacă se va dovedi că nu sunt adevărate, îl vom pierde. Atunci poporul n-a mai îndrăznit să zică nimic împotriva lui Ir, care, luând pe Filip, l-a dus în casa sa. Iar Filip, după obiceiul său, ţinând propovăduire pentru Hristos în casa lui Ir, l-a adus către sfânta credinţă, cu toată casa sa şi cu alţi vecini; apoi i-a luminat cu Sfântul Botez.

Înştiinţându-se cetăţenii că Ir a primit Sfântul Botez, s-au adunat toţi şi, înconjurând casa lui, voiau să o aprindă ca să ardă împreună cu apostolul, cu Ir şi cu toţi ai casei lui. Dar, înţelegând Sfântul Apostol tulburarea poporului, a ieşit la lumină fără frică; iar ei, ca nişte fiare sălbatice scrâşnind din dinţi, l-au rănit şi l-au dus la sfatul lor. Iar mai marele sfatului, cu numele Aristarh, văzând pe Sfântul Apostol, şi-a întins mâna şi l-a apucat de păr şi îndată i s-a uscat mina lui, orbind de un ochi şi surzind. Atunci îndată s-a schimbat poporul şi mirându-se de acea minune, îl rugau pe Filip ca să vindece pe Aristarh, mai marele soborului lor. Iar Filip a zis: „De nu va crede Dumnezeului Celui propovăduit de mine, nu se va vindeca”.

Pe când grăia sfântul către popor, iată că duceau un mort la îngropare. Şi a zis poporul, ca şi cum ar fi râs de Sfântul Apostol: „De vei învia mortul acesta, atunci şi Aristarh şi noi toţi vom începe a crede în Dumnezeul tău”. Iar Sfântul Apostol, ridicându-şi ochii la cer şi rugându-se mult, a strigat către cel mort: „Teofile, scoală!”. Atunci îndată, ridicându-se mortul, şi-a deschis ochii. Şi iarăşi a zis Filip către dânsul: „Hristos îţi porunceşte să te şcoli şi să vorbeşti cu noi”. Deci, sculându-se mortul de pe năsălie a căzut la picioarele apostolului, zicând: „Mulţumescu-ţi, sfinte slujitor al lui Dumnezeu, că din multe rele m-ai izbăvit în ceasul acesta; căci doi arapi foarte negri, foarte răi, mă munceau fără milă şi dacă nu ai fi sosit tu ca să mă izbăveşti de dânşii, apoi m-ar fi aruncat în iadul cel cumplit”.

Văzând toţi acea minune preamărită, cu un glas şi cu o inimă preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduia Sfântul Apostol Filip. Apoi Sfântul Apostol, făcând semn cu mâna ca să tacă puţin, a poruncit lui Ir ca să facă semnul Crucii peste mădularele cele vătămate ale lui Aristarh. Şi, făcând astfel, îndată s-a tămăduit mina lui Aristarh cea uscată; apoi s-a tămăduit la ochi şi la urechi, făcându-se cu totul sănătos. Pentru nişte minuni ca acestea ce s-au făcut de Sfântul Apostol Filip, cu puterea lui Hristos, toată cetatea aceea a crezut în Domnul şi au dărâmat idolii. Mai înainte decât toţi, tatăl lui Teofil a sfărâmat doisprezece idoli ai săi de argint şi de aur, iar aurul l-a împărţit celor ce aveau lipsă. Apoi Sfântul Apostol, botezându-i acolo pe toţi şi punându-le episcop pe Ir, a zidit şi o biserică şi întărindu-i în sfânta credinţă pe cei de curînd luminaţi, s-a dus în alte părţi la propovăduire.

Străbătând Siria şi toată Asia cea de sus, a venit în părţile Asiei celei mici, în Lida şi în Misia, întorcând către Dumnezeu popoarele cele rătăcite. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Vartolomeu, care propovăduia atunci prin cetăţile cele de aproape şi care a fost trimis de Dumnezeu spre ajutorul Sfântului Filip. Încă şi Mariam fecioară, care era sora Sfântului Filip, urma fratelui său şi toţi împreună slujeau mântuirii omeneşti. Aceştia au străbătut toate cetăţile Lidiei şi Misiei, binevestind Evanghelia, şi multe asupreli şi nevoi răbdând de la cei necredincioşi, au fost bătuţi, în temniţă închişi, şi cu pietre ucişi. Însă, cu toate năpăstuirile şi bătăile acelea, păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în bună vestire a lui Hristos. Apoi au ajuns până la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.

Bucurându-se cu toţii în Domnul, s-au dus în părţile Frigiei şi, intrând la Ierapoli, propovăduiau pe Hristos. Iar cetatea aceea era plină de idoli, la care se închina poporul cel orbit cu înşelăciunea diavolească. Acolo era şi o viperă pe care locuitorii Ierapoliei o cinsteau ca pe un Dumnezeu şi care era ţinută într-o casă încuiată, hrănind-o cu multe feluri de jertfe. Încă şi alte feluri de jivini, şerpi şi vipere, cinstea acel popor fără de minte.

Deci, Sfântul Apostol Filip cu însoţitorii săi, s-a înarmat cu rugăciunea mai întâi asupra acelei vipere. Acolo cu dânşii era şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat de au biruit viperă. Căci junghiind-o cu rugăciunea ca şi cu o suliţă, au omorât-o cu puterea lui Hristos. Însă Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu îndată s-a despărţit de dânşii, lăsându-le Ierapolia ca să propovăduiască într-însa cuvântul lui Dumnezeu, iar el s-a dus în alte cetăţi, ducând lumii buna vestire.

Sfântul Filip, împreună cu Vartolomeu şi cu Mariam, rămânând în Ierapolia, se sârguiau cu dinadinsul să împrăştie de acolo întunericul închinării de idoli şi să strălucească lumina cea mare a cunoştinţei adevărului. Deci, se osteneau în cuvântul lui Dumnezeu ziua şi noaptea, învăţând pe cei rătăciţi, înţelepţind pe cei fără de minte şi povăţuind pe cei greşiţi. Şi era în cetatea aceea un om oarecare cu numele Stahie, care de patruzeci de ani era orb. Acestuia Sfinţii Apostoli i-au deschis ochii cei trupeşti prin minune, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat şi ochii cei sufleteşti şi, botezându-l pe el, au rămas în casa lui.

Deci, a ieşit vestea prin toată cetatea că Stahie cel orb acum vede şi s-a adunat mult popor în casa lui; iar Sfinţii Apostoli învăţau credinţa în Hristos pe cei ce veniseră către dânşii, şi aduceau la ei pe mulţi neputincioşi şi pe toţi îi tămăduiau cu rugăciunea, izgonind duhurile cele rele din oameni. Pentru aceea mulţime de popor a crezut în Hristos şi s-a botezat de către Sfinţii Apostoli.

Antipatul cetăţii aceleia avea o soţie cu numele Nicanora, care, fiind muşcată de şarpe, zăcea bolnavă şi era aproape de moarte. Auzind despre Sfinţii Apostoli, care erau în casa lui Stahie, că tămăduiesc toată boala numai cu cuvântul, a poruncit slugilor să o ducă pe ea la dânşii, nefiind atunci bărbatul ei acasă. Femeia a dobândit de la dânşii îndoită tămăduire, atât de muşcarea şarpelui, cât şi de vătămarea diavolului, crezând în Hristos prin învăţătura lor. Şi venind antipatul acasă, i-au spus slugile că femeia lui a învăţat a crede în Hristos de la nişte oameni străini care sunt în casa lui Stahie. Iar antipatul, mâniindu-se foarte, a poruncit să prindă pe Apostoli, iar casa lui Stahie s-o ardă cu foc. Şi s-a făcut după porunca lui.

Deci, s-a adunat mulţime de popor din Ierapoli şi luând pe Sfinţii Apostoli, pe Filip şi pe Vartolomeu şi pe Sfânta fecioară Mariam, îi ducea pe uliţe, bătându-i şi batjocorindu-i pe dânşii; apoi i-au aruncat în temniţă.

După aceasta antipatul a hotărât să judece pe propovăduitorii lui Hristos şi s-au adunat la dânsul toţi popii idoleşti şi popii viperei celei omorâte care se jeluiau împotriva Sfinţilor Apostoli, zicând: „Fă izbânda, antipate, pentru ocara zeilor noştri; căci de când au intrat străinii aceştia în cetatea noastră, s-au pustiit altarele marilor noştri zei, iar poporul a uitat a le aduce jertfele cele obişnuite, omorând prea cinstită aceasta viperă şi toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci, omoară pe aceşti vrăjitori”. Atunci a poruncit antipatul să dezbrace pe Sfântul Filip, zicând că ar fi având farmece în hainele lui; şi dezbrăcându-l, n-au aflat nimic. Tot astfel au dezbrăcat şi pe Sfântul Vartolomeu. Iar când s-au apropiat de Sfânta Mariam, vrând să dezbrace trupul ei cel fecioresc, îndată s-a schimbat înaintea lor şi s-a făcut ca o văpaie de foc. Şi înfricoşându-se paginii, au fugit de la faţa ei. Iar ighemonul a judecat pe Sfinţii Apostoli ca să-i răstignească.

Deci, mai întâi au legat de picioare pe Sfântul Apostol Filip, l-au spânzurat de un lemn deasupra uşilor de la capiştea viperii şi răstignindu-l cu capul în jos, au aruncat cu pietre într-însul. După aceasta au răstignit şi pe Sfântul Vartolomeu, lângă peretele capiştii. Atunci s-a făcut deodată cutremur mare şi deschizându-se pământul, a înghiţit deodată pe antipatul şi pe toţi popii viperii şi împreună cu dânşii, o mulţime de popor necredincios. Deci s-a făcut spaimă mare printre credincioşi şi necredincioşi, încât strigau către Sfinţii Apostoli, toţi cei ce mai rămăseseră, ca să-i miluiască şi să roage pentru dânşii pe Unul adevăratul Dumnezeu şi să nu-i înghită pământul şi pe ei. Apoi, grăbindu-se, au dezlegat pe Sfântul Vartolomeu, iar pe Sfântul Filip nu puteau să-l dezlege degrabă pentru că era sus spânzurat. Şi astfel a fost bunăvoirea lui Dumnezeu ca prin acest fel de pătimire şi moarte, să treacă Apostolul Filip de la pământ la cer, către care şi picioarele lui erau întoarse.

Pe când era răstignit, Sfântul Apostol Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii săi ca să le ierte păcatele şi să le lumineze ochii minţii, ca să vadă şi să cunoască adevărul. Iar Domnul, plecându-se spre rugăciunea lui, îndată a poruncit pământului şi a scos vii pe tot poporul cel înghiţit, numai antipatul şi popii viperii au rămas în adânc.

Apoi toţi cu un glas mare, mărturisind şi preamărind puterea lui Hristos, doreau Botezul. Şi vrând acum să coboare pe Sfântul Filip de pe lemn, sfântul şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos. Deci, l-au coborât de pe lemn mort. Iar sora lui cea după trup, Sfânta Mariam, care îşi păzea fecioria ei curată şi văzuse pătimirea şi moartea Sfântului Filip, cuprindea cu dragoste şi săruta trupul cel coborât de pe lemn; apoi se veselea cu duhul pentru dânsul căci săvârşise cu bine alergarea sa. Iar Sfântul Vartolomeu a botezat pe toţi cei ce crezuseră în Hristos şi le-a pus episcop pe Stahie. Apoi a făcut îngropare cinstită trupului Sfântului Apostol Filip.

În locul acela unde a curs sângele Sfântului Apostol, a crescut după trei zile o viţă de vie ca semn că Sfântul Apostol Filip, după vărsarea sângelui său pentru Hristos, veşnic se îndulceşte de veselie împreună cu Domnul său în împărăţia Lui. Iar Sfântul Vartolomeu, împreună cu fericită fecioară Mariam, după îngroparea Sfântului Filip, au mai petrecut câteva zile în Ierapoli şi bine întărind în credinţă Biserica lui Hristos cea nou întemeiată, s-au dus de acolo. Sfântul Vartolomeu s-a dus în cetatea Alvanului care era în Armenia cea mare, unde a fost răstignit, iar Sfânta Mariam a mers în Licaonia şi acolo întorcând pe mulţi la sfânta credinţă, a adormit cu pace. Pentru acestea toate, Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Apostol Filip, propovăduitor pe pământul românesc

Condacul 1

Cel care odinioară cu binecuvântată râvnă te-ai grăbit a-mpărtăși bucuria aflării Aceluia „despre Care au scris Moise în Lege și Proorocii”, lui Natanail mărturisind dintâi pe Hristos, roagă-L ca degrabă ascultători ai Chemării Sale la viața de veci să ne facă și pe noi, cei ce cântare-ți aducem: Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Icosul 1

Nu la numărul anilor, ci la mulțimea înțelegerii tale a căutat Domnul, pe Sine arătându-Se celui ce-L aștepta, nesmintit și care Asemănării Lui a râvnit, în viață și-n moarte, ocara lumii răbdând până la spânzurare pe lemn, pentru ca lumea să-și cunoască Lumina; cu sufletele celor cărora le-ai arătat mântuirea și noi îți strigăm astăzi:
Bucură-te, Filipe, care prietenului tău Natanail cel mai de preț dar i-ai adus;
Bucură-te, care n-ai păstrat pentru tine singur comoara mântuirii;
Bucură-te, văzătorul cu dreptate al lui Mesia în Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret;
Bucură-te, vestitorul cel fără de întârziere al răscumpărării;
Bucură-te, înțelegătorul plinirii Vechii Legi;
Bucură-te, propovăduitorul Noului Legământ;
Bucură-te, iubitorul proorocirilor despre Hristos;
Bucură-te, căci sfânta nădejde cu ochii ți-ai văzut împlinită;
Bucură-te, vorbitorule cu Dumnezeu și despre Dumnezeu;
Bucură-te, cuvântător către multe popoare;
Bucură-te, cel ce cu sângele tău crucea pentru Cruce-ai udat;
Bucură-te, care prin răstignire de Cel Răstignit iarăși și iarăși te desfătezi, întru toți vecii;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 2

Puțin înainte de Sfintele Patimi, cu nevinovăție copilărească ai cerut să-ți vezi Părintele ceresc, prilej arătând ca să-Și mărturisească Dumnezeirea Acela Care între ucenici era, dar și pe scaun cu Tatăl și cu Duhul, grăind ție despre nedespărțirea Treimii Celei de o ființă, Căreia se cuvine cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Înfricoșate și scumpe duhului Taine ni s-au arătat nouă, pentru înflăcărarea inimii tale, în care bătea iubirea care omoară frica și prin tine cunoscând pe Dumnezeul Cel în Treime închinat, ție, pentru care s-au dezlegat nedumeririle noastre, cântare-ți aducem:
Bucură-te, trâmbiță aurită de Duhul a pogorârii din ceruri;
Bucură-te, care nu ai tăcut, aflând pe Emanuel;
Bucură-te, între cei trimiși precum a trimis Tatăl pe Fiul;
Bucură-te, solia mântuirii;
Bucură-te, stâlpare aprinsă din Lumina cea mare;
Bucură-te, risipitorul urgiei păgânătății;
Bucură-te, carte însuflețită a Legii;
Bucură-te, pildă vie a împlinirii Evangheliei dragostei;
Bucură-te, pământ bogat, în care-a rodit sămânța cea bună;
Bucură-te, căci Stăpânului ai adunat pârga a multe noroade;
Bucură-te, nuntașul Mirelui;
Bucură-te, binecredincios slujitor al miresei Sale, Biserica;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 3

Lung și anevoios a fost drumul apostoliei tale, dar cu credința și cu răbdarea precum pe aripi îngerești te-ai înălțat, în prigoane neobosind a grăi mereu tuturor alinare întru Domnul, Căruia pe mulți i-ai învățat ca și în întristări cu glasul inimii să-I aducă strigarea de bucurie: Aliluia!

Icosul 3

Pornit-ai către iudeii aflați în Elada și mai apoi către neamurile Asiei Mici, mereu încercând vrăjmașul a stinge văpaia aprinsă în tine de Duhul și care îl ardea pe el și lucrările sale, dar împotrivitor dârz te-a aflat; iar mulțimile pe care le-ai cucerit lui Hristos lauda celor nebiruiți întru El îți aduceau, cuvântând astfel:
Bucură-te, Filipe, căci în paza Crucii mult norod ai lăsat;
Bucură-te, ostaș iscusit, care de la Însuși Împăratul ți-ai dobândit arma de pace;
Bucură-te, căci cu Sabia Duhului ai despicat urzelile vrăjmașului;
Bucură-te, ascultătorul șoaptelor Harului;
Bucură-te, cunoscătorul Legii care ai cunoscut pe Însuși Dătătorul ei;
Bucură-te, între cei care de la Învățătorul au primit darul de a învăța;
Bucură-te, cel trimis spre îndreptarea lui Israel în Elada;
Bucură-te, dar al lui Dumnezeu către neamuri;
Bucură-te, fiu al Iudeii și părinte al Asiei Mici;
Bucură-te, fratele după trup a lui Miriam, cu mulți înfrățit în Hristos;
Bucură-te, călător umil și tainic, având asupra-ți avuție mai mare decât orice avuție;
Bucură-te, pururi râvnitorule către mântuirea aproapelui tău;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 4

În Grecia celor de un neam cu tine aflați între neamuri ai mers a le vesti alinarea cea mare, ca cel ce ucenic și prieten ai fost lui Mesia, dar cu minciuni s-au ridicat împotriva cuvântului tău preoții iudei veniți din Ierusalim, nerăbdând a auzi pe frații lor cântând Celui vestit prin Moise, prin Isaia și David cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Ca cel ce-n a opta zi ai văzut pe Domnul, Fiu întrupat, răstignit și înviat, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos împotrivitorilor Săi și Dumnezeu Însuși a adeverit pentru tine, orbindu-i pe hulitori, până ce s-au căit și au primit vindecare, prin rugăciunile tale, iar cei ce dinainte crezuseră au strigat ție:
Bucură-te, cel care ai certat pe defăimătorii Învierii;
Bucură-te, căci au tăcut cei ce voiau să oprească vestirea cea bună;
Bucură-te, care fraților tăi de departe le-ai adus pe Mesia;
Bucură-te, rușinarea basmelor diavolești;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, Ucenic credincios, care cu Domnul ai stat la masă;
Bucură-te, primitor al Sfintelor Taine din preacuratele Sale Mâini;
Bucură-te, între cei peste care s-a pogorât Duhul în chipul limbilor de foc;
Bucură-te, căci harul vorbirilor tale a aprins inimi către Adevăr;
Bucură-te, sarea pământului, nestricată;
Bucură-te, făclie de Dumnezeu înălțată;
Bucură-te, cel ce bucuria ta de Hristos ai revărsat-o în lume;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 5

În Ierapolele Siriei mergând, au vrut să te dea morții, pe tine, care le vesteai Viața, dar Dumnezeu te voia încă multă vreme slujind pe pământ și, luminând mintea lui Ir, prin el a oprit vrăjmașa lucrare, iar minunea cerută de către păgâni a binevoit a o împlini Cel minunat întru Sfinți, Căruia cântare-I aducem: Aliluia!

Icosul 5

Sculându-se cel mort, pentru rugăciunile tale, a înțeles poporul că întru Învierea Celui Care te-a trimis lor s-a făcut aceasta și au crezut Lui, mărindu-L ca pe Dătătorul Vieții, iar ție ți-au adus închinarea:
Bucură-te, cel de la Duhul întărit în cuvânt și în răbdare;
Bucură-te, căci pentru tăria ta ai dobândit creștini;
Bucură-te, neabătut grăitor despre Cel Întrupat, după Proorocii;
Bucură-te, pe care nici cuvinte grele, nici bătăi nu te-au împiedicat din cale;
Bucură-te, care cu îndrăzneală sfântă ai cerut învierea mortului;
Bucură-te, știutor fără de îndoială al Celui ce singur dă viață;
Bucură-te, cel în multe chipuri ispitit a dovedi Adevărul închinării tale;
Bucură-te, căci mult încercate au fost tinerețile tale;
Bucură-te, căci Adevărul Întrupat a mărturisit pentru tine;
Bucură-te, om al cărui cuvânt l-a ascultat Dumnezeu;
Bucură-te, făcător de minuni în Numele Lui;
Bucură-te, cel minunat întru faptele tale călăuzite de Har;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 6

Voind Aristarh dregătorul a te lovi pe tine, acea mână i-a fost uscată de foc nevăzut și s-a cufundat în întuneric răuvoitorul al cărui păgân suflet nu te răbda grăind despre Lumina lumii și te ruga poporul să-l miluiești pe cel neputincios și orb, iar tu i-ai învățat că degrabă se va vindeca de va cânta Dumnezeului adevărat: Aliluia!

Icosul 6

Cu puterea Crucii s-au deschis ochii lui Aristarh, ai trupului, precum și cei dinăuntru, cruce învățând a face mâna lui care fusese neputincioasă și, întru acestea, norodul a slăvit pe „Dumnezeul lui Filip”, Care îndreptător și miluitor li s-a arătat lor; iar pe tine, propovăduitorul Ortodoxiei te-au cinstit astfel:
Bucură-te, prin care s-a arătat păgânilor sfințenia Crucii;
Bucură-te, păgubitorul iadului de sufletul celui mort și-nviat;
Bucură-te, căci nu i-a fost dat lui Aristarh a lovi pe cel drept;
Bucură-te, că întru neputința acelui dregător s-a arătat puterea Credinței creștine;
Bucură-te, pentru care ierapolitenii au primit îndoită îndreptare;
Bucură-te, căci de vindecarea dregătorului și de învierea celui mort s-a cutremurat poporul și a crezut în Hristos;
Bucură-te, ai cărui prigonitori de mâna ta s-au botezat;
Bucură-te, care ai aflat păgâni și ai lăsat în urma ta credincioși;
Bucură-te, căci împreună cu Vartolomeu ai pus episcop pe Ir;
Bucură-te, căci păstor lăsând turmei celei noi pe calea propovăduirii iarăși ai pornit;
Bucură-te, cel ce pe Ir l-ai învățat chipul binecuvântării;
Bucură-te, pentru care viață s-a dat celui mort, precum și celor morți în închinarea la idoli;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 7

Prin multe așezări mergând dimpreună cu tovarășii tăi ați suferit prigonire, bătaie cu pietre primind, voi, care le-aduceați Pâinea pogorâtă din ceruri și multe închisori v-au auzit suspinarea pentru unii ca aceia, ce nu voiau să-și bucure inimile cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Pământul Asiei Mici s-a frământat cu sudorile ostenelilor voastre, spre bună rodire, 3 oameni, pe sute aducând la Hristos, întărire de sus având voi, în vorbe și-n fapte, ceea ce mulți pricepând au cerut să cunoască pe Cel ce nu este idol neputincios, ci Dumnezeu tare și ție, care îi învățai despre El, ți-au strigat:
Bucură-te, înțeleptule tânăr, care nu ți-ai cruțat floarea vieții;
Bucură-te, căci roade timpurii și bogate-ai adus;
Bucură-te, pribeag cu cămară împodobită în ceruri;
Bucură-te, oaspetele Domnului în locașurile cele de sus;
Bucură-te, cu Vartolomeu, din cei doisprezece;
Bucură-te, fratele lui Miriam, cea mult răbdătoare;
Bucură-te, care de la Ioan Teologul în căile tale ai primit mângâiere;
Bucură-te, căci întru suferințele voastre Lidia, Siria și Frigia au slăvit pe Hristos;
Bucură-te, după Cuvântul Său pentru cei prigoniți pentru El;
Bucură-te, dezlegătorul păcatelor asupritorilor tăi;
Bucură-te, ziditorul în Duhul a multe cetăți;
Bucură-te, între luminătorii locuitorilor Asiei;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 8

În Ierapolele Frigiei văzând poporul aducând jertfe zeului lor pieritor i-ai mustrat cu durere și, ucigând șarpele idol prin care se făcea pierzare de suflete, precum Daniel oarecând pe balaur, îi învățai să mărească nu creatura supusă putreziciunii, ci Cuvântului celui mai înainte de veci, prin Care s-au zidit toate să-I cânte: Aliluia!

Icosul 8

Asupra ta deschizând prima dată Stahie ochii săi cei de 40 de ani orbi, pe când în Ierapole propovăduiai pe Hristos, s-a străluminat și sufletul lui, de Raza Soarelui dreptății și slăvind pe Cel Care dă vedere orbilor, ție, Trimisului Său, ți-a strigat:
Bucură-te, Filipe, care către Lumină ai îndreptat ochii noștri;
Bucură-te, înflăcărare dintre cer și pământ, vestind Răsăritul;
Bucură-te, văpaia bucuriei duhovnicești;
Bucură-te, căci ne-ai arătat nouă razele tainice ale Crucii;
Bucură-te, alungătorul întunericului cu semnul cel sfânt;
Bucură-te, căci ai călcat pe șerpi, în Numele Celui ce a zdrobit capul șarpelui;
Bucură-te, alinătorul trupurilor și sufletelor înveninate;
Bucură-te, curățitorul rănilor noastre, cu Apa cea Vie;
Bucură-te, căci cu foc din ceruri le-ai ars, spre vindecarea de veci;
Bucură-te, pierzătorul demonilor tăinuiți în idoli;
Bucură-te, neînfricate ucigătorule de dumnezei mincinoși;
Bucură-te, întru care se arată Puterea Celui ce Singur este Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 9

În lume ai mers, neamurile învățând și botezându-le în Numele Treimii Preasfinte, din Care însuți ai văzut pe Fiul Întrupat, martor fiindu-I între popoare, suferind pentru El ura șarpelui din vechime, care prin oamenii răi a căutat să-nvenineze mădularele tale, dar tu, sus având inima n-ai încetat a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icosul 9

S-au minunat păgânii, de Taina creștinătății, căci nu pricepeau cum bărbatul care poate face semne nu întoarce asupra lor mânia stihiilor, ba încă se roagă pentru prigonitorii săi și, întru acestea crezând Celui Care pentru noi S-a lăsat dus la moarte ca o oaie fără de glas, deși de la Tatăl ar fi putut cere mai mult de 12 legiuni de Îngeri, au strigat ție:
Bucură-te, râvnitorul bunei vestiri;
Bucură-te, care bucuria ta de Dumnezeu ai alergat s-o împărtășești;
Bucură-te, mai înainte cunoscătorul lui Hristos, din Scriptură;
Bucură-te, cel învrednicit de a-I fi auzit glasul chemându-te la apostolie;
Bucură-te, cel ce încă mai înainte de a-L vedea Îl iubeai;
Bucură-te, care cu iubirea întru El ai mers către neamuri;
Bucură-te, Evanghelie grăitoare, care ai fost de față la minunile Domnului;
Bucură-te, lauda Betsaidei, cu Andrei și cu Petru;
Bucură-te, închinarea cea cu dreptate a Asiei Mici;
Bucură-te, pentru ale cărui întristări s-a făcut bucurie în ceruri;
Bucură-te, neîncetat propovăduitor al bunătății, între cei porniți cu răutate asupra ta;
Bucură-te, răbdător de multe dureri, întru nădejdea cea mare;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 10

Cu multă bunătate ai înduioșat mulțime de suflete, dar tot pentru ea te-au urât cei ce voiau să-și păstreze răutățile lor și morții te-au dat, ca să nu mai audă cum Celui Atotputernic, dar smerit și blând cu inima Îi cântai: Aliluia!

Icosul 10

Te-au spânzurat pe lemn și te-ai rugat pentru ei, ți-au sfredelit oasele și pentru ei ai cerut mântuire, dar nu au încetat a chinui înaintea Cerului pe Alesul Său, până ce, nemairăbdând Domnul să-ți vadă durerile, poruncă a dat pământului ca răutatea lor să o-nghită, iar atunci mulți, căindu-se, s-au grăbit a-ți aduce:
Bucură-te, Filipe, iubitorul prigonitorilor tăi;
Bucură-te, căci cu iubirea ta ai vrut să îmbrățișezi și pe asupritorii tăi cu Dumnezeu;
Bucură-te, rugător întru chinuri, după a Lui pildă pe Cruce;
Bucură-te, care nu pentru viața ta vremelnică, ci pentru cea de veci a chinuitorilor te-ai rugat;
Bucură-te, pentru a căruia dreptate s-au zguduit adâncurile pământului;
Bucură-te, căci cu Credința ta ai cutremurat pe idoli;
Bucură-te, căci ai fost ucis de păgâni și îngropat de aceiași, dar deveniți credincioși;
Bucură-te, bunule și iertătorule Mucenic;
Bucură-te, cel care pentru ucigătorii tăi ai cerut îndurare;
Bucură-te, că ți s-au străpuns gleznele și strigătul tău a fost rugăciune;
Bucură-te, că de acest fel de strigare inimile multor păgâni s-au deșteptat;
Bucură-te, căci cu moartea ta pe mulți ai adus la Viață;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 11

„Urmează-Mi!” ai auzit de la Mântuitorul, Sfinte; neuitate fă inimilor noastre Cuvintele Sale, pentru ca și pe noi să ne ia lângă Sine Acela Căruia dimpreună cu Andrei și cu Petru I-ai cântat: Aliluia!

Icosul 11

Privind la credincioșia faptelor tale, ne rușinăm, căci cu risipire ne-am cheltuit viața, iar în păcate ne găsesc anii la care tu mureai Mucenic; ne plecăm genunchii și capetele și numai nădejdea noastră se-ndreaptă în sus, cerând mijlocirile tale către Preasfânta Treime, pentru ca între cei miluiți cu rugăciunile tale, să te lăudăm astfel:
Bucură-te, Filipe, care ardoarea tinereții ți-ai îndreptat-o spre Dumnezeu;
Bucură-te, râvnitorule cu socotință al celor ce nu sunt din lumea aceasta;
Bucură-te, cel ce căutând, ai găsit pe Hristos;
Bucură-te, pentru care bătând s-au deschis multora ușile cerești;
Bucură-te, precum odinioară, când te-a chemat Mesia;
Bucură-te, căci odată ce L-ai aflat nu te-ai mai dezlipit de El;
Bucură-te, slugă binecredincioasă, alergând la porunca de sus;
Bucură-te, întru bucuria Stăpânului tău;
Bucură-te, pieirea multor idoli, prin Dumnezeul Cel tare și fără de moarte;
Bucură-te, strigarea cea puternică a biruinței asupra iadului;
Bucură-te, care bucuroși în Domnul ai lăsat pe lidieni, pe sirieni, pe frigieni;
Bucură-te, păstorul care și dintre fiare ți-ai adunat turmă blândă, cu dragostea ta;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 12

După Cuvântul Lui ai urmat Celui îndelung căutat de duhul tău, fără vreo umbră din zăbava îndoielii, la rându-ți chemând noroadele să-L cunoască, spre strălucirea și asupra lor a Luminii Care în Galileea ți-a răsărit ție pe calea tinereții împodobite cu înțelepciunea Scripturii, pe care și pentru noi o cere, Apostole Sfinte, de la Hristos Dumnezeu, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Dorul mântuirii purtând, ai cunoscut marginea doririlor tale și de atunci ai alergat să-L vestești tuturor, peste tot dăruindu-ți comoara, căci ai înțeles că nu tăinuită, ci doar împărțită nu se sfârșește, iar noroadele primind mărgăritare duhovnicești au slăvit pe Cel ce umplea vistieria inimii tale și ție ți-au mulțumit cu cântarea:
Bucură-te, cel sărac în lume, având comoară mare în ceruri;
Bucură-te, care în Asia norod mult ai agonisit lui Hristos;
Bucură-te, pentru care păgânul Ir a devenit creștin și episcop;
Bucură-te, cel ce în Numele lui Iisus Hristos ai poruncit ridicarea mortului;
Bucură-te, căci lui Aristarh ai arătat de la Cine ne vin luminarea și întărirea;
Bucură-te, tovarășul în Domnul al lui Vartolomeu, Miriam și Ioan;
Bucură-te, prigonitorul închinării la șarpele cel vechi, în chipul creaturii;
Bucură-te, cel ce hulit fiind, binecuvântai;
Bucură-te, care lovit fiind, pentru asupritori cereai mângâiere de sus;
Bucură-te, căci lacrimi și sânge și înseși viața ți-ai pus, pentru frații tăi;
Bucură-te, căci prețul multor suflete au fost suferințele tale;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al multor neamuri;
Bucură-te, Sfinte Filipe, Apostole!

Condacul 13

O, Sfinte Filipe, care Celui iubit te-ai adus ardere de tot, spre plinirea poruncii iubirii, încă și cu ultima suflare către ucigașii tăi cuvântând Evanghelia păcii, pe Acela roagă-L să ne binecuvânteze pe noi cu râvna de Dumnezeu înțelegătoare, pe care tu ai avut-o, dăruindu-ne acea credință, nădejde și dragoste care s-au arătat din faptele tale, ca dimpreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi, în veci: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Condacul 1

Rugăciune către Sfântul Apostol Filip

Sfinte Apostole Filip, către tine venim, dor având de înțelegerea lucrurilor sfinte și de cunoștința Celui Care pentru noi S-a pogorât din ceruri, după vestirile cele de demult; tâlcuitor de cele Dumnezeiești fă-te nouă, căci cum vom pricepe, de nu ne va îndrepta pe noi Domnul, pentru mijlocirile sfinților Săi? Învață-ne, Sfinte, îndrăzneala cea nebiruită a Crucii, către care ai îndemnat pe Ir; luminează-ne nouă vederea ochilor celor dinăuntru, ca lui Aristarh și lui Stahie și omorâtor arată-te idolilor cărora slujim din împietrire și nebăgare de seamă! Cel ce te-ai rugat pentru nesăbuiții asupritori porniți împotriva ta, roagă-te și pentru noi, care, cu stăruința în păcate, nesocotim îndelunga răbdare, bunătatea și milostivirea Dumnezeiască și, precum ai lucrat la înduplecarea acelora din răutățile lor, și pe noi ne ajută a ne îndrepta către faptele cele bune, ca să ne pomenească întru Împărăția Sa, Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu al Său fără de început Părinte și cu Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor! Amin!

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.