Primul episcop al Cretei, iubiții mei frați, este menționat astăzi de Apostolul Paul, în Lectura apostolică din Duminica Sfinților Părinți ai celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic (Tit 3, 8-15).
Prin urmare, Sfântului Tit îi citează cuvinte călăuzitoare, pentru ca acesta să poată înfrunta și normaliza situația precară predominantă în Biserica Cretei.
Problemele erau numeroase. Nu exista unitate în comunitatea creștină. Credincioșii erau divizați, împărțiți în grupuri, în timp ce se observa un comportament necorespunzător chiar și din partea clerului însuși.
În același timp, mulți au fost privați de o cateheză adecvată, din cauza situației preexistente. Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, încă o dată, unii creștini din țara și mentalitatea evreiască au complicat credința solidă în Hristos cu propriile lor trăsături și obsesii fariseice.
Astfel, intervine Pavel, căutând, acum când Biserica este încă la primii pași, să-i reevanghelizeze pe credincioși prin Episcopul lor și să prevină dezbinarea lor completă. Creștinii nu ar trebui să se lase consumați de dispute teologice, politice și rasiale, ci ar trebui să se dedice faptelor bune, carității și oricărui lucru care promovează unitatea. El spune că credința și doctrinele nu se schimbă.
De aceea subliniază, cu o severitate deosebită, că, după una sau două avertismente, trebuie evitați cei care insistă să seamănă discordie, deoarece asocierea cu ei riscă să ducă la tensiuni și conflicte suplimentare.
Dacă ne oprim aici, vom discerne spiritul marelui Pavel, care străbate cursul Bisericii de-a lungul timpului, de la vremea Apostolului și a Sinoadelor Ecumenice până în zilele noastre.
Părinții celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, pe care Biserica noastră îi onorează și astăzi, au acționat și ei în același spirit. Ei au condamnat prima fază a iconoclasmului și pozițiile malefice care au afectat vremea lor, hotărând restaurarea oficială a sfintelor icoane în Sfintele Biserici.
În același timp, au clarificat faptul că cultul lor este de natură onorifică și nu cultică. Cu toate acestea, au luat și decizii administrative, stabilind douăzeci și două de reguli pentru buna funcționare a Bisericii.
Iubiții mei frați, apostolul Pavel a fost un pionier, cu un spirit care rămâne relevant până în zilele noastre.
Dragostea sa pentru Hristos și Biserica Sa era atât de mare încât putea discerne clar nevoile Bisericii și putea să prevadă cursul ei viitor.
Cum ne stabilim prioritățile ca și creștini? Avem un spirit de iubire adevărată și dăruire sau căutăm să acționăm în propriul nostru interes?
Este trist să vedem comportamentele acelor creștini timpurii, imaturi spiritual, repetate până în zilele noastre, chiar și printre „credincioșii maturi și informați”.
Și totuși, ne lipsește ceva foarte important: dragostea și devotamentul sincer față de Hristos. Acesta este unul dintre motivele pentru care trăim aceleași conflicte astăzi, într-o măsură similară.
Poate că astăzi nu trebuie să ne confruntăm cu luptele Părinților noștri pentru sfintele icoane, dar avem și alte comportamente similare, la fel de otrăvitoare și periculoase pentru viața noastră spirituală.
Umilință care ascunde egoismul excesiv, iubirea prefăcută și selectivă, actele de bunătate însoțite de egoism și preocupări personale.
Expresii dure, s-ar putea spune. Totuși, dacă vrem cu adevărat să ne schimbăm și să progresăm spiritual, trebuie să înfruntăm aceste adevăruri direct.
Când te prezinți ca fiind umil, dar imediat ce cineva spune ceva împotriva ta, te grăbești să-l sfâșii în loc să te rogi pentru el, atunci îți dezvălui egoismul.
Când îți manifești iubirea într-un mod selectiv, acceptând unii frați și respingându-i pe alții, atunci iubirea ta nu corespunde iubirii lui Hristos.
Și când faci fapte bune și le faci bine altora, nu din iubire altruistă, ci pentru a auzi laude personale și „bravo”, atunci credința ta nu zidește unitatea Bisericii lui Hristos, ci se limitează la granițele înguste ale unei credințe personale și moarte spiritual.
Hristos nu este singur, nu este egoist, nu este inaccesibil. Dimpotrivă, El este tocmai Cel care ni se revelează în fiecare Celebrare Euharistică, prin rugăciunea Imnului Heruvimic: „Căci Tu ești Cel care oferă și ești oferit și primești și ești răspândit”.
Tu ești Cel care oferă și este oferit, care acceptă ofranda și o împarte credincioșilor.
Hristos Se oferă pe Sine pentru toți și devine totul pentru toți oamenii.
Să înțelegem, așadar, sensul profund al acestor cuvinte și, cu inimile frânte, să venim ca părtași la jertfa Lui, pentru ca ceea ce ne desparte să ne unească în împărăția Lui care are loc acum, de la cea pământească la altarul supraceresc și continuu al prezenței Sale veșnice. Acolo, ca fii ai aceluiași Dumnezeu, devenim împreună-moștenitori ai moștenirii Sale veșnice.
sursa: romfea.gr
