Duminica Sfintei Cruci nu trebuie confundată cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, această sărbătoare este o încurajare la mijlocul Postului Mare.
La Înălțarea Sfintei Cruci se citește Evanghelia pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos și a jertfei Lui sângeroase pe Cruce, de aceea și veșmintele purtate atunci sunt roșii la culoare. Însă, la Duminica a 3-a din Post nu este vorba de răstignirea lui Hristos pe Cruce.
Este vorba de sensul duhovnicesc al Crucii în viața creștinului, de răstignirea patimilor egoiste, a păcatului – prin rugăciune și post, prin rugăciune și pocăință, prin rugăciune și împărtășire cu Sfintele Taine. Este vorba de transformarea iubirii egoiste în iubire smerită și darnică sau jertfelnică.
Este vorba de o încurajare a creștinilor aflați în Postul Sfintelor Paști.
În mijlocul Postului, se scoate semnul Sfintei Cruci în mijlocul bisericii arătând că aceasta este deodată semnul Pătimirilor, dar și al Învierii lui Hristos. Această Cruce a lui Hristos este împropriată, este interiorizată în viața fiecărui creștin care postește.
Pomul din mijlocul Postului
Sfinții Părinți ai Bisericii mai dau un înțeles duhovnicesc acestei sărbători. În mijlocul Raiului era Pomul Vieții din care, prin nepostire, neascultare și nepocăință protopărinții Adam și Eva nu au ajuns să guste, iar Hristos, Noul Adam, prin ascultare desăvârșită și smerenie până la moarte pe Cruce, a dobândit viața veșnică pentru umanitate prin Sfânta și slăvita Lui Înviere.
De aceea, unii Sfinți Părinți au numit Sfânta Euharistie instituită de Hristos în noaptea dinaintea Sfintelor Sale Pătimiri ca fiind Pomul Vieții dăruit celor care cred în El și Îl iubesc pe El.
În mijlocul Raiului, în mijlocul zilei – la ceasul al șaselea, protopărinții Adam și Eva prin neascultare au întins mâinile și au luat din pomul oprit. Hristos, în mijlocul zilei – în ceasul al șaselea, prin smerită ascultare, Și-a întins mâinile pe Cruce și ne-a dăruit mântuirea sau unirea omului cu Dumnezeu. De aceea, în mijlocul postului se află Pomul acesta al Crucii dătătoare de viață.
Steag de luptă
Sfinții Părinți ai Bisericii mai spun că după cum un împărat biruitor pe câmpurile de luptă, înainte de a intra într-o cetate, trimite mai întâi steagurile și semnele împărătești, tot așa acum, în mijlocul Postului, Biserica pune în mijlocul credincioșilor semnul biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții ca să prevestească astfel pătimirile și slăvita sa Înviere.
Ortodoxia nu a despărțit niciodată Crucea de Înviere și Învierea de Cruce pentru că în lucrarea jertfelnică a lui Hristos este tainic ascunsă slava Învierii. De aceea, în noaptea de Paști, când proclamă Învierea, preotul ridică Sfânta Cruce și lumânarea în văzul tuturor și spune ‹Hristos a înviat!›. Deci, în Cruce este ascunsă puterea Învierii, iar la Înviere se arată slava Sfintei Cruci.
Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim
Hristos nu ne cere să purtăm singuri crucea, ci să purtăm crucea urmându-I Lui, adică cerându-I ajutorul Lui și purtând Crucea împreună cu El”, a spus Patriarhul Daniel în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci.
Evanghelia din Duminica Luării Crucii și urmării lui Hristos prezintă patru trepte, sau etape, ale mântuirii, mântuirea ca realizarea comuniunii sau relației vii a omului muritor cu Dumnezeu cel nemuritor și ca dobândirea vieții veșnice de la Dumnezeu, Care este izvorul vieții veșnice.
Treapta întâi: voința liberă
Iar prima treaptă spre mântuire este alegerea liberă: Numai cel care vrea este chemat să-L urmeze pe Hristos pe această cale. Aici vedem că Mântuitorul Iisus Hristos respectă libertatea omului, El propune, dar nu impune. El oferă mântuirea, dar nu obligă pe nimeni să-I urmeze.
Libertatea pe care Mântuitorul o scoate în evidență ne arată că de fapt Dumnezeu ne respectă libertatea noastră pentru că numai când iubirea lui Dumnezeu este acceptată în mod liber atunci comuniunea cu El este una adevărată.
Dumnezeu oferă iubirea Sa și dorește ca omul în mod liber să răspundă iubirii Sale, nu în mod obligatoriu sau în mod forțat.
A doua treaptă: lepădarea de sine
În unele limbi străine moderne, lepădarea de sine s-a tradus cu negarea de sine. Dar, lepădarea de sine nu înseamnă o depersonalizare, o desființare a persoanei, ci o înnoire a vieții, o schimbare a vieții.
Să nu devenim noi centrul iubirii noastre, pentru că aceasta este iubire de sine pătimașă. Prin lepădarea de sine, omul care urmează pe Hristos înviază sufletește, iese din mormântul propriului său egoism și devine plin de iubirea milostivă și smerită a lui Hristos.
Deci lepădarea de sine este o luptă de eliberare de egoism și o luptă de creștere într-o iubire milostivă și smerită față de semeni. De aceea, această lepădare de sine este o vindecare sufletească de o viziune a vieții egoiste. Din acest punct de vedere, numai lepădarea de sine îl face pe om deschis spre recunoștință în fața lui Dumnezeu și spre bunăvoință de a ajuta față de semeni.
A treia treaptă: asumarea Crucii
Crucea are multe înțelesuri duhovnicești atunci când vorbim despre crucea vieții fiecărui om.
- Crucea ca suferință poate însemna o copilărie tristă, de orfan, o tinerețe zbuciumată sau o căsătorie nefericită.
- Crucea ca neîmplinire și lupta de a transforma această neîmplinire pe plan profesional sau personal într-o biruință pe plan spiritual.
Din cauza păcatului, omul, deși își propune idealuri mari, adesea nu le poate împlini și trăiește sentimentul unui eșec, unei neîmpliniri. Dar, în Hristos, aceste neîmpliniri se transformă în biruințe duhovnicești.
- Crucea ca luptă sau osteneală reprezintă efortul de a sfinți viața prin rugăciune și prin fapte bune.
De pildă, efortul de a întemeia o familie și de a crește copii în credință. Sau, pentru cineva care a devenit monah, înseamnă să fii ascultător, smerit și rugător necontenit. Deci aici crucea este o luptă împotriva egoismului, pentru cultivarea iubirii smerite și milostive atât în familia conjugală, cât și în familia monahală.
A patra treaptă: urmarea lui Hristos
Hristos nu dorește ca oamenii să sufere, dar, prin suferința din viața omului, El își dorește ca omul să se apropie mai mult de Dumnezeu și, mai ales, să-I ceară ajutorul.
Păcatele toate sunt iubire egoistă și posesivă. Iubirea lui Hristos biruiește păcatele oamenilor, pentru că este iubire smerită și milostivă.
Avem această taină a Crucii ca fiind lumina vieții. Crucea purtată prin credință în Hristos și urmând voii lui Hristos, ajungem la Înviere, la biruință. Transformăm suferința în biruință, singurătatea în comuniune și suferința în speranță.
Deci în Cruce este ascunsă puterea Învierii lui Hristos, iar Învierea arată slava Sfintei Cruci. De unde știm aceasta? Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos, deși înviat din morți, păstrează în trupul Său înviat din morți, preaslăvit și înălțat la cer, semnele Crucii. El a interiorizat Crucea ca fiind experiența iubirii Sale jertfelnice și ascultătoare de Dumnezeu.
Cei care au trecut prin suferință, au purtat crucea cu gândul la Hristos, s-au întărit duhovnicește și s-au îmbogățit duhovnicește, au simțit prin suferință puterea credinței, au simțit ajutorul lui Hristos ca urmare a rugăciunilor adresate Lui și au simțit bucuria biruinței asupra încercărilor vieții.
Dar că purtarea crucii suferinței cu revoltă și fără a urma lui Hristos nu ne aduce niciun folos: Hristos Domnul nu dorește ca noi să suferim, El nu Se bucură când cineva suferă, ci, prin aceste încercări, sau greutăți ale vieții, El ne cheamă să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
PF Patriarh Daniel
