Sf. Noul Mucenic Hariton de la Mănăstirea Țrna Reka (Râul Negru) – 15/28 iunie. Viața, troparul și o cântare închinată Sfântului Nou Mucenic Hariton

Troparul, glasul 1:

Podobie: „Bucură-te, cea plină de har…”

Bucură-te, vlăstar al Serbiei străbune, Părinte Haritoane, lumină făcutu-tu-ai în lume, ca cel ce din Kosovo slujit-ai cu credință. Aflat-ai odihnă luptelor tale, a Domnului pătimire urmând cu tainică jertfire, mijlocește-ne la El bogată milă.

Condac, glasul 8:

Podobie: „Apărătoare Doamnă…”

Pe Cuviosul și ostașul cel nebiruit, pe cel ce lumea cu iubire a întărit, și pe cruce s-a adus ardere întreagă, pe acesta dar, credincioșii pomenindu-l, să-l slăvim întru cântări, dulce mulțumindu-i: Bucură-te, Haritoane preafericite!

doar ortodox church102

Cântare închinată Părintelui Hariton de la Mănăstirea Țrna Reka (Râul Negru)

 

Țrna Reka îl slăvește pe ostașul lui Hristos,

pe Hariton cel sfânt, pe slăvitul mucenic,

care pentru Hristos pătimește, sângele vărsându-și

și în Ceruri proslăvit, pentru noi se roagă.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Părinte Haritoane, de Dumnezeu alesule,

mucenice sfânt, de Dumnezeu încununat,

în ochii mei, a ta jertfă strălucește,

fiincă sângele pentru credință și pentru Hristos ți-ai dat.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Cu voință tare, înflăcărat râvnitor,

Fără frică de moarte, iubitor de nevoință,

Dumnezeu te-a înzestrat cu inimă arzândă.

De aceea, pentru Hristos cu bucurie sângele ți-ai vărsat.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Mânate de duhurile răutății, hoarta de fiare,

însetate de sânge sârbesc, era turbată,

voia și pe Hristos cu sânge să-L spele,

însă nebunul nu știe că sângele sufletul mântuiește.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Tu triumfi astăzi în ceata mucenicilor,

în vreme ce eu duc lupta cu nădejdea muribundului

de a se opune furtunii acestei lumi nebune.

De aceea, ajută-mă, ajută-mi copilul,

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Să păzesc sfânta noastră Ortodoxie,

slăvitele locașuri sârbești ale țarilor,

cu fierbinte pocăință să-mi spăl sufletul

ca Împărăția Cerurilor cu credință să o dobândesc.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

Mucenice sfinte, mă rog ție, ajută-mi

ca fiecărei ispite să mă împotrivesc.

Și cu puterea Crucii pe răul balaur să-l biruiesc

împreună cu tine pe Împăratul nostrum Hristos să-L privesc.

Iar când sufletul în necazuri mi se afundă,

ajută-mă, ajută-mă, Sfinte Haritoane!

 

doar ortodox church102

Călugărul Hariton, Noul Mucenic din Kosovo

Cuvintele Domnului: Nu te teme de cei care ucid trupul, dar nu sunt capabili să ucidă sufletul (Mat. 10:28) au inspirat multe generații de creștini în ultimele două mii de ani, de la Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În urma acestor cuvinte, chiar și cei păcătoși, luându-și crucea, au devenit martiri și sfinți de la începutul creștinismului până în prezent.

Chiar și astăzi, când mulți s-au îndepărtat de Hristos, există suflete însetate de Dumnezeu care sunt pregătite să-L urmeze pe Hristos prin moarte în viața veșnică. Astfel a fost părintele Hariton.

Fr. Hariton a văzut pentru prima dată această lume în ziua de sărbătoare a Sf. Arhanghel Mihail, 8/21 noiembrie 1960, în satul Lukovačka Reka de la Kuršumlija [sudul Serbiei]. S-a născut într-o numeroasă familie țărănească din Lukić. La botez a fost numit Radoslav („cel vesel”). Mai târziu în viață, va fi tuns călugăr cu numele Hariton, care este echivalentul grecesc al sârbului Radoslav. Astfel, la naștere s-a dat un înțeles simbolic al vieții sale viitoare de slujire în Biserică – căci orice suferință îndurată de dragul lui Hristos aduce bucurie, atât în ​​cer, cât și pe pământ.

Înainte de intrarea sa în mănăstire, a muncit din greu ajutându-și familia în sat. Mai târziu, s-a educat și a lucrat ca șofer profesionist timp de douăzeci de ani. Mulțumită educației sale, s-a străduit să trăiască onorabil și să-i ajute pe toți cei care aveau nevoie.

În dorința lui de a face bine, la început a încercat să se alăture Partidului Comunist, dar nu a fost acceptat. Nu după mult timp a început să vadă adevărata față a comunismului. Această înțelegere a avut-o tot restul vieții sale și, în lumina acestei conștientizări, a văzut suferința poporului său sub conducerea Partidului Comunist. Chiar daca nu a trăit pentru a vedea căderea sistemului, al căruia și el a fost victimă, acum se bucură în ceruri cu toți cei care au suferit de mâna comuniștilor, știind că nu degeaba au fost sfâșiate acele flori din grădina poporului sârb.

În timp ce încă trăia pe lume, se gândea să se căsătorească. La un moment dat chiar s-a apropiat de căsătorie, dar în cele din urmă Domnul i-a revelat o altă cale de mântuire – cea a vieții ascetice. Întorcându-se sincer și din toată inima către Domnul, a vrut să-L urmeze în cel mai sincer mod. Cu asta în minte, s-a gândit să meargă în Țara Sfântă, acolo pentru a-L sluji pe Cel Dulce, Domnul Iisus. Ajuns ca pelerin, a vrut să rămână ca călugăr în mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit din Ierusalim. Cu toate acestea, prin pronia lui Dumnezeu, el nu a fost acceptat la acea sfântă lavră și astfel s-a întors în patria sa.

În ultimii câțiva ani înainte de a intra în mănăstire, părintele Hariton a trăit și a lucrat în Niș 2 . Era cunoscut și amintit de toți credincioșii de acolo doar pentru bunătatea sa. Nu a renunțat niciodată la intenția lui plăcută lui Dumnezeu de a deveni călugăr și a așteptat cu răbdare ocazia potrivită de a-și îndeplini dorința. Știind că Domnul nu renunță la slujitorii Săi, a apelat la Domnul cu rugăciunea sinceră pentru ca drumul mântuirii să i se deschidă.

Marea credință și iubire a lui Hariton față de Domnul este evidentă din următorarea întâmplare: Odată, când era foarte bolnav, se ruga acasă cu lacrimi la icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” și nu s-a ridicat până nu a primit vindecarea. Credința sa a fost sporită prin acest incident, iar în viitor va primi mai multe confirmări că Dumnezeu este într-adevăr real și îi răspunde rugăciunii.

Cu ajutorul Domnului, în 1995, Fr. Hariton a intrat în Mănăstirea Țrna Reka (Râul Negru) de la Ribarić, unde ocrotitori sunt Sfinții Arhangheli și Sfântul Petru din Koriša. La intrarea sa în mănăstire a început lupta cu omul cel vechi (vezi Rom. 6: 6; Efeseni 4:22). Plin de hotărâre și sacrificiu de sine, Fr. Hariton s-a îndreptat către chemarea vieții monahale.

Înconjurat de bărbați mai tineri care nu erau obișnuiți cu greutățile fizice, a făcut tot posibilul să-i ajute pe fiecare în treburi. Zi și noapte și-a ignorat propria nevoie de odihnă pentru a-i ajuta pe acei frați care aveau nevoie de ajutorul său.

Cu binecuvântare din partea starețului său, i-a ajutat și pe vecinii mănăstirii, în special pe cei singuri, bătrâni, grăbit mereu să împlinească asemenea ascultări. Smerit și răbdător, dădea impresia că era dintr-o altă lume. Deși la intrarea în mănăstire și-a dorit viață solitară, avea să îndeplinească ascultarea șoferiei fără plângere ori de câte ori starețul său îi atribuia această sarcină. În această datorie a arătat o mare grijă pentru pasagerii săi. În timp ce el însuși fusese șofer profesionist și îi plăcea să meargă repede, totuși din grijă pentru oameni își va depăși propriile preferințe și continua să șofeze încet și prudent.

Uneori, Fr. Hariton ar putea părea sobru și hotărât în râvna lui pentru adevăr. Esența firii sale a fost însă caracterizată de iubire și sacrificiu de sine, care au fost demonstrate prin fapte și nu prin cuvinte. Întotdeauna tăcut, vorbea liniștit doar atunci când simțea într-adevăr că spusele sale vor aduce beneficii celor din jur. În orice moment, a fost atent să nu-i rănească pe alții sau pe el însuși prin vorba sa.

În mănăstire a studiat Viețile Sfinților și învățăturile Sfinților Părinți. În timp ce își conducea viața în spiritul lor, se străduia să nu fie observat de cei din jurul său, așa cum l-a învățat părintele său spiritual.

Neavând nimic, dar toate stăpânindu-le (II Cor. 6:10), el s-a luptat în această manieră ca novice timp de doi ani la Țrna Reka. Apoi, în ascultare de părintele său duhovnicesc, Episcopul Artemije, a fost chemat să asiste la reconstruirea mănăstirii Sfinților Arhangheli de lângă Prizren, Kosovo.

Încă o dată, Fr. Hariton s-a nevoit în reconstrucția acelui loc sfânt (de care îl lega dragoste natală). Imediat a început să-l ajute pe noul său superior în pregătirea spațiilor de locuit pentru ca frații să se mute. În aceste lucrări, fie ca șofer, fie pentru o altă ascultare, nu s-a cruțat și nu a acordat atenție propriei epuizări fizice. Cu constanță, și-a îndeplinit liniștit și sobru misiunile. Era primul care ajungea în biserică și nu a cerut niciodată să fie scutit de citit sau de ajutor la slujbele din biserică. El stătea în strană drept ca o lumânare, fără să ia loc niciodată, și se concentra mereu pe cuvintele lecturilor și cântărilor.

La 10 mai 1998, chiar înainte de slujba de priveghe a protectorului, Sf. Nikolai (Velimirović) din Ziča, Hariton a fost tuns călugăr de episcopul Artemije. Rememorând faptele sale de până atunci, părintele Hariton a sporit și mai mult munca, devenind din ce în ce mai zelos în ascultare. S-a străduit cu atât mai mult să îndeplinească sarcinile care i-au fost atribuite și nu a refuzat nici cele mai dificile ascultări. Una dintre ascultările sale a fost să obțină provizii pentru mănăstire. De asemenea, a fost chemat să aducă materiale importante pentru eparhie, precum și pentru episcop și asistenții săi. În aceste sarcini dificile era extrem de potrivit.

Se bazau întotdeauna pe el pentru a îndeplini orice fel de sarcină, iar el muncea mereu fără să se gândească niciodată la sine, la orice oră din zi sau din noapte. Există multe exemple ale dorinței sale de a-i servi pe alții, cum ar fi un moment în care era gata să plece în miez de noapte în timpul celor mai grave atacuri ale așa-numitei Armate de Eliberare Kosovo (KLA), pe cel mai periculos teren din Dulje și Crnoljeva, pentru a aduce apă tămăduitoare unui frate în suferință în Hristos. Era calm și total pregătit să ducă la îndeplinire acea ascultare. Cu toate acestea, a fost oprit înainte de a putea porni mașina. Cu aceeași ascultare și pace de sine, fără să murmure, nici să comenteze, a primit o nouă binecuvântare să rămână.

În timp ce părintele Hariton era capabil să facă aproape orice și, deși era cunoscător despre multe lucruri, nu avea niciodată să ofere sfaturi starețului său. Prefera să slujească decât să sfătuiască. Când a făcut o sugestie, s-a dovedit întotdeauna benefică mănăstirii. Pentru smerenia sa, Fr. Hariton a câștigat respectul fraților săi monahi și al vizitatorilor care l-au cunoscut. Parcă îl vedem cum stătea adesea într-un colt, citind Viețile Sfinților sau rugându-se.

Nu avea să păstreze nimic în chilia lui de care nu avea nevoie, nici măcar cărți. Pe lângă o carte de rugăciune și o Biblie, el avea doar câteva cărți, pe care le primise ca dar de la starețul său. Chiar și pe acestea le-a păstrat numai din ascultare, nu pentru că avea nevoie de ele. În celula sa, pe care nu a numit-o niciodată a lui, a păstrat doar trei icoane. În ceea ce privește aspectul, era ordonat, curat și simplu. Nu era nimic despre el pentru a atrage atenția celorlalți, cu excepția faptului că, atât iarna, cât și vara, el purta mereu opinci din cauciuc (sandale țărănești lucrate manual) cu șosete de lână și o vestă peste hainele sale și numai în cele mai friguroase zile avea să adauge o altă vestă, identică cu prima. La slujbele bisericii purta ținuta monahală completă.

Ascultător de învățăturile duhovnicului său, era tăcut la mesele de la trapeză și mânca orice i se punea înainte. Dacă nu ar fi fost mâncare, ar fi fost suficient pentru el doar pâine și ceai. În slujirea oaspeților, era politicos și fără a ține cont de etnie sau de crez. A făcut tot posibilul să placă tuturor oamenilor. Nici când Shiptari au comis crime împotriva poporului sârb, nu i-a urât. Mai degrabă, a încercat să le justifice acțiunile învinovățind regimul fără evlavie.

În timp ce părintele Hariton nu era direct implicat în lumea exterioară, nu era nepăsător față de evenimentele din țară. Cu toate acestea, el s-a străduit să rămână distant. El s-a agățat de „un lucru necesar”, de Domnul Hristos, neagonisind nimic pentru el însuși, ținând cont doar de  ceea ce poate fi trimis la vistieria cerească – unde nici molia, nici rugina nu o strică.

Nu putem rămâne tăcuți cu privire la rezistența lui de boli. El și-a amintit întotdeauna vindecarea de către Maica Domnului. După acel incident, nu a apelat niciodată la un medic pământesc. Odată s-a îmbolnăvit de ceea ce părea a fi hepatită. Refuzând orice ajutor, s-a retras în chilia sa și s-a întors către Vindecătorul Ceresc. Timp de câteva zile nu a mâncat nimic. Pentru a nu a-i îngrijora pe frați, le-a spus că își va lua mâncarea personal. Câteva zile mai târziu a ieșit din chilia sa, fără simptome de boală.

Când călătorea, Fr. Hariton a avut grijă să nu se îndepărteze de la chemarea monahală, comportându-se corespunzător. Era precaut chiar și în privința unor astfel de detalii, cum ar fi să nu mănânce înghețată pe stradă, ci să aștepte mai degrabă circumstanțele adecvate. El a fost atent la acțiunile sale în afara mănăstirii și cu atât mai mult în interiorul ei, urmând cu sârguință codurile de comportament monahal, cum ar fi abținerea de a atinge pe oricine, chiar de a-și pune mâna pe umărul altuia.

El a fost, de asemenea, amabil cu musulmanii vecini. A încercat să-i ajute în multe feluri și a intervenit în numele lor, așa cum a făcut și pentru alți oameni săraci. În compasiunea lui, s-a implicat adesea pentru ei, astfel încât să primească orice lucruri materiale aveau nevoie. Uneori, se putea observa dragostea inimii sale, când o lacrimă i-a sfâșiat obrazul în timp ce asculta povești despre suferința și persecuția oamenilor nevinovați.

Pentru tot ce a făcut pentru cei din jurul său, a tăcut și nu a atras atenția asupra lui. Comportamentul său a atras critici de la unii, dar nu s-a apărat niciodată, crezând că modul de viață monahal trebuie respectat și nevrând să fie rănit spiritual prin abaterea de la acesta. Acțiunile sale i-au ajutat pe mulți. A vorbit și a acționat într-o manieră simplă și directă. Când a fost prezentat pentru hirotonire în preoție, a renunțat din smerenie. Părintele său spiritual a înțeles acest lucru și nu a forțat momentul.

Deși a suferit de mâna celor pe care i-a apărat, nu a arătat niciodată ură, chiar și atunci când la 1 mai 1999, când conducea să viziteze o persoană bolnavă în spitalul din Pristina, a fost împușcat cu o armă automată. Deoarece nu avea ură în inima lui și credea că ceilalți sunt la fel, a rămas calm și neînfricat în aceste circumstanțe. Această puritate a inimii i-a permis să se deplaseze în voie chiar și după ce armata sârbă s-a retras [din Kosovo și Metohija] și în loc au rămas bandele criminale cunoscute sub numele de KLA.

În iunie 1999, el și-a condus superiorul Prizren zilnic, de fiecare dată trebuind să treacă printr-o gloată furioasă de Shiptari care își sărbătoreau „victoria” împotriva sârbilor. Odată, singur și fără nicio protecție, a condus fără teamă și calm un bărbat rănit mortal la spital prin aceeași gloată. După acest incident, el i-a spus episcopului său că dorește să rămână în mănăstirea sa din Serbia, în țara sârbilor. Era deja pregătit pentru orice – a vrut să rămână – fie să trăiască, fie să moară.

Într-adevăr, la 15 iunie 1999, el a primit ultima ascultare pe pământ. La ora 10:30 a sosit cu mașina la Episcopia din Prizren și apoi a plecat la o familie care pregătise masa cu drag pentru episcop. Ca de obicei, a plecat vesel, fără cârtire și fără niciun semn de teamă. Nu s-a întors din această călătorie. Pe drum, după declarația trupelor NATO care sosiseră [în Kosovo și Metohija] pentru a aduce „pace și libertate”, părintele Hariton a fost capturat de o hoardă criminală și dus la locul torturii.

Mesajele au fost trimise oficialilor în toate direcțiile, dar nu s-a mai auzit nimic despre locul său. În timp ce călăii doreau să rămână crima ascunsă, Domnul nu a dorit ca martiriul să rămână necunoscut. Și cum mucenicii sunt liberi să trimită mesaje celor de pe pământ, la fel a făcut și Părintele Hariton. El a apărut în vis la mai mulți dintre frați și i-a spus unuia că era mort.

Abia după un an s-au confirmat aceste vise. Trupul său torturat a fost găsit lângă Prizren, în spatele spitalului din orașul Tusus. Trupul a fost identificat prin haina sa monahală, metanierul de rugăciune și documentele sale de identificare. Autopsia a dezvăluit tortura: mai multe coaste i-au fost rupte, precum și mâna stângă. Vesta lui era sfâșiată și în jurul inimii erau răni înjunghiate. Corpul său era fără cap și mai multe vertebre lipseau. Știm că Fr. Hariton nu și-a negat credința. A suferit pentru că era creștin, călugăr și sârb.

La 11 noiembrie 2000, rămășițele sale au fost aduse la părintele său spiritual, episcopul Artemije, la Mănăstirea Gracanica [din Kosovo]. A doua zi trupul a fost dus la Mănăstirea Trna Reka, unde părintele Hariton începuse viața monahală. La Trna Reka, episcopul Artemije s-a adresat călugărilor și credincioșilor adunați cu următoarele cuvinte: „Părinte Hariton, te-am primit aici cu câțiva ani în urmă ca novice, iar acum te primim ca martir … ”

Slujba de toată noaptea a fost oficiată împreună cu citirea continuă a Psaltirii pentru cei plecați la Domnul. A doua zi, Sfânta Liturghie a fost slujită de mai mult de treizeci de preoți. Liturghia a fost urmată de o slujbă de pomenire la care au participat peste cinci sute de credincioși. Fr. Hariton a fost apoi dus la cimitir pentru un ultim rămas bun. Mucenicul a fost primul care a fost înmormântat în acest cimitir. Acum arde continuu ca o lumânare înaintea Domnului – la fel cum lumânările aprinse la Liturghie și slujba de pomenire nu au fost stinse, iar acea lumină continuă să ardă deasupra mormântului său, mărturisind viața sa eternă în Dumnezeu.

Să ne rugăm Domnului ca Părintele Hariton să fie primit în Ceata Sfinților. Fie ca jertfa lui ascetică și sângele martirului să fie cu adevărat sămânța noilor creștini. Și toți cei care se inspiră din exemplul său de slujire smerită și suferință martirică să urmeze cu și mai mult devotament pe calea înaintașilor noștri purtători de Dumnezeu și a Sfinților, care au suferit „pentru slăvita Cruce și Libertatea de Aur”. Împreună cu ei, în Biserica triumfătoare, am strigat din toată inima: Sfinte Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

* Tradus de Andjelka Raicevic din jurnalul în limba sârbă Sveti Knez Lazăr (Sfântul Prinț Lazăr), Prizren, Kosovo, nr. 32 (2000), p. 91-97.

Lavra: o mănăstire coenobitică remarcată pentru mărimea sau imponența sa.

2 Orașul antic Niš este situat la aproximativ patruzeci de mile până la nord-vest de Fr. Satul natal al lui Hariton din Kuršumlije.

Sursa: ieromonah Ștefan, călugărul Hariton, nou martir al Kosovo, Cuvântul ortodox 241 (2005), p. 57-67.  via pemptousia.com

doar ortodox church102

Doar Ortodox

N-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: