stelain gombos
Stelian Gomboș

„Nu va temeți!…”

Da, astfel, ne îndeamnă Mantuitorul nostru, zicand: “Nu va temeți, Eu am biruit lumea!”
Iar dacă El a biruit-o, noi, fiii, ucenicii și urmașii Sai, avem nădejdea și încredințarea ca o vom învinge și noi, pe ea, lumea bolii, a suferinței, a neputinței, a vulnerabilității, a slăbiciunii, a ispitei, încercării, a păcatului, a patimii și, în cele din urma, a morții!…
Dar, pentru acest lucru trebuie, neapărat, sa ne ținem de El, sa ne raportam Lui, sa ne rugam Lui, sa împlinim voința Lui, sa ne asumam și însușim învățătura Sa căci, numai El, ne poate izbăvi și apară de toate cursele, ispitele, obstacolele, răutățile și bolile acestui veac!…
Suntem, în aceste momente, foarte tulburati, speriați, înfricoșati, deprimați și disperați, din cauza celor ce se întâmplă sau, ar putea sa ni se întâmple, în continuare!…
Suntem invadați, asediati și bulversați de știrile, informațiile și comentariile ce reflecta starea de fapt a pandemiei corona virus (covid 19) situație care se schimba de la o ora la alta!…
Drept urmare, suntem îndemnați sa fim prudenți, precauți și, profilactici și, pe buna dreptate!…
Da, este foarte bine, asa trebuie sa facem!…
Dar, dincolo de toate acestea, de toate aceste ordine, dispoziții, restricții și masuri, altminteri, justificabile, haideți sa ne punem, cu toții, în genunchi, la rugăciune, haideți sa abordam tot acest fenomen ca pe o clipa, providentiala, veritabila și autentica, ce poate produce ori genera trezirea noastra, schimbarea noastra, întoarcerea nostra, pocainta și convertirea noastră, revenirea noastra, din nori, cu picioarele pe pământ!…
Între altele, suntem acum, in ipostaza în care trebuie sa realizam faptul ca acest flagel, deja, generează și, va genera, tot mai mari, mai acute și mai nefaste consecințe, sub toate aspectele, în toate planurile, în plan uman, economic și social, de aceea, noi suntem poftiți acum, la multă luciditate, la sincer realism și, la adevărată, resetare, restartare și, recalibrare!…
Asadar, conștientizând, faptul ca, de aici încolo, ori, după diminuarea sau stoparea acestui cumplit virus, lumea, oamenii, societatea, adică noi toți, nu vor mai fi, nu vom mai fi sau arata la fel, prin urmare, haideți sa (re)devenim ceea ce trebuia sa fim, deja: oameni, sinceri, corecți, onești, milostivi, nefatarnici, neipocriți, chibzuiți, cinstiți, drepți, serioși și adevărați!…
Invierea-Domnului
Sa fim, noi insine, ținându-ne de poala Domnului, a Celui Care ne-a liniștit, încurajat și aparat, atunci când ne-a adresat și, ne, adresează, neîncetat și neintrerupt, cuvântul și indemnul hristic, mântuitor și salvator, de, a nu ne teme, de nimeni și de nimic, căci, “Eu, pururea sunt cu voi, pana la sfârșitul veacurilor!” Amin!…
Si, încă ceva: dincolo de toată izolarea impusă și auto impusă, să ne aflăm, în solidaritate și frațietate cu cei care sunt permanent singuri, nu doar acum, cu bătrânii și bolnavii, care sunt atât de expuși acum, și sa credem cu tărie și convingere ca Biserica, Sfânta Liturghie alături de celelalte slujbe, taine și ierurgii bisericesti, dimpreună cu postul și rugăciunea, deci, toate aceste instrumente și mijloace sfintitoare, vindecătoare, tămăduitoare, și, îndeosebi, mântuitoare, își au (re)sursa și izvorul în Iisus Hristos – Domnul, Creatorul si Stăpânul a toată creația si faptura, Cel ce este, ieri, azi și, în veci, Același, adică, Doctorul trupurilor și sufletelor noastre și care (ne) aduce alinare, noua și tuturor bolilor, suferințelor și neputintele noastre, trupești, sufletești și, duhovnicești!…
Dumnezeu sa ne ajute!…
Dumnezeu sa ne apere!…
Dumnezeu sa ne ocrotească!…
Dumnezeu sa ne poarte, tuturor, de grija, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
dr. Stelian Gombos
DoarOrtodox

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.