In fiecare an, în a doua duminica a Triodului și a treizeci și patra după Rusalii, Biserica noastră îl pomenește și evoca, la loc de cinste și de frunte, pe fiul risipitor, dar, nu risipit, pe cel care a plecat dar s-a întors, căci, “mort a fost și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat”, altfel spus, pe cel care a fost rebel dar s-a domolit și potolit, a fost îndrăzneț și arțăgos dar s-a liniștit și cumințit, a fost potrivnic dar s-a supus, a fost rătăcit dar s-a intors, a fost păcătos dar s-a pocăit, a fost greșit dar s-a îndreptat, a fost semeț dar s-a smerit, a fost risipitor dar s-a adunat!… Da, astfel, Biserica îl pomenește pe cel căzut și, decăzut dar, care, s-a ridicat și s-a salvat, răscumpărat și mântuit, prin regret sincer, adâncă părere de rău, fiind hotărât și determinat a pune început, nou și bun, vieții sale, asumându-și, la modul cel mai sincer, serios și responsabil, (toate) greselile și păcatele comise, realizând ca “a(m) greșit la cer și inaintea Ta”, adică înaintea Tatălui sau și, al nostru!…Si, iată ca Dumnezeu – Tatăl cel bun, blând, mult milostiv, iertător și indelung răbdător îl primește și îl reaseaza în starea, ipostaza și condiția lui cea dintâi, cea originara, cea de fiu, nu de argat, cea în care l-a și ne-a creat, cea de fii ai Sai, fericiți, desăvârșiți, mântuiți și veșnici!…De ce, dar, a făcut Dumnezeu toate acestea, venind, cu multa dragoste și (ne)răbdare, în întâmpinarea fiului Sau cel mic ?!…Pentru ca dragostea Sa părintească iarta, uita și trece cu vederea toate fărădelegile noastre, mai ales atunci când fiul/fiii, recunosc, regreta și deplâng starea lor deplorabila în care au ajuns și, aceasta, numai din cauza lor!… Si, atunci, în (tot) acest context, în deplina cunoștință de cauza și desăvârșită libertate, decizionala, noi – fiii cei rătăciți și rătăcitori, cei risipiți și risipitori, nu trebuie sa facem altceva decât sa ne asumam tot acest trecut al nostru și, pe cale de consecință, sa adoptam hotararea de a (ne) cere iertare, de a ne așeza, în genunchi, la Sfânta și sfintita/sfintitoarea rugaciune, cu alte cuvinte de a (ne) plânge și, deplânge, sincer, viata și purtarea noastră, precara și vrednica de mila, silă și dispreț, caci am ajuns sa “mâncăm din roscovele porcilor!” Iar convertirea noastră, dincolo de (toate) comentariile, criticile, observațiile sau reproșurile unora dintre “fratii noștri mai mari”, va fi una sortita reușitei și succesului, fiindca vom fi reabilitati și invitați ori poftiți la masa și ospățul cel împărătesc sau regal, organizat în cinstea noastră, adică, la banchetul euharistic al Sfintei Liturghii, unde vom fi împodobiți “cu haina cea dintâi, cea de toată cinstea” iar, “vițelul cel gras”, sacrificat pentru noi toti, este Însuși Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica (toate) păcatele lumii”, Care vine, se ofera/se daruieste, în stare de jertfa nesangeroasa, spre mâncare și bautură, “pentru noi și pentru a noastră mantuire”, pe care “dacă Îl vom manca și Îl vom bea nu vom mai flamanzi și nu vom mai inseta în veac!”Prin urmare, haideți sa “gustam și sa vedem cât de Bun este Domnul”, Care se așează, pentru noi, drept garant și implinitor al iertării, reabilitării, sfințirii și mântuirii noastre, chiar dacă “fratele mai mare” care, nu înțelegea ca “toate ale Mele ale tale sunt, pururea”, nu vedea (nu vede) cu ochi buni toată aceasta întoarcere și bucurie/veselie, adevărată, sincera și necondiționată, a Tatălui pentru fiul care s-a întors, de la moarte la Viata, de la minciuna la Adevăr, de la pacat/patima la Virtute, de la robie la Libertate, de la întuneric și Lumina, adică la Dumnezeu – Tatăl, Creatorul, Stăpânul și Domnul, Cel ce este “Lumina lumii, Calea, Adevarul și Viata”, “Adevărul care ne (va) face liberi” și, “Lumina cea adevărată” pe care daca, noi, toți, o vom urma nu vom mai umbla și rătăci, niciodată, în întuneric!…Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Lumina cea neapusa, vesnica și neinserata, Care luminezi pe tot omul aflat în căutarea Ta, lumineaza-ne și pe noi cei care încă mai perenigram și orbecaim în “îndepărtate tari străine” , la mare distanta de Tine, aflându-ne încă, rătăcitori și risipitori, confuzi și dezorientați dar având dorința, foamea de si după Tine, bine știind ca, numai, Tu, Singur, ești și, deci, (ne) poți hrăni cu mâncarea cea adevărată și adapa cu Apa cea Vie, a Împărăției Tale celei Cerești și Veșnice! Amin!…
Stelian Gombos
