Troparul, viața, acatistul Sfintei Teodora Împărăteasa (11 februarie)


Troparul Sfintei Teodora Împărăteasa, glasul 5 Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor. 

DoarOrtodox

Sf.-Teodora-Imparateasa-01Constantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

DoarOrtodox

Istoria creştinismului a cunoscut în primul mileniu tulburări, frământări, unele cauzate şi de încercările unor împăraţi bizantini de a înlătura cultul sfintelor icoane. Călugări şi patriarhi, sfinţi şi împărătese au apărat cu preţul vieţii cultul icoanelor. Împărăteasa Teodora alături de împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora la 11 februarie.

Teodora, viitoarea împărăteasă a Bizanţului, s-a născut în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, din părinţi străluciţi şi evlavioşi, de origine armeană. Mama Teodorei se numea Teoctista, iar tatăl său Marin şi avea funcţia de amiral în flota imperială. Pe lângă Teodora, aceştia au mai avut doi fii şi trei fiice, toate căsătorite cu înalţi demnitari de la curtea imperială constantinopolitană.

Călăuzită de mică de cuvintele Scripturii

Părinţii au crescut-o pe Teodora la Constantinopol, unde a primit o înaltă educaţie. Fiind înzestrată cu o frumuseţe deosebită, ea a fost remarcată şi aleasă de trimişii noului împărat Teofil (829-842), alături de alte şase fete, pentru a-i fi aduse spre căsătorie. Tuturor fetelor împăratul le-a dat un măr şi le-a invitat în ziua următoare din nou la palat, întrebându-le ce au făcut cu mărul. Şase fete au răspuns că l-au mâncat, a şaptea, însă, sfătuită de un stâlpnic din Nicomidia, i-a dat un uimitor răspuns. Această fată, Teodora, i-a spus, înmânându-i împăratului două mere, că: „mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ţi-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ţi-l voi dărui“. Auzind acest neaşteptat răspuns, împăratul a ales-o pe Teodora ca să-i fie soţie, implicit împărăteasă. Această procedură de alegere a împărătesei era obişnuită în Imperiul Bizantin.

Împărăteasa Bizanţului cinstea în ascuns icoanele

La 4 mai 830, Teodora s-a măritat cu Teofil, la un an după ce el a ajuns împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii: cinci fete şi doi băieţi. Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane şi de prigoana lui asupra celor ce le cinsteau, aducându-le închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească în taină sfintele icoane împreună cu mama împăratului, Eufrosina, nepoată a Sfintei Irina. Aflând cu indignare că ordinele sale sunt încălcate chiar în palatul imperial, Teofil şi-a mustrat aspru soţia şi a interzis fiicelor sale să-şi mai viziteze bunica, retrasă între timp ca monahie la Mănăstirea Gastria, în afara Constantinopolului.

Edicte iconoclaste şi teribile torturi

Considerându-se instrumentul proniei divine în lupta de stârpire a idolatriei, iconoclastul Teofil a emis două edicte ce prevedeau pedepse aspre împotriva iconofililor (cinstitorii icoanelor), primul în anul 831, al doilea în anul 838, care vizau distrugerea icoanelor. Au fost dezlănţuite persecuţii cumplite, în special contra monahilor. De pildă, pe frunţile fraţilor Teodor şi Teofan Graptul au fost înscrise cu fier încins versuri iconoclaste, iar lui Lazăr zugravul i-au fost arse palmele, spre a nu mai putea picta icoane. L-a numit patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), dascălul său din copilărie, un iconoclast radical. Poreclit în derâdere de ortodocşi „Iannes magicianul“ sau cu ebraicul Hylilas (Lucifer), Teofil a prezidat un sinod în Biserica din Vlaherne, în care s-a aruncat anatema asupra tuturor celor ce venerează sfintele icoane. Prigoana iconoclastă a luat brusc sfârşit odată cu moartea împăratului.

Împărăteasa care a iubit buna podoabă a Bisericii lui Hristos

Împăratul Teofil a murit la 22 ianuarie 842. Hristos a rânduit ca să domnească peste bizantini o cucernică şi binecinstitoare împărăteasă, până când fiul ei de nici trei ani, Mihail al III-lea, avea să ajungă la vârsta potrivită conducerii imperiului. Împărăteasa era iconofilă, adică iubitoare a icoanelor, astfel că, odată cu moartea soţului, iconoclaştii şi-au pierdut influenţa şi au căzut în dizgraţie. După cum se spune în viaţa ei, atunci când Teofil era pe patul de moarte, Teodora a dat la iveală icoanele ascunse. În clipele de pe urmă ale soţului său, ea l-a înduplecat să mărturisească, să cinstească şi să sărute din tot sufletul icoanele. După ce şi-a ascultat soţia, Sinaxarul cel Mare ne spune că împăratul şi-a dat cea din urmă suflare. Imediat s-a instituit o regenţă în numele moştenitorului tronului, copilul Mihail, formată din împărăteasa văduvă Teodora, fraţii ei Vardas şi Petronas şi Teoctist logothetul. Acum au început demersurile privind restabilirea cultului sfintelor icoane. „Împărăteasa cea împodobită cu cunună, dorind adevărata împărăţie a lui Hristos“, dorea să aşeze din nou în toate bisericile „icoana Lui cea neîntinată şi chipurile sfinţilor“ (Triod, Duminica Ortodoxiei, Canon, Cântarea a 4-a). Ea a lucrat cu mare băgare de seamă. Mărturisitorii ortodocşi au fost rechemaţi din exil şi au avut o întrevedere cu împărăteasa, pentru pregătirea unui sinod. Acesta urma să restabilească cultul icoanelor şi, la dorinţa Teodorei, să se încredinţeze că fostul ei soţ nu va fi anatematizat.Dorind să izbăvească Biserica de „negura eresului“ din trecut, în luna martie 843, Teodora a convocat un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Episcopii au întărit din nou hotărârile Sinodului VII Ecumenic (787) cu privire la venerarea icoanelor. Patriarhul Ioan VII Gramaticul a fost depus, iar Teodora a recomandat Sinodului să-l aleagă patriarh pe Metodie. La prima vedere, s-ar părea că Metodie a fost numit prin hotărâre împărătească; de fapt Dumnezeu a fost Cel care l-a ales pe acest om, care a fost surghiunit de către împăratul Teofil. Astfel, prin alegerea Sfântului Metodie, s-a reaşezat pacea în Biserică. Deşi Sinodul a aruncat apoi anatema asupra iconoclaştilor, totuşi el a fost unul al reconcilierii. Drept-credincioasa Teodora, fidelă memoriei soţului ei, a cerut sinodalilor să-l cruţe pe acesta de anatemă şi să facă rugăciuni fierbinţi pentru iertarea lui, pretinzând că pe patul de moarte s-a închinat sfintelor icoane, căindu-se de greşelile sale. După rugăciuni fierbinţi şi privegheri săvârşite de patriarh împreună cu clerul şi poporul, împărăteasa şi patriarhul au primit în vis înştiinţare că Dumnezeu l-a iertat pe Teofil. Mai mult decât aceasta, îndurarea Domnului s-a făcut vădită şi printr-o minune: Patriarhul Teofil a depus pe masa altarului din Catedrala „Sfânta Sofia“ un tomos pecetluit cu numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. Înştiinţat de înger de iertarea divină a lui Teofil, patriarhul, deschizând tomosul, nu a mai găsit numele acestuia, fapt care a umplut de bucurie inima Teodorei, ce a mulţumit fierbinte lui Dumnezeu.

Triumful Ortodoxiei şi moartea împărătesei

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost petrecută în priveghere în Biserica Vlaherne, iar în dimineaţa de duminică, 11 martie, patriarhul Metodie dimpreună cu împărăteasa Teodora, cler şi popor au pornit în procesiune spre măreaţa ctitorie a împăratului Justinian – Catedrala „Sfânta Sofia“, unde s-a săvârşit o festivă şi înălţătoare Liturghie.Întrucât sinodul de la Constantinopol s-a ţinut în ajunul primei duminici a Postului Mare, iar restabilirea cultului icoanelor a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor, s-a stabilit ca în fiecare an această duminică, numită Duminica Ortodoxiei, să comemoreze biruinţa Bisericii asupra ereziilor. Patriarhul Metodie al Constantinopolului a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii, începând cu Simon Magul şi sfârşind cu iconoclaştii. Acesta se citea din amvon de către citeţi, în primă fază între „Sfinte Dumnezeule“ şi Apostol, iar mai apoi la sfârşitul Utreniei.La 13 martie 856, Mihail, ajungând la vârsta înţelegerii, a încredinţat guvernarea unchiului său, Vardas, ridicându-l la rangul de Cezar. De-a lungul anilor, Vardas ajunsese principalul chivernisitor al treburilor politice şi până la urmă, prin uneltiri, avea să îşi elimine sora din regenţă. Teodora dezaproba viaţa imorală dusă de acesta, deoarece se bănuia că trăieşte cu nora sa care era văduvă. Astfel, după preluarea puterii, fiicele Teodorei, Tecla şi Anastasia, au fost trimise la Mănăstirea Karinos, iar Teodora cu cealaltă fiică, Pulheria, au fost silite să intre la Mănăstirea Gastrion, mai târziu şi prinţesele de la Mănăstirea Karinos s-au alăturat mamei şi surorii lor. Toate au fost apoi tunse în chipul îngeresc, Sfânta Teodora rămânând în mănăstire până la fericitul ei sfârşit, la 11 februarie 867.Mai apoi Biserica Ortodoxă a canonizat pe cele două împărătese: Irina şi Teodora. Sfânta Irina a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787, iar Sfânta Teodora a asigurat triumful Ortodoxiei în anul 843.

DoarOrtodox

Acatistul Sfintei Teodora Împărăteasa (11 februarie)

………

DoarOrtodox

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s