pr Gherontie PuiuPărintele Protosinghel Gherontie Puiu, duhovnicul mănăstirii Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, a trecut la Domnul în această dimineaţă, la vârsta de 81 de ani.

Numele părintelui Gherontie va rămâne în istoria aşezământului monahal pe care l-a ctitorit, precum şi în inimile celor care l-au cunoscut, a declarat pentru Radio TRINITAS Părintele Arhimandrit David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman: „Părintele Gherontie a fost un exemplu de monah şi de om cu viaţă aleasă. Încă de tânăr a fost ales de Maica Domnului să-i slujească în această viaţă. A ctitorit mănăstirea Caraiman şi a format obşte frumoasă aici. Părintele a ajutat foarte multă lume atât cu cuvântul cât şi cu rugăciunile pe care le făcea pentru cei care îi solicitau ajutorul şi veneau la dânsul zicându-i să se roage şi să-i povăţuiască, să le spună un cuvânt de folos. Va rămâne în amintirea noastră şi îl vom preţui cum am făcut-o şi până astăzi şi nădăjduim că se va ruga pentru obştea Mănăstirii Caraiman, pentru toţi credincioşii care l-au cunoscut şi care nu l-au cunoscut, pentru toţi creştinii care au apelat la ajutorul şi la rugăciunile sfinţiei sale bunul şi blândul părinte Protosinghelul Gherontie Puiu”.

parintele Gherontie Puiu

Caraiman

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.