Sfinte Părinte Ierarhe An­tim, după vrednicie ai fost rânduit păstor şi învăţător turmei tale, şi cu înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viaţa ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

muzica: pr. diac. Constantin Hurjui

Geniul limbii române, descoperit în predica mitropolitului Antim

Georgian prin origine, şcolit la Constantinopol, cu o carieră ecleziastică de neegalat în Ţara Românească, Sfântul Antim Ivireanul şi-a înscris cu cinste numele în cartea de aur a istoriei noastre naţionale şi bisericeşti. Brodeur, sculptor, gravor şi xilograf, constructor şi desenator, pictor şi portretist, miniaturist şi caligraf, cunoscător a multe limbi străine şi ilustru predicator, “smeritul” Antim rămâne prin tot ceea ce a lăsat posterităţii un spirit plurivalent, o adevărată vistierie de daruri. Prin opera sa cea mai cunoscută, “Didahiile”, lucrare omiletică de referinţă în istoria predicii din ţara noastră, Antim poate fi numit ctitor al limbii literare româneşti.

Mitropolitul Antim Ivireanul este întemeietorul elocvenţei sacre româneşti, al oratoriei în dependenţă de cult şi de biserică. Cu Antim, predica se consacră la noi ca gen de mare efect şi audienţă, trecând din pridvor în incinta însăşi a literaturii. S-a afirmat multă vreme că modelul omiletic al Ivireanului ar fi fost Ilie Miniat, acel “Demostene cu anteriu al grecităţii de cădelniţă”, cum îl descrie Nicolae Iorga. Dar e cronologic imposibil ca Antim să fi cunoscut predicile Miniatului, care au fost tipărite postum în 1718, la Leipzig, şi traduse la noi abia în 1724 de mitropolitul Neofit. Ierarhul georgian luase contact cu arta marilor predicatori ai Răsăritului ortodox, după cum a cunoscut şi oratoria antică şi medievală, pe lângă Ioan Hrisostom, citise şi pe Sfinţii Grigore de Nazianz sau Vasile cel Mare.

“În seama mea v-au dat stăpânul Hristos să vă pasc sufleteşte…”

De la mitropolitul Antim Ivireanul ne-au rămas peste 30 de predici, intitulate “Didahii” sau cuvinte de învăţătură. În afară de “Cazaniile” lui Varlaam, “Didahiile” lui Antim Ivireanul sunt primele predici originale, vii, luate din actualitatea vremii, primele luări de poziţie clare şi curajoase faţă de toate problemele de ordin social, moral, cultural şi teologic, pe care le întâmpinau societatea şi biserica românească a acelor vremuri. N-a rămas nici o categorie socială din timpul lui Constantin Brâncoveanu căreia ierarhul Ţării Româneşti să nu i se fi adresat, cum zice el însuşi în cuvântul de învăţătură la Duminica Vameşului:

“Nimeni să nu socotească din voi, şi să zică în inima lui: ce treabă are vlădica cu noi, nu-şi caută vlădiciia lui, ci să amestecă întru ale noastre? De n-aţi ştiut până acum şi de n-au fost nimeni să vă înveţe, iată că acum veţi şti că am treabă cu toţi oamenii câţi sunt în Ţara Rumânească, de la mic până la mare şi până la un copil de ţâţă afară din păgâni şi din ceia ce nu sânt de o lege cu noi; căci în seama mea v-au dat stăpânul Hristos să vă pasc sufleteşte, ca pre nişte oi cuvântătoare şi de gâtul mieu spânzură sufletele voastre şi de la mine va să vă ceară pe toţi, iar nu de la alţii, până când vă voiu fi păstoriu” (Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit).

Contextul social în care se afla Ţara Românească la începutul secolului al XVIII-lea era unul dificil pentru marea majoritate a populaţiei. În mâna unui mic număr de familii boiereşti, în frunte cu Cantacuzinii şi rudele apropiate, se concentrase cea mai mare parte a pământurilor din ţară. Marea boierime, atotputernică pe latifundiile sale, abuzivă şi rapace, a dus rapid la îngrădirea şi desfiinţarea drepturilor ţăranilor, la aservirea şi ocuparea satelor rămase încă libere. Procesul de vânzare a delniţelor (parte din hotarul moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani ce locuiau în satul respectiv), fie direct, fie printr-o prealabilă zălogire, s-a datorat lipsei de bani pentru plata dărilor şi, nu rar, foametei. Aceste aspecte sociale au fost observate de ierarhul din Iviria, iar nedreptăţile au constituit subiect de critică pentru boierime şi domn în unele din predicile sale. Un exemplu îl constituie cuvântul la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, predică la care a fost de faţă însuşi conducătorul ţării: “Să nu socotească împăraţii şi stăpânii pământului că i-a pus Dumnezeu să şadă pe scaun frumos, numai spre vedere înaintea ochilor omeneşti, împodobiţi cu veşminte scumpe, cu coroana pe cap şi cu sceptrul de aur în mână, căci numai singură dreptatea este care-i face cinstiţi înaintea norodului…, cum zice un filozof, că cel mai bun cuvânt pentru a trăi omul este acela care păzeşte dreptatea pentru toţi”.

Ceva din suflarea lui Bossuet

De la Ioan Hrisostomul, care a vorbit astfel înaintea împăratului şi mai ales a împărătesei, la Constantinopol, nimeni nu s-a mai adresat unei societăţi cu atâta asprime, afirma Nicolae Iorga. Este o realitate că, într-o epocă de ploconeli, Ivireanul, cu ardoarea inimii lui şi în obstinaţia eticistă, are o directeţe neobişnuită. Şi tot marele istoric român crede că, în diatribele sale, mitropolitul are “ceva din suflarea lui Bossuet şi a marilor arhierei ai Bisericii apusene, care nu mergeau la curtea lui Ludovic al XIV-lea pentru a-şi da învoirea la orice se petrecea acolo”.

Mitropolitul nu cruţa pe nimeni, de orice grad sau stare socială ar fi fost. Chiar lui Brâncoveanu îi atrăgea atenţia adeseori, însă “din datorie, ca un păstor sufletesc, iar nu cu vicleşug”.

În mai multe cuvântări, mitropolitul Ţării Româneşti prezintă viaţa grea a celor de jos, ca rezultat al supunerii sub “jugul păgânului”, al turcului, dar şi urmare a lăcomiei şi jecmănirii pe care o arată boierii pământeni faţă de ţărani. “Sunt unii dintre noi ce fac jafuri şi fac câte sunt mai rele pe pământ, apoi să duc cu gând ca acela ce dă vreunui popă să-i facă sărindariu ca să i să iarte păcatul şi el tot cu totul stă în tina răutăţii” (Cuvânt la Duminica Lăsatului sec de brânză).

Ceea ce incriminează ierarhul Antim sunt lăcomia, duplicitatea morală şi făţărnicia boierilor care-i exploatează până la sânge pe cei neavuţi, iar pe de altă parte vor să pară că sunt împlinitori ai rânduielilor creştine. Boierii vizaţi de prelat căutau iertare pentru jafurile lor nu cu hotărârea de a îndrepta relele săvârşite, ci cu gândul de a continua să rămână pe făgaşul vieţii lor de nedreptăţi şi risipă.

Pentru a se pune la adăpost de eventuala neplăcere pe care le-ar produce-o vreun duhovnic mai conştiincios şi mai exigent, boierii îşi căutau doi duhovnici: unul de la sat, “om prost, pentru ca să se teamă de noi şi să-i fie ruşine de feţele noastre şi cele ce vom zice noi aşa să fie, socotind în gândurile noastre că, precum înşălăm pre dânsul, vom înşăla şi pe Dumnezeu. Dară Dumnezeu nu să înşală, ci ne înşălăm noi, spre peirea noastră cea sufletească”. Celuilalt duhovnic, de la oraş, “când mergem să ne ispovăduim, nu spunem că mâncăm carnea şi munca fratelui nostru, creştinului, şi-i bem sângele şi sudoarea feţei lui cu lăcomiile şi cu nesaţiul ce avem, ci spunem cum c-am mâncat la masa domnească, miercurea şi vinerea, peşte şi în post raci şi untdelemn şi am băut vin” (Cuvânt de învăţătura la Duminica Floriilor).

“Didahiile”, operă permanent actuală

Siliţi să trăiască sub apăsarea unor oameni plini de pizmă, vicleni, pârâtori, plini de păcate vechi şi bine cultivate, pe care mitropolitul nu le putea admite nici ca ierarh şi nici ca om, ţăranii nu se puteau ridica, nu se puteau dezvolta. Excesiva exploatare fiscală, de la care era exceptată marea boierime, apăsa asupra populaţiei sărace şi face pe mitropolitul Antim să exclame suspinând: “Cum dară se va mântui norodul, cum să scuture această ticăloasă de ţară sarcina cea grea a relelor care o supără?” Dar tot el vine cu răspunsul: “Să lăsăm răutatea, jafurile, strâmbătăţile, urâciunea, vrajba, zavistia… Toţi să ne rugăm, toţi să cerem ajutoriu… Nu unul să să roage şi altul nici să gândească; unul să plângă şi altul să râză, unul să să întristeze şi altul să să bucure. Pentru că atunce adevărat, Dumnezeu nu ne ascultă” (Cuvânt de învăţătură la 26 octombrie).

Ctitorul mănăstirii cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti avea multă compasiune pentru cei oropsiţi, cu atât mai mult, cu cât contrastul între penurie şi avuţie, umilinţă şi îngâmfare, suferinţă şi huzur întrecea în acea vreme orice măsură. Luând partea dezmoşteniţilor vieţii, Antim atenţionează că “nu se cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor celor mari şi bogaţi, că sunt vrednici acestui dar şi cei mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele cele de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi acopere trupul; cei mari se odihnesc pe aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici se culcă pe pământul gol şi pe pae; aceia însoţiţi cu mulţime de slugi, iar aceştia lipsiţi, pustii şi de ajutoriu şi de priiateni; aceia între răsfăţări şi între bogăţii şi acestea între primejdii şi între întristăciuni. Însă, cu toate aceştia măriri despărţite, nu să cuvine celor mai mici mai puţinică cinste şi dragoste decât acei ce să cuvine celor mari şi bogaţi, nici iaste cu dreptate celor mari să li se închine lumea şi pe cei mici să-i batjocorească, de aceia să se ruşineze şi pre aceştia să-i înfrunteze, pentru căci măcar că cei mari cu sila şi cu puterea răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pe cei ce-i obidesc” (Învăţătură la neomvrie 8, în zioa Săborului sfinţilor îngeri).

“Didahiile” sunt şi astăzi o operă actuală prin faptul că autorul lor s-a străduit, în limita puterilor sale, să sprijine, să ajute pe păstoriţi în nevoile lor, în aspiraţiile lor. El nu s-a mulţumit să rostească de la înălţimea amvonului cuvinte de mângâiere către cei asupriţi, ci le-a arătat că el însuşi cunoaşte starea fiecăruia şi este părtaş la ea: “Încăş poate să zică fieştecine din voi în gândul său: dară noi avem nevoi grele asupra noastră şi nu putem să facem aceste ce zici. Ci eu încă zic că iaste aşa şi crez: numai că la greul acela sunt şi eu părtaş şi într-acel jug ce trageţi voi, trag şi eu…” (La Duminica Vameşului, cuvânt de învăţătură).

Aspecte sociale în predicile antimiene

Ierarhul ivirean s-a călăuzit întotdeauna după ideea de a smulge comunitatea păstoriţilor săi din amorţeala deprinderilor rele, din marasmul în care-o îmbrâncise neomenia stăpânitorilor, pentru a-i imprima un impuls spre o viaţă curată, fără patimi: “Viermele ce zace la rădăcina hreanului, de-i va zice cineva să iasă de acolo să meargă la alte rădăcini mai bune şi mai dulci, el zice că mai dulce decât hreanul nu iaste, căci acolo s-au născut şi întru aceia s-au pomenit. Aşa şi voi pomenindu-vă întru aceste fapte şi lucrări şi nefiind cineva să vă înveţe, cu adevărat vă par amare acum vorbele mele, nefiind obicinuiţi cu dânsele…” (Cuvânt de învăţătură la Duminica Lăsatului sec de brânză).

Predica Sfântului Antim, rostită de la înălţimea amvonului mitropoliei şi adresată de la domn până la oamenii din popor, răspundea unei faze în care măsura, bunul-simţ, corectitudinea fuseseră izgonite din sufletele oamenilor de jafurile veroase, de incorectitudinea morală, de intrigile şi calomniile nesfârşite. De aceea, el compătimeşte poporul, ţara, pentru “necazurile ce ne vin de la cei din afară, jafurile, robiile, dările cele grele şi nesuferite”. Aproape nu este predică în care să nu se vorbească de “scărbele şi nevoile ce ne-au împresurat”, “toţi pătimesc, toţi sunt în scârbe, toţi suspină sub jugul cel greu al nevoiei”. Strigătul cel mai dureros îl scoate Antim când constată, cutremurat, că însăşi fiinţa întregului neam era în primejdie: “Noi suntem cu toţii, carii pătimim atâtea scârbe nesuferite şi stăm în cumpene să perim de nevoi, de nenorociri”.

Ca slujitor al altarului, Antim a fost adânc convins de forţa înnoitoare a învăţăturii Mântuitorului. Dar şi-a dat seama că pentru eliminarea relelor societăţii din timpul lui sunt necesare, pe lângă predică, şi alte mijloace de a schimba starea de lucruri în care se aflau cei mulţi şi apăsaţi. Ca şi în ziua de astăzi, fără o ambianţă socială prielnică dezvoltării sănătoase a credincioşilor, predica nu înseamnă mare lucru şi nu-şi realizează nici pe departe scopul urmărit.

Rostite cu aproape 300 de ani în urmă în Catedrala mitropolitană de atunci (actualmente patriarhală), “Didahiile” Sfântului Antim Ivireanul pot fi citite şi astăzi pentru adâncimea analizei psihologice şi darul observaţiei realiste pe care le vădeşte autorul său, pentru pateticul care mişcă sufletele, pentru măiestria lor artistică.

Augustin Păunoiu

Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut la 1650 inGeorgia, sau Iviria, numindu-se din botez Andrei. A cazut de tanar rob la turci si, dupa eliberare, a trait ca monah pe langa Patriarhia Ecumenica, invatand carte si arta sculpturii in lemn, a picturii, broderiei si caligrafiei.

Domnitorul Constantin Brancoveanu l-a adus in Muntenia in 1690, in scopul realizarii planurilor sale culturale. Aici a invatat limba romana si a inceput opera de tipograf, ca ucenic al lui Mitrofan, fost episcop de Husi.

In 1691 ia conducerea tipografiei bucurestene, prima carte tiparita fiind “Invataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon”. Au urmat “Slujba Sfintei Paraschiva si a Sfantului Grigore Decapolitul” (1692) si “Psaltirea romaneasca” (1694).

Intre 1696 si 1704 este egumen la Snagov, unde – in primii cinci ani – va tiparii 15 lucrari : sapte in greceste, cinci in romana, una in slavona, una in slovo-romana si una in greco-araba. Dintre cele romanesti amintim : “Evanghelia” (1697), “AcatistulNascatoarei de Dumnezeu” (1698), “Invataturi crestinesti” (1700), “Floarea darurilor” (1701), cunoscuta pentru continutul ei moralizator etc. Si-a creat ucenici, cei mai importanti fiind Mihail Stefan si Gheorghe Radovici.

Cea mai fecunda perioada ca tipograf o are la Bucuresti intre anii 1701-1705, imprimand tot 15 carti: doua in romana – “Noul Testament” (dupa editia de la Alba Iulia din 1648) si “Acatistul Maicii Domnului” (1703) – una in slavo-romana, una in greco-araba si 11 in greceste.

EPISCOP AL RAMNICULUI. In 1705, egumenul Antim de Snagov este ales Episcop de Ramnic, fiind hirotonit de Mitroplitul Teodosie al Ungrovlahiei. Aici si-a dovedit aceleasi bune calitati organizatorice si culturale, infiintand prima tipografie din oras si tiparind – in numai trei ani – noua carti : trei in greceste, trei in slavo-romana si trei romanesti, prin care incepe seria tipariturilor romanesti menite sa duca la triumful definitiv al limbii romane in biserica. Amintim “Evhologhion” sau “Molitvelnic” (1706) in doua volume, primul un “Liturghier” – intaiul tiparit in Muntenia – iar al doilea un “Molitvelnic” sau carte de rugaciuni. Tot la Ramnic s’a ingrijit de sporirea bunurilor Episcopiei si la restaurarea manastirilor Cozia si Govora.

MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI. In anul 1708 este ales Mitropolit al Ungrovalahiei in locul lui Teodosie, pastrandu-se frumoasa cuvantare de inscaunare in care se angaja sa-l slujeasca pe Dumnezeu cu daruire iar pe credinciosi cu jertfelnicie.

A mutat tipografia de la Ramnic la Targoviste, tiparind 18 carti, dintre care 11 romanesti, cea mai importanta fiind “Capete de porunca” (1714), precizand principalele indatoriri ale preotilor. Ultima carte tiparita la manastirea Antim, in 1716, “Istoria lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul”, urca la 63 cartile tiparite de el intr’un sfert de veac – dintre care 22 in romaneste – fiind alaturi de Coresi, cel mai de seama tipograf din cultura veche romaneasca. Patrunderea limbii romane in biserica a necesitat timp. Primele incercari facute de Coresi, urmat de Mitropolitul Stefan, care tipareste in romaneste randuielile tipiconale, de Mitropolitul Teodosie, care introduce lecturile biblice in romaneste si, in sfarsit, de Antim pentru textul slujbei preotului si cantarea. In plus, Antim a tiparit in romaneste Liturghierul si Molitvelnicul, prin care “datina straina a primit o lovitura de moarte” – cum scria Nicolae Iorga.

OPERA LITERARA a Mitropolitului Antim consta din trei lucrari tiparite pentru nevoile preotilor : “!Invatatura despre taina pocaintei” (1705), un mic “Catehism” (1710) si “Capete de porunca” (1714), precum si unele manuscrise. Dintre acestea amintim : “Chipurile Vechiului si Noului Testament” (azi la Kiev) si, mai ales, “Didahiile” sau “Predicile” sale (ed. Gabriel Strempel, 1962), alcatuite din 28 predici si 7 cuvantari ocazionale, citand din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti sau amintind filozofi si poeti din Antichitate. Ele arata “hotarirea mitropolitului de a curati o Biserica decazuta in moravuri” (Nicolae Iorga), aminteste de asuprirea sociala si nationala a poporului din partea marilor boieri si a turcilor, afirmand in cuvatarea de inscaunare “suntem incongiurati de atatea nevoi si scarbe ce vin totdeauna neincetat de la cei ce stapanesc pamantul acesta”, sau in cuvantarea la Schimbarea la fata “suntem supusi supt jugul paganului si avem nevoi multe si suparari din toate partile”. Cat priveste limba si stilul, G. Strempel scria : “Opera lui Antim Ivireanul este un pretios monument de limba romaneasca, ce se citeste cu placere si astazi, dupa un sfert de mileniu de la data cand a fost elaborata”.

ANTIM-CTITOR. Intre 1713 si 1715 a zidit manastirea cu hramul Tuturor Sfintilor din Bucuresti, cunoscuta ca manastirea Antim, dupa planurile sale. Biserica a fost impodobita in exterior si in interior, dotata cu odoare, carti si obiecte de cult si avand chilii pentru calugari. A inzestrat-o cu mosii si alte venituri, din cheltuiala proprie, pentru monahi dar si pentru saraci, cum reiese din Testamentul sau, un model de opera sociala a Bisericii.

SPRIJINITOR AL BISERICII ORTODOXE. Nu si-a uitat neamul din care s’a nascut si a donat la Tbilisi o tipografie cu caractere georgiene, trimitand acolo pe cel mai important ucenic al sau, Mihail Stefan. De asemenea, a pus bazele primei tipografii cu caractere arabe instalata la Alep, in 1706. Pentru credinciosii greci din Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei si Ierusalimului a tiparit numeroase carti de slujba si teologice in greceste.

Mitropolitul Antim s’a ingrijit si de credinciosii din Ardeal, tiparind lucrarea intitulata “Lumina”, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii si a trimis la Alba Iulia pe Mihail Stefan, care a tiparit aici o “Bucoavna” (Abecedar) si un “Chiriacodromion”, ambele in 1699.

ANTIM-PATRIOT. Pe langa interesele Bisericii, Mitropolitul Antim s’a dovedit si un patriot iluminat. El a aparat drepturile sale, ca Mitropolit al Ungrovlahiei, asupra manastirilor inchinate Sfantului Mormant, conduse de calugari greci, care nu mai pomeneau la slujbe pe mitropolitul locului. In plus, a luptat impotriva opresiunii turcesti, militand pentru apropierea de Rusia lui Petru cel Mare. Cand Constantin Brancoveanu a vrut sa-l inlature din scaunul mitropolitan, el s’a aparat in scris – in doua randuri in 1712 -, ramanand ca ierarh pana la moartea mertirica a lui Brancoveanu (1714) si sub Stefan Cantacuzino (1714-1715).

MOARTEA MARTIRICA. Un destin tragic a unit pe domnitorul Constantin Brancoveanu cu Mitropolitul Antim – martiriul. Dupa ce pe tronul muntean a ajuns, in Decembrie 1715, Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, au inceput zile negre pentru Antim. In 1716, cu ocazia razboiului ruso-austriac, domnul – impus de turci – a parasit Capitala, plecand spre Dunare. La 18 August 1716, dupa o discutie aprinsa, la Calugareni, Antim s’a intors la Bucuresti, la credinciosii sai. Aici a continuat lupta pentru inlaturarea fanariotului, alegand domn pe Patrascu Brezoianu. Reintoarcerea lui Nicolae Mavrocordat pe tron, in Septembrie 1716, a insemnat si pedepsirea lui. Mai intai pe linie bisericeasca, domnitorul cerand Patriarhiei Ecumenice caterisirea. Aceasta sentinta injusta a fost corectata, la cererea Patriarhiei Romane, de catre Patriarhul Athenagoras I, abia la 8 Martie 1966. A urmat exilul, spre Sinai, unde – din nefericire – n’a mai ajuns. Pe drum a fost ucis de turci prin inecare in raul Tingea, langa Adrianopol ; era 27 Septembrie 1716, data la care a intrat in calendarul Bisericiinoastre. Asa a sfarsit Mitropolitul Antim Ivireanul, martirizat de turci, ca si marele sau binefacator, domnitorul martir Constantin Brancoveanu.

In concluzie, putem spune ca Mitropolitul-martir Antim Ivireanul, desi nascut pe alte meleaguri, s’a identificat cu poporul pe care l-a slujit, pentru care a tiparit atatea carti, contribuind la desavarsirea procesului de romanizare al slujbelor bisericesti.
Ca pastor de suflete – Episcop si Mitropolit – a slujit lui Dumnezeu si credinciosilor prin pilda vietii, prin indemnurile spiritual-morale si, mai ales, prin Testamentul sau, prin care a lasat intreaga sa avere pentru opere de caritate.
Patriot luminat si aparator al crestinilor din Patriarhiile rasaritene, Mitropolitul Antim a platit cu viata indrazneala de a se fi ridicat impotriva turcilor si a primului domn fanariot.
Toate aceste considerente au determinat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romanesa-l canonizeze, alaturi de alte personalitati religioase romanesti, in vara anului 1992.

Preot Dr. Cezar Vasiliu

Acatistul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

Condac 1:

Ție Ierarhule Antim, înfloritul bărbat al Iviriei, răsădit peste hotare în pământul cel bun, rod și mai mult să aduci, și noi cinstirea noastră îți aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Icos 1:

Din părinți preacinstiți născut, luat în robie de agareni de copil, dus la Constantinopol, harul lui Hristos te-a ocrotit, ca să fii lucrătorul celor sfinte, chiar în mijlocul celor potrivnici.
Bucură-te, cel ocrotit de har;
Bucură-te, cel ales de Însuși Hristos;
Bucură-te, cel dăruit cu multe daruri;
Bucură-te, că limbile străine repede ai învățat;
Bucură-te, că multe meșteșuguri ai deprins;
Bucură-te, că tipărirea de cărți, cel mai mult te-a atras;
Bucură-te, că prin aceasta iubitor de învățătură sfântă te-ai arătat;
Bucură-te, că din tinerețe sufletul ți-ai sfințit;
Bucură-te, cel pecetluit de cuvântul lui Hristos;
Bucură-te, chip de credincioșie evanghelică;
Bucură-te, cel chemat la apostoleasca lucrare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 2:

Prin Iconomia lui Dumnezeu, robia ți s-a făcut o și mai mare libertate, că răscumpărat de patriarhia din Constantinopol, ai crescut din plin darurile cele sfinte, în cântarea de: Aliluia!

Icos 2:

Domnitorul Brâncoveanu văzând în tine pe omul lui Dumnezeu, ca pe o comoară în Țara Românească te-a adus și cu adevărat mărgăritar de mare preț te-ai dovedit.
Bucură-te, sămânță bună a lui Hristos;
Bucură-te, sămânță ce pământ bun aștepta;
Bucură-te, că ai crescut chiar printre spini;
Bucură-te, că ai răsărit chiar pe drumul călcat în picioare;
Bucură-te, minune creștină;
Bucură-te, lumină în întunericul păgân;
Bucură-te, făclie ce se pune la înălțime;
Bucură-te, vestirea celor de sus;
Bucură-te, bucuria coborâtă din cer;
Bucură-te, și bucuria pentru cei de pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 3:

Chemat în Țara Românească, o mare lucrare Dumnezeu cu tine a orânduit, că doar un mare suflet putea să lupte cu ascunzișurile vremurilor greu încercate, în cântarea de: Aliluia!

Icos 3:

În taina pământului românesc, mulți sfinți au venit și mulți au crescut și roduri multe au făcut ca slava lui Hristos să strălucească din plin.
Bucură-te, cel chemat peste hotare;
Bucură-te, cel chemat de domnitorul românesc;
Bucură-te, cel cu darul cărturăresc înzestrat;
Bucură-te, prin acesta, al lui Hristos chip;
Bucură-te, al evangheliei vestitor;
Bucură-te, că și în cărți ai întipărit-o;
Bucură-te, iubitor de propovăduirea cea sfântă;
Bucură-te, cel binecuvântat de sus;
Bucură-te, că și la slujirea bisericii ai fost ales;
Bucură-te, vrednicule de altarul cel mare;
Bucură-te, omul lui Dumnezeu la vremuri grele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 4:

La „răscruce de vremi” fiind însăși lumea, de multe vrăjmașii te-ai lovit, „că roata strâmbă a istoriei” calcă fără milă peste tot, dar tu cu darul lui Hristos, cele sfinte ai păzit, în cântarea de: Aliluia!

Icos 4:

Răutatea aprigă și vicleană, multe suferințe ți-a pricinuit și doar prin tăria credinței ai putut pe toate să le rabzi și din ele să scapi neatins.
Bucură-te, corăbierul iscusit de pe „marea istoriei”;
Bucură-te, iscusitul înotător printre stâncile abrupte;
Bucură-te, astfel, salvatorul bisericii;
Bucură-te, credincioșie de neabătută ortodoxie;
Bucură-te, înțelepciunea cea sfântă;
Bucură-te, stricarea planurilor vrăjmașe;
Bucură-te, tărie printre aprigii distrugători;
Bucură-te, tăcere lucrătoare;
Bucură-te, cel mereu primejduit;
Bucură-te, cel mereu nedreptățit;
Bucură-te, al lui Hristos lucrător de taină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 5:

La vremuri grele și oameni mari trebuie, și tu, sfinte Antime, ai fost ales să fii un asemenea luptător cu bărbăția întreagă, în cântarea de: Aliluia!

Icos 5:

Suferințele, primejdiile și răutățile de la tot pasul, ți-au fost povară întregii vieți, „mucenicie tăcută”, dar în bucuria iubirii lui Hristos.
Bucură-te, iubitorule cu adevărat de Dumnezeu;
Bucură-te, al lui Hristos chip de taină;
Bucură-te, al bisericii slujitor destoinic;
Bucură-te, al altarului preasfânt închinător;
Bucură-te, cinstea credinței adânc întemeiată;
Bucură-te, smerenie înălțătoare;
Bucură-te, sărăcie cu bogăție nepieritoare;
Bucură-te, al preasfântului duh chip de adâncime;
Bucură-te, priceperea peste mintea omenească;
Bucură-te, viață în petrecere de taină;
Bucură-te, cu adevărat chemat la sfințenia firii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 6:

Doar tu știi cât de greu ți-a fost „drumul Golgotei” ce a trebuit să-l străbați, însă puterea crucii pe „măsura credincioșiei” tale s-a arătat, în cântarea de: Aliluia!

Icos 6:

Fiecare are crucea după „măsura sa” și ție, cel de la „răscruce de vremi”, o „grea cruce” ți s-a dat în lucrarea de taină, pe care cu vrednicie ai împlinit-o.
Bucură-te, ierarhul cel de cinste;
Bucură-te, ierarhul pe „măsura vremurilor”;
Bucură-te, slujire cu multe osteneli;
Bucură-te, slujire printre temeri și nădejdi;
Bucură-te, credinciosul cel mereu dușmănit;
Bucură-te, credinciosul cel mereu prigonit;
Bucură-te, străbaterea prin „încurcăturile” lumii;
Bucură-te, greaua trecere printre stăpânirile rele;
Bucură-te, cernerea continuă dintre bine și rău;
Bucură-te, vederea prin negurile furtunoase;
Bucură-te, omul ales pentru „vremuri grele”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 7:

Între temeri și nădejdi, între primejdii și jertfiri, ți-a fost petrecerea ta, ca vrăjmășia păgână pe ascuns caută distrugerea bisericii sfinte, pe care ai oprit-o, în cântarea de: Aliluia!

Icos 7:

Peste toate opreliștile, multe cărți sfinte ai tipărit că ai iubit cu adevărat cuvântul lui Hristos, făcându-te propovăduitorul său cel râvnitor.
Bucură-te, neoprită strădanie pentru cele sfinte;
Bucură-te, că în multe cărți tipărite, însuți te-ai întipărit;
Bucură-te, prevedere peste „timpuri și vremi”;
Bucură-te, că prin tipărirea de cărți, credința ai făcut-o „izvor”;
Bucură-te, că apă vie ai făcut să curgă;
Bucură-te, cel chemat la lucrarea de mare taină;
Bucură-te, cel prin care Hristos și mai mult s-a proslăvit;
Bucură-te, amintire ce nu se mai șterge;
Bucură-te, pomenire înscrisă în veri;
Bucură-te, părintele cărturăriei românești;
Bucură-te, chipul cărții vieții;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 8:

În Țara Românească ai fost chemat, să fii un mare sprijin bisericii lui Hristos, că mulți pe ascuns voiau s-o strice cu alte credințe străine, fără cântarea de: Aliluia!

Icos 8:

Câtă înțelepciune a trebuit să ai, să te strecori printre vrăjmasii ascunși, printre păgânește stăpâniri, să nu fii descoperit și nici pătat, în iscusință de pricepere duhovnicească.
Bucură-te, credincioșie de mare veghe;
Bucură-te, tăcere în lucrare de taină;
Bucură-te, grija de a nu te murdări cu cele ale păcătoșilor;
Bucură-te, grija pentru păstrarea celor sfinte;
Bucură-te, mergere printre prăpăstiile abrupte ale vremurilor;
Bucură-te, petrecerea doar în griji și temeri;
Bucură-te, că prin iubirea de Dumnezeu prin toate ai trecut;
Bucură-te, că și ție dar de biruință ți-a dat;
Bucură-te, că prin credință doar biserica ai slujit;
Bucură-te, că prin Hristos tărie ai avut;
Bucură-te, că prin Hristos, neabătut ai rămas;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 9:

În București, la Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, peste tot „tiparnițe” ai semănat, „sămânță de carte sfântă” să crească în pământul cel bun, făcându-te astfel următorul apostolesc, în cântarea de: Aliluia!

Icos 9:

Înzestrat cu dar de sus, și limbă românească ai deprins și în „grăiri sfinte” ai întipărit-o să fie vestirea lui Hristos peste veacuri la nesfărșit.
Bucură-te, și înfierea românească;
Bucură-te, și înrudirea cu acest pământ;
Bucură-te, și înrudirea duhovnicească;
Bucură-te, întâlnirea de inimă, prin Hristos;
Bucură-te, întâlnirea de adânc, prin Sfântul Duh;
Bucură-te, întâlnirea cea peste hotare;
Bucură-te, iubirea ce urcă spre veșnicie;
Bucură-te, grai de vestire;
Bucură-te, grai de chemare;
Bucură-te, tainicul lucrător al celor sfinte;
Bucură-te, om de cinste și de prețuire;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 10:

O, câte amărăciuni ai gustat, că unii căutau să te momească la fărădelegile lor, iar alții să te defaime și să te prindă în învinuiri mincinoase, dar tu ca printre „furci” ai trecut în cântarea de: Aliluia!

Icos 10:

Ca un cârmaci cu mare iscusință te-ai arătat, că printre toate răutățile biserica lui Hristos ai strecurat-o, și stăpânirile viclene nu au putut s-o supună dupa voile lor.
Bucură-te, dar al bisericii lui Hristos;
Bucură-te, slujitor de aleasă demnitate;
Bucură-te, slujire de fiu, nu de slugă;
Bucură-te, slujire de iubire, nu de stăpânire;
Bucură-te, fiu vrednic de părintească binecuvântare;
Bucură-te, că tu însuți ai câștigat chipul de părinte;
Bucură-te, cel de acum, printre sfinții noștri părinți;
Bucură-te, părinte de credincioșie ortodoxă;
Bucură-te, al apostoleștii învățături următor;
Bucură-te, cel neabătut de nici o înșelare;
Bucură-te, icoană în zugrăvire românească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 11:

Venit în Țara Românească, Fiul ei te-ai făcut, și în înrudirea cea sfântă de neam ai intrat și așa în sfințenia românească de acum ești, părintele nostru de-aproape, în cântarea de: Aliluia!

Icos 11:

Ca și odinioară, Sfinte Antime, de răutățile ascunse ale viclenelor stăpâniri ne ocrotește și ne scapă, ca și de cele pătimașe și ale duhurilor rele, ce necontenit ne bântuiesc.
Bucură-te, jertfă pentru prinosul de sus;
Bucură-te, dăruire pentru darul veșniciei;
Bucură-te, că suferință pentru cele sfinte ai îndurat;
Bucură-te, că chinurile celor răi ai primit;
Bucură-te, că suspinul de acum ți-a trecut;
Bucură-te, că lacrimile de acum ți s-au oprit;
Bucură-te, chin și amar duse până la capăt;
Bucură-te, că prin toate acestea credința ți s-a probat;
Bucură-te, că aur te-ai dovedit;
Bucură-te, că prin focul lumii ai trecut;
Bucură-te, că te-ai arătat și mai înfrumusețat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 12:

Scos din scaunul mitropoliei românești, prin uneltirile păgâne și mincinoase, la mănăstirea Sinai ai fost exilat considerat ca o primejdie pentru acei „lupi răpitori”, fără cântarea de: Aliluia!

Icos 12:

Dar ostașii agareni, care te duceau în exil, mucenicește te-au omorât, prin înecarea în râul Tungia și așa viața cea de „Mucenicie tăcută și în Mucenicie de Sânge” ți s-a făcut, prin care veșnicia ai câștigat.
Bucură-te, Antime, nume al sfințeniei noastre românești;
Bucură-te, Antime, nume de cinste, în biserica noastră;
Bucură-te, cărturar, cuvios și mucenic;
Bucură-te, arhiereu și slujitor credincios;
Bucură-te, mărire și smerenie în unire;
Bucură-te, fiu ajuns și el la chipul de părinte;
Bucură-te, de acum pomenire printre sfinții noștri părinți;
Bucură-te, părinte la care și noi alergăm în nevoi;
Bucură-te, brațe de părinte preaiubitoare;
Bucură-te, iubire de părinte pentru toți primitoare;
Bucură-te, icoană zugrăvită din pământ și neam românesc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 13:

O, Sfinte Ierarhe Antime, din tinerețe și până la moartea pământească un „drum mucenicesc” ai avut, dar cu darul lui Hristos, la împlinirea cea sfântă ai ajuns, ca un adevărat slujitor de mare cinste al bisericii, și așa fii și nouă întăritor în dreapta credință, să cântăm: Aliluia!(Acest condac se repetă de trei ori)

Se citește apoi din nou Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Din părinți preacinstiți născut, luat în robie de agareni de copil, dus la Constantinopol, harul lui Hristos te-a ocrotit, ca să fii lucrătorul celor sfinte, chiar în mijlocul celor potrivnici.
Bucură-te, cel ocrotit de har;
Bucură-te, cel ales de Însuși Hristos;
Bucură-te, cel dăruit cu multe daruri;
Bucură-te, că limbile străine repede ai învățat;
Bucură-te, că multe meșteșuguri ai deprins;
Bucură-te, că tipărirea de cărți, cel mai mult te-a atras;
Bucură-te, că prin aceasta iubitor de învățătură sfântă te-ai arătat;
Bucură-te, că din tinerețe sufletul ți-ai sfințit;
Bucură-te, cel pecetluit de cuvântul lui Hristos;
Bucură-te, chip de credincioșie evanghelică;
Bucură-te, cel chemat la apostoleasca lucrare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!

Condac 1:

Ție Ierarhule Antim, înfloritul bărbat al Iviriei, răsădit peste hotare în pământul cel bun, rod și mai mult să aduci, și noi cinstirea noastră îți aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, mucenicie de taină a lui Hristos!